THE DIDACTIC DOCIMOLOGY IN THE PERMANENT EVOLUTION CONTEXT OF THE EDUCATIONAL PROCESS WITH SPECIFIC IN THE PHYSICAL EDUCATION AND SPORT VAIDA Marius vaidamarius@yahoo.com Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti Abstract: Evaluation has become lately one of the major problems in education and teaching, being the center of different debates as a component of education. This paper s purpose was edifying the mentioned concept with specific on the physical education and sport, the study starting from the fact that the checking and appreciation of the acquired knowledge by pupils/students hold a variable percentage, reaching even to 35% from the time of the didactic staff at class (hours), this process being one of the main education s processes. That is why this paper approaches the theme of the scholar evaluation from the point of view of definition, of its elements and also from the point of view of its new orientations, having at the base the permanent evolution in the domain of conceiving and putting into practice this step. The scholar evaluation approach is made from different directions, having at the base the fact that evaluation represents an important part from the curriculum from the point of view of the teaching-learning-evaluation process. In conclusion we can say that in the physical education and not only is recommended the use of all evaluation-decision forms, of course in correspondence with the functions that these can exert during the specific training process. The didactic evaluation in the physical education is based on a feed-back during the biopsycho-social systems, by the continuous repetition of the imposed action s effects, evaluation determining clear information that have a self-adjustment function, having as finality the increase of the didactic process efficiency. Keywords: docimology, physical education, sport, evolution Introducere Lucrarea de faţă abordează complexa temă a procesului de evaluare şcolară din punct de vedere al definirii, a elementelor sale, a caracteristicilor şi tipologiei precum şi prin prisma noilor orientări ale acesteia, având la bază evoluţia permanentă în domeniul conceperii şi punerii în practică a acestui demers. Cuvântul docimologie vine din limba greacă, având la bază următoarele cuvinte: dokime încercare, probă, dokimaze - examinez şi logos care se poate traduce ca ştiinţă. Deci putem spune că docimologia este ştiinţa care se ocupă cu examinarea şi aprecierea diferitelor activităţi. De asemenea, ea este înţeleasă ca şi o disciplină care cercetează problemele examinării şi notării elevilor, a candidaţilor la examene şi concursuri. Scopul acestei lucrări a fost edificarea conceptului de docimologie didactică prin prisma procesului de evaluare cu specific pe educaţia fizică şi sportivă, studiul plecând de la faptul că verificarea şi aprecierea cunoştinţelor dobândite de elevi/studenţi deţin o pondere variabilă, ajungându-se chiar şi până la 35% din timpul cadrului didactic la clasă (ore, modul), acest proces fiind unul dintre principalele procese ale educaţiei, în general, şi al educaţiei fizice în special. Ipoteza de la care s-a plecat în realizarea acestei lucrări a fost aceea că, dacă vom identifica principalele caracteristici şi particularităţi ale procesului de evaluare specific educaţiei fizice şi sportului, atunci se poate realiza o creştere calitativă a acestui proces 79
complex având ca rezultat creşterea eficienţei procesului didactic pe baza funcţiei de autoreglare ce se realizează prin feed-back-ul continuu, prin receptarea continuă a diferitelor informaţii dar şi a efectelor acţiunii impuse. Metodele folosite in aceasta lucrare au avut la bază studiul bibliografic şi metoda grafică. Evaluarea se află în centrul foarte multor dezbateri care vizează educaţia, fiind una dintre problemele principale în educaţie şi învăţământ. I. Cerghit (2008, pg. 345) considera că a evolua înseamnă a enunţa o judecată de valoare, după criterii precis stabilite, cu privire la o entitate determinată, în scopul adoptării unei decizii referitoare la ameliorarea sau viitorul acestei entităţi. Acelaşi autor menţiona faptul că, a evalua, înseamnă a determina: valoarea (cu privire la un rezultat, produs, proces etc); calitatea (eficacitatea unor