Poezia biblicã I. Rãspândirea poeziei în Vechiul Testament În Biblie "se gãseºte poezie care a atras uimirea ºi admiraþia lumii. Ea nu este egalatã nici mãcar de cele mai strãlucite opere ale geniului omenesc prin frumuseþea ei strãlucitoare, prin maiestatea ei sublimã ºi solemnã, prin patosul ei miºcãtor" (CT 429). "Cele mai vechi, dar ºi cele mai sublime discursuri poetice cunoscute de om se gãsesc în Scripturi" (Ed 159). Cântãrile Sionului nu au seamãn. Aproape 40% din Vechiul Testament este poezie. Pentru cititorul obiºnuit al KJV ºi al multor altor versiuni engleze [ºi de altã limbã], aceasta este o descoperire uimitoare. El se aºteaptã sã vadã poezia tipãritã sub forma versurilor ºi strofelor, cu rimã ºi ritm, deºi cele mai multe versiuni obiºnuite nu fac aproape deloc deosebire între vers ºi prozã în aranjarea în paginã. A rãmas în seama unor revizori sã prezinte poezia biblicã sub formã de versuri. Cea mai mare parte a poeziei biblice apare în Vechiul Testament: în fragmente mici în cãrþile istorice, în pasaje întreþesute cu porþiuni de prozã ale profeþilor ºi în ºase cãrþi care sunt poetice în întregime sau în mare parte. În Noul Testament, poezia apare numai în câteva cazuri izolate ºi atunci mai ales în citate din Vechiul Testament. Importanþa poeziei ºi a muzicii la evrei este atestatã de faptul cã limba ebraicã are câteva sinonime pentru cuvântul "cântare". Poezia ºi muzica sacre deþineau un loc de cinste printre obiectele principale de studiu în vechile ºcoli ale profeþilor (Ed 47; PP 593). În cãrþile istorice. În tot cuprinsul cãrþilor istorice ale Vechiului Testament sunt cazuri când poezia este folositã pentru a ilustra sau a însufleþi o relatare. Una din particularitãþile unice ale literaturii biblice constã din prezenþa paralelã a relatãrii în prozã ºi a celebrãrii poetice a evenimentului istoric. De pildã, imediat dupã raportul plastic al trecerii Mãrii Roºii de cãtre Israel, apare celebrarea poeticã a înfrângerii egiptenilor ºi a eliberãrii lui Israel, cântarea lui Moise ºi a Mariei (vezi Exod 14 ºi 15). Oda aceasta e una dintre cele mai vechi cântãri de biruinþã. Dupã relatarea în prozã a înfrângerii lui Sisera, cãpetenia oºtirilor regelui canaanit Iabin, de cãtre israeliþi sub conducerea Deborei ºi a lui Barac, apare oda de rãzboi numitã în mod obiºnuit "cântarea de laudã a Deborei ºi a lui Barac" (vezi Judecãtori 4 ºi 5). Poemul acesta a fost numit "cel mai mare cântec de rãzboi al tuturor vremurilor ºi popoarelor". Dupã relatarea morþii lui Ionatan ºi a lui Saul, pricinuitã de filisteni, apare miºcãtoarea "cântare de jale a lui David" (vezi 1 Samuel 31; 2 Samuel 1). În ceea ce priveºte rafinamentul gustului, delicateþea ºi perfecþiunea construcþiei, puþine elegii din literatura lumii se comparã cu aceastã piesã rarã de poezie elegiacã. Exemple de poezie apar în toate cãrþile Pentateucului, cu excepþia Leviticului. Sunt ºase în Genesa: Cântarea lui Lameh - 4,23.24; Blestemul asupra lui Canaan ºi binecuvântarea asupra lui
Iafet rostite de Noe - 9,25-27; Profeþia lui Dumnezeu pentru Rebeca - 25,23; Binecuvântarea lui Iacob de cãtre Isaac - 27,27-29; Binecuvântarea lui Esau de cãtre Isaac - 27,39.40; Binecuvântarea rostitã de Isaac asupra fiilor sãi - 49,2-27. Singurul exemplu de poezie din Exod este frumoasa Cântare a lui Moise ºi a Mariei - 5,1-18.21. Numeri are urmãtoarele cazuri: Binecuvântarea aaronicã - 6,24-26; Formule pentru pornirea ºi aºezarea chivotului - 10,35.36; Cântarea vãii - 21,14.15; Cântarea fântânii - 21,17.18; Cãderea Hesbonului - 21,27-30; Prezicerile lui Balaam - 23,7-10.18-24; 24,3-9.15-24. Deuteronom prezintã blestemele - 27,15-26; cântarea lui Moise - 32,1-43 ºi Binecuvântarea celor douãsprezece seminþii de cãtre Moise - 33,2-29. Unicul exemplu de versuri din Iosua este Porunca lui Iosua adresatã soarelui ºi lunii - 10,12.13. Judecãtori are Cântarea Deborei ºi a lui Barac - 5,1-31 ºi Ghicitorile lui Samson - 14,14.18; 15,16; Rut cuprinde Legãmântul lui Rut cu Naomi - 1,16.17. 1 Samuel are Cântarea de mulþumire a Anei - 2,1-10 ºi fragmente de cântãri populare de laude ale lui David - 18,7; 21,11. 