NANO-AMBALAJE ALIMENTARE: DE LA EFICIENŢĂ ÎN CONSERVAREA ALIMENTELOR LA PROTEJAREA JURIDICĂ A CONSUMATORILOR

NANO-AMBALAJE ALIMENTARE: DE LA EFICIENŢĂ ÎN CONSERVAREA ALIMENTELOR LA PROTEJAREA JURIDICĂ A CONSUMATORILOR Rodica Apan 1*, Anca Mihaly Cozmuta 2, Anca Peter 3, Camelia Nicula 4 şi Leonard Mihaly Cozmuta 5 1) Universitatea "Dimitrie Cantemir" Bucureşti, Facultatea de Drept Cluj-Napoca 2) 3) 4) 5) Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare Rezumat Lucrarea, structurată în două secţiuni, abordează câteva aspecte legislative şi practice privitoare la folosrea nanomaterialelor pentru obţinerea ambalajelor alimentare. Prima secţiune este dedicată discutării aspectelor care condiţionează şi/sau limitează folosirea la scara industrială a nanomaterialelor pentru obţinerea ambalajelor alimentare: riscurile asupra sănătăţii şi mediului, dreptul consumatorilor de a fi informaţi cu privire la folosirea nanomaterialelor şi aspectele legislative aferente introducerii la scară industrială a nano-ambalajelor alimentare. In secţiunea a doua se demonstrează potenţialul unui nano-ambalaj pe bază de Ag/TiO 2 de a conserva pe o durată mai lungă (6 zile) o serie de parametrii fizici ai pâinii albe (umiditate, volum specific, porozitate) comparativ cu intervale mai scurte asigurate de ambalajul obişnuit de polietilenă (3 zile) respectiv de absenţa ambalării (1 zi). Cuvinte-cheie: nano-ambalaje alimentare, ambalarea pâinii, drepturile consumatorilor Clasificare JEL: I15, I18, D18, Q18 Introducere Globalizarea, schimbările sociale, creşterea cazurilor de boli asociate consumului de alimente contaminate microbiologic sau cu valoare nutritivă şi senzorială scăzută cauzate de modificările fizico-chimice care apar pe parcursul depozitării alimentelor, se reflectă într-o creştere continuă a cerinţelor consumatorilor pentru o hrană sănătoasă din punct de vedere chimic-fizic-microbiologic-senzorial. Ca urmare, cercetătorii şi producătorii din industria alimentară sunt supuşi unei presiuni ridicate de a identifica respectiv de a folosi modalităţi mai performante de conservare a alimentelor. Ambalajul, ca parte integrantă a lanţului alimentar, joacă un rol esenţial în păstrarea nutrienţilor din alimente pentru o perioadă îndelungată de timp. Ambalajele obişnuite (plastic, hârtie, sticlă) joacă un rol limitat, prezenţa în interiorul ambalajului a moleculelor de apă şi oxigen modificând parametrii fizici-chimici-nutriţionali şi accelerând contaminarea microbiologică. In ciuda dezvoltării unor sisteme noi de conservare (atmosferă modificată, * Autor de contact, Rodica Apan - avocat.apan@gmail.com Vol XVI Nr. 36 Mai 2014 397

Nano-ambalaje alimentare: de la eficienţa în conservarea alimentelor la protejarea juridicã a consumatorilor filme alimentare) există încă o cerere ridicată de ambalaje alimentare capabile să reducă sau să elimine patogenii microbiologici. Beneficiile nanotehnologiilor, recunoscute în medicină, farmacie, industria spaţială pot fi exploatate şi în industria alimentară. Includerea nanoparticulelor active în structura unor polimeri folosiţi în industria ambalajelor alimentare (hârtie, plastic) aduce, dincolo de îmbunătăţirea performanţelor acestora (rol antimicrobian, rol antioxidant, reducerea umidităţii în ambalaj), avantaje economice (reducerea costurilor de producţie, transport, depozitare, creşterea biodegradabilităţii, proprietăţi de barieră împotriva gazelor sau luminii) şi contribuie la protecţia mediului prin reducerea volumului de deşeuri şi a emisiilor de CO 2 (Brody, 2008; Lagaron şi alţii, 2005; Lagaron şi alţii, 2007; Aurora şi Padua, 2010; Chaudhry şi alţii, 2008; De Azedero, 2009; Moraru şi alţii, 2003; Sanguansri şi Augustin, 2006). Domeniile în care nano-ambalajele sunt folosite predominant sunt cele ale panificaţiei, cărnii şi produselor din carne, băuturilor (sucuri carbonatate, apă îmbuteliată) (Silvestre, Duraccio şi Cimmino, 2011), Japonia fiind lider de piaţă cu o pondere de 45% reprezentând 1,86 miliarde de dolari în 2008 şi cu o tendinţă de creştere de 3,43 miliarde până în 2014 (creştere anuală de 13%). În contrast, utilizarea nano-ambalajelor în Europa este foarte scăzută, datorită restricţiilor legislative, absenţei studiilor de piaţă privind acceptabilitatea nano-ambalajelor de către consumatori şi îngrijorării tot mai crescânde legate de impactul acestora asupra sănătăţii oamenilor şi mediului. Din gama largă a nanomaterialelor a căror eficienţă în conservarea alimentelor a fost pe deplin dovedită face parte şi TiO 2, un fotocatalizator cu proprietăţi de descompunere a moleculelor de apă şi oxigen (Yamamoto, 2001; Jones şi alţii, 2008). Perechea goluri (h + ) electroni (e - ) care se formează în structura TiO 2 sub excitaţia radiaţiei solare, a cărei energie este mai ridicată decât energia benzii interzise a TiO 2 (3.2 ev pentru structura de tip anatasă şi 3.03 ev pentru structura de tip rutil) migrează spre suprafaţa fotocatalizatorului şi interacţionează cu moleculele de oxigen şi/sau apă din interiorul ambalajului (Gumiero şi alţii, 2013). Încorporarea Ag în reţeaua Ag/TiO 2 conferă matricii caracteristici suplimentare, fiind binecunoscute proprietăţile antimicrobiene ale Ag împotriva unei game largi de microorganisme (Baker şi alţii, 2005; Morones şi alţii, 2005; Panácek şi alţii, 2006; Gogoi şi alţii, 2006; Lok şi alţii, 2006; Pal, Tak şi Song, 2007; Yoon şi alţii, 2007; Wigginton şi alţii, 2010; Duncan, 2011; Fabrega, Fawcett şi Renshaw, 2009; Egger şi alţii, 2009). Astfel, includerea Ag/TiO 2 într-un polimer folosit la ambalarea alimentelor (hârtie, plastic) exploatează eficient proprietăţle fotocatalitice şi antibacteriene ale Ag/TiO 2. Rezultatele lui Gumiero şi alţii (2013) demonstrează eficienţa ridicată a unui ambalaj pe bază de polietilenă cu densitate ridicată, având ca agenţi activi CaCO 3 şi TiO 2, în conservarea proprietăţilor structurale şi a stabilităţii microbiologice a brânzei slab maturate. Li şi alţii (2009) au demonstrat eficienţa ambalajului de polietilenă cu Ag/TiO 2 în conservarea fructului jujuba, But şi Bertoti (2012) au obţinut rezultate încurajatoare în conservarea cărnii folosind acelaşi tip de nano-ambalaj, în timp ce Peter şi alţii (2013a) au evidenţiat eficienţa ridicată a nanosenzorului pe bază de TiO 2 în detecţia oxigenului în ambalajele vidate deteriorate. Folosirea la nivel industrial a nano-ambalajelor alimentare este conditionată de fundamentarea aspectelelor legislative care trebuie să ţină cont nu doar de eficienţa acestora în conservarea proprietăţilor fizice-chimice-microbiologice-senzoriale ale alimentelor dar şi de eventuale riscuri pe care aceste nanomateriale le pot exercita asupra sănătăţii umane şi mediului. 398 Amfiteatru Economic

