UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA FACULTATEA DE MANAGEMENT AGRICOL ING. EC. ADAMOV TABITA CORNELIA TEZĂ DE DOCTORAT REZUMAT CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: ACAD. PĂUN ION OTIMAN TIMIŞOARA 2010 1
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA FACULTATEA DE MANAGEMENT AGRICOL ING. EC. ADAMOV TABITA CORNELIA TEZĂ DE DOCTORAT REZUMAT STUDII ŞI CERCETĂRI PRIVIND PIAŢA LAPTELUI ŞI A PRODUSELOR LACTATE ÎN ROMÂNIA CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: ACAD. PĂUN ION OTIMAN TIMIŞOARA 2010 2
REZUMAT Agricultura este un sector cu un considerabil potenţial, ocupând, prin tradiţie, un loc important în structura economiei româneşti. Ea reprezintă un factor important al stabilităţii sociale şi al menţinerii echilibrului ecologic; este ramura care asigură hrana populaţiei şi importante cantităţi de materii prime pentru industriile alimentare şi nealimentare. Ca activitate umană specializată, cuprinde nu numai sfera producţiei ci şi părţi din distribuţia bunurilor şi serviciilor agricole, fiind considerată de unii economişti un sector vital al vieţii socio-economice. Agricultura românească prezintă probleme structurale grave: fragmentarea excesivă a proprietăţii, productivitatea scăzută şi autoconsumul ridicat în ferme, ponderea mare a populaţiei ocupate în agricultură în total populaţie activă. Performanţa sectorului agricol românesc înregistrează un nivel scăzut. Lipsa competitivităţii este reflectată de nivelul redus al productivităţii muncii, de creşterea economică scăzută şi de un deficit al balanţelor comerciale agroalimentare, având în vedere că agricultura şi industria alimentară nu reuşesc să ţină pasul cu creşterea cererii de produse alimentare, determinată de creşterea economică generală rapidă şi neputând face faţă competiţiei străine, în special celei din UE. Abordând o tematică de actualitate, lucrarea de faţă îşi propune ca obiectiv principal analiza, la nivel naţional, a pieţei laptelui şi a produselor lactate în context european şi a necesităţii de adaptare a acesteia la standardele impuse de aderarea la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, precum şi măsurile ce se impun în acest sens. Actualitatea temei studiate, rezidă din faptul că, sectorul laptelui şi al produselor lactate este unul dintre cele mai controversate sectoare ale agriculturii, atât la nivelul UE, cât mai ales la nivel naţional. Dintre produsele agricole, laptele reprezintă cea mai grea şi delicată problemă a economiei naţionale, este grea pentru că în perioada ce a urmat după anul 1989, s-au făcut progrese minore, în ceea ce priveşte eficacitatea acestui sector, incomparabil mai puţine decât în restul ţărilor europene şi delicată pentru că trebuiesc luate măsuri hotărâtoare, imediate de restructurare şi modernizare a sectorului. Complexitatea subiectului abordat a necesitat utilizarea unei metodologii corespunzătoare. Noutatea şi importanţa subiectului a necesitat o documentare susţinută pe întreaga perioadă de realizare a studiului. Alături de sectorul vegetal, sectorul zootehnic reprezintă o ramură importantă a economiei naţionale în general şi a agriculturii în special, asigurând materie primă pentru industria alimentară şi hrană populaţiei. Revitalizarea agriculturii este greu sau chiar imposibil de realizat fără dezvoltarea 3
