PSALMII 22 i 21,22 Unirea noastr cu Hristos cel înviat Acest Psalm ne arat diferena absolut dintre noapte i zi, dintre moartea i învierea lui Hristos. Gsim aici mai întâi o emoionant descriere a scenei crucii, aa cum nici-un alt loc din Vechiul Testament nu o red. Domnul Isus este singur; nimeni nu se gândete la El; lumea ademenit de Satana Îl respinge i-i provoac cele mai infame chinuri. El este prsit de toi, chiar i de ucenicii Si; orele de întuneric Îl înconjoar i cuprind i sufletul Lui. El este fcut pcat, blestem, este prsit de Dumnezeu. Toate aceste adâncimi ale suferinei le-a suportat El, pentru c Dumnezeu în dragostea Sa a hotrât s n e m â n t u i a s c. Noi nu contribuim cu nimic la aceast lucrare unic, în afar de pcatele noastre. Noi putem crede în aceasta, dar nu putem s-o înelegem. Dragostea lui Dumnezeu, care a ales creatura pierdut, murdrit, pe dumanii Si, ca s-i introduc în Slava Sa, este în realitate de neîneles. De îndat ce a avut loc învierea lui Hristos (versetul 21), totul a devenit altfel. Dumnezeul Su, care nu I-a rspuns, pe când El striga ziua i noaptea ctre El, Îl ascult acum "din coarnele bivolului". Dup ce sângele Su preios a fost vrsat, El Îl ia din moarte. Abia atunci aude Dumnezeu strigtul Su, lacrimile Sale, rugciunile Sale i implorrile Sale, prin aceia c prin înviere El Îl elibereaz d i n m o a r t e. Pe baza acestei mântuiri Domnul Isus obine din partea lui Dumnezeu o familie, f r a i, în timp ce mai înainte El a fost singur. Acum El le vestete Numele Tatlui, i ei devin copii ai lui Dumnezeu (Ioan 20,17). Astfel noi avem prtia cea mai deplin care s-ar putea imagina cu Tatl i cu Fiul. Noi savurm dragostea minunat a Fiului, pe care noi Îl înconjurm acum ca frai ai Si, i dragostea Tatlui. În aceast relaie cu Dumnezeu, de care El Însui se bucur, ne-a aezat Domnul Isus. Ca rod al învierii Domnului, gsim o a doua binecuvântare: "Te voi luda în mijlocul adunrii". Privelitea oferit de aceste dou versete, cu siguran este cea mai mrea i sublim pe care Vechiul Testament o ofer. Cretinii înelegtori cunosc tabloul slujbei divine din Apocalipsa 5, unde M i e l u l tiat este subiectul adorrii. Toi sfinii proslvii sunt unii acolo în jurul tronului, al crui punct central este ocupat de Miel. Exist o prtie desvârit între sfini în cântarea de laud, care se înal spre El i care este reluat de miriadele de îngeri i de toat creaia, pân la nesfârit. Acest tablou minunat se deosebete îns de acela pe care noi Îl gsim în Psalmul 22. Aici T a t l este subiectul adorri, i Hristos Însui, ca Omul înviat, intoneaz cântarea de laud. El a putut s cuprind prsirea de Dumnezeu în toat adâncimea ei, îns a trit toat i mrimea mântuirii, care L-a scos din întunericul mormântului i L-a înlat în lumina deplin a prezenei Tatlui Su. El cânt cântri de laud î n m i j l o c u l A d u n r i i. El unete deci pe toi fraii Si cu Sine, în desftarea oferit de prezena lui Dumnezeu. Ca urmare a învierii lui Hristos, a sosit ora în care adevraii închintori se închin în Duh i adevr. Aceast or este amintit aici profetic, ca i în Ioan 4,23, cu toate c acolo este foarte aproape. Totui Domnul continu în acelai verset: "Vine îns ceasul, i a c u m a i v e n i t"; cci tot ceea ce cuprindea aceast or, a fost pus deja în lumin deplin: Tatl a fost fcut cunoscut, Duhul descoperit, iar adevrul a venit în lume în Persoana lui Hristos. Aa se face c în Ioan 4, adevraii închintori erau înc în viitor; îns obiectul, fiina i puterea închinrii erau prezente în Persoana Domnului. În Psalmul 22 Domnul Isus este tot aa de puin subiectul adorrii, ca i în Ioan 4, cci El însui cânt i se unete cu noi într-un cântec de laud, 1 / 6
