Adrian Lobontiu, chirurgul roman care a scris pagini de

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "Adrian Lobontiu, chirurgul roman care a scris pagini de"

Transcriere

1 Adrian Lobontiu, chirurgul roman care a scris pagini de istorie in istoria medicinei la nivel mondial.,,am colaborat cu specialisti NASA pentru robotul Da Vinci" Stefan Lica, Dupa mai bine de doua decenii in Franta si in SUA, medicul Adrian Lobontiu se poate lauda cu operatii in premiera mondiala, fiind cunoscut ca un adevarat pionier al chirurgiei robotice, dar si al chirurgiei realizate fara incizie, pe cale orala. Actualmente sef al unei companii americane din domeniul sanatatii, Adrian Lobontiu este o somitate in domenii medicale avangardiste, dezvoltate abia in ultimele doua decenii. De numele sau se leaga, printre altele, prima chirurgie robotica din lume, cu robotul chirugical Da Vinci, in Franta, precum si prima operatie transorala minim invaziva, la Bruxelles. Desemnat de celebrul centru biografic din Cambridge drept cel mai bun medic specialist al anului 2006 (International Health Professional of the Year 2006), romanul marca, trei ani mai tarziu, o premiera la nivel mondial si in chirurgia obezitatii. In 2009, el a realizat o interventie fara incizie, sangerari sau cicatrice, micsorand stomacul unei paciente de 190 de kilograme. Pentru asta a folosit tehnica sa favorita, pe care chiar el a inventat-o: a introdus prin gura pacientei un aparat cu care a absorbit anumite parti ale stomacului, cu ajutorul unui sistem de vid, iar ulterior l-a fixat cu capse confectionate din prolen, un material special, usor si rezistent. Evenimentul a avut loc la Paris, la spitalul Poissy. Insa in toti acesti ani, Lobontiu a operat practic in intreaga lume. Inclusiv la Bucuresti, unde a venit acum cativa

2 ani, ca sef al unei echipe medicale, realizand mai multe operatii pro bono. Intr-o discutie cu,,weekend Adevarul", reputatul chirurg a vorbit despre cariera sa, despre tehnica chirurgicala favorita, dar si despre sistemul de sanatate din Romania, comparat cu cele de afara, precum si despre solutiile si planurile sale de viitor.,,weekend Adevarul": Ati petrecut aproape doua decenii in Franta, tara a carei cetatenie o si aveti, de altfel. Care a fost parcursul dumneavoastra si cum ati reusit sa va construiti o asemenea cariera in strainatatet Dr. Adrian Lobontiu: Ar fi foarte multe de spus, am o viata mai complicata. Pe scurt: am inceput sa practic medicina si chirurgia in Romania, la Targu Mures, timp de patru ani, intre 1990 si Am facut-o la scoala profesorului doctor Victor Emilian Bancu si a profesorului doctor Constantin Copotoiu, ambii si rectori ai Universitatii de Medicina si Farmacie din Targu Mures, in mandate diferite. In 1993 am plecat in Franta cu un contract in buzunar sa lucrez in Serviciul de Chirurgie al profesorului doctor Didier Houssin de la Spitalul Cochin, din Paris, unde se faceau intensiv transplanturi de ficat si chirurgie laparoscopica. Ambele le-am practicat si am invatat mult acolo. A fost locul cel mai potrivit pentru mine si asta din doua motive: in Romania, pana la profesorul doctor Irinel Popescu, cel care a initiat primul transplant de ficat si a efectuat cele mai multe transplanturi de ficat in Romania, nu se faceau transplanturi in Se incepuse chirurgia laparoscopica si in Romania cand am plecat, dar la o scara mica, cu foarte putini pacienti. In Franta cat de frecvent se realizau interventii laparoscopicet La Spitalul Cochin faceam zilnic cate trei-patru operatii laparosopice. Apoi, am lucrat la mai multe spitale din Paris: Tenon, Montmorency, Pitie Salpetriere si Henri Mondor. Detin si acum o licenta activa in Franta, desi de sapte ani sunt instalat in SUA. Timp de 20 de ani in Franta, in paralel am lucrat la Schering AG, cu sediul la Berlin timp de doi ani. Ulterior, am ajuns director medical la Intuitive Surgical, in chirurgie robotica. Atunci am facut operatii in premiera pentru tari ca Franta, Germania, Marea Britanie, Italia, Elvetia, Spania, Belgia si Suedia. Si lista e foarte lunga, cred ca am avut operatii aproape in toate tarile din Europa. Am devenit apoi director medical la EndoGastric Solutions Europa. Din postura asta am initiat de asemenea operatii in permiera cam in toate tarile din Europa. In plus, ca director medical, am fost responsabil de intreaga politica medicala, recrutare pacienti, operatii, follow up postoperator. Intre timp, asa cum am spus, am ajuns in SUA, unde lucrez ca Chief Medical Officer la Endogastric Solutions. Nici nu stiu echivalentul exact in limba romana, cert e ca e cea mai mare functie pe care o poate detine un medic in SUA.

3 Adrian Lobontiu (in centru) in timpul uneia dintre primele operatii transorale, fara incizii, alaturi de doctorul Guy Bernard Cadiere de la Spitalul St Pierre din Bruxelles. Cei doi au transmis live operatia in,,auditorium" unde erau invitati specialisti chirurgi din Europa si SUA. Sunteti recunoscut ca un chirurg avangardist, deschizator de drumuri in medicina. Care au fost punctele de referinta in cariera dumneavoastrar Am facut primele operatii robotice din lume, primele operatii minim invazive in care introduc toate instrumentele pe cale orala, fara nicio incizie. Am colaborat cu specialisti NASA la dezvoltarea robotului chirurgical Da Vinci, inca din 1998, cand ma aflam in Franta si veneam des in SUA. Veneam la fiecare trei luni pentru doua-trei saptamani, in Silicon Valley, in California, unde ingineri si cercetatori de la NASA aplicau si inventau ceea ce noi le ceream, pentru a fi capabili sa introducem in siguranta instrumentele in pacienti si sa facem operatii fara risc sau cu risc minim. Spun,,cu risc minim" pentru ca, se stie, orice operatie presupune un anumit risc. De atunci, cred ca am operat in aproape toate tarile lumii. In Franta, la spitalul Henri Mondor, am efectuat prima operatie robotica din lume folosind robotul Da Vinci pentru transplant de rinichi. Am facut si prima operatie transorala din lume, la Bruxelles. In ce constau operatiile transoraleo

