APROBAT ÎN SENATUL UNIVERSITAR Prin HSU Nr. 739 din data de REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL BIROULUI JURIDIC

Documente similare
APROBAT IN ȘEDINȚA SENAT Din data de REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL BIROULUI JURIDIC

Domnule general de divizie doctor,

UNIVERSITATEA SPIRU HARET REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL DIRECŢIEI RESURSE UMANE CAPITOLUL I DISPOZIŢII GENERALE Art.1. Prezentul regulame

LEGE Nr. 102 din 3 mai 2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter P



LEGE nr

R O M Â N I A

L 544/2001

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA REGULAMENT PRIVIND ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA CLINICII UNIVERSITAR

Microsoft Word - Legea nr. 544_2001.doc

Către

xx.pdf

Decizia nr. 803/2015 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Stat

Guvernul României Hotărâre nr. 68 din 01/02/2012 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 97 din 07/02/2012 Intrare in vigoare: 07/02/2012 pentru m

TRIBUNALUL BOTOŞANI

HOTĂRÂRE Nr din 18 septembrie 2008 *** Republicată privind componenţa, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Comisiei Naţionale

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ DECIZIE DE INADMISIBILITATE a sesizării nr. 83g/2017 privind excepția de neconstituționalitate a articolului

DECIZIE nr. 286./ Ec. Mirela Grosu, Manager al Institutului Regional de Oncologie Iași, numit prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 406/11

DATA AFIŞĂRII ROMANIA MUNICIPIUL BUCUREŞTI CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 2 P O L I Ţ I A L O C A L Ă SOS. PANTELIMON NR. 27, SECTOR 2; TELE

FIȘĂ DE EVALUARE A ACTIVITĂȚII DIDACTICE DE CĂTRE COLEGI Facultatea Departamentul 1. Numele și prenumele cadrului didactic evaluat Funcția didactică:

Legea nr317

CONSSIILIIUL JJUDEŢEAN CONSSTANŢA Dirreeccţ ţiaa ddee Tuurri issm şşi i Coooorrddoonnaarreeaa IInnsst tituuţ ţiiloorr ddee Cuul ltuurrăă SSuubboorrddo

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA Elaborat: Director DCMI Semnătura: Verificat: Director DRU Semnătur

Codul muncii Legea dialogului social

Universitatea Babeş - Bolyai din Cluj-Napoca

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A DEPARTAMENTULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ 2017

HOTARAREA

Anexa nr

AH19.doc

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE al Consiliului de Administraţie al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca Dată emitere: septembrie

INVENTARUL MĂSURILOR DE TRANSPARENȚĂ INSTITUȚIONALĂ ȘI DE PREVENIRE A CORUPȚIEI, PRECUM ȘI INDICATORII DE EVALUARE Anexa nr. 3 la HG nr.583/2016 SNA N

Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr.53/2003 Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulteri

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Cabinei Procuror General N r.g#/ din 'dtca mswmmcer GREENPEACE ROMÂNIA Cabinet Directo

LEGE Nr. 156/2000 din 26 iulie 2000 *** Republicată privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI PU

ORDIN nr din 6 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional de etică din învăţământul pr

Codul muncii sept.2016.indd

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

CONSILIUL JUDEŢEAN BUZĂU

HOTĂRÂRE nr

ORDIN Nr. 1453/M.34/18769/10161 din 2 mai 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei centrale de con

Microsoft Word - RPMC de publicat.docx

Microsoft Word - Concurs_ _tematica_bibliograf_spec_SI_consilier.doc

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE U N IV E R S IT A T E A TEKNEGÂ DIN CLUJ-NAPOCA DIRECŢIA RESURSE UMANE BIROU PERSONAL ANUNŢ UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN C

REGULAMENT REGULAMENT privind alegerile şi/sau selecţiile structurilor şi funcţiilor de conducere din Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău Pentru

ROMANIA

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice În tem

CODUL DE ETICĂ ŞI CONDUITĂ AL MEMBRILOR PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT I. PREAMBUL Consecvent principiilor fundamentale ale doctrinei social-democrate baz

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior: UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI 1.2 Facultatea : FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLIT

C U P R I N S

Anexa nr. 3 la HG nr.583/2016 SNA INVENTARUL MĂSURILOR DE TRANSPARENȚĂ INSTITUȚIONALĂ ȘI DE PREVENIRE A CORUPȚIEI, PRECUM ȘI INDICATORII DE EVALUARE N

ROMANIA MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANŢA B-dul Mamaia 124, Constanţa Tel./Fax: , , 6183

Microsoft Word - II PANAET ANCA ELENA 841 tardiv.doc

LEGE nr. 106 din 18 mai 2017 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea exercitării pe teritoriul României a drepturilor conferite în contextul liberei

COLEGIUL MEDICILOR TELEORMAN REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE C U P R I N S: Capitolul I: Dispoziții generale...1 Capitolul II: Atribuțiile gen

3 Proiect PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA LEGE pentru modificarea şi completarea unor acte legislative Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Art.