2 Samuel are Cântarea de jale a lui David - 1,19-27; Elegia lui David la moartea lui Abner - 3,33.34; Cântarea de biruinþã a lui David - 22,2-51 (vezi Psalmi 18) ºi Cele din urmã cuvinte ale lui David - 23,1-7. În 1 Cronici apare Imnul lui David pentru aducerea chivotului - 16,8-36. În 2 Cronici sunt refrene poetice în 5,13; 6,1.2; 7,3; 20,21 ºi cuvintele de laudã la adresa lui Dumnezeu de la sfârºitul rugãciunii Solomon - 6,41.42. În cãrþile profetice. Cãrþile profetice ale Vechiului Testament au o contribuþie unicã la literatura mondialã în ce priveºte împletirea prozei cu poezia într-o succesiune continuã. În cãrþile acestea întâlnim deopotrivã istorie profeticã, discurs elocvent ºi celebrare poeticã. Profetul transmite cuvintele profeþiei divine; el vorbeºte în fraze pasionate ºi propoziþii echilibrate de o elocvenþã sublimã, mustrând, îndemnând, demascând, mângâind pe poporul sãu neascultãtor; ºi þese în discursul sãu literar inspirat lirismul adus de poezie - totul alcãtuind un prototip literar nemaiîntâlnit în celelalte literaturi ale lumii. Primele 39 de capitole ale lui Isaia constau din pasaje în care se împletesc proza ºi poezia; dar capitolele 40-66 sunt aproape în totul poezie. Capitolele 1-31 ºi 46-51 ale lui Ieremia prezintã un amestec de prozã ºi poezie. Sunt puþine cazuri de poezie în Ezechiel ºi Daniel. Cea mai mare parte din aºa numiþii profeþi mici constã în întregime sau în parte din poezie. Numai Hagai ºi Maleahi sunt exclusiv prozã. Elocvenþa pasionatã ºi adesea nãvalnicã a profeþilor îºi gãseºte expresia în cadenþe alese de poezie sensibilã. În cãrþile poetice. Cinci cãrþi ale Vechiului Testament pot fi privite ca fiind cãrþi poetice, întrucât constau în întregime sau covârºitor de mult din literaturã sub formã de versuri. Acestea sunt Psalmi, Proverbe, Plângerile, Cântarea cântãrilor ºi Iov. Psalmi, Plângerile ºi Cântarea Cântãrilor sunt poezie purã. Iov e, în principal, poezie - numai prologul ºi epilogul ei sunt în prozã. Proverbe sunt practic filozofie în versuri. Pe lângã acestea, Eclesiast are o parte substanþialã de poezie frumoasã. II. Cãrþile poetice ale Vechiului Testament
Psalmi. Psalmi sunt chintesenþa poeziei lirice. Datoritã profunzimii emoþiei ºi a înãlþimii aspiraþiei, a dezvãluirii totale a celor mai intime întrebãri ºi frãmântãri ale sufletului omenesc, datoritã frumuseþii, delicateþii ºi, uneori, a puterii ºi maiestãþii formulãrilor, Psalmii nu au rival când sunt comparaþi cu expresiile cele mai frumoase folosite în întreaga poezie liricã omeneascã. Cãci ce altã poezie poate sã se mãsoare cu poezia care are ca temã cãutarea Dumnezeului celui veºnic de cãtre sufletul omenesc? Dupã cum cele spirituale ºi veºnice se ridicã deasupra celor fireºti ºi trecãtoare, tot aºa poezia Psalmilor depãºeºte cu mult cele mai mari comori ale liricii lumii. Proverbe. Forma literarã caracteristicã a Proverbelor este mashal sau proverbul unitar, o pereche simplã de versuri paralele, care exprimã într-un limbaj extrem de concis un adevãr clar, axiomatic. Forma predominantã este aceea a paralelismului antitetic sau contrastant, de pildã: "Cine vorbeºte mult nu se poate sã nu pãcãtuiascã, dar cel ce-ºi þine buzele, este un om chibzuit" (Proverbe 10,19). Dar sunt ºi numeroase cazuri de paralelism sinonimic, de pildã: "O inimã priceputã dobândeºte ºtiinþa, ºi urechea celor înþelepþi cautã ºtiinþa" (Proverbe 18,15); ºi de paralelism sintetic, de pildã: "Ascultã sfaturile ºi primeºte învãþãtura, ca sã fii înþelept pe viitor" (Proverbe 19,20). Aceastã formulã este tiparul literar pentru întregul material al cap. 10,22 la 16,33; se gãseºte de asemenea, în mod neregulat, pe parcursul întregii cãrþi. Adesea, înþelepciunea Proverbelor ia forma monologului (vezi 1,20-33; 7,1 la 8,36), a poemului sub forma sonetului (vezi 4,10-19; 9,1-18; 24,30-34), a epigramei (vezi 23,19-21.26-28.29-35) ºi a acrostihului valoros care încheie cartea: Poemul femeii virtuoase (31,10-31). Acesta constã din 22 de versuri, fiecare vers începând cu o literã a alfabetului ebraic, în ordinea obiºnuitã a acestuia. Astfel, într-o varietate de forme, Proverbele îºi ajung scopul: sã inspire respect faþã de Dumnezeu, sã promoveze înþelepciunea ºi sã dea sfaturi cu privire la virtuþile practice. Plângerile. În limba ebraicã, cartea Plângerile prezintã o structurã poeticã unicã: sistemul ei metric este acela al ritmului qinah ºi forma ei generalã este aceea a acrostihului. În ritmul qinah, fiecare vers are cinci mãsuri, trei în prima jumãtate ºi douã în a doua jumãtate, dând efectul unui lung crescendo urmat de un decrescendo mai scurt, ca ºi cum durerea creºte pânã la apogeu ºi apoi dispare mai repede. În plus, poemul ca întreg este un exemplu extins de ritm qinah, întrucât cântecul de jale ajunge la apogeu în cap. 3 ºi dispare mai rapid atingând nivelul de bazã la finele cap. 5.