4 E vorba de operatii minim invazive in care am introdus toate instrumentele medicale chirurgicale pe gura pacientului, fara nicio incizie. Plus, am realizat mai multe premiere in chirurgia robotica urologica, in cancerul de prostata, chirurgia viscerala si chirurgia vasculara. Precizie multiplicata de 15 ori Ce beneficii a adus chirugia robotica, din punctul de vedere al chirurgului, dar si pentru pacientio Pacientul beneficiaza pentru ca bratele robotice si instrumentele robotice reproduc mana umana in interiorul pacientului. Chirurgul este asezat la o consola manevrand joystick-uri, deci tot timpul e asezat intr-un fotoliu comfortabil. Are o vedere in 3D! Robotul elimina eventuale tremuraturi ale mainii. Precizia este multiplicata de 15 ori, nu e dublata sau triplata. Inteligenta artificiala integrata in computer poate pune in evidenta vase, vene, artere, tumori etc., pe care e mai greu sa le identifici cu ochiul liber. Robotul da semnale daca chirurgul se afla intr-o zona de risc maxim, gata sa taie o artera sau un nerv, care sunt mai greu de identificat.,,sistemul din Franta e cel mai bun pentru pacienti" Ati avut ocazia sa cunoasteti in detaliu sistemele din tari cu renume in medicina, precum Franta si SUA. Care sunt principalele diferente intre aceste sisteme si care sunt atuurile fiecaruian Sistemul din Franta este cel mai bun pentru pacienti, care nu trebuie sa plateasca mult. Dar este ceva mai greu pentru medici. Pacientii din SUA, chiar daca au o asigurare buna, la care platesc de dolari pe luna, tot mai au de platit atunci cand au de facut o operatie. Asta pentru ca asigurarile sunt private si nu ramburseaza total cheltuiala pacientului. De exemplu, daca o operatie costa de dolari, pacientul avand asigurare, compania de asigurari poate foarte bine sa faca ce vrea. E privata si vrea sa faca bani! Adica sa plateasca, sa spunem, de dolari, caz in care pacientului ii revine responsabilitatea financiara pentru cei de dolari ramasi. Medicii, in schimb, o duc cel mai bine din punct de vedere financiar in SUA. In ce priveste sistemul din Romania, din pacate, se confrunta cu mari probleme, pe aproape toate planurile.

5 Doctor Adrian Lobontiu alaturi de colegii sai in timpul unei conferinte de chirurgie Si ce am putea lua bun din sistemul altoran Sistemul de rambursare pentru pacienti. Sistemul de plata a medicilor. Relatia medic-pacient. Lista e lunga. As lua ce e mai bun din fiecare sistem, dar aici trebuie sa mentionez ca niciun sistem nu e perfect. Fiecare sistem are avantaje, dar si mari inconveniente. Probabil ca peste cativa ani ma voi intoarce oricum definitiv in tara si n-am sa vin cu mana goala. Intentionez sa deschid un spital complet in Bucuresti, am vorbit deja si cu anumiti parteneri americani care m-au asigurat ca se vor implica financiar. Dr. Adrian Lobontiu Cum se vede din exterior sistemul romanesc Cum arata sistemul de sanatate romanesc vazut din afaraa Care ar fi atuurile, respectiv cele mai mari lipsurin Medicii romani sunt recunoscuti ca medici foarte buni atat in Franta, cat si in SUA. In Europa sunt foarte bine cunoscuti, la fel in toate tarile unde am fost la conferinte sau la spitale, inclusiv aici, in SUA. Romanii sunt apreciati nu doar la Stanford, care este la 30 de minute de mine, dar si in alte state si orase: in New York, Chicago, Washington DC, Seattle, Phoenix, Maryland, Arizona sau in state in care noi, ca romani, nu le prea cunoastem, dar in care am colaborari fructuoase: Tennessee, Kentucky, Alabama, Georgia, Indiana,

6 Pennsylvania, Florida, Arizona, West Virginia. In schimb, in tara, ne confruntam cu lipsuri mari si exista problema dotarilor din spitale. E adevarat, au inceput sa apara cateva spitale bine dotate, dar putine la numar. S- ar impune de urgenta ca toate spitalele din Romania sa fie dotate similar. Pacientii din sate sau din orasele mai mici au si ei dreptul sa beneficieze de acelasi tratament oriunde s-ar afla in Romania. Nu sunt cetateni de mana a doua, sunt oameni cu drepturi depline si ar trebui sa se faca ceva pentru ei. Daca maine ati fi numit ministrul Sanatatii in Romania, cum ati incerca sa opriti exodul medicilor din tara< Prin salarii decente, prin spitale dotate si conditii rezonabile la locul de munca. In ce ma priveste, chiar am avut o astfel de propunere la un moment dat, insa a fost doar o discutie si inca nu eram pregatit sa revin in tara. Acum, as accepta functia de ministru in domeniul meu, insa doar ca tehnocrat, nu sa intru intr-un partid. Imi pot asigura existenta. Complet independent financiar si apolitic, as impune un plan de dezvoltare a politicii medicale in intreaga Romanie. Pentru ca un ministru nu este ministru doar pentru Bucuresti. Este ministru si in satele din Transilvania, din Moldova, din Banat si din Oltenia. Daca aceste doua conditii ar fi indeplinite, as reveni in tara cu tot ce am invatat in acesti ani in Franta si in SUA. Am multe contacte cu investitori din Europa si din SUA. Am multe contacte cu spitale si organizatii nonguvernamentale care ar fi gata sa doneze. La Academia de Chirurgie din Paris, Franta, invitat sa vorbeasca despre chirurgia minim-invaziva pe cale orala, in care este considerat cel mai experimentat chirurg din lume, cu peste de pacienti operati Sunteti si membru senior in staff-ul executiv al Universitatii Stanford...

7 Da, suntem mai multi membri, de regula personalitati si inovatori in diverse domenii, nu doar in medicina. Aici ne intalnim o data pe luna si discutam despre cele mai noi inventii, despre cum pot fi puse acestea in practica, despre cine si in ce fel va investi in aceste inventii, ce banci sunt dispuse sa ne sprijine si cat anume investeste Universitatea Stanford. La discutii vin de fiecare data si CEO, presedinti ai unor companii importante, banci, fonduri de investitii. Ati fi dispus sa investiti sau sa aduceti investitori in acest domeniun Sa va spun ceva. Probabil ca peste cativa ani ma voi intoarce oricum definitiv in tara si n-am sa vin cu mana goala. Intentionez sa deschid un spital complet in Bucuresti, am vorbit deja si cu anumiti parteneri americani care m-au asigurat ca se vor implica financiar. Ar fi vorba de un spital de 150 de milioane, poate 200 de milioane de dolari, dar inca nu stiu exact suma. Banii ar veni de la partenerii din SUA, de la banci si de la fonduri de investitii americane, iar intr-o prima faza, echipa va fi formata la varf din medici americani. Vom aduce insa si vom,,creste" medici romani. CV Numele: Adrian Lobontiu Anul si locul nasterii: 1967, Reghin, judetul Mures Studiile si cariera: Este absolvent al Universitatii de Medicina si Farmacie din Targu Mures. A obtinut mai multe specializari la Universitatea Bucuresti, Universitatea de Medicina Saint Antoine, din Paris, Universitatea Paris XII Creteil, Stanford Graduate School of Business, SUA. A fost medic chirurg la Spitalul Judetean din Targu Mures. Apoi, si-a continuat cariera in Paris, Franta, ca medic chirurg la spitalele Cochin, Tenon, Montmorency, La Pitie Salpetriere, Henri Mondor, Poissy Saint Germain. Dupa Franta au urmat SUA: Reston Hospital. A fost, printre altele, si: director medical Schering AG, Berlin, director medical Intuitive Surgical in Chirurgie Robotica, director medical la EndoGastric Solutions Europa, Chief Medical Officer la Endogastric Solutions. A fost desemnat cel mai bun medic specialist al anului 2006 de celebrul centru biografic din Cambridge (International Health Professional of the Year 2006) Locuieste in: SUA.

