Microsoft Word - rezumat

Transcriere

1 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ ALINA GEORGETA ILIE EIMERIOZA PUILOR DE GĂINĂ CONTROL PARAZITOLOGIC TEZĂ DE DOCTORAT COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: Prof. Dr. GHEORGHE DĂRĂBUŞ TIMIŞOARA ~ 2009 ~

2 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ EIMERIOZA PUILOR DE GĂINĂ CONTROL PARAZITOLOGIC TEZĂ DE DOCTORAT COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: Prof. Dr. GHEORGHE DĂRĂBUŞ DOCTORAND: ALINA GEORGETA ILIE ~ 2009 ~

3 REZUMAT Cercetările prezentei teze au fost finanţate prin contractul de cercetare cu titlul Evaluarea unor sisteme de control parazitologic în eimeriozele puilor broiler, tip a, cod 32, încheiat între Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara şi CNCSIS, director de contract prof. Dr. Gheorghe Dărăbuş şi Testarea clinică a produsului de uz veterinar Unicoccin, soluţie buvabilă, antibacteriană şi antiprotozoarică. Argumentele principale care au dus la realizarea acestei teze de doctorat sunt legate atât de elemente de ordin teoretic cât şi practic. Prezenta lucrare este structurată în două părţi şi anume partea I Studiul bibliografic şi partea a II-a Cercetări proprii. Finalizarea părţii a doua se face cu capitolul concluzii generale, iar teza se încheie cu lista titlurilor bibliografice pe care se bazează prezenta lucrare. În partea I - Studiul bibliografic, pe parcursul a şapte capitole, au fost tratate aspectele de ordin teoretic în care sunt prezentate elemente de biologie, epizootologie, patogeneză, simptome şi leziuni, diagnostic, imunologie şi imunopatologie. Un spaţiu mai larg a fost acordat controlului parazitologic al eimeriozei puilor de găină. Capitolele descrise în partea I sunt: I. Biologia eimeriilor puilor de găină; II. Epizootologia eimeriozei puilor de găină; III. Patogeneză; IV. Simptome şi leziuni; V. Diagnostic; VI. Imunologia şi imunopatologia eimeriozelor păsărilor; VII. Controlul parazitologic în eimerioza puilor de găină.

4 În capitolul I au fost prezentate informaţii cu privire la încadrarea sistematică a speviilor de eimerii parazite la puii de găină, la localizarea, morfologia şi ciclul biologic al acestor specii. Din punct de vedere al încadrării sistematice, la ora actuală există încă unele controverse. Coccidiile eimeride sunt unul din cele mai controversate grupuri de protozoare, iar taxonomia şi clasificarea lor a fost dezbătută peste 50 ani. Date obţinute pe baza cercetărilor de biologie moleculară au reorganizat încadrarea sistematică a eimeriilor. Date recente din literatura de specialitate precizează că puii de găină sunt afectaţi de şapte specii de eimerii (E. acervulina, E. brunetti, E. maxima, E. mitis, E. necatrix, E. praecox, E. tenella), cu toate că pe parcursul timpului au fost incriminate nouă (în plus E. mivati şi E. hagani) sau chiar 11 specii (în plus Isospora gallinae şi Wenionella gallinae). Ciclul biologic al eimeriilor la păsări a fost descris prima dată de Fathman, în 1910, iar în 1929 Tyzzer a descris etapele de dezvoltare endogenă şi exogenă şi fazele schizogonică, gametogonică şi sporogonică. Paraziţii din genul Eimeria se reproduc prin ciclul de tip coccidial. În acest ciclu biologic, doi gameţi haploizi formează un oochist diploid, care se transformă în oochist sporulat cu opt sporozoiţi haploizi În capitolul II au fost redate informaţii referitoare la răspândirea şi distribuţia eimeriozei, receptivitatea gazdelor, sursele şi căile de infecţie şi posibilităţile de diseminare, potenţialul biotic al eimeriilor şi factorii favorizanţi ai infestaţiei. Eimerioza puilor de găină are o largă răspândire în întreaga lume. Eimeriozele puilor de găină sunt cunoscute în toate ţările crescătoare şi nici o exploatare nu este scutită. Epidemiologia lor, care, în toate cazurile, este caracterizată prin endemicitatea procesului, a evoluat mult, cu transformări pe care le-a suportat avicultura. Incidenţa speciilor de Eimeria este diferită. Studii de supraveghere efectuate în America de Sud au relevat faptul că nu există ferme de broileri liberi de coccidioză. În Europa au fost relatate infestaţii eimeriene în procente ridicate. Evoluţia eimeriozelor este limitată în timp şi ar trebui să fie ipsosterilizantă. În condiţii naturale însă acest fenomen nu se observă, decât numai dacă ingerarea de oochisturi sporulate din mediu ar fi unică, ceea ce este, de regulă, imposibil. Receptivitatea păsărilor este dependentă de rasă, suşă, vârstă, sex, imunitatea dobândită, starea de sănătate, alimentaţie, diverse agresiuni, specia de eimerie, doza de oochisturi şi igienă. Epizootologia eimeriozei este destul de complexă dacă se au în vedere sursele de invazie şi mijloacele de difuzare, de răspândire, factorii care facilitează debutul bolii şi evoluţia ei sau cei care se opun unei evoluţii severe, relaţiile existente între speciile de eimerii, între acestea şi flora şi fauna din biotopul digestiv. Pe un loc de frunte se situează şi raportul dintre eimerioză şi alte maladii intercurente, apoi influenţa tratamentelor prelungite în modificarea condiţiei de sănătate a păsărilor şi în instalarea rezistenţei la medicamente a unor suşe de eimerii etc. Potenţialul biotic al eimeriilor depinde de specie, potenţialul propriu al speciei de a se reproduce în gazda respectivă, de imunitatea gazdei, de dimensiunile infrapopulaţiei, factorul Crowding" (supraaglomerarea eimerilor într-un ţesut) care este, la rândul lui, dependent de numărul celulelor disponibile la parazitism, de competiţia cu alte specii