Forma de acrostih a Plângerilor este complexã. Primul capitol constã din 22 de tristihuri, fiecare vers începând cu literele alfabetului ebraic în ordinea lor obiºnuitã. Al doilea capitol urmeazã acelaºi tipar, cu o uºoarã variaþie a ordinii alfabetului. Capitolul al treilea are litere-acrostih la fiecare rând al fiecãrui tristih, ca un fel de apogeu pentru poem. Capitolul al patrulea trece la distihuri în ritm qinah cu litere-acrostih numai la începutul fiecãrui distih. Capitolul al cincilea renunþã ºi la structura de acrostih ºi la ritmul qinah, ca ºi cum formele literare uzuale nu mai erau potrivite pentru a exprima durerea scriitorului. Poemul este un model de structurã artisticã. Cântarea cântãrilor. Cântarea cântãrilor este singura carte din Biblie care constã în întregime din poezie sub forma dialogului. Este un fermecãtor exemplu de poem pastoral oriental. Imaginile pitoreºti care apar într-o succesiune rapidã pe tot parcursul cãrþii sunt caracteristice acestui tip de poezie. Gândirea occidentalã are dificultãþi de înþelegere ºi apreciere a francheþii acestei vorbiri figurate. Înþelegerea naturii figurate a limbajului acestui tip de poezie va duce la înþelegerea soliei cãrþii. Iov. Fãrã îndoialã, opera cea mai reuºitã din punct de vedere artistic al geniului literar ebraic este cartea lui Iov. Tema cãrþii este legatã de strãvechea problemã a suferinþei omeneºti: într-o lume creatã ºi susþinutã de un Dumnezeu bun ºi drept, de ce trebuie sã sufere un om bun? Într-un cadru narativ de proporþii epice, un dialog dramatic încearcã sã rezolve problema. Are loc o dezbatere în trei cicluri, Iov ºi prietenii sãi alternând în discuþie; dar ultimul ciclu e lãsat neterminat, argumentaþia încheindu-se. Intrã în scenã un tânãr ca pentru a da soluþia sigurã ºi finalã, însã Dumnezeu Însuºi intervine. Cartea lui Iov este remarcabilã prin generozitatea temei ºi anvergura tratãrii, prin frumuseþea ºi varietatea descrierilor naturii ºi prin amplitudinea efectelor ei dramatice de pe pãmânt ºi din cer; prin conºtientizarea prezenþei lui Dumnezeu în viaþa omului ºi prin tratarea profundã a naturii mântuirii ºi a realitãþii existenþei unui Rãscumpãrãtor. Eclesiast. Cartea Eclesiastului sau a propovãduitorului este lucrarea lui Solomon, "regele cel mai însemnat, cel mai bogat ºi cel mai înþelept" al tuturor timpurilor (9T 281). Cartea a fost scrisã în anii de mai târziu ai vieþii sale, când, dupã încercãri prelungite de a gãsi satisfacþie în plãcerile acestei lumi, ºi-a dat seama de pãcãtoºenia acestei purtãri ºi s-a întors la Dumnezeu, Izvorul înþelepciunii sale. "ªi acum, dupã ce a învãþat dintr-o tristã experienþã cât de lipsitã de înþelepciune este o asemenea viaþã, dorinþa lui arzãtoare a fost de a-i preveni pe oameni sã nu treacã prin experienþa amarã pe care o avusese el" (PK 80). Deºi cea mai mare parte a cãrþii Eclesiast e scrisã sub formã de prozã, existã ºi pasaje magnifice de poezie, culminând cu poemul "Adu-þi aminte de Fãcãtorul tãu" (12,1-8), care este un exemplu generos de utilizare a figurilor de stil orientale. Pentru o prezentare mai detaliatã a acestor cinci cãrþi, vedeþi introducerea fiecãreia din ele. III. Caracteristicile poeziei biblice
Impregnatã de prezenþa Dumnezeu. Poezia Vechiului Testament este caracterizatã printr-o conºtientizare intensã a realitãþii lui Dumnezeu. Ea emanã din plin prezenþa Sa. Este cu totul religioasã. În Cântarea de jale a lui David pentru Saul ºi Ionatan, iubirea lui pentru de Ionatan este subordonatã dezgustului provocat de revoltãtoarea lipsã de respect doveditã prin luarea vieþii regelui, unsul lui Dumnezeu. În Cântarea Deborei ºi a lui Barac, rãzbunarea asupra vrãjmaºului este subordonatã încrederii în Dumnezeu. În poezia ebraicã, Dumnezeu este pretutindeni de