Slide 1

Slide 1 METODOLOGIE Volumul eșantionului 1160 subiecți 18+ Reprezentativitate Eroare maximă tolerată ±2,9% Perioada de desfășurare 13-15.07.2016 Tipul eșantionului Multi-stratificat, probabilist Metoda CATI (Computer

Mai mult

Asociaţia Producătorilor de Materiale pentru Construcţii din România Membră a Construction Products Europe Telefon: Fax:

Asociaţia Producătorilor de Materiale pentru Construcţii din România Membră a Construction Products Europe Telefon: Fax: Asociaţia Producătorilor de Materiale pentru Construcţii din România Membră a Construction Products Europe Telefon:+40.724.356.404 Fax:+40-21-3211236 E-mail: office@apmcr.ro Web: www.apmcr.ro Masa Rotundă

Mai mult

PROCURORII DNA, ACUZATI DE CRIMA - Presedintii Consiliilor Judetene din Romania se solidarizeaza cu Nicusor Constantinescu, pentru care DNA cere arest

PROCURORII DNA, ACUZATI DE CRIMA - Presedintii Consiliilor Judetene din Romania se solidarizeaza cu Nicusor Constantinescu, pentru care DNA cere arest PROCURORII DNA, ACUZATI DE CRIMA - Presedintii Consiliilor Judetene din Romania se solidarizeaza cu Nicusor Constantinescu, pentru care DNA cere arestarea preventiva desi se afla in recuperare dupa operatia

Mai mult

Anexa 2

Anexa 2 CURRICULUM VITAE 1. Nume şi prenume: BUMBU GHEORGHE Data şi locul naşterii: 17.04.1952, Alba Iulia 3. Starea civilă: căsătorit, 2 copii 4. Adresa: Oradea, Aurel Lazăr, nr.5 5. Telefon: 0722257159 / Adresa

Mai mult

IN NUMELE TATALUI – Mircea Oprescu, fiul primarului Capitalei Sorin Oprescu, vorbeste in premiera intr-un interviu acordat Lumeajustitiei.ro despre sp

IN NUMELE TATALUI – Mircea Oprescu, fiul primarului Capitalei Sorin Oprescu, vorbeste in premiera intr-un interviu acordat Lumeajustitiei.ro despre sp IN NUMELE TATALUI Mircea Oprescu, fiul primarului Capitalei Sorin Oprescu, vorbeste in premiera intr-un interviu acordat Lumeajustitiei.ro despre spectacolul procurorilor DNA: Orice om politic sau om de

Mai mult

Microsoft Word - CV Europass George David

Microsoft Word - CV Europass George David Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) Telefon(oane) Fax(uri) E-mail(uri) Adresă web Naţionalitate(-tăţi) DAVID, George Bucureşti, România Mobil: george.david@comunicare.ro

Mai mult

Cum sa te imprietenesti cu Google Introducere Povestea acestei carti a inceput in urma cu putin timp cand am participat la conferinta Treptele schimba

Cum sa te imprietenesti cu Google Introducere Povestea acestei carti a inceput in urma cu putin timp cand am participat la conferinta Treptele schimba Cum sa te imprietenesti cu Google Introducere Povestea acestei carti a inceput in urma cu putin timp cand am participat la conferinta Treptele schimbarii, organizata de doua persoane de la care am avut

Mai mult

Percepții și atitudini ale populației privind incluziunea socială

Percepții și atitudini ale populației privind incluziunea socială BOGAŢI ŞI SĂRACI Percepții și atitudini ale populației României privind sărăcia și incluziunea socială LOGO martie 2012 Metodologia cercețării: Volumul eșantionului: 1.073 subiecți 18+ Tipul eșantionului:

Mai mult

EN_IV_2014_Lb_romana_Test_2_pt_minoritate_sarba

EN_IV_2014_Lb_romana_Test_2_pt_minoritate_sarba CENTRUL NAŢIONAL DE EVALUARE ŞI EXAMINARE EVALUARE NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a IV-a 2014 Test 2 Limba română pentru elevii de la şcolile şi secţiile cu predare în limba sârbă Judeţul/sectorul... Localitatea...

Mai mult

Real pleaca, iar Auchan ajunge la 30 de hypermarketuri in Romania

Real pleaca, iar Auchan ajunge la 30 de hypermarketuri in Romania Real pleaca, iar Auchan ajunge la 30 de hypermarketuri in Romania 03 Dec 2012 de Mihail Tanase [1] Tranzactia anului in retailul european s-a oficializat: grupul german Metro a vandut hypermarketurile

Mai mult

GLORIA MUNDI – Dupa 46 de achitari pe lipsa de probe incasate in dosarul „Referendumului”, Ambasada Frantei i-a agatat in piept sefei DNA Laura Kovesi

GLORIA MUNDI – Dupa 46 de achitari pe lipsa de probe incasate in dosarul „Referendumului”, Ambasada Frantei i-a agatat in piept sefei DNA Laura Kovesi GLORIA MUNDI Dupa 46 de achitari pe lipsa de probe incasate in dosarul Referendumului, Ambasada Frantei i-a agatat in piept sefei DNA Laura Kovesi insemnele de cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare:

Mai mult

LAMBRESCU IOANA MARIA INFORMAȚII PERSONALE Data și locul nașterii: 11 martie 1983, Ploiești ACTIVITATE PROFESIONALĂ 2017-

LAMBRESCU IOANA MARIA INFORMAȚII PERSONALE Data și locul nașterii: 11 martie 1983, Ploiești ACTIVITATE PROFESIONALĂ 2017- LAMBRESCU IOANA MARIA INFORMAȚII PERSONALE Data și locul nașterii: 11 martie 1983, Ploiești ioanalambrescu1130@gmail.com ACTIVITATE PROFESIONALĂ 2017-2018 Cercetător științific Spitalul Universitar de

Mai mult

Anexă

Anexă Anexa 5 La Regulamentul cu privire la dezvăluirea de către băncile din Republica Moldova a informației aferente activităților lor Nr. d/o mele, prenumele, Funcţia Informaţia cu privire la membrii consiliului,

Mai mult

ÎNVĂȚĂMÂNTUL DUAL

ÎNVĂȚĂMÂNTUL DUAL ÎNVĂȚĂMÂNTUL DUAL odu.dual@odu-romania.ro BINE AȚI VENIT! Pentru început, dorim să ne prezentăm. Suntem ODU Romania Manufacturing, cu sediul în Sibiu și suntem parte integrantă din Grupul ODU. ODU Romania

