Anunțul Spitalului Municipal Gherla, publicat în Viața medicală nr. 22 din , se anulează din motive organizatorice, urmând ca procedura să f

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "Anunțul Spitalului Municipal Gherla, publicat în Viața medicală nr. 22 din , se anulează din motive organizatorice, urmând ca procedura să f"

Transcriere

1 Anunțul Spitalului Municipal Gherla, publicat în Viața medicală nr. 22 din , se anulează din motive organizatorice, urmând ca procedura să fie reluată la o dată ulterioară cu respectarea prevederilor legale aplicabile în domeniu.

2 REPUBLICARE SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DEVA (JUDEȚUL HUNEDOARA) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic confirmat în specialitatea Oncologie medicală la Secția Oncologie medicală; un post cu normă întreagă de medic confirmat în specialitatea Neurochirurgie la Secția Chirurgie generală. La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul. Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria unității. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, postată pe site-ul MS. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, Serviciul RUNOS, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la tel.: , int. 133.

3 SPITALUL MILITAR DE URGENȚĂ DR. ION JIANU PITEȘTI (JUDEȚUL ARGEȘ) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Cardiologie la Compartimentul Cardiologie din Secția Medicină internă; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ORL la Cabinetul ORL din Centrul Militar de Sănătate Târgoviște; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Dermatovenerologie la Cabinetul Dermatovenerologie din Ambulatoriul integrat. Taxa de concurs este de 150 de lei. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Negru Vodă nr. 47, în termen de 15 zile de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în termen de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane, tel.: , int. 224.

4 SPITALUL MILITAR DE URGENȚĂ DR. ALEXANDRU AUGUSTIN SIBIU (U.M ) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pneumologie la Compartimentul Pneumologie din Secția Medicină internă - funcție civilă. i) copia actului de identitate în termen de valabilitate, certificat de naștere și, după caz, certificat de căsătorie. Taxa de concurs este de 150 de lei. Tematica și bibliografia de concurs se pot obține de la sediul spitalului, Biroul Resurse Umane și de pe site-ul instituției. Înscrierile la concurs se fac la sediul spitalului, bd. Victoriei nr. 46, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la tel.: , int. 112 Biroul Resurse Umane.

5 SPITALUL MILITAR DE URGENȚĂ DR. ALEXANDRU POPESCU FOCȘANI (JUDEȚUL VRANCEA) în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr /2006, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 184 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, funcția de șef Laborator Analize medicale (medic în specialitatea Medicină de laborator). a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze; b) copie xerox de pe diploma de studii; c) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional; d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menționate; e) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil cu funcția pentru care dorește să concureze; f) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate; g) certificat privind starea de sănătate; h) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de conducerea unităților în care și-a desfășurat activitatea sau de Colegiul Medicilor din România; i) copie xerox a autorizației de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România; j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în specialitate; k) un proiect de management privind evoluția viitoare a laboratorului; l) chitanță de plată a taxei de concurs. Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului. La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică în mod curent și în care sunt confirmați prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca specialist). Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România, precum și cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condițiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) nu pot participa la concurs. Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu susținerea proiectului de management, probă scrisă, probă clinică sau practică. Proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare și legislația secundară aferentă. Proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlului de medic specialist. Bibliografia și tematica de concurs vor fi afișate la avizierul și pe site-ul unității: Înscrierile la concurs se fac la sediul spitalului, str. Cezar Bolliac nr. 3-5, în termen de 15 zile de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în termen de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane, tel.: , int sau 1635.

6 SPITALUL MILITAR DE URGENȚĂ DR. ION JIANU PITEȘTI (JUDEȚUL ARGEȘ) în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr /2006, coroborat cu prevederile art. 184 din Legea nr. 95/2006, funcția de șef Secția ATI. a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze; b) copie xerox de pe diploma de studii; c) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional; d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menționate; e) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil cu funcția pentru care dorește să concureze; f) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate; g) certificat privind starea de sănătate - tip A5; h) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de conducerea unităților în care și-a desfășurat activitatea sau de Colegiul Medicilor din România; i) copie xerox a autorizației de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România; j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în specialitate; k) un proiect de management privind evoluția viitoare a secției; l) chitanță de plată a taxei de concurs. Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului. Actele prevăzute mai sus se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către Biroul Resurse umane, sau în copii legalizate. La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică în mod curent și în care sunt confirmați prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca specialist). Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România, precum și cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condițiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) nu pot participa la concurs. Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu susținerea proiectului de management, probă scrisă, probă clinică sau practică. Proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare și legislația secundară aferentă. Proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlului de medic specialist. Tematica pentru concurs și bibliografia vor fi afișate la sediul spitalului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Negru Vodă nr. 47, în termen de 15 zile de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în termen de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane, tel.: , int. 224.

7 CENTRUL MEDICAL DE DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT AMBULATORIU PLOIEȘTI (C.M.D.T.A. Ploiești), subordonat Direcției Medicale a Ministerului Afacerilor interne în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicina muncii la Compartimentul Medicina muncii (Ploiești); un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicina muncii la Centrul Medical Județean Iași - Medicina muncii. Taxa de concurs este de 150 de lei. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului și se află pe site-ul Ministerului Sănătății ( - Concursuri). Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Ghimpați nr. 1-3, jud. Prahova, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la tel.: , int

8 SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO BUCUREȘTI în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de farmacist primar confirmat în specialitatea Farmacie generală la Farmacia spitalului. Taxa de concurs este de 150 de lei. Tematica de concurs este cea pentru examenul de farmacist primar în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la În cazul în care ultima zi de înscriere coincide cu o zi nelucrătoare, candidații vor putea depune dosarele de înscriere inclusiv în prima zi lucrătoare după expirarea celor 15 zile.

9 SPITALUL CLINIC COLENTINA BUCUREȘTI în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ATI la Secția ATI Chirurgie; un post cu normă întreagă de medic rezident ultimul an confirmat în specialitatea ATI la Secția ATI Chirurgie; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină nucleară la Compartimentul Medicină nucleară; un post cu jumătate de normă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină nucleară la Compartimentul Medicină nucleară. Taxa de concurs este de 150 de lei. Tematica de concurs și bibliografia vor fi afișate pe site-ul unității: Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, șos. Ștefan cel Mare nr , sector 2, pavilionul D, etaj 2, Biroul RUNOS, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în Viața medicală. Relații suplimentare se pot obține la tel.:

10 SERVICIUL DE AMBULANȚĂ BUCUREȘTI-ILFOV în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de familie; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pediatrie. i) copia actului de identitate în termen de valabilitate; j) copie BI/CI în termen de valabilitate; k) copie de pe certificatul de căsătorie, unde este cazul. Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria unității. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului și se găsește pe site-ul SABIF: Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Mihai Eminescu nr , sector 2, București, Biroul Personal, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în Viața medicală. Relații suplimentare se pot obține la Biroul RUNOS, tel.: , secretariat SABIF:

11 REPUBLICARE SERVICIUL DE AMBULANȚĂ BUCUREȘTI-ILFOV în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, cinci posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină de familie. La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul. g) certificat medical A5 din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic i) copia actului de identitate în termen de valabilitate; j) copie BI/CI în termen de valabilitate; k) copie de pe certificatul de căsătorie, unde este cazul. Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria unității. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului și se găsește pe site-ul SABIF: Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Mihai Eminescu nr , sector 2, București, Biroul Personal, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în Viața medicală. Relații suplimentare se pot obține la Biroul RUNOS, tel.: , secretariat SABIF:

12 DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ NEGREȘTI (JUDEȚUL VASLUI) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu jumătate de normă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de familie la Compartimentul Asistență medicală din cabinetele medicale școlare. Taxa de concurs este de 150 de lei. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Compartimentul Resurse Umane, tel.:

13 SPITALUL ORĂȘENESC SF. ȘTEFAN ROVINARI (JUDEȚUL GORJ) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ORL la Compartimentul ORL; un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Chirurgie generală la Secția Chirurgie generală; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Obstetricăginecologie la Compartimentul Obstetrică-ginecologie; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pediatrie la Compartimentul Pediatrie; un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Medicină internă la Secția Medicină internă. Taxa de concurs este de 150 de lei. Tematica de concurs și bibliografia se vor afișa pe site-ul unității: și la sediul spitalului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane, tel.: , int. 154.

