Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Axa prioritară 5 Promovarea

Transcriere

1 Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Axa prioritară 5 Promovarea măsurilor active de ocupare Domeniul major de intervenţie 5.2 Promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce privește dezvoltarea resurselor umane și ocuparea forței de muncă Titlul proiectului: MEȘTERUL TURISTIC - Integrarea abilităților mesteșugărești în turismul local - alternativă viabilă de revitalizare a spațiului rural Contract număr: POSDRU/135/5.2/S/ Beneficiar: Asociaţia PartNET Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă Propunere Strategie de integrare a activității meșteșugărești din județul Vrancea în activitatea turistică locală / regională FONDUL SOCIAL EUROPEAN Investește în OAMENI

2 CUPRINS: Analiza situaţiei meşteşugurilor în judeţul Vrancea Potenţialul turistic al judeţului Vrancea Analiza SWOT privind integrarea abilităților meșteșugărești în turismul local din judeţul VRANCEA Propuneri

3 Analiza situaţiei meşteşugurilor în judeţul Vrancea Vrancea pastorală este şi în prezent deţinătoarea vechilor meşteşuguri populare tradiţionale: oieritul, caşul afumat, cioplitul lemnului (mica dogărie, tiparele şi păpuşarele de caş, troiţele, obiectele gospodăreşti), olăritul, ţesutul pânzei, stofei, ştergarelor şi confecţionarea (cusutul, brodatul) portului popular vrâncenesc, făuritorii de instrumente populare (fluier, caval, trişcă, cimpoi, bucium, ocarină,etc) din Nereju, Nistoreşti, Spulber şi a autenticelor măşti tradiţionale din Nereju, Năruja, Vintileasca, practicate, în special, în zona montană, prelucrarea artistică a răchitei, papurei la Suraia şi, nu în cele din urmă, meşteşugul vinului, cu excelentele sale soiuri autohtone, reunite într-o salbă de podgorii şi crame de prelucrare, stocare şi degustare, renumite, cum sunt: Coteşti, Jariştea, Odobeşti şi Panciu, cu vinul său spumant, reunite într-un străvechi Drum al Podgoriilor, meşteşuguri practicate în zonele de deal şi de şes ale Vrancei. Vrancea este un spaţiu etnografic distinct, caracterizat prin prezenţa unor elemente valoroase de ordin etnografic şi folcloric. Prelucrarea lemnului este una dintre îndeletnicirile de bază ale creatorilor populari din judeţul Vrancea. Din punct de vedere artistic, cele mai valoroase obiecte de artă populară, confecţionate din lemn, sunt tiparele şi păpuşarele pentru caş, cu crestături ornamentale unice, care nu se mai realizează în alte zone ale ţării. În unele sate, meşteşugurile ţesutului, broderiei, cojocăritului şi marochinăriei formau, odată, o mică industrie. Se mai păstrează şi acum, în unele case bătrâneşti, scoarţe de lână, pe pereţi sau ştergare, ce decorează icoanele. Tradiţia ţesutului, veche de mii de ani pe aceste meleaguri, mai are doar câţiva susţinători. Covoarele, pânza de casă, ştergarele, feţele de masă sau de perne, măiestrit cusute şi brodate, iile şi cămăşile cusute manual, cojoacele şi căciulile, sumanele şi chimirele sunt, astăzi, întâlnite preponderent în târgurile specializate, în lăzile de zestre ale caselor de la ţară şi, pe alocuri, decorau casa mare. Ţesutul şi cusutul pentru familie, făceau parte dintre îndeletnicirile de bază ale femeii române. De la piese de port cotidian, la cele de sărbătoare şi până la textilele care "îmbrăcau" locuinţa, era totul lucrat de mâini harnice şi măiestre. Până în zilele noastre, s-a păstrat tradiţia ca fetele să deprindă, în familie, arta ţesutului. Cele mai multe începeau la 6-7 ani să coasă prima "floare pe pânză" sau să-şi ajute mama la "făcutul" războiului. Şi astfel, fiecare fată deprindea arta ţesutului şi cusutului, străduindu-se să realizeze piese cât mai frumoase, cu care urma să se mândrească în sat.