CARTA UNIVERSITĂŢII TEHNICE DIN CLUJ-NAPOCA

4 Anexa nr. 1 la Hotărîrea Guvernului nr. din 2017 REGULAMENTUL cu privire la Registrul de stat al experţilor judiciari I. DISPOZIŢII GENERALE 1. Regu

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE ACADEMIA DE POLIŢIE Alexandru Ioan Cuza Comisia de Concurs Nesecret Ex. unic Nr Bucureşti, A P R O

ANUNȚ IMPORTANT privind examenul de licență/disertație pentru promoția 2018 I. Potrivit reglementărilor în vigoare, examenul de licență va cuprinde do

h_21.doc

01.xps

CAMERA DEPUTAŢILOR

Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ DECIZIE DE INADMISIBILITATE a sesizării nr. 160g/2017 privind excepția de neconstituționalitate a unor preved

Cod F- RU-3

ROMANIA CONSILIUL LOCAL ȘTEFĂNEȘTII DE JOS JUDEȚUL ILFOV H O T Ă R Â R E A nr. 41/ privind aprobarea criteriilor, procedurilor, atribuţiilor

Legea nr. 192/2006

Microsoft Word - LEGE 192_2006.doc

TA

Microsoft Word - REGULAMENT SENAT_2011.doc

Microsoft Word - NF HG Titluri_calificari_ANC_martie_2013 (3).doc

Microsoft Word - Document1

Microsoft Word - Reg. ap. propriu actualizat 2009

Acte a căror acţiune de modificare este inclusă în forma actualizată Tip Număr Data Emiterii Data Aplicării Aprobată / Respinsă Ordin

NOTA DE FUNDAMENTARE

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA FACULTATEA DE DREPT METODOLOGIE privind ORGANIZAREA EXAMENULUI DE FINALIZARE A STUDIILOR UNIVERSITARE DE MASTER An

Manual clasa a Xa bun de tipar George

ROMÂNIA

Microsoft Word - PARTILE I-II__final

Microsoft Word - Lege mandat macroprudential 1 sept 2014 ok.doc

UNIVERSITATEA SPIRU HARET Acreditată prin Legea Nr. 443/ Sediul central: BUCUREŞTI ROMÂNIA Str. Ion Ghica, nr. 13, Sector 3, Cod poştal: 0300

Microsoft Word - ROF oficii 2016, ODG docx

HOTĂRÂRE nr. 488 din 13 iulie 2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI PUBLIC

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE privind controlul constituţionalităţii Legii nr. 944-XIV din 21 aprilie 2000 "Pentru modificarea şi completarea Legii

STATUTUL L.S.H. Cap. 1. Dispoziţii generale Art. 1. Liga Studenţilor din Facultatea de Inginerie Hunedoara - prescurtat LSH, este persoană juridică de

Către,

CAP. II Organizarea şi funcţionarea comisiei de concurs ART. 3 (1) Pentru desfăşurarea concursului de proiecte de management, la nivelul autorităţii s

OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ ALBA Cod: PO /AB Exemplar nr.1 INFORMAȚII DOCUMENTATE MENȚINUTE Pag. 1 din 6 TITLU DOCUMENT: PRO

R E G U L A M E N T

ŞCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA POIENARII-BURCHII

Cuprins 7 Cuprins Abrevieri Cuvânt-înainte Capitolul I. Consideraţii generale privind răspunderea juridică a magistraţilor Secţiunea

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIILE UNITE - DECIZIA Nr. 14 din 18 februarie 2008 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 853 din 18/12/

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR L E G E pentru înfiinţarea Agenţiei pentru Calitatea şi Marketingul Produselor Agroalimentare Camera Deputaţil

ORDIN nr. 455 din 14 iunie 2010 pentru constituirea comisiilor de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţ

Auto Reglare

Transcriere:

