PH

Profesor Univ. Dr. Mihai Daniel ROMAN Departamentul de Informatică şi Cibernetică Economică Academia de Studii Economice din Bucureşti INFLUENTA RESTRICTIILOR GUVERNAMENTALE ASUPRA POLITICILOR MONETARE ALE BĂNCII NATIONALE A ROMÂNIEI GOVERNMENT CONSTRAINTS ON ROMANIA NATIONAL BANK MONETARY POLICIES Abstract. Inflation targeting and Central Bank credibility are key problems in contemporary world economies. In our paper we verify, using a game theory econometric model, if the National Bank of Romania achieves his target of inflation last 11 years and if his behavior was political independent or conservator depending on government policies. Our results show that first analyzed years the inflation target was not achieved, but last years the National Bank of Romania was very close to his target. Regarding the National Bank behavior, it was especially an independent one, following especially his target on inflation more than government growth policies. Keywords: Central Bank, credibility, independence, monetary policy, fiscal policy. Clasificarea JEL: C13, E31, E58 1. INTRODUCERE Ţintirea inflaţiei reprezintă o strategie de politică monetară utilizată de băncile centrale pentru menţinerea preţurilor la un anumit nivel sau într-un interval specific. Componentele ce definesc procesul de ţintire a inflaţiei conţin un nivel explicit care este anunţat publicului iar autorităţile monetare urmăresc atingerea acestui obiectiv, însă de asemenea există o marjă de manevră pentru erori inevitabile şi şocuri. În România, politica monetară a înregistrat schimbări semnificative după anul 1990. Odată cu liberalizarea preţurilor, în economia românească a avut loc o serie de schimbări majore, inflaţia reuşind să atingă în această perioadă o cotă maximă de 295,5% în anul 1993 ajungând undeva la 54,8% la sfârşitul anului 1999. La începutul anului 2000 se punea deja problema trecerii la abordarea unei noi politici monetare, opţiunile majore ale băncii centrale fiind incluse în cadrul Strategiei naţionale de dezvoltare economică a României pe termen mediu elaborate de autorităţile române. Banca Naţională a promovat, în acest context, o politică cu caracter extrem de restrictiv, însoţită de adoptarea oficială a politicii de ţintire a inflaţiei. Aderarea României la

Mihai Daniel Roman Uniunea Europeană a impus un set de reguli astfel încât a avut loc o creştere a prosperităţii financiare şi a serviciilor bancare la standarde europene. Totuşi, nu întotdeauna ţinta de inflaţie a fost şi atinsă în orizontul prognozat. În acest context se pune problema credibilităţii politicilor adoptate de către Banca Centrală. Literatura de specialitate contemporană cu privire la credibilitatea şi proiectarea de politică monetară a identificat un posibil rol principal agent pentru restricţiile guvernamentale şi/sau ţintele de inflaţie în reducerea inflaţiei la un cost cât mai mic din punct de vedere al politicii de stabilizare. Interesul generat de această literatură se datorează, în parte, acţiunilor recente într-un număr de ţări din O.C.D.E., pentru o independenţă a băncii centrale cât mai mare. În ţările în care a existat deja o tradiţie slabă sau nu a existat deloc tradiţie pentru independenţa băncii centrale s-a dezbătut pe larg această problemă. Problema cheie se pune dacă aceste restricţii şi ţinte de inflaţie sunt dispozitive utile pentru disciplinarea băncilor centrale astfel încât acestea să poată proteja economia de inflaţia generată de guvernele alese fără a desfăşura politici care să fie în conflict cu cele ale populaţiei. Abordarea restricţiilor guvernamentale este dezvoltată de Persson şi Tabellini (1990), şi Walsh (1995). Ei arată că o restricţie de inflaţie liniară poate fi proiectată, eliminând astfel problema credibilităţii şi permiţând în acelaşi timp o flexibilitate a băncii centrale privind stabilizarea politică. Aceste restricţii pot fi văzute în esenţă ca nişte societăţi (principal) de instruire a unei restricţii de performanţă pe banca centrală (agent), în cazul în care aceasta din urmă este penalizată pentru incapacitatea de a îndeplini un obiectiv al inflaţiei. Abordarea ţintelor de inflaţie este dezvoltată independent în Svensson(1997), Herrendorf (1996), Lockwood (1997), sau Roman şi Tâlvan (2011), şi se bazează pe rezultatele obţinute de către Persson şi Tabellini (1990). În aceste sisteme, guvernul alege o ţintă de inflaţie adecvată pentru banca centrală, iar abaterile de la acest obiectiv sunt penalizate în aceeaşi proporţie cu abaterile de la obiectivul ţintit al inflaţiei. Ca şi în cazul restricţiilor,un compromis între credibilitate şi flexibilitate este eliminat printro politică de acest tip. În articolul de faţă ne propunem să analizăm pe baza unui model econometric modul în care s-a comportat în ultimii 12 ani Banca Naţională a României în raport cu guvernele politice ce s-au succedat la putere, respectiv dacă prin politica de ţintire a inflaţiei adoptată a acţionat independent de solicitările pe termen scurt ale guvernului sau s-a conformat acestora. 2. MODELUL Vom considera o funcţie standard de pierdere pentru societate, care depinde de inflaţie şi nivelul outputului (abaterea de la ţintă):, >0, > >0 (1)