faþã. Iubirea faþã de naturã. Poezia Vechiului Testament abundã în iubire faþã de naturã. Strãluceºte de impresii pitoreºti de o frumuseþe desãvârºitã. Dar pentru poetul ebraic, frumuseþea sau maiestatea naturii nu e niciodatã un scop în sine. Iubirea faþã de naturã conduce la Creator ºi inspirã poetului o devoþiune ºi mai profundã faþã de Dumnezeu. "Foc ºi grindinã, zãpadã ºi ceaþã, vânturi nãprasnice" pot sã vinã, dar ele împlinesc "poruncile Lui" (Psalmi 148,8). În Psalmul furtunii cu trãsnete (Psalmul 29), poetul este impresionat nu atât de mult de manifestarea fizicã a fenomenelor naturii, cât de puterea, slava ºi bunãtatea lui Dumnezeu manifestate în furtunã: "în locaºul Lui totul strigã: Slavã!' Domnul stãtea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul." ["Domnul ºade Împãrat peste potop", trd. KJV; "a împãrãþit peste potop", trd. G.Gal.] (v. 9.10). Tot astfel acþiunilor fiarelor sãlbatice din timpul nopþii îndreaptã gândurile psalmistului spre Cel care le-a creat: "El a fãcut luna ca sã arate vremurile; soarele ºtie când trebuie sã apunã. Tu aduci întunericul ºi se face noapte atunci toate fiarele pãdurilor se pun în miºcare; puii de lei mugesc dupã pradã, ºi îºi cer hrana de la Dumnezeu. Când rãsare soarele, ele fug înapoi, ºi se culcã în vizuinile lor. Dar omul iese la lucrul sãu, ºi la munca lui, pânã seara. Cât de multe sunt lucrãrile Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai fãcut cu înþelepciune" (Psalmi 104,19-24). Calitãþi universale. În general, poezia Vechiului Testament evitã abstractul, tinde sã renunþe la demonstraþii amãnunþite ºi abundã în idei care sunt comune tuturor oamenilor. Ea este cu totul concretã. ªi e sentenþioasã, comprimând mult în puþin. Cele mai profund etice adevãruri sunt exprimate în cele mai simple proverbe. De aceea este atât de potrivitã pentru a fi citatã. De
asemenea ea este bogatã în figuri de stil, în comparaþii, metafore ºi personificãri, care dau prospeþime ºi vigoare ideilor ei, fãcându-le clare ºi pe înþelesul tuturor oamenilor, indiferent de clasã, rang sau timp. Frumosul în naturã. Ca dovezi de frumuseþe în tratarea poeticã a naturii, notaþi urmãtoarele exemple: Sosirea primãverii "Cãci iatã cã a trecut iarna; a încetat ploaia, ºi s-a dus. Se aratã florile pe câmp a venit vremea cântãrii ºi se aude glasul turturicii în câmpiile noastre. Se pârguiesc roadele în smochin ºi viile înflorite îºi rãspândesc mirosul Scoalã-te, iubito, ºi vino frumoaso" (Cântarea cântãrilor 2,11-13). Calul de rãzboi "Tu dai putere calului, ºi-i îmbraci gâtul cu o coamã ce fâlfâie? Tu-l faci sã sarã ca lãcusta? Nechezatul lui puternic rãspândeºte groaza. Scurmã pãmântul ºi, mândru de puterea lui, Se aruncã asupra celor înarmaþi; κi bate joc de fricã, nu se teme, ªi nu se dã înapoi dinaintea sãbiei. Zângãneºte tolba cu sãgeþi pe el,
Suliþa ºi lancea strãlucesc, Fierbe de aprindere, mãnâncã pãmântul n-are astâmpãr când rãsunã trâmbiþa. La sunetul trâmbiþei parcã zice: Înainte!' De departe miroase bãtãlia, glasul ca de tunet al cãpeteniilor ºi strigãtele de luptã" (Iov 39,19-25). Frumosul în natura omeneascã. Ca exemple de tratare poeticã a naturii omeneºti, notaþi urmãtoarele: Ataºamentul filial Rut a rãspuns: "Nu sta de mine sã te las ºi sã mã întorc de la tine! Încotro vei merge tu voi merge ºi eu, unde vei locui tu, voi locui ºi eu; poporul tãu va fi poporul meu, ºi Dumnezeul tãu va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri ºi eu, ºi voi fi îngropatã acolo. Facã-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mã va despãrþi de tine decât moartea!" (Rut 1,16.17). Primejdie pe o mare agitatã "El a zis ºi a pus sã sufle furtuna, care a ridicat valurile mãrii. Se suiau spre ceruri, se pogorau în adânc; sufletul le era pierdut în faþa primejdiei.