sectorului zootehnic, prin reconsiderarea rolului şi a locului pe care acest sector trebuie să-l ocupe în economia naţională. Sectorul agroalimentar al României se află în plin proces de restructurare şi aşezare a structurilor sale pe principiile pieţei. Finalizarea reformei structurale trebuie să se regăsească în creşterea competitivităţii pe ansamblu a sectorului agroalimentar şi în fiecare din componentele sale. Pentru realizarea obiectivelor de performanţă economică este necesară evaluarea drumului parcurs de conturarea direcţiilor de dezvoltare în perspectivă. Un aspect important al cercetării l-a constituit structurarea tematică a lucrării, astfel, teza a fost împărţită în cinci capitole: primul de analiză a situaţiei agriculturii româneşti, unul cu caracter teoretic, de fundamentare a noţiunilor de piaţă, următoarele două, fiind alocate studiului pieţei laptelui şi produselor lactate, la nivel mondial, european şi naţional. Ultimul capitol, tratează problema cotei de lapte, o problemă stringentă a acestui sector. Lucrarea se încheie cu concluzii şi propuneri de îmbunătăţire a performanţei sectorului lapte şi produse lactate. Capitolul 1 intitulat ANALIZA DIAGNOSTIC A SITUAŢIEI AGRICULTURII ROMÂNEŞTI aduce în prim plan radiografierea stării de fapt a agriculturii, cu toate probleme sale. În acest sens se analizează modalităţile de organizare a activităţilor agricole şi de asigurare cu resurse necesare procesului de producţie agricolă şi se apreciază performanţa acestor activităţi, folosind un sistem de indicatori care exprimă eficienţa utilizării factorilor de producţie: pământul, forţa de muncă şi capitalul. În ultima parte a capitolului este tratată problema securităţii alimentare. Alimentaţia a jucat, joacă şi va juca un rol decisiv în existenţa şi dezvoltarea societăţii umane. Nivelul calitativ al hranei, determină sănătatea fizică, socială şi morală a societăţii. În acest sens securitatea alimentară reprezintă un deziderat esenţial al dezvoltării economico-sociale, fiind o componentă fundamentală a securităţii vieţii şi a securităţii naţionale. Dezvoltării agriculturii are efecte asupra dezvoltării altor ramuri ale economiei naţionale şi securitatea alimentară a populaţiei, care, cu regret, în ziua de astăzi într-o anumită măsură este asigurată prin importul produselor agroalimentare. Capitolul al 2-lea PIAŢA PRODUSELOR AGROALIMENTARE ABORDARE TEORETICĂ ŞI METODOLOGICĂ are un caracter teoretic, analiza fiind orientată spre clarificarea conceptului de piaţă agroalimentară, a particularităţilor acesteia precum şi a factorilor de influenţă. De asemenea, sunt prezentate aspecte teoretice ale cererii şi ofertei precum şi conceptele care stau la baza stabilirii preţului şi a elasticităţii cererii şi ofertei. În capitolul 3, PIAŢA LAPTELUI ŞI A PRODUSELOR LACTATE LA NIVEL MONDIAL ŞI ÎN UE se tratează în paralel principalele elemente ale pieţei laptelui şi produselor lactate atât la nivel mondial cât şi comunitar. 4
În prima parte a capitolului se prezintă câteva aspecte legate de Politica Agricolă Comună şi modul de constituire a Organizaţiilor Comune de Piaţă. În decursul timpului, de la creare, anii 50 şi 60 şi până în prezent, Politica Agricolă Comună (PAC) a parcurs mai multe etape în care s-au produs numeroase modificări cu privire la instrumentele şi mecanismele de aplicare a principiilor, obiectivelor şi normelor de realizare a acestora, pentru susţinerea unui sector considerat vital pentru societate şi pentru comunitatea celor care sunt baza acestuia fermierii. Viteza schimbărilor a fost dictată de dinamica socio-economică, de procesul extinderii şi de presiunea globalizării. Politica Agricolă Comună este construită în jurul a doi piloni. Primul, cel al organizaţiilor comune de piaţă, cuprinde măsurile comune de reglementare a funcţionării pieţelor integrate ale produselor agricole. Al doilea, cel al dezvoltării rurale, cuprinde măsuri structurale, care ţintesc dezvoltarea armonioasă a zonelor rurale, sub câteva aspecte: social, cel al diversităţii