Influenţa restricţiilor guvernamentale asupra politicilor monetare ale Băncii Naţionale a României Parametrul indică importanţa acordată inflaţiei în cadrul funcţiei de pierdere. Outputul este descris prin intermediul unei funcţii de tip Lucas (relaţia 2) ce depinde de nivelul reala al inflaţiei şi ce cel anticipat (presupunem că variabila de abatere sau cea care indică şocurile aleatoare, ε, are o distribuţie normală de medie zero şi varianţă ). = (2) Şocul aleator poate fi observat de către autorităţi ( guvernul sau banca centrală independentă ) înainte de a alege nivelul de inflaţie, dar nu este disponibil ex-ante şi guvernului/patronatelor, care au stabilit creşteri de salarii egale cu inflaţia aşteptată (relaţia 3). w=. (3) Din problema de minimizare a pierderilor (min z) rezultă nivelul de echilibru al inflaţiei dat de relaţia (4). Cei doi termeni ai relaţiei indică pe de o parte aşteptările gospodăriilor cu privire la inflaţie ( ) şi influenţa şocului (corectată cu ponderea acordată inflaţiei în funcţia obiectiv) =, (4) În cazul în care inflaţia reală va fi egală cu cea aşteptată =, atunci nivelul de echilibru al inflaţiei va fi dat de relaţia (5) şi depinde doar de nivelul şocului şi al coeficientului de importanţă. (5) Persson, Tabellini şi Walsh (1995) demonstrează că adoptarea restricţiilor de "recompense financiare" de către banca centrală poate depăşi necesitatea alegerii între credibilitate şi flexibilitate remarcată de Rogoff. Pentru a evidenţia acest aspect, în funcţia obiectiv introducem un transfer T=T( ) ce depinde de nivelul inflaţiei. Acest transfer poate fi unul pozitiv sau negativ. Apariţia penalizării dată de termenul T semnifică o atitudine conservatoare a Băncii Centrale, iar faptul că acest temen nu apare în funcţia de penalizare semnifică o atitudine independentă a Băncii Centrale.

