Microsoft Word - New Microsoft Office Word Document.docx

Transcriere

1

2

3 editorial REZOLU IUNEA ADUN RII NA IONALE DE LA ALBA IULIA DIN 18 NOIEMBRIE/1 DECEMBRIE 1918 I. Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre. II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal. III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele: 1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc. 2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat. 3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament. 4. Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti. 5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii. 6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus. IV. Adunarea Naţională dă expresie dorinţei sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale. V. Românii adunaţi în această Adunare Naţională salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul Monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara mamă România. VI. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume naţiunile: cehoslovacă, austrogermană, iugoslavă, polonă şi ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştinţa tuturor acelor naţiuni. VII. Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române. VIII. Adunarea Naţională dă expresiune mulţumirei şi admiraţiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizaţiunea de ghiarele barbariei. IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunei române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe care le va afla necesare în interesul naţiunii. ŞTEFAN C. POP Vice-preşedinte al Adunării Naţionale Dr. LAURENŢIU OANEA Notar al Adunării Naţionale document (82) 1

4 CONGRESUL MILITARILOR MOLDOVENI (20-27 OCTOMBRIE 1917) EVENIMENT DE COTITUR ÎN MI CAREA DE RENA TERE NA IONAL DIN BASARABIA Dr. Vitalie CIOBANU 1 Dr. Mihai TA C 2 I. Contextul convocării Congresului Militarilor Moldoveni Deciziile Congresului Militarilor Moldoveni, care şi-a ţinut lucrările în perioada octombrie 1917 la Chişinău, au constituit momentul de cotitură în lupta moldovenilor pentru renaşterea naţională 3. Mişcarea de eliberare naţională a românilor basarabeni avansase în primăvara-vara anului 1917, dar progresele făcute erau încă timide. În acest context, militarii basarabeni ca grup numeros, bine organizat şi conştient de situaţie, floarea neamului nostru moldovenesc, cum îi numea Pan Halippa păreau singura forţă capabilă să facă faţă exigenţelor momentului. În mediile lor, a început să se contureze ideea de a convoca o întrunire în cadrul căreia să se discute şi să se decidă destinul Basarabiei. Astfel, în cadrul şedinţei comune a comitetelor moldoveneşti ale regimentelor, companiilor, bateriilor, comitetelor de pe corăbii, reprezentanţilor flotei Mării Negre, unităţilor militare moldoveneşti din garnizoana Odessa, care a avut loc la 20 septembrie 1917, praporgicul Ion Păscăluţă a propus organizarea unui congres al militarilor moldoveni 4. Gherman Pântea afirmă că decizia de a organiza congresul militar a fost luată la 29 septembrie, în cadrul unei şedinţe a Comitetului Executiv Central Moldovenesc al Sfatului de Deputaţi ai Soldaţilor, Ofiţerilor şi Marinarilor, prezentând drept dovadă Procesul-verbal nr. 31 al şedinţei din acea zi 5. După aceşti primi-paşi, au fost depuse o serie de eforturi concrete şi concertate, de ordin strategic şi organizatoric, care au permis desfăşurarea în timp util a congresului. Pentru ca acest eveniment să poată avea un statut oficial, ceea ce i-ar fi conferit şi legitimitate, şi ar fi facilitat învoirea militarilor ce urmau să participe la el, organizatorii trebuiau să obţină recunoaşterea autorităţilor, întâi de toate a Marelui Cartier General rus. Ca primă tentativă de a obţine autorizarea congresului, Ştefan Holban şi Ion Păscăluţă au fost trimişi la Marele Cartier General, dispunând de mandatul cu nr , semnat la 27 septembrie de căpitanul Emanoil Catelly, preşedinte interimar al Comitetului Executiv Moldovenesc al Sfatului de Deputaţi ai Soldaţilor, Ofiţerilor şi Marinarilor din garnizoana Odessa. Cele câteva cerinţe pe care urmau să le prezinte personal comandantului suprem vizau inclusiv aprobarea convocării unui congres al militarilor moldoveni la Chişinău 7. La 30 septembrie, Comitetul Executiv Central Moldovenesc îi delega Marele Cartier General de la Moghiliov 8 pe militarii Anatolie Popa, Ion Păscăluţă şi Ştefan Holban, adăugând la indicaţiile Comitetului Executiv Moldovenesc din Odessa câteva doleanţe suplimentare, minore 9. Delegaţilor li se cerea să depună efort maxim pentru a soluţiona problemele enunţate. Primind în audienţă delegaţia basarabeană, şeful Marelui Stat Major, generalul Duhonin, a declarat că ideea de a organiza un asemenea congres este salutară, dar că el nu este în drept să-l autorizeze. Însă, conştienţi de misiunea lor, delegaţii basarabeni nu s-au descurajat în urma acestui răspuns şi au expediat, chiar din oficiul comandamentului, următoarea telegramă: Tuturor... tuturor... tuturor... Comandanţilor şi preşedinţilor comitetelor districtelor militare, fronturilor, armatelor, companiilor şi detaşamentelor speciale. Cu aprobarea Guvernului Provizoriu, pe ziua de 20 octombrie se convoacă la Chişinău, guvernământul Basarabiei, Congresul general al ostaşilor moldoveni din întreaga Rusie. Rugăm daţi concurs pentru a se alege şi trimite la această dată câte doi soldaţi şi câte un ofiţer de la fiecare 240 de ostaşi moldoveni. În unităţile, unde numărul acestora va fi sub cifra indicată, se vor grupa pe brigăzi, divizii, corpuri de armată, pentru ca toţi ostaşii moldoveni să fie reprezentaţi. Delegaţii vor fi prevăzuţi cu delegaţiuni în scris şi bani pentru hrană pe 5 zile. Delegaţii Comitetului central al ostaşilor moldoveni, praporgic Ion Păscăluţă, Ştefan Holban 10. Odată soluţionată această chestiune, trebuiau întreprinse toate măsurile pentru buna organizare a acestui eveniment. Pregătirea şi desfăşurarea lui au fost discutate minuţios în cadrul mai multor şedinţe ale Comitetului Executiv Central Moldovenesc al Sfaturilor de Deputaţi ai Soldaţilor şi Ofiţerilor 11. 4(82) 2018 document

5 Congresul şi-a inaugurat lucrările, aşa cum se stabilise, la 20 octombrie 1917, într-o zi de vineri, şi a durat opt zile, încheindu-şi lucrările la 27 octombrie, tot într-o zi de vineri. Textul prezentat în continuare, consacrat desfăşurării lucrărilor congresului, este publicat aici în baza originalului, apărut în nr pe 1917 ale ziarului Soldatul Moldovan, tipărit în limba română cu litere chirilice. La transcriere, textul a fost adaptat la ortografia limbii române actuale. Au fost menţinute regionalismele moldoveneşti, neologismele cu un aspect fonetic diferit de cel actual. Denumirile incorecte ale unor instituţii şi funcţii au fost explicate la subsol. Rusismele au fost traduse în română la subsol. S-au corectat tacit unele greşeli vădite. Numele sau prenumele unor delegaţi, scrise greşit sau conform ortografiei vremii, au fost corectate ţinând cont de felul în care s-a identificat ulterior protagonistul, indicându-se la subsol varianta veche. Pentru a completa portretul delegatului, am menţionat la subsol alte date şi informaţii cunoscute nouă. II. Adunarea ostaşilor moldoveni 12 Ziua întâia. În ziua de 20 octombrie, în Chişinău, s-a deschis întâia adunare a împuterniciţilor soldaţilor moldoveni. Iată cum s-a început această serbare. Încă înainte de amiaza de acum, se lămureşte că sunt adunaţi mai mult de 500 de trimişi 13 de la un număr de de ostaşi moldoveni de pe toate fronturile din Rusia. La 2 ceasuri şi 20 de minute după amiază, toată această mulţime de norod, cu steaguri naţionale moldoveneşti şi muzică, a purces de la Curtea Slobozeniei 14 la Curtea Eparhială 15. Aici, cei puşi de comitetul ostăşesc, încă o dată i-au mai strecurat pe toţi la intrarea în curte şi le-a cercetat documentele. Toată vremea, ostaşii păzeau cea mai mare linişte şi rânduială. În sfârşit toţi s-au aşezat. Ceasul a sunt 3. Muzica a cântat Marsilieza 16 şi preşedintele Comitetului Central Moldovenesc 17 dl podporucic [Gherman] Pântea în strigătele de Ura! şi Vivat! a deschis cea dintâi adunare a tuturor ostaşilor moldoveni din Basarabia şi Rusia. Apoi adunarea a ales un prezidiu, în care l-a pus preşedinte pe dl rotmistr [Vasile] Cijevschi 18, tovarăşii lui, pe dl podporucic [Gherman] Pântea, pe praporgcicul [Ion] Pascăluţă 19 şi pe ostaşul Braga. Ca secretari au fost aleşi: pentru limba rusească dl voluntar [Ştefan] Holban 20, marinarul [Dumitru] Platica 21, praporgcicul [Anton] Rujina 22, iar pentru limba moldovenească praporgicul [Teofil] Cotoros 23 şi ostaşii [Dumitru] Lungu 24 şi [Vasile] Buga 25. După aceasta s-au început urările. Urările comisarului. Cel dintâi ia cuvântul ajutorul comisarului Basarabiei, dl [Ion] Inculeţ 26. Urând început bun şi povestind despre aceea, cum Basarabia dintr-o ocină 27 a gubernatorilor ruşi, a ajuns acum o ţară slobodă, el doreşte ca de azi înainte să nu mai fie altul stăpân în ţara noastră, decât poporul moldovan şi de aceea încheie cu strigătul: Trăiască Basarabia autonomă. (Sala răsună de bătăi din palme). Urările Cuvântului Moldovenesc. În numele redacţiei Cuvânt Moldovenesc se ridică redactorul ei, vechiul luptător pentru drepturile neamului nostru dl [Pantelimon] Halippa 28. Prin adunare trece o şoptire, ca prin codru un vânt uşor de primăvară: Aista-i domnul Halippa. Şi ochii tuturor se îndreaptă spre dânsul. Se vede că mulţi au auzit de numele lui, dar puţini l-au văzut. Şi acum voiau să-l asculte pentru întâia Ion Inculeţ dată. Sunt nespus de fericit, începe dl Halippa, că am ajuns să urez în faţa voastră, floarea neamului nostru moldovenesc. Fraţii mei, veacuri întregi noi umblăm rătăciţi unul de altul, veacuri întregi pe noi ne întind şi de dezbină vrăjmaşii, veacuri întregi pământul nostru strămoşesc geme sub jug străin! Şi iată acum, după atâţia ani de răzleţire, după atâţia ani de jele şi suferinţă, ne-am strâns fraţii grămăjoară. O, cine va spune bucuria noastră! Grea a fost soarta noastră, lungă a fost noaptea în care am zăcut. Dar, precum după noapte răsar zorile şi lumina zilei, e rândul întunericului, aşa şi în viaţa neamului moldovenesc, după lungă robie s-a simţit şi apropierea izbăvirii. Şi întâia rândunică a acestei primăveri a noastre a fost Cuvântul Moldovenesc. El pe multe locuri poate a aruncat întâi sămânţa, care acum a dat aceste frumoase roduri. Deci, strângeţi rândurile!. Adunarea toată vremea îi rupea cuvântarea cu bătăi din palme şi strigăte de Vivat şi Trăiască Basarabia autonomă. Fraţi ostaşi!, încheie dl Halippa, spre voi este toată nădejdea noastră. Ţara se îneacă în lacrimi şi sânge. Vrăjmaşii noştri stau la hotare, vrăjmaşi avem câtă frunză şi la spatele noastre, în lăuntrul ţării, dar cel mai mare vrăjmaş este în mijlocul nostru acesta este neunirea. Fraţii mei, biruiţi întâi pe acest mai straşnic vrăjmaş şi apoi vom birui totul. Când a sfârşit cuvântarea, sala clocotea de bătăi din palme şi nu se auzea nici în cer, nici în pământ de strigăte de Vivat, Ura şi Trăiască Basarabia autonomă. document (82) 3

6 Urările Democraţiei. Trimisul Partidului Socialist- Democratic Muncitoresc din Rusia, doctorul Arzumaneanţ, armean de viţă, se închină adunării în numele acestui partid şi spune că nu e alt neam pe lume, care mai mult s-ar bucura de bucuria neamului moldovenesc, decât armenii de la Caucaz. El zice apoi mai departe că noroadele din Rusia întotdeauna au fost juguite precum de boierii ruşi, aşa chiar şi de boierii lor. Dar acum a sosit şi ceasul nostru. (Bătăi din palme). Urările Bundului. În numele Partidului Social- Democratic Evreiesc numit Bund, hiritiseşte adunarea dl [Grigore] Lurie 29. Urările Ţăranilor. Împuternicitul comitetului tuturor ţăranilor din Basarabia, dl [Pantelimon] Erhan 30 aduce închinăciuni în numele acestui comitet şi spune că de acum cam peste tot locul boierii îs daţi afară din dregătorii şi puterea a trecut în mâinile ţăranilor. Urmează trimisul oştilor de pe frontul românesc, dl [Chiril] Sberea 31, şi spune că armele soldaţilor de pe acest front sunt pentru autonomia Basarabiei. Urările obştimii femeieşti. În numele Obştii Moldovencelor urează adunarea doamna [Elena] Alistar 32. Arătând că astăzi în ţară au rămas aproape numai femeile, fiindcă bărbaţii sunt luaţi la bătălie, dna Alistar zice că ele nu numai că poartă singure gospodăriile şi ţin casa şi copiii, şi încă iau mare parte şi la ocârmuirea ţării. Vine vremea alegerilor în Adunarea Întemeietoare şi glasul femeilor de la sate va hotărî şi soarta neamului. Iată de ce ele trebuie să se unească în obşti femeieşti şi să se pregătească. Mai departe doamna Alistar arată ce blestemăţie a fost pe capul moldovenilor şcoala rusească şi spune că femeile în rândul cel dintâi vor lupta pentru autonomie şi şcoală moldovenească 33. Urările marinarilor. Trimisul marinarilor moldoveni de la Marea Neagră, dl [Valentin] Prahniţchi 34, urează adunarea şi zice: Închinăciune vouă, fraţi moldoveni, de la fraţii voştri, care înoată pe Marea Neagră. O poruncă mi-au dat ei mie să v-o aduc, şi aceasta este: Fraţilor, ţineţi minte, că mai întâi de toate voi sunteţi moldoveni şi apoi altceva. Două cuvinte cer ei să fie scrise pe steagul nostru moldovenesc: Pământ şi voie. Celelalte toate se vor adăuga. Urările Partidului Moldovenesc. Dl [Teofil] Ioncu 35 aduce urări în numele Partidului Naţional Moldovenesc. Urări din alte părţi. Apoi se încep urările trimişilor ostaşilor moldoveni din toate părţile: de pe frontul românesc, din Rusia, de pe celelalte toate fronturi şi de peste tot locul. Între alţii urează şi dl [Andrei] Dubălari 36. Apoi urează adunarea dl [Avgust] Martînovski, împuternicitul călăraşilor (cavaleriştilor) moldoveni din Novo-Gheorghievsk 37 ; dl [Vasile] Gafencu, împuternicitul comitetului de învăţători din Basarabia 38 ; dl [Nicolae] Secară, împuternicitul Regimentului (polcului) ; dl [Constantin] Osoianu, împuternicitul 4 celei întâi baterii (tunuri) moldoveneşti 40 ; dl [Elefterie] Sinicliu, împuternicitul comitetului ţărănesc din u[ezdul] 41 Chişinăului 42 ; dl [Gheorghe] Eţcul 43, dnii [Ştefan] Holban, [Anton] Rujină, Bereşciuc, Guţu din oraşul Feodosia; alt împuternicit al oştirilor moldoveneşti de pe frontul românesc, dl [Liviu] Marin; împuternicitul comitetului ostăşesc moldovenesc din Bolgrad, dl [Dumitru] Lungu; dnii [Andrei] Ursu 44, [Vasile] Matveev 45 şi [Simion] Coadă 46. Dl [Teofil] Cotoros în numele Comitetului gubernial al ostaşilor, muncitorilor şi ţăranilor, unit cu Comitetul Central Ostăşesc Moldovenesc. Urările dlui [Anton] Crihan 47. Inspectorul Miliţiei Moldoveneşti din Basarabia, dl Crihan, aducând urări spune că moldovanul nostru s-a trezit nu de azi, nu de ieri, ci de multe veacuri, dar fiind apăsat întâi de jugul turcesc, apoi de cel rusesc, el n-a mai putut să răsufle până acum slobod, n-a putut să-şi dezdoaie grumazul lui, frânt de greutăţi. Dimpotrivă, fiind atâta vreme înecat şi chinuit de tot felul de stăpânire a vieţii lui, el azi ajunsese la aceea să nu mai creadă nimănui, chiar şi fiilor lui adevăraţi. De aceea, fiecare ticălos putea lesne să-l sperie cu orice minciuni, cu orice cuvânt neînţeles de dânsul. Aşa s-a întâmplat la început cu cuvântul autonomia. Vrăjmaşii noştri, văzând că, după revoluţia rusească, ei pierd binele, care l-au mâncat în ţara noastră, că n-au să mai poată suge sângele moldovanului, ei au încercat să facă tot chipul ca să nu-şi azvârle norodul jugul său şi să rămână tot cum a fost. Cei de alt neam s-au împrăştiat îndată ca puii de potârnichi prin toată ţara şi au început a bârfi, că cei mai mari duşmani ai moldovenilor sunt moldovenii. Şi spre marea durerea noastră s-a găsit şi de aceia moldoveni, care deocamdată au crezut. Au fost întâmplări, când moldovenii voiau să-i spânzure pe fiii lor numai pentru cuvântul autonomie, care nu înseamnă altceva decât jos streinii, noi suntem stăpâni în ţară. Dar adevărul a biruit. Astăzi nu mai este suflare moldovenească care să nu dorească autonomia Basarabiei, ca văzduhul, ca apele, ca viaţa. Urmează trimisul ostaşilor moldoveni de pe frontul românesc dl [Chiril] Sberea şi spune că aceşti ostaşi nu vor lepăda armele din mână până nu vor dobândi autonomia Basarabiei. Dnii [Ion] Păscăluţă şi [Andrei] Dubălari în numele Comitetului Ostăşesc din Odessa. Dnii [Vasile] Ţanţu 48 şi [Grigore] Cazacliu 49 urează în numele comitetului din Iaşi. Dl Cazacliu spune că adunarea aceasta îi aduce aminte de o altă adunare a fraţilor noştri transilvăneni din anul Numai atunci românii au venit să-şi ia dreptul cu furcile şi ţăpoaiele în mâni, iar noi acum ne-am adunat cu muzică. Dl [Vasile] Ţanţu roagă unire şi spune că adunarea trebuie îndată să alcătuiască o ocârmuire peste toată Basarabia. 4(82) 2018 document

7 Pomenirea lui Murafa şi Hodorogea. Fiindcă [Vasile] Ţanţu în cuvântarea sa a pomenit numele celor mari moldoveni Murafa şi Hodorogea, ucişi mişeleşte de bandele de soldaţi în ziua de 20 august anul acesta, preşedintele propune să fie mărită pomenirea lor. Adunarea toată se scoală de pe scaune. Urează dl Danilă. Plângere de peste Nistru. La locul de unde vorbesc, se suie în sfârşit soldatul moldovan de peste Nistru Foma Jalbă 50 şi cu un glas plângător începe: Şi aşa, fraţilor, din cuvântările D-voastră, care le-am auzit, eu văd, că toţi aici v-aţi hotărât să vă luaţi ceea ce vi se cuvine drepturi şi autonomie. Fiii neamului moldovenesc au sărit ca şoimii de prin munţi să scape scumpa noastră Basarabie din mâna vrăjmaşilor, precum scoate ciobanul oaia din gura lupului. Dar eu acum vă întreb pe dumneavoastră fraţilor: fraţii noştri şi neamurile noastre, care suntem moldoveni dintr-un sânge, cui ne lăsaţi pe noi, moldovenii, cei ce suntem rupţi din coasta Basarabiei şi trăim pe celălalt mal al Nistrului. Noi rămânem ca şoarecii în dinţii motocului. Fraţii noştri, nu ne lăsaţi, nu ne uitaţi! Iar dacă ne veţi uita, noi vom săpa malul Nistrului şi vom îndrepta apa pe dincolo de pământul nostru, căci mai bine să-şi schimbe râul mersul, decât să rămânem noi, moldovenii, despărţiţi unii de alţii. (Bătăi din palme asurzitoare şi strigăte; Nu vom uita, veniţi cu noi! ). Răspuns. Din mijlocul adunării se ridică pe locul de vorbire basarabeanu[l] [Ion] Buzdugan 51 şi adânc mişcat zice: Când i-am auzit jeluirea fratelui nostru moldovan de peste Nistru, mie mi s-a părut că aud bocetul mamei, care şi-a pierdut copiii, doinele de care plâng văile şi munţii în tot pământul românesc, toată deznădejdea şi tânguirea neamului nostru. Nu ne lăsaţi! strigă fratele nostru, şi eu socot că şi pietrele, dacă ar auzi, s-ar umplea de jale. Nu vă lăsăm; fraţilor! Veniţi în braţele noastre. Nistrul hotarnic îl vom săpa împreună şi-i vom îndrepta apa pe dincolo, pentru că nimic să nu ne mai despartă. (Bătăi de palme asurzitoare). Telegrame. Preşedintele şedinţei dl [Vasile] Cijevschi aduce la cunoştinţa adunării că s-au primit urări prin poştă şi telegraf şi propune să le citească. Adunarea întâmpină această veste cu bătăi din palme şi strigăte: Poftim! Poftim!. Telegrama ucrainenilor. Chişinău. Adunării ostaşilor moldoveni. Comitetul ucrainean al armatei a 4-a trimite urări frăţeşti Adunării moldoveneşti şi îi doreşte izbândă deplină în lucrul pentru binele neamului său. Comitetul nădăjduieşte că moldovenii vor merge umăr la umăr cu neamul ucrainean spre binele de obşte. Holova Liugodovski. (Bătăi din palme şi strigăte: Trăiască neamul ucrainean! ). Urările studenţilor moldoveni. Obştea studenţilor moldoveni din Odessa Renaşterea aduce adunării ostăşeşti de astăzi, care întrupează dorinţele şi puterile întregii multpătimitoarei şi scumpei noastre ţări călduroase urări. Studenţii moldoveni îi urează adunării spor la muncă, încredinţaţi fiind că ea este în stare să lămurească pe deplin adevăratele nevoi ale neamului moldovenesc şi va găsi mijloacele cuvenite pentru dezgroparea drepturilor lui la o viaţă slobodă, rodnică şi frumoasă. Preşedinte Ceapă. Urări cazacilor. În sfârşit preşedintele propune ca să se trimită urări Adunării Cazacilor din Kiev, care se deschide în ziua de 21 octomb[rie]. Se hotărăşte să se trimită următoarea telegramă: Kiev. Adunării tuturor cazacilor din Rusia. Adunarea tuturor ostaşilor moldoveni trimite urările sale Adunării tuturor cazacilor din Rusia şi-i doreşte spor la muncă, crezând ca Pantelimon Erhan toate noroadele, unind strâns rândurile, îşi vor înfiinţa drepturile lor de a se alege după neam (samoopredelenie 52 - n.n.) în Republica Federativă Rusească. Preşedinte [Vasile] Cijevschi. La 9 ceasuri de noapte adunarea se închide. [Ziarul Soldatul Moldovan nr. 7 din 26 octombrie 1917] Ziua a doua. În ziua de 21 octombrie, adunarea se deschide la 10 ceasuri dimineaţa, sub preşedinţia dlui [Vasile] Cijevschi. Toată vremea sosesc trimişii ostaşilor de pe fronturi şi acum numărul lor trece de 600. Preşedintele citeşte rânduiala, după care adunarea va avea să lucreze: 1) Alegerile prezidiului (povăţuitorilor adunării); 2) Urări; 3) Darea de seamă despre Comitetul Central; 4) Autonomia Basarabiei; 5) Naţionalizarea (înmoldovenirea) oştilor; 6) Basarabia şi ocârmuirea ei; 7) Treaba pământului; 8) Despre cele ce se petrec acum şi despre alegerile în Adunarea Întemeietoare; 9) Lucrul luminării; 10) Naţionalizarea (înmoldovenirea) şcolilor şi dregătoriilor din Basarabia; 11) Despre moldovenii de peste Nistru; 12) Alegerile împuterniciţilor din partea moldovenilor câte unul în Sfatul Republicii, în Ocârmuirea tuturor Oştilor şi în Ministerul de Război; 13) Alegerea celor trei împuterniciţi în Sfatul Noroadelor; 14) Fondul (banii) naţional 53. [Teofil] Ioncu face o propunere, ca să se cheme o adunare a tuturor moldovenilor din Basarabia până la document (82) 5

8 1 noiembrie, pentru ca şi ea să-şi spună voia sa. Treaba aceasta rămâne să fie hotărâtă mai pe urmă, la rând. Despre Comitetul Central. Preşedintele Comitetului Central Ostăşesc Moldovenesc, dl podporucic [Gherman] Pântea, aduce la cunoştinţa Adunării cum s-a întemeiat acest Comitet şi ce a făcut el. Trei luni în urmă, zice dl [Gherman] Pântea, noi, câţiva ofiţeri de pe frontul românesc, văzând cum toate neamurile îşi au dreptul lor, ne-am gândit şi noi, că este pe lumea asta o ţară a noastră, moldovenească, şi prea demult o stăpânesc streinii. Adevărat, moldovenii noştri cei de frunte începuseră acum de multişor lupta pentru drepturile noastre, dar, fiindcă unii erau prea departe, precum ostaşii moldoveni uniţi de la Odessa, organizaţiile de la Iaşi şi altele, iar alţii puţini şi cu mâinile goale, noi am crezut că numai unind toate aceste puteri vom putea face ceva. De aceea, sfătuindu-ne, noi am venit la Chişinău, pentru ca aici, în cetatea ţării noastre, Basarabia, să facem un Comitet Ostăşesc Moldovenesc Central, adică peste toate comitetele. La început, tovarăşii ruşi, care se bucşiseră prin toate aşezământurile noastre, ne-au întâmpinat nu prea bine. Ne întrebau cine suntem şi dacă avem documente. Dar după ce noi oleacă ne-am mai adunat, apoi i-am poftit pe dumnealor să ne facă şi nouă loc în casa noastră şi nimeni n-a îndrăznit să se puie de pricină locul ne-a fost dat. Mai departe dl Pântea spune că: Punând piciorul pe pământul strămoşesc, Comitetul a căutat să vadă ce se lucrează în ţară şi să facă legătură cu satele moldoveneşti. De aceea, el a trimis prin volosti oamenii lui. Apoi, Comitetul a cerut şi a căpătat bani de la zemstvă 54 pentru cheltuiala lui. În al doilea rând, Comitetul a venit în apărarea şcolilor moldoveneşti, fiindcă oamenii, ca oamenii, nu toţi îşi dau seama de treaba asta şi unii gândesc că pot să se înveţe în limba streină, rusească, ceea ce nu se face nici într-o ţară pe lumea asta. S-au trimis până acum 65 de emisari prin volosti ca să facă rânduială între oameni, dar trebuie înmulţiţi până la 105. Comitetul face toate chipurile să scoată pe toţi boierii afară din dregătorii şi să intre ţărani. În zemstvă s-au pus oamenii noştri. Apoi, Comitetul s-a gândit că toată lumea e luminată şi ştie ce se face pe pământ, dar soldaţii moldoveni din şanţuri nu ştiu nimic, mai ales că nu înţeleg limba şi nici nu pot citi gazetele ruseşti. De aceea, Comitetul a hotărât să scoată pentru dânşii gazeta moldovenească Soldatul Moldovan. Această gazetă acum se trimite prin toate locurile unde se ştie că sunt moldoveni. Comitetul a hotărât mai departe ca să ne facem noi, moldovenii, un polc de ostaşi moldoveni, ca să ne apărăm ţara. Mult s-a luptat, dar acum avem dezlegare şi degrabă polcul moldovenesc va fi. Comitetul, în sfârşit, a luat măsuri ca să se facă Sfatul Ţării, care să fie stăpânirea noastră şi iată de aceea s-a strâns şi această adunare. Până acum nu ne-am gândit de viaţa noastră, n-am putut, n-am avut voie, sfârşeşte dl Pântea, dar acum a sosit ceasul şi trebuie toţi să mergem împreună. 6 Autonomia Basarabiei. Preşedintele Adunării, dl [Vasile] Cijevschi, aducând la cunoştinţa ei ce s-a hotărât la Adunarea Noroadelor din Kiev, citeşte o scriere a sa despre viaţa şi drepturile oricărui neam şi spune că: Până acum pe lume se ştiu patru feluri de ocârmuire a ţărilor: ocârmuirea autonomă, federativă, confederativă şi unitară. E greu să hotărăşti unde se sfârşeşte una şi se începe alta, dar după semnele cele mai de seamă, ocârmuirile acestea cam aşa se deosebesc. Ţara unitară este aceea în care locuitorii sunt una şi au o stăpânire. O ţară autonomă se alcătuieşte din mai multe ţări şi neamuri unite la un loc sau de bună voie prin învoieli scrise, sau că un neam a fost biruit prin război cu altul. Când un popor are toate drepturile de a se ocârmui singur şi încă e şi stăpân pe pământul său, aceasta se cheamă autonomie politico-teritorială. Ţara federativă este aceea unde unele ţări deosebite se întovărăşesc să trăiască împreună, fiindcă pot să aibă folos una de la alta şi au, afară de stăpânirile lor deosebite, încă o stăpânire de obşte, peste tot. Şi, în sfârşit, vine confederaţia. Aceasta este de acum numai o unire a unor ţări, care ţin una cu alta la treaba de obşte, dar ele rămân cu totul neatârnate. De pildă, ţările întovărăşite acum în război. Dar în tot locul şi în toată vremea mai presus decât toate a fost şi este puterea şi voia poporului, adică poporul este suveran. [Ziarul Soldatul Moldovan nr. 8 din 4 noiembrie 1917] Ziua a doua. Trecând la întrebarea despre neamuri şi drepturile lor la viaţă, dl [Vasile] Cijevschi spune că: Natura a făcut aşa ca din părţi mici să se facă ceva mai mare. Trupul, dacă nu i-a fi sănătos o mână sau un picior, nu e sănătos nici el. Toată mulţimea florilor şi a copacilor mari şi mici la un loc alcătuiesc frumuseţea firii. Asemenea şi mulţimea neamurilor pe lume, cu toate înzestrările lor, sunt frumuseţea vieţii. Deci, şi într-o ţară mare ca Rusia, nu pot să fie stârpite toate neamurile, ca să rămână numai unul, cel rusesc. Dimpotrivă, orice seminţenie trebuie să fie slobodă, să trăiască şi să crească după cum i-i dat ei, căci numai atunci va trăi sănătoasă şi Rusia. Vorbind mai departe despre drepturile care nouă, moldovenilor, ni se cuvin şi spunând că spre Adunarea Întemeietoare noi n-avem ce nădăjdui, fiindcă acolo vor merge numai părtaşii partidelor, că stăpânirea de azi e purtată ca de vânt, că tot felul de comitete şi de stăpâni streini nu pot să ne mai ocârmuiască, dl [Vasile] Cijevschi încheie că: Numai noi singuri putem să ne ocârmuim şi să fim stăpâni în gospodăria noastră. Limba în şcoală, în biserică şi în toate dregătoriile să fie cea moldovenească. Oastea să ne-o facem cât mai degrabă, tot moldovenească, şi s-o adunăm pe pământul Basarabiei noastre. Afară de aceea, pentru ca să avem o ţară ne trebuie putere înarmată, nu azi-mâine poate să se încheie pace şi atunci puhoaiele de ostaşi de la front, venind potop peste ţara noastră, n-au lăsa nici piatră pe piatră. Numai oastea noastră poate să ne apere. 4(82) 2018 document

9 Vremea nu aşteaptă, sfârşeşte dl [Vasile] Cijevschi, viforul ne mână pe toţi la marginea prăpastiei şi dacă cineva poate las să oprească viaţa. Fiindcă dl [Vasile] Cijevschi a citit scrisoarea ruseşte, apoi adunarea roagă să i se spună şi moldoveneşte. Dl [Anton] Crihan, tălmăcind pe scurt în limba moldovenească ceea ce a citit dl [Vasile] Cijevschi spune că el şi se bucură, şi se mâhneşte deodată. Se bucură, că neamul nostru moldovenesc, necătând la toate schingiuirile şi prigonirile de veacuri, el a rămas până în ziua de azi tot moldovan, iar, pe de altă parte, se mâhneşte, că mulţi n-au putut înţelege ceea ce atât de bine a scris dl [Vasile] Cijevschi. Greu a fost în Rusia tuturor celor nevoiaşi, zice dl [Anton] Crihan, dar încă şi mai greu a fost de neamurile streine. Ţările lor au fost date sub stăpânirea gubernatorilor ruşi care, împlinind voia celor ce i-au trimis, îşi făceau râs de dânsele. Noaptea şi întunericul le-a cuprins pământul strămoşilor. Fiind la început şi Basarabia noastră, autonomă, ea, puţin mai târziu, a fost în chipul cel mai mişelesc, cu desăvârşit, jefuită. Oamenii vechi din dregătorii au fost izgoniţi, drepturile le-au fost călcate, legile sfărâmate. Acum noi am scăpat de sub jugul ţarismului, la putere au venit socialiştii. Dar şi aici s-a întâmplat o nenorocire. În ceata celor puţini, dar adevăraţi socialişti şi luptători pentru binele norodului, după revoluţie au intrat o mulţime de feţe necunoscute, mulţime care poate fi de multe bănuită. Omul, despre care până atunci niciodată n-ai fi mai putut spune cine-i el, care niciodată n-a ştiut măcar ce e socialismul, simţind acum dincotro bate vântul, s-a prefăcut îndată cu totul. El a spus socialist sunt. De la sine se înţelege la ce poţi să te aştepţi cu aceşti socialişti. În Chişinău, cetatea noastră moldovenească, streinii ne întreabă de documente; pe ţărani îi amăgesc că nu ne trebuie autonomie, ţăranii cred şi vor să ne spânzure. Pe noi, moldovenii, streinii ne izgonesc din ţara noastră. Mai departe n-ai încotro merge. Tot aşa a păţit şi fiecare popor nu de neam rus. Pe toţi îi speriau cu cuvântul contrarevoluţie. Aşa sunt democraţii ruşi. Pe de o parte, ei spun că tare bine înţeleg, că fiecare neam trebuie să fie slobod şi să trăiască aşa cum i-i dat, iar pe de altă parte, ei pun toate piedicile ca să nu ne putem lua drepturile noastre. Adunarea Noroadelor de la Kiev a spus că democraţii ruşi nu fac ca nişte democraţi, ci ca antidemocraţi. Ruşii zic: «Aşteptaţi Adunarea Întemeietoare şi ea va da toate drepturile». Dar niciun neam nu mai crede în această Adunare. Toţi şi cazacii, şi ucrainenii, şi alţii şi-au hotărât de acum autonomia lor. De aceea şi noi, moldovenii, trebuie să ne hotărâm autonomia noastră azi şi numaidecât azi. Dl [Teofil] Ioncu spune că la Adunarea Noroadelor din Kiev, la care a fost şi el, s-a lămurit că crezul democraţiei ruseşti e centralist, adică ea vrea ca toată Rusia să se ocârmuiască ca şi până acum dintr-un loc, din mijloc: Aceasta, după cum vedem, a adus ţara la pieire şi mai mult o asemenea rânduială nu poate fi îngăduită. Mai ales, Petrogradul nu poate să ştie cum să-i împartă şi cât pământ să-i dea moldovanului din Basarabia sau gruzinului de la Caucaz. Tot poporul e suveran, adică voia şi puterea lui e mai presus decât toate şi de aceea numai el singur poate să-şi hotărască soarta lui. Ocârmuirea rusească umblă şovăind. La Adunarea Noroadelor, împuternicitul Stăpânirii, dl Slavinski, a spus că ea nu poate să ne ocârmuiască singură şi a rugat ca noroadele să-şi alcătuiască mai degrabă ocârmuirile lor, dar acum gazetele scriu că pe ucraineni îi cer la Petrograd să dea răspuns pentru nişte măsuri luate de Rada Ucraineană, ca într-o ţară autonomă, şi vorbitorul Pantelimon Halippa citeşte gazeta, în care se scrie despre aceasta. Dar ucrainenilor puţin le pasă de aceasta, zice dl [Teofil] Ioncu, căci ei au sprijin în oastea lor. De aceea şi nouă ne trebuie ca, hotărând autonomia şi adunând Sfatul Ţării, să ne facem, totodată, şi oastea noastră. Preşedintele spune că s-a primit o telegramă de urări de la flota (corăbiile) ucraineană, de pe Marea Neagră, şi o citeşte. Telegramă. Adunării ostaşilor moldoveni. Comitetul ucrainean al tuturor marinarilor ucraineni de pe Marea Neagră urează adunarea şi îi doreşte spor la lucru. Nestreli. Apoi preşedintele citeşte o altă închinăciune de la moldovenii din Petrograd. Ei scriu: Moldovenii din garnizoana Petrogradului transmit fraţilor lor din Chişinău urările lor şi multă sănătate. Preşedintele Stamate. Dl [Ion] Buzdugan se opreşte pe larg asupra cuvântului autonomie şi arată câteva feluri de autonomii. Mai întâi de toate, el vorbeşte despre zemstva din Rusia, unde toţi locuitorii dintr-un ţinut, ba chiar şi dintr-o gubernie, uniţi în aceste zemstve, au voie să-şi facă singuri şcolile lor, spitalele lor, drumuri de fier, drumuri de piatră, să-şi pună ei cum vor dăjdii şi să le plătească şi altele, adică, într-un chip oarecare, ei au o mică ocârmuire de sine. Această sine-ocârmuire dl Buzdugan o numeşte autonomie de zemstvă. document (82) 7

10 Un alt fel de autonomie are partea de ţară franţuzească Elzas Lotaringia care, fiind răpită la 1870 de nemţi, a intrat numai în unire cu ţara nemţească Germania, dar locuitorii se ocârmuiesc singuri şi îşi fac legile lor. Ei au numai un guvernator neamţ, iar legile lor le întăreşte Reichstagul nemţesc. Acest fel de ocârmuire de sine se cheamă autonomie de oblastie. Dar cea mai bună autonomie de oblastie este autonomia Australiei. Aceasta este o ţară supusă Angliei, dar în anul 1900 ea şi-a hotărât o autonomie, cea mai deplină, şi acum îşi are Sfatul Ţării, care face toate legile în ţară şi craiul englez numai le întăreşte. Guvernatorul englez este supus ministrului Australiei. Marea-i slobodă. Australia îşi trimite prin alte ţări solii ei. Poşta şi drumurile de fier de acolo sunt ale ţării. Stăpânirea Australiei singură îşi face banii ei şi îşi apără ţara. Însă parlamentul englez, totuşi, are voie să se amestece uneori în trebile poporului australian şi chiar să-i schimbe câte o lege. Şi, în sfârşit, cea mai bună autonomie este autonomia de stat. Atunci toate legile le face poporul singur sau aleşii lui. Oastea se face pe loc şi se învaţă în limba părintească. Şcoala, judecata, biserica şi toată ocârmuirea de sus până jos îi în limba poporului. Tot pământul îi al lui şi nimeni nu se mai amestecă. Sfârşind, dl [Ion] Buzdugan spune că Basarabia noastră are un cuprins de de verste pătrate cu 3 milioane de locuitori, dintre care numai moldoveni sunt 2 milioane şi-o 100 de mii. Aceasta e o ţară mai mare decât cum îi ţara neatârnată de nimeni Elveţia (Şveiţaria) şi, va să zică, Basarabia are cel mai mare drept să fie autonomă. Dl [Ştefan] Holban spune că: La 18 august, anul 1818, Basarabiei i se dase autonomie, dar ocârmuitorii erau boierii şi autonomia s-a pierdut prin politica rusească. În Basarabia atunci erau 200 de mii de locuitori şi 700 de biserici moldoveneşti. Ruşii, în însemnările lor, din an în an, micşorau numărul moldovenilor şi acum ajunsese că numărau numai 45 de moldoveni la suta de locuitori din Basarabia, pe când după documentele bisericeşti sunt de moldoveni la sută. Autonomia, zice el, trebuie s-o luăm, da nu s-o cerem. Aproape de 2 ceasuri după amiază şedinţa se închide. Cam pe la 4 ceasuri şi 30 de minute şedinţa se începe iar. Urările Radei. După ce s-a deschis şedinţa, dl [Luca] Matveiciuk aduce urări Adunării în numele Radei ucrainene din Chişinău şi spune că ucrainenii nu cer de la nimeni nimic, ci îşi iau ceea ce li se cuvine. Aşa trebuie să facă şi moldovenii. Dl [Valentin] Prahniţchi: Fraţi moldoveni! S-a spus că nu-i stăpânire. Aceasta nu-i drept. Puterea-i în voi şi a voastră e stăpânirea. Lăsăm vorba, de azi Basarabia îi slobodă şi autonomă. Să ne hotărâm autonomia ţării 8 noastre tot acum şi să alegem o comisie, care să se învoiască cu Rusia în trebile de obşte. De astăzi înainte noi nu mai ascultăm Petrogradul, ci Chişinăul. După aceasta vorbesc încă un şir întreg de feţe, între care şi d-nii Lungu, Morari, [Liviu] Marin, [Simion] Galeţchii 55, [Vasile] Ţanţu, [Gherman] Pântea, [Ion] Păscăluţă, [Vasile] Gafencu şi alţii, şi toţi într-un cuvânt cer să se hotărască îndată autonomia Basarabiei. Sfatul Ţării. Dl [Pantelimon] Erhan spune că: Acum, când vedem că moldovenii s-au strâns din toate patru unghiuri şi îşi hotărăsc soarta, noi toţi am simţit că am fost morţi şi am înviat. Ţarismul rusesc a vrut să ne stingă neamul nostru moldovenesc de pe faţa pământului, dar şi democraţii de azi de la Petrograd nu s-au dus de la el prea departe; până mai dăunăzi ei nici nu voiau să ştie de numele nostru. Dl [Pantelimon] Erhan aduce aminte cum ruşii care, mai astă vară hotărâseră să ne dea pe noi, moldovenii, ucrainenilor şi cum apoi, numai în urma protestărilor noastre şi numai după ce ucrainenii le-au spus că nici într-un chip nu ne-or lua, fiindcă neamul moldovenesc este şi el un neam mare şi vrednic de viaţă, numai atunci aceşti democraţi ruşi s-au lepădat de gândul lor: Noi n-aveam în vremea ceea gospodarul ţării şi n-avea cine, ca un singur stăpân, să-şi rostească cuvântul împotriva celor care n-au nici frică, nici ruşine şi să le spună că aceasta îi gospodăria lui. Şi până astăzi toate dregătoriile moldoveneşti din Basarabia îs pline de venetici şi ei fac ce vor în ţara noastră. Streinii porăiesc şi se fac stăpâni în gospodăria noastră moldovenească numai de aceea că nu-i stăpânul casei, care să ia un ţăpoi şi să la arate poarta. Acest stăpân, după ce vom hotărî autonomia, poate să fie numai Sfatul Ţării. Nicio revoluţie nu ne va izbăvi pe noi de nevoi, sfârşeşte dl [Pantelimon] Erhan, dacă n-om avea cap. Glăsuirea autonomiei. În sfârşit, preşedintele pune la glas întrebarea despre autonomia Basarabiei şi la 6 ceasuri seara, în ziua de 21 octombrie, anul 1917, Adunarea Ostaşilor Moldoveni din tot cuprinsul Rusiei, într-un glas, sub umbra steagului moldovenesc, hotărăşte că Basarabia, cu toate drepturile ei politice şi pământeşti, de astăzi înainte este autonomă. Ceea s-a petrecut în clipa a doua după această hotărâre, e greu de înscris. Lumea toată a sărit de pe scaune. Strigăte de Ura!, Trăiască Basarabia autonomă!, Trăiască neamul moldovenesc! şi tot felul de strigăte de bucurie ridicau curtea în slavă. Pe preşedintele adunării şi pe ajutorii lui, pe ofiţeri şi alţi bărbaţi de frunte, ostaşii îi purtau pe mâini pe deasupra Adunării, urându-le sănătate şi arătându-şi faţă de ei toate semnele de bucurie şi mulţumire. Toată mulţimea moldovenească care era aici adunată, în clipa aceasta s-a simţit că, într-adevăr, 4(82) 2018 document

11 ea este un suflet şi o viaţă. Târziu seara, această mare serbare în viaţa neamului moldovenesc s-a sfârşit cu cântările: Deşteaptă-te, române! şi Pe-al nostru steag. Hotărârea autonomiei Basarabiei. Având în vedere cultura naţională a neamului moldovenesc şi trecutul lui istoric şi plecând de la crezul revoluţiei, că fiecare norod are dreptul să-şi hotărască soarta lui, în dorinţa de a uni neamul moldovenesc şi a-i chezăşlui drepturile lui naţionale şi propăşirea lui economică şi culturală, Congresul a hotărât: Să declare autonomia teritorială şi politică a Basarabiei. Iar pentru apărarea drepturilor şi intereselor autonomiei Basarabiei, pe lângă Stăpânirea Vremelnică, să fie un împuternicit al neamului moldovenesc. [Ziarul Soldatul Moldovan nr. 9 din 11 noiembrie 1917] Ziua a treia 56. Duminică, în ziua de 22 octombrie, părtaşii Adunării Ostăşeşti au fost la slujba arhierească, la soborul din Chişinău. Unde s-a slujit un moleben în limba slavonă şi cea moldovenească. Şedinţa se deschide numai la 4 ceasuri după amiază şi, mai întâi de toate, se vorbeşte despre o telegramă, care fusese propusă, în ziua de 22 octombrie, să fie trimisă Sfatului deputaţilor, soldaţilor şi muncitorilor din Petrograd. În această telegramă se cerea ca numitul Sfat să adaoge în poruncile sale, date lui Skobelev, pe care voia să-l trimită la adunarea de pace, să fie scris cele ce se cuvine şi despre neamul românesc. Adunarea hotărăşte ca să nu se mai trimită acea telegramă. [I] Naţionalizarea oştilor. La rândul zilei se pune întrebarea despre naţionalizarea oştilor noastre moldoveneşti şi cel dintâi vorbeşte colonelul (polcovnicul) [Nicolae] Furtună 57. El zice că revoluţia rusească ne-a dat şi nouă, moldovenilor, slobozenie, ca şi la alte neamuri, dar noi am rămas cu mâinile goale în faţa ticăloşiilor, care se fac azi în ţara noastră. Soldaţii ruşi au ajuns până la aceea că taie şi iau tufele de poamă cu tot de prin viile moldovenilor. Cu puştile în mână pradă şi fac tot felul de blestemăţii şi nimeni nu îndrăzneşte să le zică nimic. Dau fundurile afară la poloboacele cu vin; ne iau boii, ne iau vacile de prin gospodăriile noastre; îşi fac râs de femeile şi surorile noastre. Noi suntem la front şi n-are cine le apăra. Soldatul moldovan suferă mult la slujba ostăşească rusască, din pricina că nu ştie limba. De aceea, noi trebuie îndată să începem a ne face oastea noastră moldovenească şi ne strângem moldovenii noştri pe pământul Basarabiei. Căci numai ei pot să-şi apere vetrele lor. Avem până acum dezlegare să facem un polc. Dl Crihan spune că oastea numai atunci poate să fie puternică când ostaşii sunt legaţi unii de alţii, adică sunt de un neam şi de un sânge. Râsul, cât l-au făcut oastea rusească, care a trecut prin Basarabia pe jos, fiindcă nu ajungeau maşini, e greu de închipuit. Dar ce va face ea încă atunci, când se va întoarce înapoi de la război. Acum prin sate stau cazacii. Ceea ce fac cazacii ştie lumea toată. Mai mult nu mai putem suferi. Numai oastea noastră moldovenească poate să ne apere şi să ne păzească pe noi. Până acum avem 11 sute de moldoveni prin Basarabia, care noi le zicem cohorte şi care ne apără bătrânii şi femeile noastre de siluiri, dar aceasta-i prea puţin. Avem dezlegare să facem 36 de cohorte şi un polc moldovenesc. Dl Marx zice că trebuie să înmulţim cohortele moldoveneşti în Basarabia până la 10 mii şi să aducem cavaleria moldovenească, care să izgonească cazacii. Drujina din Chişinău să fie moldovenească. Stăpânirea a dat voie să se aleagă oştile după neam şi să se facă slujba în limba lor şi la front, şi în ţară. Dl [Valentin] Prahniţchi zice că trebuie să ne apărăm ţara de dezertori. Tot se prăpădeşte. Tovarăşii ruşi, să zicem, din Saratov, se tulbură şi s-apucă de băut vinul moldovanului. Ocârmuirea trimite polcuri de tovarăşi din Tambov ca să-i bată pe cei tulburaţi şi să facă linişte. Dar, în loc să facă linişte, ei se unesc cu cei tulburaţi şi se apucă de băut cu toţii pe socoteala moldovanului. Aşa, de pildă, s-a întâmplat nu demult în Bender. Să ne facem de-odată două polcuri câte unul pentru Chişinău şi unul pentru apărarea satelor noastre din Basarabia. Dl [Andrei] Popa 58 spune că toţi s-au deosebit, au rămas numai moldovenii. Stăpânirea gândeşte să-i aleagă pe toţi ostaşii după neam. Moldoveni sunt de toată arma. Să facem un corpus de oaste moldovenească cu cavalerie, artilerie şi pedestraşi. La front sunt vreo 120 de mii de moldoveni. Trebuie să facem socoteală, câţi avem moldoveni generali, ofiţeri şi alţii şi să spunem hotărât că vrem să ne strângem toţi moldovenii noştri grămăjoară. După aceasta vorbesc d-nii Negruţă, [Vasile] Gafencu, [Vasile] Ţanţu, [Ştefan] Holban şi Şenic, care aduc mai multe dovezi că trebuie numaidecât să ne facem oastea noastră moldovenească şi arată cum. Dl [Anton] Rujina cere ca îndată să se hotărască să facem oastea noastră moldovenească şi spune că femeile moldovenilor mai tare se tem acasă de tovarăşi decât orişice soldat în şanţuri, căci la bătălie ai un vrăjmaş înainte, iar acasă eşti înconjurat de duşmani din toate părţile şi nici nu ştii cum să te păzeşti. Dl Ceban vrea să vorbească împotriva naţionalizării oştilor moldoveneşti, dar în adunare se începe un vuiet şi strigăte Jos!, Jos!, din care pricină la început nu se auzea nimic. Numai după ce preşedintele pofteşte adunarea să-i dea voie să vorbească, căci fiecare are acest drept, sala puţin se linişteşte şi dl Ceban spune că ar fi mai bine, dacă n-ar mai fi oaste, nici bătălie. document (82) 9

12 Dl [Nicolae] Sacara zice: Dacă mâine s-ar sfârşi bătălia, Stăpânirii i-ar trebui doi ani şi jumătate ca să ducă toată oastea pe acasă cu maşina. De aceea, fireşte că oastea de la frontul românesc va da pe jos potop peste Basarabia noastră şi nu va rămâne piatră de piatră în urma ei, dacă nu vom avea oastea noastră moldovenească. Adunarea într-un glas hotărăşte: [II] Despre naţionalizarea oștilor. Găsind că rânduiala veche de a întocmi oștirile, amestecând la un loc felurite neamuri, era așezată pe temeiuri antidemocratice și avea de scop slăbirea noroadelor și, totodată, recunoscând că numai sub steagurile moldovenești și condus de ofiţeri moldoveni poporul moldovenesc va putea apăra Patria (Ţara) și slobozeniile câștigate prin revoluţie, Congresul a hotărât: Să se înceapă cât mai degrabă alcătuirea oștilor moldovenești de tot felul de arme. Pentru formarea și ocârmuirea lor să se alcătuiască în cel mai scurt timp Comitetul General Ostășesc Moldovenesc în frunte cu un comisar pentru afacerile militare moldovenești și cu un împuternicit în Stavkă 59. Comitetul General va alcătui proiectul naţionalizării oștilor moldovenești și va începe a introduce naţionalizarea în viaţă. III. Despre cohortele moldovenești. Pentru potolirea anarhiei și susţinerea rânduielii în Basarabia pe vremea demobilizării, Congresul a hotărât: Să se mărească numărul cohortelor de la 16 până la 100, având fiecare cohortă câte 100 de soldaţi. Afară de aceasta, soldaţii moldoveni din cavalerie să fie deosebiţi și trimiși în Basarabia, în schimbul părţilor de cavalerie care acum ţin paza noastră. La 7½ ceasuri seara se citește și se primește hotărârea despre autonomia Basarabiei, care a fost tipărită în numărul trecut și următoarea rezoluţie despre republica federativă rusească. Fiindcă Rusia e foarte mare și e locuită de o mulţime de popoare, fiecare cu cultura lui deosebită și conștiinţa lui naţională, ocârmuirea centrală (din Petrograd) numai împiedică propășirea culturală a naţiilor și îmbunătăţirea stării lor economice. În vederea acestei împrejurări, întâiul Congres Ostășesc Moldovenesc a hotărât: Să se recunoască că forma cea mai potrivită a ocârmuirii Rusiei este numai republica federativă democratică. Dl [Teofil] Ioncu propune să se trimită câte o telegramă cazacilor și ucrainenilor ca să ne sprijine și se hotărăște să se telegrafieze următoarele: Novocercask. Stăpânirii Ostășești Căzăcești. Întâia Adunare a Ostașilor Moldoveni din toată Rusia, declarând (hotărând) în ziua de 21 octombrie autonomia Basarabiei și naţionalizarea oștilor moldovenești, poate frăţește Stăpânirea Cazacilor să sprijine neamul moldovenesc în lupta lui pentru 10 autonomia Basarabiei, făgăduind, la rândul său, sprijinul frăţesc. Președinte [Vasile] Cijevschi. Asemenea telegrame au fost trimise Adunării Cazacilor din Kiev, Adunării a treia a Ostașilor Ucraineni și Radei Ucrainene de acolo, Adunării Cazacilor din Petrograd, Sfatului noroadelor din Kiev și Radei Ostășești din Kuban. După aceasta adunarea se închide. [Ziarul Soldatul Moldovan nr. 10 din 19 noiembrie 1917] Ziua a patra și a cincea. Sfatul Ţării. În ziua de 23 octombrie, ședinţa adunării se deschide cam pe la vreo 10 ceasuri dimineaţa și, după ce s-a deschis, urmează cuvântările despre Sfatul Ţării. Dl [Ion] Buzdugan spune că dezertorii ucid și pradă, oamenii se bat la împărţirea pământului, în ţară nu-i nicio rânduială, pentru că nu-i un cap. Acest cap poate să fie numai Sfatul Ţării, făcut din toate neamurile care trăiesc în Basarabia, după mulţimea lor. Moldovenii îs mai mulţi și ei trebuie să intre 70 la 100 de deputaţi. Dl [Elefterie] Sinicliu: Să se hotărască cui și câte locuri să se dea. Adunarea hotărăște să se dea partidelor în Sfatul Ţării locuri de 10 deputaţi. Dl [Valentin] Prahniţchi propune să se aleagă îndată deputaţi-ostași în Sfatul Ţării din adunare. Dl [Elefterie] Sinicliu zice că pentru Sfatul Ţării trebuie căutaţi bani, ca nu pe urmă el să umble rugându-se și cerând. Propune să se aleagă 120 de deputaţi. Dl [Teofil] Ioncu propune ca întâi Sfatul Ţării să se aleagă din organizaţii sau să se cheme o Adunare Moldovenească din toată Basarabia (din tot satul câte un om), pe ziua de 7 noiembrie, care va alege Sfatul Ţării. D-nii Ţanţu, [Alexei] Terentii 60, Cojocari, [Constantin] Osoianu, [Petru] Dascăl 61, Tudor, Codrean, Silitra, Gheorghe [Năstase] 62, Bulat, [Constantin] Grosul 63, [Nicolae] Cernei 64, [Anton] Rujina, [Anton] Crihan și Lungu vorbesc despre starea grea a ţării și arată cum și pe ce temei să se facă Sfatul Ţării, care ar putea pune capăt la toate nevoile. Telefonogramă. Dl secretar [Ștefan] Holban citește următoarea telefonogramă, primită din satul Nisporeni: Întâia Adunare a deputaţilor de zemstvă din volostea Nisporenilor trimite urările sale Adunării Întâi a Ostașilor Moldoveni din toată Rusia, îi dorește izbândă și din toate puterile sprijinim ceea ce aţi început. Președinte Zaharov. La 12 ceasuri 40 de minute de zi, adunarea hotărăște să se facă Sfatul Ţării din 120 de deputaţi, dintre care 50 se aleg din soldaţii adunaţi. Ședinţa se închide. Hotărârea despre Sfatul Ţării. Întâiul Congres Ostășesc a hotărât: Pentru ocârmuirea Basarabiei, în cel 4(82) 2018 document

13 mai scurt timp, să se alcătuiască Sfatul Ţării. În el vor intra 120 de deputaţi, în felul următor: moldovenii vor avea 84 de locuri (70%) și celelalte neamuri din Basarabia 36 de locuri (30%); 44 de deputaţi moldoveni se vor alege din Congresul de faţă; 30 de deputaţi de la ţărani și 10 de la organizaţiile și partidele moldovenești. Să li se dea 10 locuri (pe deasupra celor 120) moldovenilor de peste Nistru, dacă dânșii vor voi să le prindă. Unirea cu capitaliștii nu-i dorită. Sfatul Ţării va fi vremelnic și va fiinţa numai până la alcătuirea Adunării Întemeietoare basarabene. Toate așezămintele administrative din Basarabia se supun pe deplin Sfatului Ţării. Îndată ce se va înfiinţa Sfatul Ţării, toate comitetele din Basarabia capătă un caracter curat profesional și n-au dreptul de a se amesteca în trebile politice. Pământul. Ședinţa se deschide iar la 4 ceasuri 30 de minute după amiază. La rând se pune întrebarea despre pământ și, după ce vorbesc d-nii Dascăl, Erhan, Prahniţchi, Dimitriciuc, Lungu, Buzdugan, Bulat, Artemii, Terentiev, Plămădeală, Rotari, Golovatic, Nastas, Coadă și alţii, care se opresc îndeobște asupra crezurilor cunoscute ale lumii socialiste în treaba pământului și spun că pământul Basarabiei trebuie să fie numai al basarabenilor, ca să nu vină alţii să se așeze în ţara noastră moldovenească, iar noi să fugim pe la Amur și în alte părţi ale Siberiei, adunarea a făcut următoarea hotărâre. Despre pământ și colonizare. Congresul a hotărât: Tot pământul Basarabiei, cu bogăţiile dintr-însul și de pe dânsul, e moștenirea locuitorilor ei. Pământurile mănăstirești, bisericești, cazone și celelalte fără plată trec în mâna celor care le vor lucra cu braţele lor. Stăpânirea de pământ se desfiinţează pentru totdeauna. Împărţirea pământului se va hotărî în Adunarea Întemeietoare a Basarabiei. Colonizarea Basarabiei cu streini e oprită. Au dreptul de a veni în Basarabia numai acei din basarabeni care, sub stăpânirea veche, au fost nevoiţi să părăsească ţara. S-a vorbit apoi despre Adunarea Întemeietoare și Congresul a hotărât: să se lucreze pretutindeni pentru alegerea și susţinerea candidaţilor moldoveni în Adunarea Întemeietoare. Telegrame. În sfârșit, se citesc următoarele două telegrame: Chișinău. Adunării tuturor Ostașilor Moldoveni. Trimit urări tovarășilor moldoveni și le doresc izbândă în lucrul lor rodnic. Odessa. Comisarul Stăpânirii Harito. II Cu dragoste urăm Adunarea Ostașilor Moldoveni. Din inimă dorim îndeplinirea visului nostru naţional. Trăiască oastea moldovenească! Trăiască Basarabia autonomă! Colonei [Alexandru] Cecherul-Cuș și [Mihail] Garniţchi. După aceasta ședinţa se închide. În ziua de 24 octombrie ședinţa se deschide la 10 ceasuri dimineaţa și întâi secretarul Holban citește rezoluţiile (hotărârile) prelucrate despre Sfatul Ţării, despre pământ și despre Adunarea Întemeietoare, care noi de-acuma le știm. Adunarea le primește. Dl Ioncu cere ca pentru Partidul Naţional Moldovenesc să se dea locuri de 5 deputaţi în Sfatul Ţării. Dl Ţanţu: Trebuie să fim în cârma ţării nu numai noi acești, care suntem naţionaliști acum de câteva luni. Sunt oameni care mult au luptat și au pătimit pentru drepturile neamului, au fost închiși prin temniţe. Lor, mai întâi de toate, trebuie să le dăm loc. Dl [Ion] Tudose 65 : Să dăm loc la toate tagmele. Dl Buzdugan: Să dăm loc la toate partidele. Adunarea hotărăşte să se dea loc deputaţilor de la toate partidele, însemnând numărul. Moldovenii de peste Nistru. Fiind pusă întrebarea despre moldovenii de peste Nistru, Adunarea, în urma cuvântărilor mişcătoare ale ostaşilor de peste Nistru, Jalbă şi Bulat, şi a altor ostaşi basarabeni, face următoarea hotărâre: Despre moldovenii de peste Nistru. Congresul a hotărât: să se propună moldovenilor de peste Nistru 10 locuri în Sfatul Ţării şi să se dea tot sprijinul organizaţiilor lor. Să se îndrepte către Stăpânirea Vremelnică şi Rada Ucraineană cu cererea ca moldovenilor de peste Nistru să li se încuviinţeze aceleaşi drepturi, pe care le au alte neamuri din Basarabia autonomă. [Ziarul Soldatul Moldovan nr. 11 din 24 noiembrie 1917] Ziua a şasea, a şaptea şi a opta. Naţionalizarea şcolilor şi a dregătoriilor. După aceasta se pune întrebarea despre şcolile moldoveneşti, despre aceea ca în toate aşezămintele moldoveneşti din Basarabia să fie limba moldovenească şi învăţătura în afară de şcoală, şi Adunarea, în urma unei lungi dezbateri, la care au luat parte mai mulţi vorbitori, face următoarele hotărâri: Despre naţionalizarea şcolilor, aşezămintelor şi a dregătoriilor din Basarabia. Congresul a hotărât: 1) Să se naţionalizeze în cel mai scurt timp şcolile, aşezămintele şi dregătoriile din Basarabia autonomă; 2) Învăţământul să fie îndătoritor şi fără nicio plată: toate şcolile se vor întreţine din banii şcolii; 3) Toate şcolile cazone mijlocii, atât ale Ministerului de Învăţământ, cât şi ale altor ministere, trebuie să treacă în mâinile zemstvei guberniale basarabene; 4) În mâinile zemstvei guberniale trec seminariile şi institutele de învăţători, şcolile tehnice, şcolile de gospodărie şi şcolile de vierie; toate aceste şcoli trebuie să fie naţionalizate; 5) Împărtăşind hotărârile zemstvei guberniale despre naţionalizarea şcolilor, congresul recunoaşte că şcoala naţională e treaba întregului norod şi nu numai a unor organizaţii document (82) 11

14 profesionale sau aşezământuri obşteşti, cum a fost până acum; 6) Zemstvele ţinutale numaidecât să îndeplinească toate hotărârile zemstvei guberniale despre naţionalizarea şcolii moldoveneşti; 7) Zemstva Akkermanului şi altele, care împiedică naţionalizarea şcolilor moldoveneşti, este îndatorită să ia toate măsurile pentru înfiinţarea şcolilor moldoveneşti în satele locuite de moldoveni; 8) Toţi învăţătorii basarabeni sunt chemaţi la munca obştească pentru înfăptuirea şcolii naţionale, aşezată pe temeiuri democratice; 9) Să se facă cunoscut sfaturilor pedagogice ale tuturor şcolilor din Basarabia că trebuie luate măsuri grabnice pentru naţionalizarea şcolilor şi predarea învăţământului în limba moldovenească. Despre învăţământul în afară de şcoală. Congresul recunoaşte că trebuie cât mai degrabă înfiinţat învăţământul în afară de şcoală pe temeiuri naţionale. Organizarea cade în sarcina zemstvelor de ţinut şi de gubernie din Basarabia. Apoi adunarea îl alege pe dl Sacara în Sfatul Republicii. Fondul naţional. Deci, vine întrebarea despre bani pentru ţară şi adunarea a făcut această hotărâre. Să fie însărcinat Sfatul Ţării a se îngriji pentru facerea fondului naţional. Congresul, în sfârşit, a hotărât că în viaţa nouă, democratică a Basarabiei, vor fi chezăşluite drepturile naţionale ale tuturor noroadelor mici din Basarabia. După aceasta şedinţa se închide. Clipe neuitate. Şedinţa se deschide la 5 ceasuri după amiază. Sus, unde cântă corul, stau învăţătorii şi învăţătoarele moldovence, veniţi de la cursurile de limbă moldovenească, în frunte cu părintele [Mihail] Berezovschi. La locul de vorbire se suie învăţătorul Guja, care spune următoarele: Fraţi moldoveni! Am cinste a vă hiritisi în numele învăţătorilor de la cursurile moldoveneşti. Ne pare foarte rău că noi, învăţătorii, nu v-am hiritisit la începutul congresului. Dar cu mai mare bucurie o facem aceasta acum, când am înştiinţat despre pornirea d-voastră naţională şi despre lucrarea care aţi făcut-o până acum. Căci, într-adevăr, hotărârile luate de dumneavoastră au o mare însemnătate şi un mare folos în viaţa slobodă a Basarabiei. Aceasta este credinţa noastră şi noi cu hotărâre spunem tare: Trăiască republica democratică federativă rusească şi Basarabia autonomă. Vorbind mai departe despre întunericul care a dominat până acum în ţara moldovenilor şi despre aceea că învăţătorii, suferind totdeauna împreună cu poporul, au fost şi sunt cei mai întâi binevoitori ai lui, el sfârşeşte, zicând: Luminează Basarabia autonomă! Adunarea a răspuns la aceste urări cu bătăi din palme şi corul de învăţători şi învăţătoarele moldovence pentru întâia dată a cântat în tabăra moldovenilor Deşteaptă-te, române!. 12 Ceea ce a simţit fiecare moldovean în clipa aceasta poate să spună numai cel care a fost acolo. Corul, fiind rugat de Adunare, a trebuit să cânte mai de multe ori aceasta şi alte cântări româneşti înălţătoare, care mulţimea le asculta stând ca la rugăciune. Iar când încetau cântătorii, lumea îşi arăta simţurile care prin tot felul de semne de bucurie. Oaspeţii ardeleni. Dar această mare bucurie a moldovenilor îşi ajunge culmea, când în Adunare intră trimişii unei cete de români ardeleni care, fiind sloboziţi din prinsoarea rusească, treceau acum pe la Chişinău, spre frontul românesc, la război cu duşmanii noştri. Câtva timp după intrarea lor nu se auzea nimic. Totul era un strigăt şi o fericire. Apoi, corul învăţătorilor cântă iarăşi Deşteaptă-te, române!, după ce unul dintre fraţii ardeleni ţine Adunării aproape următoarea cuvântare: Daţi-mi voie, fraţilor, a zis el, ca azi, în zi de libertate 66 în ţara dumneavoastră, să vă salut 67 din tot sufletul. Inimile noastre ne saltă de bucurie, când vă vedem astăzi pe toţi adunaţi. Aţi devenit popor liber, care trebuia să deveniţi, căci sunteţi români. Ştiţi că mergem să ne liberăm soarta şi vă rugăm să nu ne uitaţi şi pe noi, să ne daţi mână de ajutor, luptând împreună cu noi. Trăiască Basarabia autonomă!. În numele adunării răspunde dl Crihan, care zice: Fraţilor ardeleni! Vitregă ne e soarta neamului nostru. Viaţa ne-a fost totdeauna chin; în curgerea de mai multe veacuri, noi cu toţii duceam jugul străinului pe pământul sfânt al neamului, în belşug adăpat de sângele strămoşilor noştri. Până ieri au domnit triumfători veneticii, iar noi, în casa noastră, am fost robi. Astăzi însă, când noi, basarabenii, am declarat autonomia ţărişoarei noastre, când întâia dată această părticică de neam, cu un trecut oarecare după 105 de ani, gustă din dulcea viaţă slobodă, astăzi noi suntem fericiţi? Dar greu e de noi până când!? Fie însă ce va fi! Noi suntem hotărâţi şi am pus jurământ straşnic să apărăm drepturile noastre până la cea de pe urmă picătură de sânge. Hotărârea voastră, fraţilor, de a vă uni să mergeţi cu toţii la lupte crâncene în schimb de viaţă orişicum tihnită şi sigură de plennic pentru neam şi ţară, e straşnică pentru vrăjmaşii noştri, dar măreaţă pentru noi şi ea totdeauna ne-a fi ca pildă nouă în apărarea drepturilor noastre. Din toată inima vă dorim, fraţilor, izbândă deplină a visurilor voastre şi să strigăm cu toţii: «Trăiască Ardealul liber!». Apoi au urmat mai multe cuvântări din amândouă părţile, îmbrăţişări frăţeşti, cântări şi lacrimi de bucurie, după ce moldovenii i-au petrecut pe ardeleni la gară. Sfârşindu-se această serbare, şedinţa s-a închis. La 25, 26 şi 27 octombrie s-au ales deputaţi în Sfatul Ţării dintre ostaşii adunaţi. Alegerile s-au făcut după ţinuturi şi s-au ales 44 de deputaţi. 4(82) 2018 document

