Microsoft Word - B MSWORD

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "Microsoft Word - B MSWORD"

Transcriere

1 PARLAMENTUL EUPEAN Document de ședință B8-0063/2014 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza declarației Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate în conformitate cu articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul de procedură referitoare la situația din Irak (2014/2716(RSP)) Alyn Smith, Klaus Buchner, Bodil Ceballos, Barbara Lochbihler, Molly Scott Cato, Tamás Meszerics în numele Grupului Verts/ALE RE\ doc PE v01-00 Unită în diversitate

2 B8-0063/2014 Rezoluția Parlamentului European referitoare la situația din Irak (2014/2716(RSP)) Parlamentul European, având în vedere informațiile provenite de la ONU potrivit cărora în Irak trăiesc în prezent peste de refugiați din Siria, în timp ce aproximativ de irakieni au părăsit Mosul și Anbar de la începutul lunii iunie 2014, inclusiv aproximativ de copii, îndreptându-se, în cea mai mare măsură, către regiunea autonomă kurdă, având în vedere finanțarea umanitară în cuantum de 36 de milioane EUR pentru Irak acordată de către ECHO începând din 2013, având în vedere recentele declarații ale misiunii de asistență a ONU pentru Irak (UNAMI), care precizează că cel puțin de irakieni au fost uciși și alți au fost răniți în acte de terorism și violență în luna iunie 2014 cel mai mare număr în decursul unei luni din 2007 încoace, având în vedere declarația Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului, Navi Pillay, din 16 iunie 2014, prin care aceasta condamnă execuțiile sumare de ISIL și opinează că acestea au constituit aproape sigur crime de război, având în vedere declarația Subsecretarului General al ONU și Director Executiv al ONU Femei, Phumzile Mlambo-Ngcuka, prin care aceasta își exprimă preocuparea pentru siguranța femeilor și fetelor din Irak, în special în zonele cucerite de ISIL, având în vedere raportul din 12 iulie 2014 al organizației Human Rights Watch, în care aceasta susține că forțele de securitate și milițiile afiliate guvernului irakian par să fi executat în mod ilegal cel puțin 255 de prizonieri în ultima lună într-o aparentă răzbunare pentru crimele comise de luptătorii ISIL, având în vedere declarația Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant, Catherine Ashton, din 11 iunie 2014, prin care se face apel la toate forțele democratice din Irak să colaboreze în temeiul Constituției Irakului, având în vedere alegerile parlamentare din Irak, care au avut loc la 30 aprilie 2014, având în vedere Acordul de parteneriat și cooperare dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Irak, pe de altă parte, având în vedere rezoluțiile sale anterioare privind Irakul, în special cea din 27 februarie 2014 referitoare la situația din Irak 1, cea din 10 octombrie 2013 referitoare la recentele violențe din Irak 2, cea din 14 martie 2013 referitoare la Irak: situația critică a 1 Texte adoptate, P7_TA(2014) Texte adoptate, P7_TA(2013)0424 PE v /6 RE\ doc

3 minorităților, inclusiv a turkmenilor irakieni 1, și cea din 17 ianuarie 2013 referitoare la Acordul de parteneriat și cooperare dintre UE și Irak 2, având în vedere rezoluția sa din 11 martie 2014 referitoare la Arabia Saudită, la relațiile sale cu UE și la rolul său în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord 3, rezoluția sa din 24 martie 2011 referitoare la relațiile Uniunii Europene cu Consiliul de Cooperare al Golfului 4 și rezoluția sa din 3 aprilie 2014 referitoare la strategia UE privind Iranul 5, având în vedere Acordul interimar din 23 noiembrie 2013 dintre UE + 3 și Iran în vederea ajungerii la un acord final, care să pună capăt disputei vechi de un deceniu cu privire la programul energetic nuclear al Teheranului; întrucât acordul în vigoare din ianuarie 2014 expiră la 20 iulie 2014, dar poate fi prelungit în funcție de acordul tuturor părților implicate, având în vedere articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură, A. întrucât Irakul se află în plină criză încă de la momentul invadării sale, în 2003, de către o coaliție de voință cu încălcarea dreptului internațional, fapt ce a perturbat profund sau chiar a distrus o mare parte a țesutului social existent anterior și a structurilor administrative; B. întrucât al doilea guvern format de prim-ministrul Nouri al-maliki a urmat politici din ce în ce mai autoritare și mai favorabile comunității șiite, politici care, în ultimele luni, au accelerat sentimentul de alienare și marginalizare a minorități sunnite; C. întrucât, în corelație cu războiul din Sirian și dezintegrarea frontierei dintre Irak și Siria, luptători extremiști suniți ai Statului Islamic (SI, fost ISIL sau ISIS) au invadat și ocupat recent teritorii întinse din nord-vestul Irakului, îndeosebi, la 10 iunie 2014, al doilea oraș ca mărime din Irak, Mosul, fapt tolerat sau chiar sprijinit de segmente ale populației sunite dezamăgite și de foști susținători ai partidului Baas; D. întrucât cazurile de execuții extrajudiciare în masă, distrugerea siturilor culturale și religioase și reprimarea violentă, comise în mod deliberat, rapoarte referitoare la acestea fiind difuzate în mod deliberat de către IS, răspândesc teama pe scară largă în rândul populației irakiene; E. întrucât, ca răspuns la înaintarea luptătorilor SI, la 13 iunie 2014, marele ayatolah Ali al-husseini al-sistani, cleric șiit de cel mai înalt nivel, a făcut apel la toți cetățenii irakieni care pot purta arma să se alăture în mod voluntar forțelor de securitate pentru a apăra țara; F. întrucât, la începutul lunii iulie 2014, conducerea SI a declarat restabilirea califatului islamic în Siria și în Irak, iar solitarul său lider Abu Bakr al-baghdadi a rostit vineri o predică în cea mai mare moschee din Mosul, în care a lansat o sfidare la adresa 1 Texte adoptate, P7_TA(2013) Texte adoptate, P7_TA(2013) Texte adoptate, P7_TA(2014) JO C 247E/01, , p. 1 5 Texte adoptate, P7_TA(2014)0339 RE\ doc 3/6 PE v01-00