Mihai Daniel Roman,. (6) Restricţia optimă va implica implica un transfer T, liniar în raport cu inflaţia, adică de forma:, (7) Mai mult, dacă vom introduce în funcţia obiectiv şi ponderi relative acordate outputului şi inflaţiei prin intermediul unui parametru η, (care este în intervalul -ω şi 1, de medie 0 şi dispersie ) şi care nu este corelat cu şocurile aleatoare ε, atunci funcţiile de pierdere pentru cele două situaţii (ce semnifică Bănci Centrele conservatoare sau independente) sunt date de relaţiile (8) şi (9)., (8) Alegerea lui α şi π este făcută de guvern fără a fi cunoscut η. După ce α şi sunt stabilite, sunt formate aşteptările inflaţioniste. Apoi, poate apărea şocul ε asupra economiei iar banca centrală alege π astfel încât să minimizeze funcţiile de pierdere socială (8) şi (9). Soluţiile optimale ce determină inflaţia aşteptată sunt date de relaţiile (10 şi (11)., (10) (9), (11) Output-urile, în cele două cazuri sunt date de relaţiile (12) şi (13) ( utilizând relaţia (2)): (12) (13)

Influenţa restricţiilor guvernamentale asupra politicilor monetare ale Băncii Naţionale a României 3. STUDIU DE CAZ. BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI: INDEPENDENTĂ SAU CONSERVATOARE? În studiul de caz efectuat este analizat comportamentul Băncii Naţionale a României în perioade 2000-2011 pentru a vedea în ce măsură politicile adoptate au fot unele conservatoare sau unele independente de puterea politică. Datele utilizate sunt trimestriale şi au fost preluate din Anuarele Statistice ale INS şi din Rapoartele BNR. Vom căuta să analizăm influenţa restricţiilor impuse de Guvern şi rolul Băncii Naţionale în ceea ce priveşte măsurile luate pentru atingerea ţintelor de inflaţie dar şi modul în care acestea influenţează output-ul. În acest context o bancă centrală de tip conservator ar putea avea o puterea mai mare asupra menţinerii preţurilor stabile faţă de o bancă independentă. Ţintirea inflaţiei, noua politica monetară adoptată de banca centrală, a reuşit să-şi atingă pentru prima oară ţinta de inflaţie în anul 2011. În Figura 1este prezentată evoluţia inflaţiei anuale din România în ultimii 12 ani precum şi ţinta de inflaţie urmărită de Banca Naţională. Figura 1 Sursa: Anuarul Statistic al României Ţintele de inflaţie sunt exprimate în termenii variaţiei trimestriale a indicelui preţurilor de consum şi sunt stabilite ca punct central încadrat de un interval de variaţie de +/-1 puncte procentuale. Similar experienţei altor bănci centrale din regiune care implementează politica monetară în contextul strategiei de ţintire directă a inflaţiei, evoluţia naturii şi valorile ţintelor de inflaţie stabilite de BNR până în prezent se caracterizează prin două etape distincte: etapa ţintelor de inflaţie coborâtoare, stabilite pe un orizont temporal de doi ani ca valori anuale aferente lunii decembrie (2005-2012), parcurgerea ei

Mihai Daniel Roman având ca argument major necesitatea consolidării dezinflaţiei şi a atingerii unei rate anuale a inflaţiei sustenabile pe termen mediu; etapa unei ţinte staţionare multianuale de inflaţie, compatibilă cu definiţia de stabilitate a preţurilor pe termen mediu în economia românească (începând cu anul 2013); este o perioadă intermediară menită să asigure trecerea la etapa ţintei continue de inflaţie pe termen lung compatibilă cu definiţia de stabilitate a preţurilor adoptată de BCE. În contextul în care cel de-al doilea element fundamental al modelului îl reprezintă evoluţia outputului, în Figura 2 se prezintă ritmul de creştere a PIB-ului real împreună cu ritmul de creştere a PIB-ului potenţial. Măsurarea PIB-ului potenţial este o problemă dificilă, nefiind observabil direct în datele statistice atunci se realizează numai prin metode indirecte. Metoda utilizată pentru estimarea PIB-ului potenţial a fost utilizarea filtrului Hodrick-Prescott pe seria de ritmuri de evoluţie a PIB-ului real în perioada 2000-2011. Figura 2 Sursa:Anuarul Statistic al României Ritmul de creştere al PIB potenţial pe termen lung este determinat de caracteristici instituţionale şi structurale (factori demografici, procesul investiţional, productivitatea totală a factorilor de producţie etc). Pe termen mediu acesta nu este fix, se poate abate de la valoarea sa de echilibru pe termen lung, spre care tinde să revină după epuizarea efectelor unor factori cu acţiune temporară. Pentru început au fost estimaţi parametrii A şi B din relaţia (2) (vezi anexa 1). Ecuaţia (2) se transformă în (2 ) şi este: = (2 )