5 cohabitante (competiţie interspecifică în gazdă), de receptivitatea gazdei, de dieta gazdei, suşe diferite (linii genetice) de gazde etc. Evoluţia şi dinamica parazitozei variază cu sistemul de creştere a găinilor, respectarea sau nu a tehnologiei, prezenţa altor afecţiuni, intervenţia unor factori stresanţi, etc. Capitolul III prezintă aspecte legate de patogeneză unde este precizat că patogenitatea eimeriilor este dependentă de mai mulţi factori cum ar fi: specia, suşa, unii factori legaţi de gazdă şi de mediu. În capitolul IV este redat tabloul anatomopatologic întâlnit în eimerioza puilor de găină, care poate evolua clinic sau subclinic, manifestările fiind variate de la scăderea uşoară a apetitului, reducerea sporului mediu zilnic, pierderea în greutate, diaree (care poate fi hemoragică), deshidratare şi moarte. Aceste semne sunt nepatognomonice şi apar după patru sau cinci zile post infestare. Manifestările cele mai severe le au păsările cu vârsta cuprinsă între trei şi 12 săptămâni de viaţă. Din punct de vedere al localizării agenţilor etiologici, eimerioza poate fi cecală, produsă de E. tenella şi intestinală determinată de celelalte şase specii considerate la ora actuală valide. Capitolul V a sintetizat principalele metode de diagnostic. Diagnosticul în eimerioza puilor de găină se pune pe baza coroborării datelor anchetei epidemiologice, manifestărilor clinice cu leziunile morfopatologice şi examenele de laborator complementare. Ancheta epidemiologică are în vedere informaţii despre: vârsta puilor de găină, sistemul de creştere, condiţiile de igienă, anticoccidicele folosite,caracterul evolutiv al bolii. Au fost revizuite diversele metode biochimice şi moleculare, utilizate, pe parcursul timpului, în vederea stabilirii diagnosticului de specie. În capitolul VI este descris procesul imunologic şi imunopatologic în eimerioza păsărilor. Astfel, sunt redate informaţii referitoare la răspunsul imun intestinal în eimerioză, sistemul imun gastro-intestinal, ţesutul limfoid asociat intestinului, funcţiile efectoare ale imunităţii asociate cu ţesutul limfoid asociat intestinului, imunologia speciilor de Eimeria parazite la păsări. Complexitatea fenomenelor imunogene în cazul eimeriozelor relevă faptul că procesele morbide generează stări imunitare variate. În primul rând, specificitatea strictă a eimeriilor pentru specia gazdă denotă dependenţa proceselor metabolice de anumiţi parametri biochimici ai organismului gazdă. În consens este vorba de o imunitate naturală ce frânează dezvoltarea eimeriilor de la puii de găină, la boboci sau la mamifere. Aceeaşi formă de imunitate conferă rezistenţă animalelor adulte care nu contractă îmbolnăviri în condiţii normo-reactive. Rezistenţa de vârstă se corelează şi de intervenţia altor factori, ca: cei alimentari, în special, disconfortul fiziologic, factori de stres diverşi, alte afecţiuni, rasă, sistemul de exploatare ş.a. Din punctul de vedere al ciclului complex de viaţă al eimeriilor, nu ar trebui să ne surprindă faptul că şi răspunsurile imune ale gazdei la aceşti paraziţi sunt, de asemenea,