4 frontierelor statelor contemporane din regiune; G. întrucât, la mijlocul lunii iunie 2014, unități militare din regiunea semiautonomă a Kurdistanului au preluat controlul asupra orașului multietnic Kirkuk, integrând, astfel, teritoriul bogat în petrol și disputat de decenii în provincia kurdă, și întrucât guvernul kurd a anunțat planuri privind organizarea unui referendum în rândul populației kurde din Irak pentru a obține independența față de Irak; H. întrucât trupele guvernamentale, sprijinite de milițiile șiite, luptă să recapete controlul asupra orașului Tikrit și a altor zone cucerite de SI, în timp ce atacurile teroriste și atentatorii sinucigași, în majoritate îndreptate împotriva șiiților, continuă să destabilizeze țara; I. întrucât guvernul irakian a primit avioane de vânătoare din Rusia și Iran și sprijin informativ din partea SUA, în timp ce grupările armate sunite extremiste din regiune, inclusiv SI, au primit sprijin ideologic și material în ultimii ani din Arabia Saudită și țările din Golf; J. întrucât alegerile parlamentare din 30 aprilie 2014 au fost umbrite de amenințări violente din partea ISIS la adresa oricărui musulman sunit care îndrăznea să meargă la vot, și întrucât noul și fragilul parlament a eșuat, pentru a doua oară, la 7 iulie 2014, în încercarea de a alege o conducere mai integratoare care ar putea îndepărta țara de pragul dezintegrării, 1. își exprimă profunda îngrijorare cu privire la criza politică extrem de gravă din Irak, care se găsește în pragul dezintegrării, trăgând întreaga regiune în criză, și îndeamnă toți liderii politici din această țară să dezamorseze tensiunile politice și să contribuie la găsirea unei soluții la criză într-un spirit de responsabilitate politică și compromis; 2. condamnă violența și informațiile despre execuții în masă comise de către forțele SI, care sporesc suferințele populației prin adăugarea lor la abuzurile deja existente, comise de forțele de securitate guvernamentale; consideră că numărul de persoane radicalizate, adesea tinere, care sunt atrase spre valul de mișcări armate cu ideologii extremiste precum SI, inclusiv din Europa, capătă asemenea proporții în Irak, Siria și în alte părți, că este necesară de urgență o abordare regională comună care să se concentreze nu numai asupra securității, dar care să încerce să soluționeze și chestiuni sistemice de ordin politic, economic și social; 3. consideră că există o nevoie urgentă de a aduce îndeosebi Iranul, Arabia Saudită, Qatarul, Siria, Turcia și Irakul la masa negocierilor pentru a pune capăt sprijinului și finanțării acordate SI sau altor extremiști islamiști înarmați și pentru a împiedica o nouă escaladare a conflictului dintre suniți și șiiți ce amenință să dea foc la întreaga regiune; 4. invită toate țările să pună capăt sprijinului militar suplimentar acordat guvernului al- Maliki, deoarece aceasta va agrava tensiunea și vărsarea de sânge din țară fără a soluționa conflictul, și solicită statelor membre ale UE ca, în conformitate cu Codul de conduită al UE privind exporturile de arme, să se abțină de la orice livrări de arme către Irak; PE v /6 RE\ doc

5 5. reamintește că Constituția Irakului garantează egalitatea prin lege pentru toți cetățenii, precum și drepturile administrative, politice, culturale și educaționale ale diverselor naționalități, și că guvernul irakian are responsabilitatea de a garanta drepturile, condiții de viață decente și securitatea întregii populații; 6. invită Consiliul reprezentanților din Irak să propună decizii concrete, cum ar fi un guvern de uniune națională care să reprezinte în mod adecvat diversitatea politică, religioasă și etnică a societății irakiene, pentru a opri vărsarea de sânge și fragmentarea țării; 7. critică în mod ferm absența bunei guvernări în Irak, care a dus la sărăcie pe scară largă, la un nivel ridicat al șomajului, la stagnare economică, la degradarea mediului și la lipsa serviciilor publice de bază, în ciuda unor venituri ridicate provenite din exploatarea petrolului; subliniază că, în trecut, numeroase demonstrații pașnice ce revendicau mai multe drepturi sociale, economice și politice au fost reprimate sistematic și cu impunitate de către forțele de securitate; 8. condamnă invadarea, în 2003, a Irakului, susținută de numeroase state membre ale UE, transmite condoleanțe tuturor celor care au avut de suferit de pe urma consecințelor și invită pe toți acei lideri ale căror țări au fost implicate în mod activ în război să-și asume o parte a responsabilității pentru situația de astăzi din Irak; 9. reamintește, în acest context, că numirea lui Tony Blair în calitate de trimis special al Cvartetului pentru Orientul Mijlociu (Statele Unite, Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană și Rusia) a fost un simbol nefast și că, în special după recentele comentarii ale dl Blair cu privire la Irak, ar trebui să se pună capăt mandatului său; 10. ia act de anunțul guvernului regional al Kurdistanului cu privire la referendumul pentru independență; cu toate acestea, face apel la Parlamentul European și la președintele Kurdistanului irakian, Massoud Barzani, să susțină un proces integrator în ceea ce privește drepturile minorităților care nu sunt kurde și care trăiesc în această provincie; 11. apreciază faptul că regiunea kurdă a servit drept loc de refugiu pentru sute de mii de cetățeni irakieni care nu sunt kurzi și care fug din zona de conflict, salută sprijinul anterior acordat de UE persoanelor strămutate și invită UE și statele membre să mărească sprijinul financiar pentru a ajuta administrația să susțină această sarcină; 12. subliniază că UE ar trebui să elaboreze o abordare de politici cuprinzătoare pentru regiune și, în special, faptul că Iranul, Arabia Saudită și celelalte state din golf trebuie să fie incluse ca actori principali în orice efort de detensionare a situației din Siria și Irak; 13. în ceea ce privește Iranul, consideră că pentru reușita oricărui efort de dezamorsare, este esențial să se soluționeze cât mai curând cu putință diferendul privind programul nuclear printr-un compromis și face un apel către toate părțile implicate să fie conștiente de caracterul urgent al acestei chestiuni; solicită înființarea unei delegații a UE la Teheran și perspective pentru schimburi, dincolo de dosarul nuclear și de drepturile omului, la diferite niveluri ale societății, în special în domeniile energiei, mediului, transportului, cercetării și educației; RE\ doc 5/6 PE v01-00