4 Păretarul și cergile erau piesele cele mai folosite în interiorul încăperilor. Cerga de Vrancea avea mițele mult mai lungi si erau spălate la dârste, cum este cea întâlnită în zona Negrilești. Ornamentele folosite erau: rombul, grebla, dispuse în rânduri suprapuse (numite cheptani), creanga, ce poate fi considerată o interpretare locală a pomului vieții, ramurile se terminau într-o floare stilizată (una din variantele crengii, numită blendac, seamană cu aripile desfășurate ale unei păsări). Alte motive, folosite la păretare sunt: ghiocul, gura păpuşii, mocănelul, urma matei, cârligul ciobanului. În orice gospodărie existau valuri de stofă și zeci de coți de lăicere, ce înconjurau încăperile. A fost descoperit, în anul 1972, la Cândeşti, tot în județul Vrancea, un atelier de prelucrare a silexului şi a pietrei, aparţinând culturii Boian, din perioada neolitică. Exista o școală pentru învățarea meșteșugului de prelucrare a lemnului: prelucrarea tiparelor pentru cașcaval, în care predominau motivele solare, unelte și obiecte gospodărești. În cadrul obiceiurilor din zona Vrancei, poate cele mai spectaculoase ca prezentare, masca era folosită, mai ales, ca element de recuzită și ocupa un rol primordial. Pentru a se apăra de inexplicabil, de plăsmuirile temerilor sale, omul a luptat, prin mijloace materiale şi spirituale, pe care le-a socotit mai eficace şi ca rezultat a inventat un instrument magic, menit să-l protejeze: Masca. Vatra satului era scena, pe care se desfăşurau jocurile populare cu măşti, spectatorii fiind membrii colectivităţii. Măștile populare sunt reflectări ale unor reminiscențe ale memoriei colective, ce vin din timpuri străvechi. Ele se foloseau în cadrul unor ritualuri ale fertilității, ale chemării ploii, vânătorii sau în dansuri ritualice și reprezentau personaje din mitologia populară și din folclor. Jocurile cu măști se desfășurau în anumite momente ale anului (Crăciun, Anul Nou, Rusalii) sau cu ocazia unor evenimente definitorii pentru viața omului (nuntă, moarte). În Vrancea, la priveghiul mortului, oamenii cu măști pe față dansau în curte, la lumina focului și în ritmul tobei, la ultima petrecere, oferită celui care a trecut pragul dintre lumi. Doar bărbații erau cei care se mascau și era interzisă divulgarea numelui celui mascat, obiceiuri derivate probabil din străvechile ritualuri de inițiere. Măștile erau confecționate din piele și blană de animale, țesături de pânză sau postav gros, lut ars, lemn cioplit, coaja de tei, de mesteacăn, de brad, bucăți de metal sub formă de plăci sau cercuri, sfoară groasă colorată, pene de păsări, câlți de cânepă, păr de cal sau de porc, boabe de fasole și porumb, paie, pănuși de porumb, hârtie și carton colorat, mărgele, nasturi, bucăți de sticlă, coarne de animale sau resturi de obiecte, precum doage de cofe sau funduri de putini. Unele dintre aceste materiale se și colorau, anterior lucrării măștii. Cele mai utilizate unelte, pentru confecționarea măștilor, sunt cuțitul, scoaba, foarfeca, ciocanul, tesla, sfredelul, cleștele. Măștile sunt rămășițe ale unei lumi stranii, simbolice, care se pierde, din ce în ce mai mult, în lumea industrializată de astăzi.