Mai mult

Chestionar_1

Chestionar_1 Chestionar 1 Partea I: Informatii cu caracter general: Va rugam bifati raspunsul corespunzator: 1.1 Sunteti: Barbat Femeie Cu domiciliul in mediul urban Cu domiciliul in mediul rural Completati: 1.2. Denumirea

Mai mult

CURRICULUM VITAE Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) Telefon(oane) Fax(uri) (uri) Gherman Claudia Diana gher

CURRICULUM VITAE Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) Telefon(oane) Fax(uri)  (uri) Gherman Claudia Diana gher CURRICULUM VITAE Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă(e) Telefon(oane) Fax(uri) E-mail(uri) Gherman Claudia Diana gherman.claudia@umfcluj.ro Mobil: Naţionalitate(-tăţi)

Mai mult

Ce ne spun și ce ascund paginile web ale universităților din România Într-o societate care se vrea a fi democratică, transparența și accesul la informație nu ar trebui restricționate, cu atât mai mult

Mai mult

Prezentare PowerPoint

Prezentare PowerPoint CREA Români din Diaspora Studiu Sociologic, Partea a 3-a București, 20 august 2019 47% dintre românii emigrați își doresc să se reîntoarcă în România, cu 10 procente mai puțin decât în 2017 47% dintre

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation 1 CEL DE-AL DOILEA CONGRES NAȚIONAL AL SOCIETĂȚII ROMÂNE DE TRANSPLANT MEDULAR 16-17 MARTIE 2018 2 3 Societatea Română de Transplant Medular a reunit în cadrul celui de-al Doilea Congres Național de Transplant

Mai mult

Sistemul Comun de Monitorizare și Evaluare

Sistemul Comun de Monitorizare și Evaluare Conferința Regională a PNDR Regiunea Vest R Proiecte de bune practici Buziaş Timiș 18 octombrie 2018 1 Îmbunãtãţirea performanţelor generale ale cabinetului veterinar SC DIAVET CLINIC SRL Sat Cincis-Cerna,

Mai mult

ORDIN nr din 24 mai 2011 privind repartizarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul universitar de licenţă în vederea admiterii la studii în

ORDIN nr din 24 mai 2011 privind repartizarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul universitar de licenţă în vederea admiterii la studii în ORDIN nr. 4285 din 24 mai 2011 privind repartizarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul universitar de licenţă în vederea admiterii la studii în anul universitar 2011-2012 În conformitate cu prevederile

Mai mult

Curriculum Vitae Date personale Nume Adresa de contact CALISTRU Petre Iacob Centrul de Diagnostic si Tratament "Dr. Victor Babes" - Sos. Mihai Bravu n

Curriculum Vitae Date personale Nume Adresa de contact CALISTRU Petre Iacob Centrul de Diagnostic si Tratament Dr. Victor Babes - Sos. Mihai Bravu n Curriculum Vitae Date personale Nume Adresa de contact CALISTRU Petre Iacob Centrul de Diagnostic si Tratament "Dr. Victor Babes" - Sos. Mihai Bravu nr. 281, Sector 3, Telefon 021/317.95.03 Fax 021/317.95.02

Mai mult

ROBOT DRSTINAT STINGERII INCENDIILOR

ROBOT DRSTINAT STINGERII INCENDIILOR ROBOT DESTINAT STINGERII INCENDIILOR ÎN MEDII OSTILE OMULUI Lect.univ.drd.ing. Ştefan TRACHE Prof.dr.ing. Ioan FLUCUŞ Conf.dr.ing. Dan CAVAROPOL Academia de Poliţie Aleandru Ioan Cuza Facultatea de Pompieri

Mai mult

ROMANIA

ROMANIA ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU CONSILIUL LOCAL PROCES VERBAL încheiat astăzi, 07 decembrie 2016, orele 14,00, cu ocazia şedinţei Consiliului Local al Municipiului Buzău Astăzi, data de mai sus,

Mai mult

Stimate pacient, Pe această cale vă aducem la cunoştinţă faptul că s-a semnat contractul cost-volum-rezultat pentru tratamentul cu Harvoni (SOFOSBUVIR

Stimate pacient, Pe această cale vă aducem la cunoştinţă faptul că s-a semnat contractul cost-volum-rezultat pentru tratamentul cu Harvoni (SOFOSBUVIR Stimate pacient, Pe această cale vă aducem la cunoştinţă faptul că s-a semnat contractul cost-volum-rezultat pentru tratamentul cu Harvoni (SOFOSBUVIR+LEDIPASVIR) al cirozei hepatice cu virus C, forma

Mai mult

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proie

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proie GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii "Dotarea Blocului Operator Central

Mai mult

7 Pasi simpli pentru a avea succes online Sunteti pasionat de marketingul digital si vreti sa va creati propriul site sau blog cu care sa faceti bani,

7 Pasi simpli pentru a avea succes online Sunteti pasionat de marketingul digital si vreti sa va creati propriul site sau blog cu care sa faceti bani, 7 Pasi simpli pentru a avea succes online Sunteti pasionat de marketingul digital si vreti sa va creati propriul site sau blog cu care sa faceti bani, sau din contra sunteti deja propietar al unei afaceri

Mai mult

Page 1 of 10 Page 2 of 10 Results for: Copy of Satisfactie angajati ASE 1) Vechime în ASE: Mai puțin de un an 11 (1.6%) 1-2 ani 3 (0.4%) 3-5 ani 53 (7.9%) 6-10 ani 173 (25.7%) 11-15 ani 187 (27.8%) 16-20

Mai mult

Microsoft Word BVB - World Charting Report - R +.doc

Microsoft Word BVB - World Charting Report - R +.doc BVB - Bucharest Stock Exchange World Charting REPORT folosind Tehnica Undelor Elliott (va rugam ca inainte de citirea Raportului sa cititi Avertizare de la ultima pagina) -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Mai mult

C2 25 aprilie Conversatii cu Dumnezeu vol 4.indd

C2 25 aprilie Conversatii cu Dumnezeu vol 4.indd Neale Donald Walsch Conversatii, cu Dumnezeu Un dialog nou si, neasteptat, Volumul IV Trezirea speciei Traducere din limba engleză de Mihaela Ivănuș Editura For You București 1 Nu credeam că voi face asta

Mai mult

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass 1 Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Oltean Galafteon Adresă 35 B-dul 1 Decembrie 1918, 540003 Târgu Mureş, Romania Telefon (40-365) 809552 Mobil: (40) 722 771065 Fax (40-265)

Mai mult

Academician Nicolae Dabija: Un nou pact Ribbentrop-Molotov?