15 Telegramă. Din Soroca, adunarea a primit următoarea telegramă: Comitetul împlinitor moldovenesc din Soroca al soldaţilor şi ţăranilor trimite călduroase urări Adunării Întâi a ostaşilor, crezând nemişcat că adunarea va sta la straja intereselor maicii noastre Basarabii şi roagă să înmulţiţi numărul miliţiei ostăşeşti naţionale, pentru ca să avem apărătorii noştri naţionali moldoveneşti. Grigoraş. La 27 octombrie Întâia Adunare a ostaşilor moldoveni din tot cuprinsul Rusiei se închide. Toţi părtaşii adunării au plecat pe la locurile lor, iar cei aleşi au rămas în Chişinău şi au alcătuit un birou 68, care să adune tot Sfatul Ţării. M[ihail] Minciună [Ziarul Soldatul Moldovan nr. 12 din 1 decembrie 1917] The Moldavian Military Congress (October 20-27, 1917) - a Turning Point Event in the National Revival Movement from Bessarabia - Vitalie Ciobanu, Ph.D., Mihai Tașcă, Ph.D. The paper presents the complete version of a series of reports on the meetings of the Moldavian Military Congress, organized on October 20-27, 1917 in Chișinău, published in the Soldatul Moldovan magazine. Its editor, Mihail Minciuna, attended all the meetings of the congress, presenting a veridical image of its course. Along with his reports, we publish an introductory study, where we examine the context of the convocation of the Moldavian Military Congress. In the footnotes, we include explanatory notes and comments that would supplement the information on the course of the congress, as well as the representatives portrait. Keywords: Bessarabia, Moldavian Military Congress, Country Council, 1917, Mihail Minciuna. NOTE 1 Centrul de Cultur i Istorie Militar din cadrul Ministerului Ap r rii al Republicii Moldova. 2 Centrul de Cultur i Istorie Militar din cadrul Ministerului Ap r rii al Republicii Moldova. 3 A se vedea: Dimitrie Bogos, La r spântie. Moldova de la Nistru în anii , Chi in u, 1924; Onisifor Ghibu, Cum s-a f cut Unirea Basarabiei, Sibiu, 1925; Idem, Cu gândul la Basarabia, Arad, 1926; Idem, Pe baricadele vie ii. În Basarabia revolu ionar ( ). Amintiri. Universitas, Chi in u, 1992; Gherman Pântea, Rolul organiza iilor militare moldovene ti în actul Unirii Basarabiei, Chi in u, 1932; German Pântea, Unirea Basarabiei, acte i documente cu ocazia împlinirii a 25 ani de la s vâr irea marelui act istoric, Odessa, 1943; Gheorghe Andronachi, Albumul Basarabiei. În jurul marelui eveniment al Unirii, Chi in u, 1933; Alexandru Bobeica, Sfatul rii, stindard al rena terii na ionale, Universitas, Chi in u, 1993; tefan Holban, Evenimentele prem rg toare congresului osta ilor moldoveni 1917, în Patrimoniu, nr. 1, 1991, pp. 8-18; Valeriu Popovschi, Biroul de organizare a Sfatului rii (27 octombrie - 21 noiembrie 1917). Studiu i Documente, Pontos, Chi in u, 2010, 2013; tefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu i documente cu privire la mi carea na ional din Basarabia în anii , Universitas, Chi in u, 1993; Eugenia Danu, Mihai Adauge, Mi carea na ional din Basarabia. Cronica evenimentelor din anii , Civitas, Chi in u, Proces-verbal nr. 53 al edin ei extraordinare din 20 septembrie anul 1917 a comitetelor unite moldovene ti regimentare, de companie, de baterie, a Comitetului executiv moldovenesc, a reprezentan ilor solda ilor Flotei M rii Negre i altor unit i moldovene ti ale garnizoanei Odessa, care a avut loc sub pre edin ia praporgicului Vasile Matveev i a secretarului, voluntar Toma Cecati, Arhiva Na ional a Republicii Moldova (ANRM), F. 727, inv. 2, dos. 6, ff v. 5 German Pântea, Unirea Basarabiei, acte i documente cu ocazia împlinirii a 25 ani de la s vâr irea marelui act istoric, Odessa, 1943, p. 43; ANRM, F. 727, inv. 2, dos. 16, ff În instruc iune se men iona: delegându-v la Cartierul General, v împuternicim i v rug m din suflet s insista i energic pentru a ob ine i solu ionarea urm toarelor chestiuni: Autorizarea i sus inerea convoc rii Congresului Militarilor Moldoveni în or. Chi in u; completarea Regimentului 40 Infanterie Rezerv exclusiv cu moldoveni i cu originari din Basarabia; Redenumirea Regimentului 40 Infanterie Rezerv în «Regimentul I Moldovenesc Rezerv»; Redenumirea Bateriei 129 Artilerie U oar de pozi ie pentru tragere asupra flotei aeriene a Divizionului 5 Artilerie Rezerv, completate exclusiv cu moldoveni, în «Bateria I Aerian Moldoveneasc tefan cel Mare»; Redenumirea Bateriei 145 Artilerie U oar de pozi ie pentru tragere asupra flotei aeriene a Divizionului 5 Artilerie Rezerv, formate exclusiv din moldoveni, în «Bateria II Aerian Moldoveneasc Basarab», ANRM, F. 727, inv. 2, dos. 6, f ANRM, F. 727, inv. 2, dos. 6, f tefan Holban, Evenimentele prem rg toare congresului osta ilor moldoveni 1917, în Patrimoniu, nr. 1, 1991, p. 12. Marele Cartier General al lui Kerenski se afla la Moghiliov, gubernia Jitomir, Belorusia, unde a fost transferat la 8 august 1915, având ca scop coordonarea ac iunilor armatei în timpul Primului R zboi Mondial. Dup revolu ia din februarie 1917 comandan i supremi au fost pe rând generalii: Mihail Alexeev, Alexei Brusilov, Lavr Kornilov. În septembrie 1917, dup arestarea lui Kornilov, func ia a fost preluat de Alexandr Kerenski pân la rebeliunea bol evicilor, când în func ie l-a numit Comandant Suprem pe Nikolai Duhonin. 9 tefan Holban, Evenimentele prem rg toare congresului osta ilor moldoveni..., pp ANRM, F. 727, inv. 2, dos. 38, ff. 1-1v. 11 Pentru am nunte, Vitalie Ciobanu, Mihai Ta c, Organizarea i desf urarea Congresului Militarilor Moldoveni (20-27 octombrie 1917), în Centenar Sfatul rii: , Lexon Prim, Chi in u, 2018, pp Titlu comun tuturor reportajelor ap rute în ziarul Soldatul Moldovan. 13 În literatura de specialitate au fost invocate diferite cifre: 600, 700, 900, 989, i chiar de delega i. Cu referire la num rul delega ilor prezen i la congres, Vitalie Ciobanu, Mihai Ta c, op. cit., pp Palatul Libert ii, ast zi demolat. 15 Casa Eparhial, ast zi demolat. 16 Marsilieza cântecul slobozeniei. Conform cu originalul. 17 Corect Comitetul Executiv Central Moldovenesc al Sfaturilor de Deputa i ai Solda ilor i Ofi erilor. 18 Vasile Cijevschi. N scut la 17 octombrie 1880 în s. Zaim, jud. Tighina. Deputat în Sfatul rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. document (82) 13

16 19 Ion P sc lu. N scut la 7 ianuarie 1880 în com. Flore ti, jud. Soroca. Unul dintre organizatorii congresului militar de la Chi in u. Membru al delega iei basarabenilor la generalul cerbaciov (comandantul trupelor ruse de pe Frontul Român), cu misiunea de a ob ine autorizarea cre rii unit ilor militare na ionale. Deputat în Sfatul rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. 20 tefan Holban. Delegat la congres de c tre Comitetul Executiv Moldovenesc al Sfaturilor de Deputa i ai Solda ilor i Ofi erilor din garnizoana or. Odessa. 21 Dumitru Platica. Furier. Delegat la congres de c tre Comitetul Executiv al Sfaturilor de Deputa i ai Solda ilor i Ofi erilor din or. Sevastopol. 22 Anton Rujin. Deputat în Sfatul rii. 23 Teofil Cotoros. Deputat în Sfatul rii. 24 Dumitru Lungu. Traduc tor de limb român. Delegat la congres de c tre Cartierul General al Armatei a VI-a. Deputat în Sfatul rii. 25 Vasile Buga. Ajutor de supraveghetor. Delegat la congres de c tre Comitetul Executiv al Sfaturilor de Deputa i ai Solda ilor i Ofi erilor Moldoveni- Basarabeni de pe Frontul Român. 26 Ion Incule. Delegat civil. N scut la 5 aprilie 1884 în s. Rezeni, jud. Chi in u. Pre edintele Sfatului rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. Ulterior a ocupat func ii importante în guvernele României. A decedat la 19 noiembrie Periferie. 28 Pantelimon Halippa. Delegat civil. Delegat la congres de c tre Comitetul Executiv al Sovietului Gubernial al Deputa ilor rani din Basarabia. Deputat în Sfatul rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. A fost supus represiunilor politice de c tre guvernele comuniste din România i URSS. A decedat la 29 aprilie Grigore Lurie. Delegat civil. Delegat la congres de c tre organiza ia din Chi in u a Partidului Bund. 30 Pantelimon Erhan. Delegat civil. Delegat la congres de c tre Comitetul Executiv al Sovietului Gubernial al Deputa ilor rani din Basarabia. Deputat în Sfatul rii. Pre edinte al Consiliului Directorilor Generali al Basarabiei. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. 31 Chiril Sberea. Praporgic. În original e trecut Zberea. Delegat la congres de c tre Regimentul 23 Pu ca i al Mor ii. Deputat în Sfatul rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. 32 Elena Alistar. Delegat civil. Pre edinta Ligii Culturale a Femeilor din Basarabia. Deputat în Sfatul rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. 33 Cuvântarea Elenei Alistar a fost publicat integral în Soldatul Moldovan, nr. 7/ Valentin Prahni chi. Locotenent. Delegat la congres de c tre Comitetul Executiv Moldovenesc al Marinarilor, Solda ilor i Ofi erilor din or. Sevastopol. 35 Teofil Ioncu. Func ionar militar. Delegat la congres de c tre Partidul Na ional Moldovenesc. Deputat în Sfatul rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. 36 Andrei Dub lari. Furier superior. Delegat la congres de c tre Comitetul Executiv Moldovenesc al Sfaturilor de Deputa i ai Solda ilor, Ofi erilor i Marinarilor din garnizoana or. Odessa. 37 Avgust Martînovski. Rotmistru. Delegat la congres de c tre Regimentul 8 Cavalerie Rezerv. 38 Vasile Gafencu. Genist superior. În original e trecut Gafenco. Delegat la congres de c tre Comitetul Executiv Moldovenesc al Sfaturilor de Deputa i ai Solda ilor, Ofi erilor i Marinarilor din garnizoana or. Odessa. Deputat în Sfatul rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. A fost supus represiunilor politice dup anexarea Basarabiei, la 28 iunie 1940, de c tre URSS. 39 Nicolae Secar. Praporgic. În original e trecut Sacara. Delegat la congres de c tre Regimentul 40 Infanterie Rezerv. Deputat în Sfatul rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. A fost supus represiunilor politice dup anexarea Basarabiei, la 28 iunie 1940, de c tre URSS. 40 Constantin Osoianu. Praporgic. În original e trecut Osoian. Delegat la congres de c tre Regimentul 40 Infanterie Rezerv. Deputat în Sfatul rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. 41 Jude ul Elefterie Sinicliu. Artilerist inferior. În original e trecut Siniclii. Delegat la congres de c tre Comitetul Executiv Moldovenesc al Sfaturilor de Deputa i ai Solda ilor, Ofi erilor i Marinarilor din garnizoana or. Odessa. Deputat în Sfatul rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. 43 Gheorghe E cul. Delegat civil. Delegat la congres de c tre Comitetul Executiv al Sovietului Gubernial a Deputa ilor rani din Basarabia. 44 Andrei Ursu. Furier superior. Delegat la congres de Comitetul Executiv al Sfaturilor de Deputa i ai Solda ilor i Ofi erilor Moldoveni-Basarabeni de pe Frontul Român. 45 Vasile Matveev. Praporgic. Delegat la congres de c tre Regimentul 40 Infanterie Rezerv. 46 Simion Coad. Bombardier. Delegat la congres de c tre Brigada 14 Artilerie, Bateria a 5-a. 47 Anton Crihan. Praporgic. În original e trecut i Krigan. Delegat la congres de c tre Deta amentele Mili ie de Interven ie Rapid din Basarabia. Deputat în Sfatul rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. 48 Vasile an u. Praporgic. Delegat la congres de c tre Comitetul Executiv al Sfaturilor de Deputa i ai Solda ilor i Ofi erilor Moldoveni-Basarabeni de pe Frontul Român. Deputat în Sfatul rii. Pre edintele Biroului de organizare a Sfatului rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. 49 Grigore Cazacliu. Praporgic. Delegat la congres de Comitetul Executiv al Sfaturilor de Deputa i ai Solda ilor i Ofi erilor Moldoveni-Basarabeni de pe Frontul Român. Deputat în Sfatul rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. 50 Toma Jalb. Bombardier. Delegat la congres de c tre Divizionul 1 Separat de Artilerie Grea Cernomorsk, Bateria a 3-a. Deputat în Sfatul rii. 51 Ion Buzdugan. În original Bâzdâga. Deputat în Sfatul rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. 52 Autodeterminare. 53 Ordinea de zi a congresului a fost publicat în ziarul Svobodnaia Bessarabia din 18 octombrie Organ de autoconducere a Basarabiei (zemstva gubernial ), a jude ului (zemstva jude ean ). 55 Simion Gale chi. În original e trecut Gali chi. N scut la 3 februarie 1887 în s. Dondu eni, jud. Soroca. Deputat în Sfatul rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. 56 În original e trecut gre it ziua a doua. 57 În original Fortuna. 58 Andrei Popa. Subofi er inferior. Delegat la congres de c tre Regimentul 60 Infanterie Zamos ki. 59 Marele Cartier General al Armatei Ruse. 60 Osta. Delegat la congres de c tre Regimentul 40 Infanterie Rezerv. 61 Petru Dasc l. Pistolar. A fost delegat la congres de c tre Regimentul 75 Infanterie Rezerv, Compania a 6-a de Paz, Plutonul Gheorghe N stase. În original e trecut Nastas. Sublocotenent. A fost delegat la congres de c tre Comitetul Executiv al Sfaturilor de Deputa i ai Solda ilor i Ofi erilor Moldoveni-Basarabeni de pe Frontul Român. Deputat în Sfatul rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. 63 Constantin Grosu. Caporal. A fost delegat la congres de Deta amentul 7 Mili ie de Interven ie Rapid din Basarabia. 64 Nicolae Cernei. Praporgic. A fost delegat la congres de Deta amentele Mili ie de Interven ie Rapid din Basarabia. Deputat în Sfatul rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. 65 Ion Tudose. În original e trecut Todos. Felcer. Delegat la congres de c tre Brut ria Mobil 86 de Campanie. Deputat în Sfatul rii. La 27 martie 1918 a votat Declara ia de unire a Basarabiei cu România. A fost supus represiunilor politice dup anexarea Basarabiei, la 28 iunie 1940, de c tre URSS. 66 Libertate slobozenie. Conform cu originalul. 67 Salut hiritisesc, m închin. Conform cu originalul. 68 În Biroul de organizare a Sfatului rii au fost ale i sublocotenentul Vasile an u, marinarul Grigore Turcuman, voluntarul Ion Buzdugan, praporgicul Nicolae Suruceanu i soldatul Zamfir Munteanu, A se vedea, Valeriu Popovschi, Biroul de organizare a Sfatului rii (27 octombrie - 21 noiembrie 1917). Studiu i documente, Pontos, Chi in u, 2010, pp (82) 2018 document

17 DEMERSUL JUDE ELOR CAHUL I ISMAIL PRIVIND UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA, ÎNAINTE DE 27 MARTIE 1918 Cercet tor tiin ific Dr. Mihai TA C 1 Înainte ca Sfatul Ţării să voteze, solemn, în faţa lui Dumnezeu şi a întregii la 27 martie 1918, Declaraţia omeniri, că declarăm Unirea Basarabiei de Unire a Basarabiei cu cu Regatul României, sub al cărui regim România, zemstvele (organe ale puterii locale) din trei judeţe din Basaraba Bălţi, Soroca şi Orhei au votat şi ele, după cum s-a scris deja în literatura de specialitate, moţiuni de unire cu Ţara- Mamă. În afară de aceasta, un document inedit demonstrează că, tot înainte de 27 martie 1918, alte două judeţe basarabene, Ismail şi Cahul, au solicitat şi ele unirea cu România. Veridicitatea actului e probată şi de faptul că documentul a fost legalizat la notar. Vom prezenta pe scurt istoricul moţiunilor de unire deja cunoscute Alexandru Marghiloman constituţional şi sub ocrotirea legilor căruia de monarhie democratică vedem siguranţa existenţei noastre naţionale, propăşirea economică şi culturală. Moţiunea se încheia cu urmă torul apel: Facem apel la Sfatul Ţării şi la toate adunările constituite din întreaga Basarabie, de la Hotin până la Ismail, să se unească prin votul lor la moţiunea noastră şi să trimită delegaţiuni cu reprezentanţi din toate adunările regionale pentru a depune la picioarele Tronului României omagiile noastre de devotament şi credinţă către Regele Ferdinand I-iu, Rege al tuturor românilor. cele ale judeţelor Bălţi, Soroca şi Orhei pentru a ne referi, în partea a doua a studiului, la Moţiunea de Unire cu Moţiunea a fost semnată de 191 de persoane. Zemstva judeţului Orhei. În fine, la 25 martie, întrunită România a celorlalte două judeţe basarabene, Ismail şi Cahul. în şedinţă ordinară, Zemstva judeţului Orhei a votat în I. Zemstva judeţului Bălţi. La 2 martie 1918, optsprezece unanimitate o moţiune de unire cu România 4. Precizăm ţărani-agricultori, membri ai Zemstvei judeţului Bălţi, au că moţiunea a fost votată în pofida avertismentului dat de cerut ca în cadrul adunării generale a Zemstvei să fie pusă Sfatul Ţării, prin care se interzicea votarea unor astfel de la vot propunerea privind unirea Basarabiei cu România. moţiuni de către judeţe, sub pedeapsa arestării celor care vor Solicitarea a fost discutată la şedinţa din 3 martie 2. vota asemenea documente 5. În acea zi, adunarea generală a Zemstvei judeţului Bălţi Reproducem aici Moţiunea de Unire conform copiei a adoptat cu unanimitate de voturi următoarea hotărâre: procesului-verbal al şedinţei Zemstvei judeţului Orhei din Ţinând seama că în unire stă puterea şi că unde-s doi puterea 25 martie 1918: creşte; ţinând seama că în timp de 14 veacuri Basarabia a fost...adunarea, luând act de declaraţiile unor consilieri referitor totdeauna un trup cu Moldova de pe dreapta Prutului; ţinând la Unirea cu România frăţească, a hotărât în unanimitate: seama că în 1812 Basarabia a fost smulsă fără consimţământul Având în vedere serviciul nepreţuit pe care Armata Română ei de la trunchiul ei etnografic al naţiunii sale de origine [...] Proclamăm astăzi în mod solemn în faţa lui Dumnezeu şi a l-a acordat Basarabiei pentru lichidarea anarhiei, precum şi lumii întregi că cerem unirea Basarabiei cu Regatul României. legătura istorică adâncă dintre popoarele frăţeşti din România La această propunere au aderat, pe rând cu consilierii şi Basarabia; [Având în vedere] că dezvoltarea spirituală şi judeţeni, marii proprietari şi preşedinţii de partide din judeţ, naţională a ţinutului nostru este posibilă numai în cadrul marii moţiunea fiind semnată de 102 persoane. culturi româneşti înrudite, precum şi pericolul ce ne ameninţă Aceasta a fost prima declaraţie a unei entităţi publice locale din cauza pretenţiilor popoarelor străine nouă de peste Nistru, (zemstve) din Basarabia care a solicitat unirea cu România. Zemstva judeţului Soroca. Urmând exemplul bălţenilor, Zemstva judeţului Soroca, în şedinţa din 13 martie, a adoptat şi ea o declaraţie de unire cu România 3, la care, de asemenea, au aderat marii proprietari, pedagogi, preoţi etc. În textul moţiunii se indica: Proclamăm astăzi în mod Considerăm absolut necesar a ne exprima bucuria cu ocazia Unirii ţinutului nostru cu România şi solidaritatea deplină cu celelalte judeţe care şi-au exprimat dorinţele lor în acelaşi sens. Preşedinte al adunării V.I. Dudnicenko Vicepreşedinţi ai adunării K. Kozerovski, T. Cazacu Secretar al adunării I.I. Zaporojan. document (82) 15

18 Moţiunea a fost votată în acelaşi timp le-a declarat că acest mare unanimitate de către cei 52 de consilieri prezenţi la şedinţă. Votul judeţelor Bălţi şi Soroca în favoarea unirii cu România nu a trezit dubii în istoriografie, cu excepţia celei sovietice, care a criticat acerb documentele, deşi acestea fuseseră deja recunoscute şi publicate. Istoriografia din Basarabia a contestat însă în repetate rânduri unirea judeţului Orhei, chiar şi act care-l doresc se va îndeplini în curând pentru toată Basarabia. Publicăm integral mai jos acest document ce confirmă că, în afară de judeţele Bălţi, Soroca şi Orhei, alte două judeţe Ismail şi Cahul au solicitat unirea cu România, înainte de 27 martie 1918, ziua în care Sfatul Ţării a votat Declaraţia de Unire cu România. în perioada de după regimul totalitar 6, Memoriu. Asupra adevărului deşi informaţiile şi documentele de arhivă făcute publice arătau contrariul. istoric al unirii judeţelor Ismail şi Cahul (din sudul Basarabiei) la Patria-Mamă II. Judeţele Ismail şi Cahul. ( ) 7 Documentul inedit la care ne referim în prezentul articol a fost redactat în 1933, cu ocazia aniversării a 15-a de la Amiralul Ion Coandă În anul 1916, la câtva timp după intrarea României în război (în toamnă) au venit din Dobrogea, refugiindu-se în unire, de către un grup compus din Scarlat Constantinov (profesor la Liceul de Băieţi din Ismail), Dimitrie Bădărău şi Pentru Naidenov (locuitori ai aceluiaşi oraş). Autorii prezintă o serie de date inedite, care, în cazul în care se vor verifica, ar nuanţa considerabil viziunile privind situaţia politică din Basarabia anului Astfel, semnatarii documentului afirmă că, în ianuarie 1918, o delegaţie de locuitori ai oraşului Ismail, condusă de S. Constantinov, obţinuse o audienţă, la Iaşi, la primul ministru de pe atunci, A. Marghiloman, căruia îi solicitaseră ajutorul Armatei Române pentru salvarea oraşului de bolşevici. Un alt detaliu ce prezintă interes este afirmaţia autorilor oraşul Ismail sute şi chiar poate mii de aşa-zişi refugiaţi, familii întregi (cu femei, copii, bagaje etc.) care au fost primiţi cu multă dragoste şi bunăvoinţă, găzduiţi şi ospătaţi, dându-li-se gazde prin oraş de către un comitet compus ad-hoc din orăşenii cei mai de vază în frunte cu dl consul român din localitate G. Forescu, dl D. Băderău, preşedintele Consiliului judeţean, dl profesor Socrat Constantinov, preşedintele Comitetului de aprovizionare a oraşului, dl Tulceanu, primarul oraşului şi cu binevoitorul concurs al amiralului Veaselchin, comandantul expediţiei militare (baza-oraş Reni). La începutul lunii ianuarie 1918, o delegaţie de orăşeni intelectuali în frunte cu dl profesor Constantinov S., s-au că, imediat după intrarea Armatei Române în Basarabia, în prezentat la Iaşi, primului ministru de atunci A. Marghiloman luna ianuarie 1918, şi înainte ca Sfatul Ţării din Chişinău să cerând ajutorul Armatei Române pentru salvarea oraşului procedeze la proclamarea actului de unire, au fost convocate, de bolşevici care, formaţi în comitete, se instalaseră la diferite la iniţiativa unui grup de activişti, consiliile comunale ale instituţiuni, până şi la primărie, punând în capul comunei pe oraşului şi judeţului Ismail. La şedinţă asistaseră, conform comerciantul de cherestea Grinberg (evreu). autorilor, comisarul guvernului României în Delta Dunării, Această periculoasă stare de lucruri care de la zi la zi lua comandorul I. Coandă, şi consulul României, C. Forescu. proporţii mai rele, îngrijora foarte mult pe orăşeni, şi mai cu Aici, afirmă ei, s-ar fi redactat un memoriu, pe care l-au seamă pe cei intelectuali. semnat şi alţi cetăţeni prezenţi la adunare, trimis imediat la Norocul însă a survenit curând, căci nu mult după aceasta, Iaşi primului ministru Marghiloman. Solicitarea exprimată la 20 ianuarie 1918 intrând Armata Română care, după ce a era următoarea: necondiţionat au cerut imediata alipire a gonit pe bolşevici, a scăpat oraşul de urgia lor. judeţului Ismail la Patria-Mamă. Acest document ar fi fost Un comitet compus din dnii D. Bădărău, S. Constantinov, trimis primului ministru Marghiloman, împreună cu un I. Tomov, P. Naidenov, D. Tulceanu, I. Penescu şi N. Rigani au memoriu redactat de comandorul I. Coandă. Însă, conform autorilor, actele nu au ajuns la destinaţie, deoarece persoane convocat Consulul comunal şi judeţean existent şi împreună cu necunoscute l-ar fi deposedat de ele pe curierul special care mulţi alţi fruntaşi cetăţeni, în prezenţa dlui comandor Coandă, le transporta spre Iaşi. comisar al Guvernului aflat în Delta Dunării, cum şi a dlui Mediile de cetăţeni care elaboraseră şi semnaseră acest consul român G. Forescu şi înainte ca Sfatul Ţării din Chişinău memoriu erau nedumerite de absenţa unui răspuns oficial. să procedeze la proclamarea actului de Unire, au alcătuit un act Astfel, conform afirmaţiilor din documentul care face prin care toţi cetăţenii prezenţi necondiţionat au cerut imediata obiectul studiului de faţă, un grup format din S. Constantinov, D. Bădărău, P. Naidenov, I. Tomov, H. Vizanti şi S. Covalioti a plecat la Iaşi, unde a fost primit într-o audienţă de primul ministru Marghiloman. Aici delegaţia solicitase explicit unirea judeţelor Ismail şi Cahul cu Patria-Mamă. Primul ministru Marghiloman i-a ascultat cu multă atenţie şi în alipire a judeţului Ismail la Patria-Mamă. (Acest judeţ a fost forţat rupt din trupul Ţării la 1878). Imediat după aceasta, dl comandor Coandă a întocmit un memoriu, care împreună cu actul întocmit de cetăţenii oraşului Ismail, a fost trimis printr-un curier special prin Chişinău la Iaşi, primului ministru de atunci Al. Marghiloman. 16 4(82) 2018 document

19 Memoriul însă, cu actul de mare valoare ce-l însoţea, nu a putut sosi la destinaţie prin faptul că a fost luat de la curierul cu care fusese trimis, de către nişte persoane din Chişinău. Văzând că nu se primeşte răspunsul mesagiului trimis, fără a se cunoaşte cauza, s-a constituit în grabă o delegaţie compusă din cetăţeni de vază din judeţele Ismail şi Cahul anume: Socrate Constantinov, D. Bădărău, P. Naidenov, I. Tomov, H. Vizanti, S. Covalioti care au plecat la Iaşi şi s-au prezentat dlui primministru A. Marghiloman. După ce au fost primiţi cu mare bunăvoinţă de dl Marghiloman, au fost primii care necondiţionat au cerut d-sale insistent alipirea judeţului Ismail şi Cahul la Patria-Mamă. Primul ministru al Ţării i-a ascultat cu multă atenţiune şi, în acelaşi timp, le-a declarat că acest mare act care-l doresc se va îndeplini în curând pentru toată Basarabia. Fericitul eveniment al alipirei Basarabiei de Patria- Mamă a fost anunţat de dl comandor Coandă. Actul alipirii s-a îndeplinit la 27 martie 1918, în care timp la Ismail, drept comisar al Guvernului zis al Deltei Dunărei, cu sediul mai mult în oraşul Ismail, a fost numit comandor dl Coandă, asistat în acel timp de dnii: I. Floru şi G. Rigani ajutoarele sale şi de dl G. Palade ca secretar al comisariatului. Cu această ocazie a fost invitată întreaga populaţie a oraşului, intelectuali şi autorităţile existente, în frunte cu bravii ofiţeri superiori, inferiori şi toţi ostaşii la un Te-Deum la Catedrala oraşului, unde s-a depus şi jurământ de credinţă şi la o serbare cetăţenească, în saloanele primăriei s-a jucat şi hora Unirii. Cu care ocazie, în adunarea solemnă, s-a alcătuit dosarul cu alipirea judeţului Ismail la Patria-Mamă cu litere de aur, care dosar în urmă a fost luat personal de dl comandor Coandă. După alipire executată după legile româneşti din Regat a fost numit drept primul prefect al judeţului Ismail dl Dumbravă, iar primul primar în acest timp a fost numit dl Petre Naidenov, care deocamdată a lucrat cu vechiul consiliul. Primul prefect, dl Dumbravă, ce urma să facă alegerile noi a întocmit listele aplicându-se şi legile lui Kerenski, cu principiile revoluţionare. Atunci cea mai mare parte din cetăţenii oraşului şi, mai ales intelectualii, şi-au dat seama că această situaţie ar putea avea rele înrăuriri pentru dânşii, în grabă s-a constituit o delegaţie provocată de un lung sfat, care delegaţie şi a plecat repede la Iaşi şi s-a prezentat dlui prim-ministru A. Marghiloman, arătând între altele că judeţele Ismail şi Cahul, timp de 40 de ani, în vremea guvernării ruseşti. s-au condus şi au făcut alegerile după legile româneşti rămase în vigoare după Tratatul din Berlin, însă dl prefect Dumbravă ordonă punerea în aplicare a legii lui Kerenski, lege care nu ne convine şi cerea intervenţia dlui prim-ministru. Dl prim-ministru a dat ordin de înlocuire a dlui prefect Dumbravă. Tot în acest timp, s-a mai dat o cerere telegrafică mult regretatului şi Marelui Regele Ferdinand de către dl D. Bădărău, mare proprietar în acel timp, prin care propunea drept dar moşia sa de 600 hectare din Basarabia înainte de expropriere, spre folosinţa celor rămaşi după urma bravilor luptători ai batalionului de voluntari români şi moldoveni, care spre Chişinău au fost măcelăriţi de bolşevici, sacrificându-se pentru pământul strămoşesc. În Sfatul Ţării de la Chişinău din partea intelectualilor şi populaţiei judeţului Ismail şi Cahul nu s-a trimis nicio delegaţie şi n-au vroit să ia nimeni parte deoarece au văzut ca cei din partea de sus (Nord a Basarabiei ce făceau parte din acel Sfat, au idei cu totul separatiste şi opuse dorinţelor acestor două judeţe din sudul Basarabiei Ismail şi Cahul). Chiar pentru chestiunile de justiţie s-a cerut cu siguranţă ca acestea să facă parte şi să se alipească la Curtea de Apel din Galaţi, din care se vede că şi în prezent năzuinţele şi dorinţele acestor două judeţe de la sud nu se asociază de loc cu cele ale judeţelor din Nordul Basarabiei. În rezumat, din toate cele arătate se deduce în general ca dorinţele populaţiunei intelectuale a judeţelor Ismail şi Cahul de la început şi înainte ca Sfatul Ţării să se fi pronunţat pentru alipire, făcuseră primele propuneri de alipire absolut în mod cu totul necondiţionat, cerând totodată ca interesele mai înalte judecătoreşti şi administrative să depindă de Curţile de Apel din Vechiul Regat, fără a împărtăşi nici cea mai mică idee de separatism calauziunile Vechiul Regat, lucru de care sunt însufleţiţi cu toată dragostea şi acum. E regretabil pentru noi că nu posedăm azi niciun document spre a dovedi cu toată însufleţirea celor arătate ca fiind cu totul adevărate, însă ne mândrim că mai trăiesc anumite persoane ca dl Coandă, astăzi amiral, fost comisar al guvernului, dl G. Forescu, fost până la alipire consul român la Ismail, dl G. Rigani din Constanţa, fost ajutor comisar al guvernului, dl I. Floru, de asemenea şi dl G. Palade cel din urmă şi azi funcţionează ca secretar general al primăriei Ismail de la alipire. Toţi aceştia pot da şi astăzi cele mai sincere şi reale informaţiuni în caz de nevoie. Adăugăm că sufletul acestei mari mişcări patriotice au fost: dl D. Bădărău, dl Socrate Constantinov, dl H. Vizanti şi dl G. Rigani care merită cea mai desăvârşită laudă pentru frumosul act de patriotism arătat cu atâta inimă şi devotament la momentul oportun, dovedind şi astăzi aceleaşi frumoase însuşiri patriotice. Profesor definitiv la Liceul de Băieţi Sf. Dumitru, Ismail. Dimitrie Bădărău, Socrate Constantinov, Petru Naidenov [nume trecute cu cerneală verde] 8. Concluzii a) Unirea judeţelor Ismail şi Cahul cu România a fost solicitată în două rânduri. Mai întâi în şedinţa comună a consiliilor orăşenesc şi judeţean Ismail, în baza unui act semnat de membrii consiliilor şi de alte persoane prezente. Nu este specificat dacă la şedinţă au fost prezenţi doar membrii consiliilor orăşenesc şi judeţean Ismail. Însă, amintim că Sfatul Ţării, în şedinţa din 9 decembrie 1917, a pus în discuţie formarea judeţului Cahul (legea fiind votată în şedinţa din 29 ianuarie 1918) 9, aşa încât delegaţia care a plecat la primul ministru Marghiloman, la Iaşi, pentru a solicita unirea avea în componenţa sa şi locuitori ai judeţului Cahul, în curs de formare, sau deja format la acea dată. b) Autorii documentului, la distanţă de 15 ani de la unire, fac trimitere la personalităţile române, prezente la acea vreme în sudul Basarabiei, care au fost martori oculari document (82) 17

20 şi au luat parte la acţiunile de solicitare a unirii: amiralul I. Coandă, fost comisar al guvernului, G. Forescu, fost consul român la Ismail, G. Rigani din Constanţa, fost ajutor de comisar al guvernului, I. Floru şi G. Palade, care erau în viaţă şi puteau confirma acele mărturii. c) Declaraţia din memoriul autorilor prin care se afirmă că sudul Basarabiei nu a trimis niciun deputat în Sfatul Ţării nu corespunde adevărului, întrucât judeţele Ismail şi Cahul au fost reprezentate în organul suprem legislativ al Basarabiei prin mai mulţi deputaţi. Astfel, judeţul Ismail a delegat în Sfatul Ţării cel puţin 13 deputaţi, iar Cahul alţi 10. d) În anul 1938, a fost publicat renumitul dicţionar Figuri contemporane din Basarabia, în care, printre personalităţile prezentate, a fost inclus şi Socrate Constantinov, unul dintre protagoniştii de la 1918, în biografia căruia se aminteşte despre acţiunile acestuia prin care a solicitat unirea. Iată ce menţiona dicţionarul despre Socrate Constantinov: La 1917, fost delegat la Iaşi, la prim-ministrul Marghiloman, pentru alipirea la România a judeţelor Cahul şi Ismail 10. e) Avem tot temeiul să credităm acest memoriu, întrucât cert este faptul că a existat un document, autorii cărora susţin că au redactat un act prin care au solicitat unirea judeţelor Ismail şi Cahul cu România înainte de 27 martie Astfel, numărul judeţelor basarabene care au solicitat unirea cu România se ridică la cinci (din cele nouă în care era organizată administrativ-teritorial Basarabia la 1918). The Demarche of Counties Cahul and Ismail regarding the Union of Bessarabia with Romania, before March 27, Scientific Researcher Mihai Taşcă, Ph.D. The paper presents a previously unpublished document, with the necessary explanations and conclusions. The authors present evidence that, in the winter of 1918, counties Ismail and Cahul from the South of Bessarabia requested the Union with Romania. Their decision was taken before the moment of March 27, 1918, when the Country Council voted Bessarabia s Declaration of Union with Romania. This fact proves that, in 1918, in Bessarabia, political activism did not belong just to the Country Council, but also occurred at the level of local authorities. Keywords: Bessarabia, Union, Ismail, Cahul, Country Council, Alexandru Marghiloman. NOTE 18 1 Centrul de Cultur i Istorie Militar din cadrul Ministerului Ap r rii al Republicii Moldova. 2 A se vedea Hot rârea adun rii zemstvei inutale i a marilor proprietari din jud. B l i în chestia unirii Basarabiei, votat în urma propunerii ranilor cu unanimitate de voturi în ziua de 3 martie 1918, în România Nou, nr. 48, 17 martie 1918, i în Cuvânt Moldovenesc, nr. 27, 22 martie 1918; o copie a procesului-verbal din 3 martie 1918 al zemstvei B l i se g se te la Arhiva Na ional a Republicii Moldova (ANRM), F. 727, inv. 2, dos. 99, ff ; procesul-verbal a fost publicat de tefan Ciobanu în lucrarea Unirea Basarabiei, Universitas, Chi in u, 1993, pp A se vedea Mo iunea adun rii zemstvei în unire cu proprietarii jud. Soroca din 13 martie 1918, în Cuvânt Moldovenesc, nr. 28, 26 martie O copie dup acel proces-verbal din 3 martie 1918 a zemstvei Soroca se g se te la ANRM, F. 727, inv. 2, dos. 99, ff ; Reprodus în tefan Ciobanu, op. cit., pp Mihai Ta c, Mo iunea de unire a jude ului Orhei cu Vechiul Regat (25 martie 1918), în Destin Românesc, nr. 1, 2008, pp ; Mihai Ta c, Izabela Cojocaru, Mo iunile de unire cu România a Zemstevlor jude elor B l i, Soroca i Orhei, în Revista de drept public, nr. 2, 2018, pp ANRM, F. 727, inv. 2, dos. 55, ff v, Procesul-verbal al edin ei Sfatului rii din 16 martie Ion urcanu, Unirea condi ionat a Basarabiei cu România la 27 martie (9 aprilie) 1918, în Revista de istorie, nr. 1(17), 1994, pp. 8-9; 18; a se vedea i Mihai Ta c, Mo iunea de unire a jude ului Orhei cu Vechiul Regat, pp Arhivele Na ionale Istorice Centrale, F. Ion Pelivan, dos. 497/f.a. 8 În col ul din stânga sus al primei pagini este aplicat tampila rotund în tu albastru, cu stema României, cu legenda în limba român : România. Ministerul Justi iei. Notar public din ora ul Ismail N. Orlovschi, iar cu cli eu Spre neschimbare. Notar Public. La fi nele textului este aplicat tampila de antet a Tribunalului jude ului Ismail, Notar public N. Orlovschi cu urm torul text în limba român : Procesverbal nr. 49. Legaliz ri. Ast zi 9 martie anul Înaintea noastr N. I. Orlovschi, notar public din ora ul Ismail, asistat de dl Em. tiuca, grefier, în biroul nostru din Ismail, bdul Regina Maria nr. 32 s-au prezentat dnii Socrate Constantinov, profesor la Liceul de B ie i din Ismail. Dimitrie I. B d rau i Petre Naidenov, to i locuitori din ora ul Ismail cunoscu i nou personal, cerând cu peti ia înregistrat la nr. 140 cu data de ast zi legalizarea semn turilor dlor de pe acest memoriu depus nou în dublu exemplar, scris pe hârtie simpl, anulându-se de noi la exemplarul ce s-a oprit la dosarul nostru timbre mobile 7 lei i 2 lei avia ie. Dup ce am vizat spre neschimbare ambele exemplare, redactate de noi, notarul public la st ruin ele p r ilor am cetit acest act din cuvânt în cuvânt în prezen a i auzul p r ilor cari ne-au declarat c acest act este f cut dup voia i consim mântul lor. P r ile au declarat c tiu a scrie i c semneaz acest act propriu. În urm p r ile au semnat în fa a noastr în modul mai sus ar tat atât prezentul exemplar, cât i exemplarul ce s-a oprit la dosar. Luând act de declara iunea p r ilor, în baza legii, legaliz m semn turile dlor Socrate Constantinov, Dimitrie B d r u i Petre Naidenov, puse pe acest act, anulând pentru legalizare timbre mobile în valoarea de lei 14 conf. art. 7 al. II din Legea timbrului i 2 lei pentru avia ie. Prezentul s-a semnat de noi i de grefier. Notar public [semn tura indescifrabil ] Grefier [semn tura indescifrabil ] La fi nele textului este aplicat tampila rotund în tu albastru, cu stema României, cu legenda în limba român : România. Ministerul Justi iei. Notar public din ora ul Ismail N. Orlovschi. 9 Mihai Ta c, File din istoria i organizarea administrativ a jude ului Cahul (de la constituire pân în prezent), în In honorem Ion i canu. Studii de istorie a românilor, Cahul, 2011, pp Nicolae Dun reanu (prefa ), Figuri contemporane din Basarabia, Arpid, Chi in u, 1939, pp ; pentru o nou variant republicat a Figurilor contemporane, Mihai Ta c, Basarabia p mânt românesc. Antologie, vol. II, Serebia, Chi in u, 2018, pp (82) 2018 document

21 C PITANUL NICOLAE DECULESCU EVADAT DIN CAPTIVITATEA INAMICULUI Cercet tor tiin ific III Dr. Sorin CRISTESCU 1 La Arhivele Naţionale, Fondul Casa Regală. Documente oficiale, dosar nr. 128/1918, filele , se află una dintre cele mai simple şi mai emoţionante povestiri dintre Războiul de Întregire al cărei text inedit considerăm că nu mai are nevoie de niciun comentariu. Despre autorul ei, căpitanul Nicolae Deculescu ştim din Anuarul Armatei că se născuse la 8 iunie 1887, intrase ca elev la Şcoala Militară la 1 octombrie 1908, avansase sublocotenent la 1 iulie 1910, locotenent la 1 octombrie 1913, iar de la 1 aprilie 1914 fusese încadrat la Regimentul 20 de Artilerie 2. La scurtă vreme după intrarea României în Războiul de Întregire, prin Înaltul Decret nr din 1 octombrie 1916, locotenentul Nicolae Deculescu a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a pentru curajul şi spiritul de camaraderie de care a dat dovadă, mergând, prin ploaia de gloanţe, în ajutorul Batalionului 4 din Regimentul 74 pe al cărui front de luptă inamicul era gata să facă o spărtură 3. Acum să-i dăm cuvântul: MARELE CARTIER GENERAL BIROUL INFORMAŢIUNILOR MEMORIUL căpitanului Deculescu D. Nicolae din Regimentul 20 Artilerie, care a evadat din captivitatea inamicului În ziua de 20 noiembrie [3 decembrie] 1916, mă aflam cu bateria ca flancgarda dreaptă a Diviziei a 10-a, spre Bălării 4, unde am stat pe poziţie până la ora 1 p.m., când am primit ordinul de a mă schimba pe poziţie după botul de deal dintre Epurești Stâlpi. Pe noua poziţie am stat până la ora 3.30 p.m., când am fost încadraţi [bombardaţi] de artileria grea inamică, unde mi s-a distrus un tun și două chesoane. Am retras bateria de aici și am ocupat o nouă poziţie sub Epurești, unde am fost din nou încadrat de artileria inamică și prins de focuri de mitralieră și infanterie. Pe această poziţie am fost rănit de schije de obuz, un tun distrus și caii de la două chesoane omorâţi. Am lăsat comanda slt. Darie, trimiţând o patrulă de trei călăreţi de a recunoaște un vad de trecere peste Neajlov, iar eu am fost luat de către doi călăreţi pe cai și dus spre București. La postul Lupeasca mi s-a făcut primul pansament și evacuat la spitalul militar, în trăsură. În urma unei hemoragii puternice, a unui început de infecţie și fiindcă la spitalul militar se spunea că nu sunt pansamente și nici instrumente pentru operat, am fost evacuat la Spitalul Colţea. În ziua de 21 noiembrie [4 decembrie] am cerut să fiu evacuat în Moldova, cum însă eram sub 40 grade temperatură și cu un flegmon gazos la antebraţul drept care era fracturat, nu am putut fi evacuat. Am fost operat în ziua de 23 noiembrie [6 decembrie] 5 de doamna dr. Raimer 6, făcându-mi-se debridări 7 largi, scoţându-mi-se eschilele și schijele găsite, drenaj larg și mâna în ghips. Am stat în Spitalul Colţea până la 23 iunie 8, când, din ordinul comandamentului german, toţi ofiţerii români răniţi am fost internaţi la un loc, la Spitalul Ortodox al Societăţii Femeilor Ortodoxe Române din strada Principatele Unite 9. Până la această dată am fost operat de patru ori la Spitalul Colţea. La Spitalul Ortodox, fiindcă îngrijirea medicală lăsa de dorit din lipsă de pansamente și medicamente, rana s-a agravat iarăși. Pentru acest lucru am cerut să fiu din nou evacuat la Spitalul Colţea pentru a fi sub îngrijirea aceluiași medic și din nou operat. Prin intervenţia Crucii Roșii Române mi s-a aprobat de către comandamentul german și am fost trimis la Spitalul Colţea, pe ziua de 17 septembrie La 19 septembrie, am fost operat pentru a cincea oară de osteomielită, scoţându-mi-se o porţiune de 3 cm din cubitus și făcându-mi-se sutura unui ţesut a nervului cubital. Tot timpul șederii mele în spital nutream ideea de a fugi și trece frontul. Găsisem camarazi cărora, ca și mie, le era dor de armată și de ţara noastră și care au primit propunerea mea de a fugi împreună, Principesa Alexandrina Cantacuzino Medicul chirurg Marta Trancu Rainer cum a fost căpitanul Gorscki Vasile și slt. Petre Lazăr Petre. Eram însă grozav document (82) 19

22 20 Acordarea primului ajutor în prima linie (Fototeca Muzeului Militar Național Ferdinand I ) torturaţi, căci rănile nu ni se vindecau mai repede. Dorinţa noastră nu putea fi îndeplinită decât vindecându-ne; în sfârșit, în ziua de 1 noiembrie [1917] nu am mai putut rezista dorinţei de a pleca spre front și seara am fugit din spital, găzduit fiind de o familie din înalta societate, prin intermediul căreia am anunţat pe căpitanul Gorscki și pe slt. Petre Lazăr Petre, că eu am fugit din spital și îi aștept să vină imediat. Mi s-a răspuns că nu pot veni decât a doua seară. Fuga și preparativele fugii noastre ne-au fost înlesnite de un comitet de doamne: haine ţărănești, hrană, adăpost, acte de legitimaţie, hărţi și busolă procurate de dânsele. În dimineaţa zilei de 3 noiembrie 10, la ora 5.30, am plecat din București, pe șoseaua Jianu, ploua. La podul de la Herăstrău, o santinelă nemţească, care ședea la adăpost, s-a mulţumit de a ridica numai felinarul aprins, a se uita la noi și a ne lăsa să trecem fără a ne întreba nimic. În prima seară ne-am oprit în satul Moara Săracă 11, eram uzi, bătea vântul rece și am intrat într-o cârciumă pentru a lua câte o ţuică, a ne încălzi și a cere adăpost. În momentul când noi ședeam la masă, intrară un sergent și doi soldaţi români, îmbrăcaţi în uniformă, cu niște săbii mari și ruginite, însoţiţi fiind de un soldat neamţ, administratorul acelui sat. Soldatul neamţ întreabă pe cei români de ce nu au scos la tăiat lemne din pădure pe toţi oamenii din Moara Săracă. Soldaţii români cereau ca locuitorii să fie amendaţi cu câte 30 de lei. După ce plecă neamţul, ne adresarăm soldaţilor români pentru adăpost. Ei ne întrebară: Cine sunteţi voi, de unde veniţi, aveţi ausweiss? Trebuie să lăsaţi ausweissele la noi și mâine dimineaţă, înainte de a pleca, să veniţi să le luaţi. Sergentul, în sfârșit, spune celuilalt: Lasă-i mă, că sunt niște creștini!, probabil că înţelesese. Întâmplător, în cârciumă se afla caraula satului, un moş bătrân de 72 de ani, care ne spune: Haideţi să vă culcaţi la mine. Ajunși acasă la moșu, acesta ne spune: Hei, tată, voi trebuie să fiţi oameni mari, voi sunteţi grade, vă cunosc eu, voi fugiţi de la nemţi. Să vă ajute Dumnezeu să reușiţi să ajungeţi la front, că tâlharii ăștia ne omoară. Moșul ne-a povestit de poliţaii noștri că sunt dezertori de pe front, că s-au pus în slujba nemţilor și jupoaie lumea împreună cu nemţii. Ne-a făcut baba o mămăliguţă, o ciorbă de cartofi și murături din care am luat și pentru a doua zi pe drum. Baba ne spunea să o iertăm că nu are pâine, căci le-a luat-o nemţii. Moșul mai povestea că nemţii le-a luat tot: plăpumile și scoarţele frumoase le-a luat și le-a pus pe cai, le-a luat păsările și vitele, pe ei îi dădeau afară din casă, untura o puneau pe pâine și o mâncau, și-au bătut joc de femei și de fete, paiele și fânul le-au dat foc. Ca să-și bată și mai mult joc, moșul spunea că l-a pus în zi de post mare să mănânce de dulce. Îl ţinea de barbă și cu revolverul în piept îi spunea: Mănâncă rumân!. Icoanele i le-au dat jos de pe perete și le-au călcat cu picioarele. A doua zi de dimineaţă, am continuat drumul spre Căldărușani, Lipia, Bojda. La Căldărușani, am dat peste o jidancă care venise de la București cu ace, mosorele, foiţe de ţigară, chibrituri, articole ce nu se găseau în sat și pe care le dăduse pe găini, ouă, unt, brânză etc. De exemplu o găină, un mosorel de aţă. Se întorcea spre București cu 20 de găini și cu o coșniţă plină cu ouă, unt, brânză etc. Ajunși la Lipia Bojda, unde trebuia să trecem Ialomiţa, am dat peste autorităţi germane, care, cu prizonieri români, lucrau la facerea podului peste Ialomiţa. Am ocolit tocmai pe Bojdan Est, unde am găsit o miniatură de barcă cu care am trecut. Prahova am trecut-o pe la Belciugu 12, prin apă, seara, pe întuneric; am găzduit la o primă casă pe care am găsit-o la marginea satului Ciupelniţa 13. Găzduitorul era un om tânăr infirm de un picior, cu 7 copii și cu noi 3, erau tocmai 12. După ce ne-a făcut femeia o mămăliguţă pentru noi și o alta pentru casă, cu puţin lapte, am mâncat. Toţi 12 ne-am culcat într-o cămăruţă, unii pe jos, alţii în pat, cum s-a putut. Pentru dimineaţă, omul ne-a pregătit o altă mămăliguţă și câteva ouă pe care le-am luat cu noi. Omul avea doi boi. Era Duminică. Tot satul ara la boier, iar două zile pe săptămână avea pentru ei de lucru, în care trebuiau să-și are, să-și culeagă porumbul, să-și taie cocenii și să-și facă și zilele de rechiziţie de transport și multe altele. În acea Duminică omul trebuia să se ducă la arat pentru el, femeia să culeagă porumb și să taie cocenii cu cei mai mari dintre copii (cel mare de 17 ani), iar o fetiţă de 7 ani trebuia să pornească, desculţă și dezbrăcată să ducă vaca la pășune, de la care avea să ia niţel lapte, din care trebuia să dea neamţului 1 kg și restul pentru ei. Tatăl omului trebuia să plece la Urlaţi, la comenduire, cu ouăle strânse din sat. În acea seară venise la acest om cel puţin alte zece femei din sat, care să-i ceară boii pentru a ara sau alţii pentru a-și aduce porumbul de la câmp. Omul ne-a cunoscut că noi trebuie să fim grade și că trebuie să fim fugiţi de la nemţi. Ne-a povestit atunci că o duce rău. Le-au luat toate hainele, vitele, păsările, cerealele, alimentele și pentru ei nu mai pot munci nimic. Că la intrare și-au bătut joc de femei și copile și că acum le spune că se face pace 14. Noi le-am spus că nu. El a răspuns: Să nu se facă domnule, până nu o fi neamţul și bulgarul bătut, că-i păcat de ţara noastră mică!. Noi am spus omului: Cum nu știţi ce bătaie au mâncat nemţii la Mărășești de la ai noștri?. Nu știu. Da, au mâncat bătaie mare, spune-le la oameni să nu aibă grijă. Am să spun, domnilor, căci ai noștri nu știu nimic și neamţul ne spune că numai el ne bate. Dimineaţa ne-am continuat drumul, am trecut Cricovul pe la Manga. La trecerea Cricovului, am găsit un bătrân ce venea de la Văleni, se ducea la boier. Ne-a întrebat unde mergem. 4(82) 2018 document

23 La Urlaţi i-am răspuns. Probabil că a priceput cine suntem, căci ne-a povăţuit să nu trecem pe la Urlaţi, că acolo sunt mulţi tâlhari de nemţi. Acolo e comenduire, au două companii și pe mulţi i-au prins, că ar fi păcat să vă prindă. Dumnezeu să vă ajute să treceţi la ai noștri. Să spuneţi suferinţele noastre și Domnul nostru să nu se lase până când nu va pedepsi pe neamţ. Să ne ferim iar la trecerea drumului de fier, căci mereu trec trenuri de-ale lor și drumul de fier este păzit. Am continuat drumul prin porumburi care încă nu erau tăiate, pe o potecuţă arătată de moșul spre crâng (o mică pădurice, o haltă și o staţie nemţească). Am căutat să trecem, pe înserate, linia ferată. Ne-am oprit într-o vâlcea, la poalele satului, pentru odihnă și trecerea timpului. După vreo două ore de ședere, doi copii din sat ne-au observat. Au început să strige, să ne înjure, spunând că noi suntem hoţi, în special pe mine care eram îmbrăcat mocănește. S-au adunat apoi mulţi copii între 8 și 11 ani. Am căutat de i-am chemat lângă noi, le-am dat bani și i-am împăcat. Erau toţi beţi, băuseră câte trei kilograme de vin; în cele din urmă cel mai mare dintre ei ne-a adus o pâine și ne-a condus prin pădure, pe o potecuţă, pe unde am trecut linia ferată. Noaptea târziu, am ajuns în satul Valea Urloaiei 15. Un ţăran bătrân ne-a dat câte o ţuică, nuci și câte un ciorchine de strugure. Era din alt sat, venise la un prieten de-al lui și căpătase și el acestea. Cum noi ne hotărâsem cu orice preţ să urcăm în acea noapte în Dealuri, vroiam să trecem pe la Ceptura. Am întâlnit o femeie care să ne conducă până în acel sat. Am cunoscut-o însă după vorbă că e unguroaică și am renunţat la serviciul oferit. Tocmai la marginea de Nord a satului Urloaiei, am dat peste un bun român care ne-a găzduit foarte bine. E foarte interesantă convorbirea cu acest om. În special spunea de intrarea nemţilor. Aici au făcut cele mai mari barbarii. Au dat foc, au distrus viile, au spart pivniţele, au distrus alimentele, păsările și, în urmă, au început să se așeze pe chef. La chef le trebuiau femei. A fost o adevărată vânătoare după femei. Umblau înarmaţi trăgând focuri, împușcând chiar și, prinzând pe unele, le-au dus la locul lor de petrecere. Au fost aduse mame cu copilele lor de 12 ani de care și-au bătut joc. Toate femeile fugiseră prin dealuri și râpi, unde au stat zile și nopţi întregi fără adăpost, fără hrană și dezbrăcate, așa cum au putut scăpa din mâinile lor. Tot aici, am dat peste sute de care rechiziţionate de prin diferite sate care încărcau butoaie de vin, pe care îl ridicau jidanii, cu și fără bonuri, jidanii care aveau autorizaţia autorităţilor nemţești. Se luau 75% din ceea ce avea producătorul și se lăsau 25%, fără dreptul de a consuma din el. Aici am aflat iar că la Ceptura e pază serioasă, fiind drumul de contrabandă al jidanilor și drumul de scurgere spre front al prizonierilor noștri, unde foarte mulţi au fost prinși și unii împușcaţi. Ei au în serviciul lor de spionaj femei unguroaice sau transilvănence, ce se aflau înainte în ţară. Dimineaţa, omul ne-a condus pe o potecă în Dealuri. Pe la Brăiești, în vârful Dealului, am găsit un om în vârstă, care ne-a adus o oală cu vin, o strachină cu lapte acru și o bucată de mămăligă rece. N-avem boierilor ce vă da altceva, căci ne-au luat tot, și eu stau aici ascuns cu două văcuţe ca să nu mi le ia și pe acestea, și mai am în gazdă un rus, care spune că merge la front. Să dea Dumnezeu, tată, să vă ajute să ajungeţi la ai noștri, să ne scăpaţi de dușmani și să-i pedepsiţi cum ne chinuie și ei pe noi. O să moară multă lume de foame. Ei ne scot așa dezbrăcaţi la corvezi și rechiziţii. Mulţi au degerat astă-iarnă pe drumuri cu rechiziţiile lor. În sat, la noi, au împușcat nemţii vreo trei oameni, căci au dat de mâncare și adăpost la prizonieri de-ai noștri. În urmă, moşul ne-a arătat o potecă care mergea spre comuna Sângeru. La Sângeru am ajuns seara. Când să coborâm în sat am dat peste un car cu boi, cu un om de vreo 30 de ani. Era un prizonier de-al nostru fugit din lagăr, spunea el. Se ducea cu carul cu porumb la curtea boierească să-l descarce. Ne-a spus să aşteptăm aici până s-o întuneca, căci tocmai acum a venit un neamţ la marginea satului la o femeie şi vine el să ne ia să ne ducă acasă la el. Am stat până la 9 seara, când a trimis pe un frate al lui și ne-a condus acasă. Aici am trăit bine. Un fin al lui tăiase porcul, pe ascuns de nemţi. Ne-a adus rachiu, carne friptă, vin și mămăligă caldă. Am dormit 14 inși într-o cameră. Lui îi era frică să nu audă nașul său care e primar și e omul nemţilor și să ne prindă. Doi din băieţandrii din sat i-a pus el de pază. De noapte, ne-a condus, pe o potecă, ocolind Sofronia, aici e hotarul judeţului și nemţii au pază. Seara, am ajuns la Est de Cislău. La marginea satului, într-o căsuţă, o femeie cu două fetiţe ne-a primit cu ciorbă de prune și mămăligă. A chemat apoi pe nașul său, un băiat tânăr luat [prizonier] în luptele de la Mărăşeşti şi fugit din lagăr. Acest soldat mi-a procurat mie un costum de haine ţărănești și, în timpul nopţii, ne-a condus deam trecut calea ferată, râul Buzău și șoseaua fără a fi surprinși de santinele. În grajdurile de la Cislău se aflau cai de-ai lor, bolnavi. Tot aici se afla un comandament cu un batalion. Tifosul exantematic aici a făcut ravagii extraordinare. Aproape ¼ din populaţie a murit de tifos. În ziua următoare am găzduit la factorul din satul Muscelu Ţiganului 16, care ne-a procurat opinci și ceva merinde. Poșta se face de către factorul român, sub supravegherea directă a administratorului de plasă, care își face datoria mai mult ca în timp de pace, probabil fiindcă lucrează pentru inamic. De remarcat, mai toţi sunt filogermani. A doua noapte am mers în continuu, am rămas pentru două ore într-o odaie părăsită în Ploștina 17, iar dimineaţa am rămas între odăile din Terca (Clopotari) 18 pentru a ne procura merinde, căci drumul ce-l aveam de urmat nu ne mai dădea putinţa de a ne procura merinde. Primarul de aici fusese condamnat la cinci ani de închisoare pentru că a adăpostit și hrănit câţiva ofiţeri români fugiţi din diferite lagăre. Câţiva ţărani au fost executaţi, iar altul, care arăta și conducea pe prizonieri la front, se afla în curs de judecată. Feciorul acestui ţăran chiar ne-a procurat 6 păsări, o baniţă mălai și un kilogram brânză și ne-a arătat drumul (poteca de contrabandă), deși tatăl său era arestat, ceea ce dovedește că ţăranul nostru e pătruns de sentimentul și devotamentul cauzei noastre. Aici se luaseră toate vitele, păsările, hainele și cerealele. Contrabanda de vite se făcea pe o scară întinsă. Se furau vitele, ce se găseau în sat, de către transilvăneni (mocani) și se treceau graniţa, ceea ce ne-a îngreunat nouă foarte mult situaţia, deoarece se făceau dese patrulări de către șase soldaţi, călări, nemţi pentru a prinde pe contrabandiști. Chiar pe poteca de contrabandă am fost conduși de ţăran, nefiind alte poteci. Având și trei soldaţi prizonieri cu noi, care doreau să treacă frontul și pe care îi găsisem prin document (82) 21

24 munţi, am format din ei o patrulă de recunoaștere, pentru a nu fi surprinși. Noaptea, am trecut Zăbala, cinci kilometri vest de Neruja 19. În pădurea de aici am trimis doi soldaţi în satul Neruju 20, dându-le 60 de lei pentru a procura ceva merinde. Soldaţii însă nu s-au mai întors. Probabil că nu le mai convenea marșul; apoi, fiindcă se văzuseră și cu bani, au dispărut. Peste trei zile, am ajuns în Munţii Coza, în apropiere de satul Coza 21. În odăile de aici, am găsit pe călugărul Justin, care fusese preotul Regimentului 21 Infanterie, luat prizonier și fugit din lagărul de la Brașov. Era însoţit de trei soldaţi. Așteptau momentul de a trece frontul, când ai noștri vor lua o nouă ofensivă și vor împinge pe inamic înapoi. De la preot am aflat că în Coza, Paulești, Tulnici, Poiana, Bârsești se aflau coloanele lor. Populaţia nu era evacuată, în schimb au fost multe executări. În satul Negrilești-Găurile se aflau rezerve de-ale lor. De aici, am căpătat primele informaţii pe unde se află frontul spre Soveja. Că trece pe la fabrică și că ai noștri sunt pe Răchitașul 22. Pe Muntele Coza, am dat peste un observator al lor (un semnal topografic) lucrat de curând. Faţă de acest semnal erau marcate prin măști (manechine) diferite direcţii și poteci. Se spunea că nemţii stau cu bagajele făcute, că sunt gata de retragere și că [sic!] cu două zile mai înainte se dăduse ordin de retragere, dar s-a contramandat (era 15 noiembrie). Tot aici, am aflat de trecerea ofiţerilor Tătăranu, Rădulescu, F. Moriu și Mihail, de boala locotenentului Urzică, care a fost ridicat din casa unui ţăran, dus la un spital, unde, după informaţii, a murit. Însoţit de preot cu cei trei soldaţi ai lui, care se hotărâseră să meargă cu noi, inspirându-ne încredere, am plecat, în seara de 19 noiembrie, din aceste odăi pentru a cădea, noaptea, la Putna, pe care am trecut-o prin apă. Şoseaua nu era păzită, însă e mare afluenţă: patrule călări şi convoaie. La linia ferată ceva mai greu de trecut, căci din zece în zece minute trec trenuri (o maşină cu câteva vagoane) cu provizii sau muniţii. La linia ferată, slt. Lazăr Petre a rămas chiar pe linie şi trenul a trecut chiar la un metru distanţă de el. Geamurile afumate, întuneric şi noroc că n-a fost observat. Aveam cu noi desagi cu mălai şi ceaun pentru făcut mămăligă. Peste două zile, ne-am oprit la Tiua Golașă 23, la ora 10 a.m. În timpul repausului, preotul ne-a mai citit câteva rugăciuni. La Coza ne împărtășise, ne spovedise, ne curăţasem sufletul de păcate, căci lupta noastră se apropiase doară. Începuse un viscol puternic, zăpadă şi ceaţă groasă. Nu se vedea la 20 de metri. În timpul de seninătate, ne-am putut orienta asupra frontului. De aici se vedea totul. La poalele muntelui se afla o baterie de 150 mm, la confluenţa celor două izvoare ale Săratei, care, din când în când, trăgea câte un foc. Pe tranşee se auzeau de asemenea focuri de mitraliere şi de armă. Toate acestea ne conveneau, căci demasca frontul şi noi ne puteam orienta perfect de bine. Aveam la noi harta Sovejei 1/50.000, busolă şi foarfecă pentru tăiat sârmă. Cercetam harta. Ne-am hotărât să profităm de acest viscol și ceaţă și noaptea să ne strecurăm chiar pe valea Şuşiţei. La ora 4 p.m., am început să coborâm panta spre izvoarele Săratei, să mergem pe Sărata care ocolea și să ne apropiem cât mai mult de tranșee. La ora 6, am sosit pe dealul dintre cele două izvoare ale Săratei. Aici, pe panta de Nord a dealului, afluentului stâng al Săratei, câteva lumini. Era bateria de 150 mm care trăsese în 22 timpul zilei. Pe izvorul din dreapta se afla trenul de luptă și antetrenurile bateriei. Cum era multă zarvă, ne-am oprit, am găsit un bordei, am astupat toate găurile și am făcut puţin foc de ne-am uscat opincile și am mâncat puţin. La ora 10, când nu se mai simţea nimic, am pornit pe valea Săratei. La vreo 3 km de la plecare, am dat peste o odaie fără să observăm, cineva cânta cu fluierul, două furgoane trase în faţă. Liniștiţi, am trecut înainte. Auzim în urmă diferite semnale de sirenă și, la m înaintea noastră, o altă odaie. Am putut observa cum se deschide o ușă și în lumină cum ieșeau în grabă câţiva soldaţi înarmaţi. Se răspândeau și de acolo cu semnale de sirenă. Prin boschete de brazi, și pe genunchi și coate am urcat râpa înapoi. În vale auzeam strigăte, vorbă și sirenă. După o fugă de o oră și ceva, ne-am oprit culcaţi pe pământ. Preotul și cu soldaţii s-au înfricoșat și s-au reîntors spre Coza, iar noi, blagosloviţi de preot, ne-am continuat drumul spre front. Eram dezorientaţi, focurile mari însă de pe front ale inamicului ne arătau direcţia. Pe la 3 noaptea, am dat de odăile de la Soveja și de linia ferată. Urme la diferite case, pe unde cantonau trupele lor. Se părea că sunt multe trupe. Se aflau multe linii telefonice instalate, care se îndreptau, perpendicular, spre front. Focuri de armă se auzeau spre tranșee. Se părea că tranșeele nu sunt departe. Nu dădeam de valea Șușiţei. Se înseninase, era lumină ca ziua, trupele începuseră să se scoale, se auzeau vorbe, se apropia de ziuă. Ne-am hotărât a renunţa la valea Șușiţei, a lua o dispoziţie a doua zi, și, pentru un moment, a căuta un adăpost, unde să stăm în timpul zilei și unde ne putem orienta și alege un alt punct de trecere al frontului. Într-o casă dărâmată (o singură odaie), fără acoperiş şi tavan, fără uşă, înspre care nu se îndreptase nicio urmă, ne-am îndreptat noi şi ne-am adăpostit. În unul din colţuri, timp de o oră am făcut puţin foc, am dezgheţat puţină mămăligă de am mâncat şi am încălzit câteva pietre pe care le-am pus sub noi, în special la picioare, căci eram uzi. Câteva scânduri arse şi vechi, în mod neregulat, le-am trântit la uşă şi în colţul unde ne adăposteam, spre a ne masca. Când s-a luminat de ziuă, în spatele casei noastre, atelierele de fierărie începuseră lucrul, se potcoveau caii, erau și niște grajduri de cai cu samare. Pe lângă casa noastră trecea drumul spre Negrilești și din el se îndreptau drumuri spre front. Mare circulaţie: sănii, căruţe, patrule călări și pe jos, ofiţeri călări însoţiţi de ordonanţe. Eu, în special, făceam reflecţie când să mă văd și eu la regimentul meu, liber și călare. Ședeam câte-și trei, ghemuiţi în colţ, cu harta Sovejei în faţă și cu busola. Aici am ales Răchitașul Mare ca punct de trecere, unde aflasem că sunt ai noștri și care se afla la 5-6 km de noi. În satele Rucăreni, Dragoslavele şi Soveja erau rezervele lor. Nu am putut deosebi, după număr, din ce unitate făceau parte. După o informaţie, încă de la Coza, se aflau aici aproximativ trei regimente. Poşta se făcea pe cai cu samare şi saci. Cum s-a întunecat, circulaţia pe drum a încetat. La ora opt seara am pornit spre Răchitaşul. Se distingea bine frontul prin focurile mari. La un kilometru de sat ne-am întâlnit cu un călăreţ înarmat şi cu calul la mână. Surprinşi, nu am avut ce face, am trecut pe lângă el, i-am dat bună 4(82) 2018 document