14 SPITALUL CLINIC MUNICIPAL DE URGENȚĂ TIMIȘOARA (JUDEȚUL TIMIȘ) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de urgență la Unitatea Primiri Urgențe. Taxa de concurs este de 150 de lei. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, afișată pe site-ul Ministerului Sănătății. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.:

15 SPITALUL CLINIC MUNICIPAL DE URGENȚĂ TIMIȘOARA (JUDEȚUL TIMIȘ) în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr /2006, coroborat cu prevederile art. 184 din Legea nr. 95/2006, funcția de șef Serviciu Anatomie patologică I. a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze; b) copie xerox de pe diploma de studii; c) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional; d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menționate; e) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil cu funcția pentru care dorește să concureze; f) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate; g) certificat privind starea de sănătate; h) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de conducerea unităților în care și-a desfășurat activitatea sau de Colegiul Medicilor din România; i) copie xerox a autorizației de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România; j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în specialitate; k) un proiect de management privind evoluția viitoare a serviciului; l) chitanță de plată a taxei de concurs. Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la sediul spitalului. La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică în mod curent și în care sunt confirmați prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca specialist). Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România, precum și cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condițiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) nu pot participa la concurs. Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu susținerea proiectului de management, probă scrisă, probă clinică sau practică. Proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare și legislația secundară aferentă. Proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlului de medic specialist. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Hector nr. 1, în termen de 15 zile de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în termen de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la sediul spitalului, tel.:

16 SPITALUL ORĂȘENESC SF. FILOFTEIA MIZIL (JUDEȚUL PRAHOVA) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu jumătate de normă de medic specialist confirmat în specialitatea Chirurgie generală la Compartimentul Chirurgie generală. Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la tel.: , int. 114.

17 REPUBLICARE SPITALUL ORĂȘENESC SF. FILOFTEIA MIZIL (JUDEȚUL PRAHOVA) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de farmacist la Farmacia cu circuit închis. La concurs se pot prezenta farmaciști cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea farmacie, farmaciști rezidenți aflați în ultimul an de pregătire. Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului. Tematica de concurs va fi afișată la sediul spitalului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la tel.: , int. 114.

18 SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ MILITAR CENTRAL DR. CAROL DAVILA BUCUREȘTI în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic primar (personal civil contractual) confirmat în specialitatea ORL la Cabinetul de Audiologie al Ambulatoriului integrat; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Oncologie medicală la Cabinetul de Oncologie medicală al Centrului de boli oncologice; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pneumologie, cu atestat de studii complementare în Bronhologie la Secția Pneumologie; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radiologieimagistică medicală la Compartimentul de Angiografie și cateterism cardiac pentru Laboratorul de Explorări funcționale invazive (cardiologie intervențională) al Centrului de boli cardiovasculare. Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului. Copiile actelor prevăzute mai sus vor fi însoțite de documentele originale. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist/primar în specialitatea postului și se pot accesa pe site-ul pe site-ul spitalului: și la avizierul unității. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Mircea Vulcănescu nr. 88, sector 1, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la sediul spitalului sau tel.: , int. 164.

19 DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ JUDEȚEANĂ CĂLĂRAȘI în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de biolog pentru Laboratorul de Diagnostic și investigare în sănătate publică - diagnostic microbiologic, punct de lucru fix Oltenița. art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog și chimist, înființarea, organizarea și funcționarea OBBCSSR; Taxa de concurs este de 150 de lei. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la sediul instituției - Compartimentul RUNOS și la tel.: , int. 112 sau

20 SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII SF. MARIA IAȘI în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr /2006, coroborat cu prevederile art. 184 din Legea nr. 95/2006, funcția de șef Secția clinică Pediatrie II. a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze; b) copie xerox de pe diploma de studii; c) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional; d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menționate; e) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil cu funcția pentru care dorește să concureze; f) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate; g) certificat privind starea de sănătate; h) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de conducerea unităților în care și-a desfășurat activitatea sau de Colegiul Medicilor din România; i) copie xerox a autorizației de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România; j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în specialitate; k) un proiect de management privind evoluția viitoare a secției; l) chitanță de plată a taxei de concurs; m) curriculum vitae; n) copia xerox a cărții de identitate și o copie a certificatului de căsătorie, după caz; o) adeverință de la Universitatea de medicină și farmacie din care să rezulte calitatea de cadru didactic. Taxa de concurs este de 200 de lei și se achită la casieria spitalului. În secțiile clinice funcția de șef de secție/laborator/serviciu se ocupă de către un cadru didactic universitar medical. La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică în mod curent și în care sunt confirmați prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca medic specialist). Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România, precum și cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condițiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) nu pot participa la concurs. Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu susținerea proiectului de management, probă scrisă, probă clinică sau practică. Proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare și legislația secundară aferentă. Proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlului de medic specialist și poate fi găsită pe site-ul Ministerului Sănătății. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Vasile Lupu nr. 62, Serviciul Resurse Umane, în termen de 15 zile de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în termen de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: , int. 157.

21 DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI MARAMUREȘ în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de chimist pentru Laboratorul de Igiena radiațiilor. Taxa de concurs este de 150 de lei. Copiile actelor prevăzute mai sus vor fi însoțite de documentele originale, care se vor certifica în conformitate cu originalul. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen Tematica de concurs se poate consulta la sediul instituției și pe site-ul: Înscrierile la concurs se fac la sediul unității din Baia Mare, str. Victoriei nr. 132, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Compartimentul RUNOS, tel.:

22 CENTRUL JUDEȚEAN DE TRANSFUZIE SANGUINĂ IALOMIȚA în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Medicină de familie la Compartimentul Donatori. Taxa de concurs este de 150 de lei. Tematica de concurs ca fi postată pe site-ul: Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

23 SPITALUL GENERAL C.F. GALAȚI în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Otorinolaringologie la Cabinetul ORL - Ambulatoriul de specialitate C.F. Buzău. Taxa de concurs este de 150 de lei și se va achita la casieria spitalului. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: , , , int. 104.

24 SPITALUL ORĂȘENESC INEU (JUDEȚUL ARAD) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, funcția de farmacist-șef la Farmacia cu circuit închis a spitalului. a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar; Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la sediul spitalului. La concurs se pot înscrie numai candidații care au obținut minimum două puncte din cele prevăzute la pct. 9 din Anexa nr. 3 la ordin. La concurs se pot prezenta farmaciști cu minimum 2 ani experiență profesională. Pentru proba scrisă un subiect va fi din legislația sanitară (Legea nr. 95/2006). Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la tel.: sau

25 SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN PRAHOVA în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de familie la Substația Câmpina. Taxa de concurs este de 150 de lei și se va achita la casieria instituției. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, postată pe site-ul MS. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

26 REPUBLICARE SPITALUL MUNICIPAL DR. EUGEN NICOARĂ REGHIN (JUDEȚUL MUREȘ) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic în specialitatea ATI la Compartimentul ATI. La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul. Taxa de concurs este de 150 de lei și se va achita la sediul unității. Tematica de concurs va fi afișată la sediul spitalului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

27 SPITALUL CLINIC FILANTROPIA BUCUREȘTI în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de chimist principal în specialitatea Imunologie clinică pentru Laboratorul de analize medicale. art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog și chimist, înființarea, organizarea și funcționarea OBBCSSR; Taxa de concurs este de 150 de lei. Celelalte documente vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea. Tematica de concurs este afișată pe site-ul Ministerului Sănătății, la sediul și pe site-ul spitalului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la tel./fax: /38, int RUNOS.

28 INSTITUTUL REGIONAL DE GASTROENTEROLOGIE-HEPATOLOGIE PROF. DR. OCTAVIAN FODOR CLUJ-NAPOCA în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Anestezie și terapie intensivă la Secția clinică ATI I. Taxa de concurs este de 150 de lei. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

29 SPITALUL MUNICIPAL DR. GHEORGHE MARINESCU TÂRNĂVENI (JUDEȚUL MUREȘ) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Chirurgie generală la Secția Chirurgie generală; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Cardiologie la Cabinetul de Cardiologie; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de urgență la Compartimentul Primiri Urgențe. Taxa de concurs este de 150 de lei. Tematica de concurs este postată pe site-ul Ministerului Sănătății. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Dr. Victor Babeș nr. 2, Biroul RUNOS în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la sediul unității sau la tel.:

30 REPUBLICARE SPITALUL JUDEȚEAN MAVROMATI BOTOȘANI în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi din localitatea Botoșani, str. Marchian nr. 11: două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Radiologie-imagistică medicală la UPU-SMURD; două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină de urgență la UPU- SMURD. La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul. Taxa de concurs este de 150 de lei.. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: , int

31 SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SF. PANTELIMON FOCȘANI (JUDEȚUL VRANCEA) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină internă la Secția Medicină internă; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Neonatologie la Secția Neonatologie; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ATI la Secția ATI; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină fizică și reabilitare la Cabinetul de Recuperare, medicină fizică și balneologie; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Cardiologie la Secția Cardiologie; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Nefrologie la Compartimentul Nefrologie; un post cu normă întreagă de medic rezident ultimul an confirmat în specialitatea Hematologie la Compartimentul Hematologie; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radiologieimagistică medicală pentru Laboratorul Radiologie și imagistică medicală; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de urgență la UPU-SMURD. Taxa de concurs este de 150 de lei. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la În cazul în care ultima zi de înscriere coincide cu o zi nelucrătoare, candidații vor putea depune dosarele de înscriere inclusiv în prima zi lucrătoare după expirarea celor 15 zile. Relații suplimentare se pot obține la tel.: , int. 278.