6 complexe. Ca urmare a infestaţiei eimeriene, anticorpii şi răspunsurile imune mediate de celule sunt activate, iar imunitatea mediată de celule joacă un rol major în rezistenţa bolii. Un spţiu generos în partea generală a tezei a fost alocat capitolului VII controlul parazitologic în eimerioza puilor de găină. Întrucât combaterea eimeriozei este greu de realizat şi foarte costisitoare, măsurile de profilaxie sunt singurele eficiente şi economice. Pentru a obţine rezultatele scontate, trebuie aplicat un ansamblu de măsuri care să menţină nivelul infestaţiei eimeriene la nivele nepăgubitoare economic şi generatoare de imunitate. Rolul managementului adăpostului de păsări este considerat foarte important. Deoarece oochisturile sunt larg răspândite în creşterea păsărilor (ubicvitare) şi uşor de dispersat în adăposturile de păsări şi având un potenţial reproductiv mare, este foarte dificil de a menţine puii liberi de eimerii, în special în condiţii intensive de creştere. Măsurile de biocontrol pot minimaliza răspândirea oochisturilor infestante. Practicarea unei biosecurităţi stricte este esenţială pentru crescătorii de broileri Eimeriozele sunt o ameninţare economică serioasă la adresa efectivelor de animale, dar care pot fi controlate relativ uşor prin introducerea în apa de băut sau în hrană, a unor cantităţi mici de medicamente. Cercetările pentru descoperirea unor produse eficiente au început încă din anii 50, culminând cu grupele de medicamente moderne de astăzi. Fără dezvoltarea medicamentelor anticoccidiene, creşterea intensivă a păsărilor nu ar fi fost posibilă. Fără un control eficient al eimeriilor, creşterea pe spaţii mici a unui număr foarte mare de păsări, ar fi dus inevitabil la expuneri ale unui număr mare de păsări la cantităţi enorme de oochisturi, cu consecinţe fatale. Anticoccidicele folosite la ora actuală în combaterea eimeriozei păsărilor includ chimioterapice polieterice (ionofori), sulfonamide, derivaţi de pirimidină, triazinetrione şi benzenacetonitrili. În aceeaşi ordine de idei, a fost făcută, în acest capitol, clasificarea şi descrierea anticoccidicelor după modul de acţiune. Referitor la terapie, aceasta trebuie instituită la primele manifestări clinice, după confirmarea pe baza examenului necropsic şi microscopic. Se preferă administrarea în apa de băut, setea persistând şi după pierderea apetitului. În acest caz, se folosesc anticoccidice solubile în apă. Totuşi, în cazul parazitismului cu E. necatrix, cu E. maxima şi E. brunetti, anticoccidicele pot fi administrate şi în furaje, întrucât apetitul este prezent. În toate situaţiile, tratamentul se aplică la întregul efectiv, indiferent de procentul manifestărilor clinice. Tratamentul va fi completat întotdeauna cu igienă şi alimentaţie corespunzătoare. Rezistenţa unor suşe de eimerii este una din cele mai importante probleme practice ale combaterii eimeriozei în teren. Unele suşe de eimerii devin rezistente la un anticoccidic dintr-o anumită grupă chimică sau chiar la mai multe anticoccidice simultan. Chimiorezistenţa este o problemă ce trebuie rezolvată în cazul programelor de profilaxie a eimeriozelor aviare. Ea reprezintă capacitatea unor suşe de eimerii de a supravieţui şi de a se multiplica în prezenţa unui anticoccidic care, în mod obişnuit, le distruge sau le limitează multiplicarea. Rezistenţa poate fi relativă sau completă. Se instalează atunci când se practică o rotare necorespunzătoare a anticoccidicelor, se administrează timp îndelungat sau se folosesc doze suboptimale. Rezistenţa la medicamente şi problema reziduurilor justifică dezvoltarea profilaxiei imunologice. Vaccinarea contra eimeriozei aviare asigură protecţie împotriva efectelor patogenice ale infestaţiei cu eimerii, dar nu induce imunitate absolută la

7 infestaţie. Astfel, vaccinarea contra eimeriozei are dezavantajul că dozarea este foarte dificilă, de asemenea, oferă posibilitatea transmiterii bolii la păsările din acelaşi adăpost, chiar şi la cele insuficient imunizate. În consecinţă, aspectelor imunologice ale relaţiei gazdă - parazit trebuie acordate o mare atenţie. Lansarea diferitelor tipuri de vaccinuri antieimeriene pe piaţa produselor biologice constituie un indice al creşterii şanselor de reducere a sferei de utilizare a chimioprofilacticelor. Cerinţa consumatorilor, în ultimi ani, de alimente fără medicamente, a determinat cercetătorii să caute metode alternative sau complementare de control a eimeriozei şi nu numai. Folosirea extractelor de plante în managementul coccidiozelor nu este un concept nou şi este revizuită tot în acest capitol. PARTEA II a CERCETĂRI PROPRII este structurată în nouă capitole: VIII. Studiu etiologic în eimerioza puilor de găină în ferme din vestul României; IX. Studiu epidemiologic în eimerioza puilor de găină în sistem intensiv; X. Screening epidemiologic asupra evoluţiei / răspândirii eimeriozei la puii de găină întreţinuţi în sistem extensiv în sud-vestul României; XI. Testarea eficacităţii terapeutice a unor anticoccidice în infestaţia naturală cu eimerii la puii de găină; XII. Testarea eficacităţii terapeutice a produsului unicoccin în infestaţia experimentală la broileri; XIII. Evaluarea chimioprofilaxiei eimeriozei în condiţii experimentale şi de producţie; XIII.1. Evaluarea eficienţei chimioprofilaxiei eimeriozei în condiţii experimentale; XIII.2. Evaluarea morfoclinică şi economică a chimioprofilaxiei eimeriozei în condiţii experimentale; XIII.3. Evaluarea costurilor şi monitorizarea evoluţiei eimeriozei în condiţii naturale în sistem intensiv de producţie; XIV. Evaluarea eficienţei imunoprofilaxiei în condiţii experimentale; XV. Evaluarea eficienţei imunoprofilaxiei în condiţii de producţie; XVI. Evoluţia unor parametri biochimici şi hematologici în eimerioza experimentală la puii broiler. XVII. Concluzii generale. Capitolul VIII a avut ca scop identificarea speciilor de Eimeria la pui de găină în ferme din vestul României şi stabilirea unor caracteristici morfologice uşor de recunoscut de clinicieni în procesul de diagnosticare în teren. Identificarea speciilor de eimerii s-a făcut pe probe provenite din ferme cu creştere intensivă şi microferme cu creştere extensivă, în perioada , din judeţele Satu Mare, Hunedora şi Timiş. Probele au constat în cadavre de pui, recoltate din halele fermelor prevăzute pentru a fi supuse studiului şi probe de fecale de la nivelul aşternutului. Au fost efectuate examene coproscopice, prin metodele de flotaţie cu soluţie suprasaturată de clorura de sodiu, Willis şi Mc Master, coproculturi în soluţie apoasă de bicromat de potasiu (K2Cr2O7), la temperatura laboratorului şi necropsii. Examenul raclatului intestinal, între