activităţilor, al calităţii produselor şi cel al protejării mediului. Politica agricolă de piaţă este instrumentul cel mai vechi şi mai important al PAC. Ea are drept scop orientarea producţiei agricole şi stabilizarea pieţele, şi acţionează prin gruparea de produse sau grupuri de produse sub un regim special, organizarea comună a pieţei (OCP), astfel încât să reglementeze normele comune de producţie şi comerţ. Constituirea Organizaţiilor Comune de Piaţă urmăreşte o serie de obiective, precum: controlul excedentelor producţie agricole şi stabilizarea pieţei atât pe piaţa comunitară cât şi pe cea internaţională, asigurarea unor veniturilor stabile producătorilor agricultori, garantarea securităţii alimentare pentru populaţia comunitară şi reducerea costurilor bugetare. Piaţa agricolă comunitară, a fost supusă, de-a lungul timpului, la numeroase reglementări, în funcţie de etapa istorică de dezvoltare a agriculturii, în prezent, caracterizându-se printr-un nivel avansat de simplificare şi reducere a măsurilor de intervenţie, în vederea creşterii competitivităţii agriculturii comunitare pe piaţa mondială şi de liberalizare a comerţului internaţional. Măsurile de piaţă au ca scop principal stabilizarea preţurilor pieţei. Ele se concretizează într-o serie de instrumente financiare, proprii Pilonului I Organizaţii Comune de Piaţă al Politicii Agricole Comune, folosite de Uniunea Europeană pentru o bună funcţionare a acestora. Principalele măsuri de susţinere a pieţei sunt: preţurile de intervenţie, subvenţiile la export, restituirile la export, protecţia la importuri, licenţele de import etc. Finanţarea acestor măsuri se face din Fondului European de Garantare Agricolă (FEGA). Având în vedere importanţa laptelui atât ca produs în alimentaţia umană, cât şi rolul pe care îl joacă în economia ţărilor membre UE, piaţa laptelui şi a produselor lactate a fost şi este 5
una din pieţele comune, supra căreia s-a intervenit cu numeroase reglementări, pentru a putea devenii o piaţă competitivă la nivel mondial. Sectorul laptelui este primul sector al producţiei agricole europene, în expresie valorică reprezentând aproximativ 14% din valoarea acesteia. Industria laptelui din cadrul Uniunii Europene este renumită pentru calitatea produselor, nu numai pentru celebra brânză ci, în acelaşi timp şi pentru o gamă variată de iaurturi, smântână şi îngheţată. UE este un actor principal pe piaţa mondială a produselor lactate fiind primul exportator pentru numeroase produse din lapte, în special brânză. Pe plan internaţional, sectorul lapte şi produse lactate este probabil unul dintre sectoarele agricole cele mai distorsionate. Multe ţări dezvoltate furnizează subvenţii pentru producători, care încurajează producţia în exces. În plus, barierelor tarifare sunt ridicate, atât în ţările dezvoltate cât şi în cele în curs de dezvoltare, pentru a proteja concurenţa sectorului produselor lactate. Aceste intervenţii pe pieţe sunt extrem de dificil de cuantificat, şi au consecinţe importante asupra diferiţilor producători şi consumatori, atât în ţările dezvoltate decât în ţările în curs de dezvoltare. În ultimii 24 de ani, producţia mondială totală de lapte a crescut cu 32% în timp ce producţia mondială de lapte pe cap de locuitor a scăzut cu 9%. Producţia mondială de lapte nu a ţinut pasul cu creşterea populaţiei lumii. Declinul în producţia mondială de lapte pe cap de locuitor, este rezultatul unor producţii mai mici în ţările dezvoltate, în timp ce producţia de lapte pe cap de locuitor a crescut uşor în ţările în curs de dezvoltare în aceeaşi perioadă. Spre deosebire de ţările dezvoltate, unde se constată că producţia de lapte tinde să crească, ca urmare a