32 SPITALUL JUDEȚEAN MAVROMATI BOTOȘANI în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pediatrie la Compartimentul Pediatrie Săveni din localitatea Săveni, str. Avram Iancu nr. 2; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină internă la Secția Medicină internă Săveni din localitatea Săveni, str. Avram Iancu nr. 2; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Neonatologie la Secția Neonatologie din localitatea Botoșani, str. George Enescu nr. 6; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ATI la Secția ATI din localitatea Botoșani, str. Marchian nr. 11; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pediatrie la Secția Pediatrie I din localitatea Botoșani, bd. M. Eminescu nr. 12; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Neurochirurgie la Compartimentul Neurochirurgie din localitatea Botoșani, str. Marchian nr. 11. Taxa de concurs este de 150 de lei. Concursul sau examenul va consta din următoarele probe: proba scrisă (obligatorie); proba clinică sau practică (în funcție de particularitățile specialității publicate la concurs). Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: , int

33 REPUBLICARE SPITALUL MUNICIPAL GHERLA (JUDEȚUL CLUJ) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Neonatologie la Compartimentul Neonatologie. La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul. Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane, tel.:

34 DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ GIURGIU în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicina muncii la Compartimentul de Evaluare factori de risc din mediul de viață și muncă. Taxa de concurs este de 150 de lei. Copiile actelor prevăzute mai sus vor fi însoțite de documentele originale. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. București, bloc 114, scara A, municipiul Giurgiu, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la sediul unității, Compartimentul RONOS, tel.: , int. 106.

35 REPUBLICARE SPITALUL CLINIC C. F. CONSTANȚA în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic în specialitatea ORL la Cabinetul de ORL din cadrul Ambulatoriului de specialitate. La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul. Taxa de concurs este de 150 de lei. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

36 REPUBLICARE DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI SATU MARE în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină de laborator pentru Laboratorul de Microbiologie Departament Supraveghere în sănătate publică. La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul. Taxa de concurs este de 150 de lei. Copiile actelor prevăzute mai sus vor fi însoțite de documentele originale. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului postată pe site-ul Ministerului Sănătății. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Compartimentul RUNOS, tel.:

37 SPITALUL ORĂȘENESC HOREZU (JUDEȚUL VÂLCEA) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice în cadrul Ambulatoriului integrat, Cabinetul de Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice. Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului. Tematica de concurs și bibliografia vor fi afișate la sediul spitalului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Serviciul Resurse Umane, tel.: , int. 175.

38 REPUBLICARE SPITALUL MUNICIPAL CÂMPULUNG (JUDEȚUL ARGEȘ) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină de urgență la CPU; un post cu normă întreagă de medic în specialitatea ORL la Compartimentul ORL; două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Oncologie medicală la Compartimentul Oncologie medicală; două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea ATI la Secția ATI; un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Radiologie-imagistică medicală pentru Laboratorul de Radiologie și imagistică medicală; două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Pediatrie la Secția Pediatrie; un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Obstetrică-ginecologie la Secția Obstetrică-ginecologie; două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină internă la Secția Medicină internă; un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Cardiologie la Secția Cardiologie; un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Neurologie la Compartimentul Neurologie; un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Neonatologie la Secția Neonatologie. La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul. Taxa de concurs este de 150 de lei. Copiile actelor prevăzute mai sus vor fi însoțite de documentele originale. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Biroul RUNOS, tel.: , int. 101.

39 SPITALUL MUNICIPAL CÂMPINA (JUDEȚUL PRAHOVA) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radiologieimagistică medicală pentru Laboratorul de Radiologie și imagistică medicală; un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Medicină de laborator pentru Laboratorul de analize medicale. Taxa de concurs este de 150 de lei. Tematica de concurs și bibliografia se vor afișa la sediul spitalului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane, tel.: , int. 102.

40 SPITALUL ORĂȘENESC BUHUȘI (JUDEȚUL BACĂU) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Chirurgie generală. i) copia actului de identitate în termen de valabilitate; j) copie de pe carnetul de muncă sau adeverințe din care să reiasă vechimea în muncă și în specialitate. Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la sediul spitalului. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Biroul RUNOS, tel.: , int. 106 sau

41 REPUBLICARE SPITALUL ORĂȘENESC REGELE CAROL I COSTEȘTI (JUDEȚUL ARGEȘ) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Obstetrică-ginecologie la Secția Obstetrică-ginecologie; un post cu normă întreagă de medic în specialitatea ATI la Compartimentul ATI; un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină generală/medicină de familie, cu atestat în Asistență medicală de urgență prespitalicească la Compartimentul Primiri Urgențe; un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Epidemiologie la Compartimentul Prevenire infecții asociate activității medicale; un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Boli infecțioase la Compartimentul Prevenire infecții asociate activității medicale. La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă, rezidenți aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul. Taxa de concurs este de 150 de lei. Tematica de concurs și bibliografia se pot obține de la Biroul RUNOS. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, Biroul RUNOS, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Biroul RUNOS, tel.:

42 SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE CLUJ-NAPOCA (JUDEȚUL CLUJ) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de farmacist specialist confirmat în specialitatea Farmacie clinică la Farmacia spitalului. Taxa de concurs este de 150 de lei și se va achita la sediul unității. Tematica de concurs și bibliografia pot fi consultate pe site-ul spitalului: și la sediul unității. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Iuliu Moldovan nr. 23, Serviciul Resurse Umane, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.:

43 SPITALUL ORĂȘENESC NEHOIU (JUDEȚUL BUZĂU) în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină internă. Taxa de concurs este de 150 de lei și se va achita la sediul spitalului. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la Relații suplimentare se pot obține la Serviciul Resurse Umane.

INSTITUTUL DE MEDICINĂ LEGALĂ IAȘI scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare

INSTITUTUL DE MEDICINĂ LEGALĂ IAȘI scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare INSTITUTUL DE MEDICINĂ LEGALĂ IAȘI farmacist primar confirmat în specialitatea Farmacie clinică în cadrul Compartimentului Toxicologie medico-legală. sănătății, republicată, cu modificările ulterioare

Mai mult

SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BRAȘOV scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ul

SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BRAȘOV scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BRAȘOV un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Chirurgie orală și maxilo-facială la Compartimentul Chirurgie maxilo-facială; un post

Mai mult

SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ BUCUREȘTI scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ult

SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ BUCUREȘTI scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ult SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ BUCUREȘTI în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic primar

Mai mult

SERVICIUL DE AMBULANȚĂ AL JUDEȚULUI MEHEDINȚI scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările

SERVICIUL DE AMBULANȚĂ AL JUDEȚULUI MEHEDINȚI scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările SERVICIUL DE AMBULANȚĂ AL JUDEȚULUI MEHEDINȚI un post cu normă întreagă de farmacist cu drept de liberă practică; un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Medicină generală

Mai mult

SPITALUL CLINIC MUNICIPAL CLUJ-NAPOCA scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterio

SPITALUL CLINIC MUNICIPAL CLUJ-NAPOCA scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterio SPITALUL CLINIC MUNICIPAL CLUJ-NAPOCA în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu jumătate de normă de medic specialist confirmat în specialitatea

Mai mult

UNITATEA MILITARĂ OTOPENI din cadrul Ministerului Apărării Naționale scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu

UNITATEA MILITARĂ OTOPENI din cadrul Ministerului Apărării Naționale scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu UNITATEA MILITARĂ 01961 OTOPENI din cadrul Ministerului Apărării Naționale în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de

Mai mult

rpt_clinici

rpt_clinici LISTA UNITATILOR DE INDRUMARE METODOLOGICA (pentru repartitia din 18-20 decembrie 2012, Centrul Universitar Bucuresti) ALERGOLOGIE SI IMUNOLOGIE CLINICA (7 rezidenti) Spitalul Clinic "N. Malaxa" Bucuresti

Mai mult

Posturi

Posturi COD POST DOME NIU JUDET UNITATEA SANITARA LOC DE MUNCA SPECIALITATEA NR. POSTURI CENTRU PREGATIRE CENTRU CONCURS BV-M-01 M BRASOV SPITAL MUNICIPAL DR. AUREL LABORATIR ANATOMIE ANATOMIE PATOLOGICA PATOLOGICĂ