Apucaþi de ameþealã, se clãtinau ca un om beat, ºi zadarnicã le era toatã iscusinþa." (Psalmi 107,25-27). Iubirea dintre un bãrbat ºi o fecioarã "Ca un mãr între copacii pãdurii, aºa este prea iubitul meu între tineri. Cu aºa drag stau la umbra lui, ºi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele. El m-a dus în casa de ospãþ, ºi dragostea era steagul fluturat peste mine." (Cântarea cântãrilor 2,3.4). Patriotism înflãcãrat "Dacã te voi uita, Ierusalime, sã-ºi uite dreapta mea destoinicia ei! Sã mi se lipeascã limba de cerul gurii, dacã nu-mi voi aduce aminte de tine, Dacã nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!" (Psalmi 137,5.6). Durere sfâºietoare "Cum a murit Ionatan pe dealurile tale! Mã doare dupã tine, frate Ionatane! Tu erai plãcerea mea; dragostea ta pentru mine era minunatã: mai pe sus de dragostea femeiascã. Cum au cãzut vitejii! Cum li s-au pierdut armele!" (2 Samuel 1,25-27).
Încredere desãvârºitã "Dar ºtiu cã Rãscumpãrãtorul meu este viu, ºi cã Se va ridica la urmã pe pãmânt. Chiar dacã mi se va nimici pielea, ºi chiar dacã nu voi mai avea carne, voi vedea totuºi pe Dumnezeu. Îl voi vedea ºi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, ºi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeºte de dorul acesta înlãuntrul meu." (Iov 19,25-27). Sublimitate. Ca exemple de sublim în poezie, luaþi în considerare pasajele acestea: "Luaþi aminte ceruri, ºi voi vorbi; Ascultã, pãmântule, cuvintele gurii mele. Ca ploaia sã curgã învãþãturile mele, Ca roua sã cadã cuvântul meu, Ca ploaia repede pe verdeaþã, Ca picãturile de ploaie pe iarbã!" (Deuteronom 32,1.2). "Acum, Doamne, Dumnezeule, scoalã-te, vino la locul Tãu de odihnã, Tu ºi chivotul mãreþiei Tale. Preoþii Tãi, Doamne Dumnezeule, sã fie îmbrãcaþi cu mântuirea, ºi prea iubiþii Tãi sã se bucure de fericire!" (2 Cronici 6,41). "Ridicaþi-vã ochii în sus, ºi priviþi! Cine a fãcut aceste lucruri? Cine a fãcut sã meargã dupã numãr, în ºir, oºtirea lor? El le cheamã pe toate pe nume;
Aºa de mare e puterea ºi tãria Lui, cã una nu lipseºte." (Isaia 40,26). IV. Elementele metrice ale poeziei ebraice Generalitãþi. Spre deosebire de cea mai mare parte a poeziei engleze moderne, poezia ebraicã nu depinde de o schemã de versuri cu accent ºi rimã repetate în mod regulat. Accentul e neregulat, iar rima, dacã apare cumva, pare ocazionalã sau accidentalã. Pentru cei care trebuie sã citeascã Biblia în traducere, cea mai însemnatã bazã metricã a versului ebraic constã din simetria echilibratã a formei ºi a sensului, cunoscutã sub numele de paralelism. Cel dintâi erudit care a examinat atent structura poeziei ebraice ºi care a pus studiul ei pe o bazã solidã a fost episcopul Robert Lowth, învãþat ºi profesor la Oxford. În lucrarea lui Lectures on the Sacred Poetry of the Hebrews (1753), Lowth a arãtat tendinþa poeziei ebraice de a aranja declaraþiile în perechi, asemenea unui sunet cu ecoul lui, ca paralelism al pãrþilor. Watts-Dunton a numit-o "ritm al simþului", iar Van Dyke a descris-o ca "ritm al ideilor". Cu privire la acest element distinct al structurii poeziei ebraice, Stanley spune: "Bãtãile ritmice ºi rapide ca acelea ale aripilor, înãlþarea ºi scufundarea ca acelea ale unei inimi îngrijorate, care au fost frumos descrise ca fiind esenþa structurii paralele a poeziei ebraice, sunt extrem de potrivite pentru jocul nesfârºit al sentimentului uman ºi pentru înþelegerea fiecãrei epoci ºi naþiuni." E vrednic de notat cã acest element poetic a fost redat aproape intact în limba englezã. Deºi sursa factorului paralelismului este necunoscutã, trebuie notat faptul cã elementul paralelismului, ca o caracteristicã a poeziei ebraice, e împãrtãºit ºi de alte literaturi antice, ca de exemplu cea egipteanã, asiro-babilonianã ºi canaanitã. Un exemplu de paralelism al structurii, în forma lui cea mai simplã, poate fi vãzut în aºa-numita Cântare a sãbiei sau Cântarea lui Lameh (Genesa 4,23.24), care este probabil cel mai vechi exemplu de poezie din Biblie. În aceastã cântare de ºase versuri a lui Lameh, structura paralelã a versului ebraic apare în cea mai evidentã simplitate. Poemul constã din trei distihuri sau paralelisme sinonimice: "Ada ºi Þila, ascultaþi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaþi cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea, ªi un tânãr pentru vânãtãile mele. Cain va fi rãzbunat de ºapte ori, Iar Lameh de ºaptezeci de ori câte ºapte." Începând cu acest exemplu, vom continua sã explicãm ºi sã exemplificãm mai profund principiului paralelismului ca factor determinant principal în versul ebraic.