6 14. în ceea ce privește Arabia Saudită și Qatarul, solicită un dialog deschis și critic din partea UE în legătură cu presupusul sprijin acordat grupărilor islamiste antidemocratice și extremiste, și insistă asupra faptului că UE ar trebui să solicite guvernelor să facă tot ce le stă în putință pentru a pune capăt tuturor activităților desfășurate de organisme oficiale sau private în vederea promovării și diseminării ideologiilor islamiste extremiste în scris și prin fapte; 15. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului, Comisiei, Reprezentantului special al UE pentru drepturile omului, guvernelor și parlamentelor statelor membre, guvernului și Consiliului reprezentanților din Irak, guvernului regional al Kurdistanului, Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite și Consiliului ONU pentru drepturile omului. PE v /6 RE\ doc

Microsoft Word - B MSWORD

Microsoft Word - B MSWORD PARLAMENTUL EUPEAN 2014-2019 Document de ședință 9.2.2015 B8-0138/2015 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza declarației Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe

Mai mult

RE_Statements

RE_Statements Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință B8-0149/2016 27.1.2016 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza declarației Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe

Mai mult

Microsoft Word - B MSWORD

Microsoft Word - B MSWORD PARLAMENTUL EUPEAN 2014-2019 Document de ședință 27.4.2015 B8-0396/2015 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza declarației Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe

Mai mult

AM_Ple_NonLegReport

AM_Ple_NonLegReport 18.11.2015 A8-0316/36 36 Esteban González Pons, Axel Voss, Teresa Jiménez-Becerril Barrio Punctul 14 14. reamintește că companiile de internet și furnizorii de servicii au responsabilitatea legală de a

Mai mult

RE_QO

RE_QO Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință B8-1126/2016 19.10.2016 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza întrebării cu solicitare de răspuns oral B8-1803/2016 în conformitate cu articolul 128 alineatul

Mai mult

RE_Statements

RE_Statements Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință B8-0672/2017 6.12.2017 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza declarației Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe

Mai mult

TA

TA Parlamentul European 2014-2019 TEXTE ADOPTATE P8_TA(2017)0004 Situația în Burundi Rezoluţia Parlamentului European din 19 ianuarie 2017 referitoare la situația din Burundi (2017/2508(RSP)) Parlamentul

Mai mult

RE_Statements

RE_Statements Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință B8-0277/2018 11.6.2018 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza declarației Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe

Mai mult

TA

TA Parlamentul European 2014-2019 TEXTE ADOPTATE P8_TA(2017)0348 Cambodgia, în special cazul lui Kem Sokha Rezoluţia Parlamentului European din 14 septembrie 2017 referitoare la Cambodgia, în special cazul

Mai mult

RE_QO

RE_QO Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință B8-1133/2016 19.10.2016 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza întrebării cu solicitare de răspuns oral B8-1803/2016 în conformitate cu articolul 128 alineatul

Mai mult

Microsoft Word - RC AM docx

Microsoft Word - RC AM docx B8-0842/2015 } RC1/Am. 4/rev 4/rev Barbara Spinelli Considerentul Ba (nou) Ba. întrucât statele membre au contribuit la creșterea dramatică a numărului de refugiați prin intervențiile lor militare în Irak,

Mai mult

Microsoft Word - B MSWORD

Microsoft Word - B MSWORD Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință 8.6.2015 B8-0548/2015 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza declarațiilor Consiliului și Comisiei în conformitate cu articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul

Mai mult

AM_Ple_NonLegReport

AM_Ple_NonLegReport 25.1.2017 A8-0389/21 21 Punctul 54 54. recomandă reducerea valorilor subvențiilor în sectorul cooperării școlare, în favoarea numărului de proiecte subvenționate, pentru a subvenționa în mod direct schimburile

Mai mult

Microsoft Word - B MSWORD

Microsoft Word - B MSWORD PARLAMENTUL EUPEAN 2014-2019 Document de ședință 15.7.2014 B8-0029/2014 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza declarației Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe

Mai mult

PR_Consent_Motion

PR_Consent_Motion Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință A8-0058/2019 31.1.2019 RAPORT conținând o propunere de rezoluție fără caracter legislativ referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind încheierea,

Mai mult

PR_BUD_DABapp

PR_BUD_DABapp Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință A8-0212/2016 20.6.2016 RAPORT referitor la poziția Consiliului privind proiectul de buget rectificativ nr. 2/2016 al Uniunii Europene pentru exercițiul

Mai mult

Microsoft Word - B MSWORD

Microsoft Word - B MSWORD PARLAMENTUL EUPEAN 2014-2019 Document de ședință 12.1.2015 B8-0038/2015 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza declarației Comisiei în conformitate cu articolul 37 alineatul (3) din Regulamentul de procedură

Mai mult

TA

TA Parlamentul European 2014-2019 TEXTE ADOPTATE P8_TA(2016)0381 Standardele internaționale de raportare financiară: IFRS 9 Rezoluţia Parlamentului European din 6 octombrie 2016 referitoare la standardele

Mai mult

PR_Dec_JointUndertakings

PR_Dec_JointUndertakings Parlamentul European 204-209 Document de ședință A8-03/206 8.4.206 RAPORT privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului întreprinderii comune ENIAC aferent exercițiului financiar 204 (205/2202(DEC))

Mai mult

PR_NLE-AP_Agreement

PR_NLE-AP_Agreement PARLAMENTUL EUPEAN 2014-2019 Comisia pentru pescuit 21.11.2014 2014/0238(NLE) *** PIECT DE RECOMANDARE referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea acordului de parteneriat în