Academician Nicolae Dabija: Un nou pact Ribbentrop-Molotov? În toamna anului 1989 un grup de deputaţi ai Sovietului Suprem al URSS am fost invitaţi de un grup de senatori americani în SUA, scrie în literaturasiarta.md, Nicolae Dabija preluat de Romanian Global

Mai mult

Renault si Romania, de zece ani impreuna

Renault si Romania, de zece ani impreuna Renault si Romania, de zece ani impreuna Miercuri, 1 Iulie 2009 De la intrarea sa in grupul Renault, la 2 iulie 1999, Dacia a devenit un actor major al economiei romanesti. In cei 10 ani de la preluarea

Mai mult

TA

TA 3.7.2015 A8-0127/ 001-023 AMENDAMENTE 001-023 depuse de Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale Raport Elisabeth Morin-Chartier Navigatorii A8-0127/2015 (COM(2013)0798 C7-0409/2013 2013/0390(COD))

Mai mult

CONSTIENT Marius Chirila

CONSTIENT Marius Chirila CONSTIENT Marius Chirila Stau cu mine si ma intreb ce as putea sa iti mai ofer in plus. Ai deja totul, esti deja totul. Nu exista limita la ce ai putea sa faci pentru ca nu exista limita la ceea ce esti.

Mai mult

Microsoft Word - [CV]Eftimie_Mihai-Adrian(A13).docx

Microsoft Word - [CV]Eftimie_Mihai-Adrian(A13).docx Curriculum vitae Europass Personal information Name EFTIMIE Mihai Adrian Address Strada Crivățului, nr. 1, Bloc 43-A, etaj 8, ap. 49, București, România Telefon 0745531922 Fax(uri) - E-mail(uri) mihai_eftimie84@yahoo.com

Mai mult

Bizlawyer PDF

Bizlawyer PDF Care sunt primele tari din topul investitorilor straini în România Primele trei tari din topul investitorilor straini în România cumulau 51,3% din soldul investitiilor straine directe (ISD), de la finele

Mai mult

Enurace Annexes I-II-III

Enurace Annexes I-II-III ANEXA I NUME, FORMA FARMACEUTICĂ, DOZAJUL PRODUSULUI MEDICAMENTOS, SPECII ANIMALE, CĂI DE ADMINISTRARE ŞI DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE COMERCIALIZARE 1/7 State membre Solicitant sau deţinătorul autorizaţiei

Mai mult

Microsoft Word - 1st year leaflet_ROM

Microsoft Word - 1st year leaflet_ROM Vaccinuri pentru a vă proteja copilul împotriva HPV, MenACWY şi Tdap Informaţii pentru părinţi şi elevii care încep liceul în 2019 Despre această broşură Această broşură este destinată părinţilor şi elevilor

Mai mult

VIDEO 70% din femeile cu fibrom uterin raman inutil fara

VIDEO 70% din femeile cu fibrom uterin raman inutil fara VIDEO 70% din femeile cu fibrom uterin raman inutil fara uter Andrada Floria, Ana Stan, Dr. Rares Nechifor opereaza fibromul uterin si adenomul de prostata, printre altele, fara sa realizeze nici macar

Mai mult

Microsoft Word - TIC_tehnoredactare_12.doc

Microsoft Word - TIC_tehnoredactare_12.doc Anexa nr. la ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. /. MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII PROGRAME ŞCOLARE TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI ŞI A COMUNICAŢIILOR (Tehnoredactare asistată

Mai mult

DREPTUL INTRE MODERNIZARE SI TRADITIE – Universitatea Titu Maiorescu din Bucuresti, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi si Universitatea din Cr

DREPTUL INTRE MODERNIZARE SI TRADITIE – Universitatea Titu Maiorescu din Bucuresti, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi si Universitatea din Cr DREPTUL INTRE MODERNIZARE SI TRADITIE Universitatea Titu Maiorescu din Bucuresti, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi si Universitatea din Craiova dezvolta cu succes studii de cercetare stiintifica

Mai mult

RAPORT

RAPORT RAPORT DE EVALUARE A TEHNOLOGIILOR MEDICALE NIVOLUMABUM INDICAȚIA: MONOTERAPIE PENTRU TRATAMENTUL CANCERULUI SCUAMOS DE CAP SI GAT LA ADULTI LA CARE BOALA PROGRESEAZA IN TIMPUL SAU DUPA TERAPIE DE BAZA

Mai mult

MINISTERUL SANATATII SERVICIUL POLITICI DE ORGANIZARE A SISTEMULUI DE SANATATE, POLITICI SALARIALE SI MONITORIZARE POSTURI NR.XI/A/22888/ AP

MINISTERUL SANATATII SERVICIUL POLITICI DE ORGANIZARE A SISTEMULUI DE SANATATE, POLITICI SALARIALE SI MONITORIZARE POSTURI NR.XI/A/22888/ AP SERVICIUL POLITICI DE ORGANIZARE A SISTEMULUI DE SANATATE, POLITICI SALARIALE SI MONITORIZARE POSTURI NR.XI/A/22888/24.04.2014 APROB, MINISTRU NICOLAE BANICIOIU REFERAT DE APROBARE Comisia de chirurgie

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Hotărâre 377 2017-05-25 Guvernul României privind aprobarea plăţii contribuţiei voluntare a României, în lei, la fondul fiduciar al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru acoperirea cheltuielilor de participare

Mai mult

Universitățile românești participă la NAFSA 2019, evenimentul educațional internațional al anului Numărul 4 Aprilie 2019 La inițiativa Consiliului Naț

Universitățile românești participă la NAFSA 2019, evenimentul educațional internațional al anului Numărul 4 Aprilie 2019 La inițiativa Consiliului Naț Universitățile românești participă la NAFSA 2019, evenimentul educațional internațional al anului Numărul 4 Aprilie 2019 La inițiativa Consiliului Național al Rectorilor din România, universitățile din

Mai mult

Inteligența artificială, vârful de lance al inovației în retail

Inteligența artificială, vârful de lance al inovației în retail Inteligența artificială, vârful de lance al inovației în retail 18 Mar 2019 de Mihaela Popescu [1] De la asistenta personală de pe telefonul mobil și până la microsegmentarea shopperilor, personalizarea

Mai mult

Slide 1

Slide 1 Fiecare proiect pe care il dezvoltam are ca tinta pe langa multumirea si siguranta deplina a dvs, asigurarea ca va vom sustine pana cand AICI va fii: ACASA De ce (si ce anume) primiti mai mult? Primul

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2019) 157 final RAPORT AL COMISIEI CĂTRE CONSILIU privind progresele înregistrate de statele membre în ceea

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2019) 157 final RAPORT AL COMISIEI CĂTRE CONSILIU privind progresele înregistrate de statele membre în ceea COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 28.3.2019 COM(2019) 157 final RAPORT AL COMISIEI CĂTRE CONSILIU privind progresele înregistrate de statele membre în ceea ce privește aderarea la Convenția internațională a

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA REGULAMENTUL privind organizarea concursurilor de ocupare a posturilor didactice și

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA REGULAMENTUL privind organizarea concursurilor de ocupare a posturilor didactice și MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA REGULAMENTUL privind organizarea concursurilor de ocupare a posturilor didactice și de cercetare vacante din UVT Elaborat: Prorector Strategie