5 Arta încondeierii ouălor de Paști reprezintă un obicei străvechi, în tradiţia românească. Ouăle roşii, cum li se spune obişnuit ouălor de Paşti, deşi par a reprezenta între altele o artă minoră, au o ascendenţă impresionantă, de prim rang. Prin componenta coloristică, trimit mult înapoi de era noastră, la epoci şi civilizaţii precreştine, iar prin simpla lor existenţă obiectuală, ele trimit încă mai departe, la Origini, la actul prim al Creaţiei. Oul este dătător de viaţă, este obârşie a tot şi a toate. Astfel, oul roşu, preluând culoarea focului, a puterii, asociat cu înfăptuirea lumii, a străbătut veacurile, ajungând să fie astăzi, simbolul esenţial al Sărbătorilor Pascale. În Vrancea, ouăle, care urmau a fi vopsite şi încondeiate, se alegeau în miercurea din a patra săptămână de post. Ouăle erau vopsite în nuanțe de verde, roșu, albastru, cu chenare negre pe fond galben, având motive ornamentale florale si vegetale. Gospodinele alegeau numai ouă de găină, mari şi cât mai proaspete, cu coaja netedă şi curată, pentru ca vopseaua şi desenul să prindă mai bine. Vopsirea se făcea din joia mare, dar se continua, dacă era nevoie, vineri şi sâmbătă. Ca tehnică tradiţională era cea care folosea ceara curată de albine, condeiul fiind constituit dintr-un beţişor, la capătul căruia se fixa un tub subţire din tablă, prin care se treceau unul sau trei fire de păr de porc. Această unealtă, rudimentară în felul ei, este utilizată şi azi de gospodine, pe care o numesc chişiţă, cu variantele pcişiţă sau pchişiţă. Ouăle de Paşti erau încondeiate, în patru feluri: ouă monocrome, numite merişoare ; ouăle monocrome cu ornamente, poartă numele de ouă chicate, încondeiate sau scrise ; cele policrome şi încondeiate, cunoscute sub denumirea de ouă muncite ; iar cele cu ornamente de ceară, în relief, poartă denumirea de ouă chinovărite. Un fapt interesant pentru Vrancea este că femeile nu-şi împrumutau modelele, nu datorită unei dorinţe de neapărată originalitate, ci pentru că, în timp, creatoarele şi-au format un repertoriu de motive cu variante pe care le executau cu îndemânare şi, mai ales, cu rapiditate. Din studierea ornamenticii, ouălor de Paşti din Vrancea, motivele pot fi împărţite astfel: motive vegetale, motive zoomorfe, motive din universul gospodăresc, ornamente din universul cosmic sau religios. Tehnologia prelucrării produselor cerealiere era ilustrată, în trecut, de un grup de instalații de măcinat, respectiv, cel al morilor de apă de la Raiutu şi Rachitisu, de pe Valea Milcovului, Spulber de pe Valea Zăbalei și Putna de pe Valea Putnei. Aceste instalații au arătat că se foloseau două tipuri de moară: una cu roata orizontală sau cu titirez, având aducțiunea interioară și transmisia directă la pietre și unul cu roata verticală, prevăzută cu cupe, având aducțiunea superioară, al doilea tip fiind mai evoluat și mai eficient decât primul. Alte tehnici de prelucrare, privesc economia viticolă, din subzona podgoriilor și sunt ilustrate detaliat, prin unelte și instalații de vinificare, amenajate în crama monument de la Cotești, datată printr-o înscripție, în anul Dârsta pentru îngroșatul cergilor, piua pentru îndesatul stofei de suman și ițari, aduse din comuna Nistorești, precum și joagărul de la Tulnici pentru fasonarea lemnului, demonstrează, de asemenea, modul de prelucrare al unor materii prime, în etapa arhaică a tehnicii populare.