Considerand toate aceste aspecte, lucrarea de faţă îşi propune să aducă în prim plan atât aspectele care ţin de eficienţa utilizării nano-ambalajelor în conservarea pâinii albe cât şi pe cele legislative aferente utilizării nano-ambalajelor în îndustria alimentară. În acest scop, lucrarea este structurată în două secţiuni. Prima secţiune este dedicată discutării aspectelor care condiţionează şi/sau limitează folosirea la scară industrială a nanomaterialelor pentru obţinerea ambalajelor alimentare: riscurile asupra sănătăţii oamenilor şi mediului, dreptul consumatorilor de a fi informaţi cu privire la folosirea nanoambalajelor şi aspectele legislative aferente. În secţiunea a doua se demonstrează potenţialul unui nano-ambalaj de a prelungi timpul de viata al pâinii albe prin prezentarea comparativă a evoluţiei pe durata a 144 ore (6 zile) a unor parametrii fizici ai pâinii (umiditate, volum specific, porozitate) ambalată diferit: în ambalaj de polietilenă (HDP-P), în ambalaj de polietilenă care conţine nanomaterial pe bază de Ag/TiO 2 (Ag/TiO 2 P) respectiv pâine neambalată (CS). 1. Riscuri generate de utilizarea nanoambalajelor şi aspecte legislative asociate 1.1 Riscuri legate de impactul asupra sănătăţii umane Utilizarea nanomaterialelor la scală industrială poate avea drept consecinţe eliberarea acestora în aer, apă, sol. Datorită proprietăţilor lor speciale (reactivitate crescută, suprafaţă specifică mare, dimensiuni reduse) se pot răspândi pe o suprafaţă extrem de largă şi se pot integra uşor în componentele mediului asupra cărora pot exercita efecte toxice. Studiile lui Zhang şi alţii (2007), respectiv Zhu şi alţii (2007) au semnalat acumularea de Cd în organele interne ale peştilor, proces favorizat de prezenţa nanoparticulelor de TiO 2 (Silvestre, Duraccio, Cimmino, 2011) şi au demonstrat toxicitatea nanoparticulelor de oxid de zinc asupra peştilor zebră. Deasemeni, lucrările lui Morelli şi Scarano (2003) au demonstrat acumularea Cd în fitoplancton. In ceea ce priveşte sănătatea consumatorilor, îngrijorarea este în legatură cu posibilitatea de migrare a nanomaterialelor din ambalaj în aliment, ceea ce ar conduce la ingestia acestora. Ajunse în organism, pot provoca distrugeri oxidative şi reacţii inflamatorii ca urmare a uşurinţei cu care traversează bariera celulară (Bouwmeester şi alţii, 2009; Geiser şi alţii, 2005; Li şi alţii, 2003; Borm şi alţii, 2006; Nel şi alţii, 2006; Powers şi alţii, 2006; Mroz şi alţii, 2008). 1.2 Aspecte legislative. Drepturile consumatorilor Ca urmare a lipsei de informaţii în ceea ce priveşte nanomaterialele, consumatorii nu pot aprecia singuri avantajele/riscurile folosirii nano-ambalajelor alimentare. De aceea este necesară lansarea unui dialog public pe această temă, unde să fie prezentate şi discutate atât avantajele, cât şi riscurile folosirii nano-ambalajelor. În abordarea cadrului reglementar aplicabil nanomaterialelor vom porni de la următoarea afirmaţie, fundamentată pe aspectele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează. În prezent, nu există reglementări specifice ale UE privind nanomaterialele, deşi acestea cuprind compuşii novatori, ceea de ar reclama instituirea unei reglementari proprii, adaptata acestei categorii de materiale. Cu toate acestea, exista un cadru reglementar aplicabil nanomaterialelor, care a evoluat din perspectiva conceptelor şi a principiilor de utilizare a acestor compuşi în conexiune cu produsele alimentare. Vol XVI Nr. 36 Mai 2014 399

Nano-ambalaje alimentare: de la eficienţa în conservarea alimentelor la protejarea juridicã a consumatorilor Acestui cadru reglementar îi vom subsuma una dintre temele majore din domeniul protejării consumatorului: obligaţia de informare a consumatorului de către profesionist. Paradigma obligaţiilor profesioniştilor în raporturile cu consumatorii, instituite prin reglementările de protecţie a consumatorilor, a constituit obiect de studiu în The legal regime of traders liability, regulated by the laws on consumer protection - a new paradigm, (Apan, 2009) ce constituie cheia de boltă a politicii de protejare a consumatorului. În contextul provocărilor pe care le implică fenomenul globalizării, obligaţia de informare cunoaşte o extensie justificată a obligaţiilor profesionistului în raporturile cu consumatorul în cazul produselor alimentare. O componentă suplimentară a obligaţiei de informare urmează a fi analizată hic et nunc: informarea consumatorului cu privire la nanomaterialele utilizate în conexiune cu produsele alimentare, obligaţie ce are ca finalitate pentru consumatori informarea detaliată şi clară cu privire la posibilele riscuri şi/sau beneficii referitoare la nanomateriale. (i). Domeniul de reglementare în care au fost incluse şi nanomaterialele, alături de alte materiale, este cel care priveşte categoria materialelor şi obiectelor destinate să vină în contact cu produsele alimentare. Acestea au fost reglementate la nivelul UE prin Regulamentul (CE) nr.1935/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 octombrie 2004, numit în continuare Regulamentul nr. 1935/2004. Domeniul a fost reglementat anterior de Directiva 89/109/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislaţiilor statelor membre privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare, numită în continuare Directiva 89/109/CEE, care a stabilit principiile generale pentru eliminarea diferenţelor dintre legislaţiile Statelor Membre privind aceste materiale şi obiecte şi a prevăzut adoptarea unor directive de punere în aplicare privind anumite categorii specifice de materiale şi obiecte, numite directive speciale. Directiva 89/109/CEE a fost abrogată prin intrarea în vigoare a Regulamentului nr.1935/2004, dar abordarea realizată prin prevederile directivei este continuată prin regulamentul supus prezentei analize. Principiul fundamental al acestui regulament, prevazut în pct.3 al preambulului sãu, este că orice material sau obiect destinat să vină în contact direct sau indirect cu produsele alimentare trebuie să fie suficient de inert încât să împiedice transferul de substanţe constitutive către produsele alimentare în cantităţi suficient de mari pentru a pune în pericol sănătatea oamenilor sau să provoace o modificare inacceptabilă în compoziţia alimentului sau o alterare a proprietăţilor sale organoleptice. Dar, s-a constat totodată ca, există două tipuri noi de materiale şi obiecte destinate să vină în contact cu produsele alimentare, care se deosebesc de cele tradiţionale: cele destinate să prelungească durata de conservare sau să menţină sau să îmbunătăţească în mod activ starea produselor alimentare ambalate- denumite materiale şi obiecte active. Acestea sunt proiectate să încorporeze deliberat elemente care ar elibera sau ar absorbi substanţele în sau din produsele alimentare ambalate sau din mediul înconjurător al produselor alimentare; cele care monitorizează starea produselor alimentare, ambalate sau mediul înconjurator al produselor alimentare, denumite materiale şi obiecte inteligente - denumirea şi definiţia materialelor active şi a celor inteligente fiind datã de art.2, alin.2, lit.(a) şi (b) din Regulamantul nr. 1935/2004. Pe cale de consecinţă, raţiunile eficienţei funcţionării pieţei interne, asigurarea unui înalt nivel de protecţie a sănătăţii oamenilor şi a intereselor consumatorilor au generat includerea în domeniul de aplicare al Regulamentului nr.1935/2004, a materialelor şi obiectelor active şi inteligente care vin în contact cu produsele alimentare, adică şi a 400 Amfiteatru Economic

