Amprenta străinului în peisajul arhitectonic urban. De la strada Nicolae Iorga la Șirul Hoților prof. Molnár Csaba Colegiul Național Áprily Lajos Brașov molnartcsaba@yahoo.com Abstract Dacă o stradă are pe lângă denumirea ei oficială o alta, aceasta fiind utilizată de un număr semnificativ de locuitori, faptul stârnește atenția oamenilor. În majoritatea cazurilor denumirea aceasta, porecla, este folosită în sens peiorativ, cel interesat de motivul atribuirii descoperă fenomene interesante mergând pe acest fir. Cu o simplă plimbare pe o astfel de stradă și posedând minime cunoștințe de istorie locală problema e rezolvată. Un bun exemplu există în Brașov, este vorba de strada Nicolae Iorga amintită de vechii locuitori ca Șirul Hoțlor Strada în discuție apare la scurtă vreme după terminarea Primul Război Mondial, când Brașovul intră în componența statului român. Proprietarii provin din afara spațiului brașovean, din Vechiul Regat al României. Aceștia sunt îmbogățiții peste noapte. Casele lor se disting net de restul construcțiilor orașului, ele poartă amprenta altuia, a străinului, a noului venit. Odată început acest demers, continuarea nu poate fi decât căutarea altor elemente, chiar detalii de construcție și arhitectură, grefate în peisajul urbanistic al Brașovului. Toate acestea sunt surse de informare privind efectul așezării bruște a unor oameni proveniți din exterior, în spațiul locuit de o comunitate cu vechime, care a funcționează după reguli și legi validate în timp de istorie și tradiție. Cuvinte-cheie: străinul, identitate, cultură urbană, sași, români Pentru a înțelege evoluția din punct de vedere arhitectonic a Brașovului trebuie să vedem ce au făcut fondatorii cetății Brașovului (sașii) de la așezarea lor în sec. al XIII-lea. Să privim pentru început imaginea următoare: Fig 1 1
Este o fotografie realizată în jurul anului 1900, reprezintă o familie de sași brașoveni în interiorul locuinței acestora. Fotografia este realizată conform regulilor clasice, are echilibru, personajele sunt minuțios plasate de către artistul fotograf, pozițiile acestora, obiectele înconjurătoare comunică privitorului că avem de a face cu membri unei comunități așezate, cu rosturi clare, ierarhii de secole stabilite și care funcționează după reguli respectate cu strictețe. Sextil Pușcariu notează 2 următoarele: Mutându-se în valea Tâmpei, sașii au continuat felul dea face străzile adus din țara mumă Casele erau la început scunde mai târziu cu etaj și atelier. Calmul, liniștea, organizarea, stabilitatea ce se citește în fig 1 sunt deci originare din spațiul vest european, adus de către sași în Țara Bârsei, reușind peste secole să impună un fel eficient de a exista. A exista prin tot ce presupune viața, zicem noi, normală a oamenilor: înțelegere, bunăstare, echilibru progres, religiozitate, eficiență în muncă, relații normale cu vecinii dar fără a interfera cu aceștia, aplecare către arte, grija pentru familie și ceva foarte interesant, specific acestei populații, instituția (am putea spune) a Vecinătății (Nachbarschaft) care merită un studiu separat. Privind amplasarea orașului Brașov, cu referire la vechiul Kronstadt deci la cetatea medievală, se poate constata cu ușurință că locul ales, între Tâmpa, Warthe și Dealul Cetății, evident cu scop strategic de apărare, impunea a atentă gândire a organizării spațiului. Casele nu puteau fi mari cu gradini sau curți generoase iar strazile nu puteau fi largi. Cine se plimbă astăzi prin vechiul oraș și nu este un turist grabit și suferind de shopmanie, va observa privind cel puțin fațadele cladirilor (ideal ar fi să pătrundă în curți, dacă nu și în interiorul acestora) categorii diferite fiecare având a spune multe despre cine, când și cu ce scop a ridicat construcția. Se disting astfel: casa de locuit, magazinul, atelierul (ulterior în secolul al XIX-lea fabrica) iar, pentru cei mai înstăriți, vila. Mă voi ocupa aici de aceste clădiri, care sunt legate de famili,e pentru că celelate, sar în ochii oricărui trecător (biserici, cetăți, ziduri, cladiri oficiale) și nu necesită multe explicații, pentru a înțelege cine ce a a adus cu sine ori în ce masură este străin (s.n.) de aceste locuri. Casa de locuit săsească 1 este din piatră, are fațada invariabil aliniată cu celelalte către stradă, se întinde mult în lungul curții, oferind astfel posibilitatea și vecinilor spațiu de acces și vizibiltate. Cladirea este impărțită de un hol (Vorhaus) în două, dar în adîncime, camerele fiind mai mici către fundul curții. Ferestrele de la strada țin de camera mare, fațada are în prelungire poarta de intrare și imediat lipta cea mare cu arcada dimensionată, pentru a permite intrarea carului. Gard nu există, casele sunt lipte una de alta. Doar atât se vede de la stradă, acest lucru e de reținut. Trecătorul nu are cum să vadă ce e înăuntru, aici e familia și atât. 2