Mai mult

MEDICINĂ GENERALĂ FIŞA DISCIPLINEI Anexa nr.3 din metodologie 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior UNIVERSITATEA DUNAREA DE JO

MEDICINĂ GENERALĂ FIŞA DISCIPLINEI Anexa nr.3 din metodologie 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior UNIVERSITATEA DUNAREA DE JO MEDICINĂ GENERALĂ FIŞA DISCIPLINEI Anexa nr.3 din metodologie 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS GALATI 1.2 Facultatea / Departamentul MEDICINA SI

Mai mult

Microsoft Word - Viata e trista la noi-PusaRoth-comentariu

Microsoft Word - Viata e trista la noi-PusaRoth-comentariu Viaţa e tristă la noi, în schimb salariul e hazliu Postat de Pusa Roth pe 20 Nov 2012. In Carte, Cultura, Promo, Rezumate, Știință Tags: algebră, arizona, bancuri, bancuri cu mirese, defecte omenești,

Mai mult

WE INVI

WE INVI FORUM Cariera in industria energetica 17.11.2015 STRUCTURA GRUPULUI ABBC ADREM Industries ADREM Invest ADREM Green Power MTAG Switzerland MTUS Technology USA MTAG China Principalele companii ale grupului

Mai mult

CĂTĂLINA HUŢANU (născ

CĂTĂLINA HUŢANU (născ Dr. CĂTĂLINA GHEMEȘ Medic primar obstetrică-ginecologie Studii: 2018 atestat de studii complementare în medicină materno-fetală; 2016 atestat de studii complementare în chirurgie laparoscopică ginecologică;

Mai mult

Vă rugăm să selectați limba English STUDIU DE CONFORMITATE PENTRU SUPPLY CHAIN INITIATIVE Bine ați venit pe site-ul sondajului online Dedicated

Vă rugăm să selectați limba English STUDIU DE CONFORMITATE PENTRU SUPPLY CHAIN INITIATIVE Bine ați venit pe site-ul sondajului online Dedicated Vă rugăm să selectați limba English STUDIU DE CONFORMITATE PENTRU SUPPLY CHAIN INITIATIVE - 2017 Bine ați venit pe site-ul sondajului online Dedicated. Metodologia bazată pe rețeaua web garantează confidențialitatea

Mai mult

Facultatea de Stinte si Mediu

Facultatea de Stinte si Mediu Universitatea Dunarea de Jos din Galati Facultatea de Stinte si Mediu Raport de activitate pe anul 2013 Facultatea de Ştiinţe și Mediu are o tradiţie de peste 45 de ani in pregătirea absolvenţilor de liceu

Mai mult

Curriculum Vitae Prof. univ. dr., DHC Mircea Dumitru Rector, Universitatea din București Membru corespondent al Academiei Române Președinte al Interna

Curriculum Vitae Prof. univ. dr., DHC Mircea Dumitru Rector, Universitatea din București Membru corespondent al Academiei Române Președinte al Interna Curriculum Vitae Prof. univ. dr., DHC Mircea Dumitru Rector, Universitatea din București Membru corespondent al Academiei Române Președinte al International Institute of Philosophy Visiting Professor,

Mai mult

HOTARÂRE nr

HOTARÂRE nr HOTĂRÂRE nr. 1.876 din 22 decembrie 2005 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de vibratii EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL

Mai mult

=

= Nr. 16.203/28.06.2019 Dosar VI D/1 PROCES VERBAL al şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Mureş din data de 30 mai 2019, ora 13.00 Lucrările şedinţei s-au desfăşurat în sala mare de şedinţe şi au fost

Mai mult

Your Presentation Name

Your Presentation Name Sondaj național Ianuarie-februarie 2019 1 Metodologia sondajului Sondajul de opinie la nivel național a fost realizat de INSCOP Research la comanda Societății Naționale de Medicina Familiei Sondajul a

Mai mult

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume ORMENIŞAN ALINA Adresă(e) Calea Sighişoarei nr. 28/1, Târgu Mureş, Jud. Mureş, România Telefon(oane) Mobil: (40) 741248373 Fax(uri) E-mail(uri)

Mai mult

Microsoft Word - ORDIN Nr 4843 din 1 aug 2006 IOSUD.doc

Microsoft Word - ORDIN   Nr 4843 din 1 aug 2006 IOSUD.doc ORDIN Nr. 4843 din 1 august 2006 privind domeniile pentru studii universitare de doctorat, sistemul de criterii şi metodologia de evaluare a instituţiilor de învăţământ superior pentru aprobarea organizării

Mai mult

CIMPOERU DAN CV FAA romana

CIMPOERU DAN CV FAA romana Curriculum vitae % Nume/Prenume Adresa CIMPOERU DAN Universitatea din București, Facultatea de Administrație și Afaceri, Bd. Regina Elisabeta nr. 4-12, sector 1 Telefon 0722272911 Fax 021.3374816 Email

Mai mult

Microsoft Word - 6. Codruta_Curta - Valeria_Gidiu.doc

Microsoft Word - 6. Codruta_Curta - Valeria_Gidiu.doc MONEY SENSE- UN PROGRAM DE EDUCAŢIE FINANCIARĂ ŞI NU NUMAI Nora Codruţa Curta, Liceul Teoretic Mihai Eminescu Cluj-Napoca Valeria Gîdiu, Colegiul Tehnic Augustin Maior Cluj-Napoca 1. Introducere Expresie

Mai mult

슬라이드 1

슬라이드 1 1750 î.hr. Mesopotamia antică Al 6-lea rege babilonian, Hammurabi, a creat primele legi: Codul lui Hammurabi. Astfel apar primele forme de asigurări în strânsă legatură cu dezvoltarea puterilor maritime.

Mai mult

Noi competențe pentru un job de calitate cod proiect /ROBG178 LOCURI DE MUNCA SI COMPETENTE Veliko Tarnovo 11 ianuarie

Noi competențe pentru un job de calitate cod proiect /ROBG178 LOCURI DE MUNCA SI COMPETENTE Veliko Tarnovo 11 ianuarie Noi competențe pentru un job de calitate cod proiect 16.4.2.024/ROBG178 LOCURI DE MUNCA SI COMPETENTE Veliko Tarnovo 11 ianuarie 2019 Proiect cofinanțat de UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională,

Mai mult

Anexă

Anexă Informaţia cu privire la membrii consiliului, organului executiv, vicepreşedinţii băncii şi contabilul-şef a BC MOBIASBANCĂ GROUPE Societe Generale S. A. Anexa 5 La Regulamentul cu privire la dezvăluirea

Mai mult

Prezentare Conferinta Targoviste

Prezentare Conferinta Targoviste PROGRAM DE DEZVOLTARE A ANTREPRENORIATULUI ÎN REGIUNEA SE INGENIUS START-UP XPRESS! Rodica Lupu - CEO Loop Operations în cifre 61.6 mil este valoarea proiectelor catigate din portofoliul companiei 5.000