8 lamă şi lamelă, a fost efectuat din duoden, porţiunea mijlocie, porţiunea terminală a intestinului şi din sacii cecali. Oochisturile identificate au fost apreciate privind forma, culoarea, lungimea, lăţimea, indicele de formă şi timpul mediu de sporulare. Determinarea speciilor s-a făcut pe baza coroborării datelor clinice, necropsice şi coproscopice obţinute. În zona de vest a României, în sectoarele intensiv şi extensiv de creştere al păsărilor, au fost identificate speciile: Eimeria acervulina, E. maxima, E. mitis, E. praecox şi E. tenella. Identificarea speciilor de eimerii poate fi făcută doar prin coroborarea datelor clinice, necropsice, morfometrice şi a timpului mediu de sporulare. Eimeria maxima este specia uşor de recunoscut pe seama dimensiunilor şi aspectului microscopic al oochisturilor. Eimeria tenella, E. acervulina şi E. maxima sunt speciile de coccidii care sunt uşor de recunoscut pe baza leziunilor produse la nivel intestinal. La speciile provenite din infestaţii naturale, timpul mediu de sporulare s-a dovedit puţin util, acest parametru fiind important doar din punct de vedere ştiinţific. În infestaţiile cu mai multe specii de eimerii, concomitent, diagnosticul de specie este dificil datorită complicării tabloului morfoclinic, fiind necesare studii de laborator suplimentare pentru identificarea eimeriei responsabile. În capitolul IX scopul studiului nostru a fost acela de a evidenţia evoluţia eimeriozei în sisteme de creştere intensivă în condiţiile administrării sau nu a anticoccidicelor. Studiul a fost efectuat în 19 ferme din 15 judeţe de pe teritoriul României. Judeţele luate în studiu au fost: Alba, Arad, Bihor, Caraş Severin, Cluj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Satu Mare, Timiş, Vaslui şi Vâlcea. Fermele au fost împărţite în două categorii: ferme, în care s-a făcut deplasarea şi au fost recoltate probe, situate în vestul şi nord vestul ţării; ferme, de la care am preluat informaţii în ceea ce priveşte evoluţia eimeriozei şi intervenţia în vederea prevenirii şi combaterii boli, situate în sudul şi estul ţării. Din prima categorie de ferme, probele examinate, în perioada , în număr de 950 provenite din 10 unităţi avicole, din vestul şi nord vestul României au fost transportate şi analizate în laboratorul disciplinei de Parazitologie şi boli parazitare al Facultăţii de Medicină Veterinară Timişoara. Probele au constat în materiale fecale şi mase gastrointestinale care au fost colectate de la pui cu vârste diferite, cuprinse între şapte zile şi 20 săptămâni, atât din ferme de broileri cât şi de la găini ouătoare. Au fost făcute anchete epizootologice privind evoluţia clinică, intensitatea infestaţiei, speciile parazite pe parcursul unui ciclu de producţie şi localizarea speciilor de eimerii în diverse segmente intestinale, anticoccidicul existent în furaj sau cel de intervenţie în cazul apariţiei bolii. Din cele 19 ferme de pe teritoriul României doar în două nu a fost semnalată eimerioză. În sistemul intensiv de creştere a puilor broiler şi reproducătorilor, prevalenţa a variat între 0 şi 88%, dependent de condiţiile de întreţinere, cu o medie de 41%. Speciile de Eimeria identificate în studiul nostru au avut o prevalenţă de 63% pentru E. acervulina, 3,5% E. maxima, 22% E. mitis, 5% E. praecox şi 46% pentru E. tenella. Eimerioza puilor de găină a afectat 46% din halele supuse studiului de pe teritoriul României. În condiţiile sistemului intensiv, cu tehnologie avansată, evoluţia parazitismului cu eimerii poate fi