al crui subiect este mântuirea S a, care este i mântuirea n o a s t r. El este urzitorul acestui cântec; cci numai un om înviat din mori putea s îneleag mântuirea în adevrata ei realitate. Aceasta este partea noastr prezent, când noi ludm pe Tatl în Adunare. Când închinarea este real, atunci este Hristos prezent în mijlocul nostru, care prin Duhul Su ne deschide gura. Am spus c aici este vorba de partea noastr prezent. Îns cu toat splendoarea sa, Psalmul acesta nu depete limitele în care putea s fie descoperit prtia în Vechiul Testament. Eu nu m îndoiesc de faptul c amintirea A d u n r i i aici se limiteaz numai la credincioii iudei, care au fost adunai în ziua de Rusalii, î n a i n t e ca iudeii i neamurile s alctuiasc un trup prin unirea lor; cci aceasta era o tain pe deplin ascuns pentru credincioii vechiului legmânt. Cu toate acestea, amintitul început iudaic al adunrii ocup aici un loc deosebit în Vechiul Testament. Niciunde nu se gsete o aluzie asemntoare; aici îns a fost necesar, pentru ca s prezinte rezultatele de la cruce într-o msur vrednic de o asemenea jertf. Astzi aceast prtie dintre Hristos i Adunare în cântarea de laud este partea noastr într-o msur mult mai mare. Psalmul 145 ne va arta i alte detalii, care sunt legate de aceasta. Îns ce privilegiu este s cunoti mântuirea în felul cum a cunoscut-o i a trit-o Hristos; împreun cu El s lauzi pe Tatl, care, prin învierea Fiului Su, ne-a pregtit aceast mântuire, dup ce mai înainte L-a dat pentru noi! Ce privilegiu, ca noi s fim obiectele unei asemenea dragoste! Hotrârea acestei dragoste a mers pân acolo, ca s aduc mai muli fii la slav i s-i uneasc cu Fiul Su. Mai târziu rmia iudaic va savura binecuvântri asemntoare, chiar dac într-o msur mai mic. Hristos va spune atunci: "În Adunarea cea mare, de la Tine este lauda Mea; Îmi voi împlini jurmintele înaintea celor ce se tem de El" (versetul 25). Marea Adunare era pentru Israel srbtoarea corturilor. Aceasta va deveni realitate în timpul împriei de o mie de ani, în timp ce pentru noi a avut deja loc la Rusalii (versetul 22), dup Pate i dup srbtoarea de pate (versetele 1-20), prin coborârea Duhului Sfânt, care a fcut din noi adoratori în Duh i adevr. Se gsete oare ceva care s se compare cu prtia cu Hristos în adorarea Tatlui? Aceast unire cu El în adorare este cea mai sublim caracteristic a prtiei. Domnul Isus Îi ocup locul în mijlocul sfinilor care s-au adunat în Numele Lui, ca s se închine. Oricât de ruinoas ar fi decderea Adunrii în zilele noastre, acest privilegiu preios nu s-a pierdut, ci este partea acelora care se strâng în jurul Lui, chiar dac sunt numai doi sau trei. Pstorul i oaia PSALMUL 23 Aa cum am vzut în Psalmul 22, lucrarea svârit pe cruce constituie punctul de plecare atât pentru relaiile noastre cu Tatl i cu Fiul, cât i al laudei, pe care Hristos o intoneaz în mijlocul a lor Si. Crucea este îns i punctul de plecare al tuturor experienelor frumoase ale Psalmului 23. Nimeni nu poate face aceste experiene, dac nu este mântuit; lumea nu cunoate absolut nimic din acestea. Ele stau deschise numai acelora care prin credin au acceptat lucrarea lui Hristos. Trebuie mai întâi s fi o oaie pierdut, care a fost regsit de pstorul ei, ca s poi s-i aparii i s-l urmezi. Începând din acest moment, oaia cunoate drumul care sfârete în casa Tatlui. Îns ea trebuie condus acolo, meninut i înviorat de ctre un Conductor, cruia Îi este cunoscut drumul, care cunoate greutile, pericolele i izvoarele de ajutor. Acestea sunt misiunile felurite ale Pstorului. Sub conducerea Sa, oaia nu se teme de nici-un ru. Ea tie c Conductorul ei a trit El Însui toate 2 / 6