Mai mult

rrs 4_2011.indd

rrs 4_2011.indd COOPERARE BILATERALĂ Misiunea oficială în Bulgaria a Institutului Naţional de Statistică al României La începutul lunii aprilie 2011 s-a organizat la sediul Institutului Naţional de Statistică al Bulgariei

Mai mult

Microsoft Word - l. CV Comsa I.doc

Microsoft Word - l. CV Comsa I.doc CURRICULUM VITAE Dr. COMŞA GHEORGHE IONEL Prof.univ. la Clinica O.R.L. a Facultăţii de Medicină din Universitatea Ovidius Constanţa Şef Clinică ORL Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa ADRESĂ

Mai mult

programă şcolară pentru clasa a 11a, liceu

programă şcolară pentru clasa a 11a, liceu Anexă la OMECI nr. 5099 din 09.09.2009 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII PROGRAME ŞCOLARE TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI ŞI A COMUNICAŢIILOR (Sisteme de gestiune a bazelor de date) CLASA A XII-A CICLUL

Mai mult

Frederic Bellon, Auchan: „Îmi doresc un comerț mai spectaculos pentru client”

Frederic Bellon, Auchan: „Îmi doresc un comerț mai spectaculos pentru client” Frederic Bellon, Auchan: Îmi doresc un comerț mai spectaculos pentru client 27 Dec 2014 de Mihail Tănase [1] A finalizat cel mai important proiect de integrare din retailul românesc, 20 de hypermaketuri

Mai mult

Stimati Membri SNPPC, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) si brokerul de asigurari Leader Team Broker au deosebita

Stimati Membri SNPPC, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) si brokerul de asigurari Leader Team Broker au deosebita Stimati Membri SNPPC, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) si brokerul de asigurari Leader Team Broker au deosebita placere de a va reaminti o oferta in trei variante

Mai mult

Cardurile de cumparaturi, un instrument util pentru magazinul tau

Cardurile de cumparaturi, un instrument util pentru magazinul tau Cardurile de cumparaturi, un instrument util pentru magazinul tau 06 Sep 2012 de admin [1] Programele ce implica utilizarea cardurilor de cumparaturi sunt din ce in ce mai prezente in intreaga lume. Acest

Mai mult

Anexă

Anexă Anexa 5 La Regulamentul cu privire la dezvăluirea de către băncile din Republica Moldova a informației aferente activităților lor Nr. d/o mele, prenumele, Funcţia Informaţia cu privire la membrii consiliului,

Mai mult

Microsoft PowerPoint - prezentare_EA_licenta.pptx

Microsoft PowerPoint - prezentare_EA_licenta.pptx Prezentarea programelor de licență Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei Iaşi Astăzi vom vorbi despre... Oferta educaţională Competenţe dobândite Perspective profesionale

Mai mult

Inițiatori: Parteneri: Prima Conferinţă Naţională de Cancer Pulmonar cu participare internaţională 5-6 iulie 2013 Rin Grand Hotel Bucureşti, România

Inițiatori: Parteneri: Prima Conferinţă Naţională de Cancer Pulmonar cu participare internaţională 5-6 iulie 2013 Rin Grand Hotel Bucureşti, România Inițiatori: Parteneri: cu participare internaţională Stimaţi colegi, Vă anunţăm că în perioada 5-6 iulie va avea loc la Bucureşti Prima Conferinţă Naţională de Cancer Pulmonar, cu participare internaţională,

Mai mult

MAGNA INTERNATIONAL INC

MAGNA INTERNATIONAL INC CODUL DE CONDUITĂ ŞI ETICĂ POLITICA ÎN CEEA CE PRIVEŞTE MITUIREA & PLĂŢILE INADECVATE POLITICA ÎN CEEA CE PRIVEŞTE MITUIREA & PLĂȚILE INADECVATE Magna interzice mita şi plăţile inadecvate în toate relaţiile

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation Prezentarea sumară a studiului național PERCEPȚIA POPULAȚIEI DESPRE MASS-MEDIA ÎN REPUBLICA MOLDOVA ANGELA VACARU M&E / Program Officer Internews în Moldova avacaru@internews.org Acest studiu este parte

Mai mult

Curs : Business skills Descriere ocupatie : Un management de calitate reprezinta fundatia pentru performanta pe termen lung a unei organizatii. A avea

Curs : Business skills Descriere ocupatie : Un management de calitate reprezinta fundatia pentru performanta pe termen lung a unei organizatii. A avea Curs : Business skills Descriere ocupatie : Un management de calitate reprezinta fundatia pentru performanta pe termen lung a unei organizatii. A avea rezultate ca manager inseamna sa actionezi in permanenta

Mai mult

De ce viitorul sună... sexy pentru Penny Market

De ce viitorul sună... sexy pentru Penny Market De ce viitorul sună... sexy pentru Penny Market 30 Oct 2017 de Alina Stan [1] Oliver Eifler și-a petrecut jumătate din viață lucrând în retail și de patru ani conduce operațiunile Penny Market în România,

Mai mult

Microsoft Word - MEMORIU MEdCT.doc

Microsoft Word - MEMORIU MEdCT.doc MEMORIU D-LUI CRISTIAN MIHAI ADOMNITEI, MINISTRUL EDUCATIEI, CERCETARII SI TINERETULUI Ma numesc Epurescu N. Nicolae George, nascut la data de 18 noiembrie 1974, sunt absolvent al Facultatii de Fizica,

Mai mult

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE DIN CRAIOVA FACULTATEA DE MEDICINĂ CERCETĂRI ÎN DOMENIUL INTERPRETĂRII IMAGINILOR MEDICALE ȘI A DIAGNOSTICULUI A

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE DIN CRAIOVA FACULTATEA DE MEDICINĂ CERCETĂRI ÎN DOMENIUL INTERPRETĂRII IMAGINILOR MEDICALE ȘI A DIAGNOSTICULUI A UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE DIN CRAIOVA FACULTATEA DE MEDICINĂ CERCETĂRI ÎN DOMENIUL INTERPRETĂRII IMAGINILOR MEDICALE ȘI A DIAGNOSTICULUI ASISTAT DE CALCULATOR RESEARCH ON THE COMPUTER AIDED

Mai mult

Curriculum vitae Europass

Curriculum vitae Europass Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Adresă POPESCU DANIEL Bdul Eroilor Sanitari nr.8sector 5, Bucuresti Telefon 021.3172327 Data naşterii 18.06.1958. Experienţa profesională Perioada

Mai mult

COMUNICAT DE PRESĂ PREMIERĂ Primul pacient cu cancer tratat prin radioterapie cu Management și Monitorizare Respiratorie, la Medisprof Cancer Center,

COMUNICAT DE PRESĂ PREMIERĂ Primul pacient cu cancer tratat prin radioterapie cu Management și Monitorizare Respiratorie, la Medisprof Cancer Center, COMUNICAT DE PRESĂ PREMIERĂ Primul pacient cu cancer tratat prin radioterapie cu Management și Monitorizare Respiratorie, la Medisprof Cancer Center, Cluj-Napoca, România In dimineata zilei de 27 iunie