Mai mult

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAŢIE DE EXAMEN Privind organizarea și desfășurarea examenului pentru obținerea gradului profesional de medic, medic stomato

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAŢIE DE EXAMEN Privind organizarea și desfășurarea examenului pentru obținerea gradului profesional de medic, medic stomato MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAŢIE DE EXAMEN Privind organizarea și desfășurarea examenului pentru obținerea gradului profesional de medic, medic stomatolog respectiv farmacist primar, sesiunea 19 iunie 2019

Mai mult

ORDIN

ORDIN ORDIN privind aprobarea metodologiei şi criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcţie de competenţă Văzând Referatul de aprobare nr....al Direcţiei asistenţă medicală, având

Mai mult

ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT Avizat pentru legalitate, Secretar al judeţului, Cristina-Elena Rădulea-Zamfirescu HOTĂRÂRE pentru mod

ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT Avizat pentru legalitate, Secretar al judeţului, Cristina-Elena Rădulea-Zamfirescu HOTĂRÂRE pentru mod ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT Avizat pentru legalitate, Secretar al judeţului, Cristina-Elena Rădulea-Zamfirescu HOTĂRÂRE pentru modificarea Organigramei și Statului de funcții ale Spitalului

Mai mult

Microsoft Word - conc_medic_

Microsoft Word - conc_medic_ MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE A N U N Ţ Nesecret Nr.11280 /29.01.2016 În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr.869/2015 pentru aprobarea

Mai mult

ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT Avizat pentru legalitate, Secretar al judeţului, Cristina-Elena Rădulea-Zamfirescu HOTĂRÂRE pentru mod

ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT Avizat pentru legalitate, Secretar al judeţului, Cristina-Elena Rădulea-Zamfirescu HOTĂRÂRE pentru mod ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT Avizat pentru legalitate, Secretar al judeţului, Cristina-Elena Rădulea-Zamfirescu HOTĂRÂRE pentru modificarea Organigramei și Statului de funcții ale Spitalului

Mai mult

Microsoft Word - adresa publicare posturi UPU REFERENT RUNOS INFIRMIERE MEDICINA INTERNA BRANCARDIER 2019 _.docx

Microsoft Word - adresa  publicare posturi  UPU REFERENT RUNOS INFIRMIERE MEDICINA INTERNA BRANCARDIER 2019 _.docx Spitalul Clinic de Urgenta,,Sfantul Ioan scoate la concurs urmatorul post contractual temporar vacant pe perioada determinata : Un post de asistent medical specialitatea medicina generala studii superioare,

Mai mult

Microsoft Word - publicatie spec. finala.oct.2012.docx

Microsoft Word - publicatie spec. finala.oct.2012.docx MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICATIE Privind organizarea şi sfăşurarea examenului pentru obţinerea titlului medic specialist, medic ntist specialist şi farmacist specialist Ministerul Sănătăţii organizează

Mai mult

R O M Â N I A J U D E Ţ U L N E A M Ţ M U N I C I P I U L R O M A N C O N S I L I U L L O C A L HOTÃRÂREA Nr. din privind aprobarea modific

R O M Â N I A J U D E Ţ U L N E A M Ţ M U N I C I P I U L R O M A N C O N S I L I U L L O C A L HOTÃRÂREA Nr. din privind aprobarea modific R O M Â N I A J U D E Ţ U L N E A M Ţ M U N I C I P I U L R O M A N C O N S I L I U L L O C A L HOTÃRÂREA Nr. din 24.07.2019 privind aprobarea modificării structurii organizatorice a Spitalului Municipal

Mai mult

SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ PIUS BRÎNZEU TIMIŞOARA Bulevardul Liviu Rebreanu, Nr. 156, Timişoara Tel Fax

SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ PIUS BRÎNZEU TIMIŞOARA Bulevardul Liviu Rebreanu, Nr. 156, Timişoara Tel Fax Nr. 32294/27.06.2019 A N U N Ţ Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Pius Brînzeu Timişoara organizează, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 286/martie 2011 (actualizată), pentru aprobarea Regulamentului

Mai mult

Microsoft Word - adresa publicare posturi iunie docx

Microsoft Word - adresa  publicare posturi  iunie docx Spitalul Clinic de Urgenta,,Sfantul Ioan scoate la concurs urmatoarele posturi contractuale temporar vacante pe perioada determinata : Un post temporar vacant de asistent medical specialitatea medicina

Mai mult

SPITALUL MUNICIPAL DR. GHEORGHE MARINESCU TÂRNĂVENI SPITALUL MUNICIPAL DR.GHEORGHE MARINESCU TÂRNĂVENI STR.Dr.Victor Babeş,Nr.2. COD , TÂRNĂVENI

SPITALUL MUNICIPAL DR. GHEORGHE MARINESCU TÂRNĂVENI SPITALUL MUNICIPAL DR.GHEORGHE MARINESCU TÂRNĂVENI STR.Dr.Victor Babeş,Nr.2. COD , TÂRNĂVENI SPITALUL MUNICIPAL DR. GHEORGHE MARINESCU TÂRNĂVENI SPITALUL MUNICIPAL DR.GHEORGHE MARINESCU TÂRNĂVENI STR.Dr.Victor Babeş,Nr.2. COD 545600, TÂRNĂVENI, JUD. MUREŞ Telefon 02656161; Fax 0265446156 E-mail:

Mai mult

SPITALUL ORĂŞENESC SFANTUL DIMITRIE TÎRGU NEAMT Str. Ştefan cel Mare, Nr. 35, Tîrgu Neamţ, Judeţ Neamţ, Cod CUI , Tel. (04)0233/ F

SPITALUL ORĂŞENESC SFANTUL DIMITRIE TÎRGU NEAMT Str. Ştefan cel Mare, Nr. 35, Tîrgu Neamţ, Judeţ Neamţ, Cod CUI , Tel. (04)0233/ F SPITALUL ORĂŞENESC SFANTUL DIMITRIE TÎRGU NEAMT Str. Ştefan cel Mare, Nr. 35, Tîrgu Neamţ, Judeţ Neamţ, Cod 615200 CUI 2614341, Tel. (04)0233/790824 Fax. (04)0233/790933; www.spital-tirguneamt.ro, e-mail:

Mai mult

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ORDIN pentru aprobarea metodologiilor privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor de ocupare a posturilor de medic, medic d

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ORDIN pentru aprobarea metodologiilor privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor de ocupare a posturilor de medic, medic d MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ORDIN pentru aprobarea metodologiilor privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor de ocupare a posturilor de medic, medic dentist, farmacist, biolog, biochimist şi chimist din

Mai mult

SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CLUJ-NAPOCA Cluj-Napoca, Str.Clinicilor nr. 3-5, cod ; Tel.: , Certificat ISO 9001:2008 Fax: 0264

SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CLUJ-NAPOCA Cluj-Napoca, Str.Clinicilor nr. 3-5, cod ; Tel.: , Certificat ISO 9001:2008 Fax: 0264 Capitolul II. PRIORITĂŢI MANAGERIALE Managementul actual al spitalului, urmăreşte în primul rând interesul public şi este îndreptat spre îndeplinirea scopului său: furnizarea de servicii medicale performante

Mai mult

Nr Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca Date de concurs pentru ocuparea posturilor didactice de asistent

Nr Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca Date de concurs pentru ocuparea posturilor didactice de asistent Nr. 1 2 3 4 5 Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca Date de concurs pentru ocuparea posturilor didactice de asistent universitar pe durată determinată, etapa a I-a, an

Mai mult

CONSlLIUL JUDETEAN MURE~ PRE~EDINTE 01spoz1T1A NR. Ao4 din o2_o 'apuiu 2015 privind aprobarea structurii organizatorice ~i Spitalului Clinic Judetean

CONSlLIUL JUDETEAN MURE~ PRE~EDINTE 01spoz1T1A NR. Ao4 din o2_o 'apuiu 2015 privind aprobarea structurii organizatorice ~i Spitalului Clinic Judetean CONSlLIUL JUDETEAN MURE~ PRE~EDINTE 01spoz1T1A NR. Ao4 din o2_o 'apuiu 2015 privind aprobarea structurii organizatorice ~i Spitalului Clinic Judetean Mure~ a organigramei Pre~edintele Consiliului Judetean

Mai mult

SPITALUL CLINIC OBSTETRICĂ GINECOLOGIE BUNA VESTIRE GALAŢI Str. N. Alexandrescu, nr. 99, loc. Galaţi, jud. Galaţi TEL: 0236/ , 0236/ E-ma