experienele acestui drum i de aceea este pe deplin în stare s-o conduc pe acest drum. Faptul c Domnul Isus a parcurs aceast lume pentru noi, este temelia l e g t u r i i n o a s t r e c u E l î n u m b l a r e. Noi avem p r t i e c u E l în aceasta, pentru c drumul nostru nu este altul, decât acela pe care a mers El Însui. Cu toate acestea noi putem atinge elul cltoriei numai în permanent dependen de Pstorul care ne conduce. Singurul nostru izvor de ajutor const în faptul de a-l urma pe Acela, care "poate s ne mântuiasc pe deplin (asta înseamn: pân la sfârit)". "Urmeaz-M!", sunt primele cuvinte pe care Domnul Isus le adreseaz ucenicilor Si (Matei 4,19). Prin aceste cuvinte de via, El lucreaz în ei starea de pregtire i împarte cu ei puterea de a-l urma, s umble cu El i ca El. Aceasta este chemarea oilor în aceast lume. Îns cu cât grij le înconjoar El! El Se aeaz înaintea lor, ca s le arate drumul. El merge înapoia lor, ca s le protejeze, i lâng ele, ca s le in împreun i s le învioreze. Oaia poate spune: E l m c o n d u c e; T u e t i cu mine, buntatea i bunvoina m vor î n s o i. Pstorul tie ce fel de hran trebuie oilor i ce potolete setea lor. El Însui a gsit în pustie o hran pe care nimeni n-o cunotea; voia Tatlui Su (Ioan 4,34). Dac este vorba de "crarea neprihnirii", de crarea prin "Valea umbrei morii" sau de "calea vieii" - El le-a parcurs pe toate. Psalmul 16 corespunde într-un mod remarcabil Psalmului nostru. Numai c el ne prezint pe Hristos în desvârirea slujirii Sale, în timp ce în Psalmul 23 noi Îl vedem în desvârirea u m b l r i i Sale i ca Acela care conduce oile Sale pe drumul pe care El Însui a mers. Fr îndoial, prtia cu El în locurile cerei este mult mai sublim; cci acolo noi avem parte de toate relaiile Sale i de toat slava Sa. S nu uitm îns c umblarea noastr pe pmânt, ca oi ale Pstorului cel Bun, este s i n g u r u l l u c r u p e c a r e l u m e a Î l v e d e l a n o i; cci viaa noastr, care "este ascuns cu Hristos în Dumnezeu", ea nu poate s-o cunoasc. Aceast umblare este deci mrturia noastr public înaintea oamenilor, o mrturie al crei el este mântuirea. În Psalmul 23, oaia privete izvoarele de ajutor, de care dispune Pstorul ei. Uimete grija Sa plin de dragoste; nu-i lipsete n i m i c. Cât de bine cunoate El punile, unde se gsete hran din belug, care d noi puteri; cât de bine cunoate El izvoarele înviortoare de pe drum, din care El Însui a scos ap în timpul cltoriei Sale prin pustie (Psalmul 110,7)! În msura în care cltoria devine tot mai obositoare, oaia se înghesuie tot mai aproape de Pstorul ei. Dragostea Sa gsete, pentru oaia Sa, crrile neprihnirii, care Îi sunt cunoscute i familiare i pe c a r e p c a t u l n u a a v u t a c c e s n i c i o d a t. Aceasta înseamn expresia "crarea neprihnirii". Pretutindeni, chiar i în întunericul cel mai adânc, Pstorul este cu oaia Sa; i aceasta are fericirea de a s i m i prezena Sa, cu toate c ea rmâne ascuns privirii ei, ea se descopere numai prin toiagul i nuiaua Pstorului cel Bun. În aceast cltorie lung i obositoare sunt dou l o c u r i d e p o p o s i r e. Din ambele oaia îi reia cltoria cu puteri noi, i înviorat. Ambele sunt caracterizate prin o d i h n i h r a n. Primul loc de poposire îl reprezint odihna pe punile verzi, unde oaia gsete hran i îi potolete setea. Acestea sunt odihna cerului i hrana cerului în pustie. Drumul spre acest popas este lung, ca i acela al profetului Ilie spre Horeb, muntele Domnului, dar necesar. Cât de multe nevoi aduce el cu sine! Ce experiene ale slbiciunii noastre în faa rului! Cât de multe pericole se gsesc acolo, vizibile, dar i din acelea care ne pândesc în întuneric! De aceea Pstorul îngrijete de un al doilea loc de poposire. Acesta ofer de asemenea odihn, care este cu atât mai preioas, cu cât oaia este acum cu mai mult experien i este mai contient de tria i numrul dumanilor, care atenteaz la viaa ei. Cât de diversificat este acum i hrana! Este pregtit o mas, la care te poi aeza fr grab i la care poi savura cea mai aleas i felurit mâncare. 