25 seara, scoţând căciulile până la pământ; ne-a răspuns: Bună ţera!. N.B. Satele sunt evacuate de populaţie, ce căutam noi aici nu ne-a întrebat, părea foarte mândru că am scos căciulile până la pământ. Ajunși la poalele Răchitașului, chiar pe drumul de comunicaţie în spatele frontului lor, ne-am întâlnit cu un soldat pe jos, pe care l-am zărit de departe, când, ca săniuţa, ne-am dat drumul pe pantă. Probabil că nu ne-a observat, căci a trecut nepăsător. Am urcat panta din nou, ne-am continuat iar drumul, de astă dată nu pe drum și nici pe potecă, ci paralel cu creasta, pe unde nu existau decât urme de iepuri, vulpi sau lupi. Era ora trei noaptea, am dat peste niște reţele de sârmă care închideau șeaua de pe Răchitașul și valea din stânga Răchitașului Mare, la vreo trei kilometri în spatele tranșeelor. Reţele mari, patru rânduri de pari, de curând lucrate. Urcând panta de lângă reţele, cam la vreo sută de metri, am dat de o portiţă de trecere. La ora 4.10, am dat peste tranșee, chiar în șeaua Răchitașulului Mare. Emoţie, în jos, o vale largă, pădure defrișată, lumină ca ziua, la vreo metri în jos un mic boschet de brazi, unde o santinelă își bătea picioarele de frig. În dreapta, la ușa bordeiului, o santinelă la arme, sforăia vârâtă într-o blană. Am intrat imediat în tranșee, nicio urmă, un mic post de comandă pe care l-am ocupat noi. Am stat aici ascunși vreo oră. Se auzeau pașii santinelei din stânga, se afla jos, începuse din nou să-și bată picioarele, celălalt de la bordei încă continua să sforăie; neam târât culcaţi înapoi și apoi am privit creasta Răchitașului Mare (cota 907). Aici nu se afla nicio santinelă, niște tranșee mici și prost lucrate, peste care am trecut cu ușurinţă; în faţa tranșeelor, o pantă repede de de grade înclinare. Fără multă gândire și plini de bucurie, ca săniuţa ne-am dat drumul pe pantă. La vreo de metri am dat peste reţele de sârmă. Un singur rând de pari cu ceva sârmă pe ei, peste care am sărit cu ușurinţă. Tot ca săniuţa ne-am lăsat pe pantă ajungând la un izvor al Slatinei, pe care ne-am coborât cu ușurinţă. Ne așteptam să dăm de posturile lor înaintate. Ocoleam orice urmă de om ce întâlneam pe zăpadă și mergeam în sensul opus celei pe care o întâlneam. În adevăr am fost primiţi cu focuri de armă. În fugă și ascunzându-ne după arbori, fără a fi somaţi, eram urmăriţi cu focuri. Credeam că sunt santinele nemţești. În sfârșit o santinelă ne somează, accentul ţiganului ne-a făcut să înţelegem că erau ai noștri, ne-am oprit, am spus că suntem ofiţeri români fugiţi de la inamic și un caporal, șef de post, care fusese chiar în regimentul căpitanului Gorscki ne-a primit. Nu e locul aici să spunem bucuriile simţite când ne-am văzut iar în mijlocul armatei noastre, după care un an de captivitate am plâns și pe care o visam în continuu să fim în mijlocul ei. În timpul şederii mele în spital, am fost pe cât s-a putut bine îngrijit, căci am stat în spital românesc, cu medici, personal și administraţie românească, doamne din înalta societate a noastră ne umpleau sufletul cu sentimente românești, ne ţineau la curent cu luptele de pe toate fronturile, cu ceea ce se petrecea în orașe și de cum sunt trataţi prizonierii noștri prin diferite lagăre. În lagăre, prizonierilor noștri nu li se dădea de mâncare, erau dezbrăcaţi de haine și îmbrăcau pe soldaţii lor (bulgarii). Soldaţii noștri mureau de foame și de frig, iar ofiţerii din lagărele din Bulgaria au fost puși să spargă pietre și să șoseluiască o șosea. Doi dintre ofiţerii evadaţi în Bulgaria au fost prinși și pedepsiţi cu câte 40 de beţe, căpitanul a suferit executarea fără niciun gest, iar sublocotenentul care era bolnav a cerut să i se amâne executarea sau să i se dea în rate, lucru ce nu i s-a aprobat: soldaţii români prizonieri de faţă plângeau. Dintre soldaţii prizonieri aduși din Bulgaria la Cotroceni, dintre cei bolnavi după cererea Crucii Roșii române, mulţi au murit în tren; toţi erau tuberculoși. La Spitalul Ortodox unde mă aflam, s-a cântărit cel mai voinic între cei aduși aici și a cântărit 39 de kilograme. În lagărul de la Cotroceni se repezeau ca vitele să pască iarbă. La autopsia făcută unui mort l-au găsit plin cu iarbă şi rădăcini; până în februarie trecut [1917] au murit mai mulţi prin lagăre din cauza răului tratament decât pe front. Erau bătuţi și maltrataţi de jidani. Jidanii au fost puși imediat în libertate, puși dolmeceri 24 sau supraveghetori direcţi ai prizonierilor noștri, ei izbeau chiar pe ofiţerii români aflaţi în lagăre. Ofiţerilor noștri li se plătea soldă, până la căpitan, 35 de mărci pe lună, din care li se reţinea ½ pentru întreţinere, de la căpitan în sus 100 de mărci. Populaţia inamică dorește pacea fiindcă moare de foame, în special în Germania și Bulgaria. Populaţia inamică e convinsă de dezastrul lor final şi voci se ridică din toate părţile cerând pâine şi pace. Chiar între Puterile Aliate Centrale există o ură grozavă, în special toate au ură pe Germania, între trupe chiar există ură. Așa de exemplu, la Odobești, cunosc cazul de la un evacuat, ce a fost internat în Spitalul Colţea București ca bolnav, că trupe ungare ce veneau de pe front, fiind schimbate, au găsit pe ofiţerii germani luând masă bogată. La sosirea ofiţerilor unguri, germanii au ridicat masa. Ungurii au spus că ei nu vin să cerșească. În sfârșit, discuţii și unii și alţii, au scos trupe, începând o adevărată luptă din care au rezultat sute de morţi și răniţi. În Bulgaria există administraţie nemţească mai mult ca în teritoriul ocupat din România. Ca alimente, acolo s-au ridicat toate. Acum, de curând, populaţia bulgară s-a revoltat din această cauză și, pentru a-i împăca, li se trimite porumb din România. Bulgarii, la intrare, s-au dedat la jafuri mari, prădând, ucigând, chiar și bătându-și joc de femei și copii. Târziu, tocmai când s-a orânduit administraţia germană, au fost ridicaţi, dezarmaţi și trecuţi dincolo. Bulgarii sunt dezbrăcaţi, mulţi îmbrăcaţi cu haine de-ale prizonierilor noștri. Turcii se supun, sunt sclavii nemţilor și nemţii au grijă de-i îmbracă cu haine de-ale lor. Sarea se duce, în special, în Bulgaria, unde se fac depozite mari. Pentru petrol, au făcut sondaje noi, neputând desfunda pe cele vechi; abia în iulie au ajuns să scoată 250 de vagoane zilnic, pe care le duce tot în Germania 25. S-a scos conducta de petrol Băicoi Constanţa și se instalează spre Giurgiu. Toate cerealele se duc în Germania. Trenurile ce trec prin Austro-Ungaria sunt escortate de nemţi, spre a nu fi oprite în Austro-Ungaria. Pentru ofensiva contra Moldovei, au avut pe tot frontul Moldovei 60 de divizii. Numai în punctul de la Mărășești au avut 16 divizii. Trâmbiţau căderea Moldovei, că în opt zile vor ajunge la Iași. Dar numai în punctul de la Mărășești au pierdut 12 divizii și ofensiva i-a costat de pierderi 26. document (82) 23

26 Răniți și personal medical într-un spital în timpul Primului Război Mondial Zeci de trenuri cu răniţi curgeau la București, ne mai având unde-i interna, îi trimiteau direct în Germania. De unde credeau să ocupe Moldova, aduceau laude armatei românești, ei însăși, și o stimau pe brava infanterie românească și pe viguroasa și precisa artilerie română. Nu mai erau mândri faţă de populaţia românească și nu se mai supăra neamţul când românul îi spunea că aţi mâncat bătaie nemţilor. Când românul îi spunea că au mâncat bătaie, neamţul se mulţumea a spune că noi trebuia să mergem cu voi, românii, nu cu porcii de bulgari. Un român ca să vadă ce spune neamţul, face pariu cu el că Moldova va cădea până la 16 august. Neamţul răspunde că nu va cădea nici până la sfârșitul războiului. Trupe, în special, au la Râmnicu-Sărat Focșani Brăila. Pe sectorul de la Siret, acolo unde se aflau trupe austro-ungare și bulgare, declarau că se vor preda în masă. Atunci au fost înlocuite îndată cu trupe germane. Până la 1 noiembrie 1917, după ofensiva de la Mărășești, de pe frontul românesc, în special din faţa rușilor se ridicase șase divizii, dintre care 3½ au fost trimise pe frontul italian, iar 2½ pe cel macedonean. În faţa ruşilor nu au decât mici garnizoane; chiar pe frontul românesc sunt trupe puţine. Există un ordin al generalului Mackensen, în caz de ofensivă a se retrage pe linia dintre Buzău şi Râmnicu-Sărat, unde se pregătise o slabă rezistenţă. Nu ştiu precis unde este acea linie. În drumul meu spre front nu am dat peste lucrări. La Bucureşti nu au trupe organizate. În afară de etape şi diferite servicii nu sunt decât câteva batalioane pentru diferite gărzi. Restul e format din soldaţi și ofiţeri aflaţi în concediu, care nu se duc în Germania, deoarece nu au ce mânca, ci profită de micul concediu pentru a aproviziona cu alimente și haine pe cei de acasă 27. În apropierea frontului, nu am văzut, acum, dislocări de trupe, decât convoaie cu hrană și muniţii și trenuri mici cu hrană și muniţii. În punctul unde am trecut frontul, am avut impresia că sunt foarte puţine trupe. După informaţii la Soveja Rucăreni și Dragoslavele au trei regimente. Trupa germană de la etapă se prezintă bine, bulgarii și ungurii detestabil. De turci nu vorbesc, pare că nu există. Înspre front, trupe germane prost îmbrăcate, debilitate și 24 epuizate complet, îţi fac milă când le vezi. Administraţia la sate se face de către 2-4 soldaţi la 3-4 sate, ajutaţi în fiecare sat de 1-3 poliţiști români (aleși dintre soldaţii noștri), în special dintre dezertori și jidani. Prizonierii noștri au fost întrebuinţaţi pe fronturi chiar. Așa în Bulgaria au fost întrebuinţaţi pentru lucrat tranșeele pe frontul macedonean. Tot astfel și pe frontul franco-englez de către germani. Mulţi dintre ei au fost aduși în ţară, întrebuinţaţi la diferite corvezi, (coloane), muniţii [în] fabrici și, în cele din urmă, întrebuinţaţi la munca câmpului, au fost aduși și prizonieri francezi, italieni și ruși și întrebuinţaţi pentru aceleași corvezi. Mulţi dintre prizonierii noștri, în special cei din Muntenia și Oltenia, au fost lăsaţi liberi la vetrele lor pentru a cultiva pământul. Li s-au dat ausweisse speciale de identitate, fiind înscriși în anume tablouri pe comune și controlaţi lunar pentru a-și cultiva pământul. Oricând, aveau însă nevoie de ei, erau adunaţi și întrebuinţaţi la alte corvezi. Podurile sunt păzite, în special cele din jurul Bucureștilor de câte o santinelă, care face mai mult un fel de control al populaţiei ce intră și iese din oraș. Asta din punct de vedere al contrabandei mai mult, căci nu e voie să se aducă în oraș carne, ouă, unt, brânză, untură etc. Cine era prins, i se confiscau alimentele și [era] amendat. În cele din urmă, contrabanda de acest fel se făcea pe scară întinsă. Nemţii primeau mită și tăceau. Jidănimea ocupă posturi de încredere în serviciul nemţilor: agenţi, spioni, tălmaci, reprezentanţi pe la toate circumscripţiile, poliţie secretă, pe la ţară etc. Pentru cereale se dădeau bonuri ţăranilor în sumă de 120 de lei kilul. Peste câteva zile când se prezenta ţăranul la plată, primea de lei din costul bonului, restul îl lua jidanul-tălmaci pe la astfel de birouri. Căile ferate erau păzite numai în zona de operaţii, nu cu posturi fixe, ci cu patrule mobile. Relativ la organizarea armatei noastre, încă din luna mai-iunie, chiar din presa lor, se știa că armata română, datorită muncii titanice a generalilor români și ofiţerilor-instructori francezi e completată și reorganizată, că infanteria posedă mitraliere și grenade de mână, că artileria română e cea mai modernă și că posedă tunuri de toate calibrele, că aviaţia este la înălţime, în sfârșit, că atenţia trebuie îndreptată spre armata română. Tot din presa lor reieşea că armata română posedă 10 divizii şi 9 în formaţie, contingentele și 20 nu au fost încorporate, ci sunt întrebuinţate pentru munca câmpului. Pester Lloyd care, deși cenzurat, tot cădea în mâinile noastre. Moralul populaţiei noastre este foarte ridicat, are încredere în armată, tron și guvern. Le-a confirmat încrederea rezultatul luptelor de la Mărășești. Cu cât moralul populaţiei noastre crește, având încredere în victoria noastră finală, cu atât scade cel al inamicului. El vede dezastrul. Anglia, Franţa și America nu-l va lăsa. Guvernul lor încearcă să dea lovituri înainte ca America să intre efectiv în război, dar zadarnic. Populaţia manifestează grozav și des, în special cea germană și bulgară, cerând pace și pâine. Ofensiva contra Italiei 29, cu micul său succes, nu a ridicat moralul poporului său, nici n-a scăzut pe cel al nostru. Poporul nostru știa că rușii nu luptă, că s-au retras și se retrag. 4(82) 2018 document

27 Faţă de succesul pe care nemţii l-au trâmbiţat la Riga 30 și insula Oessel 31, poporul nostru știa că rușii s-au retras acolo. Știa, de asemenea, și cauza succesului din Italia. Convingerea poporului nostru din teritoriul ocupat era că Rusia nu va putea încheia o pace separată, căci Japonia îi va sări în spate și că va risca să fie dezmembrată. Că România va încheia cu îndeplinirea idealului nostru naţional, asta o știa, deși câţiva din politicienii noștri rămași acolo caută să arate populaţiei noastre că politica noastră a fost greșită și că nemţii vor învinge. Contra politicii lor poporul răspunde: Noi nici nu facem politică. Avem un rege, un guvern și o armată. Ei sunt datori a face politică și a cere drepturile noastre, de va trebui vor muri până la unul și ni le vor apăra. Noi așteptăm rezultatul faptelor lor și ne supunem cu încredere numai lor!. Iată ce vor politicienii noștri de acolo: domnul Carp, ajutat de domnii V. Arion, Lupu Costache, Neniţescu, Antipa, Beldiman și alţii, vor detronarea M.S. Regelui, înlocuit cu o locotenenţă domnească, încheierea unei păci separate, și, în caz când M.S. Regelui îi va rămâne o armată credincioasă, să se formeze o armată naţională cu care să pornească contra celei credincioase. În acest scop dl colonel Sturdza a umblat din lagăr în lagăr și și-a căpătat un număr de aderenţi dintre ofiţerii români aflaţi prizonieri prin Germania (se vorbea la București de ), dintre care au fost aduși în ţară: un transport de 40 și în urmă altul de 200. Toţi aceștia se aflau cazaţi prin diferite slujbe. Plebiscitul dlui Carp nu a avut niciun efect reușit, deoarece populaţia nu l-a semnat. Toată populaţia primise manifeste: Români! Duşmanii noştri cei mai mari sunt aici în ţară. Nu-i ascultaţi! Aveţi încredere în Regele, Guvernul și Armata voastră care prin bravura ei a stârnit admiraţia lumii, chiar printre inamicii noștri. Populaţia noastră știe că Familia noastră Regală se află în continuu în mijlocul soldaţilor noștri, chiar în tranșee. Eu am auzit femeile zicând: Doamne! Doamne! ajută ca Moldova noastră să nu cadă, să rămână barem un colţișor, un judeţ de va fi nevoie din ţara noastră, unde să se poată adăposti regele, guvernul și armata noastră, de unde la încheierea păcii din pământul nostru scump să ne ceară drepturile și răzbunarea noastră. Politica celor de la București nu a reușit, căci poporul nu s-a unit cu ei și Moldova nu a căzut. Au fost grozav de decepţionaţi politicienii noștri de la București când, în Gazeta Bucureștilor, deși ciuntit, gazetarii noștri [ce-i drept] rar au trebuit să scrie și să arate populaţiei o dare de seamă din comunicatul german că Regimentul 30 de Infanterie român a luptat dezbrăcat numai în cămăși, încins cu cartușiera, arma și grenade și că la Soveja, faţă de forţe superioare numericește care veneau în 20 de linii pornite la atac, [germanii] au trebuit să se retragă. A fost destul ca poporul să crească moralmente și să aibă încredere în armata lor, căci nemţii au botezat Mărășești ca un mic Verdun. Generalul-doctor neamţ von Göbel, care, cu 3 săptămâni înainte se lăudase că în 8 zile vor fi la Iași, a dispărut din capitală. Se lăudase prea mult și spre a nu fi ridicol faţă de cei care se lăudase, a fost, se zice, trimis disciplinar pe frontul galiţian. De altfel, domnul colonel Sturdza, care în timpul ofensivei a fost pe frontul de la Soveja, trebuie să fie și mai amărât decât generalul-doctor von Göbel. Întrunirea de la domnul Lupu Costache, cu banchetul dat de d-sa chiar în timpul ofensivei contra Italiei, a stârnit cea mai grozavă nemulţumire sufletească printre populaţie. Dar populaţia noastră, aşa cum e românul, suferă în tăcere, cu speranţa că va veni timpul când să se răzbune. Dintre ofiţerii aduși din Germania am avut ocazia să cunosc pe locotenentul Peteu de rezervă din cavalerie, la Spitalul Ortodox orânduindu-se un serviciu religios pentru odihna celor morţi cu ocazia împlinirii unui an de la decretarea mobilizării. Eram 40 de ofiţeri răniţi în acest spital strânși din toată ţara. Printre alţi ofiţeri veniţi din lagărul Cotroceni la acest serviciu religios, a venit și locotenentul Peteu care, cu o zi înainte, sosise din Germania, cu intenţia probabil de a transmite curentul sturzist printre noi și de a sonda care sunt spiritele noastre. Mi-a spus între altele că ofiţerii în Germania o duc foarte bine, mănâncă câte șapte farfurii de mâncare. Am răspuns cum se poate că mâncarea nu e bună și că nu pot mânca nicio farfurie; mi s-a răspuns, cum nu e bună când mănâncă șapte farfurii. A mai spus că el a făcut o faptă umanitară, că se afla la Stralsund sau Erefeld, nu-mi amintesc bine unde, un transport de de prizonieri români, care trebuiau aduși în ţară. Nu puteau fi aduși, căci nemţii n-aveau soldaţi pentru paza trenului. L-am întrebat câţi soldaţi de pază trebuiau, răspuns 120. Atunci el s-a prezentat singur comandamentului lagărului şi a cerut ca pe garanţia lui şi fără nicio pază să i se aprobe ca să-i aducă Populație civilă refugiată în spatele frontului document (82) 25

28 el în ţară. I s-a aprobat. El le-a ţinut o cuvântare şi i-a adus pe toţi, afară de unul care la intrarea în ţară a dezertat. I-am spus că a făcut o crimă, deoarece a adus inamicului de braţe și că a înlocuit 120 de soldaţi inamici și că ce cuvântare a ţinut soldaţilor? unde-i ducea la luptă? pe front, tot așa s-a purtat, le-a ţinut soldaţilor cuvântări ca să-i ducă la luptă contra inamicului? De ce a primit libertatea dată de inamic, căci a fost pus în libertate; la acest cuvânt, de ce a primit libertatea inamicului, sare sublocotenentul Linde care îi ia apărarea. Eu leam răspuns că e trădare de neam. La cererea lor de a-mi retrage cuvintele i-am lovit, spunându-le că după pace să vină să-mi ceară retragerea cuvântului. Ca urmare, câteva anonime au fost trimise la comandamentul nemţesc, scrise cu creion chimic, în care se spunea: că lucrez contra Puterilor Centrale făcând caz de naţionalist [naţionalism], că posed acte false cu care ies în oraș. Am fost arestat și ţinut trei zile la Cercul Militar (închisoarea nemţească). Cum rana îmi era gravă, având 39 de grade temperatură, după cererea Crucii Roșii Române, am fost internat la Spitalul Colţea și operat pe ziua de 19 octombrie. În ziua de 1 noiembrie 1917, am fost vizitat de generalul-doctor Adrian von Gotz, când am fost găsit mai bine, urmând ca a doua zi să fiu transportat la un spital de-al lor. Seara însă am fugit din spital, după ce-mi procurasem pansamente și medicamente, căci eram nevindecat, ajutat fiind de un comitet de doamne române. Am anunţat pe camarazii mei, domnul căpitan Gorscki și sublocotenentul Petre Lazăr, tot prin intermediul doamnelor, și pe ziua de 3 noiembrie am plecat din București. De altfel, am rămas cu o singură și deosebită admiraţie faţă de sentimentele înalte românești ale doamnelor din societatea noastră înaltă, care au pus la dispoziţie averea și viaţa pentru răniţii și prizonierii noștri și pentru acei care vor să-și facă datoria. Tot ele întreţin spiritele și sentimentele românești și luptă contra sentimentelor neromânești. Poporul de jos, ţărănimea, care, deși sunt persecutaţi, despuiaţi de averile lor, totuși nu-ţi refuză adăpost, hrană și informaţii. Nu au nici mălai să-ţi dea, umblă însă de la unul la altul, strâng cu pumnul și-ţi dă. Despre școli pot spune că nu e nimic serios, ci o spoială. Vor numai să arate că ei au deschis școli și că nemţii le dau concursul, în schimb e o bătaie de joc. Se discuta, la plecarea noastră, [despre] deschiderea Universităţii de Medicină. Se iviseră însă certuri. Profesorii se certau pe catedre, cei nemţi doreau și ei să ia parte la predarea cursurilor, ai noștri se opuneau însă. Se discuta apoi dacă să se admită sau nu studenţii nemţi a urma cursurile. Toţi se întrebau ce vor şi care e rostul. În aceste certuri i-am lăsat. Ştiu despre Gazeta Bucureștilor, că apărea în ediţie specială, una pentru teritoriul ocupat și alta pentru Moldova. În cea din teritoriul ocupat căutau să arate viaţa mizerabilă din Moldova, în cea pentru Moldova căutau să arate viaţa frumoasă în teritoriul ocupat sub dominaţiunea nemţească. Tot ce se scrie sunt minciuni! De ce nu scrie Gazeta Bucureștilor (Slavici, Garbabat 32, Olteanu), că în teritoriul ocupat în cele din urmă, inamicul se poartă cu mănuși și, în mod sistematic, suge tot de la populaţie. De ce nu scrie că populaţia nu are ce mânca, n-are îmbrăcăminte, nu are lemne, gaz și nici sare. Sărăcimea noastră va muri de foame și de frig. Un neamţ a spus : Avem să vă luăm tot, n-avem să vă lăsăm decât ochi pentru plâns 33, de ce nu scriu acestea în Gazeta Bucureștilor. Domnul Sterea 34 în gazeta Lumina citează politica noastră trecută, cu cine vrea să facă politică și ce vrea? De ar ști el că populaţia nici nu vrea să-i citească gazeta lui. Vrea să formeze opinia publică. Dar care, căci printre cei care îi citesc gazeta sunt puţini și aceia sunt străini: nemţi, jidani, bulgari, greci, orice naţiune vrei, în afară de români. Domnul Marghiloman se abţine de la orice politică. El e președintele Crucii Roșii române și se ocupă foarte mult de răniţii și prizonierii români. Într-o ocazie, nu știu anume când, a spus: Urmez politica urmată de guvernul meu căci sunt român. Se știe la București că d-nii colonel Surdza și Verzea au fost condamnaţi la moarte. Wachmann e directorul băncilor populare 35. Au fost ofiţeri care, după intrarea nemţilor în București, s-au internat în spitale cu diferite și mici boli, fără a fi răniţi, și acum sunt puși în libertate și au slujbe înalte. La Brăila, în timpul retragerii, au fost ofiţeri care s-au ascuns prin cavouri și în urmă au ieșit și s-au predat. Au fost batjocoriţi chiar de inamic. Toţi aceștia sunt notaţi la București. Locotenentul Herter care zice: M-au luat nemţii la rechiziţii și lucrez la «Presse biuro» al lor, acum se află tot acolo și e pus în libertate. Captain Nicolae Deculescu escaped from the Captivity of the Enemy Scientific Researcher III Sorin Cristescu, Ph.D. Captain Nicolae Deculescu will relate in dramatic words his escape from the hospital in Bucharest. Seriously injured, he will defy the dangers and, together with other comrades, will try to reach the territory controlled by the Romanian troops. His information presents a period full of dramatic moments, drawbacks, the humanity and the generosity of the Romanian peasant, as well as the state of mind of the occupation troops. Keywords: prisoner, escape, camp, information, First World War. 26 4(82) 2018 document

29 NOTE 1 Institutul pentru Studii Politice de Ap rare i Istorie Militar. 2 Anuarul Armatei 1915, p Toate aceste date sunt pe stilul vechi. 3 Colonel Eugen Ichim, Cavalerii Ordinului Mihai Viteazul, Editura Modelism-Jertfa, Bucure ti, 2000, p Actualmente este comuna Ghimpa i, jude ul Giurgiu, format din satele Copaciu, Ghimpa i, Naipu i Valea Plopilor. La sfâr itul secolului al XIX-lea pe teritoriul actual al comunei mai func ionau în aceea i plas i comunele B l rii, Copaciu i Naipu. Comuna B l rii cuprindea satele B l rii, Curuienii de Jos (Gorneni), Curuienii de Sus, Chi ia i Stâlpu. În 1964, satul i comuna B l ria au luat numele de Valea Plopilor. 5 Chiar în ziua intr rii trupelor Puterilor Centrale în Capital. 6 Corect: Rainer. Este vorba de Marta Trancu-Rainer ( ) prima femeie chirurg din România, membr a Academiei de Medicin din România. La 7 februarie 1903, se c s torise cu Francisc Josif Rainer ( ) reputat anatomist i antropolog. În timpul Primului R zboi Mondial a fost mobilizat cu gradul de maior i a condus trei spitale militare Spitalul Col ea, spitalul de chirurgie instalat la Palatul Regal din Calea Victoriei (la cererea Reginei Maria) i spitalul de la coala de Poduri i osele, organizat de Societatea pentru Profilaxia Tuberculozei unde a operat solda ii r ni i. Memorialist : File de jurnal, Cuvânt introductiv, selec ie de texte i note de Mihai Neagu Basarab, Editura Eminescu, Bucure ti, 1982, 310 pagini. 7 Debridare: suprimare a bridelor care comprim un organ n.r. 8 Se poate ca datele din 1917 s fie pe stilul nou introdus de germani la scurt vreme dup ocuparea Bucure tilor. 9 Este vorba de Spitalul nr. 113, subven ionat de Banca Na ional, instalat în localul Institutului Societ ii Femeilor Ortodoxe Române din str. Principatele Unite, nr. 63, condus de Alexandrina Cantacuzino ( ) unde au fost îngriji i osta i i 120 ofi eri români, i s-a înlesnit evadarea din lag rele germane bucure tene a peste 106 ofi eri i solda i. Vezi Anemari Negru, Alexandrina Cantacuzino i mi carea feminist din anii interbelici, volumul I, Editura Cetatea de Scaun, 2015, i Din istoria SONFR, aceea i editur, în anul În anul 1917, ziua de 3 noiembrie a fost o sâmb t. 11 Moara S rac era unul din satele care formau comuna C ciula i care se nume te ast zi Moara Vl siei (jude ul Ilfov) în apropiere de Mân stirea C ld ru ani. 12 Corect: Belciug, sat aflat la sud de comuna Dumbrava din jude ul Prahova. 13 Ciupelni a este unul din satele care formeaz comuna Dumbrava din jude ul Prahova. 14 Ceea ce se va întâmpla prin Armisti iul încheiat la Foc ani la 26 noiembrie/9 decembrie 1917, la scurt vreme dup ce eroul nostru a trecut linia frontului românesc. Vezi pe larg în Lt. colonel Radu B ldescu, R sboiul Na ional, Sibiu, 1933, p Corect : Valea Urloii, localitate component a ora ului Urla i din jude ul Prahova. 16 Ast zi Muscel este un sat din comuna Vipere ti din jude ul Buz u. 17 Plo tina, sat în comuna Lop tari din jude ul Buz u. 18 Terca este un sat la nord de Plo tina, comuna Lop tari, nu Clopotari, cum scrie autorul. Lâng Terca exist fenomenul numit Focul Viu. 19 Corect: comuna Nereju, jude ul Vrancea, situat la cca 45 de km vest de Foc ani (distan a rutier 55 de km). 20 Probabil N ruja. 21 Satul Coza, pe malul râului Putna i pe oseaua ce leag Foc ani de Târgu Secuiesc; face parte din comuna Tulnici din jude ul Vrancea. 22 Culmea R chita ul Mare (927 m) i localitatea Soveja fuseser eliberate în cursul celei de a treia zi a b t liei de la M r ti, la 13/26 iulie 1917, vezi Colonel Ion Cup a, M r ti, M r e ti, Oituz, Editura Militar, Bucure ti, 1967, p Sta iunea Soveja se afl la poalele Mun ilor Vrancei pe cursul superior al râului u i a, i este delimitat la vest de vârfurile R zboiul (957 m), Zboina Neagr (1.350 m) i Tiua Gola (1.069 m) i la est de dealul R chita u Mic (891 m). 24 Termen învechit pentru cuvântul traduc tor, interpret. 25 La câteva zile dup semnarea P cii de la Bucure ti, de la 7 mai 1918, avea s apar bro ura semnat de Fritz Karl Mann, Gospod ria de r zboi, în care se vorbe te pe larg despre refacerea industriei petrolifere române ti distruse de britanici în noiembrie 1916 i se afirm c media produc iunii zilnice a sporit de la 147 de vagoane la 31 iulie 1917 la 257 de vagoane la 31 decembrie 1917, p Majoritatea scrierilor despre marile victorii române ti din vara lui 1917, fie române ti, fie germano-austro-ungare, evit s dea cifre exacte despre pierderile suferite atunci de trupele Puterilor Centrale; relat rile române ti de la momentul respectiv avanseaz cifra de mor i r ni i i disp ru i, pierderi considerabile dac ne gândim c propaganda german prezenta campania din România drept încheiat. Despre înver unarea luptelor de atunci st m rturie vizita împ ratului german Wilhelm al II-lea care a vizitat la România în ultima s pt mân din septembrie 1917, iar la M gura Odobe tilor a conferit peste 600 de decora ii, cf. August von Mackensen, Briefe und Aufzeichnungen, Leipzg, 1938, p Afirma ie corect a autorului confirmat mai târziu în memoriile comandantului Corpului I Rezerv german, generalului Curt von Morgen, Meine Truppenheldenkampfe, Berlin, 1920, unde la p. 120 acesta descrie abunden a alimentar din teritoriul ocupat al României i cum obliga el pe fiecare militar s trimit lunar cas alimente în greutate de peste 12 kg. 28 Contingentul 1919 a fost chemat sub arme printr-un comunicat publicat în pres la 15/28 ianuarie 1918 în teritoriul liber i la 1/14 iunie 1918 în teritoriul ocupat. 29 B t lia de la Caporetto (24-27 octombrie 1917) a fost un mare succes german care au utilizat eficient gazele toxice de lupt i au spart frontul italian pe o adâncime de peste 62 de kilometri. Vezi Mircea N. Popa, Primul R zboi Mondial, Editura tiin ific i Enciclopedic, Bucure ti, 1979, p Ora ul Riga a c zut în mâna germanilor în urma confrunt rilor purtate între zilele de 1-3 septembrie Ibidem, p Este vorba de cucerirea insulelor baltice Oessel, Dago i Moon, pe care germanii le-au cucerit în urma opera iunii Albion, desf urat între 12 i 21 octombrie Ibidem, p Corect: Karnabatt, Dumitru ( ) poet simbolist, critic de art i jurnalist politic, condamnat în martie 1919 pentru articolele progermane scrise în vremea ocupa iei, eliberat în ianuarie Convertit la catolicism. 33 Aluzie la cuvintele generalului Kutuzov adresate moldovenilor care se plângeau de jafurile solda ilor s i în r zboiul din anii Corect: Stere Constantin ( ) om politic liberal, rector al Universit ii din Ia i, de trist celebritate pentru concep iile sale germanofile sus inute la Bucure ti în ziarul Lumina (19 august/1 septembrie /26 noiembrie 1918). 35 La 26 februarie [11 martie] 1917, Consiliul de R zboi al Armatei 2 i-a declarat pe colonelul Al. D. Sturdza i lt. Constantin Wachmann vinova i de dezertare la inamic i tr dare i i-a condamnat în contumacie la moarte i degradare militar. Totodat, averea lor a fost confiscat, lui Sturdza fiindu-i imputate daune c tre stat, în valoare de de lei. Pentru am nunte vezi Petre Otu, Maria Georgescu, Radiografia unei tr d ri. Cazul colonelului Alexandru D. Sturdza, Editura Militar, Bucure ti, document (82) 27

30 GENERALUL CONSTANTIN CHRISTESCU ÎN VÂLTOAREA ANULUI 1917 General de brigad (r) prof. univ. Dr. Adrian STROEA Colonel (r) Marin GHINOIU Generalul artilerist Constantin Christescu 1, singurul general provenit pe timpul domniei lui Carol I din familie de ţărani înstăriţi 2, este recunoscut ca o personalitate a Armatei Române, ajuns până la onoranta funcţie de şef al Marelui Stat Major. Totuşi, în vara anului 1917, în vâltoarea luptei de la Mărăşeşti, a fost schimbat de la comanda Armatei 1 Române. Acest eveniment, dar şi refuzul de a fi înmormântat în Mausoleul de la Mărăşeşti, au ridicat de-a lungul vremii o serie de întrebări: A greşit generalul Christescu în conducerea Armatei 1 în pregătirea ofensivei de la Nămoloasa şi în ducerea primei etape a luptei de apărare neplanificate de la Mărăşeşti? Este generalul Christescu un nedreptăţit? Trebuia să fie şi el înmormântat în Mausoleul de la Mărăşeşti, alături de celălalt general artilerist Eremia Grigorescu, succesorul său la comanda Armatei 1 Române? Cele mai multe opinii converg că soluţiile generalului Christescu adoptate în confruntările cu adversarul au fost corecte Părerile contemporanilor despre înlocuirea sa au fost împărţite Istoricii au şi ei păreri diferite faţă de acest episod. Cei mai mulţi apreciază că i s-a făcut o nedreptate. Se recunoaşte, fără putinţă de tăgadă, valoarea sa militară 3. În continuare, în acest articol vom trece în revistă activitatea generalului Christescu doar din fierbintele an 1917, lăsând libertatea cititorului de a-l judeca. Sintetic, situaţia armatei la finele anului 1916 şi rolul generalului Constantin Christescu în reorganizarea acesteia a fost corect relevată de locotenent-colonelul Alexandru Ioaniţiu, viitor şef al Marelui Stat Major:După 4 luni de lupte neîntrerupte, în care timp cea mai mare parte din unităţi nu se repauzase de loc, armata română, la sfârşitul anului 1916, era complect dezorganizată. [ ] Se impune dar retragerea unităţilor în spatele frontului şi reorganizarea lor 4. Iar generalul Berthelot aprecia că Sunteţi admirabil dezorganizaţi În aceste condiţii şi după stabilizarea frontului în Poarta Moldovei de la sfârşitul anului 1916 şi desemnarea generalului Prezan ca şef al Marelui Cartier General, generalul Constantin Christescu, care îşi confirmase valoarea în Campania din anul 1916, a fost numit subşef al Marelui Cartier General 6. Pentru Marele Cartier General, sprijinit de Misiunea Militară Franceză, începea o perioadă deosebit de grea, în condiţii extrem de vitrege, de reorganizare, completare a efectivelor şi materialelor de război şi instrucţie a Armatei Române, practic, de renaştere a noii Armate Române, în care generalul Christescu se va implica cu toate forţele sale, mai ales în cadrul marilor unităţi care vor compune Armata 1 Română. Cu contribuţia lui Berthelot şi a statului său major, M.C.G.(Marele Cartier General n.n.) a adoptat o nouă structură pentru armata română. Numărul diviziilor de infanterie a fost redus de la 23 la 15, numărul posibil de a fi reînarmat, explica Berthelot Parisului 7. La 1 decembrie (1916 n.n.)[ ]Comandamentul de Căpetenie român dă ordin ca trupele Armatei 1 şi cele care luaseră parte la bătălia dela Bucureşti pe frontul dela vest şi sud Bucureşti, să fie retrase în interiorul Moldovei pentru a fi reorganizate 8. Astfel, după mai multe schimbări ale zonelor de reorganizare, pentru marile unităţi ale Armatei 1 s-au stabilit următoarele zone: Corpul 1Armată cu cartierul la Iaşi, având: Divizia 2 în zona Bucium Socola Bârnova; Divizia 4 în zona Ciurea Galata Voineşti Nicolina;Divizia 11 în zona Poeni Prisacani Macăreşti Moreni. Corpul 3Armată cu cartierul la Botoşani, având: Divizia 5 în zona Truteşti Buhăceni Ionăşeni Suliţa; Divizia 13 în zona Hârlău Cotnari Deleni Frumuşica; Divizia 14 în zona Vlădeni Ungureni Mândreşti Săveni. Corpul 5Armată cu cartierul la Vaslui, având: Divizia 9 în zona Vaslui Băleşti Ivăneşti; Divizia 10 în zona Negreşti Băceşti Glodeni Sofroneşti; Divizia 15 în zona 4(82) 2018 document

31 Grajduri Scânteea Boroseşti Petreşti. Artileria Grea în zona Vaslui. Divizia 1Cavalerie în zona Dumbrăveni şi Divizia 2 Cavalerie în zona Burdujeni 9. La reorganizarea armatei în 1917 s-a urmărit a se organiza numai atâtea unităţi câte se putea dota complect cu material de război, asigurându-li-se recompletarea efectivelor şi materialului într-un război de lungă durată. În timpul reorganizării, instrucţia armatei a avut drept scop de a învăţa noile metode de luptă, mai ales în războiul de poziţie, pe baza experienţei războiului şi de a deprinde întrebuinţarea noului armament cu care au fost dotate unităţile. Instrucţia trupei s-a făcut în cadrul diviziilor, unde s-au creat şcoli şi centre de instrucţie. Planul de campanie pentru anul 1917 pe frontul românesc, îndelung discutat cu aliaţii ruşi şi cu Misiunea Militară Franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot, i-a conferit Armatei 1 române rolul decisiv. Lovitura principală urma să fie dată de această mare unitate, în sectorul Nămoloasa, obiectivul fiind nimicirea, împreună cu Armata 4 rusă, a principalei grupări inamice, Armata 9 germană, condusă de generalul Johannes von Eben 10. Măsurile întreprinse de Marele Cartier General român, sprijinul acordat de Misiunea Militară Franceză, implicarea susţinută a generalilor Christescu şi Zadik şi a comandanţilor de mari unităţi şi unităţi în pregătirea trupelor pentru îndeplinirea planului de campanie au făcut ca: la 15/28 iunie toate trupele puse în subordinea generalului Constantin Christescu se aflau în raioanele de concentrare situate la distanţe convenabile începerii acţiunilor de înlocuire. [ ] Înlocuirea trupelor ruse, executată pe timp de noapte, s-a încheiat la 23 iunie/6 iulie 1917, trupele noastre având la dispoziţie timpul necesar pentru pregătirea luptelor, astfel încât la data stabilită pentru trecerea la ofensivă acestea să cunoască bine misiunea şi modul de îndeplinire a acesteia în teren, să fie odihnite şi capabile de un mare efort care se cerea pentru un atac hotărâtor şi victorios 11. În cursul lunii iunie şi la începutul lui iulie, românii şi-au accelerat pregătirile pentru ofensivă. Pe 23 iunie, Armata 1 a trecut de la starea de instrucţie la cea operaţională, iar generalul Constantin Christescu şi-a asumat în mod oficial comanda, având cartierul general la Tecuci. În noaptea de 1/2 iulie, Armata 1 a început să-şi asume răspunderea pentru o porţiune a frontului cuprinsă între Armatele 4 şi 6 ruse. Corpul 3 de Armată a ocupat o secţiune de 14 kilometri cu centrul în capul de pod de la Nămoloasa, iar Corpul 6 de Armată (Divizia 9 Infanterie, Brigada 1 Cavalerie, Divizia 80 Infanterie rusă) a preluat controlul unui segment de 20 kilometri situat la nord, pe malul stâng al Siretului. Conform planului de operaţii elaborat de Christescu, Corpul 3 trebuia să deschidă ofensiva pe un front de şase kilometri. După ce frontul inamic era străpuns, Corpul de Cavalerie (două divizii) şi divizii ale Corpului 7 rus (Armata 4) aveau sa se reunească pentru a înainta spre Râmnicu Sărat. Unităţile Armatei 6 ruse care cooperau aveau să împingă aripa dreaptă a inamicului spre sud-est către Dunăre. Punctele slabe ale acestui plan şi ale întregii ofensive ruso-române erau acelea că, în primul rând, pleca de la premisa ca unităţile ruseşti vor lupta bine şi, în al doilea rând, că nu lua în considerare posibilele întăriri ale forţelor inamice 12. Împuternicit la comanda Armatei 1 Române (comandant urma să fie numit prinţul Carol, lucru care nu s-a mai întâmplat), generalul Christescu a organizat, pregătit şi condus intrarea Armatei 1 pe front 13. În vederea ofensivei, frontul între satul Şerbăneşti şi cota 20 (1 km sudest Crângeni, ocupat de unităţi din Armata 6 rusă), trebuia ocupat de Armata 1 cu Diviziile 9, 13 şi 14. Transportul acestor divizii române, de pe zona de reorganizare s-a terminat la 12 iunie, când diviziile erau concentrate: Divizia 13 în zona Băleni Umbrăreşti. Divizia 14 în zona Moscu Vârlez. Divizia 9 în zona Şerbăneşti 14. Marşurile trupelor Armatei 1 s-au făcut în cea mare parte pe jos şi noaptea spre a nu fi observate de avioanele inamice. Toate drumurile Moldovei, dintre Siret şi Prut, se umplură de coloanele militare române ce mergeau spre miazăzi 15. În nopţile de 18/19 şi 19/20 iunie, Divizia 9 a schimbat de front Divizia 3 Trăgători din Corpul 29, ocupând sectorul Odaia Preotului Ştefan Fundeni. Diviziile 13 şi 14 au schimbat în nopţile de 18/19, 19/20 şi 20/21, Divizia 1 Trăgători din Corpul 2, ocupând sectorul Fundeni cota 20. Divizia 5 s-a concentrat în zona Griviţa Călmăţui Mânjina până la 23.VI, iar în nopţile de 9/10 şi 10/11.VII, în vederea începerii ofensivei, au trecut Siretul la Nămoloasa. Divizia 12, scoasă la 12.VI de sub ordinele Armatei 2, s-a concentrat în regiunea Negrileşti, de unde în noaptea de 10/11.VII a fost adusă în zona Iveşti Lieşti. Brigada Grăniceri s-a concentrat în zona Cudalbi până la 8.VII. Divizia 1 Cavalerie, sosită, în ziua de 8.VII, în regiunea Corodu, a fost împinsă în noaptea de 10/11 în regiunea Blăjerii de Sus Barcea Nouă. Divizia 2 Cavalerie, debarcată în gările Ghidigeni şi Tutova între 4-8.VII, s-a adunat în noaptea de 10/11 în regiunea Mânjina valea Copoiului. Divizia 7 scoasă de sub ordinele Armatei 2 la 16.VI şi trecută la dispoziţia M.C.G., a fost adusa până la 22.VI în zona Ţepu Brăhăceşti, iar în noaptea de 10/11. document (82) 29

32 VII, a fost împinsă în pădurea Dorasca (est Drăgăneşti). Artileria Grea s-a concentrat între 22.V şi 6.VI. Brigada 1 Călăraşi trebuia să se concentreze în zona Rogojeni, dar nu a sosit până la data fixată pentru începerea ofensivei 16. Data începerii operaţiilor militare a fost stabilită de către M.C.G. român la 3/16 iulie 1917 când, prin Ordinul nr. 33, se preciza: Maiestatea Sa Regele ordonă ca operaţiunile ofensive să ceapă pe 9/22 iulie pe tot frontul român. În acea zi va începe preparaţiunea de artilerie 17. Generalul Christescu, un distins artilerist, a acordat o atenţie deosebită organizării, pregătirii şi desfăşurării pregătirii de foc a ofensivei de la Nămoloasa. Pregătirea de artilerie a atacului trebuia să dureze 3 zile, începând cu ziua de 9 iulie. Pentru aceasta Corpul 3 Armată a dispus în total de 27 baterii câmp, 8 baterii obuziere câmp şi 4 baterii mortiere tranşee. Artileria Diviziei 5, din linia a 2-a, fusese dată, numai pentru perioada pregătirii de artilerie, diviziilor din linia întâi. Aceste divizii din linia întâi aveau: Divizia 14: 15 baterii câmp, 4 baterii obuziere, 4 baterii mortiere, iar Divizia 13: 12 baterii câmp şi 4 baterii obuziere. Corpul 6 Armată avea în total 15 baterii câmp, 1 baterie obuziere şi 5 baterii mortiere (destinate însă a acţiona tot în sectorul ofensiv). Artileria Grea (37 baterii) era toată sub ordinele armatei, fiind grupată astfel: a) un grup de 9 baterii tunuri (120, 150 şi 152,4 mm) în regiunea Şerbăneşti, cu misiunea de contrabaterii, acţionând în zona Vadu Roşca Năneşti, pe frontul Diviziei 9; b) un grup de 10 baterii tunuri (120, 150, 155 mm) în regiunea Hanu Conache Fundeni Nămoloasa, cu misiunea de contrabaterii în sectorul Năneşti Olăneasca, pe frontul Corpului 3; c) un grup de 8 baterii tunuri (105, 120, 150 mm) în regiunea Corbu pădurea Corbeanca, cu misiunea de a executa trageri contrabaterii, acţionând în zona Olăneasca Latinul, în sectorul flancului drept al Armatei 6 ruse; d) 1 grup de 10 baterii obuziere (3 de 122 mm ruse, 1 de 150 mm, 2 de 152,4 mm şi 3 de 210 mm) în regiunea Fundeni şi la est, cu misiunea de a distruge organizaţiile inamice de la Măicăneşti Gârleşti Olăneasca (prima poziţie inamică şi poziţia intermediară); pentru atacul satelor Râmniceni şi Slobozia o parte din artileria de distrugere 30 a trebuit să fie împinsă înainte; e) cele 9 baterii mortiere tranşee de 58 mm, aveau misiunea de a distruge lucrările din sectorul Năneşti Gârleşti 18. Marea luptă de artilerie de la Nămoloasa, cum a denumit-o Constantin Kiriţescu, condusă de generalul Christescu, a început în dimineaţa zilei de 20 iulie [ ] Artileria noastră a început tragerile de reglare a tirului asupra poziţiilor inamice. Ea a continuat şi în zilele de 21 şi 22 iulie. În noaptea de 22 spre 23 iulie s-au aruncat 800 kg de explozive asupra cantonamentelor duşmane din Domniţa şi Racoviţă. La 23 iulie dimineaţa, pe toată linia frontului Armatei 1 aproape 600 de guri de tun trimiteau duşmanului, în liniile sale, salutul zgomotos al armatei române, reintrate în luptă după şase luni de tăcere. Ea este formidabilă ca putere şi, prin tirul ei precis, de o înspăimântătoare eficacitate. Trei zile, 23, 24 şi 25 iulie, a ţinut îngrozitorul bombardament, în care timp s-au aruncat asupra inamicului de proiectile, adică 220 de vagoane, cuprinzând tone de muniţii. A fost cea mai mare acţiune de artilerie de pe frontul nostru. Toată lunca Siretului este acoperită de nori de fum negru, galben-roşcat şi vârtejuri de țărână se ridică în locurile exploziilor. Pământul se cutremură de mulţimea neîntreruptă a exploziilor. Nu se mai aude nimic altceva decât o huruitură continuă. Noaptea intensitatea bombardamentului slăbeşte puţin, spre a reîncepe, parcă mai violent, a doua zi dimineaţa. Efectele bombardării erau vizibile chiar din poziţiile noastre: reţele săriseră în aer pe anumite porţiuni, tranşeele şi şanţurile de comunicaţie mai importante erau răsturnate, primele linii inamice nu mai erau de locuit. Satele din spatele poziţiei întâia erau ruine fumegătoare. Artileria duşmană a reacţionat la început cu violenţă; apoi acţiunea ei s-a mai domolit; ea ne-a pricinuit o pagubă de 72 morţi şi 260 de răniţi 19. Ploaia şi ceaţa de pe 22 iulie au împiedicat observarea şi dirijarea tirului de artilerie care trebuia să pregătească atacul de infanterie al armatelor ruso-române programat peste două zile. Vremea de pe Siretul inferior a fost atât de aspră, încât generalul Constantin Christescu a primit permisiunea sa amâne atacul de la Nămoloasa cu patruzeci şi opt de ore. Dar, din nefericire, pe 25 iulie, generalul Şcerbacev a primit de la Kerenski faimoasa telegramă prin care se cerea ca toate armatele ruseşti să înceteze acţiunile ofensive. [ ] N-a putut face altceva decât sa le ordone armatelor sale să-şi păstreze poziţiile. Fără nicio tragere de inimă, M.C.G. a făcut la fel. Armata 1, care nu-şi începuse încă atacul, a primit ordin să rămână pe poziţie. Lui Averescu i s-a ordonat să-şi ţină armata pe poziţiile în care ajunsese în seara zilei de 25 iulie. Şi unii, şi alţii au fost instruiţi să-şi grupeze forţele pentru un posibil atac inamic 20. Pe drept cuvânt se spune că ofensiva de la Nămoloasa a fost o operaţie temeinic elaborată, dar niciodată executată 21. Drept urmare, la ora 15.50, Armata 1 a primit ordinul M.C.G.:Opriţi imediat acţiunea artileriei. Comandamentul armatei surprins a cerut repetarea ordinului. 4(82) 2018 document

33 În aceeaşi zi M.C.G. a transmis: Cu tot succesul obţinut, continuarea operaţiunilor pe frontul nostru nu mai este posibilă, din cauza situaţiei generale de pe frontul oriental 22. Ca urmare, comandamentul frontului român a stabilit ca la 14 iulie: Armata 1 Română compusă din Corpul 3 (Diviziile 5, 13, 14), Divizia 9, Diviziile 1 şi 2 Cavalerie, Brigada 1 Călărași şi 2 brigăzi cavalerie pe jos, ce urmau a fi transportate ulterior pe zona armatei, trebuia să opereze în sectorul între cota 46 (2 km vest Movilenii de Jos) şi cota 20 (1km sud-est Crângeni). Misiunea armatei era de a apăra poziţiile pe care se găsea şi în special a păstra cu orice preţ sectorul ocupat pe dreapta Siretului 23. Pentru Armata 1, aflată în cursul desăvârşirii pregătirii de artilerie în zona Nămoloasa, se punea problema opririi focului care, în cele trei zile, dusese la un mare consum de muniţie, dovedit, în cele din urmă, inutil. Ordinele transmise trupelor române şi ruse din capul de pod Nămoloasa şi de pe malul de nord a Siretului au avut drept consecinţă schimbarea formei de acţiune, ceea ce, firesc, a determinat pierderea previzibilei iniţiative la nivel strategic, operativ şi tactic 24. În aceste condiţii, generalul Christescu şi statul său major au executat următoarea regrupare a forţelor: Diviziile 7 şi 12, care au fost puse la dispoziţia Armatei 2, au plecat din zona Armatei 1 în noaptea de 14/15 iulie şi au sosit în zona Armatei 2, Tg. Ocna Oneşti, la 19 iulie. [ ] Divizia 5 din Armata 1 a înlocuit pe front Corpul în noaptea de 16/17 şi 17/18 Divizia 80 rusă în sectorul cota 46 (vest Movilenii de Jos) Odaia Preotului Ştefan 25. După această regrupare a forţelor, din motive strategice (formarea unei grupări de manevră în nordul Moldovei), Comandamentul frontului şi M.C.G. român au hotărât, la 20 iulie, o nouă regrupare a forţelor şi anume: Unităţile Armatei 1 din sectorul Crângeni Lieşti să fie înlocuite pe front de către Armata 4 rusă. Pe măsură ce se făcea această înlocuire, Armata 1 română trebuia să schimbe pe front Corpul 7 şi Divizia 80 din Armata 4 rusă în sectorul Clipiceşti Lieşti. Corpul 8 rus din aceeaşi armată, rămânea în sectorul Clipiceşti Valea Sărei sub ordinele Armatei 1. Această regrupare trebuia terminată până la 28 iulie. După aceste schimbări, Armata 1 Română trebuia să apere sectorul valea Sărei Lieşti, având ca forţe: Diviziile 5, 9, 10, 13, 14, 2 Cavalerie, Brigada 1 Călăraşi, Brigada 1 şi 7 Roşiori pe jos, precum şi Corpul 8 rus. Sub coordonarea generalului Christescu au loc următoarele regrupări: Divizia 5 a fost înlocuită pe frontul Movileni Odaia Preotului Ştefan în noaptea de 21/22 de către Divizia 2 Cavalerie şi Brigada 1 Călăraşi. Diviziile 9, 14 şi 13 au fost înlocuite în sectorul Odaia Preotului Ştefan Crângeni în nopţile de 22/23 şi 23/24 de către Diviziile 30 şi 40 ruse. Înlocuirea Corpului 7 rus în sectorul Movileni Clipiceşti de pe dreapta Siretului, de către Armata 1 trebuia să se facă până în noaptea de 26/27. Ea nu a mai avut însă loc deoarece la 24 iulie a început ofensiva germană.pe 6 august, la ora 4:30, Morgen a declanşat Bătălia de la Mărăşeşti cu un baraj de artilerie de trei ore, care a inclus obuze cu gaz asfixiant. Asaltul care a urmat [ ] s-a concentrat asupra unui sector de zece kilometri al frontului dintre Siret şi calea ferată Focşani Mărăşeşti, ocupat în mare parte de Divizia 34 Infanterie rusă. [ ] ruşii au părăsit repede liniile de apărare, retrăgându-se trei kilometri de-a lungul căii ferate şi zece kilometri de-a lungul Siretului. [ ] Informaţiile cu privire la retragerea DI 34 furnizate de observaţiile aeriene au creat o stare de nervozitate şi nelinişte extremă lui Christescu şi statului său major de la cartierul general aflat la Tecuci. La început, ei au ezitat să dea curs unei cereri disperate a ruşilor de a trimite în ajutor peste râu Divizia 5 Infanterie română din cauză că aceasta nu era completă. M.C.G. a ordonat însă acest lucru, iar până în seara zilei de 6 august, un regiment se afla deja pe malul vestic. În cursul nopţii, i-a urmat încă unul. Pentru a ajunge pe front, românii au trebuit să-şi croiască drum prin mulţimile de ruşi care se retrăgeau şi în mijlocul cărora nici măcar baionetele poliţiei cazace nu puteau menţine ordinea. În ciuda condiţiilor haotice în care au intrat în luptă, românii au reuşit să respingă atacurile germane din acea noapte şi să stabilizeze temporar frontul 26. La această dată, Armata 1 general Christescu avea următoarea alcătuire: Corpul 6 Armată (general de divizie Eremia Grigorescu) cu Diviziile 5 Infanterie (general de brigadă Aristide Razu) şi 9 Infanterie (general de brigadă Constantin Scărişoreanu); Corpul 3 Armată (general de divizie Iancovescu) cu Diviziile 14 Infanterie (general de brigadă Grigore Bunescu), 2 Cavalerie (general adjutant Paul Greceanu) şi Brigada 1 Călăraşi (colonel Ioan Florescu); Divizia 10 Infanterie (general de brigadă Henri Cihoski). Starea trupelor comandate de generalul Christescu era următoarea: Armata 1 Română executase în noaptea de 23/24 prima etapă pentru a schimba pe front Corpul 7 rus şi, în dimineaţa de 24 iulie, se găsea pe stânga Siretului, grupată astfel: Divizia 5 în regiunea Cosmeşti, având Regimentul 9 Infanterie şi un divizion artilerie împreună cu Divizia 2 Cavalerie în sectorul depe stânga Siretului dela Movileni la Lieşti. Divizia 9 în regiunea Dărăşti document (82) 31

34 Drăgăneşti, iar artileria care fusese schimbată în noaptea de 23/24 în pădurea est Şerbăneşti. Divizia 14 cu o brigadă în zona Umbrăreşti Tămăşeşti şi 1 brigadă în zona Griviţa Odaia Călmăţui. Divizia 13 cu 1 brigada infanterie în zona Matca, 1 brigadă infanterie în zona Mânjina şi artileria încă pe vechile poziţii, nefiind schimbată de ruşi. Brigada 1 Călăraşi la Cudalbi 27. Aşadar, prin introducerea precipitată în luptă a primelor unităţi române la vest de Siret, pentru închiderea breşelor create de către inamic în urma ruperii apărării trupelor ruse, începea cea mai amplă operaţie de apărare de pe frontul român în anul 1917, o acţiune neplanificată, în care comandamentul român a trebuit să se adapteze rapid situaţiei create, să introducă succesiv şi organizat forţele în dispoziţie, să determine reducerea ritmului ofensivei inamicului şi, în cele din urmă, să o oprească definitiv 28. În cadrul bătăliei de la Mărăşeşti, care tocmai începea, generalul Constantin Christescu va conduce Armata 1 română în prima etapă a bătăliei, 24 iulie/6 august- 30 iulie/12 august 1917, etapă care însumează luptele duse în comun de Armata 4 rusă şi Armata 1 română, în care principalele acţiuni au constat în introducerea succesivă în operaţie a forţelor române şi rezistenţa tenace a acestora, fapt ce a obligat inamicul să-şi mute treptat efortul spre nord-vest 29. Încă din prima zi a bătăliei, după ruperea frontului în sectorul Diviziei 34 ruse, generalul Christescu a întărit frontul defensiv al Siretului, apărat de la Lieşti până la Movileni de Divizia 2 Cavalerie, prin trupe de infanterie şi de artilerie, formând un grup sub comanda generalului Greceanu. Pe malul de răsărit al râului, de la Movileni la Cosmeşti, erau adunate trupele Corpului 6 Armată român Diviziile 5 şi 9 așteptând să fie trecute peste Siret spre a schimba, conform planului, trupele ruse. Sub presiunea evenimentului din acea zi, operaţia nu mai putea fi executată cu răgazul necesar. Divizia 5 a primit ordinul să iuţească pasul şi să-şi treacă trupele, chiar în după-amiaza zilei de 6, pe dreapta Siretului, spre a umple golul pricinuit de înfrângerea Diviziei 34 ruse şi a restabili frontul. Divizia 5 a început marşul la ora 4 după-amiază. Toată noaptea, artileria română de pe malul de răsărit al Siretului a bombardat poziţiile germane de pe malul din faţă, mai jos, pricinuind germanilor pierderi în oameni şi material. În acelaşi timp au început marşul şi celelalte divizii româneşti. Divizia 9 s-a adunat la Cosmeşti, Divizia 14 la Umbrăreşti şi Dorăşti, iar Divizia 13 s-a concentrat la Matca. Din modul de dispunere a marilor unităţi ale Armatei 1 Române se poate constata faptul că, deşi acestea se găseau unele deja angajate în luptă, altele în marş, altele în curs de regrupare sau intrate deja în raioanele de concentrare, situate la distanţe diferite de linia frontului, unele destul de mari, încă din prima zi a declanşării operaţiei ofensive a Armatei 9 germane, se contura ideea generală a comandamentului Armatei 1 şi anume de a-şi axa efortul pe direcţia generală Cosmeşti Mărăşeşti. În plus, din 32 documentele operative transmise la Marele Cartier General şi celelalte dispoziţii luate de comandamentul armatei în aceste ore dinamice, de teribile încleştări, reiese efortul pregătitor al unei riposte bine gândite şi organizate, care să evite pierderi care nu şi-ar găsi nicio justificare 30. În a doua zi a bătăliei, La ora 14 din ziua de 25, Armata 1 primeşte ordinul M.C.G. ca împreună cu Armata 4 rusă să restabilească situaţia creată pe fostul front al Diviziei 34, în scopul de a permite comandamentului frontului să realizeze gruparea proiectată în nordul Moldovei. În acest scop sunt puse sub ordinele Armatei 1 Divizia 34 rusă şi Brigada de Grăniceri, zona de acţiune a acestei armate fiind extinsă până la calea ferată Focşani Mărășești 31. Deoarece efectul întăririlor nu s-a făcut simţit decât a doua zi, Divizia 34 Infanterie şi Divizia 5 infanterie au dus greul atacului inamic în primele două zile [ ] Eşecul Corpului 1 Rezervă de a-şi îndeplini obiectivele după două zile de lupte grele a dus la modificarea planului de atac al germanilor. Lui Morgen i s-a ordonat să-şi îndrepte grosul forţelor dinspre Siret spre nord şi nord-vest, respectiv spre Mărăşeşti şi Panciu 32.Rezistenţa trupelor române în primele două zile ale operaţiei de la Mărăşeşti s-a dovedit deosebit de dârză, iar rezultatul luptelor s-a repercutat imediat şi asupra concepţiei acţiunii Armatei 9 germane 33. Ca urmare, în cea de-a treia zi a bătăliei, germanii au atacat de-a lungul căii ferate Focşani Mărăşeşti şi spre vest. Diviziile 5 și 9 Infanterie române, precum şi Divizia 71 Infanterie rusă, care sosise pentru a înlocui pe Divizia 34 Infanterie, practic decimată, au primit ordin să reziste pe poziţii cu orice preţ. Ele au luptat cu îndârjire, ajutate de tirul din flanc al artileriei române de dincolo de Siret. Atacurile germane au continuat pe tot parcursul zilei. Deşi s-a pierdut ceva teren, frontul Diviziei 5 Infanterie s-a stabilizat cu ajutorul primului contingent al Diviziei 9 Infanterie. [ ]O.K.M. nu a fost nicidecum satisfăcut de rezultatele primelor trei zile ale ofensivei. Fuseseră luaţi peste de prizonieri şi fusese ocupat un teritoriu de circa şase kilometri lungime şi 20 de kilometri lăţime. [ ] Ce era mai grav, însă, era că aşteptata străpungere nu fusese realizată 34. Pe frontul român se continua cu adunarea trupelor în zona 4(82) 2018 document

35 de luptă. Trei regimente ale Diviziei 9, împreună cu artileria diviziei, erau în marş spre a ocupa poziţiile lor pe front; Regimentul 40 era intercalat printre unităţile Diviziei 5; un singur regiment era încă pe malul stâng. În locul Diviziei 9, malul stâng al Siretului a fost ocupat de trupele Diviziei 14, gata şi ele a trece râul la primul semnal. O foarte puternică artilerie grea română era acum înşirată pe acest mal, de la Cosmeştii din Deal până la Movileni: 17 baterii de calibrele mm; ea ţinea sub bătaia ei Gîrla Morilor, Doaga, Străjescu, Ciuşlea şi Pădurea Neagră. [ ] Pe frontul român al Diviziei 5, germanii au încercat mai multe atacuri, unele dintre ele ajungând până la reţelele noastre de sârmă. Toate însă au fost respinse uşor prin tirul de baraj al artileriei şi prin salvele mitralierelor 35. În a patra zi a bătăliei, germanii atacau în continuare trupele ruseşti. Divizia 9 română ajunsese pe frontul de luptă. În noaptea de 8/9 august ea înlocuise trupele Diviziei 71 ruse, prelungind aripa dreaptă a Diviziei 5 române de-a lungul unei linii ce se confunda cu şoseaua Panciu Tecuci, până la colţul de sud-vest al pădurii Călini. La stânga Diviziei 9, de la pădurea Călini până la Siret, era dispusă Divizia 5 cu patru batalioane în linia întâi, cu alte patru în linia a doua şi cu Regimentul 9 Râmnicu Sărat în rezerva diviziei. Pe malul de răsărit al Siretului, locul Diviziei 9 îl luase Divizia 14 română, iar artileria de câmp a acestei divizii întărea cele 17 baterii ale artileriei grele. Generalul Christescu, comandantul Armatei 1, îşi cunoştea bine şi trupa şi pe comandanţii pe care-i avea în imediata subordine. El ştia că, în preţuirea clipelor grave ce trăiau şi a primejdiei de care toţi îşi dădeau seama, soldaţi, ofiţeri şi comandanţi, sunt toţi decişi la ultima jertfă pentru a înfrunta pe duşmanul ce ameninţa să cotropească ultimul petic de pământ pe care mai flutura steagul României independente și a răzbuna durerile şi umilinţele campaniei din anul trecut. Comandantul Armatei 1 era sigur de oamenii săi; el aştepta doar ca criza iniţială, izvorâtă din surprinderea atacului german, din dezertarea rusească şi din nevoia transportului trupelor române, să ia sfârșit, pentru a trece la cel mai bun mijloc de apărare pe care-l are o trupă atacată, adică la contraofensiva împotriva duşmanului. Un moment, Christescu crezu că intrarea în front a întregului Corp 6 Armată îi dă această putinţă. În înţelegere cu generalul Ragoza, comandantul Armatei 4 ruse care sosise şi el, a treia zi după începerea bătăliei, spre a lua comanda armatei sale se decise să se ia contraofensiva pentru câștigarea liniei Bizigheşti Străjescu. Mai multe împrejurări făcură însă ca proiectata contraofensivă să nu înceapă în această zi, ci să fie amânată pe a doua zi. [ ] Aşadar, în ziua de 9 august, trupele româno-ruse se vor menţine în defensivă pe frontul celor trei divizii: 5 şi 9 române, 71 rusă 36. Dar, la 6.30 seara, germanii după o îndelungată pregătire de artilerie, au atacat cu Divizia 76 frontul ocupat în ajun de ruşi. Spre marea lor surprindere însă, în loc de ruşi, gata să fugă, germanii au fost întâmpinați de românii, care au rezistat cu bărbăţie şi au contraatacat cu vigoare. Artileria română a deschis, la rândul ei, un foc de baraj bine îndreptat, iar mitralierele au executat un foc nimicitor. Pe la şapte seara, bătălia e în apogeul ei. Mari atacuri, cu valuri succesive, se dau pe tot frontul Diviziei 9[ ] Două spărturi se făcură în frontul apărării, la cele două flancuri ale Diviziei 9; printre-însele, începeau să-şi facă loc şuvoaiele duşmane. Dar momentul critic nu ţine mult. [ ] Batalioanele atacate rezistă cu eroism; [ ] trupe din rezerve, aşezate în rânduri în adâncime, sunt azvârlite la contraatac fulgerător împotriva duşmanului [ ] Atacul inamic fusese înfrânt. Biruinţa fusese a noastră. [ ] O zi grea trecuse. Sângeroasă şi plină de jertfe, dar dătătoare de curaj, de încredere şi de mândrie. [ ]Divizia 9 îţi făcuse botezul de sânge în bătălia de la Mărăşeşti 37. Urmărind atent desfăşurarea luptelor în dimineaţa zilei de 27 iulie/9 august, comandantul Armatei 1 Române, generalul Constantin Christescu a sesizat insuficienta pregătire a contraloviturii, dar mai ales starea de oboseală a trupelor şi pierderile mari suferite de acestea, şi a cerut aprobarea M.C.G. român de a amâna cu 24 de ore operaţia plănuită. Pentru ziua de 28 iulie/10 august 1917, a cincea zi a bătăliei de apărare, neplanificată, de la Mărăşeşti, în pofida oboselii şi a împuţinării trupelor sale, Christescu a persistat în părerea că cel mai bun mijloc de apărare împotriva duşmanului este contraofensiva.în înţelegere cu Ragoza, a stabilit pentru ora 5 seara atacul împotriva frontului duşman. Considerând, ca încheiate pregătirile în vederea executării contraloviturii şi considerând favorabil momentul declanşării acesteia (ofensiva inamicului fiind în acele momente practic oprită pe întregul front), comandantul Armatei 1 Române a hotărât executarea, în cooperare cu Armata 4 rusă, a amintitei riposte ofensive, plănuită în urmă cu două zile. Ordinul de operaţii nr. 22 al generalului Constantin Christescu a stabilit modul de acţiune al forţelor din grupare de contralovitură. Dimineaţa artileria grea începe tragerile de reglare şi distrugere, în vederea atacului. La ora 14, pregătirea de artilerie este intensificată, iar la ora document (82) 33