9 controlat prin chimioprevenţie. Parazitismul redus cu eimerii cu un mic puseu la vârsta de 28 de zile, nu pune probleme de sănătate efectivelor de pui, dacă tehnologia este respectată. În condiţiile intensive de creştere, E. tenella şi E. acervulina afectează puii broiler în vârstă de 3-5 săptămâni, în timp ce E. maxima apare la vârsta de 4-6 săptămâni. În sistemul intensiv de creştere, eimerioza a afectat pui cu vârsta cuprinsă între 16 şi 42 de zile. Scopul capitolului X a fost acela de a stabili răspândirea, distribuţia geografică a eimeriozei la păsările domestice, întreţinute în sistem extensiv, tradiţional, în sud-vestul României. Studiul a fost efectuat în perioada în judeţele Olt, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş şi Arad. Probele au constat în mase gastrointestinale de la păsări sacrificate sau moarte în gospodării particulare. Examinarea probelor recoltate a fost efectuată în laboratorul disciplinei de Boli Parazitare din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară Timişoara. Probele au fost supuse examenului microscopic prin metoda de flotaţie Willis şi raclat de mucoasă intestinală. Au fost examinate, astfel, 457 probe provenite de la găini (Gallus gallus domesticus), de vârste diferite. Prevalenţa eimeriozei puilor de găină, întreţinuţi în sistem extensiv, în zona supusă studiului a fost cuprinsă între 50 şi 75% cu o medie a zonei de sud vest de 63%. În focar de eimerioză, în cadrul sistemului extensiv, prevalenţa infestaţiei poate atinge 100%. În sistemul extensiv, în focar de boală, intensivitatea parazitismului este ridicată, contribuind la poluarea mediului. Terapia, în lipsa ameliorării condiţiilor de creşte este ineficace. În sistemul de creştere extensiv eimerioza puilor de găină este acompaniată şi de nematodoze şi cestodoze imaginale. În capitolul XI s-a urmărit testarea unor preparate terapeutice anticoccidice în infestaţia naturală apărută în sistemul extensiv. În perioada mai iunie 2005, în localitatea Conacul Iosif, judeţul Timiş s-a efectuat o anchetă epizootologică într-o gospodărie ţărănească în care erau crescuţi în sistem extensiv puii de găină din rasele Brahma, Sussex şi Conchinchina aurie. Ca urmare a identificării parazitismului cu eimerii, s-a urmărit determinarea speciilor existente, prin examen coproscopic şi necropsic.terapia eimeriozei a fost realizată pe rând, în funcţie de rezultatele anchetei epizootologice cu:esb3, Unicoccin, Coccistop. În infecţia naturală la puii de găină cu Eimeria mitis şi E. tenella intervenţia terapeutică cu produsele anticoccidice Esb3, Unicoccin şi Coccistop a dus la reducerea eliminării de oochisturi prin fecale dar fără a se atinge negativarea valorilor înregistrate. În lipsa menţinerii anticoccidicelor în hrană sau apă s-au constatat eliminarea de oochisturi în pusee explozive la un interval cuprins între trei şi şapte zile post terapeutic, fapt ce a necesitat reintervenţia cu schimbarea anticoccidicului. Comparând viteza de revenire a puseelor de eliminare a oochisturilor s-a constatat că produsul Coccistop a conferit o protecţie mai scurtă, în timp, comparativ cu Esb3 şi Unicoccin. Terapia cu anticoccidice, în situaţia neameliorării condiţiilor epizootologice de creştere, în sistemul extensiv are ca urmare obţinerea de rezultate negative. Utilizarea empirică a anticoccidicelor permite selecţionarea suşelor rezistente de eimerii şi determină eşecul terapeutic.

10 În capitolul XII s-a urmărit testarea eficacităţii terapeutice a produsului Unicoccin lichid în infecţia experimentală cu Eimeria sp. şi Salmonella grup D mobilă la puii broiler. Produsul Unicoccin lichid este o soluţie buvabilă destinată uzului veterinar în terapia eimeriozelor şi bacteriozelor la păsări. Conţine trimethoprim şi sulfaquinoxalină sodică. În experimentul I, pentru testarea clinică a produsului Unicoccin s-au luat în experiment 61 de pui broiler în vârstă de o zi. Încă de la vârsta de 2 zile a început să se înregistreze mortalitate datorată colisepticemiei. Deşi nu era trecut în protocol, s-a profitat de acest lucru pentru a testa preparatul Unicoccin împotriva lui Escherichia coli. Astfel, începând cu ziua a noua de viaţă s-a administrat Unicoccin în apa de băut, timp de cinci zile consecutiv, în doză de 2%o. De asemenea, în această perioadă, s-a monitorizat consumul de furaj şi apă şi s-au făcut trei cântăriri (ziua 4, 14 şi 18). În experimentul II, la vârsta de 3 săptămâni, 53 de pui au fost împărţiţi randomizat în patru loturi. Lotul I, format din 13 pui, a fost infestat experimental cu oochisturi sporulate de Eimeria spp. După apariţia oochisturilor în fecale şi a diareei, s-a intervenit cu terapia cu Unicoccin lichid 2%o în apa de băut, timp de 3 zile consecutiv. Lotul II, a fost format din 12 pui care au fost infestaţi experimental cu Eimeria spp. şi cu 1 ml cultură de Salmonella grup D-mobil ce conţinea 2x10 4 U.F.C/ml. S-a intervenit cu Unicoccin lichid 2%o în apa de băut, 5 zile consecutiv. Lotul III, format din 15 pui, a fost infestat, în zilele 1, 3 şi 5 de experiment, cu Eimeria spp. Lotul IV, constituit din 13 pui broiler, a reprezentat lotul martor neinfectat şi netratat. Toate loturile au fost monitorizate zilnic, din ziua 1-a până în ziua a 16-a de experiment, în ceea ce priveşte consumul mediu zilnic de furaje şi apă, evoluţia greutăţii corporale, a eliminărilor de oochisturi (metoda Mc Master) şi a simptomatologiei. Unicoccinul administrat în apa de băut la puii broiler, în soluţie 2%o, cinci zile consecutiv, opreşte mortalitatea în colisepticemie. Unicoccinul poate fi folosit cu succes în terapia eimeriozelor puilor de găină. Administrat 2%o în apa de băut, produsul reduce semnificativ numărul de oochisturi eliminate prin fecale, opreşte diareea şi reduce consumul de apă şi furaje în limite normale. Unicoccinul utilizat în infecţia combinată cu eimerii (E. acervulina, E. maxima şi E. mitis) şi Salmonella grup D-mobilă, timp de 5 zile consecutiv, are efect benefic asupra evoluţiei clinice şi excreţiei de oochisturi. Astfel, semnele clinice grave (abatere, horiplumaţie, decubit, diaree) se remit după tratament, excreţia de oochisturi de eimerii se reduce şi nu se înregistrează mortalitate. Comparativ cu loturile tratate, la lotul netratat, infecţia cu eimerii a evoluat mult mai grav şi eliminarea de oochisturi a fost mai mare. Declanşarea unui puseu de eliminări de oochisturi la aproximativ la o săptămână de la primul tratament cu Unicoccin, demonstrează că terapia ar trebui repetată după 7 zile. Absenţa terapiei în infecţia cu eimerii determină o reducere a greutăţii corporale în comparaţie cu puii neinfectaţi sau cei infectaţi şi trataţi. Deci, tratamentul cu Unicoccin are efect benefic asupra redresării greutăţii corporale. Pe tot parcursul experimentelor nu s-au observat probleme în legătură cu palatabilitatea legată de administrarea Unicoccinului în apa de băut. Dacă în condiţii de creştere intensivă a puilor de găină cu posibilităţi de infestaţie naturală cu eimerii eficienţa chimioprofilaxiei este încă un subiect mult