nanomaterialelor şi stabilirea cerinţelor principale pentru utilizarea lor. Este de remarcat dealtfel, în aceleaşi raţiuni indicate ut supra, deplasarea la nivel european, de la reglementarea domeniului materialelor şi obiectelor destinate să vină în contact cu produsele alimentare prin intermediul reglementării comunitare date de către directivă ca şi act comunitar la reglementarea domeniului prin intermediul regulamentului. Cunoscută fiind eficacitatea regulamentului, generată de imediata sa aplicare în Statele Membre, fără a necesita transpunere, eficacitate relevată pe larg în Craig şi Burca (2009). Două categorii de cerinţe sunt instituie prin art. 3 şi 4 ale Regulamentului nr.1935/2004 în domeniul materialelor şi obiectelor destinate să vină în contact cu produsele alimentare, inclusiv pentru materialele şi obiectele active şi inteligente: cerinţe generale şi speciale. Cerinţele generale se înscriu în linia celor instituite prin întreg cadrul regelmentar european privitor la produsele alimentare, iar producţia acestora trebuie astfel realizată, încâ: să nu pericliteze sănătatea oamenilor, să producă modificări inacceptabile ale produselor alimentare sau să producă o alterare a caracteristicilor organoleptice a acestora, toate ca urmare a transferului în produsul alimentar a substanţelor care intră în compoziţia lor, în cantităti care pot atrage consecinţele mai sus indicate. Cerinţele speciale aplicabile materialelor şi obiectelor active şi inteligente complinesc prevederile aplicabile acestora din Regulamentul nr. 1935/2004 cu următoarele zone de reglementare : materialele şi obiectele active pot cauza modificarea compoziţiei sau a caracteristicilor organoleptice ale produselor alimentare, cu condiţia ca aceste modificări să fie în conformitate cu dispoziţiile comunitare aplicabile produselor alimentare, cum sunt dispoziţiile Directivei 89/107/CEE privind aditivii alimentari sau, în cazul în care nu există nici o dispoziţie comunitară, în conformitate cu dispoziţiile de drept intern aplicabile produselor alimentare; -substanţele încorporate în mod deliberat în materialele şi obiectele active pentru a fi eliberate în produse alimentare sau în mediul înconjurător al acestora se autorizează şi se utilizează în conformitate cu dispoziţiile comunitare relevante aplicabile produselor alimentare, iar aceste substanţe se consideră ingrediente în sensul articolului 6 alineatul (4) litera (a) din Directiva 2001/13/CE, privitoare la ingrediente, numită în continuare Directiva 2001/13/CE, până la adoptarea unor norme suplimentare în cadrul unei măsuri speciale privind materialele şi obiectele active şi inteligente. Deasemeni, cerinţe speciale aplicabile materialelor şi obiectelor active şi inteligente sunt instituite prin art.4, alin.(4), (5) şi (6), din Regulamentul nr. 1935/2004 privitor la corecta informare a consumatorului, fără a fi induşi în eroare asupra stării produselor alimentare, la informarea prin etichetarea corespunzãtoare a materialelor şi obiectelor active şi inteligente aflate în contact cu produsele alimentare, pentru a permite identificarea părţilor necomestibile şi identificarea naturii lor (active şi/sau inteligente). Art.15, alin.1, lit(e) din Regulamentul nr.1935/2004, fără a duce atingere prevederilor indicate ut supra, instituie cerinţe de etichetare, pentru materialele şi obiectele active care nu sunt încă în contact cu produsele alimentare, la momentul introducerii lor pe piaţă. Regulamentul nr.1935/2004 instituie prin art.5(1) pentru anumite categorii de materiale şi obiecte, enumerate în anexa 1 şi, după caz, combinaţii ale acestor materiale şi obiecte sau materiale şi obiecte reciclate utilizate la fabricarea respectivelor materiale şi obiecte, posibilitatea de a adopta măsuri speciale sau de a modifica, în conformitate cu Vol XVI Nr. 36 Mai 2014 401