36 17, începe atacul infanteriei pe tot frontul Corpului 6. [ ] La ora 22, Armata 1 ordonă ca trupele Corpului 6 să păstreze terenul cucerit în vederea continuării ofensivei în ziua de 29. În timpul nopţii artileria română a executat trageri de întreţinerea distrugerilor, de hărţuială şi interdicţie 38. În ciuda eforturilor Diviziilor 5 şi 9 române, acestea nu au reuşit să aducă la îndeplinire decât într-o măsură foarte puţin însemnată scopul propus de comandamentul român (înaintarea frontului român se făcuse puţin şi neregulat; frontul nu era continuu). Ca urmare, către ora 22.00, comandantul Armatei 1 Române a ordonat grupării care executase contralovitura (Corpul 6 Armată) să se consolideze pe aliniamentul atins, în vederea continuării ofensivei în ziua următoare. Într-o comunicare transmisă Marelui Cartier General român direct de la P.C., la ora 24.00, după ce se semnala în sectorul de ciocnire (în special cota 59, din cotul Şuşiţei şi satul Doaga) concentrarea masivă de forţe inamice luate din sectoarele învecinate, se arăta: Domnul general comandant al Armatei 1 crede absolut necesar că, faţă de această slăbire de forţe pe frontul Armatei 6 ruse, această armată să acţioneze dacă nu ofensiv pur, cel puţin demonstrativ 39. În ziua de 29 iulie/11 august, Armatele 1 Română şi 4 rusă trebuiau să continue ofensiva din ziua precedentă. Dar, la ora 10.30, generalul A.I. Ragoza, comandantul Armatei 4 ruse, a comunicat generalului Constantin Cristescu că trupele ruse nu mai sânt în măsură să continue ofensiva şi că le-a dat ordin să rămână în apărare. Comandantul Armatei 1 Române nu a renunţat la ofensiva plănuită şi, prin Ordinul operativ nr. 26, a limitat obiectivul zilei la atingerea aliniamentului valea Şuşiţa satul Doaga. Ofensiva a fost fixată pentru ora 16.30, dar pregătirea de artilerie, care începea la ora 14, trebuia să se facă cu mare economie de muniţii, maximum 18 proiectile de baterii, cum se specifica în ordinul telefonic transmis Diviziilor 9 şi 5. Cu puţin timp înainte de declanşarea ofensivei române s-a întâmplat defecţiunea rusească. Opt minute înainte de ora fixată pentru atac, comandantul Diviziei 9 române primi ştirea că ruşii de la dreapta sa Divizia 71 au părăsit lupta şi sânt în retragere! [ ] Această retragere era inexplicabilă; atacul german începuse abia cu puţin mai-nainte. Fuga nu era deci efectul luptei, ci al hotărârii luate de comitetele revoluţionare ale armatei 40.Către seara zilei, Divizia 13 Infanterie română, care-şi trecuse deja toate trupele pe dreapta Siretului, a ajuns la flancul drept al Regimentului 9 Vânători, reuşind să restabilească legătura cu trupele ruse vecine (Divizia 71 Infanterie). Criza de ordin tactic a bătăliei de la Mărăşeşti trecuse 41. A fost ultima zi la comanda Armatei 1 Române a generalului Christescu. În noaptea de 11 spre 12 august, M.C.G. l-a informat pe Christescu că Grigorescu îi va lua locul la comanda Armatei 1. Pentru ce motiv scria Berthelot la Paris nu ştiu. El se referea şi la dualitatea comenzii între Christescu şi Ragoza şi la incapacitatea lor de a se asculta unul pe celălalt. El s-a referit şi la nemulţumirea M.C.G.cu privire la sfiala lui Christescu de a trimite divizii româneşti dincolo de Siret pentru a 34 contracara ofensiva germană. Prima chestiune, după cum explica Berthelot, putea fi pusă pe seama unei relaţii de autoritate niciodată bine definite între cei doi. Ea a fost exacerbată de strădania lui Ragoza de a se izola în cartierul său general din Bârlad, la 60 de kilometri de Christescu, aflat la Tecuci, şi chiar mai departe de front. N-a cooperat în tentativele lui Christescu de a coordona operaţiunile. A dat vina pentru această problemă pe colegul său într-o plângere adresată Comandamentului de Front. Şcerbacev a răspuns cerându-i lui Prezan să-l înlocuiască pe Christescu, iar M.C.G. a avut motivele sale să accepte. Deja pe 9 august, Antonescu, pe tonul unui superior care se adresează unui subaltern, îl criticase aspru pe Christescu pentru ezitarea repetată de a respecta ordinele şi restabilirea situaţiei după atacul germanilor. El l-a învinuit de distrugerea Diviziei 34 Infanterie şi de pierderile grele suferite de Divizia 5 Infanterie şi Divizia 9 Infanterie. Răspunsul bine motivat al lui Christescu a fost în zadar. El pierduse şi încrederea lui Prezan: Christescu nu crede că va putea să mai reziste, scria acesta într-o notă informativă 42. Între comandamentele celor două armate, rusă şi română, care luptau laolaltă la Mărăşeşti, nu exista armonia indispensabilă în astfel de grele împrejurări. Deosebiri de concepţii şi de temperament creaseră o stare de tensiune din ce în ce mai gravă între cei doi comandanţi. Procedeele generalului Ragoza, lipsite uneori de energie, alteori de bunăvoinţă, cele mai adeseori de cunoştinţa exactă a situaţiilor şi de dragostea pământului pe care era pus să-l apere, ridicaseră din partea generalului Christescu proteste energice. La rândul său, generalul rus acuza pe camaradul său român de întârzieri şi inconsecvenţe în îndeplinirea dispoziţiilor luate de comun acord. Este evident că [sic!] comandantul român primise o însărcinare extrem de grea şi plină de răspunderi. La începutul bătăliei, fusese pus deodată în faţa unei situaţii cu totul neprevăzute şi primejdioase. Silit să ia parte la o mare bătălie dezlănţuită în afara sectorului unde-şi avea adunate trupele, nevoit să-şi trimită aceste trupe în vârtejul bătăliei, rând pe rând, fără să ştie precis nici linia pe care trebuia s-o ocupe, nici puterea dușmanului cu care avea să se măsoare, lipsindu-i, mai presus de toate, încrederea în aliatul care-i lăsa întotdeauna moştenirea celor mai disperate situaţii, Christescu reuşise să astupe la timp golurile lăsate de ruşii şi să reconstituie, chiar sub cea mai mare presiune a duşmanului, o nouă linie română, care să înlocuiască linia spulberata a ruşilor. Mulţumită măsurilor sale şi eroismului celor două Divizii, 5 şi 9, care au dus greu primelor zile de bătălie, pericolul fusese deocamdată înlăturat. Criza tactică a bătăliei de la Mărăşeşti trecuse. Este meritul de necontestat al generalului Christescu. Dar acţiunea generalului Christescu ridicase nemulţumiri nu numai din partea comandamentului Armatei 4 ruse, dar şi din partea Marelui Cartier român. Se imputau generalului anumite ezitări în măsurile tactice luate de dânsul; ele nu corespundeau intenţiilor şi instrucţiunilor Marelui Cartier. La 7 august seara, Marele Cartier ceruse comandantului Armatei 1 să transporte trupele armatei pe malul drept al Siretului, astfel încât să formeze acolo o masa de manevră, cu care sa se poată proceda la contraatac. 4(82) 2018 document

37 Dar mişcările armatei s-ar fi executat cu mare încetineală şi numai în parte. Din această cauză, atât acţiunea defensivă,cât şi contraofensiva din primele zile ale bătăliei în sectorul ei principal, au fost suportate sau date din partea românilor cu forţe slabe: numai două divizii. În situaţia critică şi plină de răspunderi în care se aflase, Christescu crezuse că e dator să procedeze cu cea mai mare prudenţă şi să nu degarnisească malul stâng al Siretului, transportând toate trupele pe cel drept. Dar fărâmițarea efectivelor Armatei 1 în numeroase mici contraatacuri, date cu unităţi slabe, fără perspectiva unor succese hotărâtoare, era rău privită de Marele Cartier; continuarea sistemului ar fi pus în pericol desfăşurarea favorabilă a bătăliei. Neîncrederea în spiritul prea prudent al generalului Christescu şi dezacordul din ce în ce mai grav între el şi camaradul său rus, determină Înaltul Comandament român să ia o hotărâre gravă: sacrificarea comandantului Armatei 1 Române 43. Şi totuşi, nu putem să nu remarcăm că o particularitate importantă a operaţiei de apărare de la Mărăşeşti a constat în faptul că Armata 1 nu a dispus de o perioadă de pregătire a apărării, în care trupele să se organizeze la teren. [ ] Pe măsură ce se introduceau în bătălie diviziile române, loviturile lor ofensive puternice sau dârza rezistenţă în apărare au obligat comandamentul german să-şi mute mereu lovitura principală tot mai spre vest, evitând de cele mai multe ori sectoarele apărate de trupele române 44. Aşadar, generalul Christescu a fost înlocuit, în toiul bătăliei, de la comanda Armatei 1 Române. Totuşi, la sfârșitul acestei zile atât de grea, prin măsurile luate succesiv de generalul Christescu care a conceput, organizat şi condus bătălia timp de o săptămână de rezistenţă activă, toate forţele Armatei 1 Române se găseau în situaţia următoare: Diviziile 5, 9 şi 13 Infanterie se găseau în linia întâia în contact cu inamicul (Divizia 13 Infanterie a intrat pe front în noaptea de 29 iulie din ordinul generalului Cristescu), Divizia 14 Infanterie şi Divizia 2 Cavalerie pe malul stâng al Siretului, Divizia 10 Infanterie română în marş forţat spre Nicoreşti, se apropia de front cu destinaţia să intervină la aripa dreaptă sau la centru după cum vor dicta evenimentele, iar Divizia 15 Infanterie română debarca la Berheci 45. Noul comandant al Armatei 1 Române generalul Eremia Grigorescu e hotărât să ducă bătălia până la capăt după planul generalului Cristescu pe care îl aplică mai departe, împărățind în total acest plan de rezistenţă activă 46. Nu ne-am propus să analizăm activitatea generalului Christescu în anul 1917, în funcţiile deţinute. Am prezentat activitatea sa, prin prisma unor lucrări recunoscute. Mai multe aspecte de analiză privind activitatea sa, prin prisma poziţiilor unor personalităţi, militare şi civile, am prezentat în lucrarea noastră Generalul Constantin Christescu seniorul artileriei române moderne, apărută la Editura Militară, în anul Iar cititorii acestui articol pot decide dacă acest general a fost un Lanrezac 47 al României. Urmărind, pas cu pas, activitatea generalului Christescu în anul 1917, mai ales la comanda Armatei 1 Române, observăm că nu sunt susţinute argumentele pentru care a fost demis de la comandă. Dimpotrivă, găsim un comandant activ, prezent în miezul evenimentelor, stăpân pe sine şi pe situaţie, cu soluţii pertinente, cu ordine clare şi concise, nicidecum şovăitor. Dar, analiza logică a planificării bătăliei de la Mărăşeşti creează impresia ca desfăşurarea acesteia sub Constantin Christescu, ar fi putut conduce la rezultate cel puţin de aceeaşi valoare, ba chiar, cunoscând meticulozitatea generalului şi apetenţa sa pentru lucrul bine făcut, este posibil ca echivocul acestei bătălii terminate nedecis nici să nu fi existat, iar victoria românilor să fi fost categorică 48. Generalul Constantin Christescu a strălucit prin calităţile sale de stat-majorist, apreciat, pe drept cuvânt, ca făuritorul şcolii de stat-major româneşti, dar şi prin purtarea sa de adevărat comandant, mereu în mijlocul trupelor sale, atent observator al cursului acţiunilor, şi, mai ales, plin de iniţiativă, curajos şi patriot. Salvatoare rămâne hotărârea luată spontan de generalul C. Cristescu, ca să treacă imediat pe podul de la Cozmeşti, în toiul luptelor, prima Divizie 5 Infanterie, care apare pe ultima linie sporadică a Diviziei 34 rusă aproape decimată. Divizia 5 Infanterie română divizie eroică încheagă, în plină luptă, frontul repliat de ruşi, formând şi un cap de pod la Vest de Cozmeşti în vederea trecerii celorlalte divizii. Îndrăzneaţă a fost şi a doua măsură a generalului Christescu care, liniştit şi hotărât, trimite peste Siret la bătălie şi Divizia 9 Infanterie, glorioasa divizie care a barat direct drumul germanilor spre Mărăşeşti. Curagioasă este şi măsura luată de generalul C. Christescu prin trimiterea în luptă, de la Nicoreşti peste Siret, a Diviziei 13 Infanterie, chiar în noaptea când a fost înlocuit la comandă, divizie care s-a acoperit de glorie în actul final al bătăliei 49. Finalul bătăliei de la Mărăşeşti a demonstrat că [ ] planul defensivei-active a generalului C. Christescu, comandantul Armatei 1 române rămâne cu totul superior (faţă de planul feldmareşalului Mackensen n.n.), căci în tot timpul bătăliei de la Mărăşeşti, generalul Christescu analiza mereu situaţia, era atent şi urmărea acţiunile lui Mackensen, îi ghicea gândul şi intenţiile şi avea încredere în diviziile sale, plan după care s-a condus şi generalul Eremia Grigorescu care a încheiat bătălia. La început a barat trecerea de la Cozmeşti şi înaintarea germanilor spre Tecuci, ceea ce constituie o concepţie superioară a generalului Christescu, apoi şi-a trecut cu îndrăzneală peste Siret, divizii după divizii, în faţa Mărăşeştilor şi la Nord, care să se opună direct unei înaintări germane către spatele Armatei 2 române. [ ] De înaltă ţinută ostăşească rămân cei doi mari comandanţi de oşti, români eroi: generalul C. Christescu, iniţiatorul bătăliei, care a conceput, organizat şi condus bătălia de la Mărăşeşti timp de o săptămână, având ca şef de stat-major pe colonelul Zadic I., precum şi generalul Eremia Grigorescu, continuatorul bătăliei, care a aplicat planul mai departe şi a încheiat victorios bătălia, secondat de colonelul Samsonovici N., ca şef de stat-major 50. document (82) 35

38 General Constantin Christescu in the Events of Brigade General (r) prof. univ. Adrian Stroea Ph.D., Colonel (r) Marin Ghinoiu General Constantin Christescu is one of the most valuable artillerymen and commandants. He planned one of the most dramatic battles of the First World War Mărășești. He was changed at the pressure of the Russian alliesthat eventually proved to have failed to fulfill their command duties. His plan was continued, at command of Army 1, by another valuable general Eremia Grigorescu. Keywords: General Constantin Christescu, Army 1, Mărășești, 1917, General Eremia Grigorescu, General Ragoza. NOTE 1 Fotografiile care ilustreaz acest articol provin din albumul depus de doamna Luiza Christescu, so ia generalului, la Arhivele Statului i descoperite de domnul Daniel Siegfriedsohn. 2 Dumitru-Dan Crî maru, Elita militar româneasc în timpul lui Carol I ( ), Editura Militar, Bucure ti, 2017, p Petre Otu, Generalul Constantin Christescu un Lanrezac al românilor, în Magazin istoric nr. 7 (604)/iulie 2017, p Lt. colonel Ioani iu Alexandru, R zboiul României ( ), volumul II, Tipografia Geniului (Cotroceni) Bucure ti,f.a., p. 282; (Datarea evenimentelor se face de autor pe stil vechi, în vigoare la desf urarea evenimentelor în România n.n.) 5 Revista Historia Special, An VI, nr. 20/septembrie 2017, p. 9 i Ion Giurc, Armata român de la Bucure ti la M r e ti , Editura Militar, Bucure ti, 2017, p Glenn E. Torrey, România în Primul R zboi Mondial, Editura Meteor Publishing, 2014, p. 188 (Datarea evenimentelor se face de autor pe stil nou, adoptat de România în martie 1919 n.n.). 8 Lt. colonel Ioani iu Alexandru, Op.cit., p Ibidem. 10 Petre Otu, Op. cit., p Ion Giurc, Op. cit., p Glenn E. Torrey, Op. cit.,p Vezi pe larg Ion Giurc, Op. cit.,pp Lt. colonel Ioani iu Alexandru, Op.cit.,p Constantin Kiri escu, Istoria R zboiului pentru Întregirea României , vol. II, Editura tiin ific i Enciclopedic, Bucure ti, 1989, pp (Datarea evenimentelor se face de autor pe stil nou, adoptat de România în martie 1919 n.n.). 16 Lt. colonel Ioani iu Alexandru, Op.cit.,p Ion Giurc,Op. cit., p Lt. colonel Ioani iu Alexandru, Op.cit.,p Constantin Kiri escu,op.cit.,pp Glenn E. Torrey,Op. cit.,pp Vezi, pe larg, Nicolae Ciobanu O opera ie pe frontul din Moldova temeinic elaborata, dar niciodat executat în Muzeul Vrancei România i Primul R zboi Mondial Foc ani, 2014, Editura Pallas, pp ; 22 Lt. colonel Ioani iu Alexandru, Op.cit., p Ibidem, p Ion Giurc,Op. cit.,p Lt. colonel Ioani iu Alexandru, Op.cit.,p Glenn E. Torrey, Op. cit., pp Lt. colonel Ioani iu Alexandru, Op.cit.,pp Ion Giurc, M r e ti o opera ie de ap rare neplanificat, în Magazin istoric nr. 8 (605)/august 2017, p România în anii Primului R zboi Mondial, vol. II, coordonator principal general-locotenent dr. Ilie Ceau escu, Editura Militar, Bucure ti, 1987, p Dumitru Preda, Nicolae Ciobanu, B t lia de la M r e ti. 24 iulie/ 6 august-21 august/3 septembrie 1917, Editura Militar, Bucure ti, 2017, p Lt. colonel Ioani iu Alexandru, Op.cit.,p Glenn E. Torrey, Op. cit.,p Dumitru Preda, Nicolae Ciobanu, Op. cit.,p Glenn E. Torrey, Op. cit.,pp Constantin Kiri escu, Op.cit.,p Ibidem,pp Ibidem, pp Lt. colonel Ioani iu Alexandru, Op.cit.,p Dumitru Preda, Nicolae Ciobanu, Op. cit.,p Constantin Kiri escu, Op.cit.,p România în anii Primului R zboi Mondial, p Glenn E. Torrey, Op. cit.,pp Constantin Kiri escu, Op.cit.,pp Academia Militar, Curs de istoria artei militare, volumul II, Editura Academiei Militare, Bucure ti, 1990, p Gheorghe Berdan, Însemn ri despre b t liile de la M r ti i M r e ti (document selectat, schi biografic, note i ilustra ii de Petre Otu), în Revista de Istorie Militar nr. 5-6/2017, p Ibidem,p Charles Lanrezac (n. 31 iulie 1852, Guadelupa d. 18 ianuarie 1925, Fran a), absolvent la colii Speciale Militare de la SaintCyr, participant la R zboiul franco-prusac i la Primul R zboi Mondial; decorat cu Legiunea de Onoare i Ordinul Coroanei n.r. 48 Alexandru O ca, Florica Dobre, Un erou nedrept it: generalul Constantin Christescu, în Muzeul Vrancei, România i Primul R zboi Mondial,Foc ani, 2014, Editura Pallas, pp Gheorghe Berdan, Însemn ri despre b t liile, p Ibidem. 4(82) 2018 document

39 REVISTA DE TEPTAREA ÎN ANALIZA DIREC IUNII POLI IEI I SIGURAN EI GENERALE (1917) Lector universitar asociat Dr. Alin SPÂNU 1 La jumătatea anului 1917, în Iaşi, capitala vremelnică a României, a apărut revista Deşteptarea. Era una dintre publicaţiile care, după stabilizarea situaţiei şi revenirea la o minimă normalitate, au erupt pentru întărirea moralului populaţiei civile şi a celor aflaţi pe front. Publicaţia nu se putea compara cu mult mai titratele România 2 (editat sub auspiciile Marelui Cartier General şi unde redacţia era alcătuită din Revista Deşteptarea nume sonore ale publicisticii) sau Neamul Românesc al lui Nicolae Iorga, care îşi continua politica editorială naţională la cel mai înalt nivel. Din toamna anului 1916 au mai apărut câteva publicaţii, unele episodice şi care n-au reuşit să aibă continuitate, altele cu ceva mai mult succes, cum a fost cazul Revistei Tranşeelor pentru inima şi sufletul ostaşilor 3. Primul număr din Deşteptarea a apărut la 11 iunie 1917, avea 16 pagini, costa 30 de bani, secretariatul şi redacţia aparţineau lui Toma Oprea, redacţia era pe strada Ştefan cel Mare nr. 4, iar tirajul a fost tipărit la Tipografia Progresul. Editorialul aparţinea redacţiei şi se intitula Către cititori, având un mesaj ambivalent: pe de o parte o pledoarie pentru apariţia publicaţiei, iar pe de altă parte promova utilitatea unei prese corecte, care să nu dezinformeze cititorii. Între altele, editorialul a menţionat: Înainte se scria prea mult, azi dimpotrivă. Dar lucrurile nu s-au schimbat paralel cu antiteza populară: mult şi prost, puţin şi bun. Talentele nu apar conform unui articol restrictiv din Legea stării de asediu. Silit să arate putere şi apărare faţă de o presă suspectă, guvernul a reuşit, trecând prin cenzură vechile elemente, mai mult sau mai puţin, o presă convenabilă şi cinstită. Evacuarea Munteniei a ciuruit şi mai mult această făină de război şi nu i-a mai rămas publicului, în lipsă de altceva, decât s-o consume cu singura garanţie că nu va fi intoxicat. ( ) Şi ne-am zis: Poate că, imprimând gândul nostru şi simţirea noastră, vom găsi un număr de oameni care vor trăi, cu noi, şi adevărat şi exclusiv, în vremurile noi. Aşezări aici, seculare, cad în ruină, şi-n spulberări argintoase sub vântul transformărilor mari. De peste Prut tremură tumultul şi fastul nordic al unei imense bucurii. Omenirea fecundă şi trenţuită de răni, naşte, ca în vremea misticităţii, din mari dureri, Copilul Spiritului Nou. S-o ajutăm, prieteni, după puterile noastre! Ne-am zis. Apărem, deci, şi după cum se vede în haina săracă a împrejurărilor, cu singurul merit de a fi printre cei ce înţeleg ce ne trebuie 4. Primul articol, Pământ şi vot, semnat Alex. Ciocoi, a abordat spinoasa problemă a reformei agrare, una aşteptată deopotrivă de cei aflaţi pe front şi în spatele lui, şi aprecia, între altele că prefacerile sociale de mâine se plămădesc strict în afară de ea. Şi e rău. Cu toate acestea nu vom formula, pripiţi, învinuiri. În armonie sau nu, reformele aduse o dată în discuţie trebuie înfăptuite indiferent de oamenii care le-au propus sau le vor vota. O cere aceasta jertfa pe care cu o darnică risipă au făcut-o cei ce ţin încă zăgaz, la temporalele hotare, puhoiul duşman, o cer morţii noştri scumpi de acum şi de altădată, ei înşişi sacrificaţi pentru pământul pe care li-l precupeţim, ne-o impune, în sfârşit, acel val potopitor de aer proaspăt şi lumină nouă care vine de peste Prut şi înviorează cu puterile unei alte vieţi sărmanele suflete rebegite sub lipsă şi jug 5. După analiza promisiunilor electorale şi cele făcute de liderii politici pe front, a punctelor de vedere pro şi contra, autorul încheie cu o imagine a viitorului, care s-a dovedit corectă: Chestiunea agrară în România a fost de atâtea ori şi atât de variat dezbătută, încât e de neadmis ca cei ce-i întârzie azi dezlegarea, prin interminabile oraţiuni pseudoştiinţifice, să nu fi avut tot timpul de a o studia şi cunoaşte. Căci, oricât ar susţine adversarii proiectului de lege a exproprierii, că înfăptuirea lui ar însemna mai degrabă o nenorocire pentru pătura ţărănească decât o scăpare, noi credem totuşi că schimbarea de atitudine a oligarhiei faţă de populaţie rurală şi abdicarea ei de la multiplele-i drepturi, consfinţite de vinovata ticăloşie a noastră, a tuturora, e desigur un început bun, la care niciun democrat sincer nu poate renunţa fără o mare răspundere faţă de ţară 6. Cronica rimată document (82) 37

40 Ego semnează Peştera lui Platon. Cu prilejul unor destăinuiri despre noi, în presa europeană, care analizează un interviu al generalului Dumitru Iliescu, fost lider al Marelui Cartier General (august-decembrie 1916) şi trimis la Paris ca reprezentant al armatei române pe lângă Antanta, acordat presei franceze. Ego consideră că generalul Iliescu a fost inteligent şi de o inteligenţă prea diplomatică pentru un militar de rasă. Felul cum a ştiut să tacă, şi cât apoi vremea bine aleasă pentru a se destăinui şi maniera epatantă de a sfâşia valuri de pe Adevăr. 7, reprezentau calităţi intelectuale deosebite. Evident, interviul a adus ţării un serviciu, deoarece a explicat publicului apusean că înfrângerea României în Campania din 1916 a fost foarte firească 8, în condiţiile în care armata era nouă şi mediocru înarmată, inamicii erau patru şi cu experienţă de luptă, la care s-a adăugat seria funestă a neprevăzutului. În ansamblu, cele spuse nu erau necunoscute unora, dar meritul generalului a fost acela de a fi ars cu vorbe de lumină beznele ce ne înconjurau 9, mai ales că în retragerea spre Moldova s-au auzit lucruri suspecte şi triste. Al doilea serviciu pe care şi l-a adus Dumitru Iliescu a fost de a se descărca de vina sa de quasi-ministru de război al României 10, afirmând ferm că ţara era nepregătită pentru un conflict. Astfel, în opinia jurnalistului, militarul care pleacă la luptă cu singura nădejde în noroc, silit de împrejurări politice, e de mai înainte disculpat 11. Indirect, interviul din presa franceză a sugerat că generalul n-ar fi avut libera alegere a acţiunilor militare, care au fost constrânse de anumite cerinţe diplomatice. Concluzia finală este că publicul ar trebui să înveţe ca, pe viitor, să nu mai judece în necunoştinţa atât de totală a dedesubturilor 12. Încheierea articolului este cea care face legătura cu titlul şi militează pentru stoparea aruncării cu acuzaţii gratuite la adresa decidenţilor politico-militari: Suntem şi aici, între faptele de arme, faptele interne şi externe, în Peşterea lui Platon. Solid legaţi cu faţa la peretele bine luminat pe dinafară şi fără să ne putem întoarce capul, nu vedem trecând pe zid decât umbrele celor ce se perindă în aer şi-n adevăr şi-n culise 13. În loc de cronic extern. Abdicarea regelui Greciei semnat Amphytrion prezint într-o form beletristic evolu ia domniei i cauzele care au condus la abdicarea regelui Constantin. Cumnat cu kaizerul german Wilhelm al II-lea (vinovat de începerea conflictului), monarhul grec s-a opus alian ei cu Antanta în 1914, a suprimat îndat libert ile constitu ionale i a deschis grani a miilor de spioni care organizar ligi militare pentru ap rarea tronului. Pe fiecare stânc s-au instalat posturi de telegrafie f r fir i posturi de aprovizionare pentru submarine. To i agen ii diplomatici, poli iene ti i func ionarii din zona militar i din cealalt devenir spioni ai Germaniei, a a c mi c rile lui Sarrail erau necesar cunoscute du manilor. Toate greut ile de transport i toate mizeriile unei gazde în eleas cu germanul fur f cute armatei aliate. Partizanii Angliei, închi i sau uci i, teritoriile din preajma trupelor se r scolir de c tre antan i. Trupele din regiunea Cavalla se 38 predar din ordin regal, forturi i muni ii trec în mâna bulgarilor, astfel c armatei din Salonic i se creeaz un front nou pe aripa ei dreapt 14. Pân la urm interesele britanice primeaz, iar regele i prin ul mo tenitor George abdic în favoarea mezinului Alexandru. Constantin nu se sfie te s declare în tristul moment c ara trebuie s duc o politic contrar cele de mine impus pân azi i pentru acest lucru nu mai sunt eu indicatul, spre a nu-mi c lca regescul cuvânt i nici prin ul George, care ca mo tenitor a fost prea mult legat de politica i de persoana mea, pentru ca s poat aduce la cârm pe oamenii afurisi i de mine, de mitropolit i de sfântul cler 15. O dat încheiat acest moment, fanfare izbucnesc apropietor i în port e o mare mi care de vânt, apreciabil prin agita ia funiilor i pânzelor. Lan uri sun i ancorele se ridic zgomotos i, brusc, uierul sirenelor g ure te, însutit, cerurile 16, înviorând atmosfera i optimismul în victoria alia ilor. Poezia este reprezentată de Suspin retrospectiv (autor Pan), o combinaţie de ironie contemporană, care include şi menţionarea unor personalităţi politice, cum ar fi: Şi nu primea Parnasul scripturile profane/şi zidul umplea doruri de ţeluri mai umane./atunci A.C. Cuza îşi dedica dantura/ Şi cronicarul Iorga nu-şi depăşea măsura/atuncea Parlamentul nu patrona, odiosul/ Ca fiul să-şi renege definitiv Cristosul./ Pe-atunci d-rul Lupu nuşi postişa frizura/şi spada-i de Toledo nu-şi începuse cura 17. Totuşi, finalul este mobilizator, dar tot cu o fină ironie la situaţia existentă: Să pintenăm elanul cu ultima sandală/ Să smulgem patrimoniul din gheara temporală/ Să fluture fanionul speranţelor străbune/ Pe hoitul inerţiei avântul brav răsune./- Cu ofensiva, d-nă, cum credeţi că rămâne?/ Ah, pâinea pentru artă şi arta pentru pâine 18. Anathema (alt pseudonim) ridică polemica cu Să se desfiinţeze cenzura, care pleca de la o interpelare a doctorului N.G. Lupu în Parlament, ocazie cu care s-a plâns că una a zis el ziariştilor şi alta a ieşit în presă (chiar pe dos), după ce cenzura şi-a băgat pixul. Anatema nu se sfia să-l ironizeze pe Lupu şi să afirme că gazetarii sunt principalii vinovaţi, aducându-i aminte că, nu cu mult timp în Nicolae Gh. Lupu urmă, arunca pe jos ziarele nemulţumit de ceea ce citea şi declara că libertatea presei e o greşeală într-o ţară în care a fi analfabet e o virtute şi apostolii celei de-a patra puteri în Stat sunt adesea copişti daţi afară ori virtuoşi samsari! 19. O întrebare retorică, dar extrem de pertinentă, era lansată în eter, la adresa formatorilor de opinie din perioada antebelică, dar care au părăsit România imediat după izbucnirea războiului. Desigur, aceştia se erijau în mari condeieri autohtoni prin străinătate, dar altfel cu ce minuni nu ne-ar fi delectat toţi corsarii condeiului care-şi plimbă acum imaginare reumatisme prin climate mai calde, făcând pe viconţii de Danubiu cu bani dospiţi în umbra carelor de contrabandă ori storşi din ţâţa etern izvorâtoare a bietelor bugete ministeriale? 20. Autorul se punea în pielea doctorului Lupu, imaginându-şi că acesta ar putea insinua că presa de azi nu mai este presa de ieri; 4(82) 2018 document

41 că cei mai mulţi din câţi ştiu să scrie corect o frază formată din două propoziţii au acum conştiinţa exactă a răspunderii scrisului lor 21. Desigur, se putea încerca şi o presă fără cenzură, care să rămână doar o sabie a lui Damocles asupra gazetarilor. Cu debitul d-tale verbal, repede şi monoton cum ţi-l califică un ziar amic ai fi în stare să completezi toate paginile modestei noastre reviste. Noi însă s-o ştii suntem pentru cenzură. Şi chiar dacă cerem să se desfiinţeze, nu cerem să se suprime! 22, încheie cu umor Anatema. Rubrica Însemnări de tot felul cuprinde ştiri scurte, profunde şi cu un impact deosebit. Voluntarii ardeleni laudă sosirea românilor care au luptat din obligaţie pentru Imperiul Austro-Ungar şi au căzut prizonieri la ruşi, dar şi-au exprimat dorinţa A.C. Cuza în frunte cu Constantin Argetoianu, s-au gândit să combată Partidul Liberal prin înfiinţarea unei noi formaţiuni, denumită pompos Partidul Constituţional. Din nefericire pentru ei, de la vorbe la fapte era cale lungă (ca şi de la Odessa la Iaşi), aşa că proiectul care arăta atât de bine pe hârtie s-a topit în faţa realităţilor din spaţiul românesc. Lipsa de zahăr, cunoscută şi acceptată de toată lumea, a afectat şi producerea unor medicamente. În pofida cererilor depuse de farmacişti autorităţile nu au răspuns pozitiv, aşa că unele medicamente nu se mai produceau. Totuşi, pe de altă parte, într-o bodegă din Iaşi, pitorească, cu patroni hazlii 28, se servea zilnic dejunul, la finalul căruia desertul era un compot ale să devină combatanţi români. Cele câteva sute care au sosit fac în faţa Europei mai mult decât o mare victorie pe frontul românesc, şi pentru maghiari mai mult decât toate plebiscitele pronunţate sub carabină, mai mult decât toate declaraţiile de fidelitate ale popilor trădători şi ale parlamentarilor cumpăraţi 23, era o realitate, dar şi o propagandă în sprijinul românilor transilvăneni, al căror moral era menţinut la cote înalte. Viţiuri de formă deschide o polemică cu Neamul Românesc, editat de Nicolae Iorga, cu privire la reprezentarea României în presa din străinătate. Neamul Românesc a lăudat activitatea profesorului Paul Negulescu în SUA, dar pe de altă parte, la Petrograd, a apărut un ziar românesc execrabil scris franţuzeşte şi de proporţii umilitoare din toate punctele de vedere 24, care a ajuns şi în faţa marelui istoric. Cel care a editat publicaţia (redacteur-gérant) era Hugo Bacher, reprezentantul ziariştilor români pe lângă confraţii ruşi şi aliaţi din capitala Rusiei, iar Deşteptarea considera că e mai nu ştim cum să spunem mai rău decât reprezentanţa gălăgioasă, dar inofensivă a unui Paul Negulescu oarecare 25. Cât priveşte jurnalismul autohton, autorul Termidor&C-nie, îşi exprima o opinie care îmbina umorul cu seriozitatea: Fiindcă noi, ce de-aici, ne-am mulţumi mai la urma urmei şi cu producţiile cotidiene de o înaltă forţă morală ale umoriştilor improvizaţi în scriitori de epopee Dar să nu ni se ia, rogu-vă, în nume de rău, simplitatea gustului. Vorba unui amic rămas departe: Facem şi noi, aşa, un spirit 26. O problemă delicată este surprinsă în Ca să putem mânca, după ce autorităţile au anunţat că se va vinde brânză de diferite sortimente către populaţie, dar numai acelora care vor dovedi că s-au vaccinat contra variolei. Cum vaccinarea era de-abia la început, autorul rubricii se întreba dacă stocurile de brânză vor aştepta până se vor vaccina toţi cei aflaţi în urbe sau produsul a fost deja mâncat de cei deja vaccinaţi. Apariţia unei noi formaţiuni pe scena politică aduce în discuţie motivaţia şi necesitatea acesteia. Alunecăm spre un partid reacţionar forte. Şi aceasta pentru că notaţi bine d. Argetoianu nu concede guvernului forţa morală necesară înfăptuirii reformelor!... 27, este punctul de vedere al publicaţiei. De fapt, o parte din foştii conservatori care se aflau la Odessa, cărui fructe înotau, grele, într-un sirop delicios 29. Morala era că şi pe timp de război, în pofida restricţiilor şi a lipsurilor, exista o piaţă neagră şi băieţi deştepţi care se aprovizionau cu tot ce aveau nevoie sau li se solicita de către beneficiari cu bani. Disputele din Parlament, chiar şi pe timp de război, erau savuroase, iar jurnaliştii nu le puteau rata. Spre exemplu, în Camera Deputaţilor, A.C. Cuza a afirmat, bazându-se pe documente vechi, că între boieri şi răzeşi au fost lupte pentru pământ 30. Nemulţumit de afirmaţie, deputatul T. Vasilescu răspunde că nu există aşa ceva în niciun manual de istorie al lui A.D. Xenopol, iar pentru a fi convingător l-a apostrofat pe Cuza cu expresia Dumneata habar n-ai de istorie!. După un scurt moment de stupefacţie toată Camera Deputaţilor a izbucnit în râs, căci Cuza putea fi acuzat de orice, dar nu că nu se pricepe la istorie. Nicolae Iorga este din nou combătut după ce a criticat presa colaboraţionistă din Bucureşti şi a solicitat să fie condamnată fără circumstanţe de întreaga suflare a naţiei noastre sângerate 31. Deşteptarea considera că publicul trebuie să-şi aleagă preferinţele publicistice, iar dacă va alege eronat vina trebuie căutată altundeva. Presa cea nouă va fi aceea care va naşte ea singură din propriile noastre dureri, se încheie profetic articolul. Rubrica se încheie cu o ironie la adresa perindărilor prin Moldova a unor mari figuri europene şi aliate: Gucicov, ministrul de Război al Rusiei (a trecut ca un meteor luminos şi neuitat 32 ), Albert Thomas, ministrul Armamentului din Franţa şi Emile Vandervelde (un salcâm înflorit şi muncă amarnic de din plin rodită). Alături de aceştia şi-a anunţat vizita şi liderul Rusiei democratice, Aleksandr Kerenski, considerat marele preot răzvrătit al credinţelor sale, uimitor de frumos şi de aievea întruchipat. După toate aceste vizite ale unor oameni cunoscuţi pentru vederilor lor progresiste românii au rămas cu simbolul adânc religios pe care l-a înscris vizitele lor neaşteptate şi Istoria ce-şi începe un capitol nou, a României, şi să mărturisim acea credinţă într-o viaţă nouă, adusă cu ei şi cu vântul proaspăt al libertăţilor, care bate violent din toate părţile 33. Imediat după apariţia revistei, Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale a început să verifice membrii redacţiei document (82) 39

42 Nicolae Iorga şi autorii articolelor. Comisarul-ajutor Al. Gussi a informat, la 13 iunie 1917, că Deşteptarea este scoasă de Alexandru Bălăceanu, fost redactor la Universul şi Toma Oprea, fost secretar de redacţie la Gazeta, deci doi oameni cu experienţă în domeniu. Mai trece o lună şi acelaşi Gussi elaborează un raport cu date amănunţite despre cei în cauză. Alexandru Bălăceanu, membru în Sindicatul Ziariştilor şi în Asociaţia Generală a Presei, era licenţiat al Facultăţii de Drept din Bucureşti şi a început cariera de jurnalist la Secolul (1914) ca redactor, apoi a trecut la Viitorul, organul Partidului Naţional Liberal. S-a refugiat la Iaşi cu fratele lui (avocat şi ofiţer în rezervă) şi două surori. În cercurile jurnaliştilor Bălăceanu se bucură de o bună reputaţie şi ca om, şi ca gazetar 34. Din punct de vedere fizic e un om gras, disproporţionat, blond, buza de jos căzută şi adeseori poartă monoclu 35. În revistă a semnat şi cu pseudonimele Alex. Ciocoiu şi Termidor. Ceilalţi autor erau Toma Oprea (Ego), studentul la drept Iliescu (Pan), fost colaborator la Minerva (unde făcea redacţia, fără însă a împărtăşi vederile ultime ale gazetei 36 ) şi Dinu Dumbravă (Anathema), fără studii superioare, a scris la Adevărul, iar soţia era dactilografă la Ministerul de Interne. În plus, de redacţie se mai ocupa cu Joldea Rădulescu, care avea experienţă de la Seara, Dreptatea şi Facla, dar nu scria în revistă fiind soldat. Singurul rămas neidentificat era Amphytrion, dar comisarul Gussi avea în vedere să-l identifice cât mai repede pe adevăratul autor. În etapa următoare s-a trecut la identificarea cercului de relaţii al celor care gestionau Deşteptarea, iar primul pe listă a fost Toma Oprea, întrucât Bălăceanu provenea din înalta societate şi avea referinţe bune. Toma era fiul căpitanului Vasile Oprea (decedat) din Regimentul 5 Teleorman şi al Elenei, era student la Facultatea de Drept şi reformat din armată pentru debilitate şi că este suferind de hernie 37. Unul dintre cei întrebaţi despre el a fost Alexis Macedonski, fiul cunoscutului poet, care l-a descris pe Oprea ca un băiat liniştit şi cu oarecare fond literar 38. De remarcat că sora lui Oprea era căsătorită cu Joldea Rădulescu, aşa încât colaborarea la revista Deşteptarea devenea una familială. După toate verificările efectuate de agenţii de siguranţă s-a constatat că autorii articolelor erau departe de orice suspiciuni privind eventuale şopârle sau interese obscure. Aşadar, publicaţia îşi putea continua apariţia, dar în actualul stadiu al cercetării nu rezultă că ar mai fi apărut şi un alt număr al revistei. Probabil că, în acest caz, s-a aplicat zicala Unu, dar bun!. The Review Deşteptarea in the Analysis of the Police and General Security Directorate (1917) Assistant Professor Alin Spânu, Ph.D. The Review Deşteptarea appeared on June 11, 1917, having 16 pages and costing 30 coins. The Secretariat and the Editorial Board belong to Toma Oprea. The only issue came to the attention of the Police and General Security Directorate, with the identification and verification of the articles signatories being in charged commissary Al. Gussi. After the verifications ended, the review received approval to continue to appear. Keywords: Review Deşteptarea, 1917, the Police and General Security Directorate, Toma Oprea, Al. Gussi. NOTE 1 Universitatea Bucure ti. 2 Pentru mai multe detalii, a se consulta: Aurel Pentelescu, Petre Opri, România un ziar din anii R zboiului pentru Întregirea Neamului. 90 de ani de la apari ie, în volumul 1917 Glorie i Dezn dejde (coord. Gavriil Preda), Editura Universit ii Petrol-Gaze din Ploie ti, Ploie ti, 2007, pp ; Mircea T nase, Cu presa în linia întâi, în volumul Oltea Gr m ticu- R canu (coord.), R zboi pentru ar, Editura PIM, Ia i, 2018, pp Pentru mai multe detalii, a se consulta: Alin Spânu, Revista Tran eelor pentru inima i sufl etul solda ilor (1916), în volumul «Retr iri istorice în veacul XXI», seria Istorii, vol. X, a XII-a sesiune de comunic ri tiin ifi ce 9-10 septembrie 2016: 100 de ani de la intrarea României în R zboiul de Întregire Na ional i 75 de ani de la intrarea în R zboiul de Reîntregire Na ional (edi ie coordonat i îngrijit de comandor (r) prof. univ. dr. Jipa Rotaru i prof. Vlad Constantin), Editura Ro.cart, Bucure ti, 2017, pp ; idem, Revista Tran eelor pentru inima i sufl etul solda ilor (1917), în volumul «Retr iri istorice în veacul XXI», seria Istorii, vol. XI, a XIII-a sesiune de comunic ri tiin ifi ce 8-9 septembrie 2017: 140 de ani de la proclamarea independen ei na ionale; 100 de ani de la eroicele b t lii din vara anului 1917; 70 de ani de la catastrofa armatei române de la Stalingrad (edi ie coordonat i îngrijit de comandor (r) prof. univ. dr. Jipa Rotaru i prof. Vlad Constantin), Editura Ro.cart, Bucure ti, 2018, pp De teptarea, an I, nr. 1, 11 iunie 1917, p Ibidem, p Ibidem, p Ibidem, p Ibidem. 9 Ibidem. 10 Ibidem. 11 Ibidem. 12 Ibidem, p Ibidem. 14 Ibidem, pp Ibidem, p Ibidem. 17 Ibidem, p Ibidem, p Ibidem. 20 Ibidem. 21 Ibidem, p Ibidem. 23 Ibidem, p Ibidem. 25 Ibidem. 26 Ibidem, p Ibidem. 28 Ibidem, p Ibidem. 30 Ibidem. 31 Ibidem, p Ibidem. 33 Ibidem. 34 Arhivele Na ionale Istorice Centrale, fond Direc iunea Poli iei i Siguran ei Generale, dosar 237/1917, f Ibidem. 36 Ibidem. 37 Ibidem, f Ibidem. 4(82) 2018 document

43 O poveste adevărată REGELE FERDINAND I CUVÂNT PENTRU UNIREA NEAMULUI ROMÂNESC (Partea a IV-a) Neculai MOGHIOR 1 O rază de speranță a venit odată cu declanșarea, la 15 septembrie 1918 a ofensivei mult așteptate a armatelor aliate de la Salonic. Acțiunea hotărâtă a trupelor franceze și engleze, aflate sub comanda generalului Franchet dʹesperey, a silit Bulgaria să semneze, la 30 septembrie 1918, Armistițiul de la Salonic deschizând drumul Generalul Franchet D Esperey trupelor aliate către Dunăre. La 1 octombrie 1918, regele Ferdinand I i-a declarat reprezentantului Franței la Iași, contele de Saint-Aulaire: Știți că eu nu am încetat să mă consider aliatul dumneavoastră. Mi-am ținut promisiunea să nu închei pacea cu inamicii dumneavoastră și ai mei. În ciuda amenințărilor lor, am întârziat schimbul instrumentelor de ratificare ale tratatului de sclavie pe care ni l-au impus după trădarea rusească. Sunt nerăbdător să lupt alături de prietenul nostru Berthelot, dar orice gest prematur nu ar duce decât la o nouă catastrofă, la un măcel inutil și la distrugerea a ceea ce mai rămâne din armata și țara Mea. Totuși, împreună cu toți șefii armatei, sunt gata să decretez mobilizarea, chiar înainte de a stabili contactul efectiv cu trupele franceze, și să înfrunt riscuri mari și neașteptate neașteptând această legătură, dacă există o șansă serioasă să o grăbesc. Pentru moment, nu am putea să vă dăm decât trei sau patru divizii, cea mai mare parte a efectivelor noastre aflându-se în teritoriul ocupat, dar socotim că, la o lună după plecarea nemților, vom dispune de patru până la cinci sute de mii de combatanți. Dacă este prea târziu să participăm la victorie, armata Mea vă va ajuta să o confirmați. Dacă există o dreptate, nimeni nu vă va contesta-o, căci toate popoarele subjugate își vor datora eliberarea cu precădere Franței. Pentru ca această victorie să vă fie asigurată, puteți să contați pe armata Mea, încadrată de ofițeri francezi, ca pe o armată franceză 2. Între timp, la 9 octombrie 1918, o telegramă de presă venită de la Viena informa cititorii că: Fruntașii românilor ardeleni și bucovineni, adunați într-o conferință națională constitutivă, au proclamat în mod solemn INDEPENDENȚA politică a neamului românesc din Austro-Ungaria.Iar în numărul din 24 octombrie al ziarului România Nouă de la Chișinău găsim consemnată știrea: Comitetele naționale constituite în Transilvania, Bucovina, Paris, Roma și până departe în America lui Wilson, s-au ridicat ca o singură voință pentru afirmarea României Mari... Grandioasa manifestație națională de la Chișinău este cel mai categoric document al îndreptării aspirațiilor noastre istorice. Aici, reprezentanții oficiali ai Franței și Statelor Unite au recunoscut înființarea legiuită a României tuturor românilor... S-a săvârșit astfel marele act de drept internațional care nu mai are nevoie decât de o sancțiune internă care trebuie să o dea fapta revoluționară a ostașilor și luptătorilor din pământul robit... De aceea, strigăm cu toată puterea sufletului nostru: Trăiască Alba Iulia revoluției românești, pe care o cerem ca o consfințire definitivă a unirii noastre naționale! 3. În ședința Senatului, din 23 octombrie/6 noiembrie 1918, s-a discutat despre posibilitatea oferirii unui omagiu pentru reprezentantul diplomatic al SUA în România: Senatorul Victor Miclescu a amintit că, la Chișinău, cu ocazia serbării unui an de la proclamarea autonomiei Basarabiei, Charles Wopicka, ministrul Statelor Unite, cu autoritatea ce-i dă funcția ce o ocupă, a declarat că Basarabia este și va rămâne a românilor. Miclescu a propus Senatului să exprime recunoștința sa plenipotențiarului american. Senatul a admis și a votat, în unanimitate, o Moțiune solemnă. În altă ordine de idei, Miclescu referindu-se la telegrama Comitetului Național Bulgar din Dobrogea, către Guvernul bulgar a zis că din acea telegramă ar reieși că Dobrogea e lăsată în grija Guvernului de la Sofia. A adăugat că, după informațiile sale, ministrul de Externe bulgar, Teodorov, susținea pe toate căile pretențiile Bulgariei asupra Dobrogei. 1 decembrie Ceremonia sosirii în capitală a regelui Ferdinand, reginei Maria şi a generalului Henri Mathias Berthelot (Fototeca Arhivelor Naţionale Istorice Centrale) document (82) 41

44 Comitetul Naţional Român al Transilvănenilor şi Bucovinenilor în Celiabinsc (Fototeca Arhivelor Naţionale Istorice Centrale) Se caută apoi să se extermine populația românească din Dobrogea, ca la un eventual plebiscit, să se înlăture adevărul. V. Miclescu a făcut apel, la istoricii români, să răspândească studiile lor asupra drepturilor noastre imprescriptibile asupra Dobrogei. A rugat, de asemenea, Guvernul să comunice Senatului ce a făcut până acum pentru apărarea drepturilor noastre în Dobrogea 4. Evoluția evenimentelor interne și a celor de pe frontul balcanic au impus, la 24 octombrie/6 noiembrie 1918, demisia guvernului condus de Alexandru Marghiloman și înlocuirea lui cu un guvern de tranziție condus de generalul Constantin Coandă prim-ministru și ministru de Externe, general Arthur Văitoianu ministru de Interne și generalul Eremia Grigorescu ministru de Război. În Proclamația regală dată cu prilejul numirii noului guvern la 24 octombrie/6 noiembrie 1918, regele Ferdinand I spunea: ROMÂNI! Împrejurările ne dau din nou putința să îndeplinim ceea ce v-am făgăduit și ceea ce în sufletul Meu n-am încetat să voiesc. Reformele constituționale care asigură tuturor cetățenilor votul obștesc și țăranilor proprietatea a două milioane de hectare din proprietatea mare particulară, precum și moșiile Domeniului Coroanei, Statului, așezămintelor de binefacere, guvernul Meu le va înfăptui. Pe temeiul lor vom asigura viața socială și economică cu mai multă dreptate și mai mult spor pentru cei ce muncesc. Guvernul Meu va lua fără întârziere măsurile cuvenite pentru ca aceste reforme să ia ființă. În vechiul Regat, ca și în Basarabia, voim ca cuvântul dat să se împlinească. ROMÂNI! Mai mult decât oricând azi țara are nevoie de unirea tuturor. Orice ațâțare la ură și dezbinare este vătămătoare și vinovată. Numai prin concordie și ordine vom putea îndeplini înaltele datorii obștești. Mă îndrept către voi cu dragoste și credință, sigur că la voi găsesc aceleași sentimente de iubire și încredere în regele vostru, care prin unirea noastră va da scumpei noastre Românii putere și propășire 5. În ziua de 28 octombrie/9 noiembrie 1918, Armata de Dunăre a aliaților, comandată de generalul Berthelot, ajunge la Dunăre și începe forțarea fluviului. Tot atunci, regele Ferdinand I a dat Proclamația către armată la a doua mobilizare: 42 OSTAȘI! Ora mult așteptată de toată suflarea românească și îndeosebi de voi, vitejii Mei ostași, a sunat în sfârșit după lunga și dureroasa așteptare. Trecerea Trupelor Aliate peste Dunăre ne impune ca sfântă și patriotică datorie să luăm iarăși arma în mână ca să izgonim, împreună cu ele, pe vrăjmașul cotropitor din țară și să aducem liniște populației asuprite. Regele Vostru vă cheamă din nou la luptă ca să înfăptuiți visul nostru de atâtea veacuri: Unirea tuturor Românilor pentru care în anii ați luptat cu atâta vitejie. Sufletele celor căzuți pe câmpul de onoare vă binecuvântează pentru această ultimă sforțare, privirile credincioșilor noștri aliați sunt îndreptate cu dragoste și încredere spre Țara noastră și fiii ei, camarazii noștri de arme din biruitoarele armate franceze și engleze, care vin în ajutorul nostru, cunosc vitejia voastră de la Oituz, Mărăști și Mărășești, arătați-le că timpul de așteptare n-a putut să slăbească brațul ostașului român. Frații noștri din Bucovina și Ardeal vă cheamă pentru această ultimă luptă, ca prin avântul vostru să le aduceți eliberarea din jugul străin.biruința e a noastră și viitorul va asigura întregului neam românesc viața pașnică și fericită. Înainte deci cu vitejia strămoșească! Dumnezeu este cu noi 6. În aceeași zi, la ora patru dimineața, atașatul militar al guvernului român la București l-a trudit pe feldmareșalul von Mackensen și i-a prezentat o Notă-ultimatum din partea guvernului condus de generalul Coandă în care se preciza că: Pentru a împiedeca ca România să devină din nou teatru de război, este absolut necesar ca trupele germane să părăsească teritoriul român în termen de 24 de ore. După scurgerea acestui timp, trupele vor trebui să depună armele și să se abțină de la orice distrugeri sau violențe, pentru care guvernul german va fi făcut răspunzător. Așteptăm răspuns până mâine dimineața la ora 9, fiind nevoiți, în caz contrariu, să întrebuințăm forța spre a ajunge la acest rezultat 7. Ca urmare a acestei note ultimative, trupele lui Mackensen au început în masă o retragere dezordonată în timp ce Armata de Dunăre, comandată de generalul Henri Berthelot a forțat Dunărea pe la Giurgiu. După cum arăta și Constantin Kirițescu: Pe urma germanilor care se retrag, francezii ajung la Copăceni, pe Argeș, unde trebuie să se oprească. Râul e umflat, iar marele pod a fost aruncat în aer de germani. Alte detașamente franceze au trecut Dunărea la Zimnicea și la Turnu Măgurele, în noaptea de 10/11 noiembrie. De la Giurgiu, Berthelot adresează poporului român un apel de îmbărbătare. Aeroplanele franceze zboară deasupra Bucureștilor și aruncă manifestul, prins cu stegulețe cu culori naționale. În cuvinte însuflețite, comandantul francez anunță pe români că: Ceasul dreptății a sunat! Peste tot învins, pe alocuri zdrobit, dușmanul e peste tot în risipire. A venit ceasul să ardeți peticul de hârtie cu care vi s-a făcut silă la București. Iar către soldați, Berthelot adresează apelul: La arme! E strigătul patriei române pentru care ați suferit. E chemarea regelui vostru, care a jertfit totul pentru mărirea României. E strigarea strămoșilor voștri, a sufletelor lui Mircea cel Bătrân, lui Ștefan cel Mare, lui Mihai Viteazul. E strigătul fiilor și fraților voștri, căzuți vitejește pe câmpurile de bătaie de la Oituz și Mărășești... Și mâine veți 4(82) 2018 document

45 vedea steagul englezesc și tricolorul Franței plutind în bătaia izbânzii și a neatârnării, alături de steagul vostru tricolor! 8. Odată cu decretarea celei de-a doua mobilizări a armatei române, regele Ferdinand I a dat publicității o proclamație către întregul popor: ROMÂNI! Când în 14 august 1916 v-am chemat în lupta pentru dezrobirea fraților voștri, am avut credința nestrămutată că dreptatea cauzei noastre va birui și că izbânda va fi de partea puternicilor Aliați de care ne legam soarta. Deși neînvinse și însuflețite de cel mai bărbătesc avânt, armatele noastre, înconjurate de vrăjmaș din toate părțile prin prăbușirea Rusiei, au fost silite, iarna trecută, să întrerupă lupta pe care Aliații noștri au urmat-o cu atâta hotărâre și cu atâta glorie. Azi, fiindu-ne iarăși cu putință să unim oștirile noastre cu cele ale Aliaților, suntem datori să reintrăm în luptă alături de ei, pentru ca tot împreună cu ei să mergem la biruința definitivă care ne va aduce roadele întregi ale jertfelor și ale vitejiei noastre. ROMÂNI! Suferințele neamului românesc, atât de greu încercat în cursul veacurilor, sunt pe sfârșite. În clipa în care Aliații trec Dunărea și ne putem regăsi lângă ei ca să izgonim pe inamicul, care de doi ani încalcă și jefuiește pământul strămoșesc, sunt încredințat că veți răspunde chemării Mele cu aceeași dragoste față de țară și că România va vedea înfăptuindu-se visul de veacuri al Neamului nostru, Unirea tuturor Românilor. Liberi și uniți, o viață puternică și sănătoasă să asigurăm întregului popor român. Copiii copiilor noștri vor binecuvânta străduințele voastre și vor slăvi pe cei ce s-au jertfit pentru idealul neamului. Cu Dumnezeu înainte! 9. Pentru a tăia calea trupelor germane în retragere, generalul Berthelot a cerut Marelui Cartier General al armatei române să-și orienteze acțiunea principală în direcția Oituz Brașov. În timpul acestei operațiuni, la 12 noiembrie 1918 a venit vestea încheierii armistițiului general pe toate fronturile și a încetării oricărei acțiuni de luptă. Între timp, la 9/22 octombrie, a apărut la Cernăuți ziarul Glasul Bucovinei în al cărui editorial, semnat de mai multe personalități politice și culturale în frunte cu Sextil Pușcariu, și intitulat Ce vrem se preciza că: Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoșesc și să ne cârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești [...]; pretindem ca împreună cu frații noștri din Transilvania și Ungaria cu care ne găsim în aceeași situație să ne plăsmuim viitorul, care ne convine nouă în cadrul românismului; cerem să putem aduce la congresul de pace aceste postulate ale noastre, prin reprezentanții aleși de noi înșine din mijlocul națiunii noastre 10. La Cernăuți, în ziua de 14/27 octombrie 1918, s-au întrunit, în Palatul Consiliului Mitropolitan, deputații bucovineni din Parlamentul de la Viena, personalități politice Generalul Iacob Zadik Iancu Flondor din zonă și reprezentanți ai comunităților locale într-o mare adunare, care s-a transformat în Adunare Constituantă și au adoptat o moțiune prin care hotărau: Unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești, într-un stat național independent. Contele F. Toggenlung, președintele austriac al provinciei Bucovina, a trimis o telegramă ministrului de Interne de la Viena, prin care îl informa că: La 27 octombrie are loc la Cernăuți o adunare națională convocată de Clubul Parlamentarilor, apoi de deputații din Parlament, Grigorovici și Șerbu, precum și de toate partidele române reprezentate în Dietă. La adunare iau parte toți deputații români din Parlament, toți deputații care fuseseră aleși în ultima Dietă bucovineană, precum și primarii români din Bucovina. Numărul participanților, circa persoane. Adunarea are loc în spațiu închis. Președintele deschide adunarea cu o cuvântare în care sunt puse în lumină importanța și amploarea ultimelor evenimente. Președintele încheie cuvântul de salut cu citirea următoarei rezoluții, luată de toate partidele române: 1. Poporul român din Bucovina statornicește că are dreptul să-și determine singur soarta. 2. În baza acestui drept, el proclamă solidaritatea sa cu românii din Transilvania și Ungaria. 3. Pentru a atinge scopul comun, cere constituirea unei organizații comune, care să formuleze și să dea expresie postulatelor românilor din Austro- Ungaria; 4. Organizația comună va consta din reprezentanți aleși ai românilor din Transilvania și Ungaria, precum și din reprezentanți ai Constituantei românilor din Bucovina; 5. Constituanta constă din deputații români ai Parlamentului, din foștii deputați români ai dietei Bucovinei și din primarii români ai provinciei; 6. Constituanta alege un Consiliu Național din 36 de membri; 7. Numai Consiliul Național și organizația comună au dreptul de a reprezenta interesele românilor din Imperiu; oricărui alt factor i se contestă dreptul de a vorbi în numele lor. 8. În Congresul Păcii, românii nu pot fi reprezentați decât de oamenii lor de încredere. 9. Delimitările naționale rămân rezervate deciziei Consiliului Național și organizației comune. Rezoluția de mai sus a fost acceptată de către adunare prin aclamație 11. După 143 de ani de ocupație austriacă, Bucovina se elibera din robie și se reîntorcea la locul ei de origine. Momentul este evidențiat astfel în lucrarea istoricului Constantin Kirițescu: [...] Mulțimea, ce manifesta pe străzi, intră în sala Palatului Mitropolitan unde se constituia Consiliul Național și arborează la fereastră tricolorul român. Covârșit de emoția ce umplea cu lacrimi ochii tuturor, octogenarul părinte Bejan, care deschisese ședința Adunării, salută tineretul și rostește cuvintele cuviosului Simeon: Acum slobozește, Doamne, pre robul tău, căci ochii mei văzură mântuirea neamului! 12. Din acel moment, Consiliul Național a devenit singura autoritate oficială a întregii provincii bucovinene. Activitatea document (82) 43

46 sa a fost însă îngreunată de o serie de dezordini și jafuri provocate de cei care se retrăgeau de pe front și de bandele de ucraineni care vroiau să-și impună autoritatea asupra părții de nord a provinciei. În aceste condiții Iancu Flondor, președintele Consiliului Național, a solicitat guvernului român sprijinul armatei noastre pentru restabilirea ordinii și liniștei în zonă. Divizia 8 Infanterie, comandată de generalul Iacob Zadik, a primit ordinul de a interveni în Bucovina. La 8 noiembrie, armata română trecu vechea graniță nefastul cordon întărit prin nelegiuirea săvârșită la 1775 și călcă pământul frățesc al Bucovinei. Soldații sunt primiți cu un entuziasm mișcător, așa cum se primesc frații de multă vreme așteptați. Nimeni nu se înșeală asupra adevăratului caracter al acestei expediții. Nu poate fi vorba despre o simplă acțiune polițienească. Ci patria mumă își trimite solii care să-i readucă la sân pe fiica răpită. Bucovina, colțul cel mai vechi de țară moldovenească, care cuprindea lăcașul scaunului domnesc și mormintele voievozilor, se lipea iar de trupul țării mume. Moldova lui Ștefan cel Mare se reîntregea. Din înălțimea turnurilor vechilor ctitorii ale Mușatinilor și Movileștilor, clopotele, care veacuri de-a rândul au sunat a primejdie și a jale, sună vesel de sărbătoare. Și vântul duce ecoul lor departe, de-a lungul văilor care se înfundă în desișul codrilor, până ce vestea ajunge și la mănăstirea unde odihnește marele domn. Sub lespedea din Putna, Sfântul, după o sută patruzeci și trei de ani de somn greu, tulburat de vise urâte, și-a regăsit iar odihna. La 9 noiembrie, un aeroplan românesc anunță, prin proclamații aruncate de sus, sosirea armatei eliberatoare și în aceeași zi, legionarii ucraineni din Galiția, care stăpâniseră câteva zile Cernăuții, fugeau în goana cailor peste Prut 13. Impresionat de primirea făcută trupelor române, la 12 noiembrie 1918, regele Ferdinand I a trimis președintelui Consiliului General al Bucovinei, Iancu Flondor, următoarea telegramă: Cu cea mai adâncă emoție și cu inima plină de bucurie patriotică primesc știrea că trupele Mele au intrat în capitala Bucovinei române, aducând ordine și liniște sufletească printre toți aceia, care, în aceste momente istorice, au simțit și au lucrat pentru îndeplinirea visului secular. Îmi închipui bine cum inima voastră caldă de român a tresărit de bucurie patriotică la vederea tricolorului național purtat de ostașul român, frate de sânge și de suflet. Din adâncul inimii sunt recunoscător pentru munca patriotică ce ai depus și pentru iubirea de neam ce ai arătat cu atâta bărbăție. Îți mulțumesc, cum și tuturor acelor care te-au ajutat cu inimă curată în aceste timpuri mărețe. Să dea Atotputernicul ca tot poporul din Bucovina să găsească mereu ocrotire, dreptate și libertate sub cutele drapelului național 14. În aceeași zi, Consiliul Național al Bucovinei și-a asumat conducerea provinciei, președintele său, Iancu Flondor declarând în apelul Către poporul român: Românii bucovineni, folosindu-se de dreptul suveranității naționale, recunoscut acum de toată lumea, au hotărât, în Constituanta din 27 octombrie 1918, să stăpânească singuri țara lor, Bucovina, sfântul lor pământ strămoșesc. Fostul guvern austriac s-a opus la această cerere îndreptățită, a trecut puterea țării în mâna rutenilor și s-a dezlănțuit astfel anarhia peste toată țara. În fața acestor împrejurări Consiliul Național, reprezentant legitim al 44 Ceremonial desfăşurat în decembrie 1918, la Alba Iulia (Fototeca Arhivelor Naţionale Istorice Centrale) poporului român, a fost nevoit să recurgă la ajutorul fraților din Regat, cerând intervenția oastei românești. Armata a venit la Cernăuți fără luptă, iar noi ne-am preluat puterea fără luptă 15. Momentul marilor prefaceri, care era atunci la ordinea zilei în Europa, s-a făcut puternic simțit și în rândul armatei habsburgice. Ostașii ardeleni, înrolați în trupele austro-ungare, încep să se agite tot mai mult și să caute posibilitățile cele mai directe de unire cu România. În cursul lunii octombrie, Regimentele 2 și 37 Infanterie, recrutate din Bihor, s-au contopit în cadrul Legiunii Române din Praga și, cu prilejul oficierii ceremonialului religios, preotul militar Ciobanu i-a eliberat pe ostașii ardeleni de jurământul depus către suveranul imperiului habsburgic și le-a luat jurământul de credință față de regele Ferdinand I al României. În ziua de 25 noiembrie 1918, companiile de voluntari români, care au format Batalionul de Voluntari Alpini (Vânători) din Italia, au depus jurământul de credință către Regele Ferdinand I al României, în cadrul unei ceremonii religioase oficiate de către patriarhul Unirii, părintele Vasile Lucaciu. În acest timp, apreciind atașamentul față de cauza Aliaților, atitudinea fermă manifestată față de inamicul comun, precum și atitudinea decisă și hotărâtă, în acele momente cruciale ale războiului, prim-ministrul Franței, Georges Clemenceau, preciza în telegrama adresată suveranului român: Știu că în cele mai grele încercări, Majestatea Voastră nu s-a îndoit niciodată de triumful final al principiilor pentru care noi luptăm și vă mulțumesc profund de a fi binevoit de a mă asigura din nou de acest lucru, în termeni care m-au mișcat adânc 16. Robert Lansing, secretarul de Stat al SUA îi cerea lui Charles Wopicka, reprezentantul său în România, să asigure pe monarh și guvernul român că: Guvernul Statelor Unite s-a gândit întotdeauna la prosperitatea viitoare și integritatea României ca stat liber și independent. Înainte ca Statele Unite să se fi aflat în război cu Austro-Ungaria, președintele a trimis un mesaj în care îi exprima simpatia și stima sa. Situația s-a schimbat în urmă. Și președintele dorește ca să vă aduc la cunoștință că guvernul Statelor Unite a aprobat dorințele poporului român înăuntru și în afară de granițele Regatului. Guvernul Statelor Unite este martor al marilor suferințe și sacrificii făcute de poporul 4(82) 2018 document

47 român pentru cauza libertății față de dușmanii și asupritorii săi. Simpatizând cu spiritul unității naționale și dorințele românilor, guvernul Statelor Unite nu va întârzia să-și impună la timp influența pentru realizarea drepturilor politice și teritoriale îndreptățite ale poporului român și asigurarea lor împotriva oricărui atac din străinătate 17. La rândul său, George Alexandru Vaida-Voievod al V-lea, regele Marii Britanii, în telegrama trimisă suveranului român, spunea: Cu prilejul încheierii armistițiului cu Germania, trimit un mesaj de salut amical țării tale valoroase, aliatei Noastre. Biruitorii de la Mărășești pot rămâne asigurați că faptele săvârșite și jertfele lor nu vor fi zadarnice și că pot privi viitorul cu noi speranțe și cu încredere. Gândurile Mele au fost mereu la tine și cu Regina în tot timpul zilelor negre care au apăsat asupra țării tale 18. Joi, 15/28 noiembrie, la Cernăuți s-a întrunit Congresul General al Bucovinei la care au participat 74 de delegați ai Consiliului Național Român, 13 ai comunităților ucrainene, 7 ai Consiliului Național German și 6 ai Consiliului Național Polonez. În unanimitate, participanții la Congres au adoptat următoarea moțiune istorică: Congresul General al Bucovinei, întrunit azi, joi, în 15/28 noiembrie 1918 în Sala Sinodală din Cernăuți, considerând că, de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevei și Cernăuților, au făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; considerând că în cuprinsul hotarelor acestei țări se găsește vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnițele domnești de la Rădăuți, Putna și Sucevița, precum și multe alte urme și amintiri scumpe din trecutul Moldovei; considerând că fiii acestei țări, umăr la umăr cu frații lor din Moldova și sub conducerea acelorași domnitori, au apărat de-a lungul veacurilor ființa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară și a cotropirii păgâne; considerând că în 1774, prin vicleșug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei și cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; considerând că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferințele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naționale și care, prin strâmbătăți și persecuții, căuta să-i înstrăineze firea și să învrăjbească celelalte neamuri, cu care el voiește să trăiască ca frate; considerând că, în scurgere de 144 de ani, bucovinenii au luptat ca niște mucenici pe toate câmpurile de bătălie în Europa sub steag străin pentru menținerea, slava și mărirea asupritorilor, și că ei drept răsplată aveau să îndure micșorarea drepturilor moștenite, izgonirea limbii lor din viața publică, din școală și chiar din biserică; considerând că, în același timp, poporul băștinaș a fost împiedecat sistematic de a se folosi de izvoarele de câștig ale acestei țări și despoiat în mare parte de vechea sa moștenire; considerând că, cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, așteptat cu atâta dor și suferință, va sosi și că moștenirea lor străbună, tăiată prin granițe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ștefan, și că au nutrit vecinic credința că marele vis al neamului se va înfăptui, când se vor uni toate țările române dintre Tisa și Nistru într-un stat național unitar, Constată că ceasul acesta mare a sunat! Astăzi, când după sforțări și jertfe uriașe din partea României și a nobililor ei Aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile și când, în urma loviturilor zdrobitoare, monarhia austro-ungară s-a zguduit în temeliile ei și s-au prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâi gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre. De aceea noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind investiți singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm: Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României 19. Această hotărâre i-a fost adusă de către Iancu Flondor la cunoștința regelui Ferdinand I al României printr-o telegramă expediată în aceeași zi. Suveranul român a răspuns prin următoarea telegramă: Salut cu nespusă bucurie actul măreț prin care Congresul General al Bucovinei, ca expresie a voinței poporului întreg al acestui vechi pământ românesc a hotărât unirea completă a Bucovinei cu Regatul Român.Din adâncul sufletului Meu mulțumesc Proniei cerești că Mi-a îngăduit ca sub domnia Mea, fiica răpită acum 144 de ani să se întoarcă la sânul patriei mame, aducând forțe noi pentru propășirea neamului. În această clipă înălțătoare, gândul Meu se îndreaptă către oamenii patriotici, care, cu toate suferințele îndurate în cursul vremurilor, au știut să țină vii în inima poporului memoria lui Ștefan cel Mare și Sfânt și sentimentul național, pregătind astfel fără șovăire și însuflețiți de un cald patriotism ziua binecuvântată de azi.cu adâncă recunoștință primesc dar, în numele poporului Meu, alipirea Bucovinei la Regatul Român, asigurând populația Bucovinei că în Mine va găsi mereu un sprijin tare și o dragoste părintească 20. Miniștrii de Externe ai Antantei au fost informați despre hotărârea de unirea Bucovinei cu Regatul Român prin telegrame trimise lawashington, Londra, Paris și Roma, în care se arăta: Domnule Ministru, Congresul General al Bucovinei, în virtutea drepturilor popoarelor de a hotărî singure de soarta lor, a votat astăzi, în unanimitate, realipirea Bucovinei în vechile hotare până la Ceremuș și Nistru la Regatul României. Pătrunși de adâncă admirație pentru mărețele principii de libertate și dreptate, de care a fost călăuzită țara dv., în acest război și de sincera recunoștință pentru jertfele dezinteresate aduse de nobila d-voastră națiune pentru triumful acestor principii, vă rugăm să binevoiți a notifica guvernului d-voastre votul unanim al Congresului General al Bucovinei și a-i tălmăci sentimentele noastre de veșnică mulțumire și recunoștință. Totodată ne folosim de acest prilej de a exprima Excelenței Voastre și personal mulțumirile cele mai călduroase pentru dragostea cu care ați înfățișat și sprijinit cauza noastră dreaptă în vremurile de cea mai grea cumpănă și în clipele hotărâtoare pentru viața noastră națională 21. Impresionantă prin conținutul ei ni s-a părut telegrama trimisă de profesorul universitar Sextil Pușcariu, membru document (82) 45

