MergedFile

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "MergedFile"

Transcriere

1 Traieste in pas cu secolul tau, dar nu fi modelat de el

2 Beneficiar: Colegiul Naţionqal de Informatică Matei Basarab Str. Henri Coandă nr. 21, Rm. Vâlcea Echipa de proiect: Gabriela Cocoş coordonator proiect Roxana Roşu-Călina Violeta Grecea Grafică şi editare: Caresi Print Telefon: 004(0) Râmnicu Vâlcea

3 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP Introducere Rezultat al Proiectului MakE StudentS Addiction-FrEe (MESSAGE), prezentul ghid este dedicat părinţilor şi profesorilor şi a fost realizat la iniţiativa și sub coordonarea Directoratului de Educaţie Naţională al Provinciei Bursa din Turcia. Scopul principal al proiectului a fost colectarea de informaţii referitoare la modul de percepere şi abordare a subiectului tratat în proiect (dependenţa de substanţe, dependenţa de internet şi obiceiurile alimentare nesănătoase) de către grupurile ţintă (profesori, elevi şi părinţi) în vederea realizării unui îndrumator pentru părinţi şi profesori. 1

4 MakE StudentS Addiction-frEe Studiul a fost realizat de următorii parteneri: I.P.SI.A.A. Ferrari (Italia), Szczecińska Szkoła Wyższa Collegium Balticum (Polonia); cercetarea a avut loc în VIII LO im. Olimpijczyków Polskich in Szczecin, Agrupamento de Escolas de Penalava do Castelo (Portugalia), Colegiul Național de Informatică Matei Basarab (România), YILDIRIM Vocational and Technical High School (Turcia). 2

5 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP Cuprins 1. Dezvoltarea adolescentului Dezvoltarea fizică Dezvoltarea cognitivă Dezvoltarea morală Dezvoltarea emoțională Dezvoltarea socială /a Întâlnirile romantice /b Școala Dezvoltarea comportamentală Definiții ale dependențelor Dependența de substanțe Dependența de internet Caracteristici ale dependenței Substanțe Tutun Alcool Canabis Solvenți Cocaina Amfetamine Ecstasy Halucinogene Heroina Internet 38 3

6 4. Risc și factori protectori 23 MakE StudentS Addiction-frEe 4.1 Factori de risc adiționali asociați cu dependența de internet: Obiceiuri nutritive Motive pentru obiceiuri alimentare nesănătoase Consecințe ale obiceiurilor alimentare nesănătoase Posibile consecințe ale obiceiurilor alimentare nesănătoase: Metode de a aborda tinerii Relații pozitive Comunicarea Gândirea critică și independența Stabilirea de reguli și limite Supravegherea Părerea despre sine Influența cadrului social Alternative pozitive Educația Apelarea la ajutor profesional Aplicarea strategiilor de prevenire Aplicarea obiceiurilor nutriționale Instrucțiuni privind buna practicare conform experienței partnerilor proiectului I.P.S.I.A. A. Ferrari (Italia) Proceduri de intervenție Prevenirea dependenței și a obiceiurilor nutritive nesănătoase Agrupamento de Escolas de Penalva do Castelo (Portugalia) Proceduri de intervenție 76 4

7 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP Prevenirea dependenței și a obiceiurilor alimentare nesănătoase Prevenirea obiceiurilor alimentare nesănătoase Prevenirea dependenței Independețele proiectului Colegiul Național de Informatică Matei Basarab (România) Proceduri de intervenție Prevenirea dependenței și a obiceiurilor alimentare nesănătoase Liceul Tehnic Vocațional YILDIRIM (Turcia) Proceduri de intervenție Prevenirea dependenței și a obiceiurilor alimentare nesănătoase 87 5

8 MakE StudentS Addiction-frEe 1. Dezvoltarea adolescentului 6

9 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 1.1 Dezvoltarea fizică Începutul pubertăţii anunţă schimbările fizice pe care le va aduce adolescenţa: o accelerare a creşterii şi maturizarea sexuală. Indiferent de momentul în care se produc aceste modificări, adolescenţa este o perioadă în care aspectul fizic capătă, în cele mai multe cazuri, o importanţă majoră. Atât fetele cât și băieții încep să petreacă ore întregi preocupându-se de aspectul lor, în mod special pentru a se potrivi cu normele grupului cu care se identifică cel mai mult. În același timp, își doresc să aibă propriul lor stil, și ar putea petrece ore în baie sau în fața unei oglinzi încercând să își atingă acest scop. 1.2 Dezvoltarea cognitivă De la gândirea concretă, în alb și negru, pe care o aveau, adolescenții devin capabili să gândească abstract și în tonuri de gri. Sunt acum capabili să analizeze situațiile logic, în termeni de cauză și efect, să se transpună in situații ipotetice, să raționeze eficient, să gândească abstract și să reflecteze, dar și să folosească simboluri, precum metaforele. Acest nivel înalt de gândire le permite să reflecteze la viitor, să evalueze alternative și să își stabilească țeluri personale. Mai mult decât atât, noi capacități permit adolescenților să dezvolte procese introspective și să ia decizii mature. 7

10 1.3 Dezvoltarea morală MakE StudentS Addiction-frEe Dezvoltarea morală se referă la dezvoltarea unui set de valori și a unor comportamente etice. Dezvoltarea cognitivă a adolescenților creează fundamentul raționamentelor morale, onestității, și a comportamentelor pro-sociale precum oferirea de ajutor, spiritul voluntar și grija față de ceilalți. 1.4 Dezvoltarea emoțională Dezvoltarea emoțională în timpul adolescenței presupune dezvoltarea unei identități realiste și coerente în contextul relaționării cu ceilalți și prin care învață să facă față la stres și să îşi controleze emoțiile, procese care reprezintă probleme durabile pentru majoritatea oamenilor. Identitatea se referă la mai mult decât modul in care adolescenții se văd pe ei înșiși acum. Include, de asemenea, ceea ce a fost denumit sinele posibil ceea ce indivizii ar putea deveni și ce și-ar dori să devină. Aceasta presupune, de obicei, experimentarea cu diferite imagini și comportamente până când găsesc o identitate care li se potrivește. Asta ar putea presupune recurgerea la comportamente riscante, adesea alături de prieteni. Valorile adulţilor, ale părinților și profesorilor ar putea fi înfruntate și respinse, fățiș sau pe ascuns. Deși adesea temporar puse la îndoială sau ignorate, tinerii au tendința de a se întoarce la valori foarte similare cu cele ale părinților spre finalul adolescenței. 8

11 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 1.5 Dezvoltarea socială Una dintre cele mai evidente schimbări care are loc în adolescență este modificarea centrului în jurul căruia viața adolescenților gravitează, de la familie la grupul de prieteni. Totuși, această scădere a frecvenței interacțiunilor cu familia nu înseamnă că apropierea și atașamentul faţă de familie capătă o semnificație mai mică pentru adolescent. Grupurile de prieteni servesc unui număr de funcții importante de-a lungul adolescenței: asigură un punct de referință temporar pentru dezvoltarea identității; influențează dezvoltarea judecăților morale și a valorilor; ajută la definirea diferențelor care există între ei și părinții lor; asigură adolescenților o sursă de informații despre lumea din afara lor și a familiei lor; servesc drept puternice consolidări ale surselor de popularitate, status, prestigiu și acceptare din timpul adolescenței /a Întâlnirile romantice Întâlnirile romantice în general încep în mijlocul adolescenței, de obicei între vârstele de 14 și 16 ani. Relațiile romantice precoce au tendința de a dura puțin, de obicei doar câteva luni, majoritatea întâlnirilor având loc în contextul grupului. Pe masură ce timpul investit într-o anumită relație crește, mulți adolescenți vor anticipa începerea unei relații sexuale. 9

12 MakE StudentS Addiction-frEe 1.5.1/b Școala Pentru majoritatea adolescenților, școala este o parte proeminentă a vieții lor. Aici relaționează și își dezvoltă prietenii cu colegii și aici au oportunitatea de a dezvolta aptitudini cognitive cheie. Pentru unii tineri, şcoala este de asemenea o sursă de siguranță și stabilitate. 1.6 Dezvoltarea comportamentală Toate felurile în care adolescenții se dezvoltă îi pregătesc pentru experimentarea unor noi comportamente. Această experimentare îi ajută, în schimb, să îşi definească dezvoltarea pe alte planuri sau a altor aspecte. Asumarea de riscuri în adolescență este o modalitate importantă prin care tinerii își conturează identitățile, își exersează noile abilități de a lua decizii și își dezvoltă atât aptitudinea de a se autoevalua, cât și de a-i evalua pe ceilalți. Asemenea comportamente exploratorii sunt naturale în adolescență și tinerii au nevoie de spaţiu pentru a experimenta și a-şi trăi experiențele rezultate din deciziile luate de ei în diferite situații. Totuşi, câteodată, tinerii supraestimează capacitatea lor de a face fată unor situaţii noi, iar această atitudine poate reprezenta un real pericol pentru sănătatea lor. Pentru a câștiga aprobarea colegilor sau pentru a evita respingerea lor din grup, adolescenții, câteodată, vor risca chiar şi atunci când ei inşişi vor judeca situația ca fiind prea riscantă. 10

13 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 2. Definiții ale dependențelor 11

14 MakE StudentS Addiction-frEe 12

15 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 13

16 MakE StudentS Addiction-frEe 2.1 Dependența de substanțe Dependența de substanțe este o condiție complexă care se manifestă prin utilizarea compulsivă de substanțe în ciuda consecințelor dăunătoare. Oamenii dependenți se vor concentra intens pe consumul unor anumite substanțe, precum alcoolul sau drogurile, până în punctul în care acestea pun stăpânire pe viaţa lor. Ei continuă să folosească alcoolul sau un drog chiar ştiind că acest lucru le cauzează probleme. Potrivit DSM-5, tulburarea legată de consumul de substanțe se încadrează într-un model tipic problematic de uz de substanțe care duce la afecțiuni sau suferințe clinice semnificative, indicate de cel puțin două din cele ce urmează, într-un interval de 12 luni: 1. Substanța este adesea consumată în cantități mari sau de-a lungul unei perioade mai lungi decât se intenționa. 2. Există o dorință persistentă sau eforturi lipsite de succes de a opri sau controla folosirea substanței. 3. Mult timp este alocat activităților necesare pentru a obține substanța, a o folosi, sau a se recupera de pe urma efectelor ei. 4. Pofta, dorința puternică sau nevoia de a folosi substanța. 5. Uzul recurent al substanței care rezultă în neputința de a îndeplini obligațiile majore de la muncă, școală sau de acasă. 6. Uzul continuu al substanței în ciuda problemelor interpersonale sau sociale persistente și recurete, cauzate sau exacerbate de efectele substanței. 7. Activitățile importante de factură socială, ocupațională sau recreațională sunt abandonate sau reduse din cauza abuzului de substanțe. 8. Uzul recurent de substanțe în situații în care acestea sunt dăunatoare fizic. 14

17 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 9. Uzul de substanțe este continuat în ciuda faptului că se conştientiează prezenţa unei probleme persistente şi recurente de natură fizică sau psihologică care este foarte probabil să fi fost cauzată sau exacerbată de substanța consumată. 10. Toleranța, manifestată în oricare din felurile următoare: a. O nevoie de cantități considerabil ridicate de substanţă pentru a obține amețeala sau efectul dorit. b. Efect considerabil scăzut prin folosirea continuă a aceleiași cantități. 1. Sevrajul, manifestat în oricare din felurile următoare: a. Sindromul caracteristic sevrajului. b. Substanța (sau o substanță apropiată) este luată pentru a ușura sau evita simptomele sevrajului. Există mulți factori care duc la dezvoltarea unei dependențe, precum cantitatea, frecvența și metodele folosite, predispoziția spre un comportament dependent și alți factori de risc sau protectivi. Tinerii care folosesc droguri ar putea face asta pentru că: sunt curioși privind efectele și vor să trăiască experiența euforică ; vor să scape de plictiseală sau caută un nou risc; cred că este ceva distractiv sau ieşit din comun; sunt influențați de prieteni și vor să se integreze; au nevoie să scape de stres sau de sentimente dureroase; sunt motivați de un spirit de rebeliune; au dificultăți în a-şi gestiona sentimentele sau agresiunea; încearcă să atragă atenția părinților; duc lipsă de încredere în sine; au dificultăți de învățare; încearcă să scape de dureri fizice. 15

18 2.2 Dependenţa de internet MakE StudentS Addiction-frEe Dependenţa de internet poate fi definită ca orice comportament compulsiv legat de mediul online care inteferează cu un mod normal de viaţă şi cauzează stres sever familiei, prietenilor, celor apropiaţi şi celor din mediul de muncă. Internetul devine principiul în funcţie de care individul îşi organizează viaţa. Potrivit DSM-5, dependenţa de jocuri video online este uzul persistent şi recurent al internetului pentru a se conecta la jocuri video, adesea împreună cu alţi jucători, ducând la afecţiuni sau suferinţe semnificative indicate de cinci (sau mai multe) din următoarele într-un interval de 12 luni: 1. Preocuparea de jocurile video. (Individul se gândeşte la jocul anterior sau anticipează următorul joc; jocul video devine activitatea dominantă din viaţa de zi cu zi). 2. Simptome de sevraj atunci când este împiedicat să joace. (Aceste simptome sunt de obicei descrise drept iritabilitate, anxietate sau tristeţe, lipsite de semne fizice ale sevrajului farmacologic.) 3. Toleranţa nevoia de a petrece tot mai mult timp jucând jocuri pe internet. 4. Încercări nereuşite de a controla participarea la aceste jocuri. 5. Pierderea interesului pentru pasiunile şi activităţile de divertisment anterioare ca rezultat al implicării în jocuri online. 6. Folosirea continuă a jocurilor online în ciuda conştientizării problemelor psihosociale. 7. Inducerea în eroare a membrilor familiei, terapeuţilor sau a altor persoane cu referire la cantitatea de timp petrecut jucându-se pe internet. 16

19 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP Tinerii folosesc internetul pentru că: 8. Folosirea jocurilor online pentru a scăpa sau a reduce senzaţiile negative (ex. sentimentul de neputinţă, vină, anxietate). 9. Punerea în pericol sau pierderea unei relaţii importante, a unei slujbe sau a unei oportunităţi de educaţie sau carieră din cauza jocurilor. obţin noi informații despre lumea inconjuratoare; îl folosesc drept o unealtă de studiu pentru şcoală; îşi menţin şi dezvoltă relaţii, îşi satisfac nevoia de apartenenţă şi de încredere în sine; sunt influenţaţi de prieteni şi vor să se integreze; îşi formează identitatea descoperind cine sunt şi ce este important pentru ei; doresc să îşi exprime părerile despre probleme personale şi comunitare de care sunt interesaţi; cumpără obiecte; cred că este ceva distractiv sau ieşit din comun; pentru divertisment sau pentru a scăpa de plictiseală; au nevoie să scape de stres sau de sentimente dureroase. 17

20 MakE StudentS Addiction-frEe 3. Caracteristici ale dependenţei 18

21 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 19

22 MakE StudentS Addiction-frEe 3.1 Substanţe Tutun Tutunul este adesea fumat, dar poate fi şi mestecat /a Efectele dorite: Conform fumătorilor, efectele psihologice ale tutunului sunt următoarele: fumatul acţionează ca un regulator al stării de spirit şi poate intensifica plăcerea; fumatul acţionează ca o sursă de relaxare în situaţii foarte stresante sau perioade pline de emoţii puternice; fumatul reduce agresiunea şi iritabilitatea; fumatul intensifică performanţa şi concentrarea când vine vorba de sarcini minore întrucât nicotina este cunoscută pentru stimularea memoriei şi atenției, sporind capacităţile cognitive, în special viteza, vigilenţa, timpul de reacţie şi performanţa la muncă /b Semnele şi simptomele utilizarii mirosul de tutun: în respiraţia fumătorului, părul lor, pe mâinile şi în materialele hainelor lor; folosirea pe termen lung va rezulta în pătarea dinţilor şi posibil şi a degetelor şi unghiilor. 20

23 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 3.1.1/c Efectele pe termen scurt senzaţia de plăcere, stimulare şi relaxare; creşterea ritmului cardiac, al tensiunii şi a glucozei; iritaţii ale gâtului şi plămânilor (tuse); apetit redus; performanţă şi durabilitate reduse; diminuarea simţului gustului şi al mirosului /d Efectele pe termen lung boli de inimă, atacuri cerebrale, emfizem, bronşite cronice, anevrisme, ulcer; cancer pulmonar la gât, stomac, de vezică urinară, de ficat şi pancreas; reducerea fertilității; tuse cu flegmă sau sânge; dificultăţi de respiraţie chiar şi în afara exerciţiului fizic, respiraţie şuierătoare şi gâfâit; dependenţă fizică şi psihologică, cu simptome severe de sevraj Alcool Termenul alcool se referă la substanţe obţinute prin fermentarea sau distilarea grânelor sau fructelor, spre exemplu, vin, bere şi lichior tare /a Efectele dorite reducerea anxietăţii; relaxarea şi senzaţia de bine; 21