Nano-ambalaje alimentare: de la eficienţa în conservarea alimentelor la protejarea juridicã a consumatorilor procedura prestabilită, aceste măsuri. Măsurile pot viza un numar de 14 obiective dintre care le enumerăm pe cele substanţiale pentru prezentul studiu, prevãzute la lit.b, e, f şi l: (b) lista (listele) substanţelor autorizate încorporate în materialele şi obiectele active sau inteligente care intră în contact cu produsele alimentare sau lista (listele) materialelor şi obiectelor active sau inteligente destinate să vină în contact cu produsele alimentare şi, după caz, condiţii speciale de utilizare a acestor substanţe şi/sau materialele şi obiectele în care acestea sunt încorporate; (e) limite specifice privind migrarea anumitor substanţe constitutive sau grupuri de substanţe constitutive în produse alimentare sau pe suprafaţa acestora, luând în considerare şi alte surse posibile de expunere la aceste substanţe constitutive; (f) o limită generală privind migrarea substanţelor constitutive în produse alimentare sau pe suprafaţa acestora; (l) dispoziţii suplimentare privind etichetarea materialelor şi a obiectelor active şi inteligente. Precizãm cã utilizarea nanomaterialelor ca ambalaj în industria alimentară atrage contactul acestora cu alimentele. Odată cu intrarea nanomaterialelor în contact cu alimentele are loc un proces de migrare dinspre nanomateriale ca ambalaj spre produsul alimentar, a compuşilor din nanomateriale. La pozitia 1 din 17, în Anexa 1 a regulamentului, fiind susceptibile de mãsuri speciale, sunt indicate «materiale şi obiecte active şi inteligente, măsurile speciale urmând să fie luate prin Regulamentul (CE) nr.450/2009 al Comisiei din 29 mai 2009 privind materialele şi obiectele active şi inteligente destinate să vină în contact cu produsele alimentare, numit în continuare Regulamentul (CE) nr.450/2009. (ii) Regulamentul (CE) nr. 450/2009, astfel cum se relevă în pct.4 al preambulului său, constituie "o măsură specifică" în înţelesul articolului 5 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr.1935/2004 şi stabileşte regulile specifice pentru comercializarea materialelor şi a obiectelor active şi inteligente destinate să vină în contact cu produsele alimentare, reguli care trebuie aplicate în plus faţă de cerinşţele generale stabilite în Regulamentul (CE) nr.1935/2004 în scopul utilizării lor în siguranţă. Având în vedere că, materialele şi obiectele active şi inteligente pot fi compuse dintr-unul sau mai multe straturi sau părţi de diferite tipuri de materiale, cum ar fi plastic, hârtie şi carton sau învelişuri şi lacuri, regulile prevăzute de regulament urmează să se aplice fără a aduce atingere dispoziţiilor comunitare sau de drept intern care reglementează astfel de materiale. Regulamentul (CE) nr.450/2009 menţine cadrul conceptual dat de art.2, alin.2, lit.(a) şi (b) din Regulamentul nr.1935/2004 sub aspectul definitiilor de "materiale şi obiecte active", "materiale şi obiecte inteligente", dar îl lărgeşte totodatã definind în art.3 noţiunile de "component", "materiale şi obiecte active eliberatoare", "substanţe active eliberate". "Component" înseamnă o substanţă individuală sau o combinaţie de substanţe individuale care determină funcţia activă şi/sau inteligentă a materialului sau a obiectului, inclusiv produsele reacţiei în situ a acestor substanţe. Termenul "component" nu include părţile pasive, precum materialul la care este adăugat sau în care este încorporat. "Materiale şi obiecte active eliberatoare" înseamnă materialele şi obiectele active proiectate să încorporeze deliberat componente care ar elibera substanţe în sau pe produsele alimentare ambalate sau în mediul în care se află produsele alimentare; "Substanţe active eliberate" înseamnă substanţele care sunt destinate să fie eliberate din materiale şi obiecte active eliberatoare în sau pe produsele alimentare ambalate sau în mediul în care se află produsele alimentare şi care îndeplinesc un rol în produsul alimentar. 402 Amfiteatru Economic

Lărgirea cadrului conceptual prin aceste noi definiţii are ca finalitate clarificarea sa, în vederea întocmirii unei liste comunitare de substanţe care pot fi utilizate în componentele active şi inteligente. În art.5 al Regulamentul (CE) nr.450/2009 se prevede principiul potrivit căruia, numai substanţele care sunt incluse în lista comunitară a substanţelor autorizate pot fi folosite în componentele materialelor şi obiectelor active şi inteligente. Pentru a fi incluse în lista comunitară, substanţele din care sunt alcătuite componentele materialelor şi obiectelor active şi inteligente trebuie să îndeplinească cerinţele de la articolul 3 şi, dacă este cazul, de la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr.1935/2004, cerinţe dezvoltate ut supra, la cap.(i) în condiţiile prevăzute de utilizare a materialului sau obiectului activ sau inteligent. Pe cale de excepţie, anumite categorii de substanţe pot fi folosite în componentele materialelor şi obiectelor active şi inteligente fără a fi incluse în lista comunitară, dacã se situează în una dintre următoarele ipoteze: sunt substanţe active eliberate sau substanţe adăugate sau încorporate în materiale şi obiecte active pentru a avea un efect tehnologic în produsele alimentare. Pentru ambele aceste categorii de substanţe se impune respectarea condiţiilor menţionate la art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 450/2009 şi anume, cantitatea de substanţă activă eliberată nu se include în valoarea migrării globale măsurate, în cazurile în care se stabileşte o limită de migraţie globală (OML) într-o măsură comunitară specifică pentru materialul care intră în contact cu produsele alimentare în care este încorporat componentul. Tot pe cale de exceptie, şi alte substanţe pot fi folosite în componentele materialelor şi obiectelor active şi inteligente fără a fi incluse în lista comunitară, şi anume substanţe folosite în componente care nu sunt în contact direct cu produsele alimentare sau cu mediul în care se află produsele alimentare şi care sunt separate de produsele alimentare printr-o barieră funcţională, cu condiţia să respecte condiţiile enunţate la articolul 10 şi să nu se înscrie în niciuna din următoarele categorii: substanţe clasificate ca "mutagene", "cancerigene" sau "toxice pentru reproducere" conform criteriilor menţionate în secţiunile 3.5, 3.6 şi 3.7 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului; substanţe produse deliberat la dimensiunea de particule care prezintă proprietăţi fizice şi chimice funcţionale care diferă în mod semnificativ de cele cu dimensiuni superioare. Substanţele active eliberate sunt considerate ca fiind ingrediente în înţelesul articolului 6 alineatul (4) litera (a) din Directiva 2000/13/CE şi fac obiectul dispoziţiilor directivei respective. (iii) Regulamentul (UE) nr.1169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, numit în continuare Regulamentul (UE) nr.1169/2011. Regulamentul stabileşte bazele pentru asigurarea unui înalt nivel de protecţie a consumatorului în domeniul informaţiilor referitoare la produsele alimentare, luând în considerare diferenţele de percepţie ale consumatorilor şi nevoia acestora de informaţii şi asigurând, în acelaşi timp, buna funcţionare a pieţei interne. Regulamentul defineşte principiile, cerinţele şi responsabilităţile generale care reglementează informaţiile referitoare la produsele alimentare, în special etichetarea produselor alimentare. Regulamentul prevede mijloacele pentru garantarea dreptului consumatorilor la informare şi procedurile pentru furnizarea informaţiilor referitoare la produsele alimentare, ţinând seama de necesitatea de a prevedea suficientă flexibilitate pentru a putea răspunde evoluţiilor viitoare şi noilor cerinţe privind informaţiile. Vol XVI Nr. 36 Mai 2014 403