SPITALUL CLINIC OBSTETRICĂ GINECOLOGIE BUNA VESTIRE GALAŢI Str. N. Alexandrescu, nr. 99, loc. Galaţi, jud. Galaţi TEL: 0236/ , 0236/ E-ma SPITALUL CLINIC OBSTETRICĂ GINECOLOGIE BUNA VESTIRE GALAŢI Str. N. Alexandrescu, nr. 99, loc. Galaţi, jud. Galaţi TEL: 0236/413.131, 0236/416.459 E-mail: spitalog.galati@gmail.com TEL/FAX: 0236/412.301

Mai mult

Microsoft Word - ANUNT CONCURS ASISTENTI MEDICALI

Microsoft Word - ANUNT CONCURS ASISTENTI MEDICALI PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SĂCELE SPITALUL MUNICIPAL SACELE Strada Oituz nr. 54, Municipiul Săcele, Județul Brașov, cod 505600, CUI 4317665 Telefon/ fax: secretariat +4 0368 404 752, Registratură/ programări

Mai mult

DREPTURILE SALARIALE PENTRU LUNA APRILIE 2018 NOTA: DIFERENTA DINTRE SALARIUL BRUT SI SALARIUL DE BAZA O CONSTITIE SPORURILE NOTA : SALARIUL NET REPRE

DREPTURILE SALARIALE PENTRU LUNA APRILIE 2018 NOTA: DIFERENTA DINTRE SALARIUL BRUT SI SALARIUL DE BAZA O CONSTITIE SPORURILE NOTA : SALARIUL NET REPRE DREPTURILE SALARIALE PENTRU LUNA APRILIE 2018 NOTA: DIFERENTA DINTRE SALARIUL BRUT SI SALARIUL DE BAZA O CONSTITIE SPORURILE NOTA : SALARIUL NET REPREZINTA APROX. 57% DIN SALARIUL BRUT SERV.ADMINISTRATIV-APROVIZIONARE-TRANSP

Mai mult

Ordin MS nr din 6 decembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor î

Ordin MS nr din 6 decembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor î Ordin MS nr. 1.375 din 6 decembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, aprobat prin

Mai mult

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICATIE Privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea titlului de medic specialist, medic stomatolog special

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICATIE Privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea titlului de medic specialist, medic stomatolog special MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICATIE Privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea titlului de medic specialist, medic stomatolog specialist şi farmacist specialist, din sesiunea 16 octombrie

Mai mult

ANUNT Institutul National de Recuperare, Medicina Fizica si Balneoclimatologie Bucuresti cu sediul in str. Sf. Dumitru nr. 2, sector 3, telefon

ANUNT Institutul National de Recuperare, Medicina Fizica si Balneoclimatologie Bucuresti cu sediul in str. Sf. Dumitru nr. 2, sector 3, telefon ANUNT Institutul National de Recuperare, Medicina Fizica si Balneoclimatologie Bucuresti cu sediul in str. Sf. Dumitru nr. 2, sector 3, telefon 021.315.50.50, scoate la concurs: Numarul si denumirea posturilor

Mai mult

ROMANIA, JUDETUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL AZUGA SPITALUL DE ORTOPEDIE SI TRAUMATOLOGIE AZUGA AZUGA ,str. VICTORIEI nr. 2, jud. Prahova Tel

ROMANIA, JUDETUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL AZUGA SPITALUL DE ORTOPEDIE SI TRAUMATOLOGIE AZUGA AZUGA ,str. VICTORIEI nr. 2, jud. Prahova Tel ROMANIA, JUDETUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL AZUGA SPITALUL DE ORTOPEDIE SI TRAUMATOLOGIE AZUGA AZUGA 105100,str. VICTORIEI nr. 2, jud. Prahova Tel. 0244-322051; 0244322052; Fax 0244-321910; CIF 2845125 ;Nr.

Mai mult

Total brut Vouchere vacanta Indemnizatie hrana lunara Spor Art.7.1b Sp3T Art.1 Spor Art.7.1h Spor Art.7.1c spor pentru activitate in conditii de radia

Total brut Vouchere vacanta Indemnizatie hrana lunara Spor Art.7.1b Sp3T Art.1 Spor Art.7.1h Spor Art.7.1c spor pentru activitate in conditii de radia Total brut Vouchere vacanta Indemnizatie hrana lunara Spor Art.7.1b Sp3T Art.1 Spor Art.7.1h Spor Art.7.1c spor pentru activitate in conditii de radiatii SpNv Art.19 Spor pentru sambata si duminica Spor

Mai mult

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 112 privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Spitalului Clin

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 112 privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Spitalului Clin MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 112 privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, pentru anul 2016 Consiliul

Mai mult

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUŞI”

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUŞI” Universitatea,,Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu Organizează concurs pentru ocuparea a două posturi vacante de îngrijitor (G) la Compartimentul Tehnic - Întreţinere din cadrul Direcţiei Generale Administrative

Mai mult

Nr. crt. Specialitatea Programului de rezidentiat CENTRU UNIVERSITAR-LISTA COORDONATORI REZIDENTI -ACTUALIZAT LA DATA DE 11 SEPTEMBRIE 2015 Grad Didac

Nr. crt. Specialitatea Programului de rezidentiat CENTRU UNIVERSITAR-LISTA COORDONATORI REZIDENTI -ACTUALIZAT LA DATA DE 11 SEPTEMBRIE 2015 Grad Didac Nr. crt. Specialitatea Programului de rezidentiat CENTRU UNIVERSITAR-LISTA COORDONATORI REZIDENTI -ACTUALIZAT LA DATA DE 11 SEPTEMBRIE 2015 Grad Didactic Nume Prenume Coordonator Disciplina didactica la

Mai mult

Nr.965/

Nr.965/ Aprobat Manager General, Dr. Sulutiu Marius A N U N Ţ Serviciul de Ambulanță Judetean Alba cu sediul în Alba Iulia, str. Calea Motilor nr. 83, în conformitate cu prevederile Legii 95/2006 și OMS nr. 157/2019,

Mai mult

ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT Avizat pentru legalitate, Secretar al judeţului, Cristina-Elena Rădulea-Zamfirescu HOTĂRÂRE pentru mod

ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT Avizat pentru legalitate, Secretar al judeţului, Cristina-Elena Rădulea-Zamfirescu HOTĂRÂRE pentru mod ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ CONSILIUL JUDEŢEAN PROIECT Avizat pentru legalitate, Secretar al judeţului, Cristina-Elena Rădulea-Zamfirescu HOTĂRÂRE pentru modificarea Organigramei și Statului de funcții ale Spitalului

Mai mult

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAŢIE DE EXAMEN PENTRU OBŢINEREA ATESTATELOR DE STUDII COMPLEMENTARE PENTRU MEDICI, MEDICI DENTIŞTI ŞI FARMACIŞTI DSP Minist

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAŢIE DE EXAMEN PENTRU OBŢINEREA ATESTATELOR DE STUDII COMPLEMENTARE PENTRU MEDICI, MEDICI DENTIŞTI ŞI FARMACIŞTI DSP Minist MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAŢIE DE EXAMEN PENTRU OBŢINEREA ATESTATELOR DE STUDII COMPLEMENTARE PENTRU MEDICI, MEDICI DENTIŞTI ŞI FARMACIŞTI DSP Ministerul Sănătăţii organizează în perioada 15 mai-21 iunie

Mai mult

Constituirea dosarului de concurs pentru postul de Asistent universitar: Dosar complet la înscriere. Conţinutul dosarului nu poate fi modificat după d

Constituirea dosarului de concurs pentru postul de Asistent universitar: Dosar complet la înscriere. Conţinutul dosarului nu poate fi modificat după d Constituirea dosarului de concurs pentru postul de Asistent universitar: Dosar complet la înscriere. Conţinutul dosarului nu poate fi modificat după depunerea lui la Prorectoratul didactic. Actele vor

Mai mult

710200, BOTOSANI, ROMÂNIA, tel. 0231/512885, fax 0231/ pagina web : COLEGIUL NAȚIONAL A.T. LAURIAN BO

710200, BOTOSANI, ROMÂNIA, tel. 0231/512885, fax 0231/ pagina web :   COLEGIUL NAȚIONAL A.T. LAURIAN BO COLEGIUL NAȚIONAL A.T. LAURIAN BOTOŞANI Anunță SCOATEREA LA CONCURS a unui post vacant de Administrator financiar I-studii superioare din cadrul compartimentului Contabilitate - perioada nedeterminată

Mai mult

Anexa nr

Anexa nr ANUNŢ privind organizarea concursului de încadrare a unui număr de 2 (două) posturi vacante de execuție de Expert gradul I, în cadrul compartimentului achiziții publice și respectiv Muncitor calificat

Mai mult

ANUNŢ PRIVIND ORGANIZAREA CONCURSULUI DE ÎNCADRARE A URMĂTOARELOR POSTURI VACANTE DE PERSONAL CIVIL CONTRACTUAL DE EXECUȚIE I. Posturile pentru care s