24 MakE StudentS Addiction-frEe alcoolul este adesea perceput mai degrabă ca un stimulent decât ca un sedativ, întrucât efectele sale dezinhibitorii au tendinţa de a-i face pe cei care îl folosesc să fie mai animaţi şi excitabili. Totuşi, pe măsură ce este consumat mai mult alcool, efectele sedative devin mai pronunţate /b Semnele şi simptomele utilizării reducerea inhibiţiilor care ar putea duce la comportamente jenante/periculoase; somnolență, ameţeală, vorbire bălbâită, pierderea coordonării şi concentrării; în cazuri extreme, pierderea conştiinţei şi chiar moartea /c Efectele pe termen scurt deprimarea sistemului nervos central (SNC); creşterea activității şi scăderea inhibiţiilor; scăderea capacităţii de concentrare; afectarea memoriei pe termen scurt; timp de reacţie prelungit; capacitate cognitivă scăzută; slăbirea abilităţii de a executa sarcini complexe; depresie şi furie /d Efectele pe termen lung vătămarea mucoasei stomacale şi a ficatului, ulcere; apetit scăzut şi subnutriţie; amnezie (perioade în care persoana este conştientă şi funcţională, dar mai târziu este incapabilă să îşi amintească ce a făcut sau spus); 22

25 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP creşterea riscului de accident vascular; fertilitate redusă; cancer la gură şi gât, precum şi alte tipuri de cancer; vătămarea diferitelor zone ale creierului: cortexul cerebral (responsabil în mare măsură de funcţiile complexe ale creierului, precum rezolvarea de probleme şi luarea de decizii); hipocampul (important pentru memorie şi învăţare); cerebelul (important pentru mişcare şi coordonare); dependenţă psihologică şi fizică Canabis Canabisul provine din planta Cannabis, iar euforia provocată de canabis este produsă de substanţa chimică THC. Oamenii îl folosesc în trei forme: canabis ierbos (marijuana, iarbă, ganja) care constă în frunze uscate; răşina de canabis (haşiş) care este secretată de frunze şi flori şi compresată în grămezi; uleiul de canabis (haşiş sau ulei de cânepă) este un concentrat de canabinol obţinut prin extracţia solventă din planta crudă sau din răşină. Canabisul este de obicei amestecat cu tutunul într-un joint sau ţigară şi fumat, dar poate fi de asemenea gătit sau mâncat /a Efectele dorite senzaţia de bine, calm, relaxare, euforie. 23

26 MakE StudentS Addiction-frEe 3.1.3/b Semnele și simptomele utilizarii ameţeală, limbuţie sau seriozitate tăcută; manii sau halucinații; pupile dilatate, ochi roşii, injectaţi; dificultăţi în a-şi aminti lucruri care abia s-au întâmplat; haine sau dormitor care miros straniu/utilizarea exagerată a parfumurilor sau deodorizantelor de cameră; arsuri pe haine multiple mici semne de arsuri cauzate de răşină de canabis sau scrum; apetit crescut. Accesoriile asociate cu preparea de jointuri includ: bucăţele de carton rupte din cutii de ţigări, hârtie pentru filtru sau alte obiecte de carton folosite să facă un muc un tip de filtru; resturi de tutun prin casă; resturi de filtre de ţigară aruncate când tutunul de la ţigările manufacturate sunt folosite pentru a face un joint /c Efectele pe termen scurt stângăcie şi reacţii lente, somnolenţă; zăpăceală şi capacitate redusă de concentrare; impresia distorsionată a locului şi timpului; ritm cardiac ridicat şi schimbări ale tensiunii arteriale; anxietate, atacuri de panică ocazionale şi/sau paranoia; ascuţirea simţurilor; afectarea memoriei pe termen scurt şi a abilităţilor de învăţare. 24

27 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 3.1.3/d Efectele pe termen lung motivaţie şi interes scăzute; apatie şi absenţa ambiţiei; dificultăţi de memorie și concentrare; încetinirea capacităţii de a procesa informaţii; tuse cronică şi infecţii pulmonare; boli de inimă şi cancer precum cel pulmonar; infertilitate; bronşită şi astm; intoxicaţie cronică; dependență psihologică Solvenţi Solvenţii includ produse găsite în majoritatea caselor, precum lipici cu uscare rapidă, benzină, acetonă, diluant şi produse de curăţat ce conţin solvenţi frecvent utilizaţi. Toate cele menţionate se administrează prin inhalare, în funcţie de posibiltăţile oferite de produs. Produsele cu aerosoli sunt pulverizate direct în gură sau nas. Substanţe precum lipiciul sunt depozitate într-o pungă de plastic sau ambalaj de chipsuri a căror deschidere este poziţionată fie în jurul gurii, fie în jurul gurii şi a nasului deopotrivă, de către mâinile utilizatorului şi aburul este astfel inhalat. Produsul poate fi de asemenea aplicat pe o bucată de material precum o cârpă, mânecă sau rever, lână de bumbac sau o pernă şi inhalate de pe acestea. Vaporii sunt inhalaţi direct din recipientul produsului. 25

28 3.1.4/a Efectele dorite MakE StudentS Addiction-frEe Efectele iniţiale ale abuzului de solvenţi sunt similare cu cele produse de alcool. Acestea pot include: euforie, ameţeală; halucinaţii vizuale şi auditive, variind de la plăcute la neplăcute; mânie /b Semnele şi simptomele utilizarii aspect de persoană sub influenţa alcoolului, cu vorbire nedesluşită, clătinare, chicoteală şi lipsă de control; mirosuri de chimicale în respiraţia sau hainele individului; vopsea sau alte pete pe faţă, mâini sau haine; pete, bube sau un cerc roşu în jurul gurii şi nasului; tuse persistentă, curgerea nasului şi ochi umezi; halucinaţii; privirea fixă, înceţoşată sau dublă; greaţă şi lipsa apetitului; lipsa de atenţie, absenţa coordonării, iritabilitate şi depresie; comportament imprevizibil; accesorii aruncate ce dovedesc uzul cârpe sau haine îmbibate/pătate de solvenţi; recipiente goale de solvenţi; aerosoli sau produse similare /c Efectele pe termen scurt euforie, ameţeală, amorţeală; comportament agresiv; slăbiciune musculară; judecată afectată; ţiuit în urechi; ochi umezi, injectaţi; 26

29 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP ritm cardiac crescut, bătăi neregulate ale inimii; strănut, tuse, inflamaţie nazală; depresie respiratorie, moarte prin asfixiere (sufocare); greaţă, vomă şi diaree; afecţiuni ale sistemului nervos şi pierderea conştienţei; halucinaţii, vomă şi amnezie; mahmureală în urma uzului, cu dureri de cap şi lipsă de concentrare /d Efectele pe termen lung probleme psihologice precum apatia, trecerea de la o stare la alta, depresie şi paranoia; anormalităţi sanguine şi afecţiuni ale ficatului, rinichilor, plămânilor, inimii şi creierului Cocaina Cocaina este făcută din frunzele arbustului de coca, găsit în America de Sud. Este un praf cristalin, alb, adesea diluat cu alte substanţe, care se inhalează, se fumează şi, câteodată, se injectează. Cocaina se ia intranazal (tras pe nas sub formă de pudră), intravenos (injectat) sau fumat. Cocaina este un stimulent care acţionează pe termen scurt şi care poate duce la consumul repetat al drogului într-o singură sesiune. Acest aspect particular al farmacologiei drogului se dedă utilizării obsesive, întrucât utilizatorii vor fuma în şiruri rapide pentru a menţine experienţa efectelor sale intense. Această practică creşte considerabil riscul dezvoltării unui obicei de consum. 27

30 MakE StudentS Addiction-frEe 3.1.5/a Efectele dorite senzaţia de euforie, creşterea încrederii în sine şi dezinhibarea emoţională; sentimentul de entuziasm, energie în plus şi încredere; activitate mentală crescută şi vigilență; senzaţie intensificată de plăcere /b Semnele şi simptomele utilizarii încredere neobişnuită; hiperactivitate şi insomnie; limbuţie; iritare nazală poate să gâdile sau sa curgă din cauza trasului pe nas; pupile dilatate; pierderea apetitului; dacă cocaina este injectată ar putea lasă urme pe corp şi dovezi ale echipamentului folosit pentru injectare; accesoriile asociate cu uzul de cocaină includ pipe improvizate făcute din conserve, sticle de plastic sau folie de aluminiu, dar şi pipe de sticlă /c Efectele pe termen scurt toleranţă la durere crescută; nevoia scăzută de mâncare sau apă; transpiraţie şi gălbejeală; creşterea ritmului cardiac şi a respiraţiei; senzaţia de vigilenţă şi energie crescută; senzaţia de oboseală, anxietate şi depresie; comportament bizar, agresiv şi violent. 28

31 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 3.1.5/d Efectele pe termen lung curgerea nasului sau sângerări nazale şi găuri în bariera care separă cele două nări; depresie, nelinişte şi probleme sexuale; tulburări psihiatrice, ex. psihoză paranoidă; infarcte sau cheaguri de sânge, deteriorarea ţesutului intenstinal şi al plămânilor; nelinişte, lipsa de somn şi pierderea în greutate; agitaţie, anxietate şi atacuri de panică; halucinaţii; dormitul și mâncatul excesiv; dependența psihologică Amfetamine Amfetaminele sunt un grup larg de droguri stimulative. Pot fi prafuri (variind în culori de la alb la maro sau chiar violet), pastile sau lichide. Amfetaminele pot fi luate: pe gură; prin inhalare/tragere pe nas; fumate; dizolvate în apă şi injectate /a Efectele dorite Intensitatea efectelor depinde de modul de administrare. O doză redusă administrată oral va avea efecte similare cu cele ale eliberării naturale de 29

32 MakE StudentS Addiction-frEe adrenalină, pregătind corpul pentru răpunsul la stres sau stare de urgenţă cunoscut sub numele de luptă-sau-fugi. Efectele sunt după cum urmează: apetit scăzut; individul se simte mai activ, vigilent sau energic; diminuarea senzaţiei de oboseală; creşterea activităţii mentale cu concentrare ridicată şi gândire clară; sentimentul general de bine. Pentru doze ridicate consumate prin fumare, inhalare sau injectare, experienţa este simţită ca un aflux mai intens de plăcere şi efectele sunt mult mai puternice decât cele obţinute pe cale orală /b Semnele şi simptomele utilizării încredere neobişnuită; hiperactivitate şi insomnie; limbuţie; iritare nazală poate să gâdile sau să curgă din cauza trasului pe nas; pupile dilatate; scăderea apetitului; tic nervos sub forma scrâşnitului din dinţi şi obsesie referitoare la realizarea repetată a unor sarcini precum curăţenia, spălarea mâinilor sau asamblarea şi dezasamblarea obiectelor; urme pe corp şi semne ale echipamentului de injectare /c Efectele pe termen scurt senzaţia de bine, vigilenţă şi energie crescute, limbuţie; creşterea ritmului vascular şi intensificarea respiraţiei; creşterea temperaturii corporale; iritabilitate, insomnie, confuzie, halucinaţii; 30

33 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP agresiune ridicată; prăbuşire în urma euforiei cauzate de drog, incluzând panică, anxietate şi paranoia; convulsii /d Efectele pe termen lung pierderea controlului muscular cu simptome similare cu boala Parkinson; dinţi şi gingii negre, piele cenuşie şi miros corporal respingător; psihoze cauzate de amfetamine, cu simptome similare schizofreniei; senzaţia de depresie severă, epuizare, somnolenţă; poftă de mâncare ieşită din comun; dependenţă psihologică Ecstasy Ecstasy este un stimulant puternic care este înrudit chimic cu metamfetamina. Este aproape întotdeauna găsit sub formă de tablete şi luat pe cale orală /a Efectele dorite senzaţia de mulţumire, relaxare şi fericire cu sentimente calde şi prietenoase faţă de ceilalţi; individul se simte energic; percepere de sine intensificată şi percepţie crescută a viziunilor şi muzicii. 31

34 MakE StudentS Addiction-frEe 3.1.5/b Semnele şi simptomele utilizării hiperactivitate şi energie nelimitată; încredere neobişnuită; limbuţie; transpiraţie; gură uscată/sete; pupile dilatate; tremurat şi palpitaţii; fălci rigide/scrâşnit din dinţi /c Efectele pe termen scurt sentimente de euforie, vigilenţă, plăcere, empatie şi sociabilitate; sunetele, culorile şi emoțiile sunt mai intense; confuzie, depresie, anxietate şi atacuri de panică; halucinaţii; deschidere emoţională şi dorinţe sexuale intensificate care ar putea duce la practici sexuale riscante; vedere înceţoşată, greaţă, tensiune musculară; leşin, frisoane, transpiraţie; creşterea ritmului cardiac, a tensiunii şi a temperaturii corporale; (în doze mari) distorsionarea percepţiei, gândirii şi a memoriei; deshidratare; durere musculară, greaţă, fălci rigide, scârşnit din dinţi; comportament delirant, convulsii, infarcte, accidente vasculare, dureri intense în piept şi atacuri de astm; când efectele scad, utilizatorii s-ar putea simţi obosiţi, somnoroşi, lipsiţi de energie, iritabili şi incapabili să doarmă pentru perioade care pot dura de la 24 de ore până la o săptămână. 32

35 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 3.1.7/d Efectele pe termen lung pierderea în greutate; leziuni ale creieruui cu simptome similare primelor etape ale bolii Alzheimer; retrospective, paranoia; trecerea de la o stare la alta, depresie şi psihoze; leziuni ale ficatului, infarct, atac vascular sau atac de astm; pierderea memoriei Halucinogene Halucinogenele cauzează o călătorie în care împrejurimile arată diferit, cu sunete, culori şi obiecte ce par ireale sau anormale. În timpul acestei călătorii utilizatorul poate avea viziuni şi poate auzi voci, iar timpul pare să curgă fie foarte încet fie foarte rapid. Este greu de prezis ce fel de călătorie va fi. În timpul unei călătorii rele, o persoană s-ar putea simţi terifiată simţind că pierde controlul, o ia razna sau moare. Călătoriile bune pot fi şi ele periculoase, spre exemplu în cazul în care utilizatorul crede că poate zbura sau merge pe apă /a LSD LSD este o substanţă clară sau albă, inodoră, solubilă în apă care se produce iniţial într-o formă cristalină. Cristalele pot fi strivite şi amestecate cu agenţi de legare pentru a produce tablete cunoscute drept micropuncte ( microdots ) prafuri subţiri impregnate în hârtii absorbante. Este de obicei înghiţit sau luat. 33

36 MakE StudentS Addiction-frEe Efectele dorite văzul şi sunetul pot deveni confuze, în sensul că individul ar putea asculta culori şi vedea muzica datorită unei amestecări senzoriale; percepţia timpului şi a locului ar putea deveni distorsionată; schimbări emoţionale/de stare pot include stima de sine intensificată şi experienţe mistice. Efectele pe termen scurt trecerea de la o stare la alta, de la euforie la frică şi invers; schimbări ale simţurilor (felul în care vede, aude, gustă şi atinge); corpuri şi forme pot apărea distorsionate; halucinaţii; ameţeală, deranjare la stomac, amorţeala gurii, greaţă şi frisoane; creşterea pulsului, a tensiunii şi temperaturii. O călătorie rea poate include: schimbări de stare înfricoşătoare şi gânduri terifiante severe; anxietate şi senzaţia de pierdere a controlului; depersonalizare (o senzaţie de plutire în afara propriului corp); dezorientare şi panică; teama de a o lua razna şi de a muri. 34

37 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP Efecte pe termen lung psihoze; afecţiuni ale capacităţilor cognitive (învăţare, memorare, concentrare); declanşarea schizofreniei sau depresiei; o călătorie poate fi experimentată din nou fără consumarea de LSD şi poate apărea la săptămâni sau luni după episodul iniţial din timpul consumului. Această tulburare de percepţie retrospectivă sau halucinogenă este spontană, repetată, adesea cu o recurenţă continuă a unei distorsiuni senzoriale produse iniţial de LSD; dependenţă psihologică /b Ciuperci magice Ciupercile magice sunt ciuperci halucinogene care cresc în sălbăticie şi pot fi consumate crude, gătite sau făcute ceai. Pot fi, de asemenea, uscate pentru a le conserva şi consuma în viitor. Efectele dorite Efectele dorite ale ciupercilor magice sunt similare cu o călătorie mai blândă de LSD, incluzând: euforie şi hilaritate; halucinaţii (de obicei vizuale, dar unii utilizatori vor trăi halucinații auditive); creativitate; conştientizarea intensă a sunetelor şi a culorilor şi senzaţia că obiectele îşi schimbă forma. 35

38 Efectele pe termen scurt MakE StudentS Addiction-frEe greaţă, vomă şi durere abdominală; experienţa unei călători rele ar putea include: senzația de depersonalizare; panică şi anxietate; reacţii psihotice; agresiune şi hiperactivitate; furnicături ale membrelor şi înroşirea feței; pupile dilatate, ritm cardiac crescut şi tensiune arterială ridicată. Efectele pe termen lung dependenţa psihologică Heroina Heroina este un drog derivat din morfina obţinută din macul de opiu. La timpul producerii este un praf alb, inodor care de-a lungul timpului se închide la culoare, obţinând tonuri variate de maro şi dezvoltând un miros similar cu cel al oţetului. Heroina este de obicei vândută sub formă de pachețele, împachetată în bucăţele mici de plastic. Heroina poate fi: administrată intranazal, inhalată; înghiţită sau dizolvată în apă şi băută; fumată; injectată. 36