Influenţa restricţiilor guvernamentale asupra politicilor monetare ale Băncii Naţionale a României Cei doi parametri sunt semnificativi din punct de vedere statistic. Există o legătură pozitivă între variabila dependentă, PIB-ul, şi inflaţia reală şi o legătură inversă cu inflaţia aşteptată.aşa cum prvizioneayă şi modelul teoretic. Deasemenea valoarea PIB-ului este explicată de aceşti doi parametrii în proporţie de 50,3%. Conform modelului, pentru o pondere ω=1,02 acordata inflaţiei în funcţia de pierdere, ţinta optimă de inflaţie este prezentată în Figura 3. Figura 3 Se poate observa că variaţiile inflaţioniste aşteptate de populaţie sunt prezentate împreună cu măsurile luate de guvern în ceea ce priveşte controlarea acestor variaţii. În cazul în care guvernul a avut un pre-angajament de respectare a atingerii ţintei de inflaţie, atunci restricţia = va fi respectată şi de aici va apărea restricţia politică descrisă în Figura 4. Figura 4

Mihai Daniel Roman Pentru valori din ce în ce mai mari ale parametrului ω atât politica feedback generată de guvern cât şi politica băncii centrale tind la valori comune. Funcţia de pierdere asociată băncii este reprezentată în figura 5: Figura 5 Sursă:Prelucrări proprii Pe baza datelor obţinute se constată că funcţia de cost a băncii centrale este strâns legată de atingerea ţintelor de inflaţie. Funcţia de cost a bancii centrale este cu atât mai mică cu cât ţinta de inflaţie a băncii este atinsă. Pentru cele două regimuri studiate se poate observa ca ţinta de inflaţie diferă în mod semnificativ. Având următoarele valori pentru parametrii modelului: ω = 1,02; α = 1.030; η = 0,5 (parametri calibraţi conform modelului teoretic dezvoltat de Person şi Tabelini), în Figura 6 sunt descrise regulile optime de inflaţie corespunzătoare celor două regimuri. Figura 6

Influenţa restricţiilor guvernamentale asupra politicilor monetare ale Băncii Naţionale a României Se poate observa că o bancă centrală de tip conservator acordă inflaţiei o importanţă relativ scazută faţă de importanţa pe care o acordă o bancă centrală independentă. Figura 7 Pentru o valori din ce în ce mai mari ale parametrului ω, restul parametrilor fiind constanţi se poate observa că banca centrală de tip independent acordă aceeaşi importanţă inflaţiei pe care o acordă şi Banca Naţională a României. Figura 8

Mihai Daniel Roman Politicile monetare adoptate în cadrul celor două regimuri au condus pentru parametrii consideraţi la acelaşi nivel al output-urilor. Pentru valori tot mai mari ale parametrului ω outputurile în cadrul celor două regimuri devin identice. Costurile aşteptate ale politicilor optime în ambele sisteme de delegare în cazul în care inflaţia este dată de expresiile (4) şi (5) sunt: Figura 9 Pe baza valorilor obţinute în cadrul modelului, pentru funcţiile de cost ale băncii, se poate concluziona că în cazul României datorită existenţei unei variaţii mari a ratei de inflaţie pentru perioada 2000-2005 există discrepanţe mari în ceea ce priveşte funcţiile de cost ale băncii centrale. Banca centrală de tip conservator este sancţionată la o rată mult mai mare faţă de banca centrală de tip independent. Soluţia optimă, în contrast cu incertitudinea în ceea ce priveşte natura băncii centrale, este descrisă în Figura 10: Figura 10 Dacă modelul teoretic prognozează rezultate mai bune în cayul unei bănci conservatoare, în cazul Băncii centrale a României comportamentul s-a apropiat mai