48 al delegației reprezentanților Bucovinei, care a adus la Iași hotărârea Congresului General al Bucovinei: Măria Ta! Venim ca soli ai bucuriei și mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit pe noi cu cinstea aceasta, ca să aducem inimile și sufletele moldovenilor de peste Molna, inimile pline de mulțumire și eternă recunoștință pentru ocrotirea ce ne-ați dat ca să Vasile Goldiş împlinim visul părinților noștri, și sufletele primenite în anii grei de suferință, care nu cunosc altă dorință decât de a putea lucra și ele la alcătuirea României. Venim, Măria Ta, să vă aducem vești că, în clipa când vechiul ținut al Sucevei și Cernăuților, au fost unite cu Țara-Mamă, sub lespedea din Putna, Sfântul, după o sută patruzeci și trei de ani de somn greu, tulburat de visuri urâte, și-a aflat iar odihna, căci de acum se știe că soarta fiilor săi este pusă în mâna regelui Ferdinand, eliberatorul tuturor românilor! Să trăiești Măria Ta! 22. Iancu Flondor, în fruntea delegației românilor bucovineni, a adus Actul Unirii la Iași, capitala din vremuri de restriște a țării, înmânându-l regelui Ferdinand I în sala de onoare a Corpului 4 Armată, declarând că acest act: [...] nu e o cucerire a armelor, ci întoarcerea la vatră a fraților despărțiți, care în Majestatea Voastră găsesc pe părintele de mult pierdut și mult dorit 23. În zilele următoare, delegația bucovineană s-a deplasat la București împreună cu suveranii României și a participat la solemnitățile generate de revenirea acestora în capitala țării. Se apropia tot mai mult momentul așteptat de toți românii cu atâta înfrigurare. La Arad, în ziua de 18/31 octombrie se constituise Consiliul Național Român Central ca unicul for ce reprezenta voința poporului român și, apoi, în întreaga Transilvanie s-au format consilii naționale regionale. În editorialul intitulat Ce vrem?, publicat în ziarul Adevărul din 21 octombrie/3 noiembrie 1918, se arăta că: Revoluția și capitulația au creat pentru toate națiunile din țară putința ca singure să-și hotărască soarta, singure să decidă asupra viitorului lor și singure să-și croiască cadrele de stat în care vor dori să trăiască în viitor... Consiliul Național Român este chemat a merge cu un pas mai departe și a declara în mod clar și lămurit că voim ca întreg poporul român din Ungaria, Transilvania și Banat să fie întrebat prin referendum, printr-o votare obștească, în ce cadre de stat voiește să trăiască în viitor 24. Situația în Transilvania era deosebit de dificilă din cauza acțiunilor desfășurate de trupele germane în retragere și a atacurilor și jafurilor asupra populației efectuate de bande înarmate maghiare. În aceste condiții, Consiliul Național Român Central a fost nevoit să se adreseze guvernului român pentru obținerea unui sprijin militar. Constantin Kirițescu relatează că: La 10 noiembrie, o delegație de cinci ardeleni a adus lui Brătianu o scrisoare prin care Vaida-Voievod cere grabnica trecere în Ardeal a trupelor române.toți românii, scrie fruntașul ardelean, sunt solidari 46 pentru unire; niciodată nu s-a putut constata o astfel de manifestare unanimă, cerând intervenția fraților împotriva ungurilor. Peste câteva zile, un alt trimis al lui Vaida a venit de la Dej la Iași, cerând grabnic ajutor împotriva bandelor de ucigași și jefuitori unguri. La 18 noiembrie, au sosit la Iași, după o călătorie de cinci zile cu automobilul de la Sibiu, părintele dr. N. Bălan și căpitanul N. Precup, ca trimiși ai Consiliului Național de la Arad, iar la 28 noiembrie, Precup sosește din nou, venind cu aeroplanul de la Blaj, ca să anunțe convocarea adunării celei mari ce trebuia să se țină la Alba Iulia. Din partea lui, guvernul român din Iași al generalului Coandă, s-a grăbit să răspundă la apelurile fraților. O misiune, condusă de profesorul Halița, originar din Transilvania, pleacă din Iași din însărcinarea guvernului, spre a se pune în raporturi cu Comitetul Național al Românilor din Transilvania. Misiunea ajunge cu mari greutăți la Dej, unde ia contact cu Mihali și Vaida, și la Arad, unde ia contact cu Consiliul Național. Ea e purtătoarea unui manifest pe care-l adresează Brătianu, Consiliului Național. El salută sosirea zilei când cea mai sfântă aspirație a neamului se îndeplinește, schițează principiile larg democratice pe baza cărora trebuie să se îndeplinească unirea tuturor ținuturilor române și anunță că țara-mumă grăbește trimiterea forțelor armate. Căci aceasta era rugarea care se ridica de pe tot cuprinsul Ardealului. Să vină armata românească! Consiliul Național are neapărată nevoie să se sprijine pe o armată solid organizată și disciplinată, care să țină ordinea, să pună la locul lor pe răufăcători și să pună capăt încercărilor ungurești de a stăpâni din nou Ardealul. Națiunea română vrea să fie scăpată de călăii săi, ca să-și poată spune în libertate cuvântul său asupra sorții pe care o va avea în viitor 25. Drept urmare, la 1/14 noiembrie 1918, șeful Marelui Cartier General român, generalul Constantin Prezan a decis ca Divizia 7 Infanterie, comandată de generalul Traian Moșoiu, Divizia 1 Vânători, comandată de generalul Aristide Lecca și Divizia 3 Infanterie să pornească imediat spre Transilvania: Trecerea munților se face după cererea fraților noștri și din ordinul M.S. Regelui. Scopul urmărit este să se asigure ordinea, liniștea, viața și avutul locuitorilor. Participant direct la această operațiune militară, Gheorghe I. Brătianu arăta în File rupte din cartea războiului: Îmi aduc aminte cum am plecat, chemat a doua oară sub drapel, din curtea cazărmii din Roman, într-o seară întunecoasă de iarnă, pentru a ne îmbarca în trenul ce pornea spre Piatra Neamț. De acolo, pe valea Bistriței, Divizia 3 urma să treacă în Ardeal. Caii, câți îi aveam, trăgeau din greu tunurile, care abia se urneau din loc prin noroiul desfundat de zăpadă. Ofițerii și soldații mergeau pe jos, lângă cai și chesoane, spre a nu le adăuga o greutate ce nu puteau să o ducă. Astfel, pornea a doua campanie, aceea care ne-a dus ostașii în Munții Apuseni, pe care i-au cucerit, iar pe urmă în câmpiile Ungariei. Ni se părea că, în întunericul nopții, se strecura pe zăpadă o armată de fantome mai degrabă decât o armată care se îndrepta spre izbândă. Trebuia să trecem munții, căci în Ardeal frământarea sporea în fiecare ceas; la 1 Decembrie era să se proclame unirea în Marea Adunare de la Alba Iulia 26. În același timp, generalul Constantin Prezan a dat o proclamație către locuitorii Transilvaniei în care spunea: 4(82) 2018 document

49 Pășind cu dragoste frățească pe pământul Transilvaniei, oștirea română vine, în numele unor sfinte drepturi naționale și omenești, pentru a garanta libertatea deplină a tuturora. Însuflețiți de aceste gânduri, asigură pe toți locuitorii pământului românesc, până la Tisa și Dunăre, fără deosebire de neam și lege, că vom păzi cu credință viața și avutul tuturora. Îndemnăm, deci, întreaga populație ca, sub pavăza oastei românești, să-și continue ocupațiile obișnuite, astfel ca viața normală în sate și orașe să nu sufere nicio tulburare 27. Consiliul Național Român Central a elaborat, la 15 noiembrie 1918, un Regulament pentru alegerea reprezentanților care urmau să participe la Marea Adunare Națională care se convoca la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie În editorialul intitulat La Alba, publicat în ziarul Adevărul din 17/30 noiembrie Gheorghe Pop de Băseşti 1918, se arăta că: Națiunea română, care veacuri de-a rândul a suportat jugul robiei naționale, voiește acum să devină cu desăvârșire liberă și să se contopească într-un singur stat național. Românii din Transilvania și Ungaria, fără deosebire de clasă, voiesc să se unească cu frații lor de peste munți... Prin aceasta se va înfăptui, în fine, ceea ce înainte cu 300 de ani a fost zădărnicit prin uneltirile barbare ale unor tirani. Drama națională săvârșită pe Câmpia Turzii se va ispăși acum prin hotărârea istorică ce va lua-o Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Dar nu e numai aceasta ce se va săvârși la Alba Iulia. Căci nu e vorba numai de dezrobirea națională, ci și de ridicarea asupritului popor român la o treaptă socială mai înaltă și omenească. Se vor proclama acolo toate legile și reformele mari și însemnate care vor alcătui temelia fericirii poporului român în viitor 28. Alba Iulia avea o importanță simbolică pentru toată populația Transilvaniei dacă ne gândim la acțiunea lui Mihai Viteazul din 1 noiembrie 1599 și prima unire politică a tuturor românilor sau la procesul urmat de tragerea pe roată a conducătorilor răscoalei din 1784 Horea, Cloșca și Crișan, precum și locul în care fusese întemnițat Avram Iancu. Acestea au fost motivele principale pentru care a fost aleasă ca loc al Marii Adunări Naționale pentru decizia de unire, după cum se arată și într-un impresionant apel publicat în ziarul Unirea din Blaj la 28 noiembrie 1918: Veniți cu toții la Marea Adunare Națională care se va ține la 1 decembrie în Bălgradul lui Mihai Viteazul. Veniți cu miile și zecile de mii! Lăsați pe o zi grijile voastre acasă, căci în această zi vom pune temelia unui viitor bun și fericit pentru întreg neamul nostru românesc. E ziua când noi, românii... să spunem pe față înaintea popoarelor lumii că ce voim. Veniți să dăm răspunsul! Ochii tuturor popoarelor sunt ațintiți asupra noastră. În Alba Iulia vor fi împreună cu voi toți fiii aleși ai neamului nostru. E ziua când se va hotărî asupra sorții noastre pentru o veșnicie. Veniți și jurați că nedespărțiți vom fi și uniți rămânem de aici înainte cu frații noștri de pe tot cuprinsul pământului românesc sub noua și nedespărțita cârmuire, așa cum au spus-o de curând aleșii noștri într-o scrisoare adresată popoarelor lumii: națiunea română speră și așteaptă că în năzuința ei pentru libertate o va ajuta întreg neamul românesc, cu care una voim a fi de aici înainte în veci! În toate localitățile din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș au avut loc alegeri pentru candidații care urmau să participe la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, împuterniciți cu așa numitele Credenționale. La sfârșitul lunii noiembrie 1918 numeroși români s-au deplasat la Alba Iulia pentru a fi martori la acest moment istoric decisiv,după cum afirma, la 17/30 noiembrie 1918 într-un ziar al vremii, ziaristul sas H. Fabritius:Mâine se vor aduna în valea Mureșului, la Alba Iulia, sute de mii de români, reprezentanți ai tuturor ținuturilor locuite de români. Reședința principilor Transilvaniei, vechiul Bălgrad, va fi martorul unei deșteptări emoționante a unui popor viguros, trezit de ideea libertății. Pe pământul istoric de la Apulum, orașul lui Traian, unde Legiunea XIII-a își aduna ofrandele și pe locul unde și-au vărsat sângele eroii libertății Horea, Cloșca și Crișan. Națiunea română își va proclama suveranitatea 29. Lucrările adunării au început în dimineața zilei de 18 noiembrie/1 decembrie 1918 în sala Cazinoului Militar, numită de atunci Sala Unirii. La acestea au participat de reprezentanți ai celor 130 de circumscripții electorale, aleși din toate clasele și categoriile sociale, precum și 64 de delegați ofițeri, subofițeri și soldați din cadrul gărzilor naționale din Transilvania. Pe lângă aceștia, pe Câmpul lui Horea se aflau peste de români veniți din toate localitățile transilvane. Gheorghe Pop de Băsești, ales președintele adunării, a rostit cuvântul de deschidere spunând că: Națiunea română, la toate evenimentele mari istorice în trecut, și astfel și astăzi, s-a adunat pentru a decide asupra sorții sale. Așa, onorată adunare, în anii 1848, când era cea mai grea sarcină asupra națiunii române, greutatea robotelor, s-a adunat pe Câmpia Libertății la Blaj și acolo Adunarea Națională a luat hotărârea care avea să înfrunte iobăgia în care gemea sărmana națiune română. După dezrobirea noastră din iobăgie a urmat o altă iobăgie și mai mare, iobăgia sufletelor noastre, și apoi a urmat iobăgia de clasă. Astfel, onorată adunare, la locul acesta sfințit de sângele marilor noștri martiri v-ați adunat și d-voastră, ca să sfărâmați și cătușele robiei noastre spirituale, ale robiei noastre seculare și să decidem ca un popor liber asupra sorții noastre 30. În finalul cuvântării sale, Gheorghe Pop de Băsești a declarat-o drept Adunare Constituantă și, după discursurile solemne rostite de fruntașii politici ai românilor din Transilvania, părintele Vasile Goldiș a prezentat Declarația de Unire cu Țara în preambulul căreia se arăta că: Veacuri de-a rândul poporul românesc, adevăratul și legitimul proprietar al pământului ce fusese odată Dacia, a fost socotit străin și sclav pe pământul său strămoșesc... Bucățirea trupului românesc a fost act de barbarie. Distrusă barbaria, unirea tuturor românilor într-un singur stat este cea mai firească pretențiune a civilizației. document (82) 47

50 Teritoriile locuite de români de la descălecarea lui Traian și până astăzi au fost teritorii românești. Nu există putere de a suci logica până acolo ca invadările străine, dirijate pe aceste teritorii în chip artificial și prin abuzul de putere al statului cu scopul desființării noastre naționale, să poată clătina dreptul nostru de proprietate asupra acestor teritorii... După drept și dreptate, românii din Ungaria și Transilvania, dimpreună cu toate teritoriile locuite de dânșii, trebuie să fie uniți cu Regatul României... Va trebui să asigurăm tuturor neamurilor și tuturor indivizilor conlocuitori pe pământul românesc aceleași drepturi și aceleași dorinți. Civilizațiunea care ne-a eliberat pretinde de la noi respectul pentru dânsa și ne obligă să propășim în noul stat orice privilegiu și să statornicim ca fundament al acestui stat munca și răsplata ei integrală. În continuare, părintele Vasile Goldiș a dat citire documentului intitulat Declarație de unire cu țara: I. Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România... II. Adunarea națională rezervă teritoriilor sus-indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei, aleasă pe baza votului universal. III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român, Adunarea Națională proclamă următoarele: 1. Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc. 2. Egală îndreptățire și deplina libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat. 3. Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate terenurile vieții publice. Votul obștesc, direct, egal, secret pe comune în mod proporțional pentru ambele sexe în vârstă de 21 de ani, la reprezentarea în comune, județe ori parlament. 4. Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire; libera propagandă a tuturor gândurilor omenești. 5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăților, în special a proprietăților mari. În baza acestei conscrieri, desființând fidei-comisele în temeiul dreptului de a micșora după trebuință latifundiile, i se va face posibil țăranului să-și creeze o proprietate (arător, pășune, pădure) cel puțin cu atât cât să poată munci el și familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare este, de o parte, promovarea nivelării sociale, pe de altă parte potențarea producțiunii. 6. Muncitorimii industriale i se asigură aceleași drepturi și avantaje, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus. IV. Adunarea Națională dă expresiune dorinței sale ca Congresul de Pace să înfăptuiască comuniunea naționalităților libere în așa chip, ca dreptatea și libertatea să fie asigurate 48 pentru toate națiunile mari și mici deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaționale. V. Românii adunați în această Adunare Națională salută pe frații lor din Bucovina scăpați din jugul monarhiei austro-ungare și uniți cu țara-mamă, România. VI. Adunarea Națională salută cu iubire și entuziasm libertatea Generalul Traian Moşoiu națiunilor subjugate până aici în monarhia austro-ungară, anume națiunile cehoslovacă, austroungară, iugoslavă, polonă și ruteană și hotărăște ca acest salut să se aducă la cunoștință tuturor acelor națiuni. VII. Adunarea Națională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români care în acest război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru, murind pentru libertatea și unitatea națiunii române... VIII. Adunarea Națională dă expresiune mulțumirii și admirației sale față de Puterile Aliate, care, prin lupte purtate cu cerbicie împotriva unui dușman pregătit pentru multe decenii de război, au scăpat civilizația din ghearele barbariei. IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor națiunii române din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, Adunarea Națională hotărăște instituirea unui Mare Sfat Național român, care va avea îndreptățirea să reprezinte națiunea română oricând și pretutindeni față de toate națiunile lumii și să ia toate dispozițiile pe care le va afla necesare în interesul națiunii 31. La orele 12, după ce s-a încheiat lista celor înscriși la cuvânt, Gheorghe Pop de Băsești s-a adresat întregii audiențe: Primește onorata Adunare rezoluțiunea propusă de d-l Goldiș în întregimea ei?. Adunarea izbucnește în aprobări unanime: Primim!. Minute în șir însuflețirea tuturor se manifestă în aclamații frenetice. Președintele Gheorghe Pop de Băsești anunță că: Adunarea națională a poporului român din Transilvania, Banat și părțile ungurene a primit rezoluțiunea prezentată prin Vasile Goldiș în întregimea ei și astfel unirea acestei provincii românești cu țara-mamă... este pentru toate veacurile decisă 32. În continuare, pentru a se asigura conducerea activității administrative și judiciare din provincie a fost ales Marele Sfat Național al Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului, compus din 250 de membri, condus de un Consiliu Dirigent având în frunte pe cunoscutul om politic Iuliu Maniu. Așa cum sublinia și vechiul luptător pentru unire Ștefan Ciceo-Pop: La Alba Iulia au luat parte toate straturile sociale și toți românii din toate colțurile Ardealului, Banatului și părțile ungurene. Așa că această adunare a fost liberă de orice înrâurire străină și a cuprins reprezentanții întregii națiuni, exprimând clar voința tuturor românilor... Toate hotărârile s-au adus în unanimitate și principiile noului stat întregit și unitar, cu chintesența celor mai avansate idei de democrație, umanitarism, 4(82) 2018 document

51 libertate și iubire de neam au fost primite ca izvorâte din cel mai curat suflet al unui popor 33. Atunci a sosit momentul de epopee triumfală a revenirii suveranilor, autorităților guvernamentale și a armatei în Capitala întregii țări, moment așteptat cu înfrigurare de toată lumea. Deja, în dimineața zilei de 17/30 noiembrie, pe străzile Bucureștilor a fost afișat următorul comunicat al primăriei Capitalei: Cetățeni! După doi ani de grele suferințe, în care timp vrăjmașul trufaș și crud nu v-a scutit de nicio umilință și de nicio suferință, zile mari, zile pline de glorie se ridică pentru voi și pentru toată românimea.cetățeni! Duminică dimineață, M.M.L.L. Regele și Regina tuturor românilor, însoțiți de augusta lor familie, intră în iubita lor Capitală, înconjurați de slavă și de dragostea fără margini a poporului întreg. Majestatea Sa Regele revine în mijlocul nostru, pășind glorios în fruntea bravelor armate române apărătoare dârze ale pământului străbun. Virtuților minunate ale acestor ostași, trup din trupul nostru, le datorăm zile de glorie nepieritoare care sunt: Oituz, Mărăști și Mărășești. Lor le datorăm libertatea și mărirea patriei.cetățeni! Alături de voinicii noștri, pășind împreună frățește, vor intra trupele Aliaților noștri. Ele ne aduc solia izbânzii depline și a păcii. Să-i salutăm cu iubire și respect. Sunt soldații care au suferit și s-au jertfit pentru cauza dreptății și civilizației Niciodată, în tot timpul istoriei, virtuți mai multe nu s-au pus în slujba unor scopuri mai nobile. În capul acestor minunate oști, cetățeni, veți recunoaște pe iubitul general Berthelot, soldat al Franței și soldat al nostru. Salutați în el un mare oștean și un mare prieten al României.Cetățeni! Să ieșim cu toții înaintea suveranilor noștri și înaintea bravilor noștri aliați. Să le facem primirea care se cuvine să fie făcută de un popor de cetățeni liberi și conștienți de însemnătatea istorică a zilelor pe care le trăim. Frumusețea și măreția primirii să stea în entuziasmul nostru, în dragostea noastră și în simțul nostru de ordine. Să arătăm tuturor că în sufletele noastre stau neclintite două credinți: în Patrie și în Rege. Ridicați-vă inimile la înălțimea vremurilor, fiți mari ca ele și însemnați-vă, în amintirile voastre și în ale copiilor voștri ziua cu care începe viața glorioasă a României Mari! 34. Unirea Transilvaniei cu România a fost proclamată la Alba Iulia prin libera exprimare a voinței întregului popor care locuia în această zonă. Așa cum aprecia și unul dintre cei mai cunoscuți militanți pentru unire, părintele Vasile Goldiș: România Mare nu este creația partidelor politice sau a armatei, ci a evoluției istorice, ce nu poate fi oprită de nicio forță umană 35. King Ferdinand I Word for the Union of the Romanian Nation (Part IV) Neculai Moghior The year 1918 is coming to an end, bringing with it events of particular importance for Romania: the withdrawal of German troops from the territory of the country or the crossing of the Danube by allied troops under the command of General Berthelot. By unanimous will, the Romanians in Bucovina, Transylvania and Banat will fulfill their dream of uniting with motherland. December 1, 1918 marks also the return of the royal family to Bucharest, capital abandoned two years ago. Keywords: Cernăuți, Alba Iulia, November 15/28,1918, December 1, 1918, Union. NOTE 1 Membru fondator al Asociației Cultural-Științifică Dimitrie Ghika- Comănești. 2 Contele de Saint-Aulaire, Confesiunile unui bătrân diplomat, Editura Humanitas, București, 2003, pp Constantin Moșincat, Ion Dănilă, Neculai Moghior, Din întuneric un soare nou răsare. Basarabia 1918, Editura G.P., Oradea, 1999,pp Alexandru Marghiloman, Unirea Basarabiei cu România-mumă. 27 martie Editor Stelian Neagoe, Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I. C. Brătianu ISPRI, București, 2018, p Colonel Vasile Bianu, Însemnări din războiul României Mari, Tom II, De la Pacea de la Buftea până la încoronarea de la Alba Iulia, Cluj, Institutul de Arte Grafice Ardealul, 1926, pp Neculai Moghior, Ion Dănilă, Leonida Moise, Ferdinand I Cuvânt pentru întregirea neamului românesc, Editura Metropol, 1994, Documentul nr Constantin Kirițescu Istoria războiului pentru întregirea României , vol. II, Tipografia România Nouă, Bucureşti, f.a., p Ibidem, p Neculai Moghior, Ion Dănilă, Leonida Moise, Ferdinand I Cuvânt pentru, Documentul nr ***România în anii primului război mondial, vol. II, Editura Militară, București, 1987, p Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983, p Constantin Kirițescu,Op. cit., p Ibidem, p Neculai Moghior, Ion Dănilă, Leonida Moise, Ferdinand I Cuvânt pentru, Documentul nr Mircea Mușat, Ion Ardeleanu,Op. cit., p ***Mărturii contimporane, Regele Ferdinand I. Amintiri de pe la cei ce l-au apropiat, adunate de G.N. Budișteanu, 1933, p Vasile Th. Cancicov, Impresiuni și păreri personale din timpul războiului României. Jurnal zilnic. 13 august decembrie 1918, vol. II, București, Atelierele Societății Universul, 1921, pp Colonel dr. Vasile Bianu, Op. cit., pp Mircea Mușat, Ion Ardeleanu,Op. cit., pp Neculai Moghior, Ion Dănilă, Leonida Moise, Ferdinand I Cuvânt pentru, Documentul nr Mircea Mușat, Ion Ardeleanu,Op. cit.,p Colonel dr. Vasile Bianu, Op. cit., pp ***Mărturii contimporane, Regele Ferdinand I, p Mircea Mușat, Ion Ardeleanu,Op. cit., p Constantin Kirițescu, Op. cit., pp Petre Otu, România în Primul Război Mondial Marea Unire 1918, București, Editura Litera, 2017, pp Ibidem, pp Mircea Mușat, Ion Ardeleanu,Op. cit., pp ***Istoria militară a poporului român, vol. V, Editura Militară, București, 1988, p Mircea Mușat, Ion Ardeleanu,Op. cit., p Ibidem, pp Ibidem, p ***Istoria militară a poporului, pp Colonel Dr. Vasile Bianu, Op. cit., pp Vasile Goldiș, Scrieri social-politice și literare,timișoara, 1976, p.43. document (82) 49

52 VASILE STOICA-AVRIGEANUL ÎN SLUJBA ROMÂNIEI MARI CU ARMA-N MÂN SAU CU CUVÂNTUL General de brigad (rtr.) Ion I. D NIL 1 50 Vasile Stoica Ca unul ce am crescut în umbra falnicei cetăţi a Făgăraşului, ecou peren al Vulturului Unităţii Naţionale, voievodul Mihai Viteazul, pe care inegalabilul Bălcescu îl percepuse ca pe cel mai mare domn din istoria tuturor românilor, iar eu l-am descoperit, mult mai târziu, în verbul măiestru al lui Nicolae Iorga ca pe Mihai Străbunul ce a fost necontenit legat de orice cuvânt al nostru pentru dezrobirea neamului, către adunarea laolaltă şi legarea pentru totdeauna a fărâmelor trupului nostru naţional 2, unde Oltul mi-a susurat molcom legende despre Radu Negru Vodă, falnicele piscuri mereu acoperite de cuşma zăpezii, ale Negoiului şi Moldoveanului acopereau protector minunăţia ctitoriei brâncoveneşti a Mănăstirii Sâmbăta de Sus, iar paşii spre şcoală fereastra spre luminarea şi înţelepţirea binefăcătoare mă purtau printre bustul sobru al Doamnei Stanca şi monumentul sugestiv al lui Badea Cârţan vestitul oier purtător de cultură românească în straiţa-i ciobănească dusă până la piciorul Columnei din cetatea Eternă, la rădăcina obârşiei noastre toate făcându-mă mereu mândru de locurile şi oamenii plaiurilor natale, că sunt de acolo şi să mă vreau mereu de-al lor. Descoperit întâi în cartea de istorie, apoi şi în cea de română, avrigeanul Gheorghe Lazăr, pe care-l considerăm cel mai reprezentativ fiu al satului, cu merite incontestabile în întemeierea învăţământului în limba română şi nu numai, m-a însoţit apoi în burgul de pe Cibin devenit peste ani capitală europeană a culturii în timpul studiilor militare, l-am aprofundat, cunoscut şi înţeles în intimitatea sa prin documentaţia făcută pentru realizarea Muzeului Şcolii Militare Gheorghe Lazăr din Sibiu, unde am activat o bună perioadă a carierei mele militaro-didactică şi m-am simţit şi mai împlinit şi sigur pe tărâmul bătătorit prin truda şi inteligenţa merituoşilor noştri înaintaşi. Cu stupefacţie, nedumerire şi admiraţie am descoperit, în lucrarea prolificului şi perseverentului istoric şi cercetător Fericit este neamul acela care are credincioşi patrioţi şi oameni întru ştiinţă luminaţi Gheorghe Lazăr Ioan Opriş, Vasile Stoica în serviciul României, un avrigean de o anvergură impresionantă, nerecunoscut şi necunoscut de urmaşi, neperceput de o majoritate covârşitoare a istoricilor şi ignorat de istoriografia, literatura, diplomaţia şi chiar alte domenii culturale româneşti, unde şi-ar fi avut un loc distinct şi binemeritat, prin faptă şi nu prin dat. Impresionat de creionările autorului şi incitat de sublinierile făcute de personalităţile ce au receptat cartea la superlativ, m-am aplecat cu pioşenie asupra lucrării şi am parcurs uimit, emoţionat şi febril toate cele peste 600 de pagini, la sfârşitul cărora am rămas cu impresia că mă găseam la poalele Moldoveanului, şi-mi forţam privirea să zărească raza de soare ce-i aureola piscul, mândru că-i de-al nost, necăjit că-l descopăr atât de târziu şi decis să-l readuc şi eu în actualitate prin modesta-mi încercare. Născut la Avrig, pe malul bătrânului Alutus, în prima zi a anului când ne murea Poetul Naţional, Vasile Stoica avea să-şi confirme calitatea patronului spiritual Vasile Gură de Aur, făcând parte dintr-o adevărată generaţie de aur a celor mulţi care au plămădit şi împlinit UNIREA cea MARE, de la care vom sărbători chiar în acest an CENTENARUL. Crescut în satul lui Gheorghe Lazăr şi chiar începându-şi educaţia în spiritul maestrului, va face şcoala generală în satul natal, îşi va continua studiile liceale la Sibiu, în cel unguresc, şi la Braşov în cel român-ortodox, desăvârşindu-şi pregătirea în universităţile din Budapesta, Paris şi Bucureşti. Educat în spiritul unor idei şi crezuri clare, concentrate pe respectarea şi revendicarea drepturilor naturale, având educatori care i-au inoculat eroismul şi patriotismul curat, cu un larg orizont de înţelegere asupra convieţuirii sociale şi cu o geografie spirituală consolidată în locuri de referinţă pentru elitele româneşti, tânărul intelectual ardelean va acumula cu asiduitate şi va răspunde plenar încrederii familiei, prietenilor din toate ţinuturile româneşti, dascălilor, colaboratorilor şi mai presus de toţi, neamului românesc. Va deveni, încă din anul1909, membru al Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria. Fiul de ţăran, crescut la poalele Munţilor Făgăraş, în foame de cunoaştere şi cultură, prin studiu asiduu şi educaţie permanentă, reuşea să vorbească bine în zece limbi şi încă să 4(82) 2018 document

53 citească bine în alte patru, este un poet apreciat al generaţiei sale puţin cunoscut nouă un traducător eminent, un istoric avizat şi obiectiv al epocii sale, un literat şi ziarist de ţinută, un meloman desăvârşit el însuşi având o voce frumoasă, apreciată în ţară şi peste hotare, are compoziţii proprii, de notorietate, fiind autorul versurilor viitoarelor marşuri La arme! şi Cântecul vitejesc este un iubitor de artă şi un colecţionar de fineţe, un bibliofil prolific, un diplomat de mare anvergură şi mai presus de toate un ostaş cu arma în mână sau înarmat cu argumentul verbului şi documentului în crâncena luptă pentru făurirea României Mari. După o scurtă carieră didactică, simultană cu cea jurnalistică, în toamna anului 1914, mobilizat fiind pentru armata austro-ungară, îşi croieşte drum prin Vama Cucului, peste semeţii Munţi ai Făgăraşului şi trece în Vechiul Regat, motivându-şi astfel hotărârea: Nu mă ducea nici dorul de căpătuială, deoarece situaţia ce o aveam la Arad era una dintre cele mai frumoase, nici teama de fronturile austriece, deoarece în Austro-Ungaria fusesem reformat şi pe lângă aceasta eram scutit de armată şi în calitate de redactor şef al unui ziar important ca Românul. Veneam însă ca să fiu şi eu în şirul celor care socoteam că în curând vor înfăptui dezrobirea Ardealului visată atâta vreme 3. Ajuns la Bucureşti, tânărul ardelean se integrează grupului de intelectuali de peste munţi, fiind un activ susţinător al cauzei românilor de sub jug străin, abordând un ton decent, nezgomotos, răbdător, dar cu documentaţie inatacabilă. Face demersuri insistente pentru recunoaşterea cetăţeniei române, încearcă să se integreze în cadrele armatei române, surâzându-i şcoala de aviaţie, dar negăsind locuri vacante va rămâne în atenţia Directoratului Geniului din Ministerul de Război. Se înrolează ca voluntar în vara anului 1916, în conformitate cu Ordinul nr. 139 din 18 august 1916 al Marelui Stat Major Biroul de informaţii şi este încadrat ca ofiţer de informaţii la Divizia 1 Infanterie, iar, pe 26 august, era deja la Târgu Jiu, în misiuni de spionaj şi contraspionaj. Deşi condamnat la moarte de Curtea Marţială de la Cluj, Vasile Stoica trece, pe 2 septembrie, în Transilvania, îmbrăcat în straie ţărăneşti, culege informaţii din spatele frontului, în zilele de 3-5 septembrie, iar apoi revine odată cu unităţile române, fiind rănit în luptele de la Câineni, din 18 septembrie. Ca sublocotenent asimilat armatei române, Stoica participă din prima zi de război la luptele de la Jiu, la Sibiu, Olt, Colţi- Argeş, distingându-se prin atacul la baionetă asupra cuibului de mitraliere de la Valea Carpenului, apoi ca apărător cu un grup de voluntari ardeleni al Muntelui Suru din ţinutul său natal în zilele de 26 şi 27 octombrie A fost de două ori rănit, suferind 11 răni şi rămânându-i pe viaţă o schijă de oţel în plămânul stâng, amintire a luptelor de la Racoviţa de Argeş, din ziua de 12 noiembrie S-a retras odată cu căderea frontului, a fost internat 3 luni în spital, a fost operat de 4 ori, dar a cerut cu insistenţă să fie retrimis pe front, afirmând cu tărie că-i era frică numai de Cel de Sus. Fiind refugiat la Iaşi, se pune la dispoziţia autorităţilor declarând că: Eu nu am moşii de zeci de hectare în această ţară, ca să fiu chiulangiu şi să fac toate intervenţiile spre a fi trecut la Minister sau la Partea Sedentară. Mi-e scump însă sufletul acestui neam şi simt că e nevoie de ostaşi, care să lupte cu toată fiinţa lor pentru apărarea lui. Mi-e ruşine să mă cred, ca atâtea şi atâtea secături, indispensabil pentru vremurile ce vor urma după război! 4. Şi cât de necesar va fi el după război. Deşi avid de a-şi sluji ţara cu arma în mână, rănitul Vasile Stoica, tot în misiune militară, va fi trimisul guvernului României, la 10 aprilie 1917, în SUA pe un front şi mai important pentru soarta neamului său. În urma glorioaselor fapte de arme pe fronturile anului 1916 colonelul Sterea îl propune pe Vasile Stoica pentru decorarea cu Ordinul Mihai Viteazul, dar este respins de generalul Praporgescu pe motiv că nu este cetăţean român şi ofiţer, iar propunerea căpitanului Stoenescu de a fi decorat cu Medalia Virtutea Militară pentru eroismul de la Muntele Suru este împiedicată de un hârţogar obtuz şi închistat. Eroismul său trece neobservat în ţara pe care o iubeşte şi slujeşte, dar care nu-l recunoaşte. Abia în 1931, la sesizarea lui Dimitrie Ghika, superiorul său la Ministerul Afacerilor Străine unde îndeplinea atunci funcţia de secretar general lui Vasile Stoica i se conferă în mod reparatoriu, prin Decret Regal semnat de Carol al II-lea, Medalia Virtutea Militară de Război clasa a II-a, de care era foarte mândru, purtând-o cu demnitate şi ostentativ în orice împrejurare protocolară, încadrându-se şi în Asociaţia Virtutea Militară de Război, iar din 1937 devenind chiar preşedinte de onoare al filialei din Ardeal. Iată cum suna Brevetul nr din 1931, luna septembrie, ziua 28: Noi, Ministru Secretar de Stat la Departamentul Armatei adeverim că Înaltul Decret nr din 28 septembrie 1931 Majestatea Sa Regele a binevoit a conferi Medalia Virtutea Militară de Război clasa a II-a, Domnului VASILE STOICA, fost voluntar în Regimentul 2 Vânători Regina Elisabeta în timpul războiului, pentru curajul şi bravura de care a dat dovadă în luptele din luna septembrie 1916, de la Gropile Turcilor (Colţii Făgăraşului), unde contra-atacând în fruntea unui pluton, recucereşte creasta ocupată de inamic. A luat parte la atacul de noapte dat prin surprindere la Muntele Suru şi Budislavul, cu compania din care făcea parte, reuşind a cuceri Muntele Suru, păstrându-l până când s-a ordonat retragerea. În luptele de pe Valea Carpenului a fost rănit, pe când se găsea cu unitatea sa la flancul stâng al sectorului ce ocupa 5. Dacă a binemeritat Virtutea Militară şi şi-a însuşit-o organic, a refuzat, la 12 iunie 1942, să primească Coroana României din motive de demnitate personală şi, în 1927, după ce refuzase şi Decoraţia Încoronării, refuză şi Leul Alb considerând că a-mi acorda o decoraţie pe care la noi o poartă pe piept o ceată întreagă de oameni care n-au făcut nimic pentru Cehoslovacia, mie, care totuşi am făcut ceva, în orice caz mai mult decât toţi ceilalţi, însemnează o desconsiderare a muncii mele 6. Acesta era Stoica, un luptător pentru principii, sever în apărarea moralităţii, fără compromisuri şi concesii, un incomod, chiar rigid uneori, dar un patriot şi român adevărat, care va traversa Atlanticul pentru a susţine cauza românească în Lumea Nouă. Primind autorizaţia Marelui Cartier General la 18 aprilie 1917 şi viza Legaţiei americane din 5 mai 1917 la Iaşi, document (82) 51

54 ardeleanul de doar 28 de ani îşi începe lunga-i şi riscanta-i călătorie pornind din Gara Ungheni, peste o Rusie în haos, însumând şi viza Ambasadei SUA de la Tokio din data de 2 iunie 1917, pentru ca la data de 23 iunie 1917, publicaţia San Francisco Chronicle să anunţe sosirea Misiunii Româneşti cu un mesaj patriotic, compusă din Vasile Lucaciu, Ion Moţa şi locotenentul Vasile Stoica, având mandatul guvernului român să stimuleze interesul pentru problemele româneşti 7. Publicaţia The San Francisco Examiner îl prezenta pe Vasile Stoica drept profesor universitar, iar delegaţia română în drum spre Washington pentru a fi primită de preşedintele Wilson 8. Ajuns pe tărâmul tuturor posibilităţilor, Vasile Stoica iniţiază şi organizează acţiuni culturale, propagandistice şi ştiinţifice pentru românii din emigraţie şi informează opinia publică şi conducerea americană, prin articole de presă, radio, broşuri, memorii şi conferinţe şi chiar pe preşedintele SUA, Wilson, asupra problemelor şi aspiraţiilor româneşti. Aici îi cunoaşte şi-şi uneşte efortul într-o colaborare fructuoasă cu profesorul T.G. Masaryk, viitorul preşedinte al Cehoslovaciei, cu J.J. Paderewski, viitorul Prim-preşedinte de Consiliu al Poloniei renăscute şi cu vechiul patriot croat Ilinco Hincovici, unindu-şi glasurile în susţinerea cauzei popoarelor asuprite şi edificând pe pământ american Uniunea Medio-Europeană. Eforturile individuale şi colective vor da roade şi însuşi preşedintele Wilson, într-un comunicat semi-oficios al Departamentului de Stat, va recunoaşte la 5 noiembrie 1918 dreptul de unire într-o singură ţară a românilor de pretutindeni. Întâlnirea cu preşedintele american, din 21 septembrie 1918, l-a marcat profund pe tânărul ardelean încât îl va evoca ulterior ca unul dintre cei mai mari eroi pe care i-a dat ultima jumătate de veac, ca pe un soldat credincios, fanatic, al acestui ideal de înfrăţire, de pace între oameni, pentru progresul etic şi economic al omenirii, considerându-l un iluminat şi un apostol ce rămâne pentru viitorime ca una dintre cele mai curate, mai înălţătoare şi cele mai idealizate personalităţi ale istoriei 9. Deşi departe de ţară, este mereu la curent cu situaţia politico-militară a României şi suferă alături de neamul său, percepe prăbuşirea Rusiei spre bolşevism, vibrează alături de basarabeni, bucovineni şi ardelenii săi, este încurajat şi apreciat în demersurile sale de militari şi politicieni români, de Casa Regală, de însăşi regina Maria. Se aruncă cu frenezie în viaţa publică americană neprecupeţind nici timp, nici efort pentru a-şi atinge ţelul periplului său pe aceste meridiane cauza românească. Impresionează interlocutorii americani nu numai prin frumuseţea sa fizică, prin vocea plăcută şi ţinuta demnă şi mereu ireproşabilă, cât mai ales prin vasta sa cultură, limbile cunoscute, devotamentul, argumentaţia amplu fundamentată şi consecvenţa ţelului urmărit, strălucind în sânul elitei autohtone şi deschizând uşi şi inimi în folosul cauzei neamului său. Mult mai dificilă s-a dovedit misiunea de coagulare a coloniilor româneşti pentru realizarea unei convenţii naţionale pe pământ american. Cu tact, cu consecvenţă, cu cedări din partea sa, cu diplomaţie şi răbdare, îi cheamă pe conaţionali la 52 concordie mai ales acum în timpurile acestea mari sau, mai bine zis, când neamul nostru trece prin cele mai grele încercări 10. În această perioadă trăieşte satisfacţia ca cei din Comitetul Naţional Român de la Paris să-l fi fost făcut căpitan al legiunii române din Franţa 11, în vara anului 1918, ca semn al preţuirii pentru strădaniile din America. Colaborarea sa cu numeroase şi prestigioase organe de presă, ce apăreau în America vremii, se materializează cu o adevărată avalanşă de articole, interviuri, discursuri, broşuri şi chiar traducerea şi publicarea de lucrări vezi Suferinţele din Ardeal hărţi, retipărind printre altele partea referitoare la pământul românesc a celebrei hărţi etnografice pe comune, a specialistului ungur Paul Bologh, ale căror exemplare au fost enorm de utile şi semnificative chiar şi la Conferinţa de Pace de la Paris, în susţinerea cauzei româneşti. Militarul din el, chiar dacă de conjunctură, mărturisea că-şi făurise un plan de recrutare a unei legiuni dintre românii americani pentru că suprema raţiune a românilor din Transilvania, comitatele învecinate şi Banat este să fie dezrobiţi de stăpânirea ungurească şi uniţi într-un singur stat cu fraţii lor din România, Bucovina şi Basarabia. Şi nu ne îndoim că adoptarea principiului naţionalităţilor ca bază a păcii viitoare le va face deplină dreptate 12, după cum afirma Vasile Stoica, la 29 octombrie 1918, şi el credea în necesitatea braţului armat al poporului. Pe această temă, presa americană anunţa, la 6 noiembrie acelaşi an, o cifră de de români înrolaţi într-o legiune care să lupte în Franţa, iar spre sfârşitul misiunii lui Stoica se vehiculau cifre ce atingeau chiar de voluntari români, care însă n-au debarcat niciodată în Europa şi n-au intrat în focul luptelor pentru înfăptuirea idealului naţional. Un observator atent şi avizat al vremii, subtilul şi delicatul intelectual ardelean, remarca că şi-a câştigat aliaţi: pe unii cu cărţi, pe alţii cu flori, pe alţii cu ţuica românească, pe alţii cu telemeaua de acasă şi pe toţi cu harul său de a prezenta dreptatea neamului românesc în aspiraţiile sale de unire şi libertate. Deşi era nominalizat de presa americană, încă de la sosire, cu gradul de locotenent, deşi venise cu avizul guvernului României şi aprobarea Marelui Cartier General, de-abia în anul 1918 intră în drepturi depline şi este recunoscut ca sublocotenent în armata română, în conformitate cu documentul din 24 ianuarie care stipula: Domnule sublocotenent, conform Ordinului telegrafic din 22 ianuarie 1918 al D-lui Prim-ministru şi ministru de Externe, Ion I.C. Brătianu, misiunea pentru care aţi fost trimis în America încetând, sunteţi ataşat pe lângă Legaţiunea Română din Washington, cu începere din ziua primirii acestui ordin. Deoarece în virtutea Ordinului, ce aveţi din partea Marelui Cartier General Român, cu nr din 18 aprilie 1917, Dumneavoastră aţi venit în America în calitate de militar şi aţi figurat ca atare, veţi îndeplini formele de cuviinţă prin Ataşatul Militar Român de pe lângă această Legaţiune, pentru ca dânsul, făcând formalităţile necesare, să vi se achite leafa cuvenită conform dispoziţiunilor Marelui Cartier General 13 şi, astfel, după un an de privaţiuni şi lipsuri de resurse, Vasile Stoica era sublocotenent în soldă al armatei române, dar uitat şi omis de la decorări. 4(82) 2018 document

55 Nu avem date privind avansarea sa la gradul de locotenent, dar din telegrama adresată de I.C. Brătianu, la 28 ianuarie 1919, şeful delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris, aflăm despre căpitanul Stoica, preşedintele Ligii Naţionale Române din America [că a fost] felicitat pentru patriotismul de care a dat dovadă 14 şi că era solicitat urgent să treacă oceanul pentru a completa efectivul delegaţiei noastre. În februarie 1919, îl găsim deja pe Stoica la Paris, ca ofiţer de legătură a lui Brătianu cu delegaţiile americană şi engleză la Conferinţa de Pace. Era foarte util în această activitate fiind persoana cea mai avizată şi documentată în chestiunea hotarelor noastre, configuraţia etnică pe regiuni şi binecunoscut şi respectat în SUA şi prin acesta şi în Anglia. Prin înţelegerea dintre Wilson şi premierul Lloyd George, Vasile Stoica, sub titulatura de ofiţer al Crucii Roşii americane, dar înarmat cu autorizaţiile şi scrisorile de acreditare remise de Brătianu, trebuia să facă parte din delegaţia condusă de ziaristul american William Bullitt ce urma să trateze, la Moscova, cu Lenin şi guvernul său, viitoarea pace mondială. Opoziţia lui Diamandy şi precipitarea climatului politicomilitar în spaţiul rusesc au dus la eşuarea planului şi la plantarea germenului de revanşă, iar pentru Vasile Stoica la o nouă misiune în America pentru a organiza serviciile consulare româneşti. Reîntors în ţară în 1921, în România Mare, pentru care a dat şi el sânge şi minte, dezbracă definitiv uniforma militară şi îmbracă pentru totdeauna uniforma diplomatului, înarmându-se cu cuvântul şi devenind un pelegrin, un adevărat misionar diplomatic, colaborator apropiat, apoi continuator al liniei politice externe promovate de mentorul său, Nicolae Titulescu, pe tărâm european şi mondial. Apreciat şi aşteptat cu plăcere la Washington, la Londra şi Paris, dar împins de maşinaţiunile bucureştene la Tirana, Sofia, Riga, Kaunas, Ankara, Haga şi Bruxelles dar la fel de NOTE Woodrow Wilson devotat, conştiincios şi eficient în actul diplomatic românesc exercitat. Şi-a slujit ţara şi a făcut-o cunoscută în lume sub Ferdinand I, Carol al II-lea, Ioan Antonescu, Mihai I şi chiar sub guvernarea dr. Petru Groza, dar aşa cum însuşi consemna: mi-am făcut cariera de la coarnele plugului ţărănesc până la cel mai înalt grad diplomatic prin muncă, talent şi hărnicie, sunt un democrat nu prin doctrine învăţate, ci prin însăşi structura mea sufletească izvorâtă din sângele strămoşilor mei ţărani din Ţara Oltului, îmi ador ŢARA şi poporul românesc şi i-am servit cu devotament neclintit toată viaţa mea. Am fost un pasionat al carierei mele, convins că numai dacă ai pasiune pentru o muncă, poţi realiza o operă de importanţă în viaţă 15 şi pentru toate acestea, începând cu 21 martie 1948, distinsul, finul şi stoicul diplomat şi patriot Vasile Stoica va face turul închisorilor comuniste de la Aiud, Piteşti, Poarta Albă, Văcăreşti şi Jilava. Îşi va găsi obştescul sfârşit, la 27 iulie 1959, purtând stigmatul de frontierist, deci mare criminal, el care luptase pentru România Mare, el care o apărase la cele două Conferinţe de Pace, el care avusese atâtea ocazii de a nu veni în ţara ce se încovoia sub cizma sovietică, el care se aventurase peste Atlantic să facă cunoscut oful şi dreptatea românească. A fost înmormântat în grabă şi fără cruce la căpătâi, în cimitirul închisorii pentru a-i şterge urma, dar scoaterea lui Vasile Stoica din ISTORIA neamului său nu a fost posibilă. Prin curajul unui slujitor al bisericii şi prin strădania şi perseverenţa familiei acest luptător al spiritului şi pentru spirit, care a fost Vasile Stoica şi-a găsit odihna veşnică, conform dorinţei, sub crucea de piatră a mormântului din apropierea bisericii străbunilor săi de la Avrig, răbdător şi încrezător în deşteptarea neamului său şi senin în faţa judecătorului suprem şi al neamului pe care l-a iubit şi servit cu devotament. Acesta a fost şi trebuie să rămână în conştiinţa românilor, dar şi în cartea lor de căpătâi ISTORIA feciorul de plugar al lui Gheorghe al Vidului din Avrig voluntarul de la 1916, VASILE STOICA. Vasile Stoica-Avrigeanul serving Great Romania with the Weapon in the Hand or with the Wor d - Brigade General (r) Ion I. Dănilă Vasile Stoica ( ), originally from Avrig, joined as volunteer the Romanian Army, participating in the battles from 1916 and conducting information gathering activities for the good development of the military operations. A distinguished diplomat, with a rank of plenipotentiary minister, will be part of the delegation that activated in the United States for the realization of Great Romania and will participate at the discussions of the Peace Conferences after the First and Second World War. Keywords: Vasile Stoica, Transylvanian volunteer, Woodrow Wilson, 1918, Peace Conference. 1 Secretar-general al Asociației Naționale a Veteranilor de Război. 2 Gheorghe Lazăr în Gheorghe Poenaru, Gheorghe Lazăr şi şcoala română, 1871, din Iubirea de moşie e un zid..., Editura Albatros, Bucureşti, 1974, p Preot Nicolae I. Şerbănescu, Politica religioasă a lui Mihai Viteazul, Editura Arhiepiscopiei Târgovişte, 2001, p Ioan Opriş, Vasile Stoica în serviciul României, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2008, p Ibidem, p Ibidem, p Ibidem, p Ibidem, p Ibidem. 10 Ibidem, p Ibidem, p Ibidem, p Ibidem, p Ibidem, p Ibidem, p. 90. document (82) 53

56 I EI AU F CUT UNIREA Alexandra Dana ZECHERU 1 Atunci când se vorbește despre artizanii Unirii sunt câteva nume care ne vin în minte: Vasile Goldiș, Iuliu Maniu, Ștefan Cicio Pop, Iuliu Hossu. Sunt de asemenea cunoscute, îndeosebi de cei ce au preocupări în domeniu, și numele celor delegaţi care au participat la lucrările Sfatului Naţional. Dar restul? Cei de oameni care au plecat de acasă pentru a fi prezenţi la un moment unic în viaţă, cei care prin prezenţa lor au consfinţit deciziile Sfatului Naţional, ei cine au fost? Chiar dacă în cărţile de istorie sunt identificaţi printr-un număr rotund, , au avut toţi un nume și o poveste. Povestea a doi dintre aceștia ne-am propus să o prezentăm în paginile următoare: Ioan Zeicu și Elena Căpâlnean. În primul rând, de ce Alba Iulia? Mai fuseseră luate în discuţie Sibiul, văzut drept capitală culturală a românilor ardeleni și Blajul, pentru rolul său în revoluţia de la În cele din urmă, s-a decis pentru Alba Iulia, prima capitală a românilor atunci când Mihai Viteazul reușea, în 1600, să unească pentru prima dată în istorie Ţara Românească, Transilvania și Moldova. Programului zilei de 1 Decembrie 1918 a fost întocmit de un comitet aranjator. Organizatorii au stabilit trasee speciale pentru toţi cei care urmau să ajungă la Alba Iulia pentru a sărbători marele eveniment istoric. Prin Programul Marei Adunări Constituante a românilor din Transilvania și Ungaria, care se va ţinea Duminecă, 1. Dec. stil nou (18 Novembre stil vechi) 1918, participanţii erau anunţaţi că serviciul divin va începe la orele 7 dimineaţa. Deschiderea Adunării Naţionale era planificată pentru ora 10, în casina 2 militară din Cetate, actuala Sală a Unirii. Cel mai important punct din program era cetirea rezoluţiunii, votată și propusă de conferinţa prealabilă a Marelui Sfat Naţional. Ultimul punct presupunea dezbaterea articolelor Hotărârii de Unire 3. Programul includea și precizări pentru zecile de mii de participanţi ce erau așteptaţi să se reverse în Cetatea Bălgradului. Reprezentanţii fiecărei comune erau sfătuiţi să aibă la purtător un steag tricolor și o tablă cu numele localităţii din care veneau. Localnicii, dar și cei din satele învecinate, erau îndemnaţi să-și pună în traistă alimentele de lipsă. Iar, ca să fie lucrurile și mai clare, se spunea cu subiect și predicat că banchete și mese comune nu vor fi. 54 Regula avea o excepţie pentru cei veniţi de departe, pentru care s-a făcut tot posibilul, ca să fie provăzuţi cu alimente, în restaurantele din loc, în parte, și la găzduitori. Participanţii erau anunţaţi că intrarea în Cetate se făcea pe la porţi și că locul de întâlnire era pe așa numitul câmp al lui Horea, actualul platou din faţa Catedralei Încoronării 4. De asemenea, au existat îndrumări pentru comportamentul publicului la Marea Adunare Constituantă. Se preciza că de păstrarea ordinei și decurgerea fără tulburări a adunării naţionale se îngrijește comanda legiunii române locale, cu 12 companii de asistenţă și 14 mitraliere. Publicul are să vie la adunare grupat după comune. Nu este iertat sătenilor să umble singuratici, ci înșiruiţi în rânduri de câte patru, sub conducerea fruntașilor din comuna proprie. Comunele puse în ordine au să păstreze, până la reîntoarcerea acasă, cea mai deplină rânduială militară. Cea mai mică neobservare a îndrumărilor de mai sus, va putea provoca învălmășeală și nenorociri. Un alt amănunt ţinând de organizarea în bune condiţii a evenimentului a fost că, pe parcursul zilei de 1 Decembrie, a fost interzisă comercializarea de băuturi spirtoase 5. Mai menţionăm că un rol aparte la organizarea evenimentului l-au avut medicii și farmaciștii. Din cei 84 de medici prezenţi, 22 au fost din Comitatul Alba de Jos. Pe câmpul adunării au fost organizate cel puţin trei puncte de prim-ajutor, fiecare dintre acestea dotat cu câte o targă, instrumente și medicamente de primă necesitate. Pentru a fi vizibile de la depărtare, aveau arborate două steaguri mari: unul tricolor românesc și unul alb cu crucea roșie 6. La final, organizatorii au adresat o invitaţie: Locul cel mai istoric al neamului vă așteaptă cu braţele deschise. Veniţi, deci, și-l atingeţi cu pasul vostru, ca sa simţiţi fiorul ce l-a mișcat odată pe marele voivod cu numele de arhanghel, pe martirii Horea, Cloșca și Crișan, pe craiul munţilor Avram Iancu, și pe toţi cei care au început și lucrat la realizarea visului de veacuri, pe care noi cei de azi îl vedem și salutăm, ca pe răsăritul cel mai strălucit, al celei mai senine zile a neamului românesc 7. Au dat astfel curs acestei invitaţii aproximativ de oameni din toate colţurile Transilvaniei, de toate vârstele și de felurite ocupaţii. 4(82) 2018 document

57 Din amintirile lui Ioan Zeicu, șeful Serviciului Silvic al Mitropoliei Române Unite cu Roma din Blaj 8 : Partidul Naţional, exponentul voinţei poporului român, a fixat data de 1 dec. pentru actul istoric al neamului românesc, evident, cu gândul de avea populaţia timpul necesar de a alege din fiecare comună delegaţi care să vină și să voteze alipirea Ardealului la patria mamă. Ori, călătoria în plină desfășurare a revoluţiei, era foarte grea datorită faptului că circulaţia trenurilor se găsea în mâna ungurilor care se dedau la tot felul de sabotaje. De aceea, delegaţii au recurs la mijloacele patriarhale ale căruţelor. Aproape că n-a rămas atelaj în satele românești care să nu se îndrepte cu câteva zile înainte spre Alba Iulia, căci, în afara delegaţilor, au pornit pe jos, alături de trăsuri, puzderie de ţărănime care a ţinut să ia parte la actul unirii. Tot astfel am înţeles și eu, care aveam trăsură și cai, să mă duc cu trăsura la Alba Iulia. Am făcut însă cale ocolită pe Valea Vezii, Berghin și Daia, de unde am ridicat pe socrii, spre a-i duce și pe ei la Alba Iulia, aducându-i apoi și pe ei la mine la Blaj, unde se găseau copiii Geni și Gilu. Am plecat însă cu o zi înainte, poposind peste noapte la Lancrăm, la surorile mele: pe socrii i-am lăsat să doarmă la sora cea mai mare (Ioana), iar eu m-am culcat la cealaltă soră (Chia). Grijuliu cum eram de a pleca cu noaptea în cap pentru acea zi memorabilă, cum mă încălţam la lumina slabă a unei lumânări (petrol lampant nu se găsea în acele vremuri tulburi), nu mi-am mai găsit al doilea ciorap notez că, fiind iarnă și trebuind să stau o zi întreagă în aer liber, plecasem de acasă cu două perechi de ciorapi în picioare deși am răscolit cu soră mea toată casa. În cele din urmă, sora mi-a dat o flanelă curată de am înfășurat-o drept al doilea ciorap ca să nu-mi fie frig la picioare. Când s-au ivit zorile, am reușit și noi să ne urcăm în șoseaua naţională ce duce spre Alba Iulia. Dar minune șoseaua era literalmente blocată de vehicule ce duceau puzderia de omenire la Alba Iulia. Nu numai vehiculele erau înţesate de lume, ci și trotuarele și interstiţiile dintre vehicule unde se înghesuiau cu steaguri tricolore grupuri de oameni în straie de sărbătoare; înghesuiala ce părea gâtuită în sat s-a mai destins de îndată ce am ieșit din sat la câmp liber, unde Iosif Jumanca cetele de oameni se răzleţeau pe câmp, alături de șosea, lăsând șoseaua liberă pentru trăsuri care, în sfârșit, puteau avansa dar numai la pas și-n sens unic. Am remarcat, printre șirul de trăsuri ce veneau în urma noastră, un landou închis în care, ne spuneau pedestrașii ce se avântau pe lângă noi mai repede decât puteam înainta noi cu caii, că s-ar găsi protopopul Săliștei (I. Lupaș). În sfârșit, după două ore de mers și stopat repetat, ne-am văzut și noi ajunși în Alba Iulia, unde lumea s-a mai răsfirat, unii apucând-o din capătul orașului la stânga, de-a lungul liniei ferate înguste, spre a urca în spatele cetăţii pe terenul larg, deschis, al exerciţiilor militare, iar alţii continuând drumul spre centrul orașului. Tot spre centru am luat-o și noi, căci socrii aveau acolo o rudă mai îndepărtată. Acolo, în curte, am aciuat și eu caii, lăsând pe socrii în grija gazdelor, iar eu am zbughit-o, neastâmpărat cum eram, spre cetate, pe care o cunoșteam bine de când, doi ani în șir, o urcam ca licean cel puţin o dată pe zi. Dar, dornic să văd și să aud cât mai mult, nu puteam să avansez repede printre potopul de omenire ce mișuna pe toate străzile, grupuri-grupuri, cu steaguri naţionale și cântece vesele însoţite de fluierele care dacă nu dădeau glas, se zăreau de după șerpar și printre deschizăturile ţundrelor. Am mai văzut înghesuială de oameni la Semicentenarul Astrei ce s-a serbat, în 1911, la Blaj: și acolo era mulţime impresionantă ce nu mai încăpea în săli, și nici chiar în piaţa atât de mare, dar în cazul lui 1 decembrie la Alba Iulia nu te mai impresiona numărul de intelectuali, ci revărsarea de ţărănime, pe care nu o mai putea cuprinde străzile. Deși era o zi de iarnă destul de friguroasă, cu un pospai de zăpadă căzută proaspăt peste noapte, n-am văzut oameni zgribuliţi de frig, ci numai feţe vesele, chiuind și cântând, ici în formaţii de coruri, dincolo la unison, mai învârtind cât ai clipi câte o nevestică în dans săltăreţ. Mișcarea mulţimii avea direcţia spre poarta cetăţii: cum am intrat, cam înghesuiţi, pe poarta de jos, am rămas înmărmuriţi de priveliștea încântătoare ce o dădeau urcușului. Moţii îmbrăcaţi în alb (straiele lor naţionale) și cu căciuli negre, străjuind cu armele pe umăr desfășurarea sărbătorii (ideea prefectului Gritta). Instinctiv mi-a venit în minte dorinţa lor de veacuri de a li se da și lor arme din cetate în cursul revoluţiei declanșată de Ion Flueraș document (82) 55

58 Horia, tocmai în timpul când se formau regimentele de graniţă. Ajuns în faţa porţii a doua, m-am oprit, mai îndelung, pe locul unde astăzi se găsește obeliscul închinat revoluţionarilor Horia, Cloșca și Crișan, tocmai pentru a înregistra în suflet desfășurarea defilării cetelor de ţărani îmbrăcaţi în porturile lor naţionale specifice nu numai fiecărui ţinut, dar chiar și fiecărui sat. Cu vii ovaţii a fost întâmpinată și delegaţia minerilor din Valea Jiului, în frunte cu conducătorii lor Jumanca și Flueraș. De o dată, zăresc un grup ce strălucea distinct printre ceilalţi prin straiele lor mai pompoase: era delegaţia brașovenilor în frunte cu protopopul lor, Saftu. Instinctiv m-am atașat de ei, iar protopopul, când am ajuns sub poarta deasupra căreia s-a spânzurat eroul revoluţionar Crișan cu nojiţele de la opinci, a oprit convoiul cu cuvinte care pare că străbăteau veacurile: Noi, brașovenii, nu putem trece pe sub această boltă deasupra căreia au fost închiși eroii neamului nostru Horia, Cloșca și Crișan, fără a intona: Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină, decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost pământ. Evident, n-au cântat numai brașovenii, ci și noi toţi care-i însoţeam, cu ochii ce se scăldau în lacrimi de bucurie. Am încercat și eu să mă strecor în sala unde s-a votat unirea, dar nici chiar cei ce aveau delegaţii scrise nu au putut să se strecoare cu toţii în sală și, astfel, am ieșit pe poarta de la vest, pe vastul teren de exerciţii a armatei, unde staţiona puzderia de ţărani în așteptarea rezultatului. Era o priveliște de vis: din depărtare nu zăreai decât o pădure de steaguri tricolore, chiote, cântece și muzică naţională cu felurite dansuri. Cum majoritatea lor străbătuseră cu trăsurile până pe platou, toţi se căţărau în formă de piramidă pe vehicule, pentru a savura priveliștea încântătoare de oameni veniţi din toate cotloanele Ardealului. Într-un târziu, după ce s-au terminat formalităţile oficiale din sala unirii, s-au gândit conducătorii să trimită oratori la norodul de pe platou spre a le comunica rezultatul hotărârii de alipirea Ardealului la patria mamă. Neexistând megafoane în acel timp, au venit vreo oratori care s-au răzleţit prin mulţime, urcându-se pe câte un vehicul, de unde lămurea mulţimea asupra importanţei actului de alipire. Printre ei am reţinut figura impozantă a tânărului episcop ortodox din Caransebeș, Miron Cristea, patriarhul de mai târziu, care pentru că simţea ceva răceală prin haina ierarhică, s-a învelit și cu o pătură cadrilată, în alb-negru, poză ce a cunoscut, mai apoi, o largă circulaţie. Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu Eu, în supremă însufleţire, nu aveam astâmpăr ca să ascult discursurile oratorilor și colindam de la unul la altul, ascultând frânturi și variaţii de discursuri însufleţite, dar, mai ales, culegând din expresia feţelor și exclamaţiile asistenţei ce ovaţiona și agita steagurile naţionale, balsamul colectiv al satisfacţiilor supreme ce copleșeau un popor întreg robit de veacuri, dar care, în sfârșit, a ajuns să-și vadă visul milenar împlinit. Apoi m-am strecurat prin mulţime spre zidurile vechii cetăţi, prin poarta de sus (sud) și, curios, deși la urcuș zidurile și străzile din cetate mi se păreau cele vechi, mohorâte și prăfuite de vechimea anilor mulţi seculari, acum după faptul unirii mi se păreau că au mai crescut în grandoare: sudoarea de pe frunţile strămoșilor noștri iobagi, care au ridicat cu truda braţelor lor aceste ziduri măreţe, deși ele au mai trăit în trecut clipe de unire sub domnia lui Mihai Viteazul, adevărata lor valoare istorică și-o trăiesc abia acum, când toată simţirea românească s-a strâns, cât frunză și iarbă, din toate colţurile Ardealului, consfinţind, prin jurământ, unirea pe veci a tuturor românilor într-o singură patrie; martori ai acestui însufleţit eveniment păreau a fi moţii căţăraţi, în straiele lor albe de sărbătoare, pe aceste ziduri, cu armele în mână, drept chezășie a vigilenţei și tăriei neamului românesc. M-am grăbit apoi spre trăsură, căci mai aveam de parcurs în aceeași zi distanţa Alba Iulia Blaj și nu voiam să ne băgăm prea mult în noapte. În adevăr, ieșirea din Alba Iulia spre Teiuș a fost anevoioasă, căci s-a nimerit să avem pe șosea și unităţi din armata germană ce se retrăgeau, în perfectă ordine, spre patria lor. Nu se știe câte femei au făcut parte din cei , dar este cunoscut faptul că din cei delegaţi care au participat la lucrările Sfatului Naţional, 61 au fost femei (puţin sub 5%, în condiţiile în care femeile au primit drept de vot abia prin Constituţia din 1938). În onoarea acestor doamne, am ales să prezentăm amintirile Elenei Căpâlnean, soţia preotului greco-catolic din Unirea II, lângă Ocna Mureș 9 : Se pregătea Marea Adunare. Comuna Măhăceni, fiind pe la mijlocul plasei noastre, a fost aleasă ca centru politic. De aici, au fost aleși delegaţii pentru trimiterea a doi membri la Marea Adunare. A fost ales Părintele Căpâlnean și avocatul Pătăceanu Gheorghe din Turda. În 30 noiembrie dimineaţa, am plecat cu trăsura la Teiuș. În drum, am ajuns coloane de militari nemţi ce se întorceau învinși, în ţara lor. Aproape toţi bărbaţii din Vereșmort au 56 4(82) 2018 document

59 plecat cu trenul spre Alba Iulia. La Teiuș, în gară, am ieșit pe peronul înţesat de lume. Trenuri, trenuri treceau cu românii de pe Târnave, Mureș, din ţinuturile maramureșene, Cluj, Luduș etc. Cel din urmă a fost trenul din Uioara (Ocna Mureș) din care au coborât pe peron Filip Banciu, Dreghici Marian și alţii. Trenul înţesat și de minerii de acolo și fanfara minerilor intona cântece patriotice, chemări la luptă. Însufleţirea celor ce curgeau ca apele mari era de nedescris. Pe peron am rămas numai eu cu soţul meu și cu două domnișoare, azi doamnele Fodor și Câmpianu, care cu vocea lor frumoasă, acompaniate de puternicul glas al soţului meu, nu conteneau să cânte. Dar la gară mai erau soldaţi maghiari înarmaţi și i-am auzit spunând că nu pot suporta așa ceva și noi am fugit afară din gară și întunericul ne-a salvat fiindcă au tras în tren și înspre noi. A doua zi în Alba Iulia am aflat că a fost împușcat stegarul din Agriș Arion. La Alba Iulia, iarna îmbrăcase orașul în alb, dar ce căldură în sufletele noastre! Mulţimea sosea și se urca în cetate în cântece, în urale, în strigăte de bucurie. Într-un loc era o masă compactă de oameni cu un drapel roșu conduși de marii Patriarhul Miron Cristea naţionaliști, Jumanca și Flueraș. Ordinea pe străzi, peste tot era menţinută de batalionul gărzilor de moţi îmbrăcaţi în haine ţărănești (albe) moţești. Tribune peste tot, de pe care se vorbea mulţimii. La Sfatul Marei Adunări Naţionale erau conducătorii în frunte cu episcopii celor două biserici, Dr. Iuliu Hossu și Dr. Miron Cristea și delegaţii. După hotărârea Marelui Sfat, pe la orele 12, întreg Sfatul a ieșit pe câmpul din cetate unde era adunată mulţimea imensă în jurul tribunelor și, la tribuna principală, episcopul Iuliu Hossu a citit hotărârea de alipire de bună voie și pentru totdeauna cu ţara mamă. În acel moment a fost un delir ce nu se poate cuprinde în cuvinte. Cântece, dans îmbrăţișări, plânsete de bucurie. Am dorit ca prin cele două evocări inedite ale zilei de 1 decembrie 1918, să aducem un omagiu celor care au venit din toate colţurile Ardealului să înfăptuiască Marea Unire. Prezenţa fiecăruia dintre cei de participanţi la Adunarea de la Alba Iulia a demonstrat, fără nicio îndoială, susţinerea necondiţionată a populaţiei faţă de deciziile adoptate în acea zi. And they made the Union - Alexandra Dana Zecheru December 1, 1918 is a moment of great importance for Romania. The more impressive are the testimonies of those who witnessed the Great Assembly in Alba Iulia, describing the total agreement and the enthusiasm with which the union decision was received. Ioan Zeicu and Elena Căpâlnean tell us about the feelings experienced in those ascending moments. Keywords: Alba Iulia, December 1, 1918, Ioan Zeicu, Elena Căpâlnean, Union. NOTE 1 Serviciul Jude ean Alba al Arhivelor Na ionale. 2 Cazinou n.r. 3 Muzeul Na ional al Unirii Alba Iulia, Colec ia de documente, inventar nr. 2259, f Programul Adun rii Na ionale Constituante a na iunii române din Ungaria i Transilvania, Românul, VII, nr. 15 din 14/27 noiembrie 1918; 1918 la Români. Documentele Unirii, vol. X, Bucure ti, Editura tiin ific i Enciclopedic, 1989, p Ibidem. 6 Ioana Rustoiu, Marius Cristea, Tudor Ro u, Liviu Zgârciu, Garda Na ional de la Alba Iulia, Alba Iulia, Editura Vertical, 2016, p Programul Adun rii..., loc. cit. 8 Serviciul Jude ean Alba al Arhivelor Na ionale, Fond Personal Ioan Zeicu, dosar nr. G/12 f.d., ff. 78v-80v. 9 Idem, Colec ia manuscrise, dosar nr. 54, ff document (82) 57