39 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 3.1.9/a Efectele dorite Efectul dorit asociat cu acest narcotic şi cu modul predominant de administrare injectat este euforia. Aceasta durează mai puţin de un minut şi include: încălzirea şi înroşirea feţei; excitare sexuală; o stare similară cu visarea de pace şi linişteș reducerea senzaţiei de durere; reducerea tendinţelor agresive /b Semnele și simptomele utilizarii pupile îngustate; aspect de somnolenţă; pierderea şi recăpătarea conştiinţei; vorbire nedesluşită, dificultăţi de respiraţie; probleme de concentrare; urme vizibile de la injectare, cu învineţire şi decolorare /c Efectele pe termen scurt sentimentul intens de euforie, amorţeală şi diminuarea durerii; greaţă, vomă şi mâncărimi severe; dat din cap sau alternarea între alert şi lent; supradoza este o cauză comună a decesului; excitare rapidă urmată de o senzaţie de calm, similară visării; sevraj (căreia i se atribuie frisoane și pielea de găină): simptome ca ale gripei, curgerea nasului, strănutat, dureri de cap, transpiraţie, anxietate şi iritabilitate; somn şi posibilitatea comei. 37

40 MakE StudentS Addiction-frEe 3.1.9/d Efectele pe termen lung vene sparte și riscul contractării hepatitei, HIV-ului sau a altor infecții provenite din folosirea acelor; subnutriție, constipație cronică; absența secrețiilor, ex. gura și nasul uscate, și o încetinire a activității gastrointestinale care rezultă în constipație; respirație tăiată, cheaguri în plămâni, pierderea unui membru; subnutriție; dependență psihologică și fizică. 3.2 Internet Folosirea internetului și tehnologiilor de comunicare reprezintă o mare parte a vieții adolescenților. Activitățile pot include navigarea pe web, folosirea de rețele sociale, shopping online, pornografie sau jocuri video Semnele şi simptomele folosirii exagerate a internetului preocuparea de internetul; minte sau ascunde activitățile online; nesupunerea la limitele de timp, petrecerea unui număr excesiv de ore pe internet în fiecare zi; lipsa de interes pentru alte activități; retragerea socială, departe de prieteni și familie; folosirea internetului ca un fel de evadare; retragerea psihologică din cauza internetului; continuă să stea pe internet în ciuda consecințelor; este online oricând are ocazia; note tot mai mici la școală și puțină atenție acordată temelor; susține că singurii prieteni pe care îi are sunt online; 38

41 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP devine nervos pe părinți atunci când îi este limitat accesul la internet; stă treaz până târziu pentru a fi online Riscuri Atacuri cibernetice unii oameni folosesc tehnologia pentru a-i pune in situaţii jenante, hărțui sau ataca pe ceilalți. Poate include postarea de afirmații răutăcioase sau false, crearea de profiluri online false cu intenția de a-i pune in situaţii jenante pe alții, de a trimite poze compromiţătoare, dar și altele. Miștocăreala unii oameni încearcă în mod deliberat să înceapă certuri sau să supere oamenii pe internet, adesea cauzând suferințe considerabile. Izolarea prea mult timp petrecut online și folosind tehnologia este timp care nu e petrecut față în față cu familia și prietenii, ceea ce poate crea bariere și contribui la sentimentul de izolare. Material neadecvat publicarea de fotografii, mesaje sau materiale neadecvate poate conduce la umilirea lor si a celorlalti. Relații neadecvate străinii sau diverși oameni pot încerca să formeze relații neadecvate cu tinerii. Mai mult, unii adolescenți din comunități virtuale încurajează comportamente nesănătoase precum automutilarea sau dereglările alimentare; Victimizarea este probabil ca tinerii să aibă de a face cu pedofili sau altfel de exploatatori. O relație online poate să se mute în lumea reală dacă tinerii sunt convinși să ofere informații personale care permit prădătorilor să-i urmărească sau să se întâlnească cu ei față în față. Pornografia adolescenții pot să descopere accidental pornografie pe internet. Curiozitatea naturală poate duce la căutarea unor website-uri cu conținut neadecvat sau explicit sexual. Risc financiar oferirea de detalii referitoare la cărţile de credit personale sau ale părinților sau alte informații financiare poate duce la probleme serioase. 39

42 MakE StudentS Addiction-frEe Benficii Intenetul facilitează dezvoltarea calităților de leadership, comunicare, socializare, informare și învățare la o scară internațională; Internetul oferă tinerilor oportunitatea de a-și exprima opiniile și de a contribui la dezbateri, ceea ce poate fi important pentru sentimental lor de valoare personală şi de apartenență la o comunitate; Comunicarea pe internet poate fi în mod special avantajoasă pentru tinerii timizi, cu anxietate socială sau marginalizați, oferindu-le șansa de a-și exersa abilitățile sociale fără riscurile asociate cu interacțiunile personale; Internetul servește drept o importantă resursă de informații privind teme delicate din punct de vedere social, precum sexul și relațiile interpersonale comuncarea online poate încuraja sinceritatea: mulți oameni declară că se mai înclinați să împărtăşească gânduri și sentimente online decât în persoană. Această eliberare de presiunea socială poate ajuta adolescenții să își clădească încrederea pentru când vor fi în situații sociale reale. 40

43 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 41

44 MakE StudentS Addiction-frEe 4. Risc și factori protectori 42

45 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 43

46 MakE StudentS Addiction-frEe Similar oricăror altor boli, vulnerabilitatea la dezvoltarea dependențelor diferă de la persoană la persoană și un singur factor nu determină dacă un adolescent va deveni dependent de droguri sau de internet. În general, cu cât un adolescent este expus la mai mulți factori de risc, cu atât crește șansa că va lua droguri sau va folosi internetul într-o manieră care va duce la abuz și dependență. Factorii protectori, pe de altă parte, reduc riscul dezvoltării dependenței. Factori de risc Factori protectori Factori individuali un temperament mai dificil, care îl împiedică să creeze conexiuni cu ceilalți; probleme de sănătate mentală precum depresia sau anxietatea; așteptări pozitive de la droguri împreună cu accesul la ele; experimentarea de la o vârstă fragedă; comportament agresiv; abilități sociale limitate; factori genetici; încredere în sine scăzută temperament degajat, pozitiv; părere bună despre sine; se simte integrat la școală, în familie și în comunitate; are așteptări negative despre consumul de droguri; amână folosirea pentru mai târziu sau complet; bun autocontrol încă din copilărie; relații pozitive și aptitudini sociale bune; 44

47 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP inteligență emoțională; abilitatea de a face față la stres; asertivitate; abilitatea de a lua decizii; o abordare pozitivă a viitorului. Familia face parte dintr-o familie care se luptă cu consumul de droguri sau are atitudini permisive privind drogurile; trăiește într-un mediu stresant sau nefavorabil; are părinți care nu au stabilit reguli și așteptări clare, manifestă control disciplinar și susținere inconsistente. face parte dintr-o familie care discută și oferă un model responsabil pentru folosirea drogurilor; are părinți care încearcă activ să construiască o relație cu el/ea; are părinți care au reguli și așteptări clare, și care-și susțin copiii; are părinți care sunt implicați în activitățile școlare. Colegii 45

48 MakE StudentS Addiction-frEe Au prieteni care: folosesc și încurajează folosirea drogurilor; au timp şi bani în exces și nu sunt implicaţi în activități sociale pozitive; comit infracțiuni. Au prieteni care: nu folosesc și nu încurajează folosirea drogurilor; sunt implicați la școală și în alte activități sociale pozitive; le influențează pozitiv deciziile. Școala eșec academic; climat școlar negativ, dezorganizat și nesigur; așteptări scăzute din partea profesorilor; lipsa regulilor clare privind consumul de droguri; comportament retras/agresiv în sala de clasă. mediu școlar implicat și încurajator; așteptări ridicate; standarde și reguli clare privind comportamentul adecvat; participarea, implicarea, integrarea și responsabilizarea tinerilor când vine vorba de sarcini școlare și decizii; regulamente antidrog. 46

49 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP Comunitatea norme comunitare care promovează sau permit abuzul de substanțe; sărăcie (adesea) acompaniată de rata ridicată a criminalității și alienare; rată înaltă de tranziție/mutare; lipsa de tradiții culturale și istorie; accesul la droguri. comunitate implicată încurajatoare; și așteptări ridicate de la tineri; nivel ridicat de educație despre mass media la nivelul comunității (pentru a contracara mesajele nedorite); activități religioase sau spirituale; fac parte dintr-o comunitate cu stimă ridicată de sine. Numeroase studii au descoperit că prezența unui adult fie părinte sau alt adult cu un atașament emoțional puternic pozitiv este asociat cu reziliența. Acesta poate fi un profesor sau antrenor, un membru al familiei extinse, sau un mentor. 4.1 Factori de risc adiționali asociați cu dependența de internet: 47

50 MakE StudentS Addiction-frEe Inteligență și imaginație ridicate jocurile video oferă indivizilor o modalitate de explorare a imaginației. Adolescenții cu înclinații academice care nu se simt stimulați în școli s-ar putea orienta spre jocuri drept un loc pentru aventură și stimulare intelectuală. Nevoia de a fi recunoscut și a avea putere fiecare obiectiv conduce către alt obiectiv, și sunt numeroase decizii critice care trebuiesc luate de-a lungul unui joc. Adolescenșii investesc mult timp și concentrare în dezvoltarea unui personaj. Simt că și-au pierdut timpul dacă nu ating obiectivul urmăor. Unii tineri au nevoie să își compenseze slăbiciunile, vor să se simtă importanți sau să își elibereze emoțiile negative, precum teama, furia sau singurătatea. 48

51 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 49

52 MakE StudentS Addiction-frEe 5. Obiceiuri nutritive 50

53 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 51

54 MakE StudentS Addiction-frEe 5.1 Motive pentru obiceiuri alimentare nesănătoase Există multiple motive pentru obiceiurile alimentare nesănătoase ale adolescenților: accesul imediat la restaurante fast-food; presiune socială; exemplul negativ stabilit de părinți când vine vorba de mese, gustări și băuturi; senzația tinerilor că restaurantele fast-food sunt la modă pentru că alți tineri sunt acolo; gustul bun; prețurile mici, în timp ce mâncarea sănătoasă este adesea percepută drept mai costisitoare; nevoia de a-și controla greutatea; recompensarea sau consolarea sinelui, întrucât mulți adolescenți asociază mâncarea cu emoții și sentimente. 5.2 Consecințe ale obiceiurilor alimentare nesănătoase Mâncarea sănătoasă contribuie la creșterea și dezvoltarea armonioasă a individului, incluzând oase sănătoase, piele sănătoasă, nivel ridicat de energie şi risc scăzut de carii dentare, tulburări alimentare, constipație, subnutriție sau anemie cauzată de deficiența de fier. 52

55 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP Posibile consecințe ale obiceiurilor alimentare nesănătoase: Ateroscleroză, cea mai comună cauză a bolilor de inimă. Are legătură cu nivelul de colesterol ridicat, asociat cu obiceiurile alimentare neadecvate. Osteoporoză, o boală din cauza căreia oasele devin fragile și se pot rupe ușor, este asociată cu lipsa de calciu. Diabet zaharat de tip 2, cunoscut în trecut drept diabetul de maturitate, a devenit predominant în rândul copiilor și adolescenților odată cu creșterea ratei obezității și a excesului în greutate. Excesul de greutate și obezitatea, influențate de o dietă inadecvată și lipsa de activitate, sunt adesea asociate cu un risc crescut de diabet, tensiune ridicată, colesterol ridicat, astm, probleme ale articulațiilor și nivel de sănătate precar. În adolescență, efectele psihologice ale obezității pot fi percepute de tineri ca fiind mai importante decât cele fizice. A fi supraponderal sau obez se asociază cu încredere scăzută în forţele proprii, demoralizare, tulburări psihosomatice şi nemulțumire privind viața. Adolescenții supraponderali adesea își displac corpul, se simt triști sau singuri, încordați și nesiguri, și nu au parte de așa mult contact social precum copiii de dimensiuni normale. Subnutriția este rezultat al lipsei consumului de calorii suficiente sau a deciziilor neadecvate privind alimentația cu scopul de a slăbi sau a pierde în greutate. Se asociază cu oboseala, labilitatea emoțională, funcționarea cognitivă deteriorată. Dacă adolescenții continuă să-și restricționeze prea mult mâncarea și să piardă mult din greutate, pot ajunge să-și afecteze permanent inima, oasele și alte organe. 53

56 MakE StudentS Addiction-frEe 5.3 Metode de a aborda tinerii Relații pozitive Petreceți timp de calitate împreună, interacționând. Planificați și luați parte la activități de familie. Arătați-le iubire, atenție și grijă /a Sfatul elevilor către părinți și profesori: Petreceți mai mult timp cu copiii voștri. (elev din Italia) Sprijiniți tinerii. (elev din Portugalia) Părinții și profesorii ar trebui să se implice în activitățile tinerilor. (elev din Portugalia) Aș sugera ca părinții să-și asculte copiii, să-și petreacă mai mult timp cu ei și să le reamintească mereu cât de importanți sunt pentru ei. (elev din România) Acordați-le mai mult timp copiilor voștri. (elev din România) Comunicarea Buna comunicare dintre părinți și copii este fundamentul unei relații de familie puternice. Dezvoltarea unor bune abilități de comunicare ajută părinții să depisteze problemele din timp, să încurajeze comportamentul pozitiv și să fie la curent cu ce se întâmplă în viețile copiilor lor. Păstrarea deschisă a căilor de comunicare este importantă, în mod special când un tânăr a luat decizii proaste sau a dat de necazuri. 54

57 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 5.3.2/a Abilități cheie de comunicare includ: Întrebatul genul de informație pe care o primiți depinde foarte mult de cum puneți întrebarea. Arătați-vă interesul/grija. Nu dați vina pe/acuzați. Încurajați rezolvarea de probleme/gânditul. Ascultați și observați tinerii se simt mai confortabil discutând despre probleme sau despre anumite situații cu părinții lor atunci când simt că vor fi ascultați /b Unul dintre modurile prin care puteți acționa pozitiv este prin organizarea unei întâlniri de familie alegeți o perioadă lipsită de emoții puternice sau la un interval stabilit regulat (nu în mijlocul unei probleme); alegeți un loc neutru lipsit de lucruri care să distragă atenția; amintiți-i copilului că îl iubiți și că vă pasă de fericirea și binele lui; recunoașteți comportamentul pozitiv al copilului; spuneți-i copilului că sunteți îngrijorat privind anumite schimbări pe care le-ați sesizat și referiți-vă la acele schimbări în termeni specifici: oboseală, note mai mici, abandonarea pasiunilor, retragerea socială, etc.; discutați problema în mod neutru; acceptați o parte din responsabilitate pentru problemă; repetați ce auziți, dovediți înțelegere și opriți-vă dacă începeți să vă supărați /c Sfatul elevilor către părinți și profesori: Ascultați tinerii și încercați să înțelegeți realele probleme ale băieților. Băieții nu sunt toți la fel și au temeri și nesiguranțe. (elev din Italia) 55

58 MakE StudentS Addiction-frEe Mereu comportați-vă politicos și înțelegător privind nevoile tuturor. (elev din Italia) Părinții și profesorii ar trebui să se apropie de tânăra generație pentru a o înțelege mai bine. (elev din Portugalia) Comunicarea este cheia. (elev din România) Nu folosiţi un ton acuzator. Nimeni nu devine dependent fără motive. (elev din Turcia) Gândirea critică și independența Capacitatea de gândire critică include abilitatea de a analiza și evalua idei mai mult decât a le accepta pur și simplu ca fiind adevărate. O persoană tânără care a dezvoltat gândire critică este mai bine pregătită pentru a rămâne independentă, a rezista și contracara presiunea socială sau influența celor care ar putea să o invite să folosească droguri /a Sfatul elevilor către părinți și profesori: Este mai important să se discute mereu decât să se interzică. (elev din România) Nu fumați în fața noastră. Știți că sunteți standardul/modelul nostru. (elev din România) Fiți conștienți de riscuri și protejați. (elev din Turcia) Stabilirea de reguli și limite Disciplinarea copiilor este una dintre cele mai dificile sarcini, dar și una dintre cele mai importante. Stabilirea de limite ajută părinţii să îi înveţe pe copii autocontrolul şi responsabilitatea, să demostreze că le pasă şi să îi 56