1 "Juncile i vitele mele cele îngrate au fost tiate; toate sunt gata" (Matei 22,4). Mâncarea acestei 1 Încercarea de a explica masa, paharul i untdelemnul cu practicile pstorilor sirieni, este evident lipsit de sens. Pentru o logic srac ar ajunge s faci aceasta, îns ar lipsi sensul adevrat i adânc al acestui Psalm. 3 / 6
mese const dintr-o prtie mult mai intim cu Domnul, o bucurie mult mai mare cu privire la valoarea jertfei Sale. Toate acestea cresc cu atât mai mult cu cât noi ne apropiem de sfâritul cltoriei. i butura include prtie, un pahar al binecuvântrii, pe care noi îl binecuvântm. Ungerea capului cu ulei, darul Duhului Sfânt, face pe oaie capabil s preuiasc toate acestea i s le savureze. Ea poate striga: "Paharul meu este plin de d peste El!" În orice privin, începând cu acest al doilea popas exist un progres în bucurie. Nu este vorba numai de o savurare personal a lucrurilor cereti, ci de o bucurie c o m u n, aa cum o poate oferi o mas pus. Prtia sfinilor este mult mai preuit la sfâritul cltoriei, decât la începutul cltoriei. S observm i cât de familiare sunt relaiile dintre oaie i Pstor, care devin cu atât mai mari, cu cât drumul se prelungete mai mult. Oaia vorbete la început d e Pstor ("El"), la sfârit Îi vorbete ("Tu"). Aceast familiarizare personal cu El este mult mai valoroas chiar decât cunoaterea preioas a izvoarelor de ajutor, care se gsesc în El. Atitudinea pe care Pstorul o adopt fa de oaia Sa, se schimb corespunztor împrejurrilor i d în felul acesta prilej oilor s experimenteze mai mult grija Sa plin de dragoste i supravegherea neobosit. Nu se merit oare s ai o cltorie lung în societatea Sa, ca s-l cunoti mai bine? În opoziie cu toate aspectele lumii, prin care oaia trebuie s treac, Pstorul se arat totdeauna superior greutilor i împrejurrilor. Dac este vorba de p u s t i e, El deschide oii cmrile de provizii ale cerului. Dac este vorba de lumea murdrit prin p c a t, care este plin de ispite pentru o creatur netiutoare i fr experien, Pstorul conduce oaia pe crrile pe care El, da El Însui a mers, pe care le cunoate bine i pe care pcatul nu are niciodat prilej s ademeneasc oaia i s dezonoreze Numele conductorului ei. Dac este vorba de lume, în msura în care ea este acoperit de voalul întunecos al m o r i i i al d o l i u l u i - oaia se gsete în societatea Aceluia care a pacurs aceiai lume, plângând i în care "sufletul Su a postit", care a coborât în aceast adâncime, dar care a ieit victorios i biruitor asupra morii. "Eu sunt c u t i n e, zice DOMNUL, ca s te mântuiesc i s te eliberez" (Isaia 15,20). Dac în sfârit este vorba de lumea d u m n o a s, El este Cel care lupt pentru noi i ne face s fim linitii (Exod 14,14). Nu are oaia toate motivele s strige: "DOMNUL este Pstorul meu, nu voi duce lips de nimic"? PSALMUL 32 Cum se poate regsi prtia pierdut? Acest Psalm descrie exerciiile contiinei, care ar trebui s-l conduc pe un credincios la regsirea prtiei sale cu Dumnezeu. Aceste exerciii îl conduc la mrturisirea pcatelor sale. Rspunsul la aceast mrturisire îi este dat prin cruce: "Dac noi ne mrturisim pcatele, El este credincios i drept, ca s ne ierte pcatele i s ne cureasc de orice nedreptate." i: "Sângele lui Isus Hristos, Fiul Su, ne curete de orice pcat" (1 Ioan 1,9,7). De fapt prtia, ca i