60 PARTICIPAN I SIBIENI LA MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA Dr. Alexiu TATU 1 Prezentarea de faţă îşi propune să prezinte, pe baza unor documente din fondurile şi colecţiile Serviciului Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale 2, participarea masivă a sibienilor din Sibiu şi din localităţile judeţului Sibiu, la Alba Iulia, la Marea Adunare din 1 Decembrie 1918 şi să evidenţieze caracterul plebiscitar al Marii Uniri. La adunările de alegeri a deputaţilor pentru Alba Iulia, urmau să se adopte proclamaţii scrise, prin care românii să-şi exprime voinţa de Unire cu România. Aceste proclamaţii scrise, cu semnăturile locuitorilor din localităţile judeţului, devin cele mai clare dovezi ale caracterului plebiscitar al Unirii adeziunile colective, cu textul sugestiv Hotărârea noastră, cu sute şi mii de semnături aduse la Alba Iulia şi preluate de Comitetul de organizare, atestă în mod grăitor, dorinţa unanimă a românilor sibieni de a fi împreună cu ceilalţi locuitori ai Ardealului, la Marea Adunare de la 1 Decembrie Vom prezenta, în cele ce urmează, participanţiidelegaţi la Adunarea Naţională de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, născuţi în judeţul Sibiu sau care au reprezentat judeţul Sibiu. În baza Regulamentului de alegere a deputaţilor la Alba Iulia și a Actului de convocare, între noiembrie, au fost desemnaţi 59 de delegaţi și 3 supleanţi, reprezentând instituţii și societăţi cultural-naţionale cu drept de a trimite delegaţi la Adunarea Naţională. Concomitent s-au desfășurat și alegerile delegaţilor, reprezentând circumscripţiile Copii după documente ale Serviciului Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale, Fondul ASTRA 58 4(82) 2018 document

61 electorale. În cele 6 circumscripţii electorale ale comitatului Sibiu au fost aleși 30 de delegaţi cu drept de vot deliberativ și 38 cu drept de vot consultativ, în total fiind trimiși la Alba Iulia 130 de delegaţi, dintre care îi amintim pe: Vasile D. Bogdan, Arpașul de Jos, delegat al Circumscripţiei a doua Arpașul de Jos, Ioan Bogdănel, delegat din partea comunei Jina, Lucian Borcia, Sibiu, Ioan Botezan, Blaj, Nicolae Bratu, Rășinari, delegat la Alba Iulia ca reprezentant al ziarului,,foaia poporului, Constantin Bucșan, Petru Costande (supleant), Sibiel, delegat al Cercului electoral Cristian, Dimitrie Bunea, Sadu, Aurel Cosciuc, Sibiu, delegat al Legiunei Române, Eremie Dancășiu, Rășinari, delegat din partea comunei Rășinari, membru al Sfatului Naţional, Zacharia Dobrotă, Șeica Mare, delegat al Cercului Mediaș, Ion Dordea, Vale, prim-delegat și reprezentant al Cercului electoral Ocna Sibiului, Dumitru Rusu (supleant), Vale, delegat al Cercului electoral Cristian, Onisifor Ghibu, Eleonora Lemeni, Săliște, Ioachim Munteanu, Tilișca, reprezentant la Alba Iulia al tractului Agnita și ca președinte al Despărţământului Agnita al ASTREI, Gheorghe Neamţu, Porumbacul de Jos, reprezentant al Sfatului Învăţătorilor Români din fosta graniţa militară a Severinului, Aurel Păcală, Dealu Frumos, Candid Popa, Ofrea-Cârţișoara, Cornel Popescu, Sibiu, delegat al clerului și poporului drept credincios din Protopopiatul Haţegului, Timotei Popovici, Tincova, delegat din partea Reuniunii române de ajutor de înmormântare din Sibiu, Ion Prescurean, Merghindeal, delegat din partea Circumscripţiei Agnita, Dimitrie Roman, delegat în calitate de președinte al Comitetului Naţional și Gărzilor Naţionale din Mediaș și delegat al orașului Mediaș, Ion Roman, Tălmăcel, delegat oficial al Primăriei comunale Tălmăcel, Lucian Tritean (Lazăr Triteanu), Feldioara, delegat al Bisericii Ortodoxe, Alexandru Vidrighinescu, comuna Turcheș, delegat al Cercului electoral Ocna Sibiului, Vasile Albu, Geoagiul de Sus, delegat din partea Circumscripției Dumbrăveni, Zevedeiu Aldeșiu, delegat al Cercului Electoral Arpașul de Jos, Aleman Ion, Săcădate, reprezentant al Cercului Nocrich, Nicolae Barb, Jina, delegat al comunei Jina, Ioachim Bârză, Biertan, delegat din partea Consiliului Naţional al orașului Mediaș și al judeţului Târnava Mare, Ioan Berghia, Avrig, reprezentant al Cercului Cisnădie, Ilie Beu, Apoldul de Jos, medic, reprezentant al Circumscripţiei electorale Sibiu-Cetate, Ilie Beu, Ludoș, reprezentant al Cercului Cristian în calitate de președinte al Consiliului Naţional din comuna Apoldul de Jos, Ion Bianu, Șoroștin, reprezentant al Cercului Târnăveni, Vasile Bologa, Geoagiul de Sus, reprezentant al Școlii civile de fete a Asociaţiuni Sibiu, Bucur M. Lungu, Rășinari, a reprezentat Reuniunea meseriașilor din România, Emilian Cioran, Rășinari, a reprezentat comuna Rășinari, Aurelia Goga, Rășinari, a reprezentat Reuniunea femeilor, Sori C. Mitrea, Rășinari, a reprezentat Reuniunea femeilor, Șerban Ilcușiu senior, Rășinari, a reprezentat Comuna Rășinari, Șerban Cruciat, Rășinari a reprezentat Reuniunea meseriașilor din România, Ioan Cândea, Avrig, a reprezentat Protopopiatul Avrig, Romulus Cândea, Avrig, a reprezentat Cercul Cisnădie, Simion Cheţianu, Ercea-Mare, a reprezentat Cercul Agnita, Ioan Șt. Șteflea, Dumitru Moga, Dumitru Beju, Săliște, au reprezentat Cercul electoral Cristian, Ionel Comșa, Săliște, a reprezentat Casa de păstrare din Săliște, Nicolae Comșa, Săliște, a reprezentat Comitetul Central al Partidului Naţional Român din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, Alexandru Comșia, Mândra, a reprezentat cercul Mediaș împreună cu dr. D. Roman, Ioachim Bârză, Ioan Crăciun, Ioan Popa din Mediaș, Partenie Cosma, Aurel Crăciunescu, Chinez (Banat), a reprezentat Seminarul Andreian din Sibiu, Secţia teologică, Nicolae Cristea, Ocna- Sibiului, a reprezentat Cercul Ocna Sibiului, Ioan Călburean, Mediaș, Ioan Dăian, Mediaș, Demetriu Pop, Mediaș, Ioan Dămian, Aurel Decei, Gura Râului, au reprezentat Cercul Cristian, Gheorghe Dănilă, a reprezentat Cercul Cristian, Toma Dănilă, Șura-Mică, a reprezentat Cercul Cristian, Ștefan Duca, Rășinari, a reprezentat Reuniunea meseriașilor din Sibiu, Ioan Georgescu, Scoreiu, a reprezentat Cercul Nocrich, judeţul Sibiu, delegat al comunei Săcădate, Ioan German al lui Antonie, Aciliu, a reprezentat Cercul Cristian, judeţul Sibiu, delegat al Circumscripţiei Săliște, Eugen Goga, Rășinari, a reprezentat Corpul Voluntarilor din Transilvania cu sediul la Iași, Octavian Hodârnău, Cârţa, a reprezentat Societatea culturală,,inocenţiu Micu Clain a teologilor din Blaj, Oprea Jogăreanu, Cacova, a reprezentat Cercul Cristian, judeţul Sibiu, Ioan Langa, Dârlos, delegat al Gărzii Naţionale din comuna Dârlos, Ioan Frâncu, Dârlos, delegat al Gărzii Naţionale din comuna Dârlos, Vasilie Farcaș, Dârlos, delegat al comunei Dârlos, Dumitru Lăpădat, Săliște, Lene Axente, Oprea Borcea junior (supleant), Merghindeal, a reprezentat Cercul Agnita, Irimie Milea, Șelimbăr, a reprezentat Cercul Cisnădie în calitate de student (agricultor) ca delegat al comunei Șelimbăr, Simeon Moldovan, Cicud, a reprezentat Protopopiatul greco-catolic Noul Săsesc, Luca Nan, Slimnic, a reprezentat Cercul Cisnădie, judeţul Sibiu, Ion Nicolae, Avrig, a reprezentat Cercul Cisnădie, în calitate de delegat al comunei Avrig, Iuliu Nistor a reprezentat Protopopiatul greco-catolic Mediaș, Valer document (82) 59

62 Olariu, Nucet, a reprezentat Cercul Nocrich, judeţul Sibiu, Ioan Opriș, Șura Mare, a reprezentat Cercul Cisnădie, ca delegat al comunei Șura Mare, Nicolae Opriș, Slimnic, a reprezentat Cercul Cisnădie, Avram Păcurariu, Lancrăm, a reprezentat Circumscripţia Miercurea Sibiului, Ioan Pescariu, Șura Mare, Nicolae Petra, Sibiel, a reprezentat Cercul Cristian, Ioan Petrașcu, Doștat, a reprezentat Reuniunea Meseriașilor (Sodalilor) din Sibiu împreună cu Ştefan Duca, Petraşcu Traian, Lancrăm, a reprezentat Cercul Cisnădie, Nicolae Regman, Sighișoara, Eusebiu Roșca, Sânpetru- Almașului, a reprezentat Arhiepiscopia și Mitropolia Ortodoxă Română din Transilvania și Ungaria de la Sibiu, Onoriu Sasu, Blăjel, a reprezentat judeţul Târnava Mare în calitate de secretar al Comitetului judeţean, Constantin Sava, Jina, a reprezentat Cercul Sebeșul săsesc ca delegat al comunei Jina, George Simu, Gheja, a reprezentat Plasa orașului Dumbrăveni în calitate de președinte al Consiliului Naţional Român din Dumbrăveni, Iosif Stoichiţa, Porumbacul de Jos, reprezentant al Circumscripţiei electorale Arpaşul de Jos, Ioan Stroia, Oprea Jogărean (supleant), delegat al Cercului electoral Cristian, Cacova, Nicolae Tiut, Bruiu, Eugen Todoran, Cetatea de Baltă, a reprezentat Societatea,,Înfrăţirea, Federaţia însoţirilor sătești din Sibiu ca delegat al Seminarului Teologic Pedagogic Ortodox Român din Sibiu, Nicolae Togan, Ghijasa de Sus, Stan Vidrighin, Rășinari, Nicolae Vlad-Stejar, Jina, a reprezentat Cercul Sebeșul săsesc ca delegat, al comunei Jina, Petru Bârsan, Săcel (supleant), delegat al Cercului electoral Cristian, Ioan Stoiţa (supleant), Orlat, delegat al Cercului electoral Cristian. La sfârşitul lunii noiembrie, în localităţile din judeţul Sibiu au avut loc adunări în vederea aprobării şi subscrierii adeziunilor pentru a fi trimise la Alba Iulia. Ca urmare, din 33 de localităţi ale judeţului au fost trimise credenţionale cu de semnături (Ştefan Pascu). În opinia lui Paul Abrudan, 46 de localităţi din judeţ au trimis adeziuni cu de semnături. Spre exemplificare putem aminti că la Sălişte credenţionalul a fost semnat de de locuitori, la Apoldul de Jos de 714, la Miercurea de 532, la Orlat de 316, la Tilişca de 408, la Răşinari de 783, la Poiana de Mai trebuie menţionat că, în urma adunărilor populare din aşezările judeţului Sibiu, spre Alba Iulia, au pornit şi delegaţii neoficiale, reprezentante ale comunităţilor respective, care au primit mandat să ceară Unirea Transilvaniei cu România. Tot spre exemplificare menţionăm delegaţiile de la Gusu (50 de persoane), Aciliu (61de persoane), Galeş (120 de persoane), Sălişte (100 de persoane), Jina (30 de persoane), Miercurea Sibiului (32 de persoane) 4 etc. Putem afirma fără teamă de a greși că, la Alba Iulia, din Sibiu și din părţile Sibiului, au ajuns peste de români, cu trenul, cu căruţele și pe jos, purtând steaguri, eșarfe și cocarde tricolore, la Marea Adunare din orașul Unirii.Se împlinea la 1 Decembrie, alături de toţi românii, visul românilor sibieni, care prin elitele sale intelectuale, învăţători, profesori, preoţi, avocaţi, susţinuţi de locuitorii satelor și comunelor judeţului Sibiu, au contribuit la realizarea Statului Naţional Unitar Român. Aduc pe această cale mulţumiri colegei mele Dana Niţu pentru sprijinul acordat la realizarea imaginilor. Participants from Sibiu at the Great Assembly in Alba Iulia - Alexiu Tatu, Ph.D. The inhabitants of the Sibiu city and county participated at Alba Iulia. Collective adhesions, under the name of Our decision, attest the participation of people from Sibiu at the Great Assembly on 1 December. The study is based on documents from the funds and collections of the Sibiu County Service of National Archives and unquestionably proves the unanimous will of the inhabitants of Transylvania to join the Kingdom of Romania. Keywords: December 1, 1918, Sibiu, city, county, Great Union. NOTE 1 Serviciul Jude ean Sibiu al Arhivelor Na ionale. 2 Serviciul Jude ean Sibiu al Arhivelor Na ionale, Fondul ASTRA Mihai Racovi an, Pamfil Matei, Sibiul i Marea Unire. 1 Decembrie 1918, Cercul Militar Sibiu, 1993, pp Ibidem. 4(82) 2018 document

63 Căpitanul Ion Dordea, născut în 20 octombrie 1879, în satul Vale, judeţul Sibiu, prim delegat şi reprezentant al Cercului electoral Ocna Sibiului, profesor şi avocat din anul 1908, căpitan în Regimentul nr. 20 de artilerie Homezească în anul 1918, comisar al Guvernului la Băile şi Salinele Statului Preotul militar Aurel Crăciunescu, născut în 29 iunie 1877, în satul Chinez (Banat), secretar personal al Prea Sfinţiei Sale Episcopul Ioan Papp din Arad, profesor la Seminarul Andreian din Sibiu din anul 1903; între anii mobilizat ca preot militar în timpul Primului Război Mondial, a reprezentat Seminarul Andreian din Sibiu, Secţia teologică, consilier la Patriarhia Română din momentul înfiinţării, profesor de religie la Liceul CFR din Bucureşti, profesor de religie la Liceul Regina Maria din Bucureşti, secretar general la Ministerul Cultelor şi Artelor în guvernul Iorga, conferenţiar la Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti şi la Şcoala de Misionari de la Vălenii de Munte, decedat în 19 martie 1943 Sublocotenentul Oprea Jogăreanu, născut în 16 august 1897, în Cacova, judeţul Sibiu, comandant al Gărzilor Naţionale din Cacova Sibiel Săcel, a reprezentat Cercul Cristian, judeţul Sibiu, sublocotenent în armata română între anii , învăţător între anii , funcţionar comunal, notar Locotenent-colonelul Aurel Păcală, născut în anul 1877, în comuna Dealu Frumos, ofiţer în armata austro-ungară, din anul 1918 locotenent-colonel în armata română, comandant al Gărzii Naţionale din Sibiu în anul 1918 şi lichidator militar la Viena în anul 1919, general, preşedinte al Consiliului de Război din Cluj din anul 1928, general de brigadă Brigada 47 Infanterie între anii , viceprimar al municipiului Cluj între anii , distins cu,,coroana României în grad de comandant, decedat în anul 1940 Stegarul Ioan Berghia, născut în 3 septembrie 1898, în Avrig, a reprezentat Cercul Cisnădie ca membru supleant la Alba Iulia Soldatul Gheorghe Dănilă, născut în 22 aprilie 1865, în Şura Mică, judeţul Sibiu, a reprezentat Cercul Cristian, a decedat în 20 septembrie 1936 Imagini şi scurte biografii cu militari, participanţi sibieni, la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia. Informaţiile referitoare la participanţi au fost preluate şi din Mircea Vaida-Voevod, Gelu Neamţu, 1 Decembrie Mărturii ale participanţilor. Ioachim Crăciun, Documente la un sfert de veac de la Marea Unire, vol. I şi II, Editura Academiei Române, 2005 document (82) 61

64 DE LA BENDER PE CALEA VICTORIEI. 18 NOIEMBRIE/1 DECEMBRIE 1918 Colonel Dr. Gabriel-George P TRA CU 1 Decretarea mobilizării generale a Armatei Române la 28 octombrie/10 noiembrie , găsea Regimentul 39 Infanterie Petru Rareş dislocat în Basarabia, cu misiunea de apărare a frontierei pe Nistru, în zona Cetăţii Bender [Tighina n.n]. Conform Ordinului Marelui Cartier General nr. 225 din octombrie 1918, al Corpului 5 Armată nr. 324 şi al Diviziei 10 Infanterie nr. 77 din 5/18 noiembrie 1918, în vederea participării la ceremonia intrării triumfale a suveranilor în Capitală în fruntea armatelor române şi aliate, regimentul a primit ordin să participe la activitate cu o companie de onoare, drapelul de luptă şi comandantul regimentului, colonelul I. Marcovici. Compania de onoare a fost comandată de căpitanul Dumitru Zolta, care a avut în compunerea ei 3 ofiţeri (locotenentul Ion Dimiu, locotenentul Nic. Bunea şi sublocotenent Gh. Dolinescu) și port-drapel pe plutonierul Ştefan Cuilinaru. Compania a fost constituită pe 3 plutoane cu un efectiv de 102 soldaţi, 6 grade inferioare, gardă la drapel şi 9 grade inferioare pentru diferite servicii. Conform ordinului primit privind constituirea companiei de onoare, ofiţerii, gradele inferioare şi soldaţii au fost selecţionaţi dintre cei care fuseseră răniţi şi decoraţi. Supunem atenţiei cititorilor memoriul întocmit de căpitanul Dumitru Zolta, comandantul companiei de onoare, referitor la participarea Regimentului 39 Infanterie Petru Rareş la Parada militară care s-a desfăşurat în Bucureşti în data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, conform cu textul din epocă, inserat în Registrul istoric al regimentului 3. În ziua de 8 noiembrie la ora începe îmbarcarea trăsurilor, cailor şi proviziilor. Cele patru vagoane ale noastre din iniţiativa inspectorului C.F.R. din Tighina, domnul Miclescu se ataşează la trenul personal Reni care a plecat la ora 14. Ajungem la Reni la ora a doua zi staţie de transbordare şi, cum Direcţia C.F.R. nu avea niciun ordin relativ la plecarea noastră spre Bucureşti şi ordinele superioare hotărau să aşteptăm la Reni, am rămas aici în zilele de 9 şi 10, trupa cantonând în cazărmile lui 10 Vânători unde se găsea şi compania din Regimentul 33 Infanterie. În ziua de 11, ora 2 noaptea, primim ordinul Garnizoanei Reni de plecare spre Bucureşti. Îmbarcarea se face la ora 8 dimineaţa; nu plecăm decât la ora 13. În cursul drumului spre Reni un vagon, având 6 piese de artilerie deraiază din cauza 62 terasamentului slăbit de ploi. Peste o oră trenul se pune din nou în mişcare, ajungând la ora în Galaţi de unde plecăm la ora 24 spre Bucureşti. Ajungem la Brăila la ora 9 în ziua de 12 noiembrie a.c. primul oraş din fostul ţinut ocupat. Cu 3 ore înainte trecuse un tren special domnul general Boboc. La ora trenul nostru are încrucişare în Gara Buzău cu trenul în care se afla domnul general Prezan care pleacă înaintea noastră. În ziua de 13 ajungem în Bucureşti, unde comenduirea comunică că ni s-a hotărât cartiruirea în Gara Militari. În ziua de 17 primim programul stabilit pentru intrarea Maiestăţii Sale Regelui în Capitală în capul armatelor victorioase române şi aliate. În ziua de 18, dimineaţa, ora 7 conform ordinelor comandanţilor trupelor din Cetatea Tighina (1918) Bucureşti, detaşamentele şi unităţile se găseau la Şoseaua Kiseleff în modul următor: pe aleea din stânga cum mergi spre Calea Victoriei la rondul al doilea, Legiunea de cercetaşi, Compania de onoare a Regimentului 33 Infanterie, Compania de onoare a Regimentului 39 Infanterie, Compania de onoare a Regimentului 10 Vânători (locul ei aici după întoarcerea de la Gara Mogoşoaia), iar muzica de la alte specialităţi, la flancul drept al Regimentului 39 Infanterie. Urmează apoi celelalte companii de onoare din alte regimente, sosite chiar în ziua intrări. Urmează apoi la rondul al doilea pe aceeaşi parte drapelele Corpurilor 1 şi 2 Armată. Pe aleea dreaptă grupul de transilvăneni, bucovineni, Regimentul de Vânători de Munte, muzica acestui regiment, trupele noi sosite în ziua defilării, iar la rondul I pe aceeaşi parte drapelele Corpurilor 3, 4 şi 5 Armată. De cum plecasem din Bender timpul s-a menţinut ploios cu excepţia zilei de 18 noiembrie când ploaia încetează. La ora 8.30 Maiestăţile Lor Regale sosesc în Gara Mogoşoaia. De aici se formează cortegiul regal. Maiestatea Sa având la stânga pe Maiestatea Sa Regina şi prinţul Nicolae şi la dreapta pe generalul Berthelot, urmau apoi generalii comandanţi de corp de armată, precum şi domnul general Mărăcineanu comandantul trupelor din Bucureşti, domnul general Prezan cu întreg Statul său Major. În urmă, în trăsuri, Alteţele Lor Princiare. În strigăte de Ura şi aclamaţii este primit cortegiul regal de eroii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Maiestăţilor Lor Regale mulţumesc şi bucuria se vede pe feţele lor. Ajunşi la rondul I, preoţii le-au ieşit într-un întâmpinare cu Evanghelia şi Sfânta Cruce. Continuă aclamaţiile cu entuziasm ale populaţiei. 4(82) 2018 document

65 Defilarea unei companii de onoare română pe Calea Victoriei Maiestăţile Lor Regale şi-au continuat drumul spre Piaţa Victoriei. În Piaţa Victoriei aşteptau pe lângă Consiliul comunal şi membrii actualului şi fostului guvern dinainte de război şi membrii Corpului diplomatic aliat. Se mai afla de faţă şi mitropolitul Bucovinei Prea Sfinţitul Vladimir de Repta cu cavalerul Iancu de Flondor. În aclamaţiuni entuziaste cortegiul regal s-a oprit întâmpinat de Consiliul comunal de membrii guvernului şi Corpului diplomatic. Inginerul Hălăceanu, primarul oraşului, după cuvântarea de bun sosit prezintă Maiestăţilor Lor Regale tradiţională pâine şi sare. Se formează apoi un cortegiu cu toate muzicile, Regimentul de Vânători de Munte, companiile de onoare ale Regimentelor 1, 2 şi 3 Grăniceri, companiile de onoare din Regimentul 10 Vânători, din Regimentul 39 Infanterie, din Regimentul 33 Infanterie, drapelele regimentelor din Corpurile 1, 2 şi 3 Armată, grupul de bucovineni, transilvăneni, cercetaşii, secţiile de artilerie. În parcursul de pe Calea Victoriei, pe la ora Maiestăţile Lor Regale sunt primite cu urale puternice de către public 4. Entuziasmul mulţimii nu are margini; e un delir. Formidabilele strigăte de Trăiască Regele, Trăiască România Mare, Trăiască Aliaţi. La apariţia armatei, a primelor regimente, de asemenea uralele numai contenesc Trăiască eroii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Soldaţii sunt bătuţi cu flori, vii aplaudaţi. Deoparte și de alta a Căii Victoria erau aşezate corurile şcolilor primare şi secundare. Elevii purtau pe piept tricolorul, iar în mâini flori şi steguleţe în culorile statelor aliate. Compania din Regimentul 39 Infanterie este primită cu aclamaţii neîntrerupte şi cu însufleţirea adevăratelor Zile mari. Uralele de bun sosit numai contenesc; se aud răsunând puternic Trăiască Armata Română Victorioasă ; Bine aţi venit fraţilor. În sunetul marşului belgian Sombre et Meuse, începe defilarea cu Regimentul de Vânători de Munte comandat de Alteţa Sa Regală Principele Carol, urmează apoi în al 5-lea loc compania de onoare a Regimentului 39 Infanterie. O adevărată ploaie de flori se aruncă asupra noastră de către public. Urmează apoi restul detaşamentului. După un interval de câteva minute urmează defilarea trupelor aliate; câte un regiment de infanterie, cavalerie şi artilerie din armata franceză şi un detaşament din armata engleză. De la prima lor apariţie pe Calea Victoriei, de la balcoane, de la ferestre, tribune, de pe trotuare ploaie de flori cădea asupra armatelor aliate. Strigătele de Vive la France, Vive l Angleterre nu se mai terminau, acoperind sunetul muzicilor militare franceze. După terminarea defilării, Maiestăţile Lor Regale însoţite de domnul general Berthelot pleacă la Mitropolie, unde urmează să se facă un serviciu divin. Compania de onoare din Regimentul 39 Infanterie conform planului ordonat ocupă trotuarul de pe Calea Victoriei de la Palat spre Teatrul Naţional pe un rând. După terminarea serviciului divin, domnul general Grigorescu Eremia, ministrul de Război a oferit Maiestăţii Sale Regelui bastonul de Mareşal [cartea de mareşal n.n]. Maiestatea Sa Regele vădit emoţionat a răspuns cu următoarele cuvinte: Doresc ca acest dar să nu mi-l faceţi numai. El trebuie să fie un dar al tuturor vitejilor care şi-au scris numele în cartea neamului nostru prin vitejia lor. După aceasta Maiestatea Sa Regele pleacă spre Palatul Regal în ovaţiunile şi aclamaţiunile publicului. În timpul marşului spre Calea Victoriei, cât şi în timpul defilări două avioane române au făcut multă nelinişte şi grijă prin virajele lor îndrăzneţe. Afluenţa pe străzi a fost enormă în tot cursul zilei. Pe Calea Victoriei au circulat până târziu mii de oameni. Sute de soldaţi francezi au fraternizat cu ai noştri în faţa Palatului Regal, cântând Marseillaise, Imnul Regal şi la Cârciuma din şosea. Astfel s-a sfârşit această zi măreaţă pentru întreg neamul românesc. În aceeaşi zi, ştirile de peste munţi ne aduc vestea îmbucurătoare, după care a tremurat visul atâtor generaţii că (transilvăneni) Transilvania, după Bucovina şi Basarabia s-a unit şi ea fără condiţii cu patria mamă. În ziua de 20 noiembrie a.c. ora 17 plecăm spre Bender unde după trei zile ajungem, după o staţionare de 9 ore în Gara Barboşi şi după ce am făcut drumul de la Galaţi la Reni cu trenul. Căpitan Zolta Dumitru Bender, 25 noiembrie From Bender to Calea Victoriei. November 18/ December 1, Colonel Gabriel-George Pătraşcu, Ph.D. On November 18/December 1, 1918, on the occasion of the return of the sovereigns to the capital (Bucharest City), a Military Parade was organized with the participation of detachments company level, consisting of units from Romanian Army as well as troops belonging to the allied armies (French and British). At this event also participated an honorary company from 39th Infantry Regiment Petru Rares which was dislocated at Bender/Tighina, company that paraded on Calea Victoriei with this occasion. Keywords: company, regiment, parade, flag, victory, train, bouquet of flowers, ovations, suite, train. NOTE 1 Arhivele Militare Na ionale Române. 2 Datele sunt pe stilul vechi, în conformitate cu cronologia de la începutul secolului XX. 3 Arhivele Militare Române (în continuare A.M.R), fond RIJO 1, dosar nr. 3513, ff Ibidem, f Ibidem, f document (82) 63

66 CHESTIUNEA BANATULUI ÎN ACTIVITATEA COLONELULUI TOMA DUMITRESCU CA DELEGAT PE LÂNG COMANDAMENTUL ARMATELOR ALIATE DE ORIENT (OCTOMBRIE-DECEMBRIE 1918) Dr. Cornel M RCULESCU 1 În condiţiile reintrării României în război la 28 octombrie/10 noiembrie , regele Ferdinand a adresat un apel soldaţilor, prin care îi chema din nou la luptă, pentru [ ] a izgoni vrăjmașul cotropitor din ţară și de a înfăptui visul vostru de atâtea veacuri: Unirea tuturor românilor pentru care, în anii , aţi luptat cu atâta vitejie Biruinţa e a noastră și viitorul va asigura întregului neam românesc viaţa pașnică și fericită. Înainte deci cu vitejia strămoșească! 3. Pentru îndeplinirea idealului tuturor românilor și eliberarea teritoriilor românești aflate sub ocupaţia austroungară, au fost mobilizate Divizia 7 Infanterie, comandată de generalul Traian Moșoiu și Divizia 1 Vânători, condusă de generalul Aristide Lecca 4 - care constituiau Corpul 4 Armată, Diviziile 6, 8, 9, 10, 13 și14 Infanterie, retrase, în termen de opt zile, la nord Generalul Toma Dumitrescu Divizia 2 Vânători, comandată de de linia stabilită de cursul superior al generalul de brigadă Gheorghe Dabija, Diviziile 1 și 2 Someșului Mare, Bistriţa, Mureș până la confluenţa cu Cavalerie, divizioanele de artilerie de munte și Divizionul Tisa, de Subotica, Baja, Pécs (aceste localităţi nefiind Artilerie Antiaeriană 5. Prin Ordinul de operaţii nr. 303 ocupate de trupele ungare) și de cursul Dravei până la dat de Marele Cartier General la 5/18 noiembrie 1918, frontiera cu Regatul Sârbo-Croato-Sloven 9. prin generalul Constantin Prezan, diviziile românești Cert este că, guvernul de la Belgrad a profitat de urmau să treacă munţii și să înainteze cât mai rapid în prevederile convenţiei, consimţind la ocuparea militară Transilvania, fiindu-le precizate foarte clar zonele de a Banatului de către armata sârbă, moment foarte bine concentrare și posturile de comandă, cu menţiunea de a descris de către istoricul american Robert Seton Watson: păstra o atitudine corectă faţă de adversar 6. În același timp, obtuzul general Franchet d Espèrey care Este cunoscut că, la 25 octombrie/7 noiembrie 1918, nu avusese legături cu nicio altă etnie cu excepţia sârbilor, a începeau la Belgrad tratativele între împuternicitul Franţei, permis trupelor sârbești să ocupe nu numai Bačka, Syrmia și generalul Louis Franchet d Espèrey, comandantulșef al Armatelor Aliate din Orient, cu șeful guvernului către Croaţia și Adriatica. Părea astfel să distragă atenţia Bosnia, ci și întregul Banat, oprindu-le totodată înaintarea maghiar, Károlyi Mihály, la care România nu avea cum Serbiei de la obiectul unităţii iugoslave către teritoriul pur 64 să participe, deoarece încheiase, la 8 mai 1918, Tratatul cu Puterile Centrale. Însă, mai puţin cunoscut este faptul că, în instrucţiunile trimise de guvernul francez, pe lângă chestiunile de ordin militar, în armistiţiu erau cuprinse și prevederi cu caracter politic și administrativ 7. Convenţia militară sau armistiţiul de la Belgrad, cuprindea 18 articole și a fost semnat la 31 octombrie/13 noiembrie 1918, de către generalul Louis Franchet d Espèrey, generalul Paul Prosper- Henrys și mareșalul sârb Zivojin Mišić, din partea aliaţilor, iar din partea Ungariei, de ministrul Războiului, Béla Linder, împutenicitul guvernului condus de Károlyi Mihály, documentul având un caracter militar evidenţiat de delegaţia franceză și unul politic speculat de sârbi în detrimentul maghiarilor 8. Armistiţiul prevedea ca trupele maghiare să fie 4(82) 2018 document

67 ortodox de la nordul Dunării. Procedând astfel, el a provocat un conflict inutil între sârbi și români, cu posibile consecinţe foarte periculoase, în condiţiile în care regiunea estică a Banatului era preponderent românească 10. La 10/23 noiembrie 1918, generalul Henri Mathias Berthelot, comandantul Armatelor Aliate de la Dunăre, având cartierul general la Giurgiu și Turnu-Măgurele 11, și-a exprimat dorinţa de a se întâlni cu generalul Constantin Prezan, în vederea stabilirii strategiilor de acţiune a trupelor române privind ocuparea Transilvaniei și Dobrogei 12. În acest context, colonelul Toma Dumitrescu, delegatul român pe lângă Armata Aliată de Orient, transmitea un amplu Prezan, prin Telegrama cifrată nr. 998 din 4/17 decembrie 1918, să intervină pe lângă generalul Louis Franchet d Espèrey de a se repeta ordinul de retragere a ungurilor din ţinuturile românești în Ungaria, în vederea coordonării acţiunilor cu aliaţii, privind depășirea liniei Mureșului de către armata română și de a se evacua toate ţinuturile locuite de români 15. Faţă de Ordinul din 30 noiembrie/13 decembrie 1918, al Marelui Cartier General Român, către trupele din Transilvania, privind ocuparea de către acestea a tuturor ţinuturilor românești care făcuseră parte din fosta monarhie austroungară, cu excepţia Banatului, colonelul Toma Dumitresc, transmitea, raport generalului Salonic, la 7/20 Constantin Prezan, Vizita generalului Louis Franchet d'espèrey la Bucureşti decembrie 1918, că privind intenţiile (Fototeca Arhivelor Naţionale Istorice Centrale) în privinţa ocupării operative ale Forţelor Transilvaniei de trupele noastre până la linia Tratatului Aliate și urgentarea stabilirii legăturilor între acestea de alianţă din 1916, generalul Franchet d Espèrey nu vede și Marele Cartier General Român. În raportul său îl înștiinţa pe șeful Marelui Cartier General Român, că în niciun inconvenient și generalul-șef al Statului Major mi-a urma intervenţiei generalului Henri Mathias Berthelot, spus că aceasta poate să se execute imediat fără motivul de a aliaţii au consimţit ca trupele bulgare să se retragă din menţine ordinea 16. Dobrogea, respectând frontiera din 1913, același lucru Pe fondul ocupării de către armata română a orașelor fiind comunicat din Salonic și de generalul Louis Dej (la 8/21 decembrie 1918), Turda (la 9/22 decembrie Franchet d Espèrey legaţiei franceze la Iași ) și Cluj (la 11/24 decembrie 1918) 17, generalul În același timp, generalul Henri Mathias Berthelot Prezan a dispus concentrarea a încă două armate, Divizia l-a desemnat, la 20 noiembrie/3 decembrie 1918, pe 2 Vânători, comandată de generalul Dabija și Divizia colonelul Toma Dumitrescu, de a se duce la Iași cu o 6 Infanterie, condusă de generalul Ștefan Holban 18, cu misiune precisă: înștiinţarea regelui despre misiunea scopul de a întări dispozitivul armatelor române dislocate cu care a fost însărcinat generalul Ludovic Mircescu, în Transilvania 19. În acest context, Marele Cartier comandantul Corpului de Jandarmi, de a impune General Român a înfiinţat, prin Ordinul nr din mareșalului Mackensen evacuarea României în termen 11/24 decembrie 1918, Comandamentul Trupelor din de 5 zile; asupra chestiunii Dobrogei privind obţinerea Transilvania, cu sediul la Sibiu, aflat sub conducerea liniei Silistra - Mangalia; asupra ocupării Transilvaniei, generalului Traian Moșoiu 20, ales tocmai fiindcă era dar și cu cererea expresă ca regele Ferdinand și întreg ardelean de la Tohan de lângă Brașov. De altminteri, după guvernul român, să se întoarcă grabnic la București 14. purtarea lui eroică din timpul răzbiului merita această În noua postură de delegat al Marelui Cartier General onoare cu prisosinţă 21. Român, ca ofiţer de legătură pe lângă Comandamentul La 19 decembrie 1918, generalul Louis Franchet Armatelor Aliate de la Salonic, colonelul Toma d Espèrey, era informat, printr-o telegramă, de către Dumitrescu era însărcinat de către generalul Constantin colonelul Toma Dumitrescu, delegatul român pe document (82) 65 din

68 lângă Armata Aliată de Orient, despre trecerea liniei Mureșului, iar generalul Constantin Prezan cerea ca înaintarea armatei române să continue, cu scopul de a ocupa Aradul, Oradea și Carei, adică principalele centre din Câmpia Crișanei și din Maramureș, astfel încât, ocupând aceste Generalul de corp de armată Constantin Prezan centre, noi n-am face decât să ne conformăm armistiţiului, deoarece trupele aliate au dreptul să ocupe orice punct strategic din Ungaria 22. Ofiţerul de legătură al Marelui Cartier General Român pe lângă Comandamentul Armatelor de Orient, colonelul Toma Dumitrescu, îi raportează lui Ion I.C. Brătianu, la 19 decembrie 1918, despre situaţia deosebită din Banat, în care trupele sârbe, fiind flancate de către o divizie a cavaleriei franceze, comandată de generalul François-Léon Jouinot Gambetta, refuză să evacueze linia Lugoj - Caransebeș 23. Faţă de aceste evenimente, coroborate cu declaraţia generalului Louis Franchet d Esperèy, prin care solicitarea oficialităţilor române de retragere a trupelor sârbești din Banat, se suprapune cu refuzul acestora, colonelul Toma Dumitrescu, are o poziţie tranșantă, exprimându-și temerea că guvernul francez și Aliaţii amână decizia, ceea ce este contrar intereselor noastre 24. În vederea soluţionării problemei din Banat, ofiţerul român propunea o intervenţie armată, concertată de sprijinul Aliaţilor: Dacă sârbii amână până la capăt evacuarea Banatului, ar fi necesară examinarea posibilităţii de a trimite trupe române în Banat pentru a ocupa regiunea alături de sârbi și francezi, așa cum s-a procedat deja la Spalato, Cattaro și Fiume, acolo unde sunt trupe italiene, franceze și americane 25. Așa cum reiese dintr-o adresă a șefului Misiunii Militare Aliate, expediată din Budapesta la 10/23 decembrie 1918, către Comisia Ministerială de Armistiţiu, Înaltul Comandament Român era autorizat a trece peste linia de 66 demarcaţie, de generalul Henri Mathis Berthelot, trupele române fiind mandatate a ocupa următoarele localităţi, considerate puncte strategice: Sighet, Baia Mare, Satu Mare, Careii Mari, Dej, Cluj, Oradea Mare și Arad 26. Un moment deosebit de important în desfășurarea evenimentelor de la sfârșitul anului 1918, îl reprezintă turneul de pacificare, efectuat de comandantul Armatei de Dunăre, generalul Henri Mathis Berthelot, în Banat 27. Aici, pentru preîntâmpinarea unor conflicte între sârbi și români, fusese ocupat de către trupele franceze conduse de generalul François-Léon Jouinot Gambetta 28, un spaţiu care să delimiteze Banatul de Transilvania, ca urmare a ordinului emis de către ministrul de Război, Georges Clemenceau, semnat de șeful Statului Major General, generalul Alby și adresat Direcţiei Afacerilor Politice 29. Început la 12/25 decembrie 1918, din București, periplul lui Henri Mathias Berthelot în Banat, Crișana și Transilvania, a fost efectuat cu un tren special format din 4 vagoane, avându-i ca însoţitori pe colonelul Radu R. Rosetti, locotenent-colonelul J. Grollemund, locotenent-colonelul Foret, locotenentul P.Crouzier și căpitanul de Suguy, aprovizionarea fiind asigurată de către Consiliul Dirigent, iar prima destinaţie a fost orașul Orșova 30. În Banat, cursul călătoriei a urmat traseul Mehadia, Teregova, Domașnea, Caransebeș - unde a fost întâmpinat de episcopul Miron Cristea, Lugoj, ajungând, în seara de 26 decembrie 1918, la Timișoara, unde s-a întâlnit cu colonelul sârb Djordjević, generalul francez François-Léon Jouinot Gambetta și șeful său de statmajor 31. Odiseea generalului Berthelot a continuat printr-o vizită fulger la Belgrad, de unde revine a doua zi la Timișoara, apoi a trecut prin Deta, Vârșeţ, Alibunar, Alba Iulia îl întâmpină pe generalul Henri Mathias Berthelot (Fototeca Arhivelor Naţionale Istorice Centrale) 4(82) 2018 document

69 Petre, Pančevo, de aici plecând cu vaporul pe Dunăre, din nou la Belgrad, unde se va întâlni cu generalul Henrys, cu prinţul Alexandru, voievodul Zivojin Mišić (șeful Statului Major General sârb), ministrul Franţei la Belgrad, Joseph de Fonteney și generalul Henri Patey, aflat în trecere pe teritoriul sârbesc 32. Deși, generalul Henri Mathias Berthelot avea sub autoritatea sa Transilvania, România și Rusia Meridională, totuși acesta a depășit limita demarcaţională, efectuând o vizită și la Szeghed, unde s-a întâlnit cu locotenentcolonelul Vix, agentul de legătură al generalului Louis Franchet d Espèrey pe lângă guvernul unguresc, maiorul Mabilais, cu aceeași misiune din partea generalului Henri Mathias Berthelot, Ioan Erdélyi, delegatul Comitetului Naţional Român și colonelul Hohenlohe, delegat din partea guvernului maghiar 33. Ulterior, trenul special al generalului Berthelot a poposit la 16/29 decembrie 1918, și la Arad, unde printre alţii, a fost întâmpinat de bănăţeanul Ion Clopoţel 34. Din nefericire, la Arad, au avut loc grave incidente datorate unor bande maghiare înarmate, care au devastat casa lui Ștefan Cicio-Pop și au tras împotriva mulţimii românești ce participa la vizita oficială a generalului Henri Mathias Berthelot 35. Despre masacrul de la Arad, care putea fi preîntâmpinat dacă erau trimise la timp trupele franceze de la Timișoara ale generalului François-Léon Jouinot Gambetta, aflăm dintr-o informare a colonelului Toma Dumitrescu, din 19 decembrie 1918/1 ianuarie 1919, adresată generalului Constantin Prezan, șeful Statului Major al Armatei Române, delegatul român pe lângă Armata Aliată de Orient: Câteva zile înaintea acestui masacru, noi cerusem Comandamentului francez, în urma telegramelor alarmante ale Consiliului Dirigent, autorizaţia de a ocupa Aradul. În absenţa generalului Berthelot, colonelul Caput nu a putut să ne dea această autorizaţie, dar ne-a garantat trimiterea de trupe franceze de la Timișoara. Aceste trupe nesosind, bandele maghiare au putut executa atacul lor contra populaţiei românești 36. Pentru o scurtă perioadă, colonelul Toma Dumitrescu a fost numit de către Marele Cartier General în decembrie 1918, și ca agent de legătură pe lângă Misiunea Militară Franceză condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Însă, prin Înaltul Decret nr din 18 februarie 1919, Marele Cartier General îl reînvestește ca atașat militar pe lângă Comandamentul Trupelor Franceze și ca ofiţer de legătură pentru a pregăti reintrarea trupelor române în acţiune, pe colonelul Radu R. Rosetti 37. Pentru distinsa sa cultură profesională şi generală, pentru calităţile remarcabile din întreaga carieră, colonelului Toma Dumitrescu i s-a acordat, la 28 decembrie 1918, însărcinarea de delegat al ţării la Conferinţa de Pace de la Paris-Versailles 38. Într-adevăr, cu un tact desăvârşit, cu mare putere de muncă şi punând la largă contribuţie calităţile sale deosebite, acest ofiţer a corespuns cu totul misiunii cu care a fost însărcinat, aducând reale servicii cauzei şi idealului naţional, şi merită a ajunge la cele mai înalte comandamente, nota în Foaia Calificativă a colonelului Toma Dumitrescu pe perioada 1 octombrie iulie 1920, ministrul de Război, generalul I. Răşcanu 39. The Banat Problem in the Activity of Colonel Toma Dumitrescu as a Representative to the Allied Armies of Orient Commandment (October-December 1918) - Cornel Mărculescu, Ph.D. The end of 1918 was marked by the beginning of the talks in order to be closed the Belgrad truce. Under these circumstances, Colonel Toma Dumitrescu, our country s representative to the Allied Army of Orient, had the mission of linking the Allied Armies with the Romanian Headquarters, informing about the fact that the Hungarian and Serbian troops did not respect their withdrawal from Transylvania, respectively from Banat. To pacify the situation, General Henri Mathias Berthelot made a visit to these provinces. Keywords: 1918, Transylvania, Banat, Henri Mathias Berthelot, Toma Dumitrescu, Constantin Prezan. document (82) 67

70 NOTE 1 Profesor coala Gimnazial Dora Dalles Buc ani, jude ul Dâmbovi a. 2 Monitorul Oficial nr. 176, duminic, 28 octombrie/10 noiembrie 1918, p. 3057; Ion Rusu Abrudeanu, România i r zboiul mondial, Editura libr riei Soccec&Co., Bucure ti, 1921, pp ; Dumitru Preda, Vasile Alexandrescu, Costic Prodan, În ap rarea României Mari. Campania armatei române din , cuvânt înainte de Liviu Maior, Editura Enciclopedic, Bucure ti, 1994, p. 53; Mihai Popescu Apreotesei, Telegrama celor patru mini tri ai Puterilor Aliate i Asociate, adresat guvernelor lor, privind intrarea trupelor române în ac iune (10 noiembrie 1918) în istoriografi a român. Considera ii, în,,constela ii ie ene, Anul III, nr. 2(10), iunie 2008, pp ; Hadrian Gorun, Împrejur rile reintr rii României în primul r zboi mondial refl ectate în documente inedite, în,,analele Universit ii Constantin Brâncu i din Târgu Jiu, Seria Litere i tiin e Sociale, nr. 4/2010, pp Monitorul Oficial nr. 176, p. 3058; Ion Rusu Abrudeanu, România i r zboiul mondial, Editura libr riei Soccec&Co., Bucure ti, 1921, pp ; Vasile Th. Cancicov, Impresiuni i p reri personale din timpul r zboiului României. Jurnal zilnic 13 august decembrie 1918, vol. II, Atelierele Societ ii Universul, Bucure ti, 1921, p. 631; Dumitru Preda, Vasile Alexandrescu, Costic Prodan, Op. cit., p Aristide Lecca (1867-?), general de brigad. A absolvit coala de Ofi eri în 1892 i coala Superioar de R zboi în 1902 din Bucure ti. În R zboiul de Întregire a fost comandant al Regimentului 37 Infanterie (pân la 4 octombrie 1916), apoi al Brig zii 13 Infanterie (5 octombrie-1 decembrie 1916) i al Grupului,,Uz (5 octombrie-15 noiembrie 1916), ef de stat-major al Corpului 5 Armat (20 decembrie ianuarie 1918), comandant al Brig zii 7 Infanterie (ianuarie 1918), al Diviziei 2 Vân tori (22 ianuarie-1 iunie 1918), al Brig zii 16 Infanterie (1 iunie-12 noiembrie 1918). Vezi: Dumitru Preda, Vasile Alexandrescu, Costic Prodan, Op. cit., p Dumitru Preda, Vasile Alexandrescu, Costic Prodan, Op. cit., p ***Marele Cartier General al Armatei Române. Documente , coordonator Dumitru Cioflin, Marele Cartier General, Document nr. 109, Editura Machiavelli, Bucure ti, 1996, pp Gheorghe Iancu, Justi ie româneasc în Transilvania (1919), Editura Ecumenica Press, Cluj Napoca, 2006, p Ion epelea, O campanie pentru lini tea Europei, Editura Dacia, Cluj, 1995, p Dumitru Preda, Vasile Alexandrescu, Costic Prodan, Op. cit., p. 37; Constantin I. Stan, Generalul Henri M. Berthelot i românii, Editura Paideia, Bucure ti, 2008, p Robert W. Seton-Watson, O istorie a românilor. Din perioada roman pân la des vâr irea unit ii na ionale, Traducere i note de Constantin Ardeleanu, cuvânt înainte de Dennis Deletant, Editura Istros Muzeul Br ilei, Br ila, 2009, pp Vasile Th. Cancicov, Op. cit., vol. II, Atelierele Societ ii Universul, Bucure ti, 1921, p Constantin I. Stan, Generalul Henri M. Berthelot, p Ion Rusu Abrudeanu, Op. cit., p. 333; Petre Otu, Mare alul Constantin Prezan. Voca ia datoriei, Editura Militar, Bucure ti, 2008, pp Radu R. Rosetti, M rturisiri ( ), cuvânt introductiv de Maria Georgescu, Editura Modelism, Bucure ti, 1997, p Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe (în continuare, A.D.M.A.E.), Fond 71/1914, e2, Pacea general. Partea I, Armisti iile încheiate de Puterile Aliate cu Puterile Centrale, vol. 178, f. 66; Ministerul Afacerilor Externe, Direc ia Arhivelor Diplomatice, România la Conferin a de pace de la Paris ( ). Documente diplomatice, vol. I (1 decembrie iunie 1919), edi ie întocmit de Dumitru Preda, Ioan Chiper i Alexandru Ghi a, Editura Semne, Bucure ti, 2010, Document nr. 36, p Dumitru Preda, Vasile Alexandrescu, Costic Prodan, Op. cit., p G.D. M rd rescu, Campania pentru desrobirea Ardealului i ocuparea Budapestei ( ), Editura Cartea Româneasc, Tipografia Carol Göbl, Bucure ti, 1922, p tefan Holban ( ). General de divizie. A absolvit coala de Ofi eri în 1889 i coala Superioar de R zboi în 1900 din Bucure ti. În R zboiul de Întregire, în timpul Campaniei din 1916 a fost comandant al etapelor Armatei de Dobrogea, apoi al Diviziilor 9 i 9/19 Infanterie (13 octombrie ianuarie 1917), ata at pe lâng Comandamentul Armatei ruse din România din decembrie Începând din iunie 1918, tefan Holban a fost numit comandant al Diviziei 6 Infanterie. Vezi: Dumitru Preda, Vasile Alexandrescu, Costic Prodan, Op.cit., p Petre Otu, Op. cit., p Radu Cosmin, Românii la Budapesta. Desrobitorii, Editura Libr riei St nciulescu, Bucure ti, 1920, p. 27; Ion Rusu Abrudeanu, Op. cit., p. 259; G.D. M rd rescu, Op. cit., p. 16; Constantin I. Stan, Generalul Traian Mo oiu - osta ul i omul politic ( ), Editura Casei Corpului Didactic I. Gh. Dumitra cu, Buz u, 2003, p I.G. Duca, Memorii, vol. IV, R zboiul, partea a II-a ( ), edi ie i indice de Stelian Neagoe, Editura Machiavelli, Bucure ti, 1994, p ***Des vâr irea unit ii na ional-statale a poporului român. Recunoa terea ei interna ional Documente interne i externe august 1918-iunie 1919, vol. III, colectiv de coordonare: Ion Ardeleanu, Vasile Arimia, Mircea Mu at. Referen i tiin ifici: Vasile Alexandrescu, Vasile Vesa, Editura Enciclopedic i tiin ific, Bucure ti, 1986, doc. nr. 474, telegrama nr din 19 decembrie 1918/1 ianuarie 1919, adresat de eful Statului Major General al Armatei Române, generalul Constantin Prezan, colonelului Toma Dumitrescu, ata at pe lâng Comandamentul Armatelor Aliate din Orient, p Dumitru Preda, Maria Georgescu, tefan Pâslaru, Marin C. St nescu, România în timpul primului r zboi mondial. M rturii documentare, Bucure ti, 1996, telegrama colonelului Toma Dumitrescu din 19 decembrie 1918, expediat din Salonic, c tre Ion I.C. Br tianu, p Ibidem. 25 Ibidem, p ***Des vâr irea unit ii na ional-statale a poporului român, vol. III, Document nr. 475, Adres a efului Misiunii Militare Aliate, expediat din Budapesta la 10/23 decembrie 1918, c tre Comisia Ministerial de Armisti iu, p Dumitru Preda, Vasile Alexandrescu, Costic Prodan, Op. cit., p François-Léon Prosper Jouinot Gambetta ( ), general de divizie francez, era nepotul fostului pre edinte al Consiliului de Mini tri din timpul celei de-a III-a Republici, fiind eliberatorul la 29 septembrie 1918 a Uskub-ului (ast zi, Skopje), în fruntea regimentului I de mar al spahiilor marocani. Generalul Gambetta se afla sub autoritatea generalului Henrys, comandantul Armatei franceze din Orient, cu cartierul general la Belgrad. 29 ***Documente din Arhivele Franceze referitoare la primul r zboi mondial, Repertoriu întocmit de Emilia Po t ri i Ieli a G mulescu, Bucure ti, 1983, doc. nr. 969, Paris, 3 decembrie 1918, p Radu R. Rosetti, Op. cit., pp ; ***Documente din Arhivele Franceze, Document nr. 999, Bucure ti, 11 ianuarie 1919, pp Generalul Henri Berthelot, Jurnal i coresponden , edi ie îngrijit de Gheorghe I. Florescu, Editura Presa Universitar Clujean, Cluj- Napoca, 2000, p. 334; Constantin I. Stan, Generalul Henri M. Berthelot, p Generalul Henri Berthelot, Op. cit., p. 334; Constantin I. Stan, Generalul Henri M. Berthelot, p Radu R. Rosetti, M rturisiri..., p. 303; Constantin I.Stan, Generalul Henri M. Berthelot, p Constantin I. Stan, Generalul Henri M.Berthelot, pp Radu R. Rosetti, Op. cit., p. 304; Generalul Henri Berthelot, Op. cit., p. 334; Constantin I. Stan, Generalul Henri M.Berthelot, p *** Des vâr irea unit ii na ional-statale a poporului român, vol. III, Document nr. 474, telegrama nr din 19 decembrie 1918/1 ianuarie 1919, adresat de eful Statului Major General al Armatei Române, generalul Constantin Prezan, colonelului Toma Dumitrescu, ata at pe lâng Comandamentul Armatelor Aliate din Orient, p Radu R. Rosetti, Op. cit., p A.D.M.A.E., Fond 71/1914, E2, Pacea general. Vol. 178, Partea I-a, Numirea delega ilor români la tratativele de pace, f. 72. Datele sunt preluate din bro ura Conférence des préliminaires de paix. Composition et functionnement, Imprimerie Nationale, Paris, p ; ***România în anii primului r zboi mondial, vol. II, p. 712; Ministerul Afacerilor Externe, Direc ia Arhivelor Diplomatice, România la Conferin a de pace de la Paris, Document nr. 100, p Arhivele Militare Române, Fond Memorii. Generali B trâni, dosar nr. 12, General de divizie Toma Dumitrescu f. 50 verso. 4(82) 2018 document

71 PARTICIPAREA ROMÂNILOR DIN FOSTUL JUDE COJOCNA LA PRIMUL R ZBOI MONDIAL ( ) Izbucnirea Primului Război Mondial, în anul 1914, a implicat participarea unui mare număr de locuitori români din Transilvania, în cadrul armatei austro-ungare. Până în 1918, la sfârșitul conflagraţiei mondiale, un număr mare de români transilvăneni au luptat pe diferitele fronturi, plătind un însemnat tribut de sânge. Alături de aceştia, la efortul de război al dublei monarhii au contribuit masiv şi ceilalţi membri ai comunităţilor locale româneşti. Românii transilvăneni în Primul Război Mondial Numărul românilor transilvăneni participaţi la prima conflagraţie mondială, în cadrul armatei austroungare, rămâne necunoscut cu exactitate. Diferitele cercetări, mai vechi sau mai recente, au condus la rezultate diferite. Conform statisticii realizate de Teodor V. Păcăţian, numărul acestora ar fi fost de de persoane 3. Dintre aceştia, au căzut pe câmpul de luptă, au murit în detenţie, în pribegie, în spital sau acasă din cauza rănilor sau a bolilor contactate în timpul războiului, au fost daţi dispăruţi, s-au întors din război complet sănătoşi, au revenit acasă invalizi, iar s-au întors răniţi şi bolnavi, dar ulterior s-au însănătoşit. Populaţia a dat contribuţii benevole pentru armată, cifrate la suma aproximativă de lei. Pagubele înregistrate în urma acţiunilor militare au fost mult mai mari și s-au ridicat la suma aproximativă de lei 4. Într-un studiu realizat cu peste trei decenii în urmă, Liviu Maior susţinea că au fost mobilizaţi de români din Transilvania, cifră care reprezenta 52% din totalul soldaţilor transilvăneni şi 5,3% din totalul soldaţilor austro-ungari 5. Potrivit aceluiaşi autor, dintre românii mobilizaţi, soldaţi şi ofiţeri, adică 92,4% au fost trimişi la partea activă, fiind repartizaţi unităţilor din prima linie, şi doar , respectiv 7,6% au fost distribuiţi la partea sedentară pentru servicii auxiliare sau mobilizaţi pe loc 6. Dintre militarii români repartizaţi la partea activă, au căzut pe diferitele câmpuri de luptă, iar alţi au rămas invalizi 7. Potrivit calculelor de dată mai recentă, realizate de Ioan I. Şerban, care valorifică informaţiile transmise de Octavian Codru Tăslăuanu, numărul românilor încorporaţi în armata austro-ungară s-ar fi ridicat la peste de soldaţi, subofiţeri și ofiţeri 8. În rândul acestora s-au înregistrat, în cei patru ani de război, de morţi și dispăruţi și de răniţi, invalizi și bolnavi 9. Identificarea românilor transilvăneni participanţi la Primul Război Mondial, din toate localităţile provinciei, a fost realizată în urma solicitărilor adresate de ASTRA autorităţilor locale. Iniţiativa a aparţinut ziaristului Teodor V. Păcăţian, care a conceput modelul tabelului şi a făcut demersuri repetate şi insistente pentru completarea lui 10. În pofida acestor eforturi, ca urmare a dezinteresului manifestat de unii reprezentanţi ai autorităţilor locale faţă de această iniţiativă, rezultatele au rămas incomplete 11. Prezentarea documentelor Studiul nostru îşi propune să prezinte aportul locuitorilor de naţionalitate română din fostul judeţ Cojocna. Demersul iniţiat de noi se bazează pe un set de documente inedite, care apare cu titlul X. Judeţul Cojocna, care este în realitate un centralizator al localităţilor rurale ale fostului judeţ Cojocna (tabel nominal al localităţilor rurale) și un Tablou (tabel) nominal cu participanţii din fostul oraș municipal Cluj. Acestea sunt incluse în pachetul intitulat Listele participanţilor la Primul Război Mondial, aflat la Arhivele Naţionale, Serviciul Judeţean Sibiu, în Fondul Teodor V. Păcăţian Colonel (r) Dr. Alexandru BUCUR 1 Dr. Vasile M RCULE 2 document (82) 69

72 Tabloul nominal (centralizator) al participanţilor din oraşul municipal Cluj, f. 1r 70 Astra, pachet nr. 6, act nr. 6b 12. Documentele studiate de noi, pe care le reproducem doar parţial, în facsimil, conţin: primul, 5 file, numerotate de la 31 la 35; al doilea, 30 file, numerotate de la 1 la 30. La primul document, fila 31r cuprinde doar denumirea actului, iar fila 35v conţine un centralizator ( Totalisare ), care înregistrează rezultatele totale 13. Celelalte file, de la 31v la 35r, cuprind localităţile recenzate. Cel de-al doilea document conţine date despre participanţii din orașul Cluj 14. Setul a fost realizat în urma demersurilor ASTREI, pe lângă autorităţile locale. Iniţiativa, în acest sens, a aparţinut istoricului şi ziaristului Teodor V. Păcăţian, care a realizat calculele centralizatoare și a publicat rezultatele demersului său 15. Documentul centralizator, un tabel nominal al localităţilor rurale, cuprinde 10 rubrici principale. Patru dintre acestea sunt împărţite în alte 11 rubrici secundare. Dintre rubricile secundare, două sunt compuse din câte alte trei subrubrici. În total, actul cuprinde 21 de rubrici (principale, secundare şi subrubrici) Prima rubrică principală, Numărul curent, înregistrează în ordine crescătoare un număr de 238 de poziţii. Acestea corespund celor 238 de localităţi recenzate A doua rubrică principală este intitulată Comunele din judeţ. Ea cuprinde cele 238 de localităţi înregistrate, în ordine alfabetică Cea de-a treia rubrică principală, Poporaţiunea română a comunei, înregistrează numărul total de locuitori români ai fiecărei localităţi 19. Precizăm faptul că cifra reprezintă numărul locuitorilor români domiciliaţi în localitate la momentul completării tabelului de către autorităţile locale, nu la izbucnirea războiului. 4. Rubrica a patra principală, intitulată Numărul celor decoraţi în cursul războiului, înregistrează numărul decoraţilor din fiecare localitate 20. Nu sunt precizate nici numele celor decoraţi, nici numele sau clasele decoraţiilor primite, nici numărul decoraţiilor primite de fiecare. 5. A cincea rubrică principală, S-au făcut contribuiri benevole pentru armată, precizează doar valoarea totală, aproximativă, în lei, a contribuţiilor şi donaţiilor locuitorilor, pentru susţinerea efortului de război 21. Actul nu precizează însă în ce au constat aceste contribuţii benevole. 6. Cea de-a şasea rubrică principală, Pagubele de război ale comunei în total, înregistrează valoarea totală, aproximativă, în lei, a pagubelor produse de război fiecărei localităţi recenzate 22. În cadrul documentului nu sunt precizate nici contextul concret în care s-au produs aceste pagube, nici în ce au constat ele. 7. A şaptea rubrică principală, intitulată Au luat parte la mişcările impuse de război, precizează pentru fiecare localitate numărul locuitorilor români concentraţi în timpul războiului. Rubrica cuprinde alte două rubrici secundare, anume Chemaţi fiind, în care sunt înregistraţi numeric toţi cei concentraţi în perioada conflagraţiei, în funcţie de statutul avut în timpul războiului, şi Au fost refugiaţi, care cuprinde numărul persoanelor care, în timpul războiului, din motive legate de acesta, şiau părăsit locuinţele plecând în refugiu. Prima rubrică secundară cuprinde trei subrubrici, anume: La partea activă, ca soldaţi pe front, care îi include numeric pe toţi cei care au participat la război în calitate de combatanţi; La partea sedentară, pentru servicii auxiliare sau mobilizaţi pe loc, înregistrează numărul celor mobilizaţi ca necombatanţi; Pentru a fi arestaţi sau internaţi, cuprinde numărul persoanelor indezirabile regimului dualist, care în timpul războiului au fost încarcerate sau deportate. 8. Cea de-a opta rubrică principală, intitulată S o a r t a îndurată în timpul războiului, precizează numeric situaţia celor mobilizaţi, la sfârşitul conflagraţiei. Rubrica cuprinde alte patru rubrici secundare. Prima rubrică secundară, Morţi pe Tabloul nominal al participanţilor din oraşul municipal Cluj (Circumscripţia VI), f. 30r 4(82) 2018 document

73 câmpul de luptă, înregistrează numărul celor căzuţi pe front din fiecare localitate. A doua rubrică secundară, Morţi în temniţă, în pribegie, în spital, în urma boalelor sau rănilor, precizează numărul concentraţilor, care şi-au pierdut viaţa în timpul războiului, în afara luptelor, dar din motive determinate de acesta. A treia rubrică secundară, S-au reîntors acasă, cuprinde numărul celor concentraţi, care au supravieţuit războiului. A patra rubrică secundară, intitulată Sunt dispăruţi, înregistrează numărul celor care au dispărut pe front. Cea de-a treia rubrică secundară cuprinde alte trei subrubrici: Ca invalizi, în care sunt înregistraţi numeric toţi cei care au suferit în urma războiului, dar au rămas cu grade diferite de invaliditate; Răniţi, bolnavi, însă în prezent sănătoşi, îi cuprinde, de asemenea, numeric pe cei care au revenit din război cu diferite traume, precum răni sau boli, dar care, până la data recenzării se însănătoşiseră complet. 9. A noua rubrică principală, intitulată În urma decedaţilor şi dispăruţilor au rămas, înregistrează statutul social al urmaşilor celor morţi sau dispăruţi în timpul războiului. Rubrica cuprinde două rubrici secundare, anume Văduve şi Orfani, în care este înregistrat numărul văduvelor şi orfanilor rămaşi în urma celor morţi sau dispăruţi pe câmpul de luptă sau din cauze legate de război. 10. Cea de-a zecea rubrică principală, După clasele sociale au luat parte la mişcările impuse de război, cuprinde alte trei rubrici secundare, Intelectuali, Comercianţi şi meseriaşi şi Plugari. În cadrul celor trei rubrici secundare este înregistrat numărul celor concentraţi din fiecare categorie socială. Documentul referitor la oraşul Cluj, studiat de noi, conţine 30 file, numerotate de la 1 la 30. Tabloul nominal (Tabelul nominal) cuprinde 10 rubrici principale. Trei dintre acestea sunt împărţite în alte opt rubrici secundare. Două dintre rubricile secundare sunt compuse din câte alte trei subrubrici. În total, Tabloul nominal cuprinde un total de 19 rubrici principale, rubrici secundare şi subrubrici. 1. Prima rubrică principală, Numărul curent, înregistrează în ordine crescătoare, pe districte/ circumscripţii (VI), de poziţii. Tabloul nominal al participanţilor din oraşul municipal Cluj (Districtul I), f. 2r 2. A doua rubrică principală, Numele şi Pronumele, îi cuprinde pe toţi cei recrutaţi, fără respectarea ordinii alfabetice. 3. Cea de-a treia rubrică principală, Născut în comuna, înregistrează locul de naştere al celor recenzaţi, care locuiau în momentul respectivului demers la Cluj. 4. Rubrica a patra principală, intitulată Ocupaţiune civilă, nominalizează profesiile şi ocupaţiile practicate de cei concentraţi, în viaţa civilă. 5. A cincea rubrică principală, Gradul avut în miliţie, precizează gradele militare deţinute de cei mobilizaţi în timpul războiului. 6. Cea de-a şasea rubrică principală, A fost decorat cu medalia, înregistrează denumirea ordinelor şi decoraţiilor primite de cei decoraţi în urma participării la război, gradul decoraţiilor şi numărul acestora. 7. A şaptea rubrică principală, intitulată A luat parte la mişcările impuse de război, precizează pentru fiecare dintre cei concentraţi statutul avut în timpul războiului. Rubrica conţine alte două rubrici secundare, anume Chemat fiind, în care sunt înregistraţi toţi cei concentraţi în timpul războiului, în funcţie de statutul avut în timpul conflagraţiei, şi A fost refugiat, care cuprinde persoanele care, în timpul războiului, din motive legate de acesta şi-au părăsit locuinţele plecând în refugiu. În cazul Clujului, documentul nu înregistrează niciun refugiat de naţionalitate română. Prima rubrică secundară cuprinde trei subrubrici, anume: La partea activă ca soldat pe front, care îi include pe toţi cei care au participat la război în calitate de combatanţi; La partea sedentară, pentru servicii auxiliare sau mobilizaţi pe loc, care îi include pe toţi cei mobilizaţi ca necombatanţi; Pentru a fi arestat sau internat înregistrează persoanele indezirabile regimului dualist, care în timpul războiului au fost încarcerate sau deportate. 8. Cea de-a opta rubrică principală, intitulată Soarta îndurată în timpul războiului, precizează situaţia fiecărei persoane concentrate, la sfârşitul conflagraţiei. Rubrica cuprinde alte patru rubrici secundare. Prima rubrică secundară, Mort pe câmpul de luptă, îi înregistrează pe cei căzuţi pe front. A doua rubrică secundară, Mort în temniţă, în pribegie, în spital, în urma boalelor sau rănilor, include toate persoanele concentrate, care şi-au pierdut viaţa în timpul războiului, în afara luptelor, dar din document (82) 71