59 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP menţină în siguranţă. De asemenea, asigură tinerilor îndrumare și le demonstrează importanța respectării regulilor /a Pașii cheie pentru stabilirea și impunerea de reguli: 1. Dezvoltă reguli clare, rezonabile și sigure, și revizuiește-le odată cu creșterea în vârstă a copilului. Unele reguli pot fi formulate alături de copil, dar altele nu sunt negociabile (dacă o activitate este periculoasă, ilegală și/sau imorală în funcție de standardele familiei și ale comunității). În ceea ce privește internetul, nu îl interziceți întrucât este o parte foarte importantă a vieții sociale a copilului. În schimb, stabiliți niște reguli privind unde și ce pot face pe internet. 2. Țintiți să stabiliți reguli consistente cu consecințe consistente. Este extrem de important ca ambii părinți să trateze acestă problemă cu seriozitate şi să stabilească de comun acord obiectivele. Dacă reguli importante sunt încălcate, alocați-vă timp pentru a decide asupra unei consecințe cu care sunteți de accord şi și care are legătură cu comportamentul pedepsit. Privind utilizarea internetului, unii părinți ajung să valideze uzul exagerat al acestuia. Ascund sau inventează scuze pentru copiii lor atunci când lipsesc de la școală sau nu își termină la timp sarcinile, iar în numele menținerii păcii cedează în fața dorințelor copiilor atunci când aceștia se vaită zgomotos. Dacă copilul se împotrivește eforturilor de intervenție, lăsați primul val să se liniștească. 57

60 MakE StudentS Addiction-frEe Nu uitați să oferiți laude atunci când regulile sunt respectate, în aceeași măsură în care reacționați când sunt încălcate. 3. Stabiliți un număr de consecințe care se vor potrivi diverselor grade de nerespectare ale regulilor și fiți pregătit să negociați. 4. Încercați să nu vă lăsați influențat de sentimente. Încercați să evitați răspunsuri negative și emoționale privind comportamentele neadecvate (spre exemplu, acuzare, abuz verbal, amenințări, comenzi, teorii, avertismente, sarcasm, menționarea despre cum comportamentul lor vă face să suferiți, compararea comportamentului copilului vostru cu cel al altor membri ai familiei sau cu alți copii din afara casei). Nu discutați sau decideți care vor fi consecințele atunci când sunteți supărat sau furios sau când copilul este supărat sau furios. 5. Arătați-le copiilor că aveți încredere în ei, dar stabiliți și limite. Este în regulă să spuneți nu. Echilibrați monitorizarea comportamentului copiilor cu permiterea dezvoltării propriei lor independențe. Deși copiii vor să fie independenți, vor de asemenea și limite ale libertății lor. Le oferă o scuză posibilitatea de a le spune prietenilor Nu mă lasă părinții. 6. Arătați-le copiilor că și adulții trăiesc în interiorul unor limite. 7. Alegeți-vă luptele. Decideţi dacă este neapărat necesar să începeți o ceartă pe o temă măruntă. 8. Amintiți-vă că prea mult control descurajează copiii să gândească pentru sine, în timp ce prea puțin control îi face să creadă că deciziile nu sunt importante. Încurajați-i să ia decizii rapide, să-și urmeze propriile sfaturi și să reziste spiritului de turmă. 58

61 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 5.3.4/b Sfatul elevilor către părinți și profesori În primul rând cei care trebuie să facă regulile și să-i judece pe ceilalți trebuie să aibă dreptate. Apoi să înțeleagă clar avantajele și dezavantajele comportamentelor pe care le manifestă copiii în societate. (elev din Italia) Părinții ar trebui să fie mai puțin protectori pentru a le oferi copiilor șansa să învețe din propriile greșeli. (elev din Portugalia) Părinții și profesorii ar trebui să fie mai flexibili cu tinerii. (elev din Portugalia) Supravegherea Supravegherea este piesa de rezistență a creșterii și educării eficiente a copiilor. Când tinerii încep să petreacă tot mai mult timp departe de casă, monitorizarea comportamentului și locurilor unde își petrec timpul devine o provocare. Supravegherea ajută părinții să recunoască noi probleme, să le asigure siguranța și să se mențină implicați /a Puteți să vă ajutați copilul și să vă sporiți influența prin: cunoașterea prietenilor copilului, din cartier și de la școală; rămânând implicat în activitățile copilului; comunicând cu copilul când apare un motiv de îngrijorare. 59

62 MakE StudentS Addiction-frEe 5.3.5/b Supravegherea utilizării internetului de către adolescenți aflați cât timp petrece online; evaluați cum îi afectează jocurile video performanța școlară, sănătatea și relațiile cu familia și prietenii; puneți computerul sau consola de jocuri într-o zonă publică a casei de unde vă va fi mai ușor să-l supervizați; dacă este necesar, negociați limite și stabiliți un număr de ore pe care să-l petreacă jucându-se; verificați istoricul site-urilor accesate. Spunându-le tinerilor că le veți monitoriza istoricul îi ajutați să se monitorizeze singuri. Instalați programe protective pentru blocarea, monitorizarea și filtrarea de website-uri. Dincolo de stabilirea de reguli de bază, puteți sfătui tinerii: să nu cadă de acord să se întâlnească în persoană cu cineva pe care l-au cunoscut online. Adolescenții au nevoie să vorbească cu un părinte sau adult în care au încredere mai întâi; să evite chat rooms sau zone de discuție online care par riscante sau provocatoare. Sugerează-le să aibă încredere în propriile instincte; să fie precauți privind oamenii care oferă prea multe informații. Nu există nicio regulă conform căreia trebuie să-ți împărtășești informațiile personale; să se deconecteze dacă ceva online nu pare în regulă sau le creează disconfort; să nu-și ofere niciodată parolele, nici măcar prietenilor. 60

63 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 5.3.5/c Sfatul elevilor către părinți și profesori: Fiți atenți la copiii voștri și amintiți-le constant că drogurile, alcoolul și hărțuirea sunt lucruri rele. (elev din Italia) Fiți mai stringenţi când vine vorba de penalizările pentru limitele nerespectate. Evitați să fiți prea toleranţi. (elev din Italia) Părerea despre sine Părerea despre sine reflectă evaluarea personală și subiectivă a propriei persoane. Este atăt o judecată a sinelui, cât și o atitudine față de sine. Părerea pozitivă despre sine ajută tinerii să-și pună în valoare talentele și punctele tari, dar și să fie conștienți de punctele lor slabe /a Cum să ajutați copiii să dezvolte o părere pozitivă despre sine: spuneți-i copilului că vă pasă de el/ea; arătați-i că îl/o respectați; oferiți-i șanse să-și exerseze aptitudinile care-l fac să se simtă competent și capabil; clarificați-i că nu vă așteptați la perfecțiune; recunoașteți-i frecvent reușitele (mici și mari); vorbiți cu copilul despre lucrurile la care se pricepe; încurajați-l/o să spună lucruri pozitive despre sine și despre alții; întrebați despre (fiți atenți la) opiniile copilului și ce are de zis privind problemele și planurile familiei; evitați compararea membrilor familiei sau compararea între copiii voștri și alți copii din afara familiei. Unele strategii care previn dereglări alimentare sau obsesie privind greutatea se referă tot la părerea despre sine. Este importantă promovarea 61

64 MakE StudentS Addiction-frEe unei păreri pozitive despre sine și despre aspectul fizic al copilului, ca și acceptarea unei game largi de înfățișări. Dacă vreți să încurajați copiii să își schimbe obiceiurile nutriționale într-unele mai sănătoase, promovați concentrarea pe aspectele personale pozitive, nu numai aspect fizic, ci și reușite academice, artistice sau atletice Influența cadrului social În această etapă a dezvoltării lor, tinerii sunt adesea foarte legați de prietenii lor. Rolul vostru ca părinte sau profesor tinde să se schimbe. Nu mai sunteți prima persoană la care copilul apelează pentru sfaturi și ajutor, ci vă alocă un nou rol acela de ascultător și antrenor. În același timp, tinerii tind să fie nesiguri de sine și de cum se integrează, iar adesea se pot simți copleșiți de nevoia de a-și mulțumi și impresiona prietenii. Aceste sentimente îi pot expune la diverse presiuni. Când vorbim despre presiunea grupului, ne referim de obicei la influențele negative. Dar în majoritatea timpului, alți tineri vor influența copilul în moduri sănătoase și încurajatoare. Dacă prietenii au rezultate bune la școală, în sporturi sau muzică, pot să vă inspire copilul să muncească mai mult. omulti dintre noi ne imaginăm că expunerea copiilor noştri la droguri se asociază cu prezenţa unui traficant. Realitatea este că e mult mai probabil ca cineva de-o vârstă cu ei, un prieten, să le ofere droguri /a Pentru a diminua influența negativă a cadrului social: petreceți-vă timpul cu copilul vostru; încurajați-i interesele; implicați-l în evenimentele sociale/culturale ale comunuității; implicați-i prietenii în activitățile familiei; 62

65 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP spuneți-i copilului că înțelegeți că este dificil să reziste presiunilor grupului; în cazul în care copilul pare confuz și nu știe cum să răspundă, vorbiți cu el despre răspunsurile care ar fi potrivite /b Sfatul elevilor către părinți și profesori: Înconjurați-vă de oameni pozitivi. (elev din Turcia) Alternative pozitive Adulții ar trebui să creeze căi pozitive pe care copiii lor să le urmeze, în loc să ia parte la comportamente problematice. Alternativele la droguri sau internet ar trebui să corespundă intereselor, nevoilor și abilităților adolescentului. Posibile asemenea activități includ: voluntariatul la un centru local pentru tineri, implicarea într-un sport, participarea la activități școlare, învățarea unui instrument muzical și altele /a Sfatul elevilor către părinți și profesori: Organizați sporturi accesibile tuturor. (elev din Italia) Încurajați tinerii să studieze. (elev din Italia) Evitați temele în exces astfel încât elevii să se poată implica în activități extracurriculare precum sporturile sau activitățile sociale. (elev din Italia) Dacă cineva nu are un scop în viață cu siguranță el/ea se va îndrepta către consumul de droguri. (elev din Polonia) Mențineți timpul liber al copiilor ocupat. (elev din România) Nu folosiți droguri sau alcool pentru a scăpa de probleme. (elev din Turcia) 63

66 MakE StudentS Addiction-frEe Ieși afară și fă exerciții. Va fi bine pentru forța ta fizică, precum și pentru sănătatea ta mentală. (elev din Turcia) Rămâi legat de ceea ce îți aduce fericire (cântatul la un instrument, gătitul, lucrul manual). (elev din Turcia) Educația Educați-vă pe voi înșivă privind drogurile și jocurile video. Descoperiți ce sunt și ce înseamnă pentru copiii voștri. Mai mult, fiți curioşi și implicaţi, pentru că asta îl va ajuta pe copil să înțeleagă că sunteți interesaţi de viața și pasiunile sale. Nu este de ajuns să etichetați drogurile drept ilegale sau nesănăoase și internetul periculos pentru că este dificil de demonstrat și vă puteţi pierde credibilitatea pe termen lung. Când discutați pe tema drogurilor sau a internetului cu copilul vostru, încercați să vă exprimați clar și concis în timp ce îi explicați despre ce este vorba și care sunt punctele pozitive și negative ale folosirii acestora. Nu trebuie să-l protejați de adevăr, dar nici să îl speriați. Discutați pericolele pe termen lung asupra sănătății și bunăstării. Dacă faceți asta, copilul poate începe să ia decizii bazate pe informații și pe înțelegerea pericolelor reale asupra sănătății lui fizice și mentale /a Sfatul elevilor către părinți și profesori: Timiteți-i [atât pe părinți, cât și pe profesori] la cursurile despre dependență. (elev din România) Le-aș sugera [profesorilor și părinților] să meargă la anumite întâlniri de unde pot învăța cum să se comporte cu copiii și cum să prevină dependența. (elev din România) 64

67 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP Ajutați-i pe elevi să înțeleagă care sunt problemele reale ale fumatului și consumului de droguri. (elev din Italia) Profesorii ar trebuie să arate (într-un mod mai eficient) efectele consumului de droguri și ale alimentației nesănătoase. (elev din Polonia) Părinții ar trebui să-și pună în alertă copiii privind pericolele și consecințele acțiunilor lor. (elev din Portugalia) Apelarea la ajutor profesional Dacă aveți un copil care bea alcool, consumă droguri sau nu este capabil să își modereze timpul petrecut pe internet, iar problemele inițiale persistă, însoţite fiind de o relație ostilă cu părinții, cel mai bine este să apelați la ajutor extern. Ați putea vizita un program local de tratament pentru a obține mai multe informații privind dependența. Consilierii școlari pot, de asemenea, să ajute, ținându-vă la curent cu comportamentul elevului la școală /a Sfatul elevilor către părinți și profesori: Încercați să rămâneţi calm și să apelați pur și simplu la ajutor profesional. (elev din Turcia) Aplicarea strategiilor de prevenire /a Strategii de prevenire eficiente: formarea și exersarea rezistenței, precum și a altor aptitudini sociale și personale, precum luarea de decizii, reducerea stresului, comunicarea și rezolvarea de conflicte; 65

68 MakE StudentS Addiction-frEe informarea clară, adecvat dezvoltată și lipsită de tactici de înspăimântare; tehnici interactive de informare și învățare, precum asumarea de roluri, învățarea cooperativă, antrenament între colegi și discutarea ideilor; educație continuă; antrenarea și instruirea serioasă a personalului; implicarea familiei și a comunității /b Strategii de prevenire care ar putea provoca rezultatul opus: tactici de înspăimântare care exagerează sau dramatizează excesiv consecințele uzului și care, mai de grabă, vor induce scepticism și desconsiderare; informarea excesivă oferirea de informații în exces privind efectele plăcute ale drogurilor îi va îndemna pe elevi să experimenteze; invitarea dependenților în curs de recuperare să vorbească cu elevii. Elevii ar putea crede că acum știu cum să nu devină dependenți și că pot experimenta fără riscuri. Dependenții în curs de recuperare ar putea, fără să vrea, să transmită mesaje pozitive despre droguri cât de bine te fac să te simți, cât de fermecătoare este cultura drogurilor. Este important de reţinut că anumiți adolescenți experimentează drogurile fără repercusiuni serioase, ceea ce crește scepticismul lor privind impactul negativ al drogurilor asupra vieții lor pe termen lung. Efectele durabile ale drogurilor nu au mare semnificație pentru ei. De aceea este important să se discute despre unde se află acum, nu despre unde vor fi în cinci sau zece ani. Efectele imediate, precum pierderea permisului de conducere, le va atrage atenția. 66

69 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP Aplicarea obiceiurilor nutriționale /a Acasă Părinții sunt modele pentru copiii lor și joacă rolul cel mai important în influențarea vieții acestora, precum și în dezvoltarea de obiceiuri sănătoase. De aceea atitudinea voastră despre mâncare și obiceiuri alimentare v-ar putea influența copilul. Obiceiuri alimentare sănătoase pe care părinții le pot pune în practică pentru copiii lor: nu omiteți nicio masă în special micul dejun; luați masa la intervale regulate; consumați porții moderate, învățați copilul să mănânce când îi este foame și să se oprească atunci când s-a săturat; consumați mâncăruri din toate grupele lapte, fructe, legume, cereale integrale, pește și semințe; beți apă în loc de suc acidulat; limitați anumite tipuri de mâncare și băutură pentru ocazii speciale; evitați scoaterea în evidență a mâncărurilor bune și rele învățați copilul că trebuie să învețe să echilibreze mâncarea nutritivă cu gustările; arată-le moduri de a face față stresului care nu implică mâncarea; evitați folosirea mâncării pe post de recompensă sau pedeapsă; gătiți acasă frecvent; invitați copilul să vă însoţească la cumpărături și să planifice meniurile; mâncați împreună de fiecare dată când e posibil, faceți din mese timp pentru familie; păstrați mesele plăcute evitați conflictele privind ce trebuie mâncat și rețineți că acesta nu este un moment pentru disciplină; opriți televizorul, jocurile video, telefoanele mobile și computerul în timpul mesei. 67

70 MakE StudentS Addiction-frEe Comunicați cu copilul despre cum alimentația îl poate ajuta să se concentreze, la școală, la performanța sportivă și la binele de zi cu zi. Dacă aveți un copil supraponderal fiți atent cum abordați tema controlării greutății nu vorbiți despre obezitate în termeni de greutate, mărime sau imagine, pentru că îl poate determina să recurgă la comportamente nesănătoase pentru a-și controla greutatea. În schimb, ajutați-l să învețe să își controleze greutatea pe tot parcursul vieții, discutați despre comportamente de hrănire sănătoasă, precum ce mâncăruri sunt benefice sănătaţii şi evitării bolilor. Sfatul elevilor către părinți și profesori: Înlocuiți mâncarea nesănătoasă din frigider cu fructe și legume. (elev din România) /b La școală 1. Sporiți cunoștințele, abilitățile și competența tinerilor în legătură cu nutriția și dietele sănătoase. 2. Oferiți accesul la apă potabilă. Accesul la apă potabilă de-a lungul zilei le oferă elevilor o alternativă sănătoasă la băuturile îndulcite. În plus, menținându-se hidratați își îmbunătățesc funcțiile cognitive. 3. Oferiți recompense care promovează sănătatea. Nu folosiți mâncarea sau băuturile pe post de recompensă pentru reușitele sau comportamentul pozitiv al elevilor. În loc de asta folosiți alte lucruri, precum activități și oportunități pentru activitatea fizică. 68