creşterii randamentului pe cap de animal, în ţările în curs de dezvoltare creşterea producţiei se datorează în principal creşterii efectivului de vaci de lapte şi a numărului de ferme şi nu creşterii productivităţii. Capitolul 4 intitulat TENDINŢE ŞI PERSPECTIVE ALE EVOLUŢIEI PIEŢEI LAPTELUI ÎN ROMÂNIA - PERIOADA DE PRE ŞI POSTADERARE face o radiografiere atentă asupra situaţiei sectorului lapte şi produse lactate. Importanţa economică a laptelui pe piaţa agroalimentară este pusă în evidenţă de structura sa şi rolul pe care îl are în consumul populaţiei. Astfel, se prezintă importanţa biologică a laptelui din care derivă şi calitatea sa de produs strategic pe piaţa agroalimentară. Laptele constituie produsul primar obţinut, respectiv materia primă necesară pentru obţinerea a numeroase produse lactate derivate. În acest context, în cadrul capitolului 4 se abordează problema producerii şi procesării laptelui. În ţara noastră principala sursă de lapte este reprezentată de efectivele de bovine care asigură 95% din producţia totală de lapte. 6
Odată cu schimbarea formei de proprietate şi deplasarea ponderii acesteia către proprietatea privată, prin desfiinţarea fermelor de stat, au fost scoase din efectiv şi sacrificate un număr mare de animale, ceea ce a dus la scăderea accentuată a efectivelor de vaci de lapte. Schimbările majore care s-au produs în economia românească, după anul 1989, s-au făcut simţite şi în ceea ce priveşte dimensiunea exploataţiilor agricole, fie ele vegetale sau zootehnice. După o lungă perioadă de tranziţie şi cu toate că, în prezent, România se bucură de statutul de stat membru al UE-27, totuşi, procesul de restructurare a exploataţiilor este departe de a fi finalizat. Ocupând locul doi, ca importanţă, în agricultura românească, după producţia de carne, sectorul lapte şi produse lactate este unul dintre cele mai importante sectoare ale agriculturii româneşti, reprezentând în anul 2007, 25,03% din producţia totală agricolă şi 9,59% din producţia animală. Aproximativ 95% din totalul producţiei de lapte este obţinută în sectorul privat, care furnizează cea mai mare cantitate de lapte pentru procesare. Dimensiunea redusă a exploataţiilor de vaci de lapte, slaba dezvoltare a infrastructurii, inconsistenţa politicilor agricole şi mediul economic turbulent, mai ales în zonele rurale, se reflectă foarte bine în producţia de lapte obţinută precum şi în structura acesteia, cu privire la modul de utilizare. Restructurarea economiei naţionale, a avut un efect negativ asupra sectorului de procesare a laptelui, cantitatea destinată industrializării scăzând drastic, astfel că, în anul 2007, aceasta reprezenta doar 21,92% din producţia totală. În prezent industria procesatoare românească este încă, o industrie duală, formată din prea multe societăţi mici, care nu beneficiază de economie de scară în care, utilizarea capacităţilor are drept rezultat un nivel mediu scăzut al productivităţii muncii şi al competitivităţii. Consumul de lapte şi produse lactate diferă în funcţie de mai mulţi factori: modelul de consum alimentar, preţul laptelui şi al produselor derivate, nivelul de dezvoltare al ţării etc. În ţările dezvoltate, unde costul alimentaţiei reprezintă numai 20-30% din cheltuielile totale, consumul de lapte este mai redus. În ţările în curs de dezvoltare, pentru majoritatea consumatorilor cu venituri medii şi, îndeosebi pentru categoriile defavorizate ale populaţiei, laptele rămâne în continuare unul din alimentele de bază. Ultimul capitol, IMPLEMENTAREA COTEI DE LAPTE ŞI IMPLICAŢIILE EI. STUDIU DE CAZ JUDEŢUL TIMIŞ abordează problema cotei de lapte, ca instrument utilizat de Uniunea Europeană în reglementarea pieţei