Nano-ambalaje alimentare: de la eficienţa în conservarea alimentelor la protejarea juridicã a consumatorilor Regulamentul defineste în art.2 alin.(2), lit.(t) "nanomaterialul fabricat" ca fiind orice material produs în mod intenţionat care conţine una sau mai multe dimensiuni de ordinul a 100 nm sau mai puţin sau care este alcătuit din părţi funcţionale distincte, în interior sau la suprafaţă, dintre care multe au una sau mai multe dimensiuni de ordinul a 100 nm sau mai puţin, inclusiv structurile, aglomeratele sau agregatele, care pot să aibă o dimensiune mai mare de 100 nm, dar posedă proprietăţi caracteristice scării nanometrice. Regulamentul defineşte conceptul de "informaţii referitoare la produsele alimentare" însemnând informaţiile referitoare la un produs alimentar puse la dispoziţia consumatorului final prin intermediul unei etichete, al altor documente însoţitoare sau prin orice alte mijloace, inclusiv instrumente ale tehnologiei moderne sau comunicare verbală, şi conceptul de "informaţii obligatorii referitoare la produsele alimentare" însemnând menţiunile pe care le impun dispoziţiile UE pentru a fi furnizate consumatorului final. Informarea consumatorilor se realizeaza în principal prin "etichetă". Regulamentul stabileşte ca practicile corecte de informare a consumatorilor referitoare la produsele alimentare nu trebuie să inducă consumatorul în eroare, precum şi caracterul obligatoriu al anumitor informaţii referitoare la produsele alimentare, stabilind o lista a menţiunilor obligatorii referitoare la produsele alimentare şi menţiuni obligatorii suplimentare pentru anumite tipuri sau categorii de produse alimentare. In cadrul dispoziţiilor detaliate privind menţiunile obligatorii, la art.18, este prevazută "Lista ingredientelor" şi este cuprinsă prevederea expresă în alin.(3), ca, toate ingredientele prezente sub formă de nanomateriale fabricate trebuie specificate în mod clar în lista ingredientelor. Denumirile acestor ingrediente sunt urmate de cuvântul "nano" între paranteze, iată deci, că este reglementată informarea consumatorilor cu privire la prezenţa în produsele alimentare a unor nanomateriale fabricate. Răspunderea pentru informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare ii revine operatorului sub al cărui denumire sau denumire comercială se comercializează produsul alimentar sau, dacă operatorul respectiv nu are sediul în Uniune, importatorului pe piaţa Uniunii Europene. (iv) Regulamentul Delegat (UE) nr.1363/2013 al Comisiei din 12 decembrie 2013 de modificare a Regulamentului (UE) nr.1169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare în ceea ce priveşte definiţia nanomaterialelor fabricate, numit în continuare Regulamentul nr.1363/2013. Premisa modificării Regulamentului (UE) nr.1169/2011 o constituie necesitatea de a adapta definiţia nano-materialelor fabricate prevăzută în Regulament la cea prevăzută în Recomandarea Comisiei din 18 octombrie 2011 privind definiţia nanomaterialelor, care reflectă progresele tehnice şi ştiinţifice de până la data elaborarii sale. Recomandarea din 2011 defineşte nanomaterialul ca fiind un material natural, secundar sau fabricat care conţine particule, fie în stare liberă, fie formând agregate sau aglomerate, atunci când una sau mai multe dimensiuni externe a cel puţin 50 % dintre particule, calculate folosind distribuţia dimensională după număr, se încadrează în intervalul de mărime 1 nm-100 nm. În cazuri specifice şi dacă se justifică prin preocupări pentru mediu, sănătate, siguranţă sau competitivitate, limita de 50 % aplicabilă distribuţiei dimensionale după număr poate fi înlocuită cu o limită cuprinsă între 1 şi 50 %. Definiţia se propune a fi revizuită până în decembrie 2014, în funcţie de experienţa acumulată şi de evoluţiile ştiinţifice şi tehnologice. Revizuirea se va axa în special pe necesitatea majorării sau a reducerii limitei de 50 % pentru distribuţia dimensională după număr. 404 Amfiteatru Economic

Deci, definiţia dată nanomaterialelor în art.2 alin.(2) lit.(t) din Regulamentul nr.1169/2011 se înlocuieşte cu definiţia din Recomandarea din 2011, indicate ut supra. Regulamentul nr. 1363/2013 prevede o derogare, în care, aditivii alimentari nu se consideră nanomateriale fabricate în cazul în care au fost incluşi în listele UE menţionate la art.4 din Regulamentul (CE) nr.1333/2008, prin Regulamentele (UE) nr.1129/201 şi (UE) nr.1130/2011, deci sunt excluşi de la aplicabilitatea definiţiei "nanomaterialelor" preluate din Recomandarea din 2011. Am indicat la pct.(i) că materialele şi obiectele active pot cauza modificarea compoziţiei sau a caracteristicilor organoleptice ale produselor alimentare, cu condiţia ca aceste modificări să fie în conformitate cu dispoziţiile comunitare privind aditivii alimentari. Ori, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr.1333/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului numai aditivii alimentari autorizaţi incluşi în listele Uniunii pot fi comercializaţi ca atare şi utilizaţi în alimente, în aditivii alimentari, în enzimele alimentare şi în aromele alimentare, în condiţiile de utilizare specificate de aceste liste şi în urma unei evaluări a siguranţei. Listele cuprind aditivii alimentari care au fost autorizaţi pentru utilizare înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr.1333/2008, după examinarea conformităţii acestora cu dispoziţiile regulamentului menţionat. Toţi aceşti aditivi alimentari autorizaţi fac în prezent obiectul unui program de reevaluare de către Autoritatea Europeană pentru Siguranţã Alimentară. Reevaluarea aditivilor alimentari se efectuează în conformitate cu priorităţile prevăzute în regulamentul respectiv şi pe grupe de aditivi alimentari în funcţie de clasa funcţională principală de care aparţin şi acoperă, toate aspectele legate de nanotehnologii. D in preambului Regulamantului nr.1363/2013 rezultă că 30 de coloranţi alimentari au fost deja evaluaţi. Niciunul dintre coloranţi nu este produs sub formă nano. Pentru carbonatul de calciu (E170) şi carbonul vegetal (E153), autoritatea a recomandat stabilirea în specificaţii a distribuţiei granulometrice. Alţi aditivi care ar putea fi produşi sub formă nano vor fi evaluaţi până la: (a) 31 decembrie 2015: dioxid de titan (E1 71), oxizi de fier şi hidroxizi de fier (E172), argint (E174) şi aur (E 175). Este posibil ca anumiţi aditivi alimentari incluşi în listele Uniunii stabilite prin Regulamentele (UE) nr.1129/2011 şi (UE) nr.1130/2011 să fie conţinuţi sub formă de nanomateriale fabricate în produsele alimentare finale. Cu toate acestea, s-a apreciat că indicarea unor astfel de aditivi alimentari în lista ingredientelor, adăugând în urma lor a cuvântului nano între paranteze, poate genera confuzie în rândul consumatorilor, deoarece s-ar putea înţelege că aceşti aditivi sunt noi, deşi, în realitate, ei au fost utilizaţi de decenii în produse alimentare sub această formă. Deci, informarea consumatorilor cu privire la prezenţa în produsele alimentare a unor nanomateriale fabricate se va realiza de către operatorul sub a cărui denumire sau denumire comercială se comercializează produsul alimentar sau, dacă operatorul respectiv nu are sediul în Uniune, importatorul pe piaţa Uniunii Europene, doar pentru aditivii alimentari care nu au fost incluşi în listele UE, liste care cuprind aditivii alimentari care au fost autorizaşi şi sunt supuşi unui proces de evaluare progresivă. Pe cale de conecinţă, informarea consumatorului referitoare la nonomateriale aflate în conexiune cu produsele alimentare este crucială şi un standard de informare adecvat este stabilit prin reglementările antecitate. Deoarece nu se cunosc efectele expunerii de lungă durată a organismului la nanomateriale, precum şi a acumulării acestora în organism s-a lansat paradigma evaluarii riscurilor nanomaterialelor (risk assessment paradigm) în studiul efectuat de către Restuccia şi alţii (2007). Cu toate acestea, Vol XVI Nr. 36 Mai 2014 405