71 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 4. Nu interziceți mâncarea, băutura sau activitatea fizică pentru a disciplina ca urmare a performanței academice sau a comportamentului neadecvat de la școală. 5. Celebrați mai sănătos. Încurajați părinții să aducă mâncare și băuturi sănătoase la zile de naștere și petreceri cu clasa unde se servește mâncare. Luați în considerare și festivitățile care nu necesită mâncare, precum vizitele unor oratori, o pauză în plus sau jocuri cu clasa. 6. Verificați valabilitatea mâncării în școli, restricționați accesul la băuturi zaharate și oferiți mai multe fructe și legume. 7. Creați un mediu activ în sala de clasă. Includeți mișcarea în lecțiile academice sau adăugați scurte momente de activitate pauzelor planificate regulat. 8. Includeți informații despre fitness, abilități motorii și importanța activității fizice ca parte din lecțiile de matematică, științe sau scriere. 9. Fiți atenți la preocupările elevilor privind greutatea și stigma care o poate acompania. Adresați și interveniți în toate situațiile care presupun hărțuire, incluzând discriminarea pe bază de greutate și tachinarea privind forma și mărimea corporală. Raportați elevii care dau semne de dereglări alimentare, mâncat excesiv sau alte probleme similare, personalului adecvat precum asistenta, consilierul, psihologul sau asistentul social. 10. Încurajați elevii să participe în activitățile fizice organizate de școală. 11. Fiți un exemplu de urmat sănătos. 69

72 MakE StudentS Addiction-frEe 6. Instrucțiuni privind buna practică, conform experienței partenerilor proiectului 70

73 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP 71

74 MakE StudentS Addiction-frEe 6.1 I.P.S.I.A. A. Ferrari (Italia) Proceduri de intervenție Potrivit regulamentului școlar I.I:S. A. Ferrari, tot personalul este obligat să informeze permanent directorul și restul echipei. Un raport oficial este necesar dacă un elev fumează pe teritoriul școlii. Elevul va fi amendat și penalizat. Dacă se află că el consumă alcool sau droguri va fi suspendat până la 15 zile conform recomandării consiliului profesorilor împreună cu doi părinți și doi reprezentanți din rândul elevilor. În primul rând trebuie informată administrația școlară, iar aceasta îi va informa pe părinți. Dacă este o problemă legată de droguri, trebuie informați consilierii și forțele de securitate. Abuzul de substanțe în rândul elevilor este o problemă care conectează școli, părinți, poliția și instituțiile de sănătate mentală. Eforturile de intervenție și prevenție ale școlii noastre beneficiază enorm de implicarea unei largi coaliții de membri ai comunității, incluzând nu numai părțile interesate esențiale, dar și agenții municipali, furnizori de servicii medicale, elevi și familii. Sistemul nostru școlar de intervenție se concentrează pe: Afacerile locale din apropierea școlii ar putea fi buni parteneri; Aceștia sunt adesea dispuși să se implice în strategii de prevenție care acordă atenție vânzării alcoolului la minori; Părinții tind să mențină legătura cu alți părinți pentru a preveni abuzul de droguri al adolescenților; Departamentele sanitare publice își împart cu școala expertiza privind normele sociale și alte abordări privind prevenția abuzului de substanțe; Multe comunități au finanțat coaliții de prevenție a abuzului de substanțe care deja vizează tinerii. 72

75 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP Directoarea și echipa ei sunt responsabili să vorbească cu elevul și părinții. Dacă chestiunea devine dificilă, un consilier va vorbi cu ei, separat. Câteodată se folosește așa-numita intervievare motivațională. În cazul consumului de droguri trebuie informată poliția. Dacă elevii au sub 18 ani trebuie informate serviciile sociale Prevenirea dependenței și a obiceiurilor nutritive nesănătoase I.I.S. A. Ferrari încearcă să aplice strategii care au șanse mai mari să fie eficiente de promovare a obiceiurilor alimentare sănătoase ale elevilor și tind să ofere directive nutriționale educative în vederea unui program școlar comprehensiv privind sănătatea. Aceste strategii se bazează pe lecții, educarea colegilor și sunt dezvoltate în colaborare cu experți de la universități și de la sistemul național de sănătate și agenții de voluntariat. Strategiile includ echipe de studiu care se concentrează pe dieta sănătoasă, regulamentul școlar privind nutriția și instrucțiuni adecvate pentru elevi, antrenarea personalului, implicarea familiei și a comunității. În ceea ce priveşte alte situaţii de dependenţă, ne concentrăm să îmbunătățim mediul școlar ca factor protector. Am scos în evidență câteva schimbări necesare din ultimul timp, spre exemplu, recunoașterea importanței legăturii dintre elev și profesor când vine vorba de depășirea situațiilor care implică abuzul de droguri și buna integrare a școlii în comunitate. Școala a fost deschisă la implicarea părinților și a îmbrăţişat principiile democratice ale participării și dezvoltării autonomiei elevilor, luați în considerare în contextul civic. Potrivit directivelor Ministerului de Educație Publică, am validat desfăşurarea de activități sportive, artistice şi culturale şi am implementat momente de reflecţie (în interiorul și în afara 73

76 MakE StudentS Addiction-frEe sălii de clasă) privind diverse teme legate de acțiuni preventive în adolescență. De asemenea, am atras atenția asupra importanței acțiunilor preventive care sunt perene și prezente în viața școlară de zi cu zi. Aflaţi în situaţia identificării consumului de droguri de către elevi, profesorii ghidează în general intervenția prin discutarea și coordonarea cu familia și sistemului de sprijin. Luând în considerare procesul de cercetare al acțiunii și consecințele sale, profesorii și educatorii, deși temători, recunosc importanța prevenției și a faptului că sunt parțial responsabili să acționeze preventiv /a Obiceiuri sănătoase: Promovați participarea la un program de educație privind sănătatea. Sugerați părinților programe comunitare concentrate pe consumul alimentar. Educați elevii și familiile acestora privind importanța micului dejun, evitării sucurilor carbogazoase și a dulciurilor /b Obiceiuri privind dependența: Comunitățile locale se focalizează în principal pe competențele consilierii privind dependența. Procesul presupune informarea familiilor, profesorilor și a grupurilor comunității în ceea ce priveşte riscurile legate de uzul substanțelor psihoactive, precum și disponibilitatea resurselor de prevenție, tratament și recuperare. De obicei sunt furnizate programe de educație formală și informală relevante cultural care cresc nivelul de conştientizare a problemei și susţin acţiunea de prevenire a abuzului de substanţe şi a procesului de recuperare. 74

77 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP Aceste programe se concentrează, de exemplu, pe următoarele probleme care ţin de contextul social și cultural al provinciei Modena: diferențe culturale între comunități diverse din punct de vedere etnic și rasial, diferențe culturale cu privire la consumul de substanțe psihoactive, asigurarea programelor educaționale, cercetare și teorii privind prevenirea abuzului de substanțe, stiluri de învățare și metode de predare. Administrația școlară, Sistemul Național de Sănătate și serviciile sociale sunt responsabile pentru practicile de prevenire. Provincia Modena organizează practici de prevenire precum seminare, conferințe și ateliere. Consilierii, organizațiile non-guvernamentale, autoritățile, forțele de securitate etc. sunt invitate la școală pentru a pregăti elevii /c Un exemplu: Unii profesori din cadrul I.I.S. A. Ferrari au fost invitați să participe la un curs de pregătire pentru facilitatori organizat de sistemul sanitar din Modena şi dedicat şcolilor focusate pe dezvoltarea deprinderilor practice, de viaţă. Această abordare privind prevenirea abuzului de droguri a permis furnizarea de informaţii referitoare la droguri în contextul dezvoltării de atitudini, valori și aptitudini în randul elevilor. Acestea includ aptitudinea de a dezvolta o părere bună despre sine, stabilirea de țeluri realiste, capacitatea de a face față anxietății și de a rezista la presiuni externe, comunicarea eficientă, gestionarea conflictelor și a situațiilor în care li s-ar oferi droguri. Acestea sunt în general comunicate elevilor, profesorilor și personalului. Institutul Regional Principal pentru Educație organizează cursuri și sesiuni de pregătire pentru directori, profesori și personalul școlii. Această pregătire este obligatorie. Ea diferă în funcţie de nivelul educaţional al cursanţilor. Profesorii și membrii noi ai personalului la începutul carierei lor școlare sunt obligați să ia parte la niște sesiuni de pregătire în concordanță cu domeniul lor de intervenție. Această abordare facilitează 75

78 MakE StudentS Addiction-frEe practicile de prevenire. Acestea au loc la școală, în edificiile provinciei Modena, la sediul regional pentru educație și sănătate... potrivit unui orar stabilit în prealabil. După ce am pus în practică legea de restricție împotriva țigărilor, îndrăznim să afirmăm că elevii au început să fumeze mai puțin. 6.2 Agrupamento de Escolas de Penalva do Castelo (Portugalia) Proceduri de intervenție Dacă profesorii sau alți membri ai comunității educaționale descoperă un elev consumând alcool, țigări, droguri sau care este prea legat de calculatoare, vor informa dirigintele, cunoscut fiind faptul că sistemul nostru de învățământ este organizat asfel încât să joace un rol important în relația dintre diferitele structuri și părinți atunci când vine vorba de elevi problematici. Dirigintele are responsabilitatea de a informa directorul școlii și pe părinții în cauză. Împreună, și ţinând cont de severitatea comportamentului, alți tehnicieni și profesioniști, antrenați special pentru a media aceste probleme, vor fi contactaţi în vederea stabilirii unui plan de acțiune care să pună capăt problemei sau să o diminueze. Centrul de Sănătate al Comunității trebuie informat în cazul consumului de alcool, fumatului sau tulburărilor alimentare. Pe de altă parte, în cazul 76

79 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP consumului de droguri trebuie informată poliția, iar aceștia vor acționa în funcție de procedurile juridice. Familiile pot primi asistență indiferent dacă este o problemă de familie sau doar o problemă exclusivă a elevului. Această asistență vine de la serviciile psihologice ale școlii, Centrul Medical, Securitatea Socială, Primăria, GNR. Dacă elevul este pus în pericol de mediul de acasă, acest lucru trebuie raportat Comitetului de Protecție al Copiilor și Tinerilor Prevenirea dependenței și a obiceiurilor alimentare nesănătoase Școala pune accentual pe conştientizarea şi instruirea elevilor cu privire la următoarele aspecte: tutun, alcool, droguri și uzul abuziv al tehnologiei și internetului. Intenția este ca acești elevi să dezvolte aptitudini care să le permită să ia decizii asertive și să spună nu acestor comportamente, chiar dacă le găsesc atractive. Aceste principii fac parte din Proiectul Național și European de Educație pentru Sănătate, care își desfășoară activitățile în școli aflate în parteneriat cu o echipă multidisciplinară de profesioniști, precum: Forțele de Securitate Publică (Școala Sigură), Tehnicienii Sănătății, Tehnicienii de Securitate Municipală și Socială, Serviciile Psihologice, Comisia de Protecție a Copiilor și Tinerilor, Educatori (educația dinaintea începerii școlii), Profesorii de la Clasă (primul ciclu al educației elementare) și Tutorii Elevilor (la nivelele de educație rămase). În Planul Anual al Activităților Grupului Școlar sunt planificate, de-a lungul anului școlar, activități orientate către o educaţie sănătoasă care urmăreşte să insufle elevilor comportamente sănătoase, lipsite de dependențe. Aceste activități sunt diverse și multidisciplinare, începând cu educația dinaintea începerii școlii și încheindu-se spre finalul învățământului liceal. 77

80 MakE StudentS Addiction-frEe Activitățile sunt planificate de-a lungul diferitelor luni astfel încât să coincidă cu festivități de la nivel local, național și global Prevenirea obiceiurilor alimentare nesănătoase Acţiunile preventive din acest domeniu sunt desfăşurate pe tot parcursul anului, dar mai ales în octombrie (luna dedicată tulburărilor alimentare la nivel mondial) și în mai (dedicată inimii, în sensul prevenției bolilor cardiovasculare, diabetului și altele). Având în vedere că elevii stau la şcoală o mare parte din zi, li se oferă la masa de prânz un meniu preparat de nutriționiști constând în porții sănătoase în concordanță cu directivele WHO. În magazinul pentru elevi, de unde pot cumpăra gustări de dimineață și seară, este interzisă vânzarea anumitor produse, precum: băuturile carbogazoase, chipsuri, ciocolată, tablete. Profesorii abordează acest subiect în activitățile școlare iar Echipa de Sănătate organizează întâlniri care promovează o dietă sănătoasă prin intermediul proiectului: Greutate, Răspundere și Măsură. Acest proiect are ca scop: creşterea vizibilităţii în comunitatea școlară a importanței unui stil de viață sănătos; educarea tinerilor și a părinților întru abordarea unei diete sănătoase și a unui exercițiu fizic regulat; diminuarea ratei obezității în școli și reducerea numărului de indivizi cu BMI indexul de greutate P>97. Următoarele activități se desfășoară alături de părinți: Consult medical: colectarea de informații antropometrice, frecvența consumului de mâncare și a exercițiului fizic; 78

81 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP Consultația cu echipa care se ocupă de sănătatea familiei (medic, infirmeră, familie): teste de laborator pentru identificarea de probleme și contraindicații, analize clinice, directive specifice situațiilor de sănătate; Consultația nutriționistă: consiliere de dietă personalizată. Alături de elevi, se organizează aterliere bazate pe următorul program: Dinamizatori Tema Atelierul 1 Infirmieră specializată sănătate psiholog în mentală/ Încurajați abordarea unui stil de viață sănătos Atelierul 2 Dietetician Obezitatea infantilă (cauze, diagnostic și stil de viață) Dieta sănătoasă prima parte (Roata alimentației) Atelierul 3 Dietetician Dieta sănătoasă partea a II-a (etichetarea alimentelor, organizarea și prepararea meselor sănătoase) Atelierul 4 Bucătar Tehnici de gătit sănătoase (preparea de rețete și degustare) Atelierul 5 Profesori de educație fizică Importanța activității fizice în dobândirea unui stil de viață sănătos 79

82 6.2.4 Prevenirea dependenței MakE StudentS Addiction-frEe Luna februarie este luna prevenirii consumului de substanțe psihoactive; alcool, tutun și droguri. De-a lungul lunii, membrii Școlii Sigure tratează aceste subiecte pe baza unui plan de activități orientate către elevi cu diverse niveluri de educație. Acestea sunt abordate în diferite arii disciplinare înt-un mod transversal, oferindu-le elevilor muncă de cercetare pentru a produce eseuri ce vor fi diseminate la școală și în ziarul local, pe pagina școlii, în cadrul Proiectului de Educație pentru Sănătate și la expoziții. Intervenția Comunității Școlare este realizată de Guarda Nacional Republicana. Guarda Nacional Republicana (Garda Națională Republicană) este o forță de securitate militară care se ocupă de întregul teritoriu național. Pornind de la diverse cerințe, GNR joacă un rol activ în comunitatea școlară: menține legătura cu școala amplificând senzația de siguranță, promovează sesiuni de antrenament în toate școlile, promovează prevenția activităților criminale și necivilizate, promovează o cultură a siguranței în școli. 80

83 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP Garda Națională Republicană promovează divese programe școlare îndreptate spre elevi, profesori, personal, părinți și tutori: Secția de Programe Speciale pentru elevi în şcoli discută următoarele subiecte: actul de Supraveghere Educațională (responsabilitate legală pentru comportamente ilegale ale minorilor între vârsta de 12 și 16 ani); Comportamente dependente (Alertați la pericolele asociate cu consumul); Responsabilitate legală privind consumul și posesia; Violența în relații (cadru legal și identificarea semnelor de agresiune și victimizare). Secția de programe speciale pentru profesori și personal școlar abordează actul de Supraveghere Educațională cadrul legal care permite implementarea măsurilor necesare în cazurile comportamentelor deviante (violența, abuzul de droguri). Secția de programe speciale pentru părinți și tutori promovează capacitatea de a fi alert privind anumite subiecte, atenuarea vulnerabilității la diverse pericole pe care copiii și adolescenții trebuie să le înfrunte zilnic: comunicarea sigură pe internet; comportamente dependente; violența la școală; violența în relații. În ceea ce privește comunitatea școlară, ea intervine la un nivel secundar: patrularea ariei școlare unde se adună grupuri; verificarea/monitorizarea tuturor facilităților folosite de elevi; verificarea vânzării de țigări; băuturi alcoolice; jocuri video ilegale și altele In-dependețele proiectului Acest proiect a fost implementat de Tehnicieni ai Sănătății și are scopul de a promova un stil de viață sănătos și de a preveni dezvoltarea obiceiurilor de a fuma și bea în cadrul comunității educaționale prin instruirea şi responsabilizarea diferitelor grupuri-țintă astfel încât să contribuie la dezvoltarea capacităţii acestora de a lua decizii într-o manieră mai responsabilă și conștiincioasă. 81

84 MakE StudentS Addiction-frEe ARSC.IP _ Departamentul public de sănătate Programe Regionale PNSE/PNPCT SĂNĂTATE EDUCAȚIE 82