11 studiat, în capitolul XIII ne-am propus să evaluăm eficienţa chimioprofilaxiei în condiţii experimentale şi de producţie. Acest capitol are trei subcapitole: evaluarea eficienţei chimioprofilaxiei eimeriozei în condiţii experimentale, evaluarea morfoclinică şi economică a chimioprofilaxiei eimeriozei în condiţii experimentale, evaluarea costurilor şi monitorizarea evoluţiei eimeriozei în condiţii naturale în sistem intensiv de producţie. În primele două sub capitole, pentru efectuarea studiului un număr de 110 pui broiler COB 50, au fost achiziţionaţi şi întreţinuţi împreună până la vârsta de 10 zile pentru acomodare cu condiţiile experimentale. În a zecea zi de viaţă s-au format randomic cinci loturi (A, B, C, D, E). Vârsta de 10 zile a fost considerată prima zi experimentală. După acomodarea loturilor în noile boxe, la vârsta de 17 zile, în a opta zi experimentală, loturile A, B, C şi D au fost infestate oral cu oochisturi de Eimeria tenella (67%) şi Eimeria acervulina (33%). S-a procedat în continuare la mimarea situaţiei infestărilor continue întâlnite în fermele de broileri, prin repetarea infestărilor orale în zilele 10 şi 21 experimentale. Încă din a noua zi experimentală, adică din a doua zi după prima infestare experimentală, loturile B, C şi D au fost supuse chimioprevenţiei cu salinomicin, robenidin şi un probiotic. Medicaţia a fost administrată zilnic, până la finele experimentului. Lotul A reprezentând lotul martor, pozitiv, infestat dar netratat, iar lotul E lotul martor, negativ, neinfestat şi netratat. Loturile au fost monitorizate privind consumul mediu zilnic de apă şi de furaje De asemenea, la două - trei zile s-au făcut cântăriri individuale pe fiecare lot apreciindu-se evoluţia greutăţii corporale Pe baza sporului mediu zilnic şi a greutăţii corporale s-a calculat rata de conversie a hranei Datele privind productivitatea (greutatea finală, conversia hranei, sporul mediu zilnic, mortalitatea) au fost înregistrate şi a fost calculat indicele de productivitate (IP) Pentru aprecierea cheltuielilor efectuate la loturile experimentale s-au luat în considerare consumul de furaj, transportul şi achiziţia puilor, curentul electric şi medicaţia utilizate. O mare parte din cheltuieli, importante pentru creşterea în fermele agricole, nu au fost luate în considerare. S-a efectuat, de asemenea, o comparare, între cele cinci loturi experimentale, a cheltuielilor efectuate pentru un kilogram de pui ajuns la sacrificare, pentru a putea face o estimare a costurilor. Pe parcursul experimentelor a fost apreciată evoluţia clinică a efectivelor experimentale apreciindu-se starea clinică generală, momentul apariţiei şi tipul diareei. De asemenea, a fost monitorizată mortalitatea şi efectuate necropsii la puii morţi. Pentru a vedea cum evoluează producţia de carne de pui broiler şi costurile în diferite condiţii experimentale s-a realizat o sinteză a rezultatelor obţinute. În al treilea subcapitol, la una din fermele societăţii AVE IMPEX SRL au fost luaţi sub observaţie clinică puii din mai multe hale. Controlul parazitologic a fost făcut cu Eimericox B lichid, Phytosynthese, Franţa, 1 ml/ litru de apă în zilele 15, 16, 17 de viaţă. Prin examene coproscopice s-a urmărit determinarea gradului de infestare cu eimerii şi a speciilor parazite. Apoi, după tipicul calculării costurilor în cazul infecţiei experimentale, s-a apreciat suma alocată fiecărui tip de cheltuieli. În plus, s-au adăugat alte cheltuieli şi profitul. S-a calculat suma cheltuită pentru fiecare pui livrat şi ponderea procentuală a medicaţiei în total costuri. Cu toate că valorile OPG-ului au fost mai mari la lotul infectat şi tratat, amplitudinea output - ului de oochisturi, respectiv durata eliminărilor, a fost mai mică. În