6 Specific zonei Vrancei era și meșteșugul confecționării buciumului, un instrument popular local muzical. Un astfel de instrument era folosit, pe vremuri, şi de Ştefan cel Mare, care îşi chema voinicii la luptă cu buciumul. El era folosit și de ciobani, pentru chemări și diverse semnale, precum și pentru ghidarea oilor și a câinilor. Buciumul tradiţional avea între 1,3 şi peste 3 metri lungime și se făcea din două bucăţi de lemn de brad, paltin, frasin sau chiar (parțial) din metal, scobite cu un instrument special şi acoperite, printr-o tehnică specială, cu scoarţă de cireş sau mesteacăn. Forma lui era de trunchi de con, cu capătul întors în sus şi cu un orificiu simplu pentru suflat. Între creaţiile originale, care se mai păstrează în Vrancea arhaică, se remarcă şi buciumul, instrument muzical popular, cu largă răspândire în zonele de munte, confecţionat doar în localitatea Spulber. Creatorii populari de la Spulber continuă și în prezent să confecționeze fluiere și buciume instrumente populare, care au o largă răspândire în zonele montane ale țării. Ţesături tradiţionale se confecţionează la Bârseşti, localităţile de munte ale judeţului, făcând parte din categoria zonelor etnografice, în care populaţia din mediul rural continuă să poarte, la evenimente speciale, costumul popular tradiţional. Turistul, aflat în trecere prin Vrancea montană, poate vizita şi se poate chiar implica în prelucrarea lutului, care ia forme deosebite în mâinile meşterilor olari din Ireşti, comuna Vidra, comună situată la intrarea în Vrancea arhaică. Totodată, la Nereju, poate fi descoperit un meşteşug mai rar, confecţionarea măştilor. Măştile se folosesc în cadrul unor obiceiuri şi datini legate, în special, de solstiţiul de vară, la Anul Nou sau cu ocazia unor evenimente speciale din viaţa colectivităţii (nuntă, înmormântare, precum şi în ritualuri ale fertilităţii ori înainte de vânătoare) şi reprezintă personaje din mitologia populară. Portul popular vrâncenesc, oieritul, ţesutul pânzei, caşul afumat, cioplitul lemnului (mica dogărie, tiparele şi păpuşarele de caş, troiţele, obiectele gospodăreşti), olăritul, confecţionarea ştergarelor (cusutul, brodatul), confecţionarea de instrumente populare (fluier, caval, cimpoi, bucium, ocarină, etc), din întreaga arie turistică vizată, dar şi autenticele măşti tradiţionale, reprezintă şi în prezent vechile meşteşuguri populare tradiţionale din zona Vrancea. Aici se menţin şi astăzi elemente caracteristice vechilor aşezări vrâncene de răzeşi, în multe sate putându-se admira locuinţe construite în întregime din bârne, cu structura şi amenajarea interioară, ce păstrează elementele de bază caracteristice tradiţiei locale. Spaţiul rural vrâncean este important pentru potenţialul său turistic generos, atât datorită mediului natural de o înaltă valoare ecologică, cât şi al celui cultural-etnografic. Creatorii populari continuă şi în prezent, să confecţioneze fluiere şi buciume - instrumente populare, care au o largă răspândire în zonele montane ale ţării noastre. Casele ţărăneşti din Tulnici păstrează şi acum amenajarea moştenită din generaţiile trecute, femeile realizând piese textile de interior, ce sunt printre cele mai izbutite piese de artă populară românească. În Negrileşti, spre exemplu, se menţine meşteşugul sculptatului în lemn (tipare de caş din lemn cu ornamente), iar în Nereju pot fi întâlniţi