Nano-ambalaje alimentare: de la eficienţa în conservarea alimentelor la protejarea juridicã a consumatorilor consumatorul nu poate să decidă, numai ca urmare a informarii, asupra avantajelor şi a dezavantajelor legate de consumul produselor alimentare aflate în conexiune cu nanomateriale. Dezbaterile existente la nivelul UE referitoare la dezvoltarea/limitarea nanoambalajelor alimentare au fost generate în urma numeroaselor studii experimentale care au dovedit performanţele unor astfel de nano-ambalaje în conservarea alimentelor. Cu scop demonstrativ, mai jos este prezentat un studiu care dovedeşte eficienţa unui nano-ambalaj pe bazã de Ag/TiO 2 în conservarea caracteristicilor fizice ale pâinii albe. 2. Obiective şi metodologie 2.1. Obiectivele cercetării Lucrarea işi propune să evidenţieze înfluenţa ambalării asupra unor caracteristici fizice ale pâinii albe. În acest sens, o serie de parametrii fizici (umiditate, volum specific, porozitate) ai unor probe de pâine ambalate în pungi de polietilena (HDP-P) şi pungi de nano-polietilenă (Ag/TiO 2 -P), monitorizaţi pe durata a 6 zile, au fost analizaţi comparativ cu cei ai probelor de pâine neambalate (CS) considerate ca probe de control. 2.2. Metodologia cercetării 2.2.1. Prepararea şi caracterizarea nanocompozitului Ag/TiO 2 Prepararea nanomaterialului Ag/TiO 2 s-a făcut folosind procedura sol-gel, descrisă de Peter şi alţii (2013b). Pentru evidenţierea structurii cristaline omogene a acestuia s-au folosit tehnicile de difracţie cu raze X (XRD) şi microscopie electronică (TEM) în timp ce prin spectrometrie de absorbţie atomică s-a stabilit valoarea concentraţiei de Ag în matricea Ag/TiO 2 (0.21 ± 0.01%). 2.2.2. Prepararea pâinii La prepararea pâinii s-a folosit făină albă cu următoarele caracteristici: umiditate 14,1 g/100 g, proteine 12,3 g/100 g, grăsime 1,3 g/100g, glucide 76,3 g/100g, cenuşă 0,55 g/100 g, gluten umed 33,86 g/100 g, extensibilitatea glutenului 0,119 m. Proporţiile de amestecare ale ingredientelor sunt urmatoarele (g/100g făină): drojdie de panificaţie (5 g/100g), sare (1 g/100g), apă (70 g/100g). Toate ingredientele au fost malaxate la 120 rpm timp de 20 minute iar aluatul a fost lăsat la odihnă timp de 30 minute la temperatura camerei. Bucăţi de aluat cu greutatea de 300 g, modelate şi puse în forme rotunde au fost dospite la 30 o C timp de 60 minute şi apoi coapte timp de 60 minute la 250 o C (cuptor MATINA). După coacere, pâinea a fost lăsată să se răcească până la temperatura camerei (25 o C). 2.2.3. Ambalarea pâinii Au fost considerate trei modalitati de ambalare:(i) în ambalaj pe bază de nanomaterial de Ag/TiO 2 (Ag/TiO 2 -P), (ii) în ambalaj de polietilenă (HDP-P) şi (iii) pâine neambalata (CS). Ambalajul pe bază de nanomaterial a fost pregătit după cum urmează: 5 g de nanomaterial Ag/TiO 2 (structura de anatasă cu dimensiunea particulelor de 25-50 µm) au fost amestecate cu 2 ml etanol (pentru asigurarea mobilităţii) iar suspensia rezultată a fost distribuită uniform, la temperatura camerei, pe suprafaţa unei folii de polietilenă cu densitate ridicată având dimensiunile 270 x 240 x 0.1 mm (Griff Paper and Film, USA). Structura rugoasă a polietilenei a asigurat aderenţa nanocompozitului pe suprafaţă. Filmul obţinut a fost uscat în aer timp de 10 minute pentru evaporarea solventului şi apoi acoperit 406 Amfiteatru Economic

cu un al doilea strat de polietilenă, aerul dintre cele două folii fiind îndepărtat pentru asigurarea unei structuri compacte. Ambalajul de HDP-P a fost pregătit similar celui pe baza de nanocompozit exceptând prezenţa nanomaterialului. 2.2.4. Depozitarea şi recoltarea probelor Probe de pâine cu greutatea de 250 g, ambalate în Ag/TiO 2 -P, HDP-P şi neambalate (CS) au fost depozitate pe durata a 6 zile într-un mediu cald cu urmatoarele caracteristici: temperatura de 25 o C, intensitatea luminoasă 275,5 lx (PU 150 Luxmeter), factorul UV 5.5 (Weather Online, 2012) şi umiditatea relativă 31,2%. Probele au fost prelevate zilnic, fiecare bucata de pâine a fost feliata, fiind selectate câte trei felii alternative. Coajă şi miezul acestora au fost separate cu ajutorul unui cuţit ascuţit şi trimise la analiză. 2.2.5. Analiza parametrilor fizici ai pâinii 2.2.5.1. Analiza umidităţii Umiditatea cojii şi miezului s-a determinat prin uscare la 105 o C până la masă constantă (SR 91:2007) şi s-a calculat pe baza relaţiei: m 1 m Umiditate, (%) 2 100 (1) m 1 unde: m 1 masa iniţială a probei, g m 2 masa finală a probei, g 2.2.5.2. Volumul specific Volumului specific al probelor de pâine, determinat pe baza corelaţiei care există între greutatea unei probe de masă cunoscută şi volumul de seminţe de rapiţă dislocuit (SR 91:2007), s-a calculat conform ecuatiei: unde: 3 V (cm /100g) m 1 greutatea probei, g ρ densitatea seminţelor de rapiţă, g/cm 3 m 2 greutatea celulei cu seminţe de rapiţă, g m 3 greutatea celulei cu proba şi seminţe de rapiţă, g m 1 m 2 m 3 100 (2) m 1 ρ 2.2.5.3. Porozitatea Porozitatea, determinată prin metoda picnometrică, s-a calculat pe baza ecuaţiei: V ε (%) (1 S ) 100 (3) V b unde: V b volumul probei cu pori, cm 3 V s volumul probei fără pori, cm 3 Vol XVI Nr. 36 Mai 2014 407