Influenţa restricţiilor guvernamentale asupra politicilor monetare ale Băncii Naţionale a României mult de unul independent, cu rezultate mai bune decât în cazul comportamentyului conservator. 4. CONCLUZII În timp ce multe ţări au acordat o independenţă din ce în ce mai mare băncilor lor centrale, ideea ca băncile centrale să fie complet independente a fost îndelung criticată. Această critică se concentrează asupra pericolului ca o bancă centrală independentă, să nu fie suficient de responsabilă din perspectivă socială. Deşi menţinerea unei inflaţii scăzute şi stabile este un obiectiv important al societăţii, acesta nu este singurul scop macroeconomic, o politica monetară poate să nu aibă nici un efect pe termen lung asupra variabilelor economice reale, dar poate afecta economia reală, în termen scurt. După cum a subliniat şi Mishkin (2001), un angajament instituţional faţă de stabilitatea preţurilor nu e suficient pentru a aduce mult dorita credibilitate unei bănci centrale; acest obiectiv general ar trebui tradus într-un simplu scop cantitativ. Svensson (2003) subliniază că, în condiţiile în care banca centrală este un organism competent, previziunea inflaţiei va fi foarte aproape de inflaţia viitoare reală (care este o necunoscută în momentul previziunii). În momentul de faţă, BNR se bucură de o credibilitate destul de mare, ca urmare a faptului că a reuşit scăderea inflaţiei. Relaţia istorică şi juridică între guvernul unei ţări şi banca centrală este una foarte complexă, care implică multe aspecte diferite. Acestea includ, pe lângă altele, rolul guvernului în numirea (si demiterea) de membri ai consiliului băncii centrale de conducere, puterea de vot (dacă este cazul) a guvernului aflat la conducere, gradul în care banca centrală este supusă controlului bugetar de către guvern, măsura în care banca centrală trebuie să împrumute de la guvern, şi dacă nu sunt definite în mod clar obiectivele de politică stabilite în Carta băncii centrale. În ceea ce priveşte factorii instituţionali, băncile centrale sunt găsite mai credibile pentru a stabili obiective mai scăzute de inflaţie. Acest lucru este probabil deoarece acestea sunt mult mai încrezătoare cu privire la menţinerea unui mediu cu inflaţie scăzută. În Romania, politica monetară de ţintire a inflaţiei s-a bucurat de un adevărat succes. Conform datelor publicate de Banca Naţională rata anuală a inflaţiei şi-a continuat trendul descendent atingând un minim istoric de 1,79 la sută în luna mai 2012, comparativ cu 2,4 la sută în luna martie şi 3,14 la sută în luna decembrie 2011. Acest nivel, ca şi cel de 3,2 la sută estimat pentru finalul anului 2012, se încadrează în coordonatele generale ale inflaţiei din zona euro. Este foarte important acum ca BNR să se asigure că instrumentele sale sunt eficiente în controlul inflaţiei. Menţinerea credibilităţii este una dintre cele mai importante provocări pentru Banca Naţională a României, pentru funcţionalitatea şi eficienţa măsurilor ei.