comune a laptelui şi produselor lactate. Îmbunătăţirea permanentă a performanţelor de producţie în perioada anilor 1970-1980 în UE au dus la creşterea producţiei de lapte şi realizarea unor stocuri mari de lapte şi produse lactate. Creşterea cantităţilor a determinat scăderea preţului laptelui, punând în pericol veniturile producătorilor şi a dus la creşterea subvenţiilor pentru export şi a intervenţiei pentru stocare. În acest context, implementarea sistemului de cote de lapte a apărut ca o necesitate a stabilizării pieţei şi rentabilizării sectorului de lapte şi produse lactate. Comunitatea Europeană foloseşte sistemul cotelor de lapte pentru controlul producţiei de lapte şi produse lactate încă din 1984. 7
Obţinerea cotei de lapte de 3.057.000 tone, în urma negocierilor cu UE au determinat o serie de probleme atât sub aspect cantitativ dar, mai ales sub aspect calitativ. Sub aspect cantitativ, nivelului obţinut în urma negocierilor, se adaugă constrângerea privind obligativitatea României de a asigura laptele la standardele UE, care trebuiau să fie îndeplinite, în mod etapizat, până la finele anului 2009. Implementarea sistemului cotei de lapte în România determină restructurarea sectorului şi în timp, contribuie la consolidarea competitivităţii acestuia. Susţinerea propunerii Comisiei Europene de creştere graduală a cotelor, deoarece potenţialul productiv este semnificativ iar investiţiile care se vor face impun o astfel de creştere are, de asemenea, efecte favorabile asupra dezvoltării şi compatibilizării sectorului de lapte şi produse lactate cu cel european. Economia rurală a judeţului Timiş se caracterizează printr-o structură duală extrem de pronunţată: pe de o parte exploataţiile de dimensiuni mici, cu nivel redus de dotare tehnică, iar pe de altă parte de exploataţii comerciale cu un grad înalt de înzestrare tehnică şi utilizarea unui material biologic performant. Aderarea la Uniunea Europeană, face ca România să elaboreze o politică agricolă care să ţină cont de creşterea competitivităţii pe pieţele mondiale de produse agricole şi alimentare, şi în special pe piaţa europeană, pentru a face faţă concurenţei dure ce se manifestă în interiorul acesteia. Se poate aprecia că, în prezent, gradul de competitivitate al multor produse agroalimentare româneşti este nesatisfăcător, în special datorită standardelor de calitate ridicate ce se aplică în Uniunea Europeană. Lucrarea se încheie cu o serie de concluzii desprinse din studiile şi cercetările întreprinse, precum şi unele recomandări cu privire la strategia pe care trebuie să o adopte România, în vederea restructurării acestui sector şi măsurile ce trebuie luate pentru alinierea lui la cerinţele impuse de piaţa comunitară. Cercetările întreprinse au la baza date documentare având ca sursă Anuarul Statistic al României, Recensământul General Agricol, buletinele informative ale diferitelor organizaţii profesionale şi interprofesionale din sectorul laptelui, precum şi bazele de date ale Uniunii Europene, EUROSTAT, şi ale Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie, FAOSTAT. O alta sursă documentară folosită în lucrare a fost cea legislativă, constând în acte normative care reglementează Organizarea Comună a Pieţei Laptelui şi produselor lactate în Uniunea Europeană şi sectorul românesc al laptelui. Bibliografia cuprinde o serie de lucrări de specialitate consultate pe teme diverse: agricultura şi sector agroalimentar, piaţa agroalimentară şi principalii săi actori, precum şi lucrări ce tratează piaţa laptelui şi produselor lactate etc. De asemenea, au fost utilizate rezultatele unor cercetări anterioare proprii sau întreprinse de organizaţiile de profil. 8