prestaţii, rezultate etc); meritele (unei persoane, instituţii etc) şi eficienţa (unei activităţi, proces etc). Gh. Cârstea (2000, pg. 183) defineşte evaluarea ca fiind act prin care se realizează ameliorarea permanentă a fenomenului sau procedeului respectiv. Când ne referim la termenul de evaluare şcolară (care se află în strânsă legătură cu notarea) putem înţelege o modalitate de codare numerică sau în calificative a diferitelor rezultate obţinute de subiecţi (elevi, studenţi, sportivi etc). Activitatea de evaluare a evoluat căpătând valoare, având la bază diferitele cerinţe ale societăţii moderne, creşterea continuă a nevoilor sociale de analiză a modului în care procesul de învăţământ are efecte în dezvoltarea socială. Evaluarea poate fi abordată atât din punct de vedere sociologic care tratează acest proces la nivelul macrosistemului prin controlul instituţional social specific pe care îl are, cât şi din punct de vedere pedagogic prin amplasarea procesului de evaluare la nivelul microsistemului, încercând să rezolve multitudinea de probleme ce aparţin gestiunii didactici a procesului de învăţare propriu-zis. Lucrarea prezentată restrânge diversitatea problemelor legate de evaluare strict la problemele educaţiei fizice şi sportive, dorindu-se a fi un suport pentru cadrele didactice de specialitate. Conţinut Evaluarea este considerată ca şi parte importantă a complexului proces de predare învăţare, având rolul de a constata şi a aprecia diferitele rezultate obţinute precum şi modul în care s-a reuşit atingerea obiectivelor şi sarcinilor propuse. Diferitele schimbări ale concepţiilor economice, sociale, evoluţiile din psihologie, din domeniul ştiinţelor socio-umane etc, au avut ca şi consecinţă anumite modificări şi în ceea ce priveşte procesul de evaluare. Abordarea evaluării şcolare se face din mai multe direcţii, având la bază faptul că, evaluarea reprezintă o parte importantă din curriculum prin prisma procesului de predare-învăţare-evaluare. Procesul de evaluare a educaţiei fizice şcolare este o parte integrantă a procesului de evaluare a acţiunii educaţionale, diferenţele fiind minore, existând şi anumite particularităţi specifice disciplinei în cauză. Evaluarea în educaţia fizică şi sportivă se bazează în special pe acţiunea de recoltare, prelucrare şi interpretare a rezultatelor obţinute la un test în scopul creşterii randamentului didactic prin luarea celor mai bune decizii. În ceea ce priveşte caracteristicile evaluării, A. Dragnea şi colab. (2006, pag. 201) scot în evidenţă următoarele: funcţionează ca un feed-back în cadrul sistemelor bio-psiho-sociale, prin receptarea continuă a efectelor acţiunii impuse, evaluarea generând informaţii clare ce au funcţie de autoreglare, având ca finalitate creşterea eficienţei procesului didactic; este parte constitutivă a unui sistem de relaţii educaţionale, fiind un instrument de evaluare a obiectivelor; prin intermediul evaluării se realizează evaluarea procesului, a structurilor şi a produsului; este un act obligatoriu în conducerea unui sistem (acesta având obiective clare şi precise). E.D. Colibaba (2007, pag. 224) considera că pentru alegerea unei forme de evaluare trebuie să ţinem seama de patru criterii fundamentale, şi anume: obiectivul instrucţional propus spre a fi îndeplinit, experienţa motrică şi cunoştinţele care au fost achiziţionate, timpul 80
didactic şi resursele consumate pentru atingerea obiectivului instrucţional şi sistemul de măsurare adecvat scopului pentru care este făcută evaluarea. A. Dragnea şi colab. (2006, pag. 201) considera că evaluarea nu trebuie concepută strict ca un control al cunoştinţelor, ci ca o cale de perfecţionare ce presupune o strategie globală asupra formării. Educaţia fizică şcolară este caracterizată printr-o multitudine de situaţii didactice, precum şi prin diversitatea şi complexitatea obiectivelor instucţionale supuse evaluării, acest lucru implicând alegerea unor strategii sau forme diferite de evaluare în funcţie de particularităţile fenomenului cercetat. Corelarea procesului de evaluare cu obiectivele instucţionale şi operaţionalizarea acestora reprezintă de fapt o relaţie de interdependenţă între acestea. I. Cerghit, I.T.Radu, E. Popescu şi L. Vlăsceanu (1992, pag 121) scoteau în evidenţă faptul