fig. 2 - Casă tipică (gravură sec.al XIX-lea) fig 3 - Casă în Brașov, foto 2017 Pe același principiu s-a construit și cetatea Brașovului. Clădiri ale comunității, ziduri înalte, bastioane, porți solide (toate simboluri ale autonomiei mai mult sau mai puțin acordată/negociată timp de mai multe secole) care impuneau respect celor de afară, dar și dorința de a pătrunde pentru un timp mai scurt sau mai lung in acest spațiu. Este de amintit faptul că încă de la începutul existenței sale Brașovul nu a avut doar sași ca locuitori, dar cu siguranță în interiorul zidurior cetății locuiau doar ei, la sud în cartierul Schei era populația românească, iar la nord cea maghiară în cartierul Blumăna. În bună masură, cele trei comunități nu se amestecau, aveau relații, afaceri, făceau comerț. Fig. 4 case din Schei Grecii, evreii, armenii erau și ei prezenți, dar într-un număr mult mai mic. Doresc să atrag atenția asupra unui fapt interesant. Cele trei comunități amintite reprezentând cam o treime fiecare, au coexistat astfel până după Primul Război Mondial. Cartierele erau separate, Sextil Pușcariu amintește de faptul că extinzându-se zona locuită de către sași cât și cea locuită de maghiari, s-a ajuns la situația ca ele să vină în contact, încât o stradă de pe Dealul Cetății a devenit linie de demarcație, pe dreapta locuind doar maghiari, iar pe stânga doar sași (existau în respectivele cartiere și tăblițe cu numere de case colorate în verde respectiv albastru). Felul de a construi era determinat așadar de limitele spațiului natural impus de așezarea orașului (fig 5), starea materială a proprietarului, ocupația acestuia, fără a acorda atenție fastului, ci doar utilității clădirii. Acest aspect îl întâlnim în fiecare din cele trei cartiere locuite tradițional de români în Schei, sași în Cetate, maghiari în Blumăna. 3
fig. 5 Planului orașului - gravura sec al XV-lea Pentru a ilustra modul în care o clădire eficient gândită servea și ca locuință, și ca atelier sau magazin să observăm în fig 6, fațada unei astfel de clădiri care abundau cândva în Brașov și una reconstruită în ultimii ani. Vedem intrarea care permitea accesul direct din strada, vitrina generoasă și invaiabil spațiul mare deasupra, pentru plasarea firmei. Fig 6 magazin tipic din vechiul Brașov 1927 fig 7 Magazin restaurat, foto 2017 Anul 1918 a însemnat sfârșitul acestei stări de echilibru care a caracterizat Brașovul multe secole. Nu intenționez aici să analizez ce a insemnat trecerea sub administrația statului român. Mă ocup de strada Ncolae Iorga, numită de localnici Șirul Hoților. Despre ce este vorba? În exteriorul zidurilor, la nord era un teren viran și, deoarece din Vechiul Regat au venit cei care au ocupat funcții în administrația orașului, înlocuindu-i pe cei de pâna atunci (primari, consilieri, directori, finanțiști, judecători, ofițeri de poliție sau de armată avocați...) aceștia doreau să aibă propriile case. Ele au apărut repede (brus,c se poate spune la scara istoriei orașului) formând un șir cu o arhitectură aparte, ce nu cadra cu ce se construise până atunci. Erau construcții specifice spațiului Vechiului Regat ale oamenilor de vază. Asta s-a întamplat și aici. Clădiri pompoase, scări exterioare, gradință în față, balconașe, coloane, mansarda, fiecare dorind sa își depașească vecinul prin înălțime sau bogăția elementelor decorative. Proprietarii fiind îmbogățiții peste noapte au stârnit invidia vechilor locuitori, indiferent de naționalitatea acestora și ca semn al convingerii că averea acestor venetici deveniți brașoveni nu a fost dobândită tocmai legal, strada a fost poreclită Șirul Hoțior de către români, Tolvajok Sora de către maghiari sau Doctorrallee de către sași. Denumirea este în uz și actualmente. Cei care 4
locuiau aici erau Popovici, Safirescu, Mănăilă, Orghidan, Ciurea, Mihailescu, Constantinescu, Ionescu și unul demn de amintit, Boeriu, pentru că are un nume sugestiv și, deloc întâmplător, este în prezent tocmai vila care se renovează (foto 8) parcă cineva dorind să amintească ce erau locatarii acestor case și pe un afiș mare a scris: Vila Boeriu șantier în lucru. fig 8 vila Boeriu foto 2017 Iată cum arată strada la actualmente, fără farmecul străduțelor șerpuite și a caselor înghesuite din Schei, fără casele-magazin din Centrul orașului și fără clădirile așezate după relieful ondulat al dealurilor din Blumăna pe străzi care imprevizibil surprind trecătorul deoarece urcă, coboară, cotesc la dreapta sau la stânga Fig 9 strada Nicolae Iorga - foto 2017 Trebuie la final trebuie să amintesc că aceste vile clasificate de către specialiști între kitsch și exemplu de unitate în diversitate 4 au avut un impact insemnat la data construirii lor, dar nu se compară cu ce a adus perioada de dupa cel de Al Doilea Război Mondial în peisajul orașului fie ca e vorba de perioada comunistă fie că nu. Bibliografie 1. *** Az Osztrák-Magyar Monárchia irásban és képben Budapest 1887 2. Pușcariu Sextil. 2001. Brașovul de altădată, Brașov: Editura Schei 5
3. Pataki János, 2010. Erdélyi Szászföld, A várak világa Budapest: Szekely Könyvkiadó Kft. 4. Pavalache, Dan. 2012. La pas prin Brașov prezentare în https://www.slideshare.net/taxi4u/la-pas-prin-braov 6