7 creatorii populari de măşti, cu un deosebit talent, dar şi făuritori de vase pirogravate, vase specifice odinioară activităţii meşteşugarilor vrânceni. Să nu uităm că produsele agricole şi alimentare, de origine tradiţională, sunt valorificate, cu mare succes, de localnicii acestor meleaguri. Potenţialul turismului în judeţul Vrancea Situat în partea de sud-est a țării, la curbura Carpaților Orientali, județul Vrancea constituie o punte de legătură între cele trei provincii istorice Moldova, Țara Românească și Transilvania. Ca așezare, se învecinează cu județul Bacău, la nord, la nord-est, cu județul Vaslui, la est, cu județul Galați, la sud-est, cu județul Brăila, la sud, cu județul Buzău, iar la vest, cu județul Covasna. Ținutul Vrancei deține un teritoriu foarte variat, atât din punct de vedere al altitudinii, al formei, cât și ca origine și vârstă geologică. A fost un ținut al transhumanței, fapt de necontestat, care explică caracterul său păstoresc și tradițiile etnofolclorice. De menționat este faptul că, în creația folclorică populară vrânceană, există câteva sute de variante ale baladei Miorița, una dintre acestea fiind culeasă pentru întâia oară de Alecu Russo, la Soveja, în1946, trimisă lui Vasile Alecsandri și publicată în culegerea acestuia Poezii populare. Această zonă poate fi considerată leagănul celui mai expresiv poem al etnogenezei românești. Relieful. Variațiile originii, formei, alcătuirii interne și vârstei principalelor forme de relief, determină diferențierea în cadrul teritoriului a mai multor unități și subunități de relief Munții Vrancei, dealurile subcarpatice și Câmpia Siretului eșalonate în ordinea înălțimii și vechimii, de la vest la est. Astfel, treapta vestică, cea mai înaltă, este alcătuită din culmi și masive muntoase, cu aspect de măguri, ale căror altitudini oscilează între m. Ele formează Munții Vrancei, care domină printr-o diferență de nivel de m, un prelung uluc depresionar, situat la est de linia ce unește localitățile Tulnici, Văcăria, Neculele. Depresiunea, ce se întinde către nord, până la vest de Soveja, este fragmentată de văi transversale, într-o serie de culmi deluroase, ale căror altitudini variază între m. Către est, aceasta este străjuită de culmi și masive deluroase, înalte de 600 m până la 1000 m. La est de culmile înalte vestice, se află un al doilea uluc depresionar, cu altitudine mai mică decât primul (350 m 650 m ). În partea estică a județului, se găsesc dealuri înalte, înșirate pe un singur aliniament, fragmentat de văi transversale (ale apelor Șușița, Putna, Milcov), ale căror altitudini variază între 600 m 996 m.

8 Partea de vest a județului Vrancea prezintă, prin faptul că este o zonă montană bine împădurită, un deosebit interes științific și educațional. În scopul protejării caracteristicilor deosebite ale acestei zone și al conservării pentru generațiile viitoare, au fost înființate, în urma unor studii de fundamentare, o serie de rezervații naturale, de diferite tipuri. Putem spune, așadar, că relieful Țării Vrancei este armonios împărțit, de la masive muntoase, cu înălțimi de până la m, până la o câmpie întinsă între cursurile râurilor Siret, Trotuș şi Râmnic. Rețeaua hidrografică. Teritoriul județului Vrancea este străbătut de mai multe cursuri de apă. Râul Siret (cu o lungime de 116 km, delimitează județele Vrancea și Galați, fiind principalul curs de apă, în care se varsă râurile interioare ale județului), Râul Trotuș (afluent al râului Siret, are o lungime de 14 km, suprafața bazinului de 130 km 2, pe județul Vrancea), Pârâul Șușița (75 km lungime), Râul Putna (izvorăște din munții Vrancei şi are 153 km lungime, este cel mai important din județ), Râul Milcov (cu o lungime de 79 km, care, în partea superioară a bazinului, prezintă o mineralizare naturală), Pârâul Râmna (cu o lungime de 66 km, în perioadele secetoase nu are debit), Râul Rm. Sărat (traversează județul Vrancea, pe o lungime de 86 km și județul Buzău, pe o lungime de 51 km). Izvoare minerale sărate se găsesc pe văile Poenița, Bou, Rupturi, în jurul Măgurii Spineștilor, în Valea Cerbului. Izvoare sulfuroase sunt în valea pârâului Furul, Sclifii, la Jitia, la