Mai mult

PR_INI

PR_INI PARLAMENTUL EUPEAN 2014-2019 Comisia pentru cultură și educație 2014/2149(INI) 3.3.2015 PIECT DE RAPORT referitor la o abordare integrată a patrimoniului cultural european (2014/2149(INI)) Comisia pentru

Mai mult

O EUROPĂ MAI JUSTĂ PENTRU LUCRĂTORI PROGRAMUL CES PENTRU ALEGERILE EUROPENE DIN 2019 EUROPEAN TRADE UNION CONFEDERATION

O EUROPĂ MAI JUSTĂ PENTRU LUCRĂTORI PROGRAMUL CES PENTRU ALEGERILE EUROPENE DIN 2019 EUROPEAN TRADE UNION CONFEDERATION O EUROPĂ MAI JUSTĂ PENTRU LUCRĂTORI PROGRAMUL CES PENTRU ALEGERILE EUROPENE DIN 2019 EUROPEAN TRADE UNION CONFEDERATION 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. Alegerile europene 23-26 mai 2019 - vor fi hotărâtoare pentru

Mai mult

PR_INI

PR_INI PARLAMENTUL EUPEAN 2009-2014 Comisia pentru afaceri externe 27.10.2010 2010/2087(INI) PIECT DE RAPORT referitor la strategia UE în regiunea Mării Negre (2010/2087(INI)) Comisia pentru afaceri externe Raportor

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Hotărâre 377 2017-05-25 Guvernul României privind aprobarea plăţii contribuţiei voluntare a României, în lei, la fondul fiduciar al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru acoperirea cheltuielilor de participare

Mai mult

Microsoft Word - B docx

Microsoft Word - B docx Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință B8-1006/2015 5.10.2015 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza întrebării cu solicitare de răspuns oral B8-0761/2015 în conformitate cu articolul 128 alineatul

Mai mult

RE_Statements

RE_Statements Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință B8-0084/2018 5.2.2018 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza declarației Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe

Mai mult

PR_INI

PR_INI Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință A8-0316/2016 31.10.2016 RAPORT referitor la Uniunea Europeană a Apărării (2016/2052(INI)) Comisia pentru afaceri externe Raportor: Urmas Paet RR\1108540.docx

Mai mult

curs DIP editura final.mdi

curs DIP editura final.mdi Cuprins Capitolul 1. Introducere...1 1. Definiţia dreptului internaţional public... 1 2. Particularităţile şi natura dreptului internaţional public... 2 3. Dreptul internaţional public şi dreptul intern...

Mai mult

AM_Ple_NonLegReport

AM_Ple_NonLegReport 21.10.2015 A8-0298/1 1 Eider Gardiazabal Rubial, Jens Geier Punctul 2 2. subliniază faptul că Uniunea se confruntă în prezent cu o serie de urgențe majore, în special criza fără precedent a migrației și

Mai mult

Proiect de raport comun 2015 al Consiliului și al Comisiei privind punerea în aplicare a cadrului reînnoit pentru cooperare europeană în domeniul tine

Proiect de raport comun 2015 al Consiliului și al Comisiei privind punerea în aplicare a cadrului reînnoit pentru cooperare europeană în domeniul tine SEDEC-VI/007 A 116-a sesiune plenară, 10 și 11 februarie 2016 PROIECT DE AVIZ Cooperarea europeană în domeniul tineretului (2010-2018) Raportor: dl Csaba BORBOLY (RO-PPE) Preşedintele Consiliului Judeţean

Mai mult

PR_INI

PR_INI PARLAMENTUL EUPEAN 2009-2014 Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen 3.11.2011 2011/2273(INI) PIECT DE RAPORT referitor la Programul Daphné: rezultate şi perspective (2011/2273(INI)) Comisia

Mai mult

Microsoft Word - Cheltuielile de aparare_Comunicat de presa PwC.doc

Microsoft Word - Cheltuielile de aparare_Comunicat de presa PwC.doc Comunicat de presă Data 12 octombrie 2015 Contact Mihnea Anastasiu Pagini 5 Media Relations Manager Tel: +40 21 225 3546 Email: mihnea.anastasiu@ro.pwc.com Nevoia reducerii cheltuielilor bugetare va afecta

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 13 iunie 2019 (OR. en) 10258/19 NOTĂ Sursă: Destinatar: Secretariatul General al Consiliului Consiliul Nr. doc.

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 13 iunie 2019 (OR. en) 10258/19 NOTĂ Sursă: Destinatar: Secretariatul General al Consiliului Consiliul Nr. doc. Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 13 iunie 2019 (OR. en) 10258/19 NOTĂ Sursă: Destinatar: Secretariatul General al Consiliului Consiliul Nr. doc. ant.: 9921/19 Subiect: LIMITE CONUN 68 ONU 63 DEVGEN

Mai mult

Microsoft Word - declaratie 15 ani NATO

Microsoft Word - declaratie 15 ani NATO PROIECT CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI cu ocazia aniversării a 15 ani de la aderarea României la Alianța Nord Atlantică și a 70 de ani de existență a NATO Parlamentul României,

Mai mult

Curtea de Conturi

Curtea de Conturi CURTEA DE CONTURI Curtea de Conturi Europeană răspunde de controlul finanțelor UE. În calitate de auditor extern al Uniunii Europene, aceasta contribuie la îmbunătățirea gestiunii financiare a UE și joacă

Mai mult

AM_Ple_NonLegAlternative

AM_Ple_NonLegAlternative 7.11.2018 A8-0353/1 Amendamentul 1 Mara Bizzotto, Mario Borghezio, Angelo Ciocca, Danilo Oscar Lancini, Giancarlo Scottà, Marco Zanni în numele Grupului ENF Raport József Nagy Standardele minime pentru