că autoevaluarea constituie un mijloc de formare a elevilor, după cum capacitatea de autoapreciere adecvată a rezultatelor obţinute este rezultatul acţiunii pedagogice. În ceea ce priveşte funcţiile evaluării, acestea pot fi clasificate, în funcţie de diferiţii autori astfel: de diagnoză, de prognoză, de reglare şi de motivare a elevilor; sau de constatare, de diagnosticare, de pronosticare, socială şi pedagogică; sau constatativ-explicativă (de diagnoză), de prognoză, de supraveghere (control), de feedback, de motivaţie (de stimulare), de ameliorare, de stimulare a dezvoltării capacităţii de autoevaluare la elevi, educativă etc. E.D. Colibaba (2007, pag. 224) structurează activitatea de evaluare: în funcţie de scopul didactic (formativă, sumativă, normativă, criterială, calităţii şi eficienţei activităţii desfăşurate), moment (iniţială, curentă, periodică (intermediară) şi finală), formele specifice proceselor de orientare selecţie şi instruire sportivă (probe şi norme de control, teste, competiţii etc), modul de efectuare (practică, orală, scrisă) şi de metode complementare de evaluare (observaţia sistemică a elevilor, investigaţia, tema pentru acasă, portofoliu, autoevaluarea etc). Practic evaluarea reprezintă un ansamblu de operaţii de măsurare, apreciere şi decizie, între toate acestea existând o relaţie de interdependenţă deoarece măsurarea se realizează în vederea aprecierii, care la rândul ei stă la baza luării de decizii recomandate, necesare. Deci evaluarea poate fi tradusă prin formula: Evaluarea = Măsurare + Apreciere + Decizie, (E=M+A+D). Această relaţie se poate vedea clar în schema 1 în care sunt prezentate etapele demersului evalutiv în educaţie în viziunea Ghidului pedagogic al educaţiei fizice editat în 1992 în Canada şi citat de foarte mulţi autori printre care şi A. Dragnea şi colab. (2006, pag. 212). A Intenţia (Scopuri, Obiective) Obiectul (Activitatea, Procesul, Sistemul) de evaluat B Măsurare Aprecieri (Judecăţi) C Acţiuni - Decizii Schema 1. Etapele demersului evalutiv în educaţie (Guide Pedagogique Education Phisique Elementaire, Avril 1992, Canada) 81
Din punct de vedere al specificităţii activităţii sportive cele mai folosite tipuri de evaluare sunt următoarele: evaluarea iniţială, formativă, sumativă, normativă, criterială, calităţii şi eficienţei activităţii desfăşurate. Evaluarea iniţială nu are un rol tipic de control, ci este diagnostică, fiind necesară pentru cunoaşterea nivelului de realizare a învăţării prealabile. Aceasta are un rol important în stabilirea disponibilităţii elevilor în realizarea unei noi învăţări, fiind de fapt legatura dintre starea actuală şi cea viitoare. M Manolescu şi S. Panţuru (2008) considerau că probele necesare evaluării iniţiale realizează un diagnostic în ceea ce priveşte pregătirea elevilor (în educaţia fizică - gradul de dezvoltare a capacităţii fizice, nivelul deprinderilor şi priceperilor motrice etc) îndeplinind în acelaşi timp şi o funţie predictivă, indicând condiţiile în care subiecţii (elevii) vor fi în stare să asimileze conţinutul programului de instruire ce va urma. Evaluarea sumativă (cumulativă) este o evaluare bilanţ care apare de regulă la finalul unui ansamblu de sarcini de învăţare, având şi funcţia de constatare a rezultatelor obţinute de către elevi/studenţi şi de clasificare a acestora. Acest tip de evaluare se referă numai la rezultatele obţinute, având efecte reduse asupra îmbunătăţirii procesului de instruire propriuzis şi are ca finalitate atribuirea de note sau calificative. De asemenea, se poate realiza şi o apreciere a rezultatelor obţinute de elevi/studenţi în comparaţie cu finalităţile generale ale educaţiei fizice şi sportive. Evaluarea formativă (continuă) controlează nivelul de atingere al obiectivelor intermediare şi se realizează prin verificări sistematice şi pe secvenţe didactice mici (unităţi de învăţare şi lecţii). Această evaluare este acel tip care se realizează pe tot parcursul procesului didactic, având ca scop principal aducerea procesului de instruire la standarde superioare, pleacându-se de la obiectivele operaţionale concrete existente. Evaluarea continuă are o importanţă mare atât pentru elev/student cât şi pentru cadrul didactic, având la bază diferite relaţii de cooperare între profesori