Sările, la Pucioasele, în valea pârâului Motnăul Puturos, Motnăul Mic, Valea Neagră la Poiana Păcurii, Andreiașu de Sus, Valea Reghiorul, Valea pârâului Preda și cea a pârâului Râşcanu, la Vâlcăneasca. Poziția geografică, cadrul natural și cel cultural istoric favorizează diferitele forme de turism: de circulație, de sejur, cultural, rural, de vânătoare și pescuit, agromontan sau de weekend. Turismul de sejur, în zonele montane, de podgorie sau șes, este favorizat de existența a numeroși factori naturali, care pot determina mai multe forme de petrecere a vacanțelor, de odihnă și recreere, în stațiuni balneoclimaterice, cu peisaj pitoresc și cu particularități microclimatice deosebite. Soveja este unul dintre locurile, cu cel mai ozonat aer din țară, iar Vizantea se remarcă prin apele sale minerale. Clima. Dispunerea reliefului în trepte, ce coboară către est, deschide larg spațiul, în primul rând, influențelor est-continentale, dar și influențelor de climat nordic și sudic. Totodată, Carpații de curbură au funcția unui deversor natural pentru masele de aer vestice. Influența reliefului este predominantă în traseul izotermelor. Câmpia are o temperatură medie anuală mai mare de 9 0 C, dealurile subcarpatice, inclusiv glacisul subcarpatic, între 6 0 si 9 0 Celsius, iar munții între 2 0 și 6 0 C, în timp ce, pe cele mai înalte culmi ale Munților Vrancea -1 0 și 2 0 C. Precipitațiile atmosferice prezintă variații importante, de la un loc la altul, atât datorită altitudinii, cât și a circulației diferite a maselor de aer. Circulația diferită a maselor de aer, de la o perioadă la alta, determină schimbări nepericuloase ale stării vremii, tocmai datorită faptului că

9 teritoriul județului este deschis maselor de aer de proveniență și cu proprietăți diferite, formate în zone situate la mii de kilometri (zona arctică, oceanică, tropicală). Relieful determină însă o repartiție inegală a precipitațiilor. Astfel, în Câmpia Siretului, treapta de relief cea mai joasă, cantitatea medie de precipitații este mai mică de 600 mm/an, în regiunea dealurilor subcarpatice precipitațiile nu depășesc decât local 800 mm/an, iar în regiunea muntoasă până la 1200 mm/an. Intervalul cel mai ploios este mai iunie, iar cel mai uscat, decembrie februarie, uneori cu prelungiri până în martie.

10 Analiza SWOT privind integrarea abilităților meșteșugărești în turismul local din judeţul Vrancea Puncte TARI Existenţa celui mai mare bazin viticol al ţării Coteşti, Odobeşti, Panciu, Nicoreşti cu bogata sa ofertă, care include un fermecător cules de vie în vestitele podgorii, o degustare de vinuri, într-un celebru beci domnesc, păstrat intact încă de pe timpurile lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, şi o suită de ample spectacole, dedicate zeului Bachus, însoţite de frumoasele şi originalele obiceiuri ale locului. Relief variat, de mare diversitate, dispus în trei trepte, de la est la vest, de la Vârful Goru (1785 m), din Munţii Vrancei, la Câmpia şi lunca Siretului inferior, prin dealurile subcarpatice de curbură Măgura Odobeştiului (1001 m). Bune condiţii de practicare şi dezvoltare a turismului montan în Munţii Vrancei, cu culmi prelungi, uşor accesibile, şi văi prăpăstioase, a drumeţiilor montane şi a sporturilor de iarnă, a turismului de aventură şi sportiv (alpinism, escaladări, mountain bike, zboruri cu parapanta ş.a.). Includerea judeţului şi a tezaurului său de podgorii, beciuri şi crame vechi, ca obiectiv principal, în captivanta ofertă naţională intitualtă Drumul Vinului. Calitatea de gazdă iniţiatoare şi organizatoare de manifestări cu caracter de unicat, menite să pună în valoare bogatul relief spiritual vrâncean, păstrător de inestimabile comori ale culturii şi artei populare româneşti între care, de o atracţie