Mai mult

PA_NonLeg

PA_NonLeg PARLAMENTUL EUPEAN 2014-2019 Comisia pentru cultură și educație 26.1.2015 2014/2075(DEC) AVIZ al Comisiei pentru cultură și educație destinat Comisiei pentru control bugetar referitor la descărcarea de

Mai mult

PR_INI

PR_INI Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință A8-0245/2016 10.10.2016 RAPORT referitor la drepturile omului și migrația în țările terțe (2015/2316(INI)) Comisia pentru afaceri externe Raportoare:

Mai mult

PR_COD_2app

PR_COD_2app Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință A8-0295/2015 14.10.2015 ***II RECOMANDARE PENTRU A DOUA LECTURĂ referitoare la poziția în primă lectură a Consiliului în vederea adoptării unui regulament

Mai mult

Consiliul European Consiliul European este instituția europeană responsabilă de orientarea și politicile generale ale Uniunii Europene. Acesta este co

Consiliul European Consiliul European este instituția europeană responsabilă de orientarea și politicile generale ale Uniunii Europene. Acesta este co Consiliul European Consiliul European este instituția europeană responsabilă de orientarea și politicile generale ale Uniunii Europene. Acesta este compus din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre

Mai mult

AM_Ple_NonLegReport

AM_Ple_NonLegReport 4.7.2016 A8-0224/11 11 Punctul 15 15. subliniază că, drept răspuns la această problemă presantă, în 2014 noua Comisie a propus un plan de investiții pentru Europa și înființarea FEIS, cu scopul de a mobiliza

Mai mult

DREPTURILE OMULUI 1. Dreptul de proprietate: a. se regăsește în conținutul propriu-zis al Convenției Europene a Drepturilor Omului; b. se regăsește în

DREPTURILE OMULUI 1. Dreptul de proprietate: a. se regăsește în conținutul propriu-zis al Convenției Europene a Drepturilor Omului; b. se regăsește în DREPTURILE OMULUI 1. Dreptul de proprietate: a. se regăsește în conținutul propriu-zis al Convenției Europene a Drepturilor Omului; b. se regăsește în textul Protocolului adițional la Convenția Europeană

Mai mult

AM_Ple_NonLegReport

AM_Ple_NonLegReport 20.3.2019 A8-0170/3 3 referitor la infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale Referirea 23 având în vedere procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva

Mai mult

PR_INI

PR_INI PARLAMENTUL EUPEAN 2014-2019 Document de ședință 17.11.2014 A8-0037/2014 RAPORT referitor la UE și cadrul de dezvoltare globală pentru perioada de după 2015 (2014/2143(INI)) Comisia pentru dezvoltare Raportor:

Mai mult

PR_COD_1amCom

PR_COD_1amCom PARLAMENTUL EUPEAN 2009-2014 Comisia pentru industrie, cercetare și energie 11.11.2013 2013/0232(COD) ***I PIECT DE RAPORT referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind

Mai mult

PR_COD_1amCom

PR_COD_1amCom PARLAMENTUL EUPEAN 2009-2014 Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne 21.6.2012 2011/0365(COD) ***I PIECT DE RAPORT referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 17 decembrie 2018 (OR. en) 14991/18 ADD 1 LIMITE PV CONS 65 COMPET 834 IND 381 MI 913 RECH 513 ESPACE 72 PROIECT

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 17 decembrie 2018 (OR. en) 14991/18 ADD 1 LIMITE PV CONS 65 COMPET 834 IND 381 MI 913 RECH 513 ESPACE 72 PROIECT Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 17 decembrie 2018 (OR. en) 14991/18 ADD 1 LIMITE PV CONS 65 COMPET 834 IND 381 MI 913 RECH 513 ESPACE 72 PROIECT DE PROCES-VERBAL CONSILIUL UNIUNII EUROPENE (Competitivitate

Mai mult

PR_Dec_Other

PR_Dec_Other Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință A8-0089/2018 23.3.2018 RAPORT referitor la descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar

Mai mult

AM_Ple_NonLegReport

AM_Ple_NonLegReport 20.3.2019 A8-0170/66 66 Martin Schirdewan, Paloma López Bermejo, Patrick Le Hyaric, Kostadinka Kuneva, Dimitrios Papadimoulis, Marisa Matias, Kostas Chrysogonos, Rina Ronja Kari, Younous Omarjee, Stelios

Mai mult

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2017) 198 final COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EU

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2017) 198 final COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EU COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 27.4.2017 COM(2017) 198 final COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR Un plan de acțiune pentru

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 16 decembrie 2014 (OR. en) 16991/14 ELARG 136 COWEB 140 REZULTATUL LUCRĂRILOR Sursă: Secretariatul General al Co

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 16 decembrie 2014 (OR. en) 16991/14 ELARG 136 COWEB 140 REZULTATUL LUCRĂRILOR Sursă: Secretariatul General al Co Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 16 decembrie 2014 (OR. en) 16991/14 ELARG 136 COWEB 140 REZULTATUL LUCRĂRILOR Sursă: Secretariatul General al Consiliului Destinatar: Delegațiile Nr. doc. ant.: 16795/14

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 11 iunie 2019 (OR. en) 9227/19 ADD 1 LIMITE PV CONS 25 ECOFIN 488 PROIECT DE PROCES-VERBAL CONSILIUL UNIUNII EUR

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 11 iunie 2019 (OR. en) 9227/19 ADD 1 LIMITE PV CONS 25 ECOFIN 488 PROIECT DE PROCES-VERBAL CONSILIUL UNIUNII EUR Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 11 iunie 2019 (OR. en) 9227/19 ADD 1 LIMITE PV CONS 25 ECOFIN 488 PROIECT DE PROCES-VERBAL CONSILIUL UNIUNII EUROPENE (Afaceri Economice și Financiare) 17 mai 2019

Mai mult

Microsoft Word - Onica_Jarka_Drept_international_privat.doc

Microsoft Word - Onica_Jarka_Drept_international_privat.doc Cuprins 5 CUPRINS CAPITOLUL I CARACTERIZAREA DREPTULUI INTERNAŢIONAL UMANITAR ŞI A DOMENIULUI RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE CĂRUIA I SE APLICĂ... 11 Secţiunea 1. Noţiunea de drept internaţional umanitar...