Nano-ambalaje alimentare: de la eficienţa în conservarea alimentelor la protejarea juridicã a consumatorilor 2.2.6. Prelucrarea statistică a datelor experimentale Pentru fiecare analiză au fost efectuate trei replici, în cadrul fiecărei replici fiind efectuate câte trei analize, rezultatele fiind prezentate sub forma mediei aritmetice ± deviaţia standard relativă (RSD%). Toate valorile RSD(%) au fost testate statistic utilizând programul STATISTICA 7.0, distribuţia Gaussiană a acestora indicând că rezultatele nu au fost afectate semnificativ de erorile subiective. 3. Rezultatele şi discuţii Datele experimentale indică modificari ale parametrilor fizici investigaţi atât în coaja cât şi în miezul probelor de pâine, indiferent de modalitatea de ambalare a acestora (figurile nr. 1-3). 2.3.1 Evoluţia umidităţii miezului şi cojii pâinii pe parcursul depozitării Umiditatea iniţială a miezului (50,10%) este mai mare decât cea a cojii (25,28%) (figurile 1a şi 1b). 36 32 Umiditate in coaja, % 28 24 20 16 12 8 4 CS HDP-P Ag/TiO 2 -P 0 0 24 48 72 96 120 144 Timp de depozitare, ore a. Coajă 408 Amfiteatru Economic

Umiditate in miez, % 64 56 48 40 32 CS HDP-P Ag/TiO 2 -P 24 16 0 24 48 72 96 120 144 Timp de depozitare, ore b. Miez Figura nr. 1: Variaţia umidităţii în coajă (a) şi miezul (b) pâinii pe parcursul depozitării (valori medii ±RSD%) Dupa 144 ore de depozitare, nivelul umidităţii în CS scade considerabil atât în coajă cât şi în miez comparativ cu probele depozitate în HDP-P şi Ag/TiO 2 -P, datorită diferenţei mari între presiunea vaporilor de apă din mediu şi cea a vaporilor de apă din coajă şi miez. În CS scăderea umidităţii are o pondere mai scazută în coajă (de 2,17 ori) comparativ cu miezul (de 2,82 ori), iar la finalul intervalului de depozitare aceasta ajunge la 26,45% în miez şi 8,95% în coajă. Ambalarea pâinii reduce viteza de evaporare a apei din coajă ca urmare a permeabilităţii scăzute a HDP-P şi Ag/TiO 2 -P în raport cu aerul şi vaporii de apă. Gradientul de umiditate existent între coajă şi miez favorizează migraţia apei spre coajă, în timp ce umiditatea deja existentă în înteriorul ambalajului blochează pierderea umidităţii din coajă. Astfel, după 144 ore de depozitare, umiditatea miezului scade iar cea a cojii creşte în ambele ambalaje, dar cu viteze diferite induse de proprietăţile de barieră superioare ale Ag/TiO 2 -P. În HDP-P se constata la finalul perioadei de depozitare, o scădere a umidităţii de 1,54 ori în miez, respectiv o creştere a acesteia în coajă de 1,16 ori. Scăderea de umiditate în Ag/TiO 2 -P este de 1,32 ori în coajă (de la 57,4% la 43,42%) iar creşterea de 1,47 ori (de la 25,28% la 37,37%). Nivelul umidităţii în miez tinde să ajungă la valoarea celui din coajă în cazul ambelor ambalaje ca urmare a atingerii echilibrului între presiunea vaporilor de apă din coajă şi a celor din înteriorul ambalajului. La finalul intervalului de depozitare (144 ore), umiditatea în probele HDP-P ajunge la 35,91% în coajă şi 29,48% în miez, în timp ce în probele Ag/TiO 2 -P se ating valori mai ridicate (37,37% în coajă şi 43,32% în miez). Vol XVI Nr. 36 Mai 2014 409

Nano-ambalaje alimentare: de la eficienţa în conservarea alimentelor la protejarea juridicã a consumatorilor 2.3.2. Evoluţia porozităţii şi a volumului specific ale cojii şi miezului de pâine pe parcursul depozitării În general, se observă o relaţie de proporţionalitate inversă între porozitatea (figura 2) şi volumul specific (figura 3) ale probelor de pâine. Porozitate, % 120 100 80 60 CS coaja HDP-P coaja Ag/TiO 2 -P coaja CS miez HDP-P miez Ag/TiO 2 -P miez 40 20 0 0 24 48 72 96 120 144 Timp de depozitare Figura nr. 2: Variaţia porozităţii cojii şi miezului de pâine pe parcursul depozitării (valori medii ±RSD%) Volum specific, cm 3 /100 g 180 160 140 120 100 80 60 40 CS coaja HDP-P coaja Ag/TiO 2 -P coaja CS miez HDP-P miez Ag/TiO 2 -P miez 20 0 24 48 72 96 120 144 Timp de depozitare, ore Figura nr. 3: Variaţia volumului specific al cojii şi miezului pâinii pe parcursul depozitării (valori medii ±RSD%) Valorile iniţiale ale porozităţii (57,40%) şi volumului specific (140,52 cm 3 /100g) ale miezului sunt mai ridicate decât cele ale cojii (24,20% respectiv 94,04 cm 3 /100g). După 410 Amfiteatru Economic