Forme primare de paralelism. În general, sunt recunoscute trei forme primare de paralelism: 1. Paralelismul sinonimic, în care ideea fundamentalã este repetatã folosind alte cuvinte sau imagini în stihul al doilea al distihului, de pildã: "Strângeþi-vã ºi ascultaþi, fii ai lui Iacov! Ascultaþi pe tatãl vostru, Israel!" (Genesa 49,2). "Opreºte-te, soare, asupra Gabaonului, ªi tu, lunã, asupra vãii Aialonului!" (Iosua 10,12). "Orânduirile Domnului sunt fãrã prihanã ºi veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate ºi lumineazã ochii." (Psalmi 19,8). 2. Paralelismul antitetic sau contrastant, în care ideea primului stih al unui distih este explicatã mai departe prin contrast sau inversare în stihul al doilea, ca de exemplu: "Aºa sã piarã toþi vrãjmaºii Tãi, Doamne! Dar cei ce-l iubesc sunt ca soarele, când se aratã în puterea lui" (Judecãtori 5,31). "Cãci Domnul cunoaºte calea celor neprihãniþi, dar calea pãcãtoºilor duce la pieire." (Psalmi 1,6). "Mânia împãratului este ca rãcnetul unui leu, ºi bunãvoinþa lui este ca roua pe iarbã." (Proverbe 19,12). 3. Paralelismul sintetic sau constructiv, în care stihul al doilea al distihului adaugã o idee la primul stih prin completare, dezvoltare sau întãrire. Cele douã stihuri pot sta în relaþie de cauzã ºi efect, condiþie ºi concluzie, expunere ºi completare etc., ca de exemplu: "Totuºi, Eu am uns pe Împãratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt." (Psalmi 2,6). "Domnul Se uitã de la înãlþimea cerurilor peste fiii oamenilor, sã vadã de este vreunul care sã aibã pricepere ºi care sã caute pe Dumnezeu." (Psalmi 14,2). "Mai bine un prânz de verdeþuri, ºi dragoste
decât un bou îngrãºat, ºi urã." (Proverbe 15,17). "Rãspunde însã nebunului dupã nebunia lui, ca sã nu se creadã înþelept." (Proverbe 26,5). "Un om pizmaº se grãbeºte sã se îmbogãþeascã, ºi nu ºtie cã lipsa va veni peste el." (Proverbe 28,22). Forme secundare de paralelism. Pe lângã formele primare de paralelism, au fost recunoscute trei forme secundare: 1. Paralelismul emblematic, un tip înfrumuseþat de paralelism sinonimic, în care o figurã de stil sau o imagine de vreun fel oarecare este folositã pentru a dezvolta ideea, ca de exemplu: "Nu te mânia pe cei rãi ºi nu te uita cu jind la cei ce fac rãul; cãci sunt cosiþi iute ca iarba, ºi se vestejesc ca verdeaþa." (Psalmi 37.1.2). "Sã se umple de ruºine ºi sã dea înapoi toþi cei ce urãsc Sionul! Sã fie ca iarba de pe acoperiºuri, care se usucã înainte de a fi smulsã! Secerãtorul nu-ºi umple mâna cu ea, cel ce leagã snopii nu-ºi încarcã braþul cu ea, ºi trecãtorii nu zic: Binecuvântarea Domnului sã fie peste voi! Vã binecuvântãm în Numele Domnului!" (Psalmi 129,5-8). 2. Paralelismul culminant sau în trepte, un tip viguros de paralelism sintetic, în care unul sau mai multe cuvinte cheie sau una sau mai multe expresii cheie sunt repetate ºi duse mai departe, pânã când ideea este completatã chiar la sfârºitul paralelismului extins, ca de pildã: "...Cãci El vine,