85 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP Cu alte cuvinte, are ca scopuri principale promovarea unor stiluri de viață sănătoase; prevenirea sau reducerea fumatului și consumului de alcool în cadrul comunității educaționale. Obiectivele specifice, reprezentate în grafic, sunt: a. Îmbunătăţirea standardelor de viaţă sănătoasă cu referire la alcool și la fumatul în comunitatea educațională; b. Încurajarea adoptării unor stiluri de viață sănătoase (alimentație, activitate fizică, ocuparea timpului liber) în comunitatea educațională; c. Reducerea obiceiurilor de a bea și fuma în comunitatea educațională; d. Facilitarea accesului la consultaţii privind renunţarea la alcool și țigări. 6.3 Colegiul Național de Informatică Matei Basarab (România) Proceduri de intervenție Școala are un rol important în protejarea adolescenților împotriva tuturor tipurilor de dependențe. Profesorii trebuie să asigure un mediu școlar adecvat elevilor lor, un mediu în care li se acordă atenție și grijă atunci când au nevoie. Colegiul Național de Informatică Matei Basarab își asumă acest rol important și oferă elevilor și părinților uneltele necesare pentru a lupta împotriva dependenței. 83

86 MakE StudentS Addiction-frEe Când un profesor află că un elev are vreun tip de dependență, el/ea trebuie să contacteze profesorul responsabil de clasa din care face parte elevul. Următorul pas este contactarea părinților elevului și a consilierului școlii și descrierea semnelor care demonstrează comportamentul dependent. Familia, profesorii și consilierul școlar trebuie să decidă care sunt pașii următori în funcție de tipul dependenței, gravitatea acesteia și gradul de comunicare al elevului. Ținând cont de acestea, echipa care este implicată poate alege din următorii pași: -crează un orar pentru elev astfel încât să se poată întâlni regulat cu consilierul, -încurajează alte activități. În cazul în care situația este foarte serioasă, vor fi implicați specialiști, adică doctori, psihologi etc. În cazul dependenței de o substanță toxică, va fi implicat Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vâlcea, care este o structură teritorială a Agenției Naționale Antidrog din România. Odată cu înființarea Agenției Naționale Antidrog, pentru prima oară este posibilă abordarea problemelor cu drogurile dintr-o perspectivă interdisciplinară, în sensul că echipa noii instituții aduce împreună doctori, avocați, psihologi, sociologi, asistenți sociali, farmaciști, chimiști, specialiști în educație și prevenția crimei, etc. În cadrul Agenției există multe structuri regionale fără prezență legală care au una sau mai multe centre integrate regional de prevenție și asistență/ centre de asistență concentrate pe dependență, depinzând de tipul de servicii oferite consumatorilor și ale căror organizare este stabilită de Organizația de Reglementare și operațiunile Agenției. 84

87 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP Prevenirea dependenței și a obiceiurilor alimentare nesănătoase Organizăm întâlniri la intervale regulate cu medicii școlari și cu alte organizații care recomandă o dietă sănătoasă. Există lecții demonstrative despre dieta echilibrată, despre diferențele dintre diete, despre importanța proteinelor și vitaminelor pentru organism. Aceste lecții au loc la cursurile de chimie și biologie. Clasele primare merg adesea la o brutărie din oraș unde elevii își prepară propriul tort/prajitura. Evenimente organizate de școala noastră și care au avut ca scop principal prevenirea dependenței : Ateliere de nutriție în Săptămâna Altfel pentru elevi, unde anumiți invitați discută cu elevii despre ce înseamnă să mănânci sănătos, ce trebuie să conțină meniul unui copil/adolescent. Ei prepară împreună variate sucuri, înghețată de fructe sau torturi care nu trebuie coapte. Diferența dintre vegan și vegetarian este explicată copiilor. Bâlciurile și târgurile de iarnă: Ziua Recoltei și Târgul de Crăciun, dar și alte sărbatori din timpul anului, unde mâncarea provine de la ferme ale oamenilor din diferite zone ale județului sau chiar din diferite zone ale țării. La începutul toamnei, o companie comercială din orașul nostru, Anabella, organizează o expoziție de mâncare, legume, fructe, sucuri și hrană conservată, toate fiind produse în propriile sere. 85

88 MakE StudentS Addiction-frEe 6.4 Liceul Tehnic Vocațional YILDIRIM (Turcia) Proceduri de intervenție 6.4.1/a Regulamente legislative Școala noastră a instalat semne împotriva fumatului la fiecare intrare în clădire, ceea ce ajută intervenția. Este esențială dezvoltarea și implementarea unei politici anti-fumat în școală. Recompensarea comportamentului adecvat al elevului este una din procedurile de intervenție în școala noastră. Astfel de tehnici (alegerea elevului/clasei lunii) ajută la întreținerea comportamentului pozitiv al elevilor, realizărilor și motivației academice. Când elevii se întâlnesc cu probleme ale dependenței, administrația școlară și serviciul de consiliere sunt responsabile să vorbească cu elevul și părinții. Există de asemenea anumite instituții care vor fi informate. Dacă este vorba de abuzul de droguri, Centrul de Consiliere și Cercetare și poliția trebuie informate. Aceste instituții vor ajuta familia cum pot mai bine. Potrivit Regulamentului Disciplinar a Învățământului Gimnazial și Liceal, profesorii sunt obligați să informeze administrația școlară, întocmind un raport official, când descoperă că un elev fumează țigări. Dacă este găsit fumând în incinta școlară, elevul este amendat și penalizat. Dacă se află că el consumă alcool și droguri, va fi suspendat de la școală între o zi și cinci zile, conform regulamentului stabilit de administația școlară. În primă instanță, profesorii trebuie să informeze administrația școlară, care va informa apoi părinții. Dacă e vorba de fumat, guvernarea locală și oficiul de finanțe trebuie informați despre amendă. Dacă este o problemă cu drogurile, Centrul de Consiliere și Cercetare și poliția trebuie informați. 86

89 ERASMUS+ KA2 STRATEGIC PARTNERSHIP În Turcia, este o lege națională că le interzice vânzătorilor să vândă băuturi alcoolice între orele 10 seara și 6 dimineața. De asemenea, este ilegală vinderea tutunului tinerilor sub 18 ani. În seriale, filme și videoclipuri, imaginile care glorifică consumul de droguri sunt interzise. Imaginile cu alcool sunt estompate, la fel și țigările. Dacă vorbim despre planuri viitoare de intervenție, școala noastră, Liceul Anatolian Tehnic Vocațional Yildirim, combină în general două abordări împotriva drogurilor: una concentrată pe disciplină ce trebuie să facă personalul atunci când sunt găsite băuturi alcoolice sau droguri în școală; cealaltă vizează educația instruirea elevilor privind drogurile, țigările și sprijinirea lor ca să dezvolte abilități și atitudini care îi vor ține departe de ele. Atelierele de prevenire reprezintă cea mai bună cale pentru a preveni fumatul, abuzul de droguri și alcool în școala noastră. Îi învață pe elevi despre pericole și consecințe Prevenirea dependenței și a obiceiurilor alimentare nesănătoase Când vine vorba despre practicile bune ale școlii, în primul rând avem reguli de nutriție stricte în cantina noastră. Este interzisă vânzarea de băuturi carbogazoase, energizante, mâncare prăjită, cipsuri sau înghețată. Pentru a dezvolta obiceiuri alimentare sănătoase, mâncăruri precum iaurturile, laptele și fructele trebuie să fie prezente în cantină. Iar acest lucru este controlat la anumite intervale. Dependența de telefon este o problemă serioasă a adolescenților din ultimii ani. Cu scopul de a preveni dependența de telefon, în fiecare clasă, începând în urmă cu trei ani, am adăugat cutii speciale pentru telefoanele elevilor. Înainte de începerea clasei, le colectăm și le încuiem în dulapuri. La sfârșitul zilei le vom da telefoanele înapoi, iar astfel asigurăm un mediu educativ eficient. 87

90 MakE StudentS Addiction-frEe Pentru a preveni utilizarea exagerată a computerului, am luat anumite măsuri de siguranță. Elevii nu pot accesa orice website își doresc. Conexiunea la internet este valabilă numai dacă e necesară lecției. Fiecare clasă are cursuri de consiliere de câte 40 de minute în fiecare săptămână, iar consilierii le vorbesc despre diferite subiecte precum valori educaționale, metode de studiu, planuri de viitor etc. Prevenirea dependenței și consumului de mâncăruri nesănătoase sunt o parte dintre aceste subiecte. Suntem de părere că elevii lipsiți de dependențe vor fi capabili să se concentreze mai bine la lecții, iar acest lucru le va aduce succes în viața socială. De aceea serviciile de consiliere sunt foarte importante. De asemenea, securizarea mediului școlar în comunitatea noastră locală este responsabilitatea unor polițiști, care vor efectua constant inspecții. Practicile de prevenire sunt responsabilitatea directorilor școlilor, agențiilor de securitate și organizațiilor de asistență medicală. Administația noastră școlară organizează practici de prevenire sub formă de seminare, conferințe și ateliere. Consilierii, organizațiile non-guvernamentale, autoritățile, poliția etc. sunt invitați la școală ca să informeze elevii. Aceste instituţii se adresează în special profesorilor și elevilor. Practicile de prevenire au loc în sala noastră de conferințe la anumite intervale în timpul anului academic. În cele din urmă, un turnichet pe bază de carduri care recunoaște elevii a fost instalat la intrările în școală. Părinții vor putea şti acum dacă copiii lor au fost sau nu la şcoală. Fiecare elev primește un card de identitate doar cu informațiile sale. Sistemul trimite imediat un mesaj părintelui elevului care nu a trecut prin turnichet la ora de începere a școlii. Au fost create niște spații sigure în interiorul școlii și în grădină. Suntem de părere că acest lucru va ajuta prevenirea retragerii premature de la școală. 88

91

92 Proiectul cu numărul TR01-KA , Make students addiction free a fost finanțat cu ajutorul Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus+ - Parteneriate Strategice, acţiunea K2. Uniunea Europeană şi Agenţia Naţională nu răspund de informaţiile cuprinse în acest document.

Este Depresia post-partum o problemă de sănătate?...statisticile spun că da pentru 1 din 9 femei

Este Depresia post-partum o problemă de sănătate?...statisticile spun că da pentru 1 din 9 femei Este Depresia post-partum o problemă de sănătate?...statisticile spun că da pentru 1 din 9 femei Ce se întâmplă cu mine? Am născut şi am un copil, sunt fericită, dar în acelaşi timp mă simt tristă, neliniştită

Mai mult

OBICEIURI DIGITALE SĂNĂTOASE CEVA CE CREĂM ÎMPREUNĂ Sfaturi utile pentru părinții copiilor cu vârsta între 0-18 ani

OBICEIURI DIGITALE SĂNĂTOASE CEVA CE CREĂM ÎMPREUNĂ Sfaturi utile pentru părinții copiilor cu vârsta între 0-18 ani OBICEIURI DIGITALE SĂNĂTOASE CEVA CE CREĂM ÎMPREUNĂ Sfaturi utile pentru părinții copiilor cu vârsta între 0-18 ani I BUNI STABILESC LIMITE, ASTFEL ÎNCÂT SĂ ȘTIM CUM SĂ NE COMPORTĂM ATUNCI CÂND CREȘTEM

Mai mult

PRO_4804_ doc

PRO_4804_ doc AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 4804/2012/01-02-03-04 Anexa 1 Prospect PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR CEREBROLYSIN 215,2 mg/ml soluţie injectabilă/concentrat pentru soluţie perfuzabilă Citiţi

Mai mult

Microsoft Word - Anexa ,, Peste limite,,

Microsoft Word - Anexa ,, Peste limite,, ANEXĂ la H.C.L. S.6 nr..../... Peste Limite: Copii cu nevoi speciale la escaladă 2016 1. DESCRIERE PROIECTUL 1.1 Titlul Peste Limite: Copii cu nevoi speciale la escaladă 1.2 Localizare: BUCUREŞTI, SECTOR

Mai mult

Communicate at your best - Manual - Cap 3 - RO

Communicate at your best - Manual - Cap 3 - RO 1. Principii de bază Ce trebuie să luăm în considerare atunci când comunicăm la birou? Comunicarea la birou nu este nici complicată, nici foarte simplă. Fiecare dintre noi are competențe de bază în interacțiunea

Mai mult

PRO_3712_ doc

PRO_3712_ doc AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 3712/2003/01 Anexa 1 Prospect Prospect: Informaţii pentru utilizator KETOTIFEN HELCOR 1 mg, comprimate Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe

Mai mult

AUTORIZATIE DE PUNERE PE PIATĂ NR

AUTORIZATIE DE PUNERE PE PIATĂ NR AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 6637/2006/01 Anexa 1 Prospect Prospect: Informaţii pentru utilizator DIAZEPAM 10 mg comprimate Diazepam Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a

Mai mult

Cum creștem copii fericiți – Bianca Gai

Cum creștem copii fericiți – Bianca Gai CUM CREȘTEM COPII FERICIȚI Ghid practic cu jocuri și activități simple Bianca Gai La ce ne ajută aceste jocuri? Beneficii pentru copii: creșterea încrederii în sine exprimarea emoțiilor în mod iubitor

Mai mult

Microsoft Word - XXITRAINER_PROFILE_for translation RO last

Microsoft Word - XXITRAINER_PROFILE_for translation RO last Profilul formatorului secolului XXI Prezentul document este un rezumat al studiului de cercetare O1 - Profilul formatorului secolului XXI Pentru a defini profilul formatorilor VET, cercetarea a analizat

Mai mult

ALEGE SĂ TRĂIEȘTI SĂNĂTOS Bazele unei alimentații sănătoase Această broșură a fost realizată în proiectul de Educație pentru Sănătate Alegeri Sănătoas

ALEGE SĂ TRĂIEȘTI SĂNĂTOS Bazele unei alimentații sănătoase Această broșură a fost realizată în proiectul de Educație pentru Sănătate Alegeri Sănătoas ALEGE SĂ TRĂIEȘTI SĂNĂTOS Bazele unei alimentații sănătoase Această broșură a fost realizată în proiectul de Educație pentru Sănătate Alegeri Sănătoase, implementat de Organizația Salvați Copiii și se

Mai mult

INITIERE IN PSIHOPEDAGOGIA EXCEPTIONALITATII MODULUL II CARACTERISTICI PSIHOLOGICE ALE COPIILOR CU TENDINŢE DE ABANDON Studiile psihologice au relevat

INITIERE IN PSIHOPEDAGOGIA EXCEPTIONALITATII MODULUL II CARACTERISTICI PSIHOLOGICE ALE COPIILOR CU TENDINŢE DE ABANDON Studiile psihologice au relevat MODULUL II CARACTERISTICI PSIHOLOGICE ALE COPIILOR CU TENDINŢE DE ABANDON Studiile psihologice au relevat un set de caracteristici psihologice specifice copiilor cu tendinţe de abandon şcolar şi social.

Mai mult

07 Agapedia Brosura7.indd

07 Agapedia Brosura7.indd Stil de viață sănătos RurAbility - Proiect integrat de creştere a ratei de ocupare a persoanelor ocupate în agricultura de subzistență, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă şi şomerilor din

Mai mult

Microsoft Word - Studiu privind efectul migratiei parintilor la munca in strainatate asupra copiilor ramasi acasa

Microsoft Word - Studiu privind efectul migratiei parintilor la munca in strainatate asupra copiilor ramasi acasa Studiu privind efectul migrației părinților la muncă în străinătate asupra copiilor rămași acasă Profesor învățământ primar Băcican Codruța Școala Gimnazială,,Virgil Iovănaș, Șofronea, Arad Fenomenul globalizării

Mai mult

1. Învaţă-ţi copilul regula lui Aici nu se pune mâna. În medie, un copil din cinci devine victimă a violenţei sexuale, inclusiv victimă a abuzului sex

1. Învaţă-ţi copilul regula lui Aici nu se pune mâna. În medie, un copil din cinci devine victimă a violenţei sexuale, inclusiv victimă a abuzului sex 1. Învaţă-ţi copilul regula lui Aici nu se pune mâna. În medie, un copil din cinci devine victimă a violenţei sexuale, inclusiv victimă a abuzului sexual. Poţi contribui şi tu ca acest lucru să nu i se

Mai mult

MATERIAL INFORMATIV IN DOMENIUL SANATATII MINTALE

MATERIAL INFORMATIV IN DOMENIUL SANATATII MINTALE MATERIAL INFORMATIV IN DOMENIUL SANATATII MINTALE Mariana Armean, Iunie 2009 Adictii Ce este dependenţa de droguri? Dependenţa se referă la nevoia fizică şi dorinta pshică a consumatorului de a consuma

Mai mult

Deficitul de Mevalonat Kinază (DMK) (sau sindromul hiper IgD) Versiunea CE ESTE DMK 1.1

Deficitul de Mevalonat Kinază (DMK) (sau sindromul hiper IgD) Versiunea CE ESTE DMK 1.1 https://www.printo.it/pediatric-rheumatology/ro/intro Deficitul de Mevalonat Kinază (DMK) (sau sindromul hiper IgD) Versiunea 2016 1. CE ESTE DMK 1.1 Ce este această boală? Deficitul de mevalonat kinază

Mai mult

Chestionar_1

Chestionar_1 Chestionar 1 Partea I: Informatii cu caracter general: Va rugam bifati raspunsul corespunzator: 1.1 Sunteti: Barbat Femeie Cu domiciliul in mediul urban Cu domiciliul in mediul rural Completati: 1.2. Denumirea

Mai mult

GRUPA BAMBINI 1 RAPORT EDUCAȚIONAL LUNA MAI 2019 Despre NORMALIZARE Normalizarea este obiectivul final al educaţiei Montessori. Dar ce este normalizar