APROBAT ÎN SENATUL UNIVERSITAR Prin HSU Nr. 739 din data de 23.03.2017 REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL BIROULUI JURIDIC

CUPRINS CAPITOLUL 1 DISPOZIȚII GENERALE.pag.3 CAPITOLUL 2 OBIECTIVELE BIROULUI JURIDIC.pag.3 CAPITOLUL 3 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ..pag.4 CAPITOLUL 4 LEGISLAȚIE. pag.4 CAPITOLUL 5 ATRIBUȚIILE BIROULUI JURIDIC..pag.5 CAPITOLUL 6 DISPOZIȚII FINALE.pag.6

CAPITOLUL 1 DISPOZIȚII GENERALE Art.1. Prezentul regulament stabilește cadrul general de organizare si funcționare al Biroului Juridic din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Art.2. Actele normative care stau la baza întocmirii regulamentului sunt: - Carta Universității Tehnice din Cluj-Napoca - Legea Educatiei Naționale nr. 1/2011 - Legea nr. 514/2003 cu modificările şi completările ulterioare, privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic - Statutul profesiei de consilier juridic publicat în Monitorul Oficial nr. 684/29.07.2004 - Contractul colectiv de muncă la nivel de instituție CAPITOLUL 2 OBIECTIVELE BIROULUI JURIDIC Art.3. Biroul Juridic, ca structură organizatorică a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, prin personalul său, asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca în conformitate cu Constituţia şi legile ţării, regulamentele şi actele administrative proprii ale Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană juridică sau fizică, română sau străină. Art.4. Relaţia profesională dintre consilierul juridic şi beneficiarul serviciilor sale se bazează pe onestitate, probitate, corectitudine, confidenţialitate şi independenţa opiniilor profesionale. Art.5. În exercitarea profesiei şi în legătură cu aceasta, consilierul juridic este independent profesional şi nu poate fi supus nici unei îngrădiri sau presiuni de orice tip, acesta fiind protejat de lege împotriva acestora. Dreptul la opinie profesională a consilierului juridic este garantat. Art.6. Consilierul juridic este obligat să păstreze secretul profesional privitor la cauza ce i-a fost încredinţată, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege. Art.7. În scopul asigurării secretului profesional, actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra consilierului juridic sau la locul de exercitare a profesiei sunt inviolabile. Art.8. Actele Universităţii cu caracter juridic, sunt supuse avizării şi contrasemnării Biroului juridic. Termenul legal de rezolvare a tuturor spețelor juridice de către Biroul Juridic este între 10 și 30 zile. În funcție de complexitatea și celeritatea speței, termenul poate fi și mai scurt decât cel menționat anterior. Art.9. Consilierul juridic va aviza şi va semna acte cu caracter juridic, avizul pozitiv sau negativ, precum şi semnătura sa fiind aplicate numai pentru aspectele strict juridice ale documentului respectiv. In cazul avizului negativ consilierul juridic va avea obligația să motiveze acest aviz indicând textul de lege sau să interpreteze din punct de vedere juridic textul de lege. Art.10. Consilierul juridic nu se pronunţă asupra aspectelor economice, tehnice sau de altă natură cuprinse în documentul avizat ori semnat de acesta.

Art.11. Consilierul juridic acordă consultanță juridică și formulează puncte de vedere, potrivit prevederilor legale și a crezului sau profesional. CAPITOLUL 3 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ Art.12. Structura organizatorică şi numărul posturilor din cadrul Biroului Juridic sunt supuse aprobării Senatului Universitar Art.13. Biroul juridic este subordonat direct Prorectorului, din cadrul Prorectoratului Managementul resurselor și politici financiare. Art.14. Biroul juridic este condus de un șef al Biroului Juridic care organizează, coordonează, verifică si răspunde de întreaga activitate a Biroului Juridic. Când acesta lipsește este înlocuit de o persoană numită de acesta conform procedurii privind concediile de odihnă și alte situații. Art.15. Consilierul juridic din cadrul Biroului juridic este angajat al Universităţii, pe bază de contract individual de muncă. Contractul individual de muncă al consilierului juridic se completează cu prevederile regulamentelor interne, cu contractul colectiv de muncă, precum şi cu prevederile legale în vigoare specifice profesiei. Art.16. Fișa postului va fi actualizată ori de câte ori intervin modificări în structura atribuțiilor ce trebuie îndeplinite sau se modifică structura personalului (angajări, concedieri). CAPITOLUL 4 LEGISLAȚIE Art.17. Persoana care ocupă funcţia de consilier juridic în cadrul Biroului Juridic al Universităţii Tehnice trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de: - Legea nr. 514/2003 cu modificările şi completările ulterioare, privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic - Codul de deontologie profesională si Statutul profesiei de consilier juridic, publicat în Monitorul Oficial nr. 684/29.07.2004. Art.18. În exercitarea atribuţiilor sale, consilierul juridic se supune legislatiei in vigoare. CAPITOLUL 5 ATRIBUȚIILE BIROULUI JURIDIC Art.19. Biroul Juridic, prin consilierul juridic, are în principal următoarele atribuţii: a) Intocmirea observaţiilor şi propunerilor, motivate juridic, de acte normative cu caracter intern (dispoziţii, ordine, regulamente, instrucţiuni, conventii protocoale) asupra cărora a fost consultată instituția şi a modului de acordare a avizelor motivate, la solicitarea conducerii, cu privire la diferite categorii de lucrări cu caracter juridic, care privesc activitatea instituției. b) Pregătirea şi examinarea, sub aspectul legalităţii şi eficienţei juridice, a documentaţiei care stă la baza deciziilor conducerii unităţii şi acordarea asistenţei juridice conducerii în problematica ce implică activitatea instuției.