ANUNŢ PRIVIND ORGANIZAREA CONCURSULUI DE ÎNCADRARE A URMĂTOARELOR POSTURI VACANTE DE PERSONAL CIVIL CONTRACTUAL DE EXECUȚIE I. Posturile pentru care s ANUNŢ PRIVIND ORGANIZAREA CONCURSULUI DE ÎNCADRARE A URMĂTOARELOR POSTURI VACANTE DE PERSONAL CIVIL CONTRACTUAL DE EXECUȚIE I. Posturile pentru care se organizează concurs de încadrare, sunt următoarele:

Mai mult

Către,

Către, Nr. 1632 / 21.07.2017 ANUNŢ CONCURS PENTRU OCUPAREA UNUI POST VACANT Grădinița cu de colț cu sediul în localitatea Brad, strada Horia, nr. 25-27, județul Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe

Mai mult

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE MEDICINĂ APROBAT DOMENIUL DE LICENŢĂ SĂNĂTATE RECTOR, PREŞEDINTE CONSILIU DE ADMINISTRAŢIE PR

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE MEDICINĂ APROBAT DOMENIUL DE LICENŢĂ SĂNĂTATE RECTOR, PREŞEDINTE CONSILIU DE ADMINISTRAŢIE PR UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE MEDICINĂ APROBAT DOMENIUL DE LICENŢĂ SĂNĂTATE RECTOR, PREŞEDINTE CONSILIU DE ADMINISTRAŢIE PROGRAMUL DE STUDII ASISTENŢĂ MEDICALĂ GENERALĂ Prof.

Mai mult

Domnule general de divizie doctor,

Domnule general de divizie doctor, ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE UNITATEA MILITARĂ 01837 MIHAIL KOGĂLNICEANU ANUNŢ privind organizarea concursului de ocupare a postului vacant de personal civil contractual de consilier juridic debutant

Mai mult

Microsoft Word - Lista departamentelor si a disciplinelor.docx

Microsoft Word - Lista departamentelor si a disciplinelor.docx Facultatea de Medicină 1 Ştiinţe morfologice 2 Ştiinţe funcţionale 3 Ştiinţe moleculare 4 Medicină comunitară 5 Medicină internă 6 Specialităţi medicale 7 Chirurgie Disciplina Anatomie şi embriologie Histologie

Mai mult

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUŞI”

UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUŞI” Universitatea,,Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu Organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de Contabil şef I(S) la Compartimentul Financiar Contabil din cadrul Direcţiei Generale Administrative

Mai mult

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI

MINISTERUL  ADMINISTRAŢIEI Str Careiului nr. 26/A Nr.../... Aprobat, Manager general Dr.Notarius Gabriela Georgeta ANUNT Serviciul de Ambulanţă Judetean Satu Mare, organizează in conformitate cu prevederile Legii nr.95/2006 si Ordinului

Mai mult

Microsoft Word - adresa site.docx

Microsoft Word - adresa site.docx Publicat în 17.02.2017 ANUNŢ Primăria Municipiului Arad organizează în data de 21.03.2017, ora 10:00 (proba scrisă), concurs de recrutare pentru ocuparea următoarelor funcții publice de execuție vacante

Mai mult

Liceul Tehnologic Clisura Dunării organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual vacant de administrator financiar-contabil șef, în baza HG

Liceul Tehnologic Clisura Dunării organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual vacant de administrator financiar-contabil șef, în baza HG Liceul Tehnologic Clisura Dunării organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual vacant de administrator financiar-contabil șef, în baza HG 286/2011 şi a H.G 1027/2014, cu modificările şi completările

Mai mult

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE IULIU HAŢIEGANU CLUJ-NAPOCA SINTEZA EVALUĂRILOR ACADEMICE DIN ANUL UNIVERSITAR

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE IULIU HAŢIEGANU CLUJ-NAPOCA SINTEZA EVALUĂRILOR ACADEMICE DIN ANUL UNIVERSITAR UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE IULIU HAŢIEGANU CLUJ-NAPOCA SINTEZA EVALUĂRILOR ACADEMICE DIN ANUL UNIVERSITAR 2015-2016 COORDONATORI Prof. Dr. Dan DUMITRAŞCU Prorector Asigurare Calitate şi Relaţii

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation Alegeri în cariera medicală. Poziționarea echipei medicale interdisciplinare pe harta sistemului de sănătate. Echipa în serviciile de sănătate - curs opțional Disciplina de Sănătate Publică și Management

Mai mult

DATA, ORA ȘI LOCUL DESFĂȘURĂRII CONCURSULUI martie - aprilie 2015 FACULTATEA DE MEDICINĂ Departamentul I: Anatomie și Embriologie Denumire post Poziți

DATA, ORA ȘI LOCUL DESFĂȘURĂRII CONCURSULUI martie - aprilie 2015 FACULTATEA DE MEDICINĂ Departamentul I: Anatomie și Embriologie Denumire post Poziți DATA, ORA ȘI LOCUL DESFĂȘURĂRII CONCURSULUI martie - aprilie 2015 FACULTATEA DE MEDICINĂ Departamentul I: Anatomie și Embriologie 12.03.2015, ora 9.00 13.03.2015, ora 9.00 Poziția 45, Anatomie-Embriologie.

Mai mult

Microsoft Word - DOLJ - RAPORT_DE_EVALUARE_control_2007 .doc

Microsoft Word - DOLJ - RAPORT_DE_EVALUARE_control_2007 .doc RAPORT DE EVALUARE la nivelul judetului DOLJ in urma controlului efectuat in conformitate cu Ordinul comun al ministrului sanatatii publice si al presedintelui CNAS nr. 888/270/2007 Comisia mixta formata

Mai mult

Lista functii contractuale septembrie 2017

Lista functii contractuale septembrie 2017 INSTITUTUL REGIONAL DE ONCOLOGIE IASI Cod Fiscal : 29067408 LISTA CU FUNCTIILE CONTRACTUALE DIN CADRUL INSTITUTULUI REGIONAL DE ONCOLOGIE - AUGUST 2017 ului urilor la conf. u lui urilor la 3 ore 1 MANAGER

Mai mult

Activitatea Unitatilor Sanitare in anul 2018.pdf

Activitatea Unitatilor Sanitare in anul 2018.pdf CUPRINS Pagina I. Precizări metodologice..... 5 1. Obiectivele cercetării statistice.. 5 2. Sursa de date 5 3. Metoda de colectare a datelor 5 4. Periodicitate și perioada de referință. 6 5. Concepte de

Mai mult

A signed statement on Institutional notepaper saying that you have read and agreed with the general aims of MLNet given in the Technical Annex.

A signed statement on Institutional notepaper saying that you have read and agreed with the general aims of MLNet given in the Technical Annex. Nr. ICIA: 75/11.03.2019 ANUNŢ INSTITUTUL DE CERCETĂRI PENTRU INTELIGENȚĂ ARTIFICIALĂ ''MIHAI DRĂGĂNESCU'' AL ACADEMIEI ROMÂNE - ICIA, cu sediul în Calea 13 Septembrie nr. 13, sector 5 București (aripa

Mai mult

SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA ELIAS

SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA ELIAS SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA ELIAS B-dul. Marasti, Nr. 17, Bucuresti, Sector 1 Telefon 021.316.16.00; Fax: 4021.316.16.02 pentru post vacant ASISTENT MEDICAL CHIRURGIE 1. Urgente medico-chirurgicale

Mai mult

ROMÂNIA

ROMÂNIA ROMÂNIA MINISTERUL SĂNĂTĂŢII AGENŢIA NAŢIONALĂ DE TRANSPLANT Str. Constantin Caracaş nr.2 8, Sector 1, București, Cod 011155 Tel: 0317.101.477, Fax: 0317.101.474 E-mail: ant [at] transplant.ro Site: www.transplant.ro

Mai mult

METODOLOGIA PRIVIND MODUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI PENTRU OCUPAREA UNUI POST VACANT PE PERIOADĂ NEDETERMINATĂ DE FIZIOKINETOTERAPEUT DEBUTANT LA S

METODOLOGIA PRIVIND MODUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI PENTRU OCUPAREA UNUI POST VACANT PE PERIOADĂ NEDETERMINATĂ DE FIZIOKINETOTERAPEUT DEBUTANT LA S METODOLOGIA PRIVIND MODUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI PENTRU OCUPAREA UNUI POST VACANT PE PERIOADĂ NEDETERMINATĂ DE FIZIOKINETOTERAPEUT DEBUTANT LA SECȚIA NEUROPSIHIATRIE PEDIATRICĂ ORGANIZAT ÎN PERIOADA

Mai mult

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE JANDARMERIA ROMÂNĂ GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ CONSTANŢA - Comisia de concurs ANUNŢ DE CONCURS Pentru ocuparea funcției

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE JANDARMERIA ROMÂNĂ GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ CONSTANŢA - Comisia de concurs ANUNŢ DE CONCURS Pentru ocuparea funcției MINISTERUL AFACERILOR INTERNE JANDARMERIA ROMÂNĂ GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ CONSTANŢA - Comisia de concurs ANUNŢ DE CONCURS Pentru ocuparea funcției vacante de execuție de subofițer tehnic principal în

Mai mult

ANUNŢ

ANUNŢ ANUNŢ Universitatea Transilvania din Braşov scoate la concurs un post de Consilier Juridic grad II cu studii superioare, cu angajare pe perioadă determinată de 3 ani, la Compartimentul Juridic Contencios..