GRUPA BAMBINI 1 RAPORT EDUCAȚIONAL LUNA MAI 2019 Despre NORMALIZARE Normalizarea este obiectivul final al educaţiei Montessori. Dar ce este normalizar RAPORT EDUCAȚIONAL 2019 Despre NORMALIZARE Normalizarea este obiectivul final al educaţiei Montessori. Dar ce este normalizarea? Normalizarea este un proces de vindecare care te duce înapoi la starea normală,

Mai mult

C2 25 aprilie Conversatii cu Dumnezeu vol 4.indd

C2 25 aprilie Conversatii cu Dumnezeu vol 4.indd Neale Donald Walsch Conversatii, cu Dumnezeu Un dialog nou si, neasteptat, Volumul IV Trezirea speciei Traducere din limba engleză de Mihaela Ivănuș Editura For You București 1 Nu credeam că voi face asta

Mai mult

POLITICA DE SĂNĂTATE ȘI SIGURANȚĂ

POLITICA DE SĂNĂTATE ȘI SIGURANȚĂ Avenor College Complex Greenfield Str. Drumul Pădurea Pustnicu nr. 125 A, Sector 1, București 014042 Tel: 021 386 02 12; 021 386 02 10 office@avenor.ro, www.avenor.ro POLITICA PRIVIND NEVOILE EDUCAȚIONALE

Mai mult

COLEGIUL ECONOMIC CĂLĂRAȘI Str. 1 Decembrie 1918, nr. 88, C.P tel/fax: PLAN DE MASURI PRIVIND REDUCE

COLEGIUL ECONOMIC CĂLĂRAȘI Str. 1 Decembrie 1918, nr. 88, C.P tel/fax: PLAN DE MASURI PRIVIND REDUCE PLAN DE MASURI PRIVIND REDUCEREA ABSENTEISMULUI ANUL ȘCOLAR 2017- I. ARGUMENT Mutaţiile din societate şi din familia contemporană (problemele economice, problemele de relaţionare între părinţi şi copii,

Mai mult

brosura.indd

brosura.indd Ce este hipertensiunea arteriala (HTA) si, cum putem preveni aparitia, ei la copii si, adolescenti?, ROMÂNIA UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE IULIU HAȚIEGANU CLUJ-NAPOCA Departamentul de Cercetare,

Mai mult

Introducing high blood pressure RO.qxp:BPA

Introducing high blood pressure RO.qxp:BPA Despre hipertensiunea arterială BLOOD PRESSURE UK Hipertensiunea arterială este cauza cea mai cunoscută ce provoacă invaliditate şi moarte prematură în Marea Britanie prin atac cerebral, infarct şi boli

Mai mult

PRO_4755_ doc

PRO_4755_ doc AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 4755/2012/01 Anexa 1 Prospect PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR Technescan PYP 20 mg kit pentru preparat radiofarmaceutic Pirofosfat de sodiu decahidrat Citiţi cu

Mai mult

EDC_HRE_VOL_2_ROM.pdf

EDC_HRE_VOL_2_ROM.pdf UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 4 CONFLICT Învățământ primar Regulile ajută la rezolvarea conflictelor 4.1. Totul este în regulă! Chiar așa? Ce probleme sau conflicte putem observa în clasa noastră? 4.2. Așa procedăm

Mai mult

GRUPA NIDO RAPORT EDUCAȚIONAL LUNA APRILIE 2019 Regatul subconştientului nu se află, oare, în somn? Când suntem profund necăjiţi ne îndreptăm spre som

GRUPA NIDO RAPORT EDUCAȚIONAL LUNA APRILIE 2019 Regatul subconştientului nu se află, oare, în somn? Când suntem profund necăjiţi ne îndreptăm spre som RAPORT EDUCAȚIONAL 2019 Regatul subconştientului nu se află, oare, în somn? Când suntem profund necăjiţi ne îndreptăm spre somn; pentru că în somn există vise şi nu realităţi; în somn există viaţă fără

Mai mult

Microsoft Word - AFTER SCOOL doc

Microsoft Word - AFTER SCOOL doc AFTER SCHOOL SCOALA 71 IOVAN DUCICI Incepand cu anul scolar 2009-2010 Scoala cu clasele I-VIII nr. 71 Iovan Ducici, trece la functionarea intr-un singur schimb cu program intre orele 08 00 14 00. Acest

Mai mult

PENTRU TINE ȘI COPILUL TĂU Jocurile copilăriei 5 activități în aer liber Oferit de: Te așteptăm la:

PENTRU TINE ȘI COPILUL TĂU Jocurile copilăriei 5 activități în aer liber Oferit de: Te așteptăm la: PENTRU TINE ȘI COPILUL TĂU Jocurile copilăriei 5 activități în aer liber Oferit de: Sezonul cald a sosit, iar noi am pregătit o listă de jocuri perfecte pentru a petrece timpul alături de cei dragi! Echipa

Mai mult

Microsoft Word - 1st year leaflet_ROM

Microsoft Word - 1st year leaflet_ROM Vaccinuri pentru a vă proteja copilul împotriva HPV, MenACWY şi Tdap Informaţii pentru părinţi şi elevii care încep liceul în 2019 Despre această broşură Această broşură este destinată părinţilor şi elevilor

Mai mult

Layout 1

Layout 1 Ghid esențial pentru viitoarele mirese RENTROP & STRATON Cuprins Capitolul 1 Să începem: De la vis la realitate 3 Capitolul 2 Primii pași către o nuntă de vis 18 Cum răspândim vestea evenimentului Pe cine

Mai mult

ROLUL EDUCAȚIEI NONFORMALE PRIVIND AS= ALIMENTAȚIE SĂNĂTOASĂ Corina Turcu, Colegiul Economic George Barițiu, Sibiu Educația nonformală este o nouă abo

ROLUL EDUCAȚIEI NONFORMALE PRIVIND AS= ALIMENTAȚIE SĂNĂTOASĂ Corina Turcu, Colegiul Economic George Barițiu, Sibiu Educația nonformală este o nouă abo ROLUL EDUCAȚIEI NONFORMALE PRIVIND AS= ALIMENTAȚIE SĂNĂTOASĂ Corina Turcu, Colegiul Economic George Barițiu, Sibiu Educația nonformală este o nouă abordare a învățării prin activități plăcute și motivante.

Mai mult

CONSTIENT Marius Chirila

CONSTIENT Marius Chirila CONSTIENT Marius Chirila Stau cu mine si ma intreb ce as putea sa iti mai ofer in plus. Ai deja totul, esti deja totul. Nu exista limita la ce ai putea sa faci pentru ca nu exista limita la ceea ce esti.

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation Școală fără violență, viață fără violență Campanie Anti-bullying Ce ne propunem? Prin campania noastră ne-am propus să demontăm niște mituri din cercurile de elevi: - Bullyingul dezvoltă caracterul - Bâtele

Mai mult

Raport Anual 2017 Lucrarea are culori

Raport Anual 2017 Lucrarea are culori Raport Anual 2017 Lucrarea are culori Adaptat timpului, dar ancorat pe stâncă CINE SUNTEM NOI?...cei care credem că fiecare copil și tânar este important și valoros în ochii Lui Dumnezeu... "Încredințează-ți

Mai mult

BRAŞOV

BRAŞOV Conducător ştiinţific, Conf. univ. dr. Voiculescu Elisabeta Absolvent, Faur (Comşa )Călina Universitatea 1 Decembrie Alba Iulia, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale PETSM Statisticile oficiale raportează

Mai mult

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 4957/2012/ Anexa /2012/ /2012/ Prospect Prospect: Informaţii pe

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 4957/2012/ Anexa /2012/ /2012/ Prospect Prospect: Informaţii pe AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 4957/2012/01-02-03-04-05 Anexa 1 4958/2012/01-02-03-04-05 4959/2012/01-02-03-04-05 Prospect Prospect: Informaţii pentru utilizator Sildenafil Dr. Reddy s 25 mg comprimate

Mai mult

Febra Periodică Asociată cu Stomatită Aftoasă, Faringită şi Adenită (PFAPA) Versiunea CE

Febra Periodică Asociată cu Stomatită Aftoasă, Faringită şi Adenită (PFAPA) Versiunea CE https://www.printo.it/pediatric-rheumatology/ro/intro Febra Periodică Asociată cu Stomatită Aftoasă, Faringită şi Adenită (PFAPA) Versiunea 2016 1. CE ESTE PFAPA 1.1 Ce este această boală? Acronimul PFAPA

Mai mult

Strângerea de mână

Strângerea de mână semnificaţii de Andy Szekely Felul în care interlocutorul dă noroc cu tine îţi poate furniza o mulţime de informaţii preţioase. În plus, gestul în sine este şi un puternic furnizor de încredere. Dr. Allan

Mai mult

ALEGE SĂ TRĂIEȘTI SĂNĂTOS Despre bullying Această broșură a fost realizată în proiectul de Educație pentru Sănătate Alegeri Sănătoase, implementat de

ALEGE SĂ TRĂIEȘTI SĂNĂTOS Despre bullying Această broșură a fost realizată în proiectul de Educație pentru Sănătate Alegeri Sănătoase, implementat de ALEGE SĂ TRĂIEȘTI SĂNĂTOS Despre bullying Această broșură a fost realizată în proiectul de Educație pentru Sănătate Alegeri Sănătoase, implementat de Organizația Salvați Copiii și se adresează copiilor.

Mai mult

Sistemul Educațional Nordic

Sistemul Educațional Nordic Sistemul Educațional Nordic Cuprins Sistemul Educațional Nordic... 2 Legislație... 3 Valori și principii... 4 Curriculum... 8 Monitorizarea dezvoltării și învățării copilului... 10 Profesionalizarea educatorului...

Mai mult

PRO_4657_ doc

PRO_4657_ doc AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 4657/2004/01-02-03-04-05 Anexa 1 Prospect PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR LACTECON 667 g/l lichid oral Lactuloză Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect

Mai mult

ORIGINAL VERSION

ORIGINAL VERSION Cercetarea pigmenților Autori: Jiří Škoda, Pavel Doulík Conținut științific: Concepte / Aptitudini țintă: Vârsta grupului țintă: Durata activității: Rezumat: Obiective: Chimie elementară Culoare, pigment,

Mai mult

GHID PENTRU ÎNGRIJIREA PISICILOR STERILIZATE ŞTIINŢA UNEI VIEŢI EXTRAORDINARE

GHID PENTRU ÎNGRIJIREA PISICILOR STERILIZATE ŞTIINŢA UNEI VIEŢI EXTRAORDINARE GHID PENTRU ÎNGRIJIREA PISICILOR STERILIZATE ŞTIINŢA UNEI VIEŢI EXTRAORDINARE GHID PENTRU ÎNGRIJIREA PISICILOR STERILIZATE CUPRINS GHID DE ÎNGRIJIRE Ce este sterilizarea? 4 Când ar trebui să îți sterilizezi

Mai mult

Umeno

Umeno 1 Acesta este un translator manual. Kon'ichwa. Hello Oops, versiunea în limba engleză. Kon'ichwa. Bună Dimineata. Gogo, Gogo ( după-amiaza ). Bună ziua. În câțiva ani sau cam asa ceva, avem un telefon

Mai mult

EDC_HRE_VOL_5_ROM.pdf

EDC_HRE_VOL_5_ROM.pdf 4. Drepturile copiilor ilustrate (Cartonaşe cu drepturile copiilor) Inițial, drepturile copilului erau în primul rând un instrument juridic. În context școlar, este clar că fiecare articol trebuie să fie

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation VIOLENŢA o formă de manifestare a agresivitaţii ce presupune utilizarea forţei pentru a manifesta superioritatea. Este o conduită agresivă acuta cu finalitate distructivă, sau transformativă. DISCUTAM

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation Ministerul Sănătății Institutul Național de Sănătate Publică Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate Centrul Regional de Sănătate Publică Sibiu ZIUA EUROPEANĂ ÎMPOTRIVA OBEZITĂŢII

Mai mult

Proiecte finanțate prin Swimathon ediția 2016 Proiect: Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități Beneficiar: Fundația Serviciilor Sociale Bet

Proiecte finanțate prin Swimathon ediția 2016 Proiect: Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități Beneficiar: Fundația Serviciilor Sociale Bet Proiecte finanțate prin Swimathon ediția 2016 Proiect: Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități Beneficiar: Fundația Serviciilor Sociale Bethany Suma finanțată: 15.637,50 lei Proiectul a avut

Mai mult

PARTICULARS TO APPEAR ON <THE OUTER PACKAGING> <AND> <THE IMMEDIATE PACKAGING>

PARTICULARS TO APPEAR ON <THE OUTER PACKAGING> <AND> <THE IMMEDIATE PACKAGING> AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 4586/2012/01-02-03-04-05-06-07-08-09-10 Anexa 1 Prospect PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR Doreta 75 mg/650 mg comprimate filmate Clorhidrat de tramadol/paracetamol

Mai mult

Ghidul in materie de fete pentru baieti:Layout 1.qxd

Ghidul in materie de fete pentru baieti:Layout 1.qxd 30 de lucruri pe care nu le po}i afla de la prieteni {i p rin}i CORINT JUNIOR Salutare, Fetele au făcut întotdeauna parte din viaţa ta. Dar până acum, tu şi prietenii tăi v - aţi văzut de treburile voastre,

Mai mult

Microsoft Word - ROMENO.doc

Microsoft Word - ROMENO.doc Acord de colaborare între Ministerul Sănătăţii şi Agenas Campanie de informare Utilizarea corectă a serviciilor de urgenţă şi de intervenţie rapidă Conţinut informativ Campanie de informare Utilizarea

Mai mult

Vă rugăm ca mai întâi să citiţi instrucţiunile! Stimaţii noştri clienţi, Vă mulţumim că aţi ales produsul Arctic. Dorim să vă prezentăm cel mai perfor

Vă rugăm ca mai întâi să citiţi instrucţiunile! Stimaţii noştri clienţi, Vă mulţumim că aţi ales produsul Arctic. Dorim să vă prezentăm cel mai perfor Vă rugăm ca mai întâi să citiţi instrucţiunile! Stimaţii noştri clienţi, Vă mulţumim că aţi ales produsul Arctic. Dorim să vă prezentăm cel mai performant produs de cea mai înaltă calitate şi fabricat

Mai mult

OBSERVAȚIA LA RECENSĂMÂNTUL POPULAȚIEI ȘI LOCUINȚELOR 2011 Potrivit rezultatelor ultimului Recensământ (2002), populația de etnie romă din România era

OBSERVAȚIA LA RECENSĂMÂNTUL POPULAȚIEI ȘI LOCUINȚELOR 2011 Potrivit rezultatelor ultimului Recensământ (2002), populația de etnie romă din România era OBSERVAȚIA LA RECENSĂMÂNTUL POPULAȚIEI ȘI LOCUINȚELOR 2011 Potrivit rezultatelor ultimului Recensământ (2002), populația de etnie romă din România era de 535.140 de persoane. Cercetătorii și activiștii

Mai mult

FISA CU DATE DE SECURITATE BREEZE LEMON Pagina: 1 Data completarii: 01/08/2008 Revizuire: 08/02/2012 Nr. revizie: 3 Sectiunea 1: Identificarea substan

FISA CU DATE DE SECURITATE BREEZE LEMON Pagina: 1 Data completarii: 01/08/2008 Revizuire: 08/02/2012 Nr. revizie: 3 Sectiunea 1: Identificarea substan Pagina: 1 Data completarii: 01/08/2008 Revizuire: 08/02/2012 Nr. revizie: 3 Sectiunea 1: Identificarea substantei/amestecului si a societatii/întreprinderii 1.1. Element de identificare a produsului Nume

Mai mult

PRO_715_ doc

PRO_715_ doc AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 715/2008/01 Anexa 1 Prospect PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR PRONORAN 50 mg drajeuri cu eliberare prelungită Piribedil Citiţi cu atenţie şi în întregime acest

Mai mult

Microsoft Word - sitech Incursiune k

Microsoft Word - sitech Incursiune k COLECŢIA ALMA MATER Colecţie apărută sub îngrijirea Prof. Dr. Iolanda Mitrofan Camelia Maria DINDELEGAN, este lector universitar doctor la Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul

Mai mult

Arterita Takayasu Arterita Takayasu Tradusă de Georgiana Elena Stoian după Cleveland clinic, accesată pe 22 iulie 2019 Arterita Takayasu

Arterita Takayasu   Arterita Takayasu Tradusă de Georgiana Elena Stoian după Cleveland clinic, accesată pe 22 iulie 2019 Arterita Takayasu Tradusă de Georgiana Elena Stoian după Cleveland clinic, accesată pe 22 iulie 2019 este o formă de vasculită în care vasele mari și mijlocii sunt inflamate și deteriorate. Corticosteroizii sunt prima linie

Mai mult

Manual de utilizare pentru aspirator SJ72WWB6

Manual de utilizare pentru aspirator SJ72WWB6 Manual de utilizare pentru aspirator SJ72WWB6 CITIȚI CU ATENȚIE ACESTE INSTRUCȚIUNI Acest produs trebuie să fie asamblat și utilizat doar în scopul pentru care a fost creat și doar în modul în care este

Mai mult

PRO_671_ doc

PRO_671_ doc AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 671/2008/01 Anexa 1' Prospect PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR VIBROCIL ACTILONG MENTOL 1 mg/ml spray nazal cu doze măsurate soluţie Clorhidrat de xilometazolină

Mai mult

4 super-alimente care inving anemia. Ce trebuie sa mananci

4 super-alimente care inving anemia. Ce trebuie sa mananci 4 super-alimente care inving anemia. Ce trebuie sa mananci pentru o imunitate de fier, cheia unui organism sanatos Ionela Stanila, Anemia, carenta de minerale sau vitamine din organism, care se manifesta

Mai mult

Comunicat CANICULA

Comunicat CANICULA Nr. 13 Ploieşti, 14.06.2010 COMUNICAT DE PRESĂ CANICULA (Temperatura excesivă) Oamenii prezintă tulburări legate de temperatura foarte ridicată atunci când organismele lor nu sunt capabile să compenseze

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation Săptămâna Europeană de Luptă împotriva Cancerului INFORMARE MINISTERUL SĂNĂTĂŢII INSTITUTUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ CENTRUL NAŢIONAL DE EVALUARE ȘI PROMOVARE A STĂRII DE SĂNĂTATE CENTRUL REGIONAL

Mai mult

Mit: O viata sexuala de calitate este echivalenta cu

Mit: O viata sexuala de calitate este echivalenta cu Mit: O viata sexuala de calitate este echivalenta cu fertilitatea. Cauzele spermatogenezei cu probleme George-Andrei Cristescu, Numarul cuplurilor care nu pot avea copii pe cale naturala este tot mai mare.