Mai mult

Communicate at your best - Manual - Cap 3 - RO

Communicate at your best - Manual - Cap 3 - RO 1. Principii de bază Ce trebuie să luăm în considerare atunci când comunicăm la birou? Comunicarea la birou nu este nici complicată, nici foarte simplă. Fiecare dintre noi are competențe de bază în interacțiunea

Mai mult

ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT Avizat pentru legalitate, Secretar al judeţului, Cristina-Elena Rădulea-Zamfirescu HOTĂRÂRE pentru mod

ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT Avizat pentru legalitate, Secretar al judeţului, Cristina-Elena Rădulea-Zamfirescu HOTĂRÂRE pentru mod ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT Avizat pentru legalitate, Secretar al judeţului, Cristina-Elena Rădulea-Zamfirescu HOTĂRÂRE pentru modificarea Organigramei și Statului de funcții ale Spitalului

Mai mult

TM200 Live Tour guide Sistem audio mobil Sistemul de comunicare audio Tour guide este util in cel putin 3 situatii si vine cu avantaje clare: 1) Cand

TM200 Live Tour guide Sistem audio mobil Sistemul de comunicare audio Tour guide este util in cel putin 3 situatii si vine cu avantaje clare: 1) Cand TM200 Live Tour guide Sistem audio mobil Sistemul de comunicare audio Tour guide este util in cel putin 3 situatii si vine cu avantaje clare: 1) Cand trebuie sa va faceti auzit, de catre intreg grupul

Mai mult

LISTA DOSARELOR LUCRATE DE ECHIPE MIXTE – Socant: Inspectia Judiciara a scos la iveala dosarele in care procurorii au facut echipe comune si planuri d

LISTA DOSARELOR LUCRATE DE ECHIPE MIXTE – Socant: Inspectia Judiciara a scos la iveala dosarele in care procurorii au facut echipe comune si planuri d LISTA DOSARELOR LUCRATE DE ECHIPE MIXTE Socant: Inspectia Judiciara a scos la iveala dosarele in care procurorii au facut echipe comune si planuri de actiune cu ofiterii SRI, in spete care exced sigurantei

Mai mult

ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT Avizat pentru legalitate, Secretar al judeţului, Cristina-Elena Rădulea-Zamfirescu HOTĂRÂRE pentru mod

ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT Avizat pentru legalitate, Secretar al judeţului, Cristina-Elena Rădulea-Zamfirescu HOTĂRÂRE pentru mod ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT Avizat pentru legalitate, Secretar al judeţului, Cristina-Elena Rădulea-Zamfirescu HOTĂRÂRE pentru modificarea Organigramei și Statului de funcții ale Spitalului

Mai mult

& companie de interventii artistice studio de comunicare CONTACT

& companie de interventii artistice studio de comunicare CONTACT & companie de interventii artistice studio de comunicare CONTACT consulting@madalinadobraca.com + 40 744 387811 Intervenție artistică la galeria de arta Aiurart Spuneți-ne tot Client : Madalina Dobraca

Mai mult

Slide 1

Slide 1 Învățământul superior, inovarea și creșterea: bunele practici internaționale Chișinău 15 mai 2019 Education Global Practice Agenda 1. Contextul european și cel din Moldova 2. Capitalul uman și inovarea

Mai mult

Microsoft Word - CV_Anca Bacarea.docx

Microsoft Word - CV_Anca Bacarea.docx Curriculum vitae Europass Informaţii personale Nume / Prenume Bacârea Anca Adresă(e) 66/18 Str. Gh. Marinescu, Tg Mureş, România Telefon(oane) 0365404163 Mobil: 0744325277 Fax(uri) E- mail(uri) bacareaa@yahoo.com

Mai mult

CEL DE AL 4-LEA RAPORT AL COMISIEI EUROPENE PRIVIND STAREA UNIUNII ENERGETICE Conform Comunicatului Comisiei Europene din data de 9 aprilie 2019, Comi

CEL DE AL 4-LEA RAPORT AL COMISIEI EUROPENE PRIVIND STAREA UNIUNII ENERGETICE Conform Comunicatului Comisiei Europene din data de 9 aprilie 2019, Comi CEL DE AL 4-LEA RAPORT AL COMISIEI EUROPENE PRIVIND STAREA UNIUNII ENERGETICE Conform Comunicatului Comisiei Europene din data de 9 aprilie 2019, Comisia Europeană și-a îndeplinit pe deplin angajamentele

Mai mult

PROIECT

PROIECT PROIECT HOTĂRÂREA NR. din 2019 privind repartizarea pe anul 2019 a sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din județul Mureş, a sumelor defalcate din taxa

Mai mult

Martie 2019 Clubul Investitorilor - Bogdan Popescu - O companie mică din domeniul publicitatii programatice ne poate aduce câștiguri mai mari decât Th

Martie 2019 Clubul Investitorilor - Bogdan Popescu - O companie mică din domeniul publicitatii programatice ne poate aduce câștiguri mai mari decât Th Martie 2019 Clubul Investitorilor - Bogdan Popescu - O companie mică din domeniul publicitatii programatice ne poate aduce câștiguri mai mari decât The Trade Desk Telaria oferă o platformă software complet

Mai mult

CONGRESUL NA?IONAL AL STUDEN?ILOR FRAMACI?TI DIN ROMÂNIA

CONGRESUL NA?IONAL AL STUDEN?ILOR FRAMACI?TI DIN ROMÂNIA CONGRESUL NAȚIONAL AL STUDENȚILOR FRAMACIȘTI DIN ROMÂNIA Ediția a XIV-a Boli degenerative mecanisme patogenice şi implicaţii terapeutice 30 martie 3 aprilie 2016 Craiova Congresul Național al Studenților

Mai mult

DECIZIA nr

DECIZIA nr 01 august 2019 ANUNT ORGANIZARE RECRUTARE SI SELECTIE PERSONAL PE POSTURI INFIINTATE IN AFARA ORGANIGRAMEI INSTITUTULUI CLINIC FUNDENI DIN BUCURESTI PENTRU DESFASURAREA DE ACTIVITATI IN CADRUL PROIECTULUI

Mai mult

ANALIZA DE SITUAŢIE 2016 I. DATE STATISTICE LA NIVEL INTERNAŢIONAL, EUROPEAN, NAŢIONAL A. Preambul Campania Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetulu

ANALIZA DE SITUAŢIE 2016 I. DATE STATISTICE LA NIVEL INTERNAŢIONAL, EUROPEAN, NAŢIONAL A. Preambul Campania Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetulu ANALIZA DE SITUAŢIE 2016 I. DATE STATISTICE LA NIVEL INTERNAŢIONAL, EUROPEAN, NAŢIONAL A. Preambul Campania Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului în perioada 2014-2016 are ca temă generală Healthy

Mai mult