şi elevi/studenţi. De asemenea, acest tip de evaluare are şi funcţie de clasificare, dar nu într-un mod irevocabil. Evaluarea normativă este acel tip de evaluare care foloseşte ca instrument de măsurare şi apreciere notele, calificativele, normele de prag etc. E.D. Colibaba (2007, pag. 225) considera că este cea prin care se interpretează scorul (punctajul) obţinut în urma unui test de inventariere a capacităţii de performanţă sportivă, a capacităţilor bio-psiho-sociale etc, acesta fiind raportat la media performanţelor obţinute de către ceilalţi elevi testaţi. Evaluarea normativă probează ceea ce şi-au însuşit elevii, putând fi stabilită şi pe parcursul procesului de instruire, realizând diferite raporturi (de concordanţă sau neconcordanţă) cu o anumită normă performanţială impusă şi cunoscută. Evaluarea criterială este o evaluare care ignoră valoarea medie a grupului amplificând diferenţa performanţei individuale obţinute de elev/student în comparaţie cu o performanţă standard dinainte stabilită. Pe baza rezultatelor obţinute din testele de evaluare criterială se stabilesc performanţele sau baremuri normative individuale viitoare, evaluarea criterială fiind de fapt un instrument reglator al activităţii de instruire individuală (E.D. Colibaba, 2007). Evaluarea calităţii şi eficienţei procesului de instruire este tratată din perspectiva a doi itemi, evaluarea calităţii şi evaluarea eficienţei. E.D. Colibaba (2007, pag 226-228) consideră că evaluarea calităţii se realizează pe baza a două relaţii: cantitate-calitate şi rezultat obţinut/rezultat propus. Calitatea activităţii de instruire specifică educaţiei fizice este susţinută de strategiile didactice concentrate pe obiective clare, îndeplinirea acestor obiective instrucţionale fiind de fapt confirmarea calităţii procesului de instruire. Acelaşi autor propune următoarea formulă de calcul a calităţii instruirii: AC=RO/O.OP.P unde AC este antrenamentul calitativ, RO rezultat obţinut şi O.OP.P obiectiv operaţional propus. Eficienţa instruirii se bazează de raportul dinte rezultatele obţinute şi investiţiile de resurse consumate de profesor. Eficienţa didactică (Ef.D) se poate calcula prin formula Ef.D =RO / T 82
unde RO rezultat obţinut şi T este timpul didactic consumat pentru îndeplinirea rezultatului respectiv. De obicei, recomandabil este folosirea a două strategii de evaluare complementare, una dintre exemple fiind cea sumativ-formativă. În schema 2 se poate observa procesul de evaluare din perspectiva interacţiunii dintre profesorul de educaţie fizică şi elev în viziunea Ghidului pedagogic al educaţiei fizice, editat în 1992 în Canada, citat de A. Dragnea şi colab. (2006, pag. 213). Test Profesor Măsurare (Rezultat) Evaluare Elev Schema 2. Procesul de evaluare în viziunea relaţiei profesor-elev (Guide Pedagogique Education Phisique Elementaire, Avril 1992, Canada) În educaţia fizică se folosesc atât probele cât şi normele şi testele de evaluare. Cele trei se află în stânsă legătură, proba de control fiind cel mai simplu instrument de evaluare a unei componente a capacităţii de performanţă, aceasta permiţându-ne să cunoaştem concret nivelul atins de elevi, şi se realizează varietat, avînd la bază diferitele tipuri de activitate (există baremuri care se transformă în note, calificative, puncte, itemi). Acestea se folosesc doar dacă vizează evaluarea obiectivului instructional propus. Norma de control reprezintă un barem standardizat prestabilit şi este strâns legată de proba de control, normele de control putându-se modifica de la un nivel la altul. Testul de evaluare are la bază o procedură de examinare standardizată în ceea ce priveşte proba în sine, condiţiile de aplicare a acesteia precum şi baremurile de evaluare. Acesta nu trebuie confundat cu proba de control, în cadrul testului condiţiile fiind constante, nu se modifică, singurul lucru care se modifică fiind elevii/studenţii. Din cele spuse anterior putem spune că evaluarea este un act pedagogic care are la bază interacţiunea dintre profesorul de educaţie fizică şi elev. Specialiştii în domeniu N. Vinţanu (1998), A. Dragnea. (2006), Gh. Cârstea (2000) etc scoteau în evidenţă faptul că evaluarea în educaţia fizică şcolară presupune observarea performanţelor obţinute de elevi (grup, clasă