c) Asigurarea reprezentării şi apărării drepturilor şi intereselor legitime ale UTC-N, în faţa autorităţilor administraţiei publice, institutiilor publice, a organelor Ministerului Public, a instanţelor judecătoreşti, a altor organe de jurisdicţie, precum şi în cadrul oricăror proceduri prevăzute de lege, pe baza delegaţiei dată de conducătorii institutiei mai sus menţionate. Reprezintă şi apără cu mijloacele legii, interesele universităţii în faţa organelor judecătoreşti, a organelor de cercetare penală şi urmărire penală, notarilor publici, autorităţilor publice, a altor persoane juridice sau fizice. d) Pe baza deciziei conducerii universităţii, porneşte acţiuni în justiţie sau la alte organe, ce sunt abilitate să rezolve litigii în diferite domenii, renunţă la acestea, prezintă pretenţiile sau renunţă la ele, dă răspunsuri şi lămuriri la solicitările organelor de justiţie ori ale altor organe ale statului. Atunci când se impune, formulează şi introduce căile de atac în justiţie ori la alte organe abilitate de lege de a soluţiona diferite litigii şi situaţii. e) Luarea măsurilor pentru obţinerea operativă a titlurilor executorii şi punerea în executare a acestora, potrivit legii, în vederea realizării creanţelor şi a altor drepturi patrimoniale ale institutiei. f) Elaborarea, sau după caz, avizarea anteproiectelor de acte normative promovate de instituție în condiţiile stabilite prin Regulamentul privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de acte normative. g) Avizarea pentru legalitate a proiectelor de contracte, înţelegeri şi alte acte juridice care angajează răspunderea juridică a UTC-N. h) Elaborarea punctelor de vedere privitoare la interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale şi acordarea unor consultaţii cu caracter juridic pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu conducerii şi personalului institutiei. i) Sesizarea conducerii instituției cu privire la deficienţele datorate acesteia, rezultate din soluţionarea litigiilor la instanţele judecătoreşti, pentru luarea măsurilor adecvate, în scopul asigurării legalităţii şi a ordinii de drept. j) Urmărește apariția legilor și a actelor normative și aduce la cunoștiința conducerii universității precum și a celorlalte departamente, pentru a fi puse în aplicare; k) Păstrează confidențialitatea actelor juridice si a celor primite de la conducerea universității Art.20. Consilierul juridic răspunde pentru încălcarea obligaţiilor profesionale şi de serviciu, potrivit legii. Art.21. Universitatea Tehnică are obligaţia de a asigura Biroului Juridic spaţiul corespunzător atât pentru buna desfăşurare a activităţilor profesionale, cât şi pentru asigurarea confidenţialităţii şi secretului profesional stabilite de lege. CAPITOLUL 6 DISPOZIȚII FINALE Art.22. Prezentul regulament se completează cu prevederile Legii nr.514/2003 cu modificările şi completările ulterioare, privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic şi Statutul profesiei de consilier juridic publicat în Monitorul Oficial nr. 684/29.07.2004). Art.23. Prezentul regulament a fost actualizat, dezbătut și aprobat în ședința de Senat din data de 23.03.2017. BIROUL JURIDIC Cons. Jr. SZEKELY CRISTINA