74 motive determinate de acesta. A treia rubrică secundară, S-a reîntors acasă, îi cuprinde pe toţi concentraţii care au supravieţuit războiului. A patra rubrică secundară, intitulată Dispărut, îi înregistrează pe toţi cei care au dispărut pe front. Cea de-a treia rubrică secundară conţine alte trei subrubrici: Ca invalid, în care sunt înregistraţi toţi cei care au supravieţuit războiului, dar au rămas cu grade diferite de invaliditate; Rănit, bolnav, însă în prezent sănătos, îi cuprinde pe cei care au revenit din război cu diverse traume, precum răni sau boli, dar care până la data recenzării se însănătoşiseră. 9. A noua rubrică principală, intitulată În urma decedatului sau dispărutului a rămas, înregistrează statutul social al urmaşilor celor morţi sau dispăruţi în timpul războiului. Rubrica conţine două rubrici secundare, anume Văduvă şi Numărul orfanilor, în care este înregistrat numărul văduvelor şi orfanilor rămaşi în urma celor morţi pe câmpul de luptă, dispăruţi sau din cauze legate de război. 10. Cea de-a zecea rubrică principală, Observare, cuprinde diferite observaţii, precizări şi adnotări referitoare la unele aspecte, care nu au fost incluse în celelalte rubrici sau cărora nu li s-a consacrat o rubrică proprie. Conţinutul documentelor Tabloul nominal cu localităţile rurale le recenzează pe toate cele 238 de aşezări cu acest statut, existente în judeţ la data respectivă 25. Localităţile sunt înregistrate în ordine alfabetică, împreună cu numărul de locuitori români pe care îl aveau 26. Potrivit conţinutului documentelor analizate, la momentul redactării acestora, în fostul judeţ Cojocna trăiau (la Teodor V. Păcăţian, eroare de calcul, ) locuitori de naţionalitate română 27. Cifra nu include oraşul Cluj, deoarece documentul referitor la acesta nu are precizat numărul locuitorilor români din localitate. Potrivit însă Anuarului Statistic al României pe anul 1922, publicat în 1923, în anul 1910 locuiau în oraş persoane, din care de români, al căror număr se va majora la , din care români, în Prin urmare, totalul populaţiei române din judeţ a fost de aproximativ locuitori români, reprezentând aproximativ 62,08% din totalul locuitorilor din fostul judeţ Cojocna și 6,39% din cel al românilor transilvăneni și bănăţeni Între 1914 şi 1918 din rândul locuitorilor români au fost concentraţi, sub diferite forme, pentru a lua parte la prima mare conflagraţie mondială, un număr de locuitori de naţionalitate română 30. Aceștia au reprezentat 6,31% din totalul românilor transilvăneni mobilizaţi, conform datelor oferite de Teodor V. Păcăţian, 6,32% conform calculelor furnizate de Liviu Maior sau 4,37%, conform datelor lui Ioan I. Șerban. Dintre aceştia, un număr de au fost încadraţi la partea activă, ca soldaţi pe front, reprezentând: 93,08% din totalul mobilizaţilor cojocneni; 6,32% din totalul românilor transilvăneni mobilizaţi la partea activă, conform datelor oferite de Teodor V. Păcăţian și Liviu Maior. La partea sedentară, pentru activităţi auxiliare sau mobilizaţi pe loc, au participat persoane, reprezentând: 7,02% dintre concentraţii români cojocneni; 6,20 %, dintre românii transilvăneni mobilizaţi pe loc, conform calculelor furnizate de Teodor V. Centralizator al localităţilor rurale, f. 31r Păcăţian și Liviu Maior 31. Se remarcă, prin numărul mare de participanţi, localităţile 32 : Cluj, cu activi și 68 la partea sedentară 33 ; Mărgău (jud. Cluj), cu 405 activi și 14 la partea sedentară 34 ; Borșa (jud. Cluj), cu 388 activi și 12 la partea sedentară 35 ; Feiurd (azi Feiurdeni, jud. Cluj), cu 357 activi și 16 la partea sedentară 36 ; Frata (jud. Cluj), cu 333 activi și 20 la partea sedentară 37 și Feleac (azi Feleacu, jud. Cluj), cu 324 activi 38. Autorităţile austro-ungare nu i-au scăpat din vedere nici pe cei ostili dublei monarhii. Ca urmare, între 1914 şi 1918, un număr de 17 (16+1) 39 locuitori români au fost reţinuţi pentru a fi întemniţaţi sau internaţi în lagăre, cel mai probabil datorită implicării lor în lupta naţională (0,98% din totalul românilor transilvăneni omonimi), iar 22 au ales calea refugiului (0,64% din totalul românilor transilvăneni refugiaţi) 40. Dintre localităţile care au avut astfel de cazuri, nominalizăm următoarele: Morlaca (jud. Cluj), cu 4 reţinuţi 41 ; Săplac (azi Bunești, jud. Cluj) și Șinteu (azi Șoimeni, jud. Cluj), cu câte 2 reţinuţi 42 ; Someșu Rece (jud. Cluj), cu 5 refugiaţi 43 ; Cutiș (jud. Sălaj), Mociu (jud. Cluj), Sfăraș (jud. Sălaj), Someșu Cald (jud. Cluj) și Trăniș (azi Traniș, jud. Cluj), cu câte 2 refugiaţi 44. Potrivit documentului, în oraşul Cluj nu au fost înregistraţi refugiaţi 45. 4(82) 2018 document

75 Totalul celor care au fost implicaţi în acţiunile impuse de război s-a ridicat, conform documentului, la un număr de persoane (7,88% din totalul românilor transilvăneni implicaţi). Dintre aceştia, pe categorii sociale, situaţia a fost următoarea: 558 ( ) au fost intelectuali, reprezentând 1,82% din participanţii cojocneni și 8,52% din totalul intelectualilor ardeleni implicaţi; 666 ( ) comercianţi şi meseriaşi, reprezentând 2,18% din participanţii cojocneni și 4,54% din totalul comercianţilor și meseriașilor ardeleni implicaţi iar ( ) agricultori (plugari), reprezentând 95,99% din participanţii cojocneni și 6,27% din totalul agricultorilor ardeleni implicaţi 46. Cei mai mulţi intelectuali au provenit din localităţile: Cluj, ; Huedin, ; Bologa (jud. Cluj), 9 49 ; Cojocna (jud. Cluj) și Sântu (jud. Mureș), câte Numărul cel mai important de comercianţi și meseriași a provenit din următoarele localităţi: Cluj, ; Huedin, ; Borșa, ; Feneșul săsesc (azi orașul Florești, jud. Cluj), ; Mociu, Agricultorii cei mai numeroși au fost mobilizaţi din localităţile: Cluj, ; Borșa, ; Feiurdeni, ; Frata, Pierderile suferite au fost, de asemenea, însemnate. Din rândul celor mobilizaţi, ( ) participanţi au căzut pe front, reprezentând 7,80% din participanţii cojocneni și 5,72% din totalul omonimilor ardeleni, alţi 625 (615+10) au murit în detenţie, în pribegie, de pe urma bolilor contactate sau a rănilor primite, reprezentând 2,04% din participanţii cojocneni și 1,65% din totalul omonimilor ardeleni, iar ( ) au fost daţi dispăruţi, reprezentând 6% 60 din participanţii cojocneni și 6,15% din totalul ardelenilor dispăruţi. Localităţile care au avut cel mai mult de suferit, prin decesul participanţilor pe câmpul de luptă, au fost: Mărgău, ; Rediu (jud. Cluj), ; Borșa, ; Feleac, Cei mai numeroși participanţi la conflagraţie, care au decedat în detenţie, în pribegie, de pe urma bolilor contactate sau a rănilor primite, au provenit din următoarele localităţi: Cozma (jud. Mureș) și Milașul mare (azi Milaș, jud. Bistriţa-Năsăud), câte ; Drag (azi Dragu, jud. Sălaj), ; Băiţa, Dăngăul Mare (azi Dângău Mare, jud. Cluj) și Ocna, cu câte Numărul cel mai mare de dispăruţi a fost din localităţile: Bărei (azi Bărăi, jud. Cluj), ; Cătina (jud. Cluj), ; Dâmb (azi Dâmburile, jud. Cluj) și Silvașu de Câmpie (jud. Bistriţa-Năsăud), câte ; Baciu (jud. Cluj) și Sebișul Mare (azi Valea Drăganului, jud. Cluj), câte La sfârşitul războiului au revenit acasă un număr de ( ) persoane (84,16% dintre participanţii cojocneni și 6,29% din totalul ardeleni reveniţi), dintre care, ( ) deplin sănătoase (72,68% din participanţii cojocneni și 6,47% din totalul omonimilor ardeleni), ( ) rănite sau bolnave (7,23% din participanţii cojocneni și 5,84% din totalul omonimilor ardeleni), care până la data realizării recenzării s-au însănătoşit complet şi ( ) invalide (4,24% din participanţii cojocneni și 5,11% din totalul invalizilor ardeleni) 72. Localităţile care au avut cel mai mare număr de răniţi sau bolnavi au fost: Cluj, ; Frata, ; Sânmihaiul deșert (azi Sânmihaiu Almașului, jud. Sălaj), ; Fizeș (jud. Sălaj), Cei mai mulţi participanţi la război, care s-au întors cu diverse invalidităţi, au fost mobilizaţi din următoarele localităţi: Cluj, ; Mărișel, ; Cătina, ; Borșa și Florești, câte ; Aiton (jud. Cluj), Mărgău și Milaș, câte Actele de curaj şi vitejie au fost recompensate prin acordarea de decoraţii ale statului austro-ungar. Din totalul celor participanţi la război, un număr de au fost decoraţi, reprezentând 7,33% din participanţii cojocneni și 5,09% din totalul românilor ardeleni decoraţi 82. Dintre aceştia au provenit din localităţile rurale (76,46%), iar 528 din oraşul Cluj (23,54 %) 83. Cei care s-au remarcat prin cele mai multe fapte de vitejie și au fost decoraţi au provenit din următoarele localităţi: Cluj, ; Frata, ; Feiurd (azi Feiurdeni, jud. Cluj), ; Cămărașul deșert Centralizator al localităţilor rurale, f. 35v document (82) 73

76 (azi Cămărașu, jud. Cluj) și Ormenișul de Câmpie (jud. Bistriţa-Năsăud), câte ; Mărișel, Grav afectate au fost familiile celor morţi sau dispăruţi. În urma acestora au rămas ( ) de văduve, reprezentând 5,75% din totalul văduvelor transilvănene şi ( ) de orfani, reprezentând 6,39% din totalul general al orfanilor transilvăneni 89. Localităţile care au înregistrat cel mai mare număr de văduve și orfani au fost următoarele: Cluj, cu 70 văduve și 339 orfani 90 ; Borșa, cu 39 văduve și 93 orfani 91 ; Mărgău, cu 38 văduve și 64 orfani 92 ; Retiţea (azi Răchiţele, jud. Cluj), cu 34 văduve și 77 orfani 93. Informaţiile cuprinse în document evidenţiază, de asemenea, efortul de război al comunităţilor rurale. În ceea ce priveşte oraşul Cluj, documentul nu înregistrează date referitoare la acest aspect. Potrivit actului analizat, donaţiile şi contribuţiile benevole ale locuitorilor din respectivele localităţi s-au ridicat, pe parcursul războiului, la valoarea de lei, reprezentând 5,69% din contribuţia Transilvaniei 94. De câteva ori mai mari au fost însă pagubele suferite. Acestea s-au ridicat la valoare totală de (la T. V. Păcăţian, eroare de calcul, ) lei 95, reprezentând 1,47% din valoarea pagubelor înregistrate în Transilvania. Cele mai importante contribuţii benevole au provenit din localităţile: Florești, lei 96 ; Beliș (jud. Cluj), lei 97 ; Almașu Mare (jud. Alba), lei 98 ; Lăpu (azi Ruginoasa, jud. Sălaj), lei 99. Au suferit cele mai mari pagube, următoarele localităţi: Huedin, lei 100 ; Ciucea, lei 101 ; Egheriște (azi Iegheriște, jud. Satu Mare), lei 102 ; Poieni (jud. Cluj), lei 103. Centralizator al localităţilor rurale, f. 1v, 2r Romanians from the former County of Cojocna that participated in the First World War ( ) Colonel (r) Alexandru Bucur, Ph.D., Vasile Mărculeţ, Ph.D. The First World War also marked the lives of the Romanian inhabitants and the communities in which they lived that were part of the former-county Cojocna. In the actions imposed by the war were involved persons from the 239 localities reviewed. Between 1914 and 1918 from the localities of the county were concentrated Romanian inhabitants. Among those called to arms, were employed in the active part, as soldiers on the frontline, and in the sedentary part for auxiliary activities or mobilized on the spot. 17 other Romanian inhabitants were detained to be incarcerated or imprisoned in camp most likely because of their involvement in the national fight and 22 of them chose the path of refuge. During the war, among the Romanians mobilized, died on the front, 625 died in detention, in exile, due to the diseases they caught or from the injuries and went missing. At the end of the war the number of survivors was ; of them returned home fully healthy, ill or injured which afterwards would make a full recovery and of them disabled; medals were received. Those that were dead or had disappeared left behind widows and orphans. The communities of the county had their own contribution in sustaining the war. The donation and voluntary contributions made by the inhabitants of those communities reached a total value of lei during the entire war. At the same time, they suffered damages that reached a total value of lei. Keywords: Cojocna, Romanians, officers, soldiers, NCOs (noncommissioned officers), farmers, officials, craftsmen, intellectuals. 74 4(82) 2018 document

77 NOTE 1 Doctor în istorie; Sibiu. 2 Doctor în istorie; profesor la Colegiul Tehnic Mediensis din Media. 3 Teodor V. P c ian, Jertfele românilor din Ardeal, Banat, Cri ana, S tmar i Maramur aduse în r sboiul mondial din anii , în Transilvania, LIV, 1923, 1-2 (citat, în continuare, Teodor V. P c ian, 1923a), p. 50; Teodor V. P c ian, Jertfele românilor din Ardeal, B nat, Cri ana, S tmar i Maramur aduse în r sboiul mondial din anii , Sibiu, 1923 (citat, în continuare, Teodor V. P c ian, 1923b), p Ibidem, p. 49; Ibidem, p Liviu Maior, Solda i români din armata austro-ungar, vol. Civiliza ie medieval i modern româneasc, îngrijit de N. Edroiu, A. R du iu, P. Teodor, Cluj-Napoca, 1985, p Ibidem, pp Ibidem, p Ioan I. erban, Românii în armata austro-ungar în anii Primului R zboi Mondial, în Annales Universitatis Apulensis, Series Historica, 2-3, , p Ibidem, p Teodor V. P c ian, 1923a, pp ; Teodor V. P c ian, 1923b, pp Ibidem, p. 49; Ibidem, p Arhivele Na ionale, Serviciul jude ean Sibiu, Fond Astra, pachet nr. 6, act nr. 6b, X. Jude ul Cojocna, ff , (citate, în continuare, SJANSB, Fond Astra, 6b). 13 Ibidem, ff. 31r-35v. 14 Ibidem, ff. 1f-30r. 15 Teodor V. P c ian, 1923a, pass.; Teodor V. P c ian, 1923b, pass. 16 SJANSB, Fond Astra, 6b, ff. 31v-35v. 17 Ibidem. 18 Ibidem. 19 Ibidem. 20 Ibidem. 21 Ibidem. 22 Ibidem. 23 Ibidem. 24 Ibidem, ff. 31v-35v. 25 Anuarul Statistic al României 1922/Annuaire Statistique de la Roumanie, Bucure ti, 1923 (citat,în continuare, Anuar 1923), p. 12; Împ r irea administrativ a României înso it de Legea pentru unificarea administrativ i de Legea pentru organizarea administra iunii comunale a ora ului Bucure ti, Bucure ti, 1926, pp SJANSB, Fond Astra, 6b, ff. 31v-35v; Pentru denumirile actuale a se vedea: Coriolan Suciu, Dic ionar istoric al localit ilor din Transilvania, vol. I-II, Bucure ti, , pass.; Ion Iordan, Petre Gâ tescu, D.I. Oancea, Indicatorul localit ilor din România, Bucure ti, 1974, pass.; Eliza Ghinea, Dan Ghinea, Localit ile din România. Dic ionar, Bucure ti, 2000, pass.; Codul po tal al localit ilor din România, vol. I, Bucure ti, 2003, pass. 27 SJANSB, Fond Astra, 6b, f. 3v; Teodor V. P c ian, 1923a, p. 54; Teodor V. P c ian, 1923b, Anexa A. 28 Anuar 1923, p Ibidem, pp. 23, SJANSB, Fond Astra, 6b, ff. 35v, 1r; Teodor V. P c ian, 1923a, p. 54; Teodor V. P c ian, 1923b, Anexa A. 31 Ibidem; Ibidem; Ibidem. 32 Nominalizate cu denumirea actual. 33 SJANSB, Fond Astra, 6b, f. 1r. 34 Ibidem, f. 33v, nr. crt Ibidem, f. 32r, nr. crt Ibidem, f. 32v, nr. crt Ibidem, f. 33r, nr. crt Ibidem, f. 32v, nr. crt În paranteze am specificat totalul, defalcat pe comune + ora ul municipal Cluj. 40 SJANSB, Fond Astra, 6b, f. 35v; Teodor V. P c ian, 1923a, p. 54; Teodor V. P c ian, 1923b, Anexa A. 41 SJANSB, Fond Astra, 6b, f. 33v, nr. crt Ibidem: f. 34r, nr. crt. 183; f. 34v, nr. crt Ibidem, f. 34v, nr. crt Ibidem: f. 32v, nr. crt. 71; f. 33v, nr. crt. 141; f. 34r, nr. crt. 186; f. 34v, nr. crt. 191; f. 35r, nr. crt Ibidem, f. 1r. 46 Ibidem, f. 35v, 1r; Teodor V. P c ian, 1923a, p. 54; Teodor V. P c ian, 1923b, Anexa A. 47 SJANSB, Fond Astra, 6b, f. 1r. 48 Ibidem, f. 33r, nr. crt Ibidem, f. 32r, nr. crt Ibidem: f. 32r, nr. crt. 62; f. 34r, nr. crt Ibidem, f. 1r. 52 Ibidem, f. 33r, nr. crt Ibidem, f. 32r, nr. crt Ibidem, f. 32v, nr. crt Ibidem: f. 33v, nr. crt Ibidem, f. 1r. 57 Ibidem, f. 32r, nr. crt Ibidem, f. 32v, nr. crt Ibidem, f. 33r, nr. crt Ibidem, f. 35v, 1r; Teodor V. P c ian, 1923a, p. 54; Teodor V. P c ian, 1923b, Anexa A. 61 SJANSB, Fond Astra, 6b, f. 33v, nr. crt Ibidem, f. 34r, nr. crt Ibidem, f. 32r, nr. crt Ibidem, f. 32v, nr. crt Ibidem: f. 32v, nr. crt. 66; f. 33v, nr. crt Ibidem, f. 32v, nr. crt Ibidem: f. 31v, nr. crt. 21; f. 32v, nr. crt. 76; f. 33v, nr. crt Ibidem, f. 1v, nr. crt Ibidem, f. 32r, nr. crt Ibidem: f. 32v, nr. crt. 73; f. 34v, nr. crt Ibidem: f. 31r, nr. crt. 15; f. 34v, nr. crt Ibidem: f. 35v, 1r; Teodor V. P c ian, 1923a, p. 54; Teodor V. P c ian, 1923b, Anexa A. 73 SJANSB, Fond Astra, 6b, f. 1r. 74 Ibidem, f. 33r, nr. crt Ibidem, f. 34r, nr. crt Ibidem, f. 33r, nr. crt Ibidem, f. 1r. 78 Ibidem, f. 33v, nr. crt Ibidem: f. 32r, nr. crt. 35; f. 32v, nr. crt Ibidem, f. 2v, nr. crt Ibidem: f. 31r, nr. crt. 4; f. 33v, nr. crt. 136, Ibidem, f. 35v, 1r; Teodor V. P c ian, 1923a, p. 54; Teodor V. P c ian, 1923b, Anexa A. 83 SJANSB, Fond Astra, 6b, ff. 3v; 4r-10r. 84 Ibidem, f. 1r. 85 Ibidem, f. 33r, nr. crt Ibidem, f. 32v, nr. crt Ibidem: f. 32r, nr. crt. 46; f. 33v, nr. crt Ibidem, f. 33v, nr. crt Ibidem, f. 35v, 1r; Teodor V. P c ian, 1923a, p. 54; Teodor V. P c ian, 1923b, Anexa A. 90 SJANSB, Fond Astra, 6b, f. 1r. 91 Ibidem, f. 32r, nr. crt Ibidem, f. 33v, nr. crt Ibidem, f. 34r, nr. crt Ibidem, f. 35v; Teodor V. P c ian, 1923a, p. 54; Teodor V. P c ian, 1923b, Anexa A. 95 Ibidem; Ibidem; Ibidem. 96 SJANSB, Fond Astra, 6b, f. 32v, nr. crt Ibidem, f. 31v, nr. crt Ibidem, f. 31v, nr. crt Ibidem, f. 33r, nr. crt Ibidem, f. 33r, nr. crt Ibidem, f. 32r, nr. crt Ibidem, f. 32v, nr. crt Ibidem, f. 34r, nr. crt document (82) 75

78 DESPRE ALIMENTA IA POPULA IEI CIVILE DIN DELTA DUN RII ÎN TIMPUL MARELUI R ZBOI Dr. Lauren iu M N STIREANU 1 În noaptea de 7 spre 8 decembrie 1916, trupele ruse se vor retrage din Tulcea spre Galaţi, iar o parte din personalul administraţiei judeţului Tulcea, în frunte cu prefectul George Şerban, va părăsi oraşul de reşedinţă trecând la Chilia Veche, în Delta Dunării, care va rămâne pe tot timpul războiului zonă militară sub controlul armatelor ruse 2. La evacuarea Tulcei, tot avutul administraţiei tulcene, arhive, mobilier, automobile şi alte bunuri, precum şi arhivele şi efectele a trei din cele cinci spitale câte avea judeţul vor fi îmbarcate pe şlepurile Penelope şi NFR 411 şi transportate la Chilia Veche 3. În acest timp, în porturile Galaţi şi Brăila, se aflau, venite din amonte, nenumărate vase de diferite categorii, unele încărcate cu produse, care, pentru a nu fi capturate de inamic sau scufundate la repetatele bombardamente asupra Galaţiului, vor fi evacuate sub scutul Marinei Militare, chiar prin faţa bateriilor inamice, mare parte pe braţul Chilia, unde fuseseră aduse şi navele Marinei Militare române, iar restul pe Prut 4. Având în vedere mulţimea de vase atât particulare, cât şi militare evacuate pe braţul Chilia, dar şi faptul că în mica localitate Chilia Veche (plasa Sulina) în afară de Prefectura Tulcea se refugiase şi multă populaţie din judeţ ţinând seamă şi de ordinul Marelui Cartier General prin care întregul teritoriul naţional era declarat zonă militară, comandantul Diviziei de Dunăre, contraamiralul Nicolae Negrescu, va emite, în data de 14 decembrie 1916, un ordin de organizare care viza o serie de măsuri ce trebuiau executate pentru îngrijirea pe timpul iernii atât a echipajelor de pe nave, cât şi a populaţiei refugiate 5. Astfel, în portul Chilia Veche fiind acostate şi şlepuri încărcate cu grâne, prin grija armatei trebuiau organizate echipe care să deschidă magaziile şi să vânture cerealele pentru a nu se încinge şi a se strica; de hrana zilnică a populaţiei civile urma să se îngrijească o comisie formată din locotenentcomandorul Triandafil Mihuţ, primarul oraşului şi un funcţionar civil, comisia urmând să întocmească tabele cu persoanele refugiate, pe familii, şi cu ajutoarele de care au nevoie; comisia astfel constituită trebuia să rechiziţioneze 76 morile din comună, să deschidă un număr necesar de brutării care să fabrice pâine atât pentru populaţie, cât şi pentru armată; grâul sau porumbul necesar se lua din şlepurile din port, preţurile maximale se fixau în înţelegere cu prefectul judeţului, iar populaţia absolut săracă urma să primească pâinea gratuit, stabilindu-se zilnic liste numerice şi personale. Până la tăierea lemnelor de foc, în înţelegere cu administratorul pescăriilor statului, trebuia să se ardă stuf din bălţi 6. Grădinile de zarzavat urmau să fie rechiziţionate pentru trebuinţele armatei şi puse sub pază militară, iar vitele din baltă trebuiau strânse pe grindurile Chiliei şi Stipocului până la Pardina, unde se instala pază militară ca să nu treacă mai departe, iar procurarea furajul pentru vite era tot în grija comisiei mai sus-menţionate. Cât despre distribuţia hranei pentru unităţile marinei militare, aceasta urma să se facă din convoiul de aprovizionare al Diviziei de Dunăre, în baza situaţiilor cu tot personalul, iar distribuţia alimentelor trebuia făcută numai pe unităţi mari. Satele de pe linia frontului Delta Dunării fiind zonă de operaţiuni militare, locuitorii din satele aflate pe linia frontului vor fi evacuaţi pentru siguranţa lor 7 ; astfel, sătenii din Principele Carol (azi Partizani) şi Ilganii de Jos, în număr de 63 familii cu 276 de suflete, au fost evacuaţi, pe neaşteptate, la Sulina, în data de 11 ianuarie 1917, fără să-şi poată lua bunurile şi cerealele din gospodărie şi nici vitele care au rămas la păşune, fiind mai apoi rechiziţionate pentru trebuinţele trupelor ruse care au staţionat în Deltă aproape doi ani de zile 8 ; locuitorii din Carasuhatul de Sus şi de Jos (azi Băltenii de Sus şi de Jos), cătune de pescari de pe malul stâng al braţului Sf. Gheorghe, s-au refugiat mai întâi la Gorgova, cătun de pescari de pe canalul Sulina, de unde, la 24 iunie 1917, vor fi trimişi tot la Sulina, unde vor ajunge doar 13 familii, din cele 29 de familii câte locuiau în cătunele respective; din Ordinul telegrafic al Prefecturii din Chilia Veche, celor refugiaţi la Sulina şi la Caraorman li s-a dat pentru început, în mod gratuit, porumb pentru hrană 9. În iulie 1917, evacuarea locuitorilor din Pătlăgeanca şi Ceatalchioi (comuna Lascăr Catargiu), sate de pe malul Contraamiralul Nicolae Negrescu 4(82) 2018 document

79 Portul Brăila (carte poştală colecţia ing. Stroescu) drept al braţului Chilia, aflate în permanenţă sub tirul artileriei inamice instalate pe malul dobrogean, urma să se facă după meseria lor: pescarii la Cetatea Albă (Acherman), iar crescătorii de vite şi agricultorii în Deltă, la Pardina şi Periprava; cei din Pătlăgeanca au fost evacuaţi, însă cei din Ceatalchioi, după ce şi-au dus o parte din bunuri la rudele de prin satele care nu erau expuse bombardamentului, păstrându-şi strictul necesar, au rămas în sat să muncească la şoseaua făcută de armata rusă, de unde primeau plata cuvenită o dată la două săptămâni 10. Chilia Veche oraşul de altădată Chilia Veche (Eski-Kilia) fusese considerată, de la Unirea Dobrogei cu Ţara, drept comună urbană, pe motiv că ar fi putut deveni cu timpul un punct important pentru comerţul pe braţul respectiv al Dunării; cu timpul însă, pe la 1890, administraţia judeţului se va convinge că starea în care se găsea localitatea era cu totul defavorabilă prosperităţii sale şi, ca urmare, ar fi trebuit să fie declarată comună rurală, lucru care de altfel fusese cerut şi de primăria respectivă, însă schimbarea aceasta care depindea de Ministerul de Interne va veni mult mai târziu 11. La vremea alegerii sale ca reşedinţă a administraţiei tulcene, comuna avea: o primărie şi un post de poliţie; un oficiu telegrafo-poştal; un debarcader, un punct vamal şi o cazarmă pentru grăniceri; două biserici, una ortodoxă şi alta lipovenească; o şcoală primară mixtă şi o şcoală fröbeliană; un dispensar uman cu medic, moaşă titrată şi agent sanitar; o bancă populară (Cetatea Chilia), care înfiinţase o asociaţie de desfacere în comun a cerealelor şi un magazin cooperativ de consum; o piaţă oarecum aranjată în care se vindeau zilnic articole de consum; un punct de pescărie; o moară sistematică şi câteva mori de vânt; câteva brutării, măcelării, cârciumi cu băuturi de tot felul, cafenele, prăvălii şi ateliere meşteşugăreşti şi o stradă principală (Principele Carol) pavată şi luminată, din loc în loc, cu lămpi cu petrol. În anul 1897, suprafaţa comunei era de ha, mare parte din ea acoperită de bălţi şi stuf, şi numai ha de pământ ferm, teren fertil, de aluviune, din care: 150 ha era vatra comunei, ha se aflau în posesia cultivatorilor români stabiliţi aici şi împroprietăriţi în conformitate cu Legea din 3 aprilie 1882, ha aparţineau statului, iar 140 ha comunei 12, terenurile statului şi cele ale comunei fiind de regulă arendate locuitorilor pentru arături, fâneţe, toloace, locuri de târlă, bostănării şi grădini de zarzavat. Cu timpul, prin îndiguiri primitive încropite din maldăre de stuf, pământ şi pari de sălcii şi prin defrişarea terenurilor inundabile, neproductive, aflate în posesia administraţiei pescăriilor statului, localnicii vor obţine prin propria muncă, loturi bune pentru agricultură. În anul 1916, localitatea număra în jur de de suflete, populaţie amestecată de etnici ruşi şi de români, care aveau ca principale ocupaţii agricultura, creşterea vitelor şi pescuitul. Agricultura era practicată în mod tradiţional, aratul fiind făcut cu plugul tras de boi sau cai, semănatul păioaselor fiind făcut cu mâna pe mirişte, seceratul, după caz, cu secera sau cu secerătoarea, iar treieratul cu caii la arman. Vitele mari şi mici erau crescute aproape tot anul în baltă, în mod liber, fără păzitori, fiind aduse acasă doar la iernat, pentru a fi sacrificate sau vândute sau, atunci când era nevoie de ele, la diferite munci; în anii cu inundaţii mari, atunci când apele se revărsau peste islazul comunei şi peste ostroavele din apropiere, vitele erau duse la păşunat în pădurile Tatanir şi Letea sau erau îngrămădite pe lângă case şi prin locurile mai ridicate de pe grinduri, fiind hrănite numai cu stuf verde tăiat din bălţi şi adus cu bărcile. Pe timpul iernii, vitele locuitorilor şi cele luate cu plata în întreţinere pe această perioadă erau ţinute la câţiva kilometri de comună, la punctul numit Câşla, unde locuitorii îşi ridicaseră şi câteva case din lut. Pescuitul ca ocupaţie principală asigura necesarul de peşte atât pentru hrana localnicilor, cât şi pentru comercializare pe pieţele de peşte din Tulcea, Galaţi şi Brăila. Din anul 1896, apele statului erau exploatate în regie directă: statul punea la dispoziţie pescarilor bălţile, iar aceştia cu instrumentele şi munca lor prindeau peştele pe care-l predau pescăriilor unde acesta era cântărit, şi de aici, pe cheltuiala cherhanagiului, peştele era expediat la birourile de vânzare ale statului, unde peştele era vândut la licitaţie publică negustorilor care-l vindeau mai apoi la piaţă; după licitaţie şi cântărirea peştelui, se încasa valoare lui, din care, se reţinea dijma către stat, restul fiind plătit pescarului sau reprezentantului acestuia. De regulă, cherhanagii achitau anticipat pescarilor partea ce urma să le revină din vânzarea peştelui, rămânând ca toate cheltuielile ocazionate de transportul, manipularea şi vânzarea peştelui, plus pierderile neprevăzute să fie Colibe în lunca Dunării document (82) 77

80 suportate de către cherhanagii, care, prin natura relaţiilor de muncă, erau nevoiţi să avanseze adeseori pescarilor sub formă de împrumut bani şi materiale pentru facerea şi repararea sculelor, şi să le procure acestora alimentele de bază, în special făină 13, având în vedere că lucrau în locuri izolate din Deltă; de pildă, în octombrie 1917, administraţia pescăriilor solicita Prefecturii de la Chilia Veche să se dea cherhanagiului Vasile Vazaca, de la punctul Ceamurlia, de pe canalul Sulina, 150 kg grâu pentru hrana celor 19 pescari angajaţi la acea cherhana pe timp de o lună 14. Localnicii care se ocupau, în principal, cu pescuitul mai creşteau şi câteva vite în baltă, făceau şi puţină agricultură pe loturile arendate de la administraţia pescăriilor sau de la comună; la rândul lor, cei care se ocupau mai mult cu plugăria, în anii cu inundaţii mari sau în anii secetoşi, nu rămâneau cu totul lipsiţi de mijloace de existenţă, căci îşi puteau asigura oarecum traiul zilnic din pescuit şi creşterea vitelor. Legătura administraţiei de la Chilia Veche cu aşezările izolate din Deltă avea să se ţină cu mare greutate; drumul vicinal către Sulina era periculos, în special, pe porţiunea Satu Nou Sulina care se învecina cu Marea, căruţele fiind nevoite aici să înainteze cu roţile mai mult prin apă, peste gârlele de comunicaţie ale bălţilor cu Marea, care, atunci când era agitată, trecea peste drum, ajungând chiar şi până la înălţimea firelor de telegraf, întrerupând astfel orice legătură cu Sulina; periculos era şi drumul Chilia Veche Pardina Lascăr Catargiu Ceatalchioi Regele Carol (din faţa Tulcei), ce urmărea malul Dunării, drum natural impracticabil căruţelor, mai ales în timpul inundaţiilor, deoarece era întrerupt din loc în loc de gârle, precum gârla Podişca peste care urma să se construiască, în toamna anului 1911, un pod provizoriu de lemn de brad de 10 m deschidere 15. La fel de dificilă era şi legătura cu Iaşul, care se făcea cu trenul fie pe ruta Iaşi Chişinău Bolgrad, fie pe ruta Iaşi Galaţi Reni Bolgrad, apoi de la Bolgrad la Chilia Veche, cu vaporul pe lacul Ialpug şi pe Dunăre 16. Înainte de război, legătura localităţii cu porturile dunărene se făcea cu vasele-pasagere, însă portul Chilia Veche era închis pentru călători şi mărfuri de orice provenienţă din Basarabia; exportul din localitate spre Basarabia era permis, însă la întoarcerea în ţară, călătorii erau obligaţi să treacă mai întâi prin Galaţi sau Sulina pentru dezinfectare 17. Odată însă cu îngheţul Dunării şi al bălţilor, care ţinea până prin martie, satele din Deltă rămâneau cu totul izolate de lume, circulaţia dintr-un loc în altul, pe ger şi viscol, peste gheţuri, fiind o adevărată aventură, care adeseori se termina în mod tragic Pentru deplasare, gospodarii din Chilia Veche aveau car sau căruţă, barcă şi sanie pentru adus iarna lemne de foc, stuf şi buturugi din baltă; inspectând localitatea în 3 august 1914, administratorul plasei Sulina, Cezar Oardă, găsea expuse în rând, în faţa primăriei, 44 de căruţe rechiziţionate cărora li se făcuseră acoperişurile cerute în foarte bune condiţii 19 ; având în vedere că oamenii erau îngrijoraţi la aflarea veştilor despre declanşarea unui nou război şi aşteptau din moment în moment să fie mobilizaţi, s-a dispus ca aceştia să-şi ia căruţele acasă, pentru a se putea servi de ele la treburile gospodăreşti 20. Aprovizionarea cu alimente Din multitudinea de probleme pe care trebuia să le rezolve cu un personal redus administraţia tulceană refugiată la Chilia Veche (plângeri de Docurile portului Galaţi (carte poştală colecţia Gelu Dae) tot felul, rechiziţii, catagrafii, preschimbări de carnete, asigurarea lemnelor de foc, eliberări de bonuri ş.a.), de departe, cea mai importantă era problema aprovizionării cu alimente de primă necesitate a populaţiei din Deltă: cereale, făină de grâu şi porumb, pâine, carne, grăsimi, legume, sare. Înainte vreme, cumpărăturile strict necesare pentru a trece cu bine peste iarnă, se făceau, până la îngheţul Dunării, de la Tulcea, unde exista un însemnat obor de cereale în care intrau produse agricole din toate satele învecinate, nenumărate magazii în port pentru depozitarea cerealelor destinate exportului, precum şi o mulţime de prăvălii cu mărfuri de tot felul. Ca şi în alte părţi ale ţării, traiul locuitorilor din Deltă avea să se înrăutăţească odată cu declanşarea războiului; în toamna anului 1914, la Chilia Veche, produse precum zahărul, untdelemnul, orezul şi făina pentru pâine se împuţinaseră în depozitele comercianţilor locali, iar cu începutul lunii decembrie, aceştia urcaseră preţurile la toate alimentele, fapt luat la cunoştinţă şi de Prefectura judeţului 21. Conturându-se criza alimentară în întreaga ţară, statul va căuta să înfrâneze, pe cât posibil, specula la care se dedau unii oameni în vremuri grele, şi, în primăvara anului 1915, prin Înaltul Decret Regal nr. 611 din 6 martie 1915 va fi sancţionată şi promulgată Legea în virtutea căreia comunele urbane şi rurale erau autorizate să întrebuinţeze toate excedentele rezultate din diferite fonduri pentru aprovizionarea în caz de nevoie a populaţiei cu articole de primă necesitate 22. La Sfântul Gheorghe, comună izolată de lume, unde transportul de alimente se făcea cu mare greutate, venind din când în când câte o barcă încărcată cu câţiva saci cu făină de grâu, consiliul comunal decidea ca, din excedentul de lei, să se aprovizioneze populaţia cu făină albă de primă necesitate 23. 4(82) 2018 document

81 Pâinea Baza alimentaţiei populaţiei din Deltă, ca peste tot în ţară, era pâinea şi mămăliga. Pentru pâine, la Chilia Veche se însămânţa în primăvară, mai mult orz şi secară şi mai puţin grâu, acesta din urmă fiind păstrat mai ales pentru zilele de sărbătoare (Crăciun, Paşte). Secara se preta terenurilor nisipoase şi se cocea înaintea grâului, evitând Tulcea, vedere principala (carte poştală colecţia ing. Stroescu) astfel perioadele de secetă, foarte dese în această regiune; făina este închisă la culoare pentru că la măcinat bobul de secară se sfărâmă mai uşor decât cel de grâu, însă pâinea de secară avea o aromă şi un gust foarte plăcut şi se menţinea proaspătă mai multe zile, fapt pentru care localnicii preferau pâinea integrală 24. Brutăriile din localitate mai scoteau şi pâine neagră, alimentul de bază al populaţiei nevoiaşe; în luna mai 1916, de exemplu, brutăria lui Vlas Ocumsky a vândut kg pâine integrală şi kg pâine neagră, iar în luna august, acelaşi an, kg de pâine integrală 25. În anii buni pentru agricultură, recolta de orz obţinută de pe raza comunei era strânsă în depozitele băncii populare şi apoi vândută, în comun, de obşte, locuitorii fiind astfel feriţi de speculanţii care cutreierau ţara căutând să cumpere recoltele cu preţuri derizorii; în luna august 1912, de exemplu, au fost vândute 40 vagoane de orz cu 14 lei suta de kg bordo şlep Chilia Veche 26. Ca urmare a ordinului de organizare dat de contraamiralul Negrescu, pentru hrana populaţiei civile din Chilia Veche şi a celei refugiate în localitate, la 15 decembrie 1916, la bordul vaporaşului Razelm, aparţinând Serviciului Pescăriilor Statului din Tulcea, va fi constituită o comisie compusă din Iacob Perijoc 27, preşedintele comisiei interimare, locotenent-comandorul Triandafil Mihuţu din Divizia de Dunăre, fost comandant al portului Sulina, şi Mircea Florian, administratorul Pescăriilor Statului din Deltă 28. Pentru fabricarea pâinii, comisia va dispune pentru început, ridicarea treptată, pe măsura necesităţilor, a grânelor de pe şlepul Lina, proprietatea Ministerului de Război, şi măcinarea lor la moara lui David Lapuşner, singura moară sistematică din localitate, pentru măciniş plătindu-se 2,50 lei la suta de kg; făina şi tărâţele urmau să fie vândute brutăriilor şi populaţiei cu preţul de 30 lei, respectiv, 10 lei suta de kg, iar pâinea scoasă de brutării trebuia vândută populaţiei cu preţul de 30 bani kg; pentru buna rânduială, comisia trebuia să ţină registre de evidenţă, tărâţele care rezultau din măcinatul grâului urmau să fie depozitate în magaziile băncii populare din localitate, iar responsabil cu vânzarea făinii şi morăritul grâului era numit Manuş Hionodache, vicepreşedintele comisiei interimare 29. Moara sistematică cu aburi a lui David Lapuşner, cu presă de ulei şi darac de lână, cu o forţă de 12 CP, funcţiona din 1911, măcina circa 7 mii kg în 24 ore şi folosea drept combustibil stuful adus de cei care veneau la măcinat 30. La vremea aceea, pentru trebuinţele gospodăriei, locuitorii aveau încheiate cu Administraţia Pescăriilor Statului învoieli pentru stufărit, în baza cărora aveau dreptul de a tăia aproape tot anul stuf pentru construcţii (învelitul caselor, împrejmuiri, colibe) şi pentru combustibil, iar primăvara stuf verde pentru hrana vitelor 31. La mai puţin de o lună de zile de la luarea hotărârii de mai sus, comisia avea să constate că brutarul Constantin Dolmadje scotea o pâine crudă şi murdară, care nu se putea consuma de către populaţie; de vină se pare că era fie apa pe care brutarul o lua direct din Dunăre şi care nu era lăsată să se decanteze de substanţele străine, fie aluatul care nu era bine frământat, fie faptul că nu se punea nicio grijă la dospire şi nici la coacere; mai mult, pâinea fabricată avea lipsă la greutate 32 ; pentru a se convinge de toate acestea, s-a dispus a se face pâine din aceeaşi făină prin cuptoarele locuitorilor, iar pâinea a ieşit bună şi gustoasă; ca urmare, s-a înlocuit brutarul cu refugiatul Ion Ştefănescu, din Isaccea, căruia i s-a pus la dispoziţie tot personalul brutăriei, cuptorul şi uneltele necesare 33. Brutăria care vindea pâine populaţiei şi numai în cazuri excepţionale militarilor, avea un cuptor de pâine, un maistru şi 14 frământători, toţi soldaţi de la Manutanţa 5 Subzistenţă Tulcea, plătiţi cu 1 leu pe zi pentru hrană şi 1,50 lei salariu pe zi, iar în 24 de ore scotea kg de pâine, Naluca, Mircea şi Smeul (carte poştală colecţia Gelu Dae) adică 6 cuptoare de pâine a câte 280 kg; pentru că nu putea face faţă cerinţelor, Ştefănescu va construi pe cheltuiala sa încă un cuptor de pâine, pus în funcţiune în luna mai 1917; în localitate mai funcţiona o manutanţă care fabrica pâine numai pentru armată, cu un cuptor, care scotea kg de pâine în 24 ore şi unde lucrau două echipe de câte opt marinari, una de zi şi alta de noapte 34. Cât despre apa folosită, menţionăm faptul că în comună nu existau fântâni şi, aşa cum se întâmpla în mai document (82) 79

82 toate aşezările din Deltă, apa de băut era luată direct din Dunăre 35, iar înainte de a fi întrebuinţată, se lăsa un timp pentru limpezire sau în cel mai bun caz se bătea cu piatră acră ; casele din localitate fiind aşezate pe malul fluviului, primăria stabilise un loc anume unde trebuiau să fie depuse toate gunoaiele şi murdăriile strânse din gospodăriile oamenilor. Ţinând seamă de toate acestea, pentru a preveni holera, la începutul anului 1917, prefectura va emite un ordin conform căruia locuitorii din comună nevaccinaţi în septembrie 1916 urmau să fie vaccinaţi de îndată cu vaccinul procurat de la vasul spital Principele Carol ; apa de băut trebuia să fie fiartă şi pusă în putini încuiate cu lacăt şi nu se putea scoate decât prin canea; când se făceau detaşamente de patrulare, urma să fie prevenit medicul care era dator să dea oamenilor hipoclorit de calciu şi să-i instruiască cum să-şi sterilizeze apa chiar în bidoane individuale 36. Până la 28 ianuarie 1917, se ridicase de pe şlepul Lina cantitatea de kg grâu, din care se obţinuse prin măcinare la moară cantitatea de kg de făină şi kg tărâţe, deci o extracţie de 63,5% făină, 35% tărâţe şi 1,5% pierderi; din făină s-a dat brutăriei kg din care s-a scos kg; pâinea s-a vândut populaţiei din oraş cu 30 bani kg, iar restul făinii s-a vândut la 657 familii din localitate şi din comunele Deltei cu preţul de 30 lei suta de kg, cu acelaşi preţ fiind vândută făina şi brutăriei, lăsându-se brutarului pentru muncă şi pentru plata cheltuielilor sporul ce rezulta dintre 100 kg făină şi 100 kg pâine, luând în calcul că din 100 kg făină se obţinea cam kg de pâine 37. Având în vedere dificultăţile întâmpinate pentru aprovizionarea cu grâu şi făină pentru pâine a trupelor şi a populaţiei civile din târguşoarele Moldovei, dificultăţi datorate în special stocului redus de grâu existent care, la un consum de 1 kg de pâine pe zi de suflet, nu putea asigura hrana cu pâine a trupelor şi populaţiei civile, Consiliul de Miniştri va hotărî reducerea consumului pâinii pentru populaţia urbană civilă la 750 g de suflet pe zi, cu începere de la 25 ianuarie Cum populaţia civilă din aşezările din Deltă nu avea nicio posibilitate de a se aproviziona, în plină iarnă, cu grâne şi făină pentru hrană, Prefectura solicita, în luna ianuarie 80 Irigatul la roata grădinarului Inaugurarea Canalului Regele Carol Dunavăţ, Tulcea 1917, comandantului Marinei Militare din Chilia Veche ca, din cantităţile de cereale aflate în localitate, să se dea 300 vagoane de grâu şi 100 vagoane de porumb, pe banii persoanelor cu stare şi gratuit persoanelor nevoiaşe şi refugiaţilor, distribuirea având loc la Chilia Veche şi Sulina 39. Din documentele de arhivă aflăm că primăria Sulina avea să primească 40 vagoane de grâu, distribuite populaţiei de la sate cu preţul de 23 lei suta de kg; o parte din grâu se măcinase la moara din localitate care fusese rechiziţionată din vreme, şi din făina obţinută s-a făcut pâine, vândută populaţiei cu 30 bani kg, socotit la 500 grame de pâine pe zi de suflet, din care se scădeau două zile pe săptămână luni şi vineri când nu se fabrica pâine, şi se mânca mămăligă; la o parte din populaţie s-a dat făină cu preţul de 30 lei suta de kg, socotită 400 g făină de suflet pe zi, cu aceeaşi scădere pentru cele două zile de mămăligă; la Sfântul Gheorghe, comună de pescari şi crescători de vite aflată la 22 km de Sulina, reşedinţa plasei, s-au dat 300 saci de făină pentru că nu aveau moară 40. Deoarece comunicaţia pe uscat cu această comună era întreruptă pe timpul iernii din cauza valurilor ce formau gârle adânci între baltă şi Mare, iar pe Mare, nu se putea ajunge de la Sulina, fiind curenţi prea mari şi sloiuri, administratorul plasei solicita Prefecturii, în luna septembrie 1917, făină pentru 5 luni de zile, pentru cele suflete câte trăiau în acea aşezare 41. Cel mai mult aveau să sufere de foame populaţia refugiată în Deltă, în special funcţionarii statului şi familiile acestora care trăiau doar din lefurile lor mici, primite cu luni de întârziere sau din ajutoarele modice venite din partea autorităţilor locale. În luna mai 1917, învăţătoarele şi conducătoarele de grădiniţe din C.A. Rosetti, Letea şi Sfiştofca se plângeau Prefecturii că din salariul de 100 lei pe lună, nu se puteau aproviziona de nicăieri, căci oul pe piaţa liberă era 50 bani, laptele 1,50 lei, iar convoiul Marinei Militare de la Chilia Veche nu le mai dădea nimic 42. Funcţionarii din Chilia Veche, pentru a-şi uşura traiul, înfiinţaseră o popotă la care luau masa şi alte persoane care veneau cu treburi în oraş; procurarea alimentelor de primă necesitate (untdelemn, orez, macaroane, fidea, zahăr) se făcea contra cost, de la convoiul de aprovizionare a Marinei, însă numai cu aprobare de la comandantul Flotei 43. În data de 2 aprilie 1917, ca urmare a unui accident petrecut pe Mare pe când se întorcea de la Sulina la Chilia Veche la bordul torpilorului Zmeul, administratorul 4(82) 2018 document

83 pescăriilor Mircea Florian va înceta din viaţă 44 ; având în vedere că şi locotenent-comandorul Mihuţu primise între timp alte însărcinări, în vara acelui an va fi instituită o nouă comisie de aprovizionare la Chilia Veche, având ca preşedinte pe căpitan-comandorul Gh. Munteanu, iar ca membri, pe judecătorul Pascu, înlocuit după mutarea tribunalului la Sulina de şeful administraţiei financiare Tulcea, Ioan Niţescu, pe avocatul tulcean Al. Ionescu, pe căpitanul farmacist Petrescu, şi pe noul administrator al Pescăriilor Statului Traian Delighioz, fiu al Tulcei, diplomat al Şcolii de Agricultură Herăstrău (1902); comisia se ocupa cu aprovizionarea localităţilor Chilia Veche, L. Catargi, Pătlăgeanca, Ceatalchioi, Pardina, Periprava, Sfiştofca, Mila 23 şi Gorgova, iar la Sulina fiinţa o altă comisie care se ocupa cu aprovizionarea centrului Sulina şi a restului Deltei 45. În vara anului 1917, vremea fiind călduroasă şi secetoasă, recoltele nu au fost mulţumitoare, şi ca urmare, preţul maximal al vagonului de grâu a fost stabilit la lei; având în vedere noul preţ, de la 3 august 1917 se majora şi preţul maximal de vânzare a făinii de grâu din recolta 1917 cu ridicata la 36 lei suta de kg, şi în comerţ cu amănuntul, 45 lei suta kg; începând cu aceeaşi dată, brutarii erau obligaţi să fabrice pâinea numai într-o singură calitate din făină integrală, extracţie 85-90%, şi numai în bucăţi de câte 1 kg fiecare, vândută cu preţul de 35 bani kg; tărâţele rezultate din măcinişul grâului urmau să fie vândute de către morari cu 14 lei suta de kg, iar de către comercianţi, cu amănuntul, sub suta de kg, cu 15 bani kg 46. O decizie a Ministerului Industriei şi Comerţului din 7 august 1917 avea să stabilească proporţiile şi greutăţile pâinilor fabricate din făină integrală, extracţie 85-90%, pe care brutarii erau obligaţi să le respecte: 20% pâinea tip de 2 kg, care se vindea cu 70 bani; 30% pâine tip de 1 kg, cu 35 bani şi 50% pâine tip de 500 g care se vindea cu 20 bani; la numai câteva zile, prin Decizia nr din 14 august va fi fixat şi preţul maximal de vânzare al porumbului şi a făinii de porumb (mălaiului) din recolta acelui an: porumbul urma să se vândă la producător sau la proprietar cu lei vagonul, iar cu amănuntul, sub suta de kg cu 24 bani kg, iar mălaiul, cu ridicata cu vagonul, sau cu 26 bani kg, iar cu amănuntul cu 30 bani kg; aceeaşi decizie stipula ca mălaiul de lux să nu se mai fabrice 47. În luna septembrie 1917, o mulţime de refugiaţi nemaiputând trăi în satele din Basarabia, au revenit în Deltă şi, mai târziu, şi militarii şi membrii echipajelor de pe vase şi-au adus familiile la Chilia Veche; după catagrafierea din toamna anului 1917, în Deltă erau la vremea aceea de suflete la care se adăugau şi cei menţionaţi mai sus, fapt pentru care Prefectura solicita Comisiei de Aprovizionare de pe lângă Ministerul de Interne suplimentarea cantităţii de grâu, secară şi porumb cerută în aprilie 1917; mai mult, odată cu intensificarea pescuitului trebuiau luate şi măsuri pentru mărirea stocului de cereale pentru pescari; grâul solicitat putea fi obţinut din depozitul Marinei, urmând ca porumbul să fie adus de la Odessa (Rusia), înainte de a se termina cel existent 48. Solicitarea va fi aprobată, iar în luna octombrie, locuitorii Deltei vor primi produse de primă necesitate; de exemplu, în comuna Lascăr Catargiu (satele L. Catargiu, Pardina şi Ceatalchioi) 49, perceptorul, ajutat pentru păstrarea ordinii de doi jandarmi, va distribui după tabel, cu bani, 2 vagoane de secară, 4 vagoane de porumb, 360 kg de zahăr, kg de sare şi litri de petrol lampant cu următoarele preţuri: 30 lei suta de kg de secară, 25 lei suta kg de porumb, 40 lei suta de kg de sare, acelaşi preţ şi pentru petrol, 2,30 lei suta kg de zahăr; pe tabele Mori de vânt în Dobrogea însă nu fuseseră trecuţi oamenii duşi la săpat de tranşee şi şosele sau alte interese, iar cei prezenţi au omis să-i declare; pentru familiile mobilizaţilor s-au dat produse până la 1 aprilie viitor, după numărul sufletelor pe care le aveau; o parte dintre săteni care se refugiaseră în satele din jurul Ismailului, precum Broasca, Necrasovca ş.a., unde trăiau în condiţii precare, cereau să li se dea şi lor produse 50. În toamna anului 1917, urmărind echilibrarea consumului grâului cu cel al porumbului, Consiliul de Miniştri avea să hotărască un nou regim asupra fabricaţiei pâinii pentru armată, cât şi pentru populaţie şi a consumului mămăligii care urma să se aplice cu începere de la 1 noiembrie acel an; astfel, raţia de pâine pe care urma să o primească populaţia civilă era fixată la 500 g de pâine pe zi de suflet, exceptând copii de 2 ani în jos, de 5 ori pe săptămână, de miercuri până duminică, luni şi marţi urmând să se vândă câte 500 g de mălai copt pe zi de suflet sau 300 g mălai pentru mămăligă; la fabricaţia pâinii urma să fie folosit un amestec de făină de grâu (50%) cu făină de secară sau de orz (50%), preţul de vânzare a unui kg de pâine era fixat la 35 bani, iar ½ kg 20 bani, preţul unui kg de mălai era 30 bani, un kg de mălai copt costa 25 bani, iar ½ kg de mălai copt 15 bani; la măciniş, când se măcina grâul amestecat cu secara, trebuia extrasă 20% tărâţe, iar când se măcinau cerealele separat, procentul de tărâţe la grâu trebuia să fie de 15%, iar la secară şi orz de 25%; pentru a se putea da fiecăruia cantităţile de pâine, făină şi mălai de mai sus, se introducea cartela pentru fiecare familie 51. Având în vedere dificultăţile mari întâmpinate în aprovizionarea populaţiei civile şi a armatei, micşorarea document (82) 81

84 stocurilor de alimente de primă necesitate, dificultăţile cu transportul acestora, şi alte asemenea greutăţi inerente situaţiei în care se afla ţara, ţinând seama şi de faptul că de problema aprovizionării se ocupau în mod separat atât Ministerul de Război, prin Serviciul de Subzistentă al Armatei, cât şi cel de Interne, prin Comisia de Aprovizionare, în luna noiembrie 1917 va fi înfiinţată Direcţia Generală a Alimentării, aflată sub conducerea superioară a celor două ministere, care urma să ia toate măsurile cu privire la aprovizionarea cu orice fel de articole de hrană, furaje şi băuturi, şi să stabilească pentru aceste produse preţurile de vânzare cu ridicata şi cu amănuntul, precum şi modul lor de distribuire; c o n f o r m Regulamentului de organizare şi funcţionare, în fiecare judeţ urma să funcţioneze o comisie de aprovizionare judeţeană formată din prefectul judeţului, comandantul m i l i t a r, consilierul agricol 52, primarul comunei de reşedinţă, şeful Serviciului subzistenţă şi controlorul şef al băncilor populare 53. La sfârşitul lunii februarie 1918, urmărind,,un just echilibru între cheltuielile de cultivare şi recoltare a diferitelor produse agricole, producţia mijlocie şi o rentabilitate echitabilă la hectar, Consiliul de Miniştri va fixa noi preţuri de cumpărare pentru produsele agricole din noua recoltă a anului 1918; de exemplu, grâul cu greutate de 75 kg la hl, cu 5% corpuri străine urma să se vândă la producător cu lei vagonul, porumbul cu lei vagonul, iar cartofii cu lei vagonul 54. Ca urmare a încheierii Păcii de la Bucureşti (24 aprilie/ 7mai 1918), Regiunea Deltei Dunării va rămâne ca administraţie separată cu reşedinţa la Sulina, urmând ca până la noi dispoziţii să se administreze după legile şi normele după care se administrau şi judeţele din restul ţării; administratorul regiunii a fost numit prin Decretul Regal nr. 935 din 25 aprilie 1918, Alexandru Calafeteanu 55, profesor al Liceului de Băieţi din Tulcea, fost deputat, iar în cancelaria administraţiei au fost numiţi, prin Decretul Regal nr din 8 mai 1918, următorii: Ernest Miclescu, fost poliţai al Tulcei şi actual administrator de plasă, ca subadministrator al regiunii; Nicolae Gadidov, fost şef de birou la Prefectura Constanţa, ca şef de birou, şi Petru Vulcan, fost controlor comunal la primăria Constanţa, ca secretar-contabil 56. În schemă, erau trecute şi două posturi de interpreţi, însă Miclescu cunoştea limba germană, Gadidov limba greacă şi rusă, iar Petre Vulcan, limba turcă şi bulgară. 82 Portul Chilia Nouă (carte poştală colecţia ing. Stroescu) Odată cu mutarea reşedinţei Regiunii Deltei Dunării la Sulina, fosta reşedinţă a plasei cu acelaşi nume s-a mutat acolo şi sediul Comisiei de Aprovizionare a Populaţiei din Deltă, la Chilia Veche rămânând doar o Comisie pentru aprovizionarea populaţiei locale şi a satelor cuprinse între braţele Chilia şi Sulina; această Comisie era constituită după cum urmează: comandorul Gh. Munteanu, preşedinte, avocatul Al. Ionescu, contabil, Iacob Perijoc era casier, preotul-paroh Zenovie Livovschi, fost slujitor al catedralei Sf. Nicolae din Tulcea, era însărcinat cu împărţirea bonurilor şi cartelelor, iar revizorul pescăriilor Gh. Cristescu cu păstrarea proviziilor; cumpărările se făceau prin Comisia Judeţeană de la Sulina, iar fondurile se centralizau tot acolo 57. La câteva zile de la instalarea la Sulina, având în vedere foametea care ameninţa populaţia, administraţia solicita notarilor din Deltă întocmirea necesarului de porumb, până la 1 august 1918, calculat câte 500 g de fiecare suflet; la Caraorman, de exemplu, soţiile a 42 de mobilizaţi se plângeau la acea vreme Prefecturii că le lipsesc alimentele zilnice, deoarece în aprilie li s-a dat pentru 2 luni numai câte 10 kg de porumb de suflet, din care cauză sufereau de foame, căci nu mai aveau bani ca să-şi procure alimente din Basarabia 58. Fiind situată departe de linia frontului şi oarecum izolată în mijlocul bălţilor, populaţia comunei Caraorman nu a fost evacuată, mai mult, aici se vor refugia şi câţiva economi de vite, care îşi vor instala târlele pe grindurile din apropiere; în vara 1918, primarul comunei avea să demisioneze, iar ceilalţi 4 membri rămaşi, pescari de meserie, ocupându-se exclusiv de afacerile lor, vor neglija cu desăvârşire interesele comunei, lăsând în ruină localul şcolii şi cel al primăriei, în care fuseseră cantonate trupe ruse, fapt pentru care, în toamnă, Consiliul Comunal va fi dizolvat, iar în loc va fi instituită o Comisie Interimară 59. La solicitarea Administraţiei din Delta Dunării, Ministerul de Interne avea să răspundă, la 20 mai 1918, că din cauza secetei, în Moldova, stocul de porumb era extrem de redus, însă se mai putea cumpăra din Basarabia; guvernul redusese raţia de porumb la 400 g de suflet pe zi pentru populaţie şi la 500 g pentru armată; acolo unde mai era grâu sau secară, raţia era de 300 g făină pentru populaţie şi 400 g pentru armată; existând primejdia foametei, trebuiau luate însă măsuri chibzuite, fapt pentru care raţionalizarea începea de la 20 mai; guvernul mai hotărâse să nu se mai 4(82) 2018 document

85 facă pâine albă, cornuri, prăjituri şi alte asemenea specialităţi, care făceau suferinţă celor mulţi, animalele să nu mai primească grăunţe, iar animalele statului să fie trimise la păşunat în pădure, pe islazuri unde se mai găsea iarbă sau în apropierea bălţilor; în cazărmi urmau să fie ţinute doar strictul necesar de animale cărora li se dădeau câte 3 kg de grăunţe sau de tărâţe pe zi 60 ; de asemenea, fusese aprobat păşunatul în păduri şi în acest scop s-au dat ocoalelor silvice ordinele cuvenite; pentru a face faţă situaţiei grele şi pentru a se înfrâna specula şi risipa, distribuirea alimentelor continua să se facă tot prin cartele 61. Aprovizionarea cu alimente din Basarabia pentru Deltă, pentru a îndestula cererile populaţiei se putea face însă numai cu aprobarea Administraţiei Regiunii Deltei, vama fiind la Chilia Veche 62. Comercianţii care cumpărau mărfuri din Basarabia pentru care exista preţ maximal în ţară, precum cereale, vite şi derivatele lor (grăsime şi carne), zahăr, alcool, erau obligaţi să declare autorităţilor vamale localităţile pentru care se făceau cumpărăturile, cantităţile şi felul mărfii, urmând ca acestea să fie vândute în localuri fixate anume de către autorităţi şi sub controlul acestora, pentru a nu se putea vinde mărfurile indigene care aveau un preţ mai scăzut cu aceleaşi preţuri ca mărfurile importate 63. Vor fi şi dintre acei care vor încerca să introducă mărfuri pe căi ocolite, fără autorizaţiile cuvenite; astfel, un locuitor din Sulina a adus din Chilia Nouă, cu barca pe Mare, kg porumb, făină de porumb şi de orz, pentru un comerciant de pescărie din localitate, cantitate ce urma să fie distribuită familiilor pescarilor Societăţii Sf. Gheorghe şi locuitorilor din oraş; conform ordonanţei Preşedinţiei Consiliului de Miniştri nr. 1 din 8 iunie 1918, marfa a fost rechiziţionată, urmând să fie distribuită familiilor lipsite de hrană 64. Tot aşa, la începutul lunii iunie 1918, trei comercianţi din Sulina s-au dus la Chilia Nouă şi au cumpărat de la o moară mică, pentru comerţul lor, porumb, mălai, făină de orz, floarea soarelui şi sare de mare; la vamă, au întocmit formele, însă nu au declarat că marfa era pentru primăria Sulina, ci au încărcat-o pe o corabie şi au trimis-o direct la Sulina, iar ei au revenit cu altă barcă la Chilia Veche, de unde au luat altă barcă până acasă; mălaiul îl cumpăraseră cu 19 lei pudul (un pud fiind echivalentul a 16,380 kg), porumbul cu 11,50 lei pudul, făina de orz cu 22 lei pudul, floarea soarelui cu 34 lei pudul iar sarea de mare 65, folosită la conservarea peştelui, o cumpăraseră cu 4 ruble pudul 66. La vremea aceea în Basarabia circulau diferite ruble: Romanoff, Lvow, Kerenschi şi Odessa, iar cursul oficial al rublei fusese stabilit prin Decretul regal nr. 901 din 16 aprilie 1918, la 1 leu 60 bani, la casierii fiind primite, pe baza parităţii respective, doar ruble Romanoff; din cauza situaţiei monetare instabile din Basarabia, preţurile mărfurilor se stabileau mai mult prin bună învoială, la un curs variabil de la o zi la alta, şi în moneda pe care o accepta vânzătorul mărfii 67. Pescuit cu plasa În oraşul Sulina, altă dată un oraş cosmopolit şi prosper de pe urma comerţului pe Mare, acum aflat în stare de sărăcie şi aproape izolat de lume, lipsa alimentelor de strictă necesitate se resimţea în mod acut; acestea soseau din Basarabia succesiv, cu bărcile pe Mare şi în oraş nu se găseau de toate. Oamenii înfometaţi stăteau mai mult prin piaţă în aşteptarea bărcilor, iar negustorii din localitate care-şi făcuseră între timp un anumit stoc de produse căutau acum să-l speculeze, spre nemulţumirea locuitorilor care, după unele informaţii, erau porniţi să le devasteze depozitele; având în vedere situaţia tensionată, la propunerea Administraţiei Deltei, Ministerul de Interne va aproba rechiziţionarea forţată a stocului existent şi pe urmă distribuirea lui pe bonuri 68. La Chilia Veche, după plecarea Administraţiei Regiunii Deltei Dunării la Sulina, autorităţile militare aveau să impună noi reguli de funcţionare a morii lui David Lapuşner. Din decembrie 1916, moara măcinase încontinuu, patru zile din săptămână pentru nevoile Marinei, iar 2 zile pentru nevoile populaţiei, cu preţurile maximale stabilite prin ordonanţele ministeriale, alături de angajaţii civili ai morii lucrând şi militari; de la 1 iunie 1918, însă, autoritatea militară stabilise aici un post, iar populaţia din sate era învoită cu mare greutate la măciniş 69. Ca urmare a demisiei primarului Perijoc, la 16 iunie 1918 avea să fie instituită o nouă Comisie Interimară având ca preşedinte pe Gh. Manea, vicepreşedinte pe Zaharia Pocora, iar membri pe Teodor Munteanu, Ion Muha şi pe părintele-paroh Zenovie Livovschi 70. La câteva zile de la numirea noii Comisii Interimare, morarul Lapuşner solicita Comisiei de Aprovizionare mărirea preţului măcinişului cerealelor de la 2,50 lei suta de kg pentru grâu, secară şi porumb, la 6 lei suta de kg, şi pentru orz la 8 lei suta de kg; cererea era motivată prin faptul că toate materialele pentru funcţionarea morii se aduceau din Basarabia, unde preţurile erau foarte mari; de asemenea, morile de vânt din Deltă, cu instalaţiile lor simple 71, care nu aveau aşa de mari cheltuieli, document (82) 83

86 primeau pentru măcinarea grâului, secarei şi porumbului 6 lei la sută, iar pentru orz 7 şi 8 lei suta, iar morile sistematice similare din Basarabia, Chilia Nouă şi Ismail pentru suta de kg de măciniş luau 24 lei, iar moara lui Conon din Sulina avea preţul stabilit oficial la 10 lei suta de kg; în plus, faţă de morile de vânt unde proprietarul era şi morar, Lapuşner avea cheltuieli mari şi cu personalul, căci mai plătea lunar 300 lei mecanicului şi câte 250 lei la doi morari, iar restul lucrătorilor primeau între 100 şi 200 lei, plus mâncarea; 84 Strada Regele Carol I din Sulina (carte poştală colecţia ing. Stroescu) pentru că lucrase necontenit din decembrie 1916, moara avea nevoie acum să-i înlocuiască şi pietrele; comisia va decide preţul măcinişului pentru suta de kg de grâu, secară şi porumb la 6 lei, iar pentru orz, din care se măcina mai mult, la 7 lei suta, cu obligaţia morarului de a scoate făină de bună calitate 72. Având în vedere recolta slabă a anului 1918 datorată timpului foarte călduros şi secetos, prin Ordonanţa nr. 21 publicată în Monitorul Oficial nr. 115 din 14 august acel an, întreaga producţie de cereale, leguminoase şi nutreţuri de tot felul, atât din recolta anului trecut, cât şi din recolta anului curent, va fi imobilizată în mâna producătorilor şi deţinătorilor, urmând ca pe baza declaraţiilor completate de aceştia, să se stabilească şi cantitatea ce se putea opri de către cultivatori pentru sămânţă, precum şi cantităţile disponibile care se ridicau şi se distribuiau în cuprinsul judeţului sau în alte judeţe pentru sămânţă şi hrană; ordonanţa stabilea şi preţurile cu care urmau să se plătească disponibilităţile de cereale din Moldova şi Basarabia, de exemplu: vagonul de grâu sau secară cu lei, cel de orz cu lei, cel de fasole cu lei, cel de cartofi cu lei, din toate preţurile reţinându-se o taxă pentru stat, cel mult 15 procente. În acelaşi Monitor Oficial era publicată şi Ordonanţa nr. 22, prin care erau fixate preţurile maximale pentru derivatele cerealelor şi măcinişului lor; având în vedere lipsa materialelor necesare funcţionării morilor şi că acestea nu puteau fi aduse din străinătate, se hotăra ca începând cu data de 1 august 1918, să se macine doar o singură calitate de făină, respectiv făină de grâu integrală sau combinată din făină de grâu integrală, secară, mazăre şi orz, în proporţie de 85% făină, 13% tărâţe şi 2% pierdere; preţul maximal cu amănuntul a făinii integrale era fixat la 95 bani kg, a mălaiului la 80 bani kg, a tărâţelor la 35 bani kg, iar preţul maximal al pâinii integrale era stabilit la 80 bani, pentru pâinea cu greutatea de 1 kg, şi la 40 bani pentru cea de ½ kg, cu o toleranţă admisă de până la 50 g, respectiv 25 g, de fiecare bucată, numai după 2 ore de la scoaterea pâinii din cuptor; arpacaşul urma să se vândă cu amânuntul cu 1,50 lei kg; costul măcinişului unui vagon de cereale la morile sistematice era de 500 lei, iar la morile ţărăneşti, cu piatră sau valţ, 300 lei; raţia pe zi de cap pentru cei ce nu primeau pâinea pe cartele se stabilea la 400 g de pâine, iar pentru cei ce consumau porumb 500 g de cap, cei care munceau greu urmând să primească suplimente până la 600 g porumb sau făină de grâu pe zi de cap. Pentru că foametea începuse să bântuie prin aşezările Deltei, la mijlocul lunii august 1918, la stăruinţa Prefecturii s-a obţinut de la Iaşi aprobarea ca să se facă depozite de alimente pentru la iarnă pentru populaţie, iar pentru nevoile urgente s-au pus la dispoziţie 2 vagoane de grâu, 1 de porumb, kg fasole, cartofi şi alte produse, urmând să fie trimişi delegaţi cu bani în judeţele Neamţ, Covurlui, Suceava, Tecuci, Tutova, de unde trebuiau să fie aduse proviziile 73. Având în vedere seceta din acel an care prevestea foametea, încetineala cu care erau executate de către săteni dispoziţiile autorităţilor locale, lipsa braţelor de muncă şi a mijloacelor de transport, şi multe alte oprelişti, misiunea delegaţilor trimişi prin ţară să cumpere porumb se va dovedi cât se poate de dificilă şi greu de executat. De exemplu, preşedintele Comisiei Interimare Sulina, Ion Predovici, a fost delegat să aducă pentru populaţia oraşului un vagon de porumb din comuna Umbrăreşti (judeţul Tecuci) care fusese obţinut cu acordul Consilieratului Agricol din judeţul respectiv; ajungând la faţa locului, delegatul avea să constate că porumbul trebuia mai întâi bătut şi strâns cu sacul de la locuitori; ca atare, acesta a distribuit locuitorilor sacii, urmând ca a doua zi să fie predat porumbul care era plătit pe loc cu preţul maximal 74 ; a doua zi, doar câţiva săteni s-au prezentat cu sacii de porumb, aşa încât pentru strângerea cantităţii aprobate a trebuit să se apeleze la autorităţile locale şi umblând cu două care cu boi şi patru oameni angajaţi, prin şapte sate şi cătune depărtate unul de altul, s-a reuşit după o săptămână să se strângă porumbul; cum în comună nu exista cântar, de comun acord cu sătenii s-a stabilit că un hectolitru de porumb cântăreşte 74 kg neto, şi aşa s-au ridicat 135 saci de câte un hectolitru fiecare plus 10 kg porumb care s-a plătit cu 37 lei hl 75. Se cuvine să menţionăm şi greutăţile, precum şi pierderile înregistrate pe timpul transportului din Moldova: sacii de porumb erau căraţi mai întâi cu carul cu boi la gară, apoi urcaţi în tren şi duşi până în portul Galaţi, de unde erau încărcaţi pe un şlep care-i ducea până la Chilia Veche, şi, de aici, purtaţi pe Mare până la Sulina, drum lung, cu multe transbordări, fapt pentru care sacii se mai rupeau sau erau tăiaţi cu cuţitul, înregistrându-se anumite pierderi. Carnea La timp de pace, mare parte din vitele sacrificate pentru îndestularea populaţiei oraşelor Tulcea şi Sulina, 4(82) 2018 document