Mai mult

RC

RC PARLAMENTUL EUPEAN 2014-2019 Document de ședință 19.5.2015 B8-0451/2015 } B8-0452/2015 } B8-0457/2015 } B8-0458/2015 } RC1/rev. PPUNERE COMUNĂ DE REZOLUȚIE depusă în conformitate cu articolul 128 alineatul

Mai mult

PR_INI

PR_INI Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință A8-0327/2018 15.10.2018 RAPORT referitor la asistența pentru dezvoltare acordată de UE în domeniul educației (2018/2081(INI)) Comisia pentru dezvoltare

Mai mult

Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova Vox Populi martie, aprilie 2019 Influența schimbării sistemului electoral asupra rezultat

Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova Vox Populi martie, aprilie 2019 Influența schimbării sistemului electoral asupra rezultat Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova Vox Populi martie, aprilie 2019 Influența schimbării sistemului electoral asupra rezultatelor comportamentului electoral al cetățenilor la alegerile

Mai mult

CBRE Group, Inc., inclusiv toate diviziile, unitățile comerciale, filialele și sucursalele sale (denumite colectiv în cele ce urmează CBRE ) se angaje

CBRE Group, Inc., inclusiv toate diviziile, unitățile comerciale, filialele și sucursalele sale (denumite colectiv în cele ce urmează CBRE ) se angaje CBRE Group, Inc., inclusiv toate diviziile, unitățile comerciale, filialele și sucursalele sale (denumite colectiv în cele ce urmează CBRE ) se angajează cu fermitate să-și desfășoare activitățile comerciale

Mai mult

GEN

GEN Consiliul Uniunii Europene Bruelles, 11 iunie 2015 (OR.en) 9832/15 INST 200 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Secretariatul General al Consiliului Destinatar: Comitetul Reprezentanților Permanenți/Consiliul Subiect:

Mai mult

CAUZE STRATEGICE ŞI IMPLICAŢII JURIDICE ALE ACTUALEI CRIZE A REFUGIAŢILOR DIN EUROPA STRATEGIC CAUSES AND LEGAL IMPLICATIONS OF THE PRESENT EUROPEAN R

CAUZE STRATEGICE ŞI IMPLICAŢII JURIDICE ALE ACTUALEI CRIZE A REFUGIAŢILOR DIN EUROPA STRATEGIC CAUSES AND LEGAL IMPLICATIONS OF THE PRESENT EUROPEAN R CAUZE STRATEGICE ŞI IMPLICAŢII JURIDICE ALE ACTUALEI CRIZE A REFUGIAŢILOR DIN EUROPA STRATEGIC CAUSES AND LEGAL IMPLICATIONS OF THE PRESENT EUROPEAN REFUGEE CRISES dr. Mihai-Ştefan DINU 1 Rezumat: Articolul

Mai mult

PR_INI_ImplReport

PR_INI_ImplReport Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință A8-0090/2019 26.2.2019 RAPORT referitor la punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 978/2012 privind SGP (2018/2107(INI)) Comisia pentru comerț internațional

Mai mult

PR_COD_1amCom

PR_COD_1amCom Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință A8-0082/2019 21.2.2019 ***I RAPORT referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a dispozițiilor pentru

Mai mult

Parlamentul României Camera Deputaților GRUPUL PARLAMENTAR U.D.M.R. Palatul Parlamentului, Str. Izvor 2-4, Sector V, Of. poştal 5, RO Bucureşti

Parlamentul României Camera Deputaților GRUPUL PARLAMENTAR U.D.M.R. Palatul Parlamentului, Str. Izvor 2-4, Sector V, Of. poştal 5, RO Bucureşti Parlamentul României Camera Deputaților GRUPUL PARLAMENTAR U.D.M.R. Palatul Parlamentului, Str. Izvor 2-4, Sector V, Of. poştal 5, RO-70550 Bucureşti Tel/fax: 004021-3142049; Tel: 004021-4021066, 4021067,

Mai mult

Pentru o Europă care promovează solidaritate si egalitate Parlamentul European poate juca un rol important în promovarea unei Uniunii Europene care să

Pentru o Europă care promovează solidaritate si egalitate Parlamentul European poate juca un rol important în promovarea unei Uniunii Europene care să care promovează solidaritate si egalitate Parlamentul European poate juca un rol important în promovarea unei Uniunii Europene care să fie inclusivă faţă de toţi cei în nevoie. Tu ai #ThePowerofVote www.thepowerofvote.eu

Mai mult

RE_QO

RE_QO Parlamentul European 204-209 Document de ședință B8-0545/206 29.4.206 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza întrebării cu solicitare de răspuns oral B8-0363/206 în conformitate cu articolul 28 alineatul

Mai mult

5/22/2019 Grapini Maria PSD Sondaj în rândul candidaților pentru Parlamentul European Numele candidatului Grapini Maria Partidul pe care îl reprezintă

5/22/2019 Grapini Maria PSD Sondaj în rândul candidaților pentru Parlamentul European Numele candidatului Grapini Maria Partidul pe care îl reprezintă Sondaj în rândul candidaților pentru Parlamentul European Numele candidatului Grapini Maria Partidul pe care îl reprezintă PSD tale.salvaticopiii.ro/sondaj/grapini-maria-psd/ 1/7 Aspecte generale 1. Aproape

Mai mult

AM_Ple_NonLegReport

AM_Ple_NonLegReport 8.3.2018 A8-0048/50 50 Punctul 101 101. afirmă că o politică agricolă comună modernizată este esențială pentru securitatea și autonomia alimentară, prezervarea populațiilor rurale și ocuparea forței de

Mai mult

Secţiunea 1

Secţiunea 1 Expunere de motive Secțiunea 1 Titlul proiectului de act normativ LEGEA pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2017 Secțiunea a 2-a Motivul emiterii actului

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 20 decembrie 2018 (OR. en) 15808/18 EG 4 NOTĂ Sursă: Destinatar: Subiect: Secretariatul General al Consiliului D