aparte, mai ales, printre turiştii străini, se bucură spectacolele prezentate sub titulatura de Buciumul vrâncean, de la Odobeşti, de fluieraşii din Paltin, Năruja şi Andreiaşu, de cimpoierii din Nistoreşti, de buciumaşii din Spulber şi de mulţi alţi meşteri interpreţi, artişti unici în folosirea unor milenare Puncte SLABE Managementul defectuos al deşeurilor poate periclita atractivitatea mediului nepoluat, favorizat de aerul curat, furnizat de marea întindere de păduri, şi calitatea excepţională a surselor de ape minerale. Neglijarea potenţialului oferit de Carpaţii Orientali, evidentă prin neamenajarea nici unei pârtii de schi, deşi domeniu schiabil există, pârtiile de schi lipsesc cu desăvârşire. Slaba comunicare-colaborare, între administraţia locală şi agenţii economici din turism. Creşterea suprafeţelor terenurilor degradate, cu consecinţe nefaste în două sectoare economice esenţiale agricultură şi turism. Calitatea precară a drumurilor judeţene şi comunale generează timpi ridicaţi de deplasare, disconfort şi solicită la maxim răbdarea turiştilor. Reţele de alimentare cu apă slab dezvoltate, în ciuda existenţei unor bogate resurse de apă potabilă. Lipsa staţiilor de epurare afectează imaginea judeţului de zonă nepoluată. Neglijarea asigurării cu forţă de muncă înalt calificată a industriei turistice, prin neatragerea din rândul şomerilor a tinerilor şi femeilor, ca şi a persoanelor cu dizabilităţi, în multitudinea de forme de calificare şi recalificare, de pregătire şi perfecţionare continuă de specialişti în turism, corespunzător nevoilor reclamate de piaţa turistică (agenţi pentru circuite tematice, lucrători în turism cunoscători a două sau mai multe limbi străine, antreprenori etc.).

11 instrumente muzicale. Bogata zestre de rezervaţii şi monumente ale naturii, capabile să ofere imagini şi impresii de neuitat, cum sunt cele întâlnite în preajma Cascadei din Munţii Vrancei şi a Rezervaţiei geologice, de pe cursul superior al râului Milcov, unde Focul viu, de la Andreieşu de Jos, lasă impresii de ţinut minte turiştilor, prin spectacolul flăcărilor (de jumătate de metru înălţime), produse de gazele naturale, care ţâşnesc din pământ şi se aprind spontan. Lipsa serviciilor de informare şi consiliere profesională pentru ocupare în turism. Lipsa unor programe de promovare şi de dezvoltare susţinută a potenţialului turistic. Neglijarea ofertei de reţete unice româneşti şi, în general, de gastronomie românească tradiţională. Aşezare favorabilă, de-a lungul unui circulat drum transcarpatic. Mare întindere de pădure, care acoperă aproape 70% din teritoriul judeţului bogată resursă de aer curat, de fond forestier de bună calitate, de biodiversitate, deosebit de favorabilă unei vaste reţele de arii protejate. Lipsa surselor de poluare industrială, asigură o calitate a mediului, atractivă pentru turiştii orăşeni, atât din România, cât şi din străinătate. Existenţa unor produse alimentare tradiţionale foarte căutate, mai ales, în domeniul lactatelor. Reţeaua foarte densă, de drumuri naţionale, care străbat judeţul, inclusiv, de drumuri forestiere şi drumul naţional transcarpatic, asigură o bună accesibilitate rutieră în judeţ şi în locurile cu potenţial turistic ridicat. Deosebit de valoroase valenţe etnoculturale, interesante şi originale, specifice Ţării Vrancei, zonă în care sunt bine conservate şi prezentate turiştilor meşteşugurile tradiţionale, între care prelucrarea artistică a lemnului, la Bârseşti şi Mera, ţesutul articolelor pentru împodobirea caselor, olăritul, la Ireşti, confecţionarea portului popular şi, mai ales, a ineditelor măşti populare. Dezvoltată infrastructură turistică de cazare şi alimentaţie publică, în care sunt antrenate numeroase cadre cu experienţă şi bună pregătire profesională.