144 ore de depozitare, porozitatea cojii în CS creşte cu o pondere mai mare (de 1,89 ori) comparativ cu cea a miezului (de 1,33 ori), în timp ce volumul specific atinge un nivel mai scăzut în coajă (scădere de 2,42 ori) decât în miez (scădere de 1,99 ori). Deşi numărul porilor creşte pe măsurã ce apa din structură se pierde, pereţii acestora devin mai fragili existănd tendinţa de apariţie a rupturilor interne. În cazul probelor depozitate în HDP-P, porozitatea miezului creşte de 1,14 ori (de la 57,4% la 65,91%) în paralel cu reducerea volumului specific de 1,37 ori (de la 140,52 cm 3 /100g la 102,16 cm 3 /100g). O scădere a porozităţii cojii de 1,40 ori (de la 24,2% la 17,26%) a fost însoţită de o creştere a volumului specific de 1,40 ori (de la 132.12 cm 3 /100g la 94.04 cm 3 /100g). Porozitatea probelor ambalate în Ag/TiO 2 -P scade într-o măsură mai mare în coajă (de 2,054 ori de la 24,2% la 11,78%), în timp ce creşterea volumului specific nu este semnificativ mai ridicata (de 1,49 ori de la 140,96 cm 3 /100g la 94,04 cm 3 /100g). În cazul miezului, se constata o creştere de 1,1 ori a porozităţii (de la 63,32% la 57,4%), concomitent cu o reducere a volumului specific de 1,30 ori (de la 140,52 cm 3 /100g la 107,97 cm 3 /100g). Un aspect care trebuie evidenţiat este tendinţa de evolutie opusă a porozităţii în cazul CS (crescătoare) comparativ cu HDP-P şi Ag/TiO 2 -P (descrescătoare). Aceasta poate fi explicată ca urmare a astupării porilor existenţi în coajă de către gelul rezultat în urma dizolvării compuşilor din coajă (dextrine, pentozani solubili) sub acţiunea umidităţii menţinute în interiorul ambalajului, proces care nu are loc în CS ca urmare a umidităţii scăzute a mediului înconjurător. Luând în considerare rezultatele prezentate mai sus putem concluziona că ambalajul pe bază de nanomaterial (Ag/TiO 2 -P) prezintă o eficienţă mult mai ridicata în conservarea proprietăţilor fizice ale pâinii (umiditate, porozitate, volum specific) comparativ cu HDP-P şi CS. Dacă în cazul probelor de pâine neambalate (CS), scăderea bruscă a umidităţii după primele 24 de ore, atât în coajă cât şi în miez, are efect negativ asupra elasticităţii, volumului specific şi porozităţii probelor, creşterea lentă a umidităţii în coajă asociată cu scăderea lentă a umidităţii în miez înregistrate în probele din ambalajul pe bază de nanomaterial (Ag/TiO 2 -P) asigură păstrarea pe o perioadă mai îndelungată a caracteristicilor fizice ale pâinii. Studiile noastre preliminare (nepublicate) demonstrează performanţe ridicate ale aceluiaşi nano-ambalaj atât în conservarea valorilor nutritive ale pâinii albe (proteine, glucide, lipide), cât şi în menţinerea siguranţei microbiologice a acesteia pentru o perioadă mai îndelungată de timp, împotriva unor microorganisme care contaminează frecvent pâinea (drojdii, mucegaiuri, B. subtilis şi B. Cereus). Studii mai aprofundate sunt necesare pentru a optimiza cantitatea de Ag/TiO 2 necesară preparării nano-ambalajului în raport cu durata de conservare a parametrilor fizicichimici-microbiologici-senzoriali ai pâinii. Posibilitatea migrării Ag şi TiO 2 din structura nano-ambalajului în pâine trebuie de asemenea investigată în scopul evitării contaminării chimice a pâinii. Concluzii Nu există nici un dubiu legat de faptul că aplicarea nanomaterialelor în sectorul ambalajelor alimentare este benefică din punctele de vedere ale siguranţei alimentare şi costurilor financiare, dar până la aplicarea industrială mai trebuie parcurse o serie de etape. Posibila migrare a nanoparticulelor din ambalaje în alimente, efectul toxic al acestora asupra organismului uman şi al mediului au o importanţă ridicată, careia i se acordă atenţia cuvenită la nivelul Uniunii Europene. In acest scop, urmãtoarele direcţii de acţiune trebuie Vol XVI Nr. 36 Mai 2014 411

Nano-ambalaje alimentare: de la eficienţa în conservarea alimentelor la protejarea juridicã a consumatorilor consolidate: (i) elaborarea unei legislaţii clare şi coerente în domeniul ambalajelor alimentare pe bază de nanomateriale; (ii) monitorizarea aplicării de către producatori a reglementărilor în domeniu, şi anume respectarea calităţii ambalajelor alimentare, şi sancţionarea acestora în ipoteza încălcării reglementarilor în materie; (iii) furnizarea detaliată către consumatori a informaţiilor legate de beneficiile şi riscurile pe care le implică folosirea nanomaterialelor. Pe fondul consolidarii acestor direcţii de acţiune se realizează totodată şi conştientizarea consumatorilor asupra utilizării nanomaterialelor ca ambalaje ale produselor alimentare şi pe cale de consecinţă interesul acestora pentru informare în domeniu. Corelaţia dintre obligaţia de informare a consumatorilor de către producatori şi interesul consumatorilor pentru informare asupra beneficiilor şi riscurilor utilizarii nanomaterialelor ca ambalaje ale produselor alimentare, reprezintă mijlocul prin care protejarea consumatorilor dobândeşte un plus de eficacitate. Dacă cercetarile de laborator asupra utilizării nanomaterialelor ca ambalaje ale produselor alimentare este de domeniul evidenţei că trebuie să fie continuate, în aceeaşi măsură posibilitaţile de informare şi chiar consilierea consumatorilor pe această temă necesită a fi dezvoltate. Teza înfiinţării aşa-numitelor "centre de informare a consumatorilor", în cadrul asociaţiilor de consumatori, al universitaţilor, al autoritãţilor locale centrate pe probleme sociale îşi regaseşte şi în acest domeniu aplicabilitatea. Aceasta cu atât mai mult cu cât utilizarea nanomaterialelor ca ambalaje ale produselor alimentare este un domeniu deosebit de specializat, de nişă, în care "vocile profesioniştilor", dealtfel nu foarte numeroşi, fie ei chimişti, jurişti, sociologi, necesită să fie auzite de către consumatori. Mulţumiri: Rezultatele acestui studiu au fost obţinute în cadrul proiectului de cercetare SMARTPACK-7065/2012, finanţat de UEFISCDI-Romania în cadrul Programului MNT-ERA.NET 2011. Bibliografie Apan, R.D., 2009. The Legal Regime of Trader's Liability, Regulated by the Laws on Consumer Protection - a New Paradigm. Interdisciplinary Management Research, 5, pp. 577-590. Asociaţia de Standardizare din România, 2007. SR 91:2007 Analysis methods for bread and fresh bakery. Aurora, A. şi Padua, G.W., 2010. Review: nanocomposites în food packaging. Journal of Food Science, 75, pp. 43-49. de Azedero, H.M.C., 2009. Nanocomposites for food packaging applications. Food Research International, 42, pp. 1240-1253. Baker, C., Pradhan, A., Pakstis, L., Pochan, D.J. şi Shah, S.I., 2005. Synthesis and antibacterial properties of silver nanoparticles. Journal of Nanoscience and Nanotechnology, 5(2), pp. 244-249. Borm, P.J., Robbins, D., Haubold, S., Kuhlbusch, T., Fissan, H., Donaldson, K., Schins, R., Stone, V., Kreyling, W., Lademann, J., Krutmann, J., Warheit, D. şi Oberdorster, E., 2006. The potential risks of nanomaterials: a review carried out for ECETOC. Particle and Fibre Toxicology, 14, pp. 3-11. 412 Amfiteatru Economic