12 condiţiile chimioprevenţiei cu anticoccidice puii loturilor infestate, la o săptămână postinfecţie, au eliminat oochisturi în fecale. În săptămână a 2 a post infecţie loturile la care s-a făcut chimioprevenţia au avut un OPG net superior lotului A. În săptămâna a 3 a post infestare media eliminărilor de oochisturi la loturile chimioprevenite s-a situat sub media lotului martor pozitiv (A), valoarea cea mai redusă fiind înregistrată la lotul C (robenidină). În săptămâna a 4 a post infestare valorile OPG-ului la lotul A sunt cu 50% mai crescute faţă de celelalte loturi; cu precizarea că lotul C (robenidină) a negativat output - ul de oochisturi de patru ori. Comparativ cu salinomicina şi probioticul, robenidina a avut acţiunea cea mai bună asupra OPG-ului. Prin infecţii experimentale s-a demonstrat implicarea eimeriilor in reducerea sporului mediu zilnic la puii broileri. Sporul cel mai ridicat l-au avut puii broileri neinfectaţi cu eimerii şi netrataţi, iar cel mai mic spor mediu zilnic l-au prezentat puii broileri infectaţi şi netrataţi. Loturile tratate au prezentat sporuri medii zilnice intermediare între cele două loturi martor. Rata de conversie a hranei a avut o evoluţie similară sporului mediu zilnic, cu valorile loturilor tratate situate între valorile loturilor martor. Cheltuieli reduse, pe kilogramul de carne de pui sacrificat, au generat loturile tratat cu robenidin, consecutiv consumului de furaje mai redus şi lotul tratat cu probiotic. Indexul de productivitate cel mai ridicat a fost la lotul martor negativ, iar dintre loturile infestate la cel tratat cu salinomicin. Mortalitatea şi indexul de productivitate scăzut sunt rezultatul apariţiei chimiorezistenţei la eimeriilor utilizate în experiment. În cazul chimioprevenţiei cu salinomicin, prin prevenirea mortalităţii şi a acţiunii benefice privind evoluţia clinică indexul de productivitate devine mai ridicat. Cu excepţia lotului martor, morfoclinic, doar lotul tratat salinomicin a determinat o evoluţie benignă, cu uşoară diaree nehemoragică. Cheltuielile cu medicaţia, in sistemul intensiv de creştere, sunt comparativ mai mici decât cele provocate de mortalitate. Ponderea cea mai mare în costuri o reprezintă cheltuielile cu furajarea, alte cheltuieli (în care intră printre altele: cheltuieli cu personalul şi cu transportul) şi profitul. Ponderea cheltuielilor cu medicaţia reprezintă abia 1,6% din total costuri. Acest fapt este nesemnificativ dacă ne gândim la prevenirea evoluţiei bolilor şi prevenirea mortalităţilor. În capitolul XIV s-a evaluat eficienţa immunoprofilaxiei la pui broiler, proveniţi din părinţi imunizaţi, în infestaţia experimentală cu Eimeria spp. Pentru realizarea scopului au fost achiziţionaţi 80 de pui broileri COB 50 convenţionali. Puii broileri proveneau din găini de reproducţie vaccinate cu vaccinul CoxAbic. Puii au fost împărţiţi randomizat în patru loturi a câte 20 de pui fiecare. Conform protocolului, loturile A, B şi C au fost infectate experimental cu eimerii, inocul de E. acervulina (65%), E. tenella (15%) şi E. mitis (20%). Lotul B a fost tratat cu Naturastim, 0,5 ml/pui, de două ori, câte cinci zile consecutiv, cu o pauză de patru zile între cele două administrări. Lotul C a fost tratat cu Eimericox, 1ml/l apă, timp de cinci zile, la o zi după prima infectare cu eimerii. Pe perioada experimentului au fost monitorizate: consumul de furaje, apă, evoluţia greutăţii corporale, excreţia de oochisturi. Eliminările de oochisturi au fost monitorizate prin coproscopie, efectuată pe probe medii de fecale pentru fiecare lot, la interval de 3-5 zile.

13 S-au efectuat două recoltări de sânge care au fost supuse testului ELISA indirect, utilizând chituri ELISA CoxAbic. De asemenea, la a doua recoltare, s-au făcut determinări biochimice privind hematocritul, eritrocitele şi leucocitele. Naturastimul stimulează catabolismul, fapt demonstrat de rata mare de conversie a hranei şi de creşterea consumului de furaje. La puii broileri, imunizaţi pasiv maternal prin intermediul găinilor vaccinate cu CoxAbic, excreţia de oochisturi creşte pană la 28 zile, apoi scade treptat, până la negativare spre vârsta de 42 de zile. La broilerii imunizaţi cu CoxAbic, suprainfecţiile experimentale cu eimerii nu determină modificări clinice evidente şi modificări ale eliminărilor de oochisturi. Aceste rezultate confirmă rolul protector în primele zile de viaţă a vaccinului CoxAbic, imunitate ce se întăreşte printr-o premuniţie generată de infecţiile ulterioare cu eimerii din mediu. Eimericoxul nu s-a dovedit a avea un efect benefic la puii broileri vaccinaţi cu CoxAbic. Puii broileri, rezultaţi din găini de reproducţie vaccinate cu CoxAbic, au titruri individuale ale anticorpilor foarte variabile. Naturastimul nu influenţează titrul de anticorpi. Suprainfecţiile experimentale cu eimerii nu generează modificări semnificative ale titrurilor de anticorpi la puii broileri obţinuţi din găini vaccinate cu CoxAbic. Suprainfecţiile cu eimerii la puii broileri, proveniţi din găini vaccinate cu CoxAbic, determină leucocitoză. Naturastimul determină o creştere a numărului de eritrocite la puii broileri infectaţi cu eimerii. Capitolul XV prezintă studiul eficienţei imunoprofilactice a unor vaccinuri în condiţii de producţie, care a fost realizat pe şase hale de pui broileri din trei ferme diferite, câte două hale pentru fiecare fermă. În prima fermă (F1) s-au luat în studiu două hale a de pui broileri (hibrid Ross), în care se utiliza salinomicinul pentru chimioprevenţia eimeriozei. În a doua fermă (F2) s-au utilizat două hale cu pui broileri proveniţi din găini de reproducţie vaccinate, conform protocolului precizat de producătorul vaccinului, cu CoxAbic. În ceea de-a treia ferma (F3) prevenţia eimeriozei s-a realizat cu Paracox, conform indicaţiilor din prospect. În toate cele trei ferme s-a realizat o monitorizare privind numărul de pui livraţi la abator, greutatea corporală totală a acestora, consumul de furaje şi mortalitatea. Pe baza datelor obţinute s-a calculat: media masei corporale, consumul specific şi procentul de mortalitate. Costurile prevenţiei eimeriozei au fost preluate din contabilitatea proprietarilor acestor ferme. La vârsta de 28 de zile s-au făcut recoltări de sânge, câte 20 de probe pentru fiecare fermă, pentru a determina titrul de anticorpi antieimerieni prin tehnica ELISA indirectă (chit ELISA CoxAbic). În condiţii de producţie, vaccinările cu Paracox şi CoxAbic determină o creştere a consumului specific în comparaţie cu chimioprevenţia cu salinomicin. Chimioprevenţia eimeriozei, în condiţii de producţie cu Salinomicin, determină mortalitate, medie, de 3.15%, în comparaţie cu vaccinarea cu CoxAbic (2,70%) şi Paracox (4,6%). Costurile imunoprofilaxiei sunt mai mari decât cele generate de chimioprofilaxie. Titrurile de anticorpi specifici antieimerieni, în condiţii de producţie, sunt, aşa cum era de aşteptat, mai ridicate la puii broileri vaccinaţi (cu CoxAbic şi Paracox), dar cu variaţii individuale foarte mari în cadrul aceleiaşi ferme.