Mihai Daniel Roman În concluzie, atât nivelul şi intervalul ţintei de inflaţie corespunde fundamentelor macroeconomice interne şi externe şi, de asemenea, credibilitatea băncii centrale este vitală pentru furnizarea de inflaţie scăzută. Dintre toate strategiile de politică monetară urmărite până în prezent de către banca centrală, ţintirea inflaţiei s-a dovedit a fi cea mai bună soluţie, comparativ cu ţintirea unui agregat monetar (creşterea monetară ) şi cu cea a cursului de schimb. BIBLIOGRAFIE [1]. Andrei, A., Oprescu, G., Roman, M., Paun, R. (2008), Consideraţii privind estimarea PIB potenţial în România ; ASE, Bucuresti; [2]. Backus, D., Driffil, J. (1985), Rational Expectations and Policy Credibility following a Change in Regime. Review of Economic Studies, Nr. 52, pp.211-222 [3]. Bleaney, M. (2001), Exchange Rate Regimes and Inflation Persistence; Staff Papers, International Monetary Fund, Vol. 47, Nr. 3, pp..387-402; [4]. Burdekin, R., Siklos, P. L. (1999), Exchange Rate Regimes and Shifts in Inflation Persistence: Does Nothing Else Matter?. Journal of Money, Credit and Banking, Vol. 31, pp. 235 247; [5]. Canzonieri, M. B. (1985), Monetary Policy and the Role of Private Information. American Economic Review, Nr. 75, pp. 1056-1070; [6]. Dornbusch, R. (1982), PPP Exchange Rate Rules and Macroeconomic Stability; Journal of Political Economy; Vol. 90, pp. 158 165; [7]. Edison H.J. (2003), Do indicators of financial crises work? An evaluation of an early warning system. International Journal of Finance and Economics 8(1): 11 53; [8]. Herrendorf, B. (1996), Inflation targeting as a substitute for precommitment. Mimeo, Univer-sity of Warwick; [9]. Lockwood, B. (1997), Rogoff's conservative central banker restored. Journal of Money, Credit and Banking, 29, 476-95; [10]. Kaminsky GL, Reinhart CM. (1999), The twin crises: the causes of banking and balance-of-payments problems. American Economic Review, American Economic Association 89(3): 473 500; [11]. Krugman P. (1979), A model of balance-of-payments crisis. Journal of Money, Credit and Banking XI(3): 311 325; [12]. Kydland, F., Prescott, S. (1977), Rules rather than Discretion: The Inconsistency of Optimal Plans; Journal of Political Economy, Nr. 85, pp.473-492; [13]. Mishkin, F. S., Schmidt-Hebbel, K. (2001), One decade of inflation targeting in the world: what do we know and what do we need to know?, NBER Working Paper 8397;

Influenţa restricţiilor guvernamentale asupra politicilor monetare ale Băncii Naţionale a României [14]. Obstfeld, M. (1995), International Currency Experience: New Lessons and Lessons Relearned ; Brookings Papers on Economic Activity, pp.119 220; [15]. Persson, T., Tabellini, G. (1993), Designing Institutions for Monetary Stability. Carnegie-Rochester Conference Series on Public Policy, Nr. 39, pp. 53-84 [16]. Persson, T., Tabellini. G. (1990), Macroeconomic Policy, Credibility and Politics. New York: Harwood Academic; [17]. Rogoff, K. (1985), The Optimal Degree of Commitment to an Intermediate Monetary Target. Quarterly Journal of Economics, Nr. 100, pp.1169-1190; [18]. Roman M.D., Talvan, M., (2011), Tintirea inflatiei şi cresterea economicăpolitici convergente?- Studii si cercetari de calcul economică şi cibernetică economică, Editura ASE, nr. 3-4, pp. 35-49 ; [19]. Svensson, L. E. 0. (1997), Optimal inflation targets, 'conservative' central banks, and linear inflation contracts. American Economic Review, 87, 98-114; [20]. Walsh, C. E. (1995), Optimal Contracts for Central Bankers. American Economic Review, Nr. 85, pp. 150-167. Anexa 1. Estimarea parametrilor funcţiei Lucas