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 20 decembrie 2018 (OR. en) 15808/18 EG 4 NOTĂ Sursă: Destinatar: Subiect: Secretariatul General al Consiliului D Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 20 decembrie 2018 (OR. en) 15808/18 EG 4 NOTĂ Sursă: Destinatar: Subiect: Secretariatul General al Consiliului Delegațiile Relațiile cu Egiptul - Poziția Uniunii Europene

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 18 iunie 2019 (OR. en) 10368/1/19 REV 1 AGRI 306 VETER 36 REZULTATUL LUCRĂRILOR Sursă: Data: 18 iunie 2019 Desti

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 18 iunie 2019 (OR. en) 10368/1/19 REV 1 AGRI 306 VETER 36 REZULTATUL LUCRĂRILOR Sursă: Data: 18 iunie 2019 Desti Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 18 iunie 2019 (OR. en) 10368/1/19 REV 1 AGRI 306 VETER 36 REZULTATUL LUCRĂRILOR Sursă: Data: 18 iunie 2019 Destinatar: Secretariatul General al Consiliului Delegațiile

Mai mult

RE_QO

RE_QO Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință B8-1281/2015 24.11.2015 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza întrebării cu solicitare de răspuns oral B8-1107/2015 în conformitate cu articolul 128 alineatul

Mai mult

RC

RC Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință 9.9.2015 B8-0832/2015 } B8-0834/2015 } B8-0837/2015 } B8-0842/2015 } RC1 PPUNERE COMUNĂ DE REZOLUȚIE depusă în conformitate cu articolul 123 alineatele

Mai mult

IMAGINEA COMISIEI ELECTORALE CENTRALE ŞI PERCEPŢIILE PRIVIND ACTUL VOTĂRII Rezultatele studiului sociologic

IMAGINEA COMISIEI ELECTORALE CENTRALE ŞI PERCEPŢIILE PRIVIND ACTUL VOTĂRII  Rezultatele studiului sociologic Studiu PERCEPȚII ASUPRA DREPTURILOR OMULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA (2016) Constatări principale Scop: Date generale studiu (1) Măsurarea impactului politicilor statului în domeniul drepturilor omului, din

Mai mult

EN

EN RO RO RO COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE Bruxelles, 8.11.2007 COM(2007) 686 final COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE CONSILIU ŞI PARLAMENTUL EUROPEAN prin care se transmite acordul cadru european privind hărţuirea

Mai mult

Microsoft Word fisa web Myanmar.doc

Microsoft Word fisa web Myanmar.doc REGIMUL DE SANCŢIUNI ÎMPOTRIVA MYANMAR SURSA Uniunea Europeană MĂSURI RESTRICTIVE 1. DECIZIA 2013/184/PESC a Consiliului din 22 aprilie 2013 privind măsuri restrictive împotriva Myanmar/Birmaniei şi de

Mai mult

RE_Statements

RE_Statements Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință B8-0069/2016 15.1.2016 PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă pe baza declarației Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe

Mai mult

AM_Ple_NonLegReport

AM_Ple_NonLegReport 11.9.2017 A8-0133/1 1 Punctul 1 1. salută decizia Biroului de a-i solicita administrației sale să creeze un model pentru toți raportorii și raportorii pentru aviz în vederea elaborării unei amprente legislative

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 27 mai 2019 (OR. en) Dosar interinstituțional: 2008/0140(CNS) 9567/1/19 REV 1 RAPORT Sursă: Destinatar: Președin

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 27 mai 2019 (OR. en) Dosar interinstituțional: 2008/0140(CNS) 9567/1/19 REV 1 RAPORT Sursă: Destinatar: Președin Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 27 mai 2019 (OR. en) Dosar interinstituțional: 2008/0140(CNS) 9567/1/19 REV 1 RAPORT Sursă: Destinatar: Președinția Nr. doc. ant.: 14253/18 Nr. doc. Csie: Subiect:

Mai mult

L E G E privind contracararea activităţii extremiste nr. 54-XV din Monitorul Oficial al R.Moldova nr.56-58/245 din * * * C U P R

L E G E privind contracararea activităţii extremiste nr. 54-XV din Monitorul Oficial al R.Moldova nr.56-58/245 din * * * C U P R L E G E privind contracararea activităţii extremiste nr. 54-XV din 21.02.2003 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.56-58/245 din 28.03.2003 * * * C U P R I N S Articolul 1. Noţiuni principale Articolul 2.

Mai mult

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice În tem

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice În tem GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice În temeiul art.108 din Constituţia României, republicată,

Mai mult

Un buget modern pentru o Uniune care protejează, capacitează și apără

Un buget modern pentru o Uniune care protejează, capacitează și apără Un buget modern pentru o Uniune care protejează, capacitează și apără Cadrul financiar multianual 2021-2027 Notă de politică înaintea Consiliul European Iunie 2018 2 Contribuție din partea Comisiei Europene

Mai mult

Draft council conclusions Austrian Presidency

Draft council conclusions Austrian Presidency Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 14 iunie 2019 (OR. en) 10354/19 SOC 485 EMPL 374 SAN 304 REZULTATUL LUCRĂRILOR Sursă: Data: 13 iunie 2019 Destinatar: Secretariatul General al Consiliului Delegațiile

Mai mult

Microsoft Word - Nr. 11 LXX 2006.doc

Microsoft Word - Nr. 11  LXX 2006.doc COLOCVIU STRATEGIC UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE CAROL I CENTRUL DE STUDII STRATEGICE DE APĂRARE ŞI SECURITATE Nr. 11 (LXX) Noiembrie 2006 OPERAŢIILE DE MENŢINERE A PĂCII ACTUALITATE ŞI TENDINŢE Cornel

Mai mult

st15658.ro09.doc

st15658.ro09.doc CONSILIUL UNIUNII EUPENE Bruxelles, 24 noiembrie 2009 (OR. en) 15658/09 Dosar interinstituțional: 2009/0072 (CNS) CULT 70 EDUC 178 JEUN 53 SOC 674 ACTE LEGISLATIVE ȘI ALTE INSTRUMENTE Obiectul: DECIZIE