87 era procurată de la crescătorii de vite din Deltă; din cauza umezelii, păşunile de aici erau bogate tot timpul verii, însă fânul de baltă era inferior celui de la munte în ceea ce priveşte speciile ce formau flora, şi nu avea aroma plăcută a unui fân de calitate, fapt care se reflecta şi în preţul acestuia 76 ; cu toate acestea, având în vedere întinderea păşunilor din Deltă, circa 150 mii ha, acestea puteau să întreţină un număr mare de vite 77, care bineînţeles trebuiau să reziste la condiţiile specifice bălţii; cel mai bine se acomodase în baltă rasa cenuşie de stepă, vite foarte bune pentru muncă, în schimb taurii aduşi de la câmp şi lăsaţi liberi la cireadă în scurt timp se degenerau din cauza hranei, adăpostului şi mai ales din cauza ţânţarilor; după război, în anul 1928, în dorinţa de a ameliora rasa bovinelor, Camera Agricolă din Tulcea va cumpăra din judeţul Botoşani 3 tauri moldoveneşti pe care îi va încredinţa satului Lascăr Catargiu, unde locuitorii se ocupau mai mult cu creşterea vitelor, însă taurii vor deveni în curând improprii 78. Având în vedere că o parte a populaţiei din Chilia Veche se ocupa cu creşterea vitelor, la timp de pace comuna nu ducea lipsă de lactate şi carne pe tot parcursul anului, iar primăria avea în fiecare an un câştig important din bonurile de vânzare a vitelor în pieţele şi oboarele comunei, în târguri şi bâlciuri, şi atâta timp cât s-au aplicat, din taxele percepute conform legii maximului pentru animalele vii intrate în comună pentru consumaţia publică: tauri, boi, vaci, bivoli şi bivoliţe, junci şi juninci, mânzaţi şi mânzate, turmaci, viţei, berbeci şi oi, ţapi şi capre, miei, iezi, porci; pe lângă toate acestea, mai intrau pentru consum şi cărnuri murate, uscate sau afumate şi cârnăţărie de tot felul, brânzeturi şi caşcavaluri, exceptate fiind de la taxe doar pastrama şi brânza dulce (caş) sau brânza sărată, alimente consumate în cantităţi mari de către locuitori, mai cu seamă în timpul muncilor agricole 79. Pentru tăierea oricărui animal destinat consumaţiei, încă dinainte de război fuseseră construite mici abatoare în comunele urbane Tulcea, Babadag, Isaccea, Măcin, Sulina şi Chilia Veche, care funcţionau în baza regulamentelor întocmite de primăriile respective; dintre acestea, doar abatorul din Sulina situat pe gârla din partea de vest a comunei, era conform modelului tip al Direcţiei Generale Sanitare; în sate însă, unde tăierile se făceau mai mult toamna şi iarna, nu exista un loc anume pentru sacrificarea animalelor, casapii nu posedau autorizaţie şi nici nu plăteau vreo taxă comunei; conform regulamentelor în vigoare, chiar şi-n comunele urbane, locuitorii aveau voie să taie porci sau miei pentru hrana familiei, în curte, departe de stradă, urmând ca sângele şi rămăşiţele rezultate să fie strânse şi apoi aruncate în locuri bine precizate, la Sulina, de exemplu, în Dunăre, în josul oraşului 80. O statistică a numărului de vite cornute, boi şi râmători la nivel de ţară, de la începutul anului 1916, avea să scoată în evidenţă că în anul acela erau mai puţin cu de vite decât în anul trecut, fapt datorat consumului intern, exportului, dar şi contrabandei cu vite 81. Faptul fiind îngrijorător, în martie acelaşi an, prefecturile vor primi un ordin din partea Ministerului de Interne conform căruia urma să se atragă atenţia autorităţilor comunale şi şefului poliţiei să nu se mai elibereze bilete de vânzare a vitelor cornute decât de la etatea de 8 ani în sus pentru boi şi tauri şi la vaci de la 10 ani în sus, iar pentru ovine, se va da bilet doar pentru partea bărbătească 82. Carnea şi grăsimile fiind alimente de primă necesitate, încă din luna mai 1916, au fost fixate pentru acestea preţuri de vânzare maximale valabile pentru întreaga ţară, preţuri care au fost majorate cu timpul de mai multe ori; de exemplu, în septembrie 1916, carnea de vită la măcelării în Bucureşti se vindea în detaliu cu 1,50 lei kg, fără căpăţână, burta, plămânii şi splina, şi picioarele de la genunchi în jos care nu se puteau vinde decât cantinelor populare cu 50 bani kg; carnea de oaie, berbec, capră la măcelării Cherhanale din Jurilovca se vindea orice parte cu 1,40 lei kg, carnea de porc, amestecată, fără căpăţână şi fără picioare, se vindea cu 2,10 lei kg, specialităţile (muşchiul, cotletele şi limba) se vindeau cu 2,40 lei kg, căpăţâna şi picioarele se vindeau cu 1 leu kg, iar seul topit cu 2,30 lei kg 83. Trebuie menţionat însă faptul că preţurile maximale fixate de Ministerul Industriei şi Comerţului pentru întreaga ţară nu erau obligatorii şi absolute pentru toate localităţile; în funcţie de preţurile de pe piaţă, autorităţile locale aveau dreptul să fixeze costul alimentelor sub preţurile maximale stabilite de minister, altcumva cei lipsiţi de mijloace ar fi fost condamnaţi să moară de foame 84. Având în vedere reglementările în vigoare, precum şi numărul redus de vite cornute şi de oi disponibile în baltă pentru alimentarea comunei, la 17 ianuarie 1917, Comisia Interimară a comunei Chilia Veche emitea, la ordinul Prefecturii, Ordonanţa nr. 50 conform căreia, începând cu 20 ianuarie 1917, luni, miercuri şi vineri, nu se va mai consuma carne, ci legume şi peşte, măcelarii urmând să ţină localurile închise în aceste zile 85. La declanşarea ostilităţilor, unii economi de vite din baltă, majoritatea cu turme de oi 86, s-au refugiat în colţul nord-estic al Deltei, la C.A. Rosetti şi Letea, sate ai căror document (82) 85

88 locuitori se ocupau şi ei cu creşterea vitelor cornute pentru care aveau un bun debuşeu pe piaţa Sulinei; în vara anului 1917, se strânseseră aici vite din care: oi, 114 cai, 181 iepe, 133 boi, 580 vaci, 185 porci; cu toate că ne lipsesc catagrafiile de dinainte de război, statistica de mai sus indică o scădere a numărului de vite, având în vedere faptul că, în primăvara anului 1925, locuitorii celor două aşezări aveau vite cornute mici şi mari, 500 cai şi oi 87. Satele fiind lipsite de islaz, vitele păşteau pe proprietatea Pescăriilor Statului şi prin pădurea de stejari Letea, care va avea mult de suferit în timpul războiului şi din cauza tăierilor ilegale de lemne, mai ales în partea dinspre Periprava. Nici terenul nu era bun pentru agricultură, fiind nisipos, şi cu toate acestea, locuitorii din Letea făcuseră, în primăvara lui 1918, ceva semănături, însă nu a plouat la timp, iar cele care s-au făcut au fost distruse de către soldaţii detaşaţi aici la cositul fânului, aşa că în iarnă populaţia avea să sufere de foame 88. Având în vedere că stocul de vite din ţară se redusese atât de mult, încât nu se mai putea sacrifica decât un număr restrâns de vite, pentru salvarea prăsilei, Ministerul de Război a fixat, în luna august 1917, următoarele raţii săptămânale de carne: 4 mese a 200 g pentru trupele active, care luptă sau când trebuie supraalimentate şi convalescenţilor şi oamenilor aflaţi în spitale; 4 mese a 150 g pentru trupele aflate în repaus pe zona de reorganizare; 2 mese a 150 g de carne pentru toate trupele, iar pentru populaţia civilă, 250 g de carne, duminica 89. Decretul nr. 1334, publicat în Monitorul Oficial nr. 194 din 15 noiembrie 1917, avea să oprească consumul cărnii de către populaţia civilă şi să fixeze raţia de carne pentru trupele active la 4 mese a 150 g pe săptămână, iar raţia pentru bolnavii din spitale şi centre de convalescenţă la 2 mese pe săptămână a 150 g de fiecare masă; conform prevederilor acestui decret, nu puteau fi sacrificate decât animalele improprii pentru muncă sau prăsilă, precum boii bătrâni de la 8 ani în sus, oile şi berbecii bătrâni, vacile şi oile sterpe timp de doi ani consecutivi, porcii graşi peste kg, vitele accidentate sau cele bolnave; era însă permisă tăierea, după obicei, a unul sau doi porci la Crăciun sau Paşte, de fiecare gospodar, în raport de greutăţile pe care le avea şi tăierea de oi când acesta trebuia să hrănească muncitorii agricoli pe care-i avea la lucru 90. Porcii crescuţi de localnici în baltă, erau însă subţiratici, cu cap ascuţit, acoperiţi cu păr mult şi rezistenţi la boli; lăsaţi liberi, se hrăneau cu ce găseau în baltă, fapt pentru care creşteau încet, iar carnea, şi aşa puţină, avea un gust aparte, şi ca urmare, înainte de a fi tăiaţi, porcii erau aduşi acasă şi o perioadă de timp erau hrăniţi cu porumb. Nici rasa porcilor de ţară crescuţi la câmpie, lăsaţi liberi vara pe islaz, primind şi puţină uruială, nu era de calitate, fapt pentru care, după război, Camera de Agricultură Tulcea a adus câţiva vieri de prăsilă din rasa mangaliţă pe care i-a dat comunelor Agighiol, Regina Maria (azi Horia), Eschibaba (azi Stejaru), Niculiţel, şi pe la crescători, însă comunele au refuzat să-i primească chiar gratuit şi cu întreţinerea Camerei O telegramă, sosită la Prefectura din Chilia Veche în preajma sărbătorilor de iarnă din anul 1917, avea să anunţe hotărârea Consiliului de Miniştri ca în zilele de 25 decembrie, 1 şi 6 ianuarie, populaţia civilă să poată primi câte 150 g de carne pe zi, în acest scop urmând să fie cumpărate una sau două vite pentru,,târguşoarele din judeţ 92. Tăierile de vite în baltă erau însă greu de controlat, căci ademeniţi de preţurile bune ce li se ofereau, neţinând seama de prevederile legii şi fără autorizaţii, mulţi crescători vindeau pentru tăiere atât vite mari, cât şi vite mici. Astfel, la Sulina, în vara anului 1917, măcelarul A. Vicenţato avea 350 piei de boi şi vaci şi 500 piei de oi, iar măcelarul Lazăr Caliga, piei de bovine, toate piei crude, neprelucrate, pe care căutau să le scoată din ţară cu orice preţ; până în toamna anului 1917, se înmulţiseră îngrijorător şi furturile de vite, mai ales pe raza comunei Lascăr Catargiu, în faţa Ismailului, unde exista un pod care trecea de două ori pe zi, şi uneori se strângeau în faţa lui şi câte 100 de căruţe care transportau pe malul celălalt lemne de foc şi fân cosit din baltă 93. Primăvara anului 1918 fiind foarte călduroasă şi secetoasă, iar vitele locuitorilor din întreaga ţară ieşind foarte slăbite din iarna lungă şi grea, autorităţile centrale au permis în mod excepţional păşunatul vitelor în lunile aprilie şi mai în pădurile cu sălcii şi plopi, numai după 3 ani de la exploatarea lor, măsură ce se lua pentru a proteja puieţii care până în al treilea an erau subţiri şi uşor de îndoit de către vite care le mâncau mugurii 94. Pentru a ocroti vitele de toate categoriile şi a asigura prăsila lor, prin Decretul nr din 23 mai 1918 vor fi modificate prevederile câtorva articole din Decretul din 14 noiembrie 1917, în sensul că nu se puteau tăia, cumpăra şi rechiziţiona pentru tăiere decât boii şi vacile de la 12 ani în sus, porcii de la 1 an în sus, care au ajuns la maximum de îngrăşare; nu se puteau sacrifica nici vacile care, deşi sterpe 2 ani la rând, serveau încă la plug, precum şi tineretul vitelor cornute mari, cailor, oilor, caprelor şi porcilor; cumpărarea vitelor prin bună învoială sau rechiziţii nu se putea face decât în târguri, tăierea vitelor nu se putea face decât la abatoarele urbane, iar consumul cărnii, de către armată şi de către populaţia civilă, nu se va mai putea face decât în zilele şi cantităţile fixate de direcţia alimentării, după numărul vitelor disponibile pentru tăiere 95. Se vede însă că prevederile decretului de mai sus nu erau respectate întocmai de toată lumea, căci, în toamna anului 1918, medicul veterinar Constantin Basarabescu, aflat în inspecţie la Chilia Veche, atrăgea atenţia autorităţilor comunale asupra conformării, acestea fiind direct răspunzătoare de neexecutare 96. Modul de creştere liberă a vitelor prin baltă era un impediment în cunoaşterea de către autorităţi a numărului exact de vite, primăriile nu ţineau la zi catagrafiile şi nici nu trimiteau Serviciului Veterinar statisticile săptămânale cu vitele bolnave, iar locuitorii cunoscuţi pentru firea lor refractară nu respectau întru totul ordinele venite din partea autorităţii sanitar-veterinare, favorizând în acest fel răspândirea bolilor contagioase printre vite. 4(82) 2018 document

89 În lipsă de vite pentru tăiere, măcelarii vor aduce cu cheltuieli mari vite din Basarabia unde şeptelul fusese mai puţin afectat de pe urma războiului 97, fapt pentru care nu se mai puteau respecta preţurile maxime de vânzare fixate prin ordonanţe; în septembrie 1918, măcelarii din Chilia Veche solicitau ridicarea preţului cărnii de vită de la 5 la 6 lei kg şi a seului de la 10 la 20 lei kg 98, iar în decembrie, acelaşi an, cei din Sulina puseseră în vânzare carnea de vită cu preţul de 8 lei kg 99. Din păcate, arhivele nu păstrează toate ordonanţele locale din care să urmărim în timp creşterea preţului la carne, însă în octombrie 1917, când au fost fixate pentru întreaga ţară preţurile maximale pentru unele articole de primă necesitate, carnea de vită, tăiată la măcelărie, urma să fie vândută în detaliu cu 3 lei kg, specialităţile precum muşchiul, vrăbioarele, cotletele şi limba cu 4 lei kg, iar seul topit folosit la vremea aceea în mod obişnuit la gătit, 5,50 lei kg cu amănuntul 100. La Chilia Veche se cultiva însă şi rapiţă, soiuri locale, din care se obţinea prin simplă presare ulei pentru ars şi ulei comestibil; în toamna 1917, pr. Porfirie Buhaev din Brăila, refugiat într-un sat din Basarabia cu mai mulţi locuitori, din oraşul Brăila şi din Dobrogea, solicita autorizaţie pentru a cumpăra de la Chilia Veche, două baniţe de rapiţă pentru a face ulei pentru ars în candele 101. În cei doi ani de război, crescătorii de vite din Deltă aveau să sufere pagube însemnate pe care le regăsim menţionate prin cererile de despăgubiri, de exemplu: Iancu Constantin din Sf. Gheorghe, 180 vite mari în valoare de lei; Ion Cazacu, din aceeaşi localitate, 153 vite mari în valoare de lei, 190 vite mici estimate la 19 mii lei şi cereale de 900 lei; Sterea Caramaliu din Chilia Veche, 12 vite mari în valoare de 16 mii lei şi unelte de lei; Tănase Ştefănescu din Caraorman, 21 vite mari (6.700 lei), 15 mici (1.500 lei) şi unelte ( lei) 102. Peștele În toate aşezările din Deltă, pescăria era abundentă şi ieftină, fapt pentru care localnicii consumau des peşte proaspăt, preparat simplu fript, copt sau fiert 103 ; înainte de război, fiecare gospodar avea însă şi una sau două vaci cu lapte, câteva oi, câţiva porci pe care îi lăsa liberi să crească în baltă şi păsări în curte, aşa încât alimentaţia era oarecum echilibrată şi sănătoasă, şi după cum remarcau şi rapoartele medicale din acea vreme, starea fizică a populaţiei rurale din judeţ era bună, fapt constatat mai cu seamă cu ocazia recrutărilor anuale, când procentul tinerilor tulceni respinşi ca improprii serviciului militar era cel mai mic din ţară 104. Peştele preparat în saramură la cherhanalele din Deltă avea şi el mare căutare în ţară, mai cu seamă peştele mărunt precum caracuda, linul, babuşca, albitura, plătica, roşioara, care era consumat de săteni în timpul muncilor agricole, în anii când pastrama şi brânza erau prea scumpe; în timpul războiului şi mai cu seamă în primul an după încetarea ostilităţilor, când prin ţară bântuia foametea, cantităţi însemnate de peşte sărat vor fi trimise altor judeţe care ofereau la schimb porumb, grâu, făină, cartofi sau fasole, alimente de care duceau lipsă locuitorii Deltei. Până la noua recoltă a anului 1919, de pildă, s-au dat la schimb: 5 vagoane de peşte sărat pentru 10 vagoane de grâu sau făină şi 2 vagoane de peşte sărat pentru 10 vagoane de cartofi; pescarilor-vânători li s-a mai dat făină şi prin administraţia pescăriilor statului care le-a mai procurat din străinătate şi materiale şi instrumente de pescuit 105. Pescuitul în Deltă va avea însă de suferit în cei doi ani de război, căci mulţi dintre pescarii de Locuinţe de pescari (carte poştală colecţia Gelu Dae) meserie vor fi mobilizaţi şi o parte dintre ei nu se vor mai întoarce de pe front; cei rămaşi la vatră vor intra la pescuit cu temere mai cu seamă în bălţile care se aflau în zona frontului, bălţi pe care puseseră stăpânire trupele; bărcile mari, de năvod, fuseseră rechiziţionate din vreme, iar sculele pescăreşti, nemaifiind reparate din lipsă de bani, vor deveni cu timpul de neutilizat; în plus, din cauza izolării de ţară, a drumurilor impracticabile şi a lipsei de mijloace de transport, peştele sărat de la cherhanale ajungea cu mare greutate şi cu riscuri de tot felul pe piaţa Galaţiului, unde, mare parte, era cumpărat imediat de armată, restul de negustorime, însă plăţile se făceau cu întârziere, fapt pentru care activitatea cherhanalelor era deseori întreruptă 106. La toate acestea trebuie adăugate şi nenumăratele cazurile de încălcare a Legii pescuitului de către pescarii din Vâlcov, care, profitând de situaţie, treceau şi pescuiau în apele Deltei; dintre acestea, doar câteva cazuri vor ajunge în faţa instanţei judecătoreşti din Sulina, care va confirma confiscarea lotcilor şi setcilor şi vânzarea lor în folosul Ministerului Domeniilor 107. În timpul celor doi ani de război, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor avea să fixeze periodic preţuri de vânzare cu ridicata şi cu amănuntul a peştelui prins în Deltă, aşa cum procedase şi-n timp de pace; de exemplu, începând cu 1 iunie 1918, ştiuca proaspătă trebuia să fie vândută cu amănuntul cu preţul de 1,50 lei/kg, ştiuca sărată cu 1,80 lei/kg, iar ştiuca afumată cu 5 lei/kg, în timp ce preţul maximal al unui kilogram de carne de vită era fixat la 5 lei 108. document (82) 87

90 Aceste preţuri însă rămâneau pe hârtie atâta timp cât nu se urmărea şi respectarea aplicării lor, iar peştele prins în bălţile din Basarabia, unde nu se aplica încă nicio reglementare, se vindea pe piaţă cu preţuri mult mai mari, de unde şi contrabanda cu peşte care se făcea de către soldaţi şi localnici, mai cu seamă prin punctul de trecere Periprava. 88 Înfruntând stihiile valurilor (carte poştală colecţia Gelu Dae) Legumele și fructele Pentru consumul propriu, locuitorii din Deltă cultivau legume prin grădinile pe care le aveau pe malul Dunării şi prin ostroavele din baltă, terenuri fertile şi cu apă din belşug. Dintr-o statistică întocmită de Inspectoratul Agricol Tulcea în vara anului 1910, aflăm că pe raza comunei Chilia Veche erau trei locuitori care se ocupau cu grădinăritul pentru vânzare, doi bulgari şi un rus, iar vreo 150 de locuitori români făceau pe lângă plugărie şi puţină legumicultură doar pentru nevoile casei 109. Documentul nu precizează şi mărimea grădinilor, însă la nivel de judeţ, din suprafaţa agricolă totală de ha, în primăvara anului 1916 au fost cultivate: 525 ha cu cartofi, 74 ha cu varză, ha cu fasole, 327 ha cu mazăre şi 137 ha cu alte legume; suprafeţele menţionate nu puteau produce decât un minim necesar alimentaţiei, ţinând seama că populaţia judeţului Tulcea în anul 1914 era de de suflete 110. Având în vedere lipsurile de pe piaţa locală, în data de 16 decembrie 1916, Comisia din Chilia Veche va lua hotărârea ca aprovizionarea cu legume să se facă printr-un delegat al Prefecturii, de pe piaţa oraşului vecin, Chilia Nouă, cu preţurile de acolo; cu vânzarea a fost însărcinat revizorul pescăriilor Gh. Lupescu care trebuia să ţină registre de evidenţă şi să elibereze recipisă fiecărui cumpărător, iar banii necesari procurării urmau să fie luaţi din sumele încasate prin vânzarea grânelor de pe şlepul Lina 111. La începutul anului 1917, Divizia de Mare a Marinei Militare solicita Prefecturii ca să oblige oamenii din Deltă să cultive dovlecei, floarea soarelui şi zarzavat ca până acum şi să comunice suprafaţa terenurilor pentru a se împărţi din timp locuitorilor seminţele necesare ce urmau să fie procurate de Ministerul Agriculturii din ţară sau din Rusia 112. Delegaţii trimişi de minister să cumpere din Rusia, în special alimente şi maşini şi unelte de primă necesitate pentru campania agricolă, vor reuşi să aducă în ţară însemnate cantităţi de seminţe de legume de trebuinţă atât armatei, cât şi populaţiei civile, ale căror preţuri au fost fixate pe baza foilor de expediţie, a cheltuielilor de transport şi a celor de manipulare; de exemplu, seminţele de dovlecei au fost vândute populaţiei cu 63 lei kg, cele de varză cu 264 lei kg, cele de morcovi cu 170 lei kg, iar arpagicul cu 66 lei/kg 113. În anul 1917, mai tot terenul din Chilia Veche şi C.A. Rosetti bun pentru grădinărie s-a cultivat de către unităţile Marinei Militare, cele două grădini de zarzavat, ale locuitorilor Gh. Jelescu şi Ion Muha din Chilia Veche, de la punctul Câşla, au fost rechiziţionate, iar populaţia a cultivat zarzavat prin curţile lor; terenul acestora fiind însă nisipos şi timpul secetos, culturile de cartofi, ceapă şi varză care ar fi trebuit să asigure baza legumelor pentru iarnă, nu au dat rezultatele aşteptate, fapt pentru care, în toamnă, Prefectura solicita Ministerului Agriculturii şi Domeniilor de la Iaşi, să se dea din restul ţării pentru populaţia civilă din Deltă, cel puţin 10 vagoane de cartofi şi 5 de ceapă, şi dacă era posibil, un vagon de varză, ţelină şi pătrunjel; pentru zarzavatul de toamnă din grădinile rechiziţionate din localitate, la 10 octombrie 1917, Prefectura fixa preţurile cu care urmau să fie vândute de cei doi grădinari: varza mare 50 bani bucata, cea mică 40 bani, pătrunjelul şi morcovii 60 bani kg, ţelina 20 bani bucata, sfecla 25 bani kg, ridichile 20 bani bucata, iar roşiile pentru murături 30 bani kg 114. La sfârşitul lunii iunie 1918, având în vedere starea semănăturilor care nu era atât de bună şi faptul că legumele şi zarzavaturile puteau înlocui în mare parte cerealele în hrana populaţiei, ţinând seama şi de surplusurile de legume din grădinile armatei care se datorau demobilizării trupelor, va fi emisă o ordonanţă care avea drept scop principal reglementarea distribuirii şi consumului legumelor produse în grădinile armatei şi ale particularilor; pentru hrana trupelor se fixau raţii de legume, pe zi, de exemplu: 400 g cartofi sau varză, 200 g fasole, bob, linte şi mazăre şi 50 g zarzavat mărunt în care intra şi ceapa, articol important în alimentaţia sătenilor; din produsele grădinilor lucrate de armată se puteau vinde legume şi populaţiei civile, din care făceau parte şi demobilizaţii cu familiile lor; serviciile economice din fiecare judeţ urmau să recomande locuitorilor să-şi facă grădini de legume, procurându-şi răsadurile din timp şi să-şi prepare conserve pentru iarnă, zarzavaturi uscate şi murături 115. Din 19 august 1917, strugurii, fructele în general şi zarzavaturile vor fi declarate articole de primă necesitate 116. În Deltă, vii şi pomi fructiferi, mai cu seamă gutui, se găseau tot prin ostroave, iar rodul acestora era folosit doar pentru satisfacerea nevoilor din gospodăria proprie. Pământurile din baltă fiind inundabile, localnicii găsiseră modalitatea prin care să-şi înfiinţeze livezile: prin grădini, se făceau şanţuri paralele la distanţă de 7-8 metri, pentru drenarea apelor provenite din inundaţii, şanţuri care cu timpul se colmatau cu nămol fertil, adus de ape, până la nivelul terenului, după care în aceste noi pământuri se mai planta, câte un rând de pomi 117. În anul 1894, pe raza comunei Chilia Veche se aflau în total 80 ha de viţă-de-vie, lucrate de 95 de localnici, 4(82) 2018 document

91 majoritatea având până la un hectar de vie 118, cu varietăţi de viţă indigenă înlocuite în timp cu aşa-zişii producători direcţi-hibrizi, precum Seibel, Terras şi Noah, care nu erau pretenţioşi la cultură, rodeau repede şi mult, însă vinul obţinut era inferior calitativ 119. Cu siguranţă, lipsa alimentelor de primă necesitate şi foametea populaţiei civile din Deltă au fost mult mai grave decât au putut surprinde documentele oficiale ale vremii, însă informaţiile transmise au reuşit să contureze imaginea unei lumi aparte care s-a luptat cu îndârjire să supravieţuiască, în ciuda neajunsurilor de tot felul pe care le-a adus războiul. După încheierea păcii, locuitorii evacuaţi din satele aflate pe linia frontului se vor întoarce la gospodăriile lor, acum ruinate; câţiva şi-au refăcut casele distruse, mulţi însă s-au adăpostit în mod provizoriu în bordeie; timpul fiind întârziat, neavând nici vite de muncă, nici pluguri, nici sămânţă, nu s-a putut însămânţa nimic, aşa că foametea din toamna anului 1918 va fi şi mai cruntă; după doi ani de război, sărăcia în Deltă era generală, însă cu sprijinul şi supravegherea autorităţilor, prin impunerea şi respectarea noilor reglementări şi mai cu seamă prin munca bărbaţilor întorşi de pe front, în doar câţiva ani va fi restabilit echilibrul vieţii din timp de pace. About the Nutrition of the civil Population in the Danube Delta during the First World War - Laurenţiu Mănăstireanu, Ph.D. Based on the information collected from the documents of the Tulcea archives, the present study deals with an important issue of the daily life of the Danube Delta civilian population during the First World War, namely the problem of subsistence, closely related to the food potential of the area and the administrative measures imposed by military and civilian authorities. Keywords: Chilia-Veche, Tulcea Prefecture, strict food necessities, ordinances, maximum pricing, food rations. NOTE 1 Institutul de Istorie Ecleziastic Nicolae Boc an al Universit ii Babe - Bolyai din Cluj-Napoca. 2 Arhiva Na ional Direc ia Jude ean Tulcea (în continuare ANDJT), Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 79/1919, f Ibidem, dosar nr. 65/ , f Locotenent-comandor Al. Gheorghiu, Absoluta necesitate ca România s - i creeze o marin, în,,românia Militar, anul LIII, mai 1921, nr. 5, p Contraamiral N. Negrescu, Rolul marinei în r zboiul pentru întregirea neamului i recompensa fi nal (icoane i documente de r zboi), Tipografia Gutenberg, Bucure ti, 1920, pp În anul 1912, începuse exploatarea p durilor de s lcii de pe malul Dun rii de la Lasc r Catargiu i Pardina, arborii gro i i b trâni; fiind lips de lemne de foc, s-a dispus ridicarea materialului lemnos de la Pardina i de pe canalul T taru, spre a fi vândut popula iei i institu iilor cu pre ul de 20 lei mia de kg, v. ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 40/1916, ff. 2-3 i ff Comunicatele militare anun au adeseori, pe Dun re, focuri de artilerie de pe un mal pe altul, mai ales în dreptul Tulcei i a comunei Principele Carol, precum i încerc ri de trecere cu b rcile a bra ului Sf. Gheorghe, din partea trupelor bulgare, respinse de artileria rus, v. Monitorul Oficial (în continuare MO) nr. 42 din 21 mai 1917, p. 396; idem nr. 36 din 14 mai 1917, p S tenii din Principele Carol au suferit urm toarele pagube: 84 cai, 8 boi, 39 vaci, 401 oi, 28 c ru e, 3 batoze de porumb, 2 secer tori, 30 pluguri i 43 grape, v. ANDJT, Fond Inspectoratul Agricol Tulcea, dosar nr. 5/1919, f Idem, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 65/ , f i locuitorii comunei C.A. Rosetti erau angaja i la lucru oselei între Sulina i Periprava fiind pl ti i cu 2-3 ruble pe zi, v. Ibidem, ff MO nr. 94 din 22 aprilie 1879, pp ; idem nr. 216 din 29 decembrie 1890, p Marele Dic ionar Geografi c al României, vol. II, 1899, pp La Sf. Gheorghe, pentru depozitarea f inii, antreprenorul pesc riilor Iani Milano construise o magazie mare din piatr i c r mid acoperit cu olane, scoas la vânzare în anul 1914, v. MO nr. 126 din 4 septembrie 1914, p ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 64/1917, f Conservatorul Tulcei, anul II, nr. 22 din 20 octombrie ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 51/1917, f Idem, Fond Prim ria Chilia Veche, dosar nr. 2/ , ff De pild, în noaptea de 6 februarie 1888, un tân r din Chilia Veche, plecând de la Pardina i urmând cursul Dun rii pe ghea cu carul cu 2 boi, împreun cu un muzicant i cu na ii din Ismail care aveau s -l cunune a doua zi, ajungând în dreptul viilor Tatanir i dând într-un uvoi, s-au înecat cu to ii, v. MO nr. 252 din 16 februarie 1888, p În campania 1913, s-a întâmplat uneori ca din cauza ploilor i a lipsei tr surilor speciale pentru subzisten, pâinea s soseasc mucezit ; de vin îns putea fi i coacerea prea gr bit, v. E. Guritz, intendent maior, Valoarea alimentar a hranei soldatului pe timp de r zboi, în,,revista Infanteriei, anul XX, nr. 228, noiembrie 1915, p ANDJT, Fond Prim ria Chilia Veche, dosar nr. 14/ , f Ibidem, dosar nr. 2/ , f MO nr. 272 din 10 martie 1915, p ; Desbaterile Adun rii Deputa ilor nr. 40 din 1 martie 1916, pp ANDJT, Fond Prim ria Sf. Gheorghe, dosar nr. 15/1915, f Locotenent de administra ie Ovid Constantinescu, Secara, Tipografia Voin a, Bucure ti, 1927, pp ANDJT, Fond Prim ria Chilia Veche, dosar nr. 1/1916, f. 35, f. 62 i f Arhiva Episcopiei Tulcei, dosar nr. 92, Fond Parohie Chilia Veche, Declara ia din 19 octombrie La 16 noiembrie 1915, Consiliul comunei Chilia Veche este dizolvat i este instituit o Comisie Interimar compus din Iacob Perijoc, pre edinte, Manu Hionodache, vicepre edinte, Teodor Munteanu, Anton Gheba i Filip Baccela, membri, v. ANDJT, Fond Prim ria Chilia Veche, dosar nr. 14/ , f Idem, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 40/1916, f Ibidem, f Valentina Postelnicu, Date i considera ii privind industria jud. Tulcea în perioada , în,,steaua Dobrogei, anul III, nr. 1-2, ianuarie-iunie 2001, pp Nu aveau voie s taie stuf în timpul epocilor de cru are a pe telui, lunile aprilie i mai, decât dac erau învoi i, i nici s pescuiasc când t iau stuf, v. ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 152/1920, f În septembrie 1916, pentru pâinea în greutate de 1 kg, autorit ile stabiliser o toleran de pân la 50 g de fiecare bucat, cânt rindu-se la prob câte 5 pâini odat, v. MO nr.143 din 27 septembrie 1916, p ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 40/1916, f Ibidem, dosar nr. 51/1917, ff În Delt, doar la Sulina exista o uzin de ap dotat cu filtre speciale, document (82) 89

92 construit de Comisiunea European a Dun rii în anul 1900, situat pe malul drept al Dun rii, în amonte de ora, care alimenta popula ia i vapoarele; la Sf. Gheorghe, pentru a se feri popula ia de epidemii, prim ria construise schele spre largul fluviului, unde curentul apei era mai mare, v. Idem, Fond Prim ria Sf. Gheorghe, dosar nr. 15/ , f ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 65/ , f Ibidem, dosar nr. 40/1916, f ***Aprovizionarea agriculturii. M suri luate în anii , Institutul de Arte Grafice Bucovina, Bucure ti, 1928, p ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 65/ , f Ibidem, dosar nr. 51/1917, f. 28 i revers. 41 Ibidem, dosar nr. 64/1917, f Ibidem, dosar nr. 67/1918, f Ibidem, dosar nr. 64/1917, f Pe o mare agitat, micul torpilor la bordul c ruia se mai aflau i 3 ofi eri francezi avea s se scufunde în dreptul canalului Stari Stambul din cauza valurilor de fund i a înc rc turii prea mari de pe punte; Florian împreun cu comandantul torpilorului, comandorul N. Gonta, sunt pescui i f r con tiin de un remorcher grecesc plecat din Sulina, comandorul Gonta este readus la via, îns Florian înceteaz din via în drum spre Chilia, v. România Maritim i Fluvial, anul I, nr.11, septembrie ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 65/ , f *** Colec iune de legi, regulamente, decrete, deciziuni ministeriale (în continuare ***Colec iune de legi ), Imprimeria Statului, Ia i, 1918, pp Ibidem, p ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 64/1917, f În comuna Lasc r Catargiu, din iulie 1917, func iona o Comisie Interimar instituit în locul fostului Consiliu Comunal care, fiind descompletat, redus la mai pu in de o treime, nu se mai putea întruni pentru a delibera în mod valabil asupra intereselor comunei care nu sufereau amânare, v. MO nr. 89 din 15 iulie 1917, p ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 64/1917, ff *** Colec iune de legi, pp Cu începere de la 1 mai 1918, îns rcinat s îndeplineasc atribu iunile de consilier agricol al regiunii Delta Dun rii va fi inspectorul agricol Comârzan, v. ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 69/1917, f MO nr. 191 din 11 noiembrie 1917, pp ; idem nr. 258 din 30 ianuarie 1918, p Idem nr. 283 din 28 februarie 1918, pp Idem nr. 30 din 6 mai 1918, p Idem nr. 33 din 10 mai 1918, p ; idem nr. 188 din 13 noiembrie 1918, pp ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 68/1918, f Ibidem, dosar nr. 67/1918, f. 2 i ff MO nr.186 din 10 noiembrie 1918, p Ra ia de furaj pentru un cal din trupele permanente era de 5 kg fân, 4 kg orz i 2 kg paie, v. MO nr. 22 din 29 iulie 1880, p ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 67/1918, ff Ibidem, f MO nr. 288 din 6 martie 1918, p. 3494; idem nr. 289 din 7 martie 1918, p ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 67/1918, f În anul 1880, când s-a aplicat Legea monopolului extragerii i vânz rii s rii de c tre stat i în Dobrogea, pescarii obi nui i cu sarea de mare au invocat faptul c sarea de salin le stric pe tele. 66 ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 67/1918, f Dr. Cazacu, Situa ia monetar i impozitele în Basarabia, în,,independen a Economic, anul II, nr , 1 septembrie 1919, pp ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 67/1918, ff Ibidem, f La finele anului, va fi instituit o nou Comisie interimar : pre edinte Iacob Perijoc, vice pre edinte Ion Muha, membri Gh. Munteanu, Filimon Calciu ca i Carp Simionov, v. MO nr. 70 din 20 iunie 1918, p. 990; idem nr. 222 din 29 decembrie 1918, p S tenii erau de p rere c f ina ob inut la morile r ne ti e mai bun, se coace mai bine i nu este cald (ars ) ca f ina din morile cu aburi; dup r zboi, tot mai mult lume va consuma pâine, iar morarii pentru a scoate o f in de calitate i o cantitate cât mai mare vor instala în locul pietrelor val uri care scoteau f in rece (t iat ), despre care se zicea c la fiert m laiul i la copt f ina avea avantajul c se umfla, cre tea i avea gust foarte bun, v. Gazeta Morarilor, anul XVI, nr. 4, aprilie ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 68/1918, ff Ibidem, dosar nr. 67/1918, ff Decretul nr din 20 iunie 1918 a fixat urm toarele pre uri cu care urmau s fie cump rate cerealele de la produc tor: grâul cu 70 lei suta de kg; porumbul cu 50 lei suta; secar, orzul sau ov zul cu 62 lei suta; fasolea, maz rea, bobul sau lintea cu 80 lei suta; semin ele de mei cu 50 lei suta, cele de in cu 80 lei suta, iar cele de floarea soarelui cu 100 lei suta, v. MO nr.74 din 24 iunie1918, p ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 68/1918, f Cf. tarifului valabil de la 1 aprilie 1916 pân la 1 aprilie 1917, cu care se putea rechizi iona pentru armat, pre ul fânului de munte i livezi pe loc, în cl i era de 5-8 bani de kg, pe când cel de balt era de 3-4 bani de kg, iar fânul de dughie care se cultiva i pe unele loturi din Delt era pre uit cu 4-6 bani kg, v. *** Colec iune de legi, p Cf. Regulamentului Legii p unilor din 1928, puteau fi introduse la p unat pe un hectar, în regiunea inundabil, 4 vite mari sau echivalentul lor în vite mici: oile, berbecii se socotesc 5 drept o vit mare, vi eii între 6 luni i 2 ani, i porcii mai mari de 6 luni corespund cu jum tate de vit mare, iar caii mai mari de un an drept 1 i jum tate de vit mare, v. MO (partea I-a) nr.126 din 12 iunie 1928, pp ANDJT, Fond Camera Agricol Tulcea, dosar nr. 5/1932, ff Idem, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ dosar nr. 11/1903, f MO nr. 248 din 5 februarie 1894, pp Desbaterile Adun rii Deputa ilor nr. 28 din 6 februarie 1916, p ANDJT, Fond Prim ria Chilia Veche, dosar nr. 14/ , f MO nr. 145 din 15 septembrie 1916, p Desbaterile Adun rii Deputa ilor nr. 17 din 8 iunie 1917, p ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 65/ , f În Dobrogea se cre tea mai mult rasa igaie, bun atât pentru lân, cât i pentru carne; oile cânt reau în medie 35 kg, berbecii 50 kg; produc ia medie de lapte pe an era de 65 litri din care se f ceau circa 15 kg de brânz ; oile d deau 1,5-2 kg de lân pe an, iar berbecii 3,5 kg, v. Drumul Nou, anul IV, nr. 1,15 ianuarie 1934, p ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 65/ , ff ; ibidem, dosar nr. 265/1925, ff Ibidem, dosar nr. 125/1919, f Ibidem, dosar nr. 64/1917, f ***Colec iune de legi, pp C l uza plugarului, anul I, nr. III, iunie ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 64/1917, f Ibidem, dosar nr. 53/1917, f. 11, f. 32 i f MO nr. 1 din 1 aprilie 1918, p Idem, nr. 47 din 26 mai 1918, pp ANDJT, Fond Prim ria Chilia Veche, dosar nr. 14/ , f În anul 1914, la declan area r zboiului, num rul vitelor cornute mari în Basarabia era de , în anul 1916 crescuse la , pentru anul 1917 nu sunt date, în 1918 eptelul sc zuse la , ca în 1919 s creasc la de capete, v. Foaia Plugarilor, anul II, nr. 8, aug. 1922, p ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 68/1918, f Ibidem, dosar nr. 65/ , f ***Colec iune de legi, pp ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 64/1917, f Idem, Fond Inspectoratul Agricol Tulcea, dosar nr. 5/1919, ff Despre cur atul i preparatul pe telui i mânc rurile ce se prepar în Delt din pe te, v. Pavel Nechiforov, Mila 23. Un sat din inima Deltei Dun rii, Editura Harvia, Tulcea, 2004, pp MO nr. 41 din 24 mai 1898, pp ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 91/1919, f Ion N. Evian, Pesc riile Statului din Teritoriul României neocupate, în,,independen a Economic, anul I, nr , 1 decembrie 1918, pp MO nr. 204 din 26 noiembrie 1917, pp Idem nr. 46 din 23 mai 1918, p ANDJT, Fond Inspectoratul Agricol, dosar nr. 1/1910, f. 4 i f MO nr. 131 din 11 septembrie 1916, pp ; Dobrogea Economic, anul II, nr. 1 i 2, ianuarie-februarie În februarie 1917, ceapa se vindea cu 35 bani kg, cartofii i morcovii cu 30 bani kg, sfecla cu 15 bani kg, iar varza cu 25 bani kg, v. ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 40/1916, f. 5 i ff Ibidem, dosar nr. 65/ , f Aprovizionarea agriculturii. M suri luate în anii , Institutul de Arte Grafice Bucovina, Bucure ti, 1928, pp ANDJT, Fond Prefectura Tulcea. Serviciul Administrativ, dosar nr. 64/1917, f. 13 i f MO nr. 76 din 27 iunie 1918, pp Colec iune de legi, p Gr. St nescu, Monografi a agricol a jud. Ismail, în,,buletinul Agriculturii, anul IX, nr. 1-2, ianuarie-februarie 1928, pp MO nr. 52 din 8 iunie 1894, pp C. Filipescu, Dobrogea agricol, în Dobrogea cincizeci de ani de via româneasc, Cultura Na ional, Bucure ti, 1928, pp (82) 2018 document

93 agora ANIVERSAREA A 20 DE ANI DE LA APARI IA REVISTEI DOCUMENT. BULETINUL ARHIVELOR MILITARE ROMÂNE Joi, 27 septembrie 2018, la Sala de festivităţi a Statului Major al Forţelor Terestre, Arhivele Militare Naţionale Române au aniversat 20 de ani de apariţie a revistei Document. Buletinul Arhivelor Militare Române. din România), membru în consiliul ştiinţific al revistei Document ; general de brigadă (r) prof.univ.dr. Adrian Stroea (Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu ), colaborator al revistei Document ; colonel (r) prof.univ. dr. Petre Otu (director adjunct al Institutului pentru Activitatea s-a desfăşurat în prezenţa directorului Statului Major al Apărării, general de brigadă Corneliu Postu şi comandantului Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general de brigadă dr. Dorin Blaiu. După cuvântul de deschidere adresat invitaţilor de către colonelul Liviu Corciu, directorul Arhivelor Militare Naţionale Române au susţinut alocuţiuni menite să evoce înfiinţarea, rolul şi evoluţia acestei publicaţii de-a lungul celor 20 de ani de existenţă: prof.univ.dr. Ioan Scurtu - (membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară), membru în consiliul ştiinţific al revistei Document ; colonel (r) prof.univ.dr. Alexandru Oşca (şeful Arhivelor Militare Române ), membru în consiliul ştiinţific al revistei Document ; Adrian Pandea (directorul Editurii Militare), membru în primul consiliu ştiinţific al revistei Document ; comandor (r) prof.univ.dr. Aurel Pentelescu (membru în Comisia Română de Istorie Militară), colaborator al revistei Document ; colonel (r) prof. univ.dr. Alesandru Duţu (membru în Comisia Română de Istorie Militară), membru în consiliul ştiinţific document (82) 91

94 agora al revistei Document ; colonel (r) prof.univ.dr. Ion Giurcă (Universitatea Hyperion din Bucureşti), membru în consiliul ştiinţific al revistei Document ; dr. Cornel Ţucă - redactor-şef adjunct al revistei Document ; dr. Luminiţa Giurgiu (membru în Comisia Română de Istorie Militară) - redactor-şef al revistei Document ; colonel (r) dr. Valentin Marin (membru în Comitetul Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii al Academiei Române), redactor şi secretar de redacţie al revistei Document Argumentul care a influenţat hotărâtor decizia de a fi înfiinţată a fost extraordinarul avantaj pe care revista îl oferă fiecărui specialist interesat să dezvăluie faptul istoric pe care îl conţine un document inedit. Arhiva, baza de documentare a revistei este, practic, inepuizabilă. Colonelul Liviu Corciu a dat citire mesajelor transmise de ambasadorul prof.univ.dr. Dumitru Preda - membru în consiliul ştiinţific al revistei Document ; comandor dr. (r) Marian Moşneagu - şeful Serviciului Istoric al Armatei , membru în consiliul ştiinţific al revistei Document ; lectorul universitar dr. Alin Spânu - Universitatea Bucureşti, membru în consiliul ştiinţific al revistei Document şi colonelul (r) Mircea Tănase - redactor-şef al revistei Gândirea Militară Românească , membru în consiliul ştiinţific al revistei Document. Printre colaboratorii de marcă ai publicaţiei s-au numărat şi se numără academicieni (regretaţii Florin Constantiniu şi Dinu C. Giurescu), istorici militari şi civili, muzeografi, arhivişti, cadre didactice universitare şi cercetători din ţară şi din străinătate. De-a lungul existenţei sale, consiliul ştiinţific din care au făcut şi fac parte personalităţi ale istoriografiei româneşti, a dat girul pentru caracterul autentic documentar al articolelor şi studiilor publicate. Colegiul de redacţie a fost asigurat de specialişti din arhivele militare de la Bucureşti şi Piteşti, pasionaţi de valorificarea documentelor de arhivă deţinute. Programul manifestării a inclus şi prezentarea revistei Document. Buletinul Arhivelor Militare Române nr. 3(81)/2018 de către redactorul-şef dr. Teodora Giurgiu. Acest număr, ca şi celelalte apărute anul acesta, surprind principalele evenimente ale anului 1918, fiind totodată abordate teme legate de Primul Război Mondial, portrete ale unor personalităţi care au influenţat evoluţia armatei române, şi nu numai. La eveniment au participat reprezentanţi din partea Arhivelor Naţionale, Depozitului Central de Arhivă, Depozitului Intermediar de Arhivă Tehnică, Muzeului Militar Naţional Regele Ferdinand I, Muzeului Naţional al Marinei Române, Muzeului Naţional al Aviaţiei Române, Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor Regina Maria şi redactorii-şefi ai revistelor Gândirea Militară Românească, Revista Forţelor Terestre, Cer Senin şi Historia. De asemenea, manifestarea s-a bucurat de prezenţa întregului colectiv al Arhivelor Militare Naţionale Române, foşti membri ai redacţiei revistei, colaboratori şi cititori fideli ai acesteia. Dr. Teodora GIURGIU SIMPOZIONUL ITINERANT DE LA PACEA DE LA BUCURE TI LA UNIREA DE LA ALBA IULIA Arhivele Militare Naţionale Române în colaborare cu Serviciul Judeţean Prahova al Arhivelor Naţionale și Serviciul Judeţean Brașov al Arhivelor Naţionale au organizat Simpozionul De la Pacea de la București la Unirea de la Alba Iulia, care s-a desfășurat în data de 9 octombrie, la Colegiul Naţional Militar Dimitrie Cantemir (Breaza) și în 10 octombrie, la Comandamentul Brigăzii 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa și Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă (Brașov). 92 Au fost prezentate comunicări de către următorii participanţi: dr. Teodora Giurgiu (Arhivele Militare Naţionale Române) Înfăptuirea României Mari în context internaţional; dr. Veronica Bondar (Arhivele Militare Naţionale Române) Zborurile Unirii; Raluca-Ileana Andreescu (Serviciul Judeţean Prahova al Arhivelor Naţionale) Aspecte privind situaţia localităţilor Breaza de Jos și Breaza de Sus în anul 1918; Aurelian Armășelu (Serviciul Judeţean Brașov al Arhivelor Naţionale) Marea Unire și Brașovul; colonel dr. Gabriel Pătrașcu 4(82) 2018 document

95 agora (Arhivele Militare Naţionale Române) 100 de ani de la crearea celui mai înalt grad în Armata României. 18 noiembrie/1 decembrie decembrie Programul simpozionului a inclus şi prezentarea nr. 3(81)/2018 al revistei Document. Buletinul Arhivelor Militare Române de către dr. Teodora Giurgiu. Auditoriul a fost format din elevi şi profesori ai Colegiului Naţional Militar Dimitrie Cantemir, studenţi, cadre militare şi didactice, personal civil din cadrul Academiei Forţelor Aeriene Henri Coandă şi Brigăzii 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa. Dr. Teodora GIURGIU PARTICIPAREA ARHIVELOR MILITARE NA IONALE ROMÂNE LA LUCR RILE CELUI DE-AL XLIV-LEA CONGRES AL COMISIEI INTERNA IONALE DE ISTORIE MILITAR Cea de-a XLIV-a ediţie a Congresului Comisiei Internaţionale de Istorie Militară a fost organizată la Ierusalim, Israel, în perioada 2-7 septembrie 2018, de către Comisia Israeliană de Istorie Militară, cu sprijinul Ministerului Apărării din Israel. Tema generală a congresului, găzduit pentru a doua oară de Israel după ediţia de la Tel Aviv din 1984, a fost,,crearea noilor state şi prăbuşirea vechilor imperii în secolul XX şi a coincis cu două evenimente importante: sfârşitul Primului Război Mondial şi a 70-a aniversare a înfiinţării Statului Israel. Dubla aniversare a oferit o bună ocazie de a aborda atât tema sfârşitului Primului Război Mondial, numărul mare de state noi create ulterior, cât şi naşterea unor noi state în contextul războaielor de eliberare şi independenţă. La congres au participat peste 150 de generali şi ofiţeri cu grade superioare, istorici, cercetători, membri ai corpului academic, profesori de ştiinţe militare, arhivişti şi diplomaţi din 30 de ţări. Conferinţele şi dezbaterile au fost planificate pe 22 de secţiuni. România a fost reprezentantă de domnul Dumitru Preda, istoric şi ambasador, membru al Comisiei de document (82) 93

96 agora bibliografie a congresului, doamna Carmen-Sorina Rîjnoveanu, cercetător în cadrul Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, membru în Comisia Internaţională de Istorie Militară şi de comandor Marius-Corneliu Croitoru, din Arhivele Militare Naţionale Române. La deschiderea congresului au fost prezenţi Arie Mualem, directorul general adjunct în Ministerul Apărării care a reunit reprezentanţi din 7 ţări (Germania, care asigură şi preşedinţia, S.U.A., România, Belgia, Olanda, Spania, Camerun). Au fost prezentate cadrul legislativ, organizarea sistemului arhivistic, accesul la documente, valorificarea patrimoniului arhivistic din Armata României, detalii despre pagina web a Arhivelor Militare Naţionale Române şi despre revista Document. Buletinul Arhivelor Militare. şi şef al Departamentului de comemorare şi patrimoniu în Ministerul Apărării din Israel, prof.dr. Massimo de Leonardis, preşedintele Comisiei Internaţionale de Istorie Militară şi reprezentanţi ai conducerii Knessetului, care, prin discursurile pe care le-au susţinut, au scos în evidenţă importanţa temei abordate pe care au apreciat-o a fi de mare actualitate şi efortul făcut de către statul şi armata israeliană pentru organizarea şi desfăşurarea congresului. În cadrul congresului s-au desfăşurat şi întâlnirile comitetelor: bibliografic, arhive şi educaţional. Reprezentantul Arhivelor Militare Naţionale Române, comandor Marius-Corneliu Croitoru, a participat la întâlnirea Comitetului pentru Arhive, comitet 94 Din discuţii a reieşit că unul dintre principalele obiective ale arhivelor militare îl constituie promovarea cercetării prin publicarea materialelor legate de istoria militară, prin coroborarea informaţiilor atât din arhivele militare, cât şi din alte surse, ca universităţi şi colecţii particulare. Prezentările participanţilor au evidenţiat două problematici comune pentru arhivele militare: declasificarea informaţiilor din documentele de arhivă; protecţia informaţiilor, în conformitate cu reglementările europene privind protecţia datelor personale şi transparenţa guvernamentală, în mod deosebit cu privire la protecţia datelor din dosarele personale. 4(82) 2018 document

97 agora De asemenea, este în proiect un Ghid on-line al arhivelor militare ce va fi integrat pe site-ul Comisiei Internaţionale de Istorie Militară ( org.), pentru promovarea cercetării în domeniul istoriei militare. Ghidul este un instrument util prin difuzarea informaţiilor despre arhivele militare naţionale şi alte instituţii, cu date de contact şi de comunicare, precum şi informaţii detaliate privind valorificarea documentelor de arhivă relevante pentru istoria militară. Pentru înscrierea acestor informaţii vor fi selectate datele relevante militare din contextul arhivelor mondiale într-un chestionar ce va fi transmis tuturor membrilor. Au fost stabilite contacte cu arhive militare şi instituţii de studii şi cercetare din S.U.A., Germania, Olanda, Belgia, Spania, Italia, Austria, Cehia, Brazilia, Japonia. Materialele prezentate în cadrul Congresului sunt publicate în seria denumită Acta, prezentată sub forma unor volume în cadrul următoarei ediţii. În cadrul celui de-al XLIV Congres au fost prezentate volumele cu materialele de la ediţiile XLII, Plovdiv, Bulgaria şi XLIII, Douala, Camerun ce au fost distribuite tuturor participanţilor, volume ce se găsesc în biblioteca Arhivelor Militare NaţionaleRomâne. Conform agendei congresului, au fost organizate vizite de informare la Muzeul Palmach din Tel Aviv, Muzeul Corpului de Blindate din Latrun, Baza Navală din Aşdod, Memorialul Naţional al Israelienilor Căzuţi din Ierusalim. În ansamblu, congresul a favorizat un util schimb de experienţă în domeniul istoriei militare, în special şi al arhivisticii militare, în general. Participarea în continuare la Congres asigură menţinerea unei racordări strânse la o reţea ştiinţifică globală de instituţii şi proiecte internaţionale în domeniul studierii documentelor de arhivă şi istoriei forţelor armate şi, deopotrivă, o platformă de proiectare a vizibilităţii României pe plan ştiinţific la nivel internaţional. Cea de-a XLV-a ediţie a Congresului Internaţional de Istorie Militară se va desfăşura la Sofia, Bulgaria, în perioada august 2019, iar ediţia din anul 2020 la Poznan, Polonia. Comandor Marius-Corneliu CROITORU Primăria şi Consiliul Local Topliţa, Centrul Cultural Topliţa, Fundaţia Culturală Miron Cristea Topliţa, Biblioteca Municipală George Sbârcea Topliţa, în zilele de iulie 2018, au organizat Zilele Miron Cristea, ediţia XXI. Cu acest prilej, în cadrul unor manifestări mai ample de comemorare a personalităţii primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, s-a desfăşurat o sesiune internaţională de comunicări ştiinţifice pe trei secţiuni: I. Patriarhul Miron Cristea - credinţă străbună; II. Istorie naţională; III. Cultură şi civilizaţie românească. Din partea instituţiei noastre a participat dr. Teodora Giurgiu cu tema: Învăţăturile Patriarhului Miron Cristea către Episcopul Armatei dr. Ioan Stroia (1926). Dr. Teodora GIURGIU document (82) 95

98 agora Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Academia Română şi Comitetul Naţional al Istoricilor, în perioada 29 august-1 septembrie 2018, au organizat a doua ediţie a Congresului Naţional al Istoricilor Români. Congresul a asigurat - aşa cum a considerat şi Comitetul de Organizare - cadrul unei dezbateri profesionale oneste, menite să producă o evaluare critică a întregii noastre producţii istoriografice. [ ] Momentul în care se desfăşoară Congresul Naţional al Istoricilor Români prilejuieşte o inevitabilă reflecţie retrospectivă. Anul 1918 a fost valorizat la nivel istoriografic prin prisma destinului naţional, ceea ce a presupus asumarea cvasiunanimă a unui canon metodologic. Credem că cercetarea trecutului a atins un nivel înalt de maturizare, astfel încât poate genera o reevaluare critică asupra tuturor temelor majore ale istoriei româneşti. Acesta este motivul pentru care dezbaterea feluritelor perspective ştiinţifice reprezintă miezul tematic al întregii reuniuni. La congres au participat academicieni, cadre didactice, cercetători, muzeografi, arhivişti, peste 400 de specialişti din ţară, cât şi din marile universităţi şi centre de cercetare din străinătate. În cadrul evenimentului a avut loc şi un târg de carte, unde au fost prezentate sau lansate lucrări cu tematică istorică, apărute la edituri consacrate. Pe parcursul celor patru zile ale manifestării ştiinţifice au fost susţinute atât prelegeri în plen, cât şi pe secţiuni. Din partea instituţiei noastre, dr. Teodora Giurgiu a participat la masa rotundă 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România, organizată de profesorul universitar dr. Valentin Ciorbea, cu tema: Dobrogea în rapoartele ofiţerilor de legătură de pe lângă Armatele Aliate din Orient ( ), comunicare elaborată în colaborare cu drd. Silviu-Daniel Niculae. Dr. Teodora GIURGIU 96 4(82) 2018 document

99 agora Muzeul Judeţean Teleorman, în colaborare cu Biroul Judeţean al Arhivelor Naţionale, a organizat, în zilele de 4 şi 5 octombrie 2018, Simpozionul Naţional Marea Unire şi judeţul Teleorman în contextul evenimentelor din Alături de organizatori şi reprezentanţi ai principalelor instituţii de cultură din judeţ, la eveniment au luat parte reprezentanţi ai Muzeului Judeţean Argeş, Muzeului Municipal Câmpulung Muscel, Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi Universităţii Hyperion din Bucureşti. Arhivele Militare Naţionale Române au fost reprezentate la această activitate de colonel Adrian Grigore, care a adus în atenţia auditoriului tema Participarea Regimentului 20 Teleorman la Războiul de Întregire. În plenul simpozionului a fost lansat volumul dedicat activităţii, care cuprinde, în cele 300 de pagini, studiile participanţilor la simpozion. Colonel Adrian GRIGORE În perioada 1-5 octombrie 2018, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc împreună cu Fundaţia Konrad Ade nauer au organizat Turul închisorilor comuniste Să (re)cunoaştem rădăcinile libertăţii. Scopul acestei călătorii de studiu a fost pe de o parte o acţiune premergătoare menită să deschidă noi orizonturi pentru marcarea împlinirii, în 2019, a trei decenii de la căderea comunismului în majoritatea ţărilor est-europene şi în România, iar pe de altă parte să arate necesitatea înfiinţării unui Muzeu al Crimelor Comunismului în România. Turul a inclus vizite de documentare la Fortul 13 Jilava, fosta închisoare de la Piteşti, Memorialul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România de la Râpa Robilor şi Mânăstirea Aiud, Penitenciarul şi Memorialul din Gherla, precum şi la Cetatea Făgăraş şi la Fundaţia Negru-Vodă. Din partea instituţiei noastre a participat dr. Teodora Giurgiu. Dr. Teodora GIURGIU document (82) 97

100 agora La 80 de ani de la moartea mareşalului Alexandru Averescu, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară şi Fundaţia Mareşal Alexandru Averescu, cu sprijinul Arhivelor Militare Naţionale Române, au organizat, miercuri, 3 octombrie 2018, la Cercul Militar Naţional, sala Ştefan cel Mare şi Sfânt, masa rotundă cu aceeaşi temă. În cadrul dezbaterii, iniţiată şi moderată de directorul Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, general-maior (rtr.) dr. Mihail E. Ionescu, au susţinut alocuţiuni de deschidere: general de brigadă Gheorghiţă Vlad, preşedintele Fundaţiei Mareşal Alexandru Averescu, Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Constantin Toma, primarul Municipiului Buzău, general-locotenent (r) Petrică Lucian Foca, subprefect al judeţului Buzău; comunicări: colonel Liviu Corciu, directorul Arhivelor Militare Naţionale Române, Fundaţia Mareşal Alexandru Averescu 15 ani de activitate, colonel dr. Petrişor Florea, comandantul Depozitului Central de Arhivă, Memoriul mareşalului Averescu documente inedite, Lucian Drăghici, Arhivele Militare Naţionale Române, Misiunea locotenent-colonelului Alexandru Averescu în Rusia în anul 1899, general-maior (rtr.) dr. Mihail E. Ionescu, Despre bătălia de la Mărăşeşti şi ofensiva Kerenski, cercetător ştiinţific prof. univ. dr. Petre Otu, directorul adjunct al Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Răspunderile lui Alexandru Averescu, cercetător ştiinţific dr. Sorin Cristescu, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Disputa Alexandru Averescu Constantin Prezan (mai-iunie 1918); alocuţiuni de închidere: general de brigadă Gheorghiţă Vlad, general-maior (rtr.) dr. Mihail E. Ionescu. După discuţiile care au vizat analizarea personalităţii, activităţii militare, diplomatice şi raţionamentul care a stat la baza acţiunilor tactice ale mareşalului, întrebarea care a planat asupra participanţilor a fost: De ce a fost misticizat mareşalul Alexandru Averescu? Aveau nevoie soldaţii români şi familiile acestora, la acea vreme, de un salvator uman? A fost o acţiune conştientă a clasei politice împotriva bolşevizării, iar mareşalul Alexandru Averescu a fost medicamentul românesc natural? Această dilemă poate constitui tematica unei activităţi viitoare, precum şi motivul colaborării ulterioare, între cercetătorii institutului, specialiştii arhivelor militare şi membrii fundaţiei Averescu. Dr. Veronica BONDAR 98 4(82) 2018 document

101 Fundaţia Mareşal Alexandru Averescu în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti, Divizia 2 Infanterie Getica şi Arhivele Militare Naţionale Române au organizat duminică, 11 noiembrie, un ceremonial militar şi religios, cu ocazia dezvelirii bustului mareşalului Alexandru Averescu, personalitate marcantă a istoriei naţionale. Acesta a fost amplasat pe bulevardul Mărăşti, în rondul din faţa Mănăstirii Caşin. Au luat cuvântul Valentin Tănase, directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei, cel care a realizat bustul, generalul de brigadă Gheorghiţă Vlad, agora preşedintele Fundaţiei Mareşal Alexandru Averescu şi comandant al Diviziei 2 Infanterie Getica şi generalul Nicolae-Ionel Ciucă, şeful Statului Major al Apărării. În semn de omagiu, pentru cinstirea memoriei mareşalului, au fost prezenţi oficialităţi din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din Bucureşti şi Buzău, cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, istorici, precum şi militari ai Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul. Dr. Teodora GIURGIU document (82) 99

102 agora CENTENARUL MARII UNIRI ( ) Colonel (rtr.) Ioan P. TODERICIU Vicepre edinte de onoare al Asocia iei Na ionale Cultul Eroilor Regina Maria În istoria poporului român, anul 1918 reprezintă anul triumfului naţional, anul încununării victorioase a lungului şir de lupte şi sacrificii umane şi naţionale pentru făurirea statului naţional unitar. În această zi, ne mândrim cu faptul că am moştenit o ţară bogată cu câmpii mănoase, cu munţi înalţi şi semeţi de o rară frumuseţe, brăzdaţi de ape limpezi, cu multe bogăţii în adâncuri toate stăpânite din vremuri de demult de poporul nostru, paşnic şi harnic, cu o cultură bimilenară şi o istorie bogată în fapte şi evenimente cu care ne mândrim. Să ne aducem aminte de Burebista şi Decebal, de domnitorii şi voievozii Dragoş, Bogdan, Basarab I şi Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu, care s-au opus în faţa celor ce voiau să cotropească mândrele plaiuri româneşti lăsate nouă de moșii şi strămoşii noştri. Să nu-i uităm niciodată pe martirii Horia, Cloşca şi Crişan, revoluţionarii Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, să ne închinăm cu evlavie şi să-i pomenim pe Mihai Viteazul, care, pentru prima dată, în anul 1600, a realizat unirea teritoriilor istorice româneşti sub un sigur drapel, pe Alexandru Ioan Cuza care, la 24 ianuarie 1859, a unit Moldova cu Ţara Românească. Să sărbătorim în fiecare an cu emoţie justificată şi mândrie naţională ziua de 1 decembrie a anului 1918, când românii adunaţi la Alba Iulia au realizat prin voinţa lor România Mare. Să comemorăm şi să-i cinstim pe toţi cei care au căzut eroic de-a lungul istoriei, în marile conflagraţii duse pentru apărarea gliei străbune şi a fiinţei neamului românesc. Să consemnăm pentru generaţiile viitoare locul marilor bătălii duse pentru întregirea şi apărarea pământului nostru strămoşesc: Posada, Podul Înalt, Călugăreni, Şelimbăr, Plevna, Griviţa, Vidin, Rahova, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz şi Oarba de Mureş unde, în anul 1944, au căzut eroic de ostaşi români în luptele împotriva armatei hortisto-fasciste, pentru refacerea frontierei de vest a României, aşa cum a fost stabilit prin Tratatul de la Trianon. Să păstrăm această moştenire cu frumoasele tradiţii, cu tot ce este frumos şi modern în ţara noastră România! C O N T E N T S Editorial The Moldavian Military Congress (October 20-27, 1917) - a Turning Point Event in the National Revival Movement from Bessarabia - Vitalie Ciobanu, Ph.D., Mihai Tașcă, Ph.D. The Demarche of Counties Cahul and Ismail regarding the Union of Bessarabia with Romania, before March 27, Scientific Researcher Mihai Taşcă, Ph.D. Captain Nicolae Deculescu escaped from the Captivity of the Enemy Scientific Researcher III Sorin Cristescu, Ph.D General Constantin Christescu in the Events of Brigade General (r) prof. univ. Adrian Stroea Ph.D., Colonel (r) Marin Ghinoiu The Review Deşteptarea in the Analysis of the Police and General Security Directorate (1917) Assistant Professor Alin Spânu, Ph.D. King Ferdinand I Word for the Union of the Romanian Nation (Part IV) Neculai Moghior Vasile Stoica-Avrigeanul serving Great Romania with the Weapon in the Hand or with the Wor d - Brigade General (r) Ion I. Dănilă And they made the Union - Alexandra Dana Zecheru Participants from Sibiu at the Great Assembly in Alba Iulia - Alexiu Tatu, Ph.D. From Bender to Calea Victoriei. November 18/December 1, Colonel Gabriel-George Pătraşcu, Ph.D. The Banat Problem in the Activity of Colonel Toma Dumitrescu as a Representative to the Allied Armies of Orient Commandment (October-December 1918) - Cornel Mărculescu, Ph.D. Romanians from the former County of Cojocna that participated in the First World War ( ) Colonel (r) Alexandru Bucur, Ph.D., Vasile Mărculeţ, Ph.D. About the Nutrition of the civil Population in the Danube Delta during the First World War - Laurenţiu Mănăstireanu, Ph.D. Agora 100 4(82) 2018 document

103

104