12 Bună capacitate de a organiza Târguri şi Festivaluri, ca modalităţi de promovare a potenţialului turistic judeţean (Festivalul Vinului de la Focşani). Lipsa surselor de poluare asigură, în majoritatea localităţilor ofertante de atracţii turistice, un mediu înconjurător de calitate, plăcut şi sănătos. OPORTUNITĂŢI Valorificare la maxim a potenţialului etnocultural, prin iniţierea de noi evenimente de atracţie turistică (serbări populare, demonstraţii de artă a meşteşugarilor tradiţionali, parade ale portului popular, spectacole folclorice etc). Programe de reabilitare a terenurilor degradate şi reîmpădurirea zonelor defrişate. Promovarea produselor tradiţionale, sub protecţia mărcilor locale, recunoscute la nivel european. Susţinerea financiară a fermierilor implicaţi în turismul rural şi agroturism. Constituirea Grupului de Acţiune Local Ţara Vrancei. Accesarea Fondurilor Structurale. Specificul modului de viaţă a vrâncenilor, reflectat în ocupaţiile şi obiceiurile lor, importantă resursă de dezvoltare a turismului rural, ecoturismului şi agroturismului. AMENINŢĂRI Zonă seismică recunoscută, generatoare de riscuri specifice. Clima cu precipitaţii neuniforme şi lipsa de control ferm al gestionării ariilor împădurite, crează condiţii pentru producerea de inundaţii şi alunecări de teren. Riscul îmbătrânirii demografice, agravat de migrarea forţei de muncă tinere, afectează grav piaţa muncii şi reduce din posibilităţile agenţilor economici din turism de a-şi dezvolta şi diversifica afacerile. Lipsa preocupării administraţiilor locale de conştientizare a populaţiei rurale privind însemnătatea datinilor şi obiceiurilor tradiţionale moştenite din străbuni şi a posibilităţii de valorificare a acestora prin oferirea de servicii turistice specifice satelor, creşte riscul pierderii tradiţiilor etnografice. Slaba capacitate a managerilor unităţilor de primire turistică în atragerea de investiţii, din surse interne şi europene.

13 Propuneri Centrele de cultură de la Consiliile Judeţene să devină furnizor de formare profesională în meserii tradiţionale. Introducerea în şcolile de la sat a cursurilor de prezentare a meșteşugurilor tradiţionale din zonă. Introducerea în nomenclatorul de meserii a unor meşteşuguri tradiţionale. Realizarea de parteneriate între UAT şi asociaţii de meşteşugari sau meşteşugari pentru promovare. Sprijin din partea UAT pentru dezvoltarea antreprenoriatului in domeniul meşteşugaresc. Realizarea de Sate turistice în care să se înveţe și meşteşuguri. Iniţierea de centre de achiziţii pentru produse populare şi artizanat. UAT care organizează târguri să aibă spaţii special amenajate, distincte, pentru meşteşugari şi produse artizanale autentice. Realizarea de târguri şi expoziţii tematice pentru meşteşugarii din zonă. Participarea la târguri naționale și internaționale. Înfiinţarea de parteneriate între asociaţiile de meşteşugari sau meşteşugari şi patronatele din turism şi agroturism. Fiecare unitate de cazare să aibă un punct de vânzare cu obiecte de artizanat şi produse meşteşugăreşti autentice, pliante de promovare a asociaţiilor meşteşugăreşti şi meşteşugarilor locali. Realizarea de siteuri de vânzări online a produselor de artizanat şi meşteşugăreşti autentice. Realizarea de centre de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale în domeniul meşteşugurilor care să elibereze atestate şi certificate pentru persoanele ce realizează produse meşteşugăreşti autentice.