Mai mult

Curriculum Vitae Date personale Nume Adresa de contact CALISTRU Petre Iacob Centrul de Diagnostic si Tratament "Dr. Victor Babes" - Sos. Mihai Bravu n

Curriculum Vitae Date personale Nume Adresa de contact CALISTRU Petre Iacob Centrul de Diagnostic si Tratament Dr. Victor Babes - Sos. Mihai Bravu n Curriculum Vitae Date personale Nume Adresa de contact CALISTRU Petre Iacob Centrul de Diagnostic si Tratament "Dr. Victor Babes" - Sos. Mihai Bravu nr. 281, Sector 3, Telefon 021/317.95.03 Fax 021/317.95.02

Mai mult

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a u

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a u Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a următoarelor funcţii contractuale, vacante, după cum

Mai mult

Stimati Membri SNPPC, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) si brokerul de asigurari Leader Team Broker au deosebita

Stimati Membri SNPPC, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) si brokerul de asigurari Leader Team Broker au deosebita Stimati Membri SNPPC, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) si brokerul de asigurari Leader Team Broker au deosebita placere de a va reaminti o oferta in trei variante

Mai mult

DELEGATIE

DELEGATIE A N U N Ț În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (3) din Ordonanța de urgență nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene

Mai mult

Microsoft Word - ANUNT dir. adj. Sc. Dr. Tr. Severin.doc

Microsoft Word - ANUNT dir. adj. Sc. Dr. Tr. Severin.doc R O M Â N I A MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului şi ale Ordinului ministrului

Mai mult

ROMÂNIA MINISTERUL AFACERILOR INTERNE JANDARMERIA ROMÂNĂ NESECRET Cernavodă Nr Din Exemplar unic UNITATEA SPECIALĂ 72 JANDARMI PROT

ROMÂNIA MINISTERUL AFACERILOR INTERNE JANDARMERIA ROMÂNĂ NESECRET Cernavodă Nr Din Exemplar unic UNITATEA SPECIALĂ 72 JANDARMI PROT ROMÂNIA MINISTERUL AFACERILOR INTERNE JANDARMERIA ROMÂNĂ NESECRET Cernavodă Nr. 821082 Din 07.11.2018 Exemplar unic UNITATEA SPECIALĂ 72 JANDARMI PROTECȚIE INSTITUȚIONALĂ Anghel Saligny CERNAVODĂ Resurse

Mai mult

Microsoft Word - site_ms.docx

Microsoft Word - site_ms.docx I. Documente în baza cărora se eliberează certificatele de conformitate și respectiv de experiență profesională necesare recunoașterii calificărilor de medic, medic dentist, farmacist obținute în România

Mai mult

Microsoft Word - anunt concurs UM contabil doc

Microsoft Word - anunt concurs UM contabil doc ANUNŢ privind organizarea concursului de incadrare a postului vacant de execuţie de personal civil contractual pe perioada nedeterminată de: Contabil treapta I în Biroul contabilitate la Contabilul şef

Mai mult

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE JANDARMERIA ROMÂNĂ GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ CONSTANŢA - Comisia de concurs ANUNŢ DE CONCURS Pentru ocuparea funcțiilo

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE JANDARMERIA ROMÂNĂ GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ CONSTANŢA - Comisia de concurs ANUNŢ DE CONCURS Pentru ocuparea funcțiilo MINISTERUL AFACERILOR INTERNE JANDARMERIA ROMÂNĂ GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ CONSTANŢA - Comisia de concurs ANUNŢ DE CONCURS Pentru ocuparea funcțiilor de subofițer operativ principal -veterinar în cadrul

Mai mult

ORDIN ADMINISTRATIE PUBLICA 158/2019 Emitent: Ministerul Sanatatii Domenii: Asistenta sanitara Vigoare M.O. 233/2019 Ordin pentru aprobarea Normelor d

ORDIN ADMINISTRATIE PUBLICA 158/2019 Emitent: Ministerul Sanatatii Domenii: Asistenta sanitara Vigoare M.O. 233/2019 Ordin pentru aprobarea Normelor d ORDIN ADMINISTRATIE PUBLICA 158/2019 Emitent: Ministerul Sanatatii Domenii: Asistenta sanitara Vigoare M.O. 233/2019 Ordin pentru aprobarea Normelor de organizare si desfasurare a programului de studii

Mai mult

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN PINTEA VITEAZUL M A R A M U R E Ş Cod op

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN PINTEA VITEAZUL M A R A M U R E Ş Cod op MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN PINTEA VITEAZUL M A R A M U R E Ş Cod operator date cu caracter personal 6364 A N U N Ţ ocupare

Mai mult

ANUNȚ In conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările si completările ulterioa

ANUNȚ In conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările si completările ulterioa ANUNȚ In conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările si, precum si cu prevederile H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea Normelor privind

Mai mult

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE ACADEMIA DE POLIŢIE Alexandru Ioan Cuza Comisia de Concurs Nesecret Ex. unic Nr Bucureşti, A P R O

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE ACADEMIA DE POLIŢIE Alexandru Ioan Cuza Comisia de Concurs Nesecret Ex. unic Nr Bucureşti, A P R O MINISTERUL AFACERILOR INTERNE ACADEMIA DE POLIŢIE Alexandru Ioan Cuza Comisia de Concurs Nesecret Ex. unic Nr. 5.180.533 Bucureşti, 11.10.2018 A P R O B, PREŞEDINTELE COMISIEI DE CONCURS A N U N Ţ Având

Mai mult

CONSILIUL LOCAL TULCEA DIRECTIA DE INTRETINERE SI ADMINISTRARE PATRIMONIU TULCEA Str.Pacii nr.20,tel/fax: 0240/ Nr. / A N U N T DIRECTIA DE INTR

CONSILIUL LOCAL TULCEA DIRECTIA DE INTRETINERE SI ADMINISTRARE PATRIMONIU TULCEA Str.Pacii nr.20,tel/fax: 0240/ Nr. / A N U N T DIRECTIA DE INTR CONSILIUL LOCAL TULCEA DIRECTIA DE INTRETINERE SI ADMINISTRARE PATRIMONIU TULCEA Str.Pacii nr.20,tel/fax: 0240/516250 Nr. / A N U N T DIRECTIA DE INTRETINERE SI ADMINISTRARE PATRIMONIU - TULCEA organizeaza

Mai mult

Raport cursuri

Raport cursuri Cursuri 2018 / 2019 Boli Infecţioase COD 429 M - MEDICINA DE CĂLĂTORIE Conferențiar dr. Hristea Adriana Perioada 18.03.2019-22.03.2019 Alergologie si imunologie clinica; Anestezie si terapie intensiva;

Mai mult

(Microsoft Word - METODOLOGIA_de_concurs_pentru_ocuparea_posturilor_de_cerce\205)

(Microsoft Word - METODOLOGIA_de_concurs_pentru_ocuparea_posturilor_de_cerce\205) ACADEMIA ROMÂNĂ Institutul de Biologie Bucureşti METODOLOGIA DE CONCURS PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DE CERCETARE VACANTE SAU TEMPORAR VACANTE DIN CADRUL INSTITUTULUI DE BIOLOGIE BUCUREŞTI ACADEMIA ROMÂNĂ

Mai mult

CONSILIUL JUDETEAN BISTRITA-NASAUD SPITALUL JUDEJEAN DE URGENJA BISTRITA Munlclplul Blstrlta, Bulevardul General Grigore Biilan, nr. 43, Tel/Fa

CONSILIUL JUDETEAN BISTRITA-NASAUD SPITALUL JUDEJEAN DE URGENJA BISTRITA Munlclplul Blstrlta, Bulevardul General Grigore Biilan, nr. 43, Tel/Fa CONSILIUL JUDETEAN BISTRITA-NASAUD SPITALUL JUDEJEAN DE URGENJA BISTRITA 420094 Munlclplul Blstrlta, Bulevardul General Grigore Biilan, nr. 43, Tel/Fax: 0263.231.404 E mail: spltal,blstrita@gmall.com/spital.oficiu@gmail.com

Mai mult

Microsoft Word - PUBLICATIE CONCURS 2013.docx

Microsoft Word - PUBLICATIE CONCURS 2013.docx PUBLICAȚIE DE CONCURS 1.Ministerul Sănătății organizează concurs de intrare în rezidențiat pe post şi rezidențiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie la data de 17 noiembrie 2013.