Mai mult

Descoperiţi fantastica lume a universului! Telescop HD 1

Descoperiţi fantastica lume a universului! Telescop HD 1 Descoperiţi fantastica lume a universului! Telescop HD 1 Dragi părinţi şi supraveghetori, Prin intermediul jocului, copiii îşi dezvoltă diferite deprinderi cognitive. Studiile ştiinţifice arată că atunci

Mai mult

ANEXA nr. 3 la metodologie FIŞA DE EVALUARE a activităţii didactice în cadrul inspecţiei speciale la clasă Unitatea de învăţământ:... Numele şi prenum

ANEXA nr. 3 la metodologie FIŞA DE EVALUARE a activităţii didactice în cadrul inspecţiei speciale la clasă Unitatea de învăţământ:... Numele şi prenum ANEXA nr. 3 la metodologie a activităţii didactice în cadrul inspecţiei speciale la clasă Inspecţia este efectuată de directorul/directorul adjunct:... Aspecte urmărite Cunoaştere ştiinţifică şi curriculară

Mai mult

ANEXĂ la H.C.L.S. 6 nr. 4/ LA TEATRALE CU MATALE - proiect de prevenire a delincvenţei juvenile

ANEXĂ la H.C.L.S. 6 nr. 4/ LA TEATRALE CU MATALE - proiect de prevenire a delincvenţei juvenile ANEXĂ la H.C.L.S. 6 nr. 4/27.01.2011 LA TEATRALE CU MATALE - proiect de prevenire a delincvenţei juvenile 1. DESCRIERE I. PROIECTUL 1.1 Titlul La Teatrale cu Matale 1.2 Localizare: Bucureşti sector6 1.3

Mai mult

CUM PUTEM RESPIRA UN AER MAI CURAT CU AJUTORUL PURIFICATORULUI DE AER, VIKTOR? Respirarea aerului curat și bucuria de a avea o atmosferă proaspătă ar

CUM PUTEM RESPIRA UN AER MAI CURAT CU AJUTORUL PURIFICATORULUI DE AER, VIKTOR? Respirarea aerului curat și bucuria de a avea o atmosferă proaspătă ar CUM PUTEM RESPIRA UN AER MAI CURAT CU AJUTORUL PURIFICATORULUI DE AER, VIKTOR? Respirarea aerului curat și bucuria de a avea o atmosferă proaspătă ar trebui să fie posibil în fiecare casă nu doar în munții

Mai mult

depresia la locul de munca

depresia la locul de munca DEPRESIA LA LOCUL DE MUNCĂ SIMPTOME. DIFICULTĂŢI. SOLUŢII o i n i ţ i a t i v ă DESPRE ACEST EBOOK O INIŢIATIVĂ A CENTRULUI MEDICAL BELLANIMA Acest ebook îşi propune să ofere o perspectivă de ansamblu

Mai mult

Apel de participare în Grupul de Coordonare Județeană CIVIT Dacă ești interesat(ă) de această oportunitate, te rugăm să te înscrii folosind acest form

Apel de participare în Grupul de Coordonare Județeană CIVIT Dacă ești interesat(ă) de această oportunitate, te rugăm să te înscrii folosind acest form Apel de participare în Grupul de Coordonare Județeană CIVIT Dacă ești interesat(ă) de această oportunitate, te rugăm să te înscrii folosind acest formular online (http://bit.ly/civit-a1) până la data de

Mai mult

FISE TEHNICE DE SECURITATE LTP MATTSTONE H20 Capitol 1: Identificare 1.1. Identificare produs Nume: LTP MATTSTONE H Recomandari si restrictii l

FISE TEHNICE DE SECURITATE LTP MATTSTONE H20 Capitol 1: Identificare 1.1. Identificare produs Nume: LTP MATTSTONE H Recomandari si restrictii l Capitol 1: Identificare 1.1. Identificare produs Nume: 1.2. Recomandari si restrictii la utilizare Utilizare: industriala si profesionala. Impermeabilizant pentru piatra naturala si alte tipuri de suprafete.

Mai mult

Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Titlul programului : Oportunități integrate de diminuare

Mai mult

Sistemul NLP – Transformă-ți Mintea într-una de Succes!

Sistemul NLP – Transformă-ți Mintea într-una de Succes! Sistemul NLP - Transformă-ți Mintea într-una de Succes! Tehnica care a schimbt viața la milioane de oameni din lumea întreaga va fi explicată pe scurt mai jos și in detalii suplimentare in posturile viitoare.

Mai mult

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7362/2006/01 Anexa 1' NR. 7363/2006/01 NR. 7364/2006/01 Prospect PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR CITALORAN,

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7362/2006/01 Anexa 1' NR. 7363/2006/01 NR. 7364/2006/01 Prospect PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR CITALORAN, AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7362/2006/01 Anexa 1' NR. 7363/2006/01 NR. 7364/2006/01 Prospect PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR CITALORAN, 10 mg, comprimate filmate CITALORAN, 20 mg, comprimate

Mai mult

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7218/2014/01-02 Anexa 1 Prospect Prospect: Informaţii pentru utilizator Lutinus 100 mg comprimate vaginale Progeste

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7218/2014/01-02 Anexa 1 Prospect Prospect: Informaţii pentru utilizator Lutinus 100 mg comprimate vaginale Progeste AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7218/2014/01-02 Anexa 1 Prospect Prospect: Informaţii pentru utilizator Lutinus 100 mg comprimate vaginale Progesteron Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect

Mai mult

Collaboration

Collaboration Colaborarea Pentru îmbunătățirea învățării Colaborare? Zidind împreună Lucrând împreună Gândind împreună Crescând împreună Crescând Colaborare împreună Gândind Lucrând Zidind Relații Care este elementul

Mai mult

Protocol clinic naţional Diabetul zaharat, Chişinău 2017 Anexa 6. Informaţie pentru pacientul cu diabet zaharat Diabetul zaharat este o boală cu evolu

Protocol clinic naţional Diabetul zaharat, Chişinău 2017 Anexa 6. Informaţie pentru pacientul cu diabet zaharat Diabetul zaharat este o boală cu evolu Anexa 6. Informaţie pentru pacientul cu diabet zaharat Diabetul zaharat este o boală cu evoluţie cronică apărută prin alterarea secreţiei de insulină, care determină modificări majore în metabolismul glucozei

Mai mult

Educatie plastica, clasa a 4a

Educatie plastica, clasa a 4a Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3919 / 20.04.2005 MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU CURRICULUM PROGRAMĂ ŞCOLARĂ PENTRU CLASA A IV-A E D U C A Ţ

Mai mult

AUTORIZATIE DE PUNERE PE PIATĂ NR

AUTORIZATIE DE PUNERE PE PIATĂ NR AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 2065/2009/01 Anexa 1` Prospect Aciclovir Laropharm 200 mg, comprimate Aciclovir Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest

Mai mult

7 Pasi simpli pentru a avea succes online Sunteti pasionat de marketingul digital si vreti sa va creati propriul site sau blog cu care sa faceti bani,

7 Pasi simpli pentru a avea succes online Sunteti pasionat de marketingul digital si vreti sa va creati propriul site sau blog cu care sa faceti bani, 7 Pasi simpli pentru a avea succes online Sunteti pasionat de marketingul digital si vreti sa va creati propriul site sau blog cu care sa faceti bani, sau din contra sunteti deja propietar al unei afaceri

Mai mult

Microsoft Word - BuscaCosminMugurel_Invatarea ca raspuns la problemele unei comunitati.docx

Microsoft Word - BuscaCosminMugurel_Invatarea ca raspuns la problemele unei comunitati.docx ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE MODELAREA PROCESELOR SOCIALE REFERAT BUSCA COSMIN MUGUREL CIBERNETICA SI ECONOMIE CANTITATIVA ANUL II 1 Invatarea ca raspuns la problemele unei comunitati. "Ce ar fi daca ne-am

Mai mult

ANEXA II

ANEXA II AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 4133/2011/01-02 Anexa 1 Prospect PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR AKINETON 2 mg comprimate Clorhidrat de biperiden Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect

Mai mult

ESTE COPILUL MEU IMPLICAT ÎNTR-O SITUAȚIE DE BULLYING? Adesea, copiii aleg să nu ne spună despre violență și bullying în școala lor; își doresc să se

ESTE COPILUL MEU IMPLICAT ÎNTR-O SITUAȚIE DE BULLYING? Adesea, copiii aleg să nu ne spună despre violență și bullying în școala lor; își doresc să se ESTE COPILUL MEU IMPLICAT ÎNTR-O SITUAȚIE DE BULLYING? Adesea, copiii aleg să nu ne spună despre violență și bullying în școala lor; își doresc să se descurce singuri atunci când sunt departe de casă.

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation Carta Europeană pentru Siguranța Rutieră Dezvoltarea Angajamentelor pentru Îmbunătățirea Siguranței Rutiere București, 21 Martie 2019 Conținutul prezentării Ce este Carta Europeană pentru Siguranța Rutieră

Mai mult

Slide 1

Slide 1 Consumul produselor din tutun și politici de control în sistemul de plasament din România Dr. Schmidt Loránd Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Mureș București noiembrie 2016

Mai mult

C(2015)6507/F1 - RO

C(2015)6507/F1 - RO COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 25.9.2015 C(2015) 6507 final REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI din 25.9.2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European și al Consiliului

Mai mult

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7286/2015/01-02 Anexa /2015/ /2015/ Prospect Prospect: Informaţii pentru utilizator Nicor

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7286/2015/01-02 Anexa /2015/ /2015/ Prospect Prospect: Informaţii pentru utilizator Nicor AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7286/2015/01-02 Anexa 1 7287/2015/01-02-03 7288/2015/01-02-03 Prospect Prospect: Informaţii pentru utilizator Clear 25 mg/16 ore plasture transdermic Clear 15 mg/16 ore

Mai mult

Factori de protecție și resurse în familia copiilor cu cerințe speciale

Factori de protecție și resurse în familia copiilor cu cerințe speciale Building Bridges: Promoting Social Inclusion and Wellbeing for Families of Children with Special Needs Program ERASMUS+ KA2: Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici Parteneriat strategic in

Mai mult

Folosirea mediilor. Interviuri cu elevi si profesori Metodologie: Cercetarea a fost realizata in 7 licee din Bucuresti, un liceu din Petrosani si unul

Folosirea mediilor. Interviuri cu elevi si profesori Metodologie: Cercetarea a fost realizata in 7 licee din Bucuresti, un liceu din Petrosani si unul Folosirea mediilor. Interviuri cu elevi si profesori Metodologie: Cercetarea a fost realizata in 7 licee din Bucuresti, un liceu din Petrosani si unul din Ploiesti, in perioada octombrie-noiembrie 2009.

Mai mult

Slide 1

Slide 1 METODOLOGIE Volumul eșantionului 1160 subiecți 18+ Reprezentativitate Eroare maximă tolerată ±2,9% Perioada de desfășurare 13-15.07.2016 Tipul eșantionului Multi-stratificat, probabilist Metoda CATI (Computer

Mai mult

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢǍ NR.6227/2006/01 Anexa 2 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COME

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢǍ NR.6227/2006/01 Anexa 2 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COME AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢǍ NR.6227/2006/01 Anexa 2 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A A MEDICAMENTULUI Rowatinex picături orale,

Mai mult

B

B AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 3872/2011/01-02-03-04-05 Anexa 1 Prospect Prospect: Informaţii pentru pacient 25 mg comprimate filmate Sildenafil Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte

Mai mult

Vă rugăm ca mai întâi să citiţi instrucţiunile! Stimaţii noştri clienţi, Vă mulţumim că aţi ales produsul Arctic. Dorim să vă prezentăm cel mai perfor

Vă rugăm ca mai întâi să citiţi instrucţiunile! Stimaţii noştri clienţi, Vă mulţumim că aţi ales produsul Arctic. Dorim să vă prezentăm cel mai perfor Vă rugăm ca mai întâi să citiţi instrucţiunile! Stimaţii noştri clienţi, Vă mulţumim că aţi ales produsul Arctic. Dorim să vă prezentăm cel mai performant produs de cea mai înaltă calitate şi fabricat

Mai mult

Prospect: Informaţii pentru utilizator Imodium 2mg, capsule Clorhidrat de loperamidă Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a înc

Prospect: Informaţii pentru utilizator Imodium 2mg, capsule Clorhidrat de loperamidă Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a înc Prospect: Informaţii pentru utilizator Imodium 2mg, capsule Clorhidrat de loperamidă Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine

Mai mult

Metode online de prevenție și psihoterapie a anxietății Grup ținta Modul I - Stagiar: Absolvenţi de psihologie/ Rezidenţi în psihiatrie Modulul II și

Metode online de prevenție și psihoterapie a anxietății Grup ținta Modul I - Stagiar: Absolvenţi de psihologie/ Rezidenţi în psihiatrie Modulul II și Metode online de prevenție și psihoterapie a anxietății Grup ținta Modul I - Stagiar: Absolvenţi de psihologie/ Rezidenţi în psihiatrie Modulul II și III - Practicant independent și Expert PAX: psihologi

Mai mult

Microsoft Word - Cod etică profesionala aprobat DOCX

Microsoft Word - Cod etică profesionala aprobat DOCX COD DE ETICĂ PROFESIONALĂ AL SALARIAȚILOR DIN CADRUL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE HANDBAL Prezentul cod are ca scop oferirea de recomandări pentru toate persoanele care acționează pentru sau în numele F.R.H..

Mai mult

CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE PROFESIA DE ASISTENT MEDICAL

CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE PROFESIA DE ASISTENT MEDICAL CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE PROFESIA DE ASISTENT - Ce este profesia de asistent medical - Ce specializări există pentru asistenții medicali în școala noastră - Calitățile și abilitățile unui asistent medical

Mai mult

Microsoft Word - managementul stresului scolar

Microsoft Word - managementul stresului scolar MANAGEMENTUL STRESULUI ȘCOLAR FACTOR DETERMINANT ÎN DEZVOLTAREA ARMONIOASĂ A ELEVULUI Profesor învățământ primar, Băcican Codruța Școala Gimnazială,,Virgil Iovănaș Șofronea, Arad Din ce în ce mai mulți

Mai mult

CARTEA BEBELU{ULUI FERICIT CORINT UTILIS CUM S -}I CRE{TI COPILUL CU ÎNCREDERE {I CALM GINA FORD Cea mai bine vândută autoare britanică de cărţi desti

CARTEA BEBELU{ULUI FERICIT CORINT UTILIS CUM S -}I CRE{TI COPILUL CU ÎNCREDERE {I CALM GINA FORD Cea mai bine vândută autoare britanică de cărţi desti CARTEA BEBELU{ULUI FERICIT CORINT UTILIS CUM S -}I CRE{TI COPILUL CU ÎNCREDERE {I CALM GINA FORD Cea mai bine vândută autoare britanică de cărţi destinate îngrijirii copiilor 4 Cum să înţelegeţi somnul

Mai mult

Vokanamet, INN-canagliflozin-metformin

Vokanamet, INN-canagliflozin-metformin ANEXA IV Concluzii științifice 1 Concluzii științifice Inhibitorii co-transportorului 2 de sodiu-glucoză (SGLT2) se utilizează în asociere cu regim alimentar și exercițiu fizic la pacienții cu diabet de

Mai mult

_ _BDA_Dörrautomat_Klarstein.indd

_ _BDA_Dörrautomat_Klarstein.indd Uscator pentru alimente 10028629 10028630 Stimate cumparator, Felicitari pentru achizitionarea acestui produs. Va rugam sa cititi cu atentie informatiile din acest manual, si sa il pastrati pentru cazul

Mai mult