mântuirea noastr, se bazeaz pe l u c r a r e a l u i H r i s t o s. Dac trebuia ca noi s fim mântuii, atunci era necesar ca sângele lui Hristos s se verse pentru noi. Când cineva a pctuit dup ce a fost mântuit, el trebuie s se întoarc la acest prim izvor de curire - nu pentru ca s-i regseasc mântuirea, ci prtia pierdut, libertatea i bucuria în relaiile cu Dumnezeu, care au fost neglijate prin uurtatea pctoas i lipsa de vigilen. Aa a fost în Psalmul nostru la David, când a pctuit în chestiunea cu Urie. 2 Atâta timp cât contiina nu a fost curit i sufletul nu a fost restaurat, credinciosul este foarte nefericit. El se consum toat ziua i totui nu are nici-o putere; "vlaga" sa se schimb în "uscciune ca de var". Disciplinarea din partea lui Dumnezeu nu-l las nici-un moment pe cel vinovat. Ce Har, c 2 Nu m ocup aici cu Psalmul 51, cci el are mult mai puin a face cu prtia, decât Psalmul de fa. 4 / 6
este aa! Dup aceea sufletul se decide s mrturiseasc lui Dumnezeu pcatele sale; i prin faptul c se apropie cu cin, el gsete iertarea. Ultima se bazeaz pe lucrarea lui Hristos, care a fcut o s i n - g u r d a t ispirea pcatelor noastre i pledeaz permanent pentru noi înaintea lui Dumnezeu, aa c acum Dumnezeu este o b l i g a t fa de El, Cel neprihnit, ca s ne ierte pcatele i s ne conduc înapoi în prtia pe care noi am pierdut-o. Inima smerit înelege acum c Dumnezeu este c r e d i n c i o s fgduinelor Sale fa de acela pe care El îl îndreptete i c este d r e p t fa de Hristos, care a fcut pentru noi lucrarea de curire (1 Ioan 1,9). În felul acesta prtia este restaurat. Fr mrturisirea pcatelor noastre îns nu ar fi fost posibil ca aceast restaurare s fie obinut vre-o dat. Dac sufletul poate aprea înaintea lui Dumnezeu în contiena iertrii, atunci aceasta are loc numai pe baza faptului c Hristos S-a fcut una cu noi în ceea ce privete pcatul i judecata (compar versetele 3, 4 i 7 ale Psalmului nostru cu Psalmul 22,1,2,25). Pcatele voastre sunt acoperite, Dumnezeu nu le mai ine în seam i nu-i mai aduce aminte de ele. El consider drept pe cel care se apropie de El f r î n e l c i u n e, prin aceea c el nu încearc s ascund ceva de Tatl su, ci, ca i fiul pierdut, îi mrturisete toat vina sa. Un asemenea suflet va gsi de o mie de ori mai mult decât el a îndrznit s spere: b u c u r i a c u r a t a aceluia pentru care problema pcatului este rezolvat pentru totdeauna între Hristos i Dumnezeu (versetul 7). Cele spuse mai sus explic totodat asemnarea dintre un p c t o s i un s f â n t, ambii au primit iertarea, chiar dac diferena dintre cei doi este nespus de mare. În primul caz, pctosul a fost complet desprit de Dumnezeu, fr nici-un punct de contact; în cel de-al doilea caz, relaiile cu Dumnezeu exist, îns savurarea acestor relaii lipsete în totalitate. În privina aceasta un credincios, a crui prtie cu Dumnezeu a fost întrerupt, se aseamn din punct de vedere moral cu un pctos. Sufletul s-a folosit de timpul acesta, în care Dumnezeu putea fi gsit ca un Dumnezeu îndurtor (versetul 6), în loc s mearg în întâmpinarea unei noi judeci, a "unui potop de ape mari". Totui, faptul c pcatele au fost îndeprtate pentru "cel evlavios" nu înseamn c el nu trebuie s se mai roage i nu trebuie s se apropie permanent de tronul Harului, ca s gseasc Har la vremea potrivit. Tocmai neglijarea acestor relaii obinuite cu Dumnezeu a fost cauza cderii sale. Acum el tie din experien, cât de uor se pierde prtia i îi ia refugiul în rugciune, ca s rmân pzit de o întrerupere a prtiei (versetul 6). Aa cum este cazul de cele mai multe ori în Psalmi, în primele dou versete este D u h u l S f â n t care preamrete rezultatele lucrrii lui