vine sã judece pãmântul. El va judeca lumea cu dreptate ºi popoarele dupã credincioºia Lui." (Psalmi 96,13). "Îmi ridic ochii spre munþi... De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a fãcut cerurile ºi pãmântul. Da, El nu va îngãdui sã þi se clatine piciorul; Cel ce te pãzeºte, nu va dormita. Iatã cã nu dormiteazã, nici nu doarme Cel ce pãzeºte pe Israel." (Psalmi 121,1-4). 3. Paralelismul intercalat, un tip de paralelism în care primul ºi ultimul dintr-o serie de stihuri sunt asemãnãtoare ºi cuprind între ele un numãr de stihuri care dezvoltã ideea fundamentalã, ca de pildã: "Doamne, eu am strigat cãtre Tine, ºi m-am rugat Domnului, zicând: Ce vei câºtiga dacã-mi verºi sângele, ºi mã pogori în groapã? Poate sã Te laude þãrâna? Poate ea sã vesteascã credincioºia Ta? Ascultã, Doamne, ai milã de mine! Doamne, ajutã-mã!" (Psalmi 30,8-10). "Domnul κi întoarce Faþa împotriva celor rãi, ca sã le ºteargã pomenirea de pe pãmânt. Când strigã cei fãrã prihanã, Domnul aude,
ºi-i scapã din toate necazurile lor. Domnul este aproape de cei cu inima înfrântã, ºi mântuieºte pe cei cu duhul zdrobit. De multe ori vine nenorocirea peste cel fãrã prihanã, dar Domnul îl scapã totdeauna din ea. Toate oasele i le pãzeºte, ca nici unul din ele sã nu i se sfãrâme. Pe cel rãu îl omoarã nenorocirea, dar vrãjmaºii celui fãrã prihanã sunt pedepsiþi." (Psalmi 34,16-21). Variaþii de paralelism. Forma cea mai simplã ºi cea mai obiºnuitã de paralelism este ansamblul de douã stihuri sau distihul, dar acesta se multiplicã adesea în trei sau patru stihuri, putând ajunge sã aibã un numãr considerabil de stihuri într-o mare varietate de combinaþii. Astfel, câteva stihuri consecutive pot avea acelaºi înþeles, ca de pildã: "Râurile vuiesc, Doamne, râurile vuiesc tare, râurile se umflã cu putere." (Psalmi 93,3). "Cum sã te dau, Efraime? Cum sã te predau, Israele? Cum sã-þi fac ca Admei? Cum sã te fac ca Þeboimul?" (Osea 11,8). "Fiii noºtri sunt ca niºte odrasle, cari cresc în tinereþea lor; fetele noastre ca niºte stâlpi sãpaþi frumos, cari fac podoaba caselor împãrãteºti. Grânarele noastre sunt pline
ºi gem de tot felul de merinde; turmele ni se înmulþesc cu miile, cu zecile de mii, în câmpiile noastre: viþelele noastre sunt prãsitoare; nu-i nici o pagubã, nici o robie, nici un þipãt în uliþele noastre!" (Psalmi 144,12-14). Uneori douã stihuri sinonime pot fi îmbogãþite printr-un al treilea, ca de pildã: "Ruben, tu, întâiul meu nãscut, Puterea mea ºi pârga tãriei mele, Întâiul în vrednicie ºi întâiul în putere." (Genesa 49,3). "Iudo, tu vei primi laudele fraþilor tãi; Mâna ta va apuca de ceafã pe vrãjmaºii tãi. Fiii tatãlui tãu se vor închina pânã la pãmânt înaintea ta." (Genesa 49,8). Sau primele douã stihuri pot fi sinonime, iar al treilea este completare la ideea de bazã, ca de exemplu: "Împãraþii pãmântului se rãscoalã, ºi domnitorii se sfãtuiesc împreunã împotriva Domnului ºi împotriva Unsului Sãu." (Psalmi 2,2). "Iosif este vlãstarul unui pom roditor, Vlãstarul unui pom roditor sãdit lângã un izvor; Ramurile lui se înalþã deasupra zidului." (Genesa 49,22). Uneori, într-un ansamblu de patru stihuri, primul este paralel cu al treilea, ºi al doilea cu al patrulea, formând în model încruciºat, ca de pildã: "Domnul este lumina ºi mântuirea mea: de cine sã mã tem?