Mai mult

ROMÂNIA JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL JUDEŢEAN H O T Ă R Â R E privind modificarea statului de funcţii pentru Spitalul Județean de Urgență Ploieşti Având

ROMÂNIA JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL JUDEŢEAN H O T Ă R Â R E privind modificarea statului de funcţii pentru Spitalul Județean de Urgență Ploieşti Având ROMÂNIA JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL JUDEŢEAN H O T Ă R Â R E privind modificarea statului de funcţii pentru Spitalul Județean de Urgență Ploieşti Având în vedere: - Expunerea de motive a domnului președinte

Mai mult

ANTET ANEXA 1

ANTET ANEXA 1 ANUNŢ PENTRU OCUPAREA POSTULUI VACANT DE ADMINISTRATOR FINANCIAR Colegiul Tehnic Henri Coandă cu sediul în localitatea Timişoara, Str. Coriolan Brediceanu nr. 37, în temeiul H.G. nr. 286/2011, modificat

Mai mult

R O M Â N I A

R O M Â N I A R O M Â N I A MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Unitatea Militară 02401 Alba Iulia A 2370/11.06.2019 Exemplar unic A N U N Ţ privind organizarea concursurilor de încadrare a următoarelor posturi de personal

Mai mult

AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DSVSA BRAILA COMPARTIMENT JURIDIC SI RESURSE UMANE Nr din 4 iulie 2019

AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR DSVSA BRAILA COMPARTIMENT JURIDIC SI RESURSE UMANE Nr din 4 iulie 2019 DSVSA BRAILA COMPARTIMENT JURIDIC SI RESURSE UMANE Nr. 8954 din 4 iulie 2019 ANUNT CONCURS DIRECTIA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR BRAILA,organizeaza concurs pentru ocuparea pe durata

Mai mult

D. a) CHESTIONAR DE AUTOEVALUARE PENTRU SPITALE STANDARD CRITERII DESCRIERE EVALUARE OBSERVAȚII I STANDARD REFERITOR LA ORGANIZARE I.1* Spitalul are a

D. a) CHESTIONAR DE AUTOEVALUARE PENTRU SPITALE STANDARD CRITERII DESCRIERE EVALUARE OBSERVAȚII I STANDARD REFERITOR LA ORGANIZARE I.1* Spitalul are a D. a) CHESTIONAR DE AUTOEVALUARE PENTRU SPITALE I REFERITOR LA ORGANIZARE I.1* Spitalul are act de înființare sau de organizare conform legislației în vigoare. I.2* I.3* Spitalul are autorizație sanitară

Mai mult

Nr

Nr NR. 14121 16 IULIE 2019 ANUNŢ Inspectoratul Școlar Județean Gorj, cu sediul în Municipiul Tg-Jiu, strada Victoriei,nr. 132-134, judeţul Gorj, organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de auditor,

Mai mult

CAIET DE SARCINI privind achiziţia de servicii de medicina muncii aferente anului Informaţii privind autoritatea contractantă: Direcţia Naţion

CAIET DE SARCINI privind achiziţia de servicii de medicina muncii aferente anului Informaţii privind autoritatea contractantă: Direcţia Naţion CAIET DE SARCINI privind achiziţia de servicii de medicina muncii aferente anului 2019 1. Informaţii privind autoritatea contractantă: Direcţia Naţională de Probaţiune (DNP) este o structură cu personalitate

Mai mult

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR Nesecret

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR Nesecret MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ NESECRET INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERÃ IAȘI A N U N Ț În conformitate cu prevederile art. 27^35 lit. a),

Mai mult

ROMÂNIA JUDEŢUL VASLUI CONSILIUL JUDEŢEAN Str. Ştefan cel Mare, nr. 79, Vaslui, cod , tel: , fax: , web:

ROMÂNIA JUDEŢUL VASLUI CONSILIUL JUDEŢEAN Str. Ştefan cel Mare, nr. 79, Vaslui, cod , tel: , fax: , web: ROMÂNIA JUDEŢUL VASLUI CONSILIUL JUDEŢEAN Str. Ştefan cel Mare, nr. 79, Vaslui, cod 730168, tel: 40-0235-361096, fax: 40-0235-361090, web: www.cjvs.eu, e-mail: consiliu@cjvs.eu, cjvaslui@cjvs.eu Nr. 13361/

Mai mult

SPITALUL MUNICIPAL DE URGENTA MOINESTI VENITURI NETE LUNA AUGUST 2011 FUNCTIA SECTIA VENIT NET MEDIC SPECIALIST AMBULATOR INTEGRAT CAB.DERMATO-VENEROL

SPITALUL MUNICIPAL DE URGENTA MOINESTI VENITURI NETE LUNA AUGUST 2011 FUNCTIA SECTIA VENIT NET MEDIC SPECIALIST AMBULATOR INTEGRAT CAB.DERMATO-VENEROL SPITALUL MUNICIPAL DE URGENTA MOINESTI VENITURI NETE LUNA AUGUST 2011 FUNCTIA SECTIA VENIT NET MEDIC SPECIALIST AMBULATOR INTEGRAT CAB.DERMATO-VENEROLOGE 1609 ASIST. PRINCIPAL(A) AMBULATOR INTEGRAT CABINET

Mai mult

Microsoft Word - OG_18_2009 privind rezidentiatul.doc

Microsoft Word - OG_18_2009 privind rezidentiatul.doc Ordonanta Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea si finantarea rezidentiatului In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 1, pct. V.1 din Legea nr. 253/2009 privind abilitarea

Mai mult

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

UNIVERSITATEA DIN ORADEA UNIVERSITATEA DIN ORADEA Facultatea de MEDICINĂ și FARMACIE Nr. 2.88/FMF/19.03.2019 METODOLOGIA organizării admiterii la studii universitare de licență, Facultatea de Medicină și Farmacie pentru anul universitar

Mai mult

MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE

MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Exemplar unic DIRECŢIA GENERALĂ ANTICORUPŢIE Nr. 822505 Din 21.11.2017 ANUNŢ În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările

Mai mult

SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU TRANSPARENTA VENITURILOR SALARIALE MAI 2018 NR. CRT. SECTIA FUNCTIA Salar de baza Salar pentru garzi Spor pentru co

SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU TRANSPARENTA VENITURILOR SALARIALE MAI 2018 NR. CRT. SECTIA FUNCTIA Salar de baza Salar pentru garzi Spor pentru co SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU TRANSPARENTA VENITURILOR SALARIALE MAI 2018 NR. CRT. SECTIA FUNCTIA Salar de baza Salar pentru garzi Spor pentru conditii deosebite, deosebit de periculoase si conditii

Mai mult

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE DIRECŢIA PROGRAME INCLUZIUNE SOCIALĂ Informare privind plata ajutorului social conform Legii 416/200

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE DIRECŢIA PROGRAME INCLUZIUNE SOCIALĂ Informare privind plata ajutorului social conform Legii 416/200 MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE DIRECŢIA PROGRAME INCLUZIUNE SOCIALĂ Informare privind plata ajutorului social conform Legii 416/2001 privind venitul minim garantat în noiembrie 2009

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

NOTĂ DE FUNDAMENTARE NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul prezentului act normativ Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții SPITAL REGIONAL DE URGENȚĂ IAȘI Secțiunea

Mai mult

_MO_GA_sanatate lista servicii PF-PJ WEB

_MO_GA_sanatate lista servicii PF-PJ WEB Lista de servicii medicale AMBULATORIU - Pachetele A, B și C Asigurarea Medicală Integrală AMBULATORIU A, B, C /AUGUST 2017 SCREENING (conform ghidurilor medicale internaționale) 1. Anamneza și istoricul

Mai mult

R E G U L A M E N T

R E G U L A M E N T M E T O D O L O G I E privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în ciclul de studii doctorale pentru anul universitar 2014-2015 I. PRINCIPII Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi este Instituţie

Mai mult

Microsoft Word - Anunt pentru site-ul

Microsoft Word - Anunt pentru site-ul ANUNŢ PRIVIND ORGANIZAREA CONCURSULUI DE ÎNCADRARE A URMĂTOARELOR POSTURI VACANTE DE PERSONAL CIVIL CONTRACTUAL DE EXECUȚIE I. Posturile pentru care se organizează concurs de încadrare, sunt următoarele:

Mai mult