Hristos, prin aceea c El Se adreseaz credincioilor. În versetul 5, credinciosul însui poate spune lui Dumnezeu: 'iat, aceasta eti Tu pentru mine: Tu m-ai iertat!' În ce stare fericit se gsete inima, când poate s exprime din nou prtia sa cu Dumnezeu- Mântuitorul, prtia cu Fiul, care i-a câtigat iertarea! Dup aceea credinciosul adaug: "Tu eti locul în care m ascund, Tu m pzeti în necaz, Tu m înconjuri cu cântri de mântuire" (versetul 7). Ce bucurie! Ce restaurare, dup ce acum a fost îndeprtat povara suferinelor de odinioar! Cât de folositoare au fost aceste experiene triste, cu toate c fr îndoial, ar fi fost mult mai bine s nu le fi fcut niciodat! Îns prin aceste experiene, realitatea mântuirii va fi de acum înainte mai bine cunoscut. Se poate avea parte de eliberare î n l i n i t e a d i n a i n t e a l u i D u m n e z e u. Aceasta este o stare fericit în care inima, probabil cu puin experien, pstreaz impresiile sale cu mare prospeime. Îns un Avraam, un David, un Ilie i un Simon Petru au trebuit s cad, ca s se cunoasc pe ei înii i ca s poat preui just mrimea mântuirii lor i s-o savureze. Aceasta îns nu este totul. D u m n e z e u Î n s u i ia acum cuvântul (versetul 8), ca s confirme copilului Su c El particip pe deplin alturi de el. El nu a îngrijit numai de restaurarea sa deplin, ci El spune i: "Eu te voi înva i-i voi arta calea pe care trebuie s-o urmezi; te voi sftui cu ochiul asupra ta." Eu m voi ocupa cu umblarea ta, aa cum M-am ocupat de restaurarea ta. Ce promisiune 5 / 6
preioas! Eu te voi înva. Pentru c tu savurezi prtia cu Mine, este suficient numai un semn al ochilor Mei, pentru ca umblarea ta s corespund relaiilor desvârite de care tu te bucuri. La aceasta eu obiectez: aceast prtie este din pcate foarte uor întrerupt. O singur comportare egoist din partea mea, o distruge. În aceast situaie, rspunde Tatl, Eu va trebui s te mustru i s te pedepsesc: "Nu fii ca un cal sau ca un catâr, care nu au pricepere, pe care îi struneti cu un frâu i cu o zbal, altfel nu se apropie de tine" (versetul 9). S fi condus cu un frâu i cu o zbal, înseamn: s fi cluzit în împrejurrile exterioare, corespunztor previziunilor planului lui Dumnezeu, când v o i a noastr se opune voiei lui Dumnezeu. În acest caz voia trebuie strunit i domesticit, ca astfel noi s ne regsim iari în prezena lui Dumnezeu; altfel vom rmâne departe de El. Prtia este rodul acestei apropieri. Dac ea este pstrat, atunci nu este interpus nici-o comportare egoist între sufletul nostru i Dumnezeu. Ca în muli ali Psalmi, a cror tem de baz este prtia, gsim i în acest Psalm urmtoarea structur: 1. Duhul Sfânt vorbete inimii credinciosului. El îi explic cum poate s regsesc prtia pierdut (versetele 1-2). 2. Sufletul spune lui Dumnezeu în ce fel a regsit drumul restaurrii (prin mustrri de contiin, cin i mrturisire, versetele 3-7). 3. Dumnezeu îi rspunde, nu numai ca s-i dea promisiuni noi în ceea ce privete poziia sa, ci i cu privire la umblarea sa. El îl face atent i cu privire la cile Sale de disciplinare, al cror el este regsirea prtiei, de îndat ce aceasta a fost pierdut din cauza comportrii cu încpânare (versetele 8-9). 4. Credinciosul rostete diferena dintre soarta oamenilor frdelegii i partea acelora care se încred în DOMNUL i care vor fi înconjurai de buntate (versetul 10). 5. Încheierea cuprinde un apel general al Duhului adresat nou; s ne bucurm în DOMNUL - în Hristos: "Bucurai-v în DOMNUL i veselii-v! Scoatei strigte de bucurie, toi cei d r e p i c u i n i m a!" (versetul 11). Aceasta este "deplina bucurie" a celor neprihnii în prtia cu Hristos, o bucurie care va deveni realitate deplin în cântecul venic de laud! 6 / 6