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene CONSILIUL UNIUNII EUROPENE UN FACTOR DECIZIONAL ESENȚIAL AL UE Consiliul Uniunii Europene cunoscut informal și sub denumirea de Consiliul UE sau, pur și simplu, Consiliul este un factor decizional cheie

Mai mult

EN

EN RO RO RO COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 1.3.2011 COM(2011) 83 final RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR Raport privind evaluarea

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

NOTĂ DE FUNDAMENTARE EXPUNERE DE MOTIVE SECŢIUNEA 1 TITLUL PROIECTULUI DE ACT NORMATIV : Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile SECŢIUNEA A 2-A MOTIVUL EMITERII ACTULUI

Mai mult

Microsoft Word - B MSWORD

Microsoft Word - B MSWORD PARLAMENTUL EUPEAN 2014-2019 Document de ședință 13.5.2015 B8-0464/2015/rev. PPUNERE DE REZOLUȚIE depusă în conformitate cu articolul 105 alineatul (4) din Regulamentul de procedură referitoare la Directiva

Mai mult

COM(2017)520/F1 - RO

COM(2017)520/F1 - RO COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, 22.5.2017 COM(2017) 520 final Recomandare de RECOMANDARE A CONSILIULUI privind Programul național de reformă al Poloniei pentru 2017 și care include un aviz al Consiliului

Mai mult

ROMÂNIA

ROMÂNIA JUDEŢULGORJ PROIECT, AVIZAT: SECRETAR AL JUDEŢULUI, CRISTINA-ELENA RĂDULEA-ZAMFIRESCU H O T Ă R Â R E privind aprobarea cuantumului şi plăţii contribuţiei financiare a Consiliului Judeţean Gorj la Ansamblul

Mai mult

PR_INI

PR_INI Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință A8-0308/2015 21.10.2015 RAPORT referitor la rolul UE în cadrul ONU - cum pot fi realizate mai bine obiectivele de politică externă ale UE (2015/2104(INI))

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 30 aprilie 2019 (OR. en) 8908/19 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Subiect: Secretariatul General al Consiliului

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 30 aprilie 2019 (OR. en) 8908/19 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Subiect: Secretariatul General al Consiliului Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 30 aprilie 2019 (OR. en) 8908/19 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Subiect: Secretariatul General al Consiliului LIMITE SUSTDEV 76 RELEX 434 ENV 451 ONU 54 ACP 48

Mai mult

Secţiunea 1

Secţiunea 1 Hotărâre 372 2015-05-27 Guvernul României privind trecerea unui imobil-teren din domeniul privat al statului şi administrarea Regiei Autonome Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat în domeniul

Mai mult

Regulamentul de procedură al Conferinței organelor parlamentare specializate în chestiunile Uniunii ale parlamentelor Uniunii Europene

Regulamentul de procedură al Conferinței organelor parlamentare specializate în chestiunile Uniunii ale parlamentelor Uniunii Europene 4.8.2011 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 229/1 II (Comunicări) COMUNICĂRI PVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUPENE PARLAMENTUL EUPEAN Regulamentul de procedură al Conferinței

Mai mult

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A SENATULUI UNIVERSITĂŢII DIN PETROŞANI 1. Constituirea Senatului universitar Art. 1. (1) Senatul universitar reprezintă comunitatea universitară, garantează libertatea

Mai mult

Ce trebuie să ştiţi despre divorţ:

Ce trebuie să ştiţi despre divorţ: La ce vă folosesc căile de atac şi care sunt acestea Acestea vă dau posibilitatea să îndreptaţi greşelile săvârşite de instanţele de judecată, prin aducerea lor la cunoştinţa instanţelor superioare, care

Mai mult

ANEXĂ LA REGULAMENTUL SPECIFIC PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA OLIMPIADEI DE ISTORIE ÎN ANUL ȘCOLAR A.ISTORIA ROMĂNILOR 1.CLASA a VIII-a

ANEXĂ LA REGULAMENTUL SPECIFIC PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA OLIMPIADEI DE ISTORIE ÎN ANUL ȘCOLAR A.ISTORIA ROMĂNILOR 1.CLASA a VIII-a ANEXĂ LA REGULAMENTUL SPECIFIC PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA OLIMPIADEI DE ISTORIE ÎN ANUL ȘCOLAR 2015-2016 A.ISTORIA ROMĂNILOR 1.CLASA a VIII-a PROGRAMA OLIMPIADEI DE ISTORIE Competențe specifice:

Mai mult

Percepții și atitudini ale populației privind incluziunea socială

Percepții și atitudini ale populației privind incluziunea socială BOGAŢI ŞI SĂRACI Percepții și atitudini ale populației României privind sărăcia și incluziunea socială LOGO martie 2012 Metodologia cercețării: Volumul eșantionului: 1.073 subiecți 18+ Tipul eșantionului:

Mai mult

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 10 mai 2017 (OR. en) 8964/17 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Secretariatul General al Consiliului ENV 422 FIN

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 10 mai 2017 (OR. en) 8964/17 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Secretariatul General al Consiliului ENV 422 FIN Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 10 mai 2017 (OR. en) 8964/17 NOTĂ PUNCT I/A Sursă: Destinatar: Secretariatul General al Consiliului ENV 422 FIN 290 FSTR 40 REGIO 56 AGRI 255 Comitetul Reprezentanților

Mai mult

Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ AVIZ privind constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de Președinte al Republicii Mold

Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ AVIZ privind constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de Președinte al Republicii Mold Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ AVIZ privind constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de Președinte al Republicii Moldova pentru exercitarea obligației constituționale de

Mai mult

PR_INI

PR_INI Parlamentul European 2014-2019 Document de ședință A8-0205/2016 13.6.2016 RAPORT referitor la combaterea traficului de ființe umane în contextul relațiilor externe ale UE (2015/2340(INI)) Comisia pentru

Mai mult