Domnul este sprijinitorul vieþii mele: de cine sã-mi fie fricã?" (Psalmi 27,1). "Þara lor este plinã de argint ºi de aur, ºi comorile lor n-au sfârºit; þara este plinã de cai, ºi carele lor sunt fãrã numãr." (Isaia 2,7). Aceste combinaþii de aranjamente permit dezvoltarea ideii, propoziþie dupã propoziþie, pe tot parcursul poemului, diferitele propoziþii fiind amestecate cu repetarea unui refren, ca în Psalmul 136: "Lãudaþi pe Domnul, cãci este bun, cãci în veac þine îndurarea Lui! Lãudaþi pe Dumnezeul dumnezeilor, cãci în veac þine îndurarea Lui! Lãudaþi pe Domnul domnilor, cãci în veac þine îndurarea Lui!" (v. 1-3). Ar putea fi prezentate numeroase alte forme de paralelism, dar credem cã au fost date suficiente exemple pentru a arãta cã, în poezia ebraicã, existã o strânsã legãturã între idee ºi structura metricã, cã poezia ebraicã permite cea mai mare libertate ºi varietate de structuri ºi cã luarea în consideraþie a construcþiei paralele este de folos pentru înþelegerea ºi exegeza unui anumit pasaj de poezie. Accentul. Un alt element al metrului ebraic, regãsit ºi literatura egipteanã, asiro-babilonianã ºi canaanitã, este cel al accentului repetat. Totuºi, când accentul este recunoscut ca element al construcþiei versului ebraic, prin aceasta nu se înþelege cã el apare în mod regulat în stih ºi cã existã o distribuire regulatã a silabelor accentuate ºi neaccentuate, ca în versul convenþional. Dimpotrivã, accentul apare de un anumit numãr de ori în stih, indiferent de numãrul silabelor. Stihul tipic al poeziei ebraice este împãrþit în douã pãrþi, cu douã silabe accentuate în fiecare jumãtate. În poezia elegiacã ºi în alte feluri de poezie cu încãrcãturã extrem de emoþionalã, stihul tipic are trei accente în prima jumãtate ºi douã accente în a doua jumãtate; ritmul acesta este numit ritmul qinah. Efectul lui este acela al unui crescendo de trei mãsuri urmat de un decrescendo mai scurt de douã mãsuri. O ilustraþie potrivitã al unui astfel de ritm se gãseºte în ebraicã în exemplul urmãtor: "A cãzut ºi nu se va mai scula fecioara lui Israel;
stã trântitã la pãmânt, ºi nimeni n-o ridicã." (Amos 5,2) În poezia epicã, didacticã ºi liturgicã, stihul tipic tinde sã prezinte trei silabe accentuate în fiecare jumãtate. Stihurile mai lungi ca acestea admit mai multe accente pe stih, fiind posibile diverse combinaþii. Dar în nici una dintre ele, nu existã nici un fel de legãturã între silabele accentuate ºi numãrul silabelor neaccentuate dintre accente. Din nefericire, baza de accente a versului ebraic nu e indicatã în traducere. În plus, multe chestiuni legate de acest element al prozodiei versului ebraic nu sunt încã rezolvate. Alte elemente. Pe lângã factorii paralelismului ºi accentului neregulat în poezia ebraicã, sunt demne de atenþie ºi alte elemente ale poeziei, ca de pildã construcþia stroficã, refrenul, aranjamentul acrostih, asonanþa ºi caracterul animat al stilului. Poemul, ca întreg, este deseori fragmentat într-o serie de strofe pentru a indica schimbarea ideii în cuprinsul întregului. Uneori aceste strofe sunt de lungime egalã sau aproape egalã, ca în Psalmii 1; 42; 43,119. Mai frecvent, lungimea lor nu e egalã, similar cu paragrafele din prozã. Subîmpãrþirea stroficã este uneori marcatã de un refren, ca în Psalmii 42; 43; 46; 57; 67. Mai puþin frecvent, refrenul se dezvoltã pe parcursul poemului, ca în v. 19.25 ºi 27 din 2 Samuel 1, unde David îi jeleºte pe Saul ºi pe Ionatan, dezvoltând refrenul "cum au cãzut vitejii" la a doua ºi a treia repetiþie. Uneori, ca în Proverbe, un poem poate sã constea din strofe organizate individual ºi aranjate tot atât de simetric ca ºi pãrþile componente ale unui sonet, ca de pildã Proverbe 6,6-11 sau 24,30-34. Uneori metodele paralelismului intercalat se regãsesc în tot poemul, strofa de început ºi cea de sfârºit a acestuia constituind un fel de plic al materialului inclus, ca în Psalmul 8. Aranjamentul în acrostih sau alfabetic, în care versurile sau strofele încep cu literele succesive ale alfabetului ebraic, apare în ebraica în diferite poeme, ca de exemplu Psalmi 37; 119 ºi Proverbe 31,10-31. Asonanþa sau corespondenþa sunetelor vocalice în cuprinsul stihului, care nu este evidentã în traducerile Bibliei, apare în ebraica unor versete ca Isaia 5,7, unde cuvintele ebraice pentru "judecatã" ºi "sânge vãrsat" ["asuprire"], cum ºi acelea pentru "dreptate" ºi "strigãte" au aceleaºi sunete vocalice. Iar în ebraica de la Isaia 17,12.13, este remarcabil efectul onomatopeic (adaptarea sunetului la exprimarea sensului), dând impresia talazurilor oceanului care lovesc þãrmul ºi se sparg de stânci. Caracterul viu ºi precis al stilului, caracteristic limbii ebraice, este deosebit de evident în poezia ebraicã; de pildã, disperarea totalã este exprimatã printr-o succesiune de tablouri plastice în Psalmi 69,1-3; chinul de a fi pãrãsit de Dumnezeu este zugrãvit printr-o pleiadã de imagini concrete în Plângeri 3,1-16. Fãrã îndoialã, în poezia evreilor, frumuseþea ideii ºi a formei sunt îmbinate într-un tot perfect. Lumina vieþii strãluceºte dintr-o candelã frumoasã. Mãrgãritarul adevãrului radiazã într-o casetã strãlucitoare. Sã ne închinãm dar Domnului în frumuseþea sfinþeniei.