14 Întrucât în literatura de specialitate sunt sărac prezentate implicaţiile la distanţă ale infecţiilor cu eimerii în capitolul XVI s-a avut în vedere determinarea unor parametrii biochimici şi hematologici în condiţiile infestaţiei experimentale cu eimerii la puii broileri. Un număr de 110 pui broiler COBB 50, au fost întreţinuţi împreună până la vârsta de 10 zile. În a zecea zi de viaţă s-au format randomic cinci loturi (A, B, C, D, E) de câte 25 de pui, cu excepţia ultimului lot care avea doar 10 pui. Loturile A, B, C şi D au fost infestate oral cu oochisturi de Eimeria tenella (67%) şi Eimeria mitis (33%). S-a procedat în continuare la mimarea situaţiei infestărilor continue întâlnite în fermele de broileri, prin repetarea infestărilor orale în zilele 10 şi 21 experimentale. Încă din a noua zi experimentală, adică din a doua zi după prima infestare experimentală, loturile B, C şi D au fost supuse chimioprevenţiei cu salinomicin, robenidin şi, respectiv, terapiei cu un probiotic. Lotul A a fost lotul martor infestat dar netratat, iar lotul E lotul martor neinfestat şi netratat. Pentru profilul hematologic au fost determinaţi următorii parametri: numărul de eritrocite (E), volumul eritrocitar mediu (VEM), hematocrit (Ht), hemoglobina eritrocitară medie (HEM), concentraţia în hemoglobină eritrocitară medie (CHEM), hemoglobina (Hb) şi leucocite (L). Pentru profilul biochimic probele de sânge au fost prelucrate cu ajutorul aparatului Vet Screen. S-au determinat: GOT-ul, GPT-ul, fosfataza alcalină, ureea, cidul uric, trigliceridele, albuminele, proteinele totale. La păsări, spre deosebire de mamiferele domestice, efectuarea profilului metabolic a fost mai puţin utilizat în practică, din următoarele motive: cost ridicat al examenelor hematologice şi biochimice sanguine, dificultăţi de interpretare datorate datelor reduse care să permită compararea valorilor normale în funcţie de specie, vârstă, tip de producţie, influenţă a regimului alimentar etc. În infecţia experimentală cu eimerii la puii de găină, în condiţiile terapiei sau nu cu anticoccidice şi probiotice se produc unele modificări ale parametrilor hematologici şi biochimici sanguini. Investigarea profilului hematologic la puii broiler hibrid Cobb supuşi infestaţiei cu eimerii a relevat valori reduse ale hematocritului, hemoglobinei, hemoglobinei medii şi concentraţiei în hemoglobina medie. Numărul de eritrocite la puii infestaţi cu eimerii a fost de cele mai multe ori crescut, fapt observat şi la valorile volumului eritrocitar mediu. Evoluţia numărului de leucocite a fost neuniformă pe parcursul experimentului, însă s-a observat o similaritate a valorilor la opt şi 14 zile post infestaţie Modificări leucocitare, în sensul unei creşteri a acestora pe toată durata experimentului, a fost observată la lotul tratat cu probiotic. Valorile GOT, ALP, ureei, trigliceridelor şi proteinelor totale, de la puii infestaţi experimental cu eimerii, au depăşit valorile de referinţă. Albuminele şi acidul uric au înregistrat valori sub valorile de referinţă pe parcursul experimentului. Modificările unor parametri biochimici pot semnifica o alterare a funcţiilor hepatice şi intestinale la puii broiler infectaţi cu eimerii. Prezenta teză include 115 tabele şi 198 figuri şi se extinde pe 279 pagini. Studiul bibliographic reprezintă 30% din teză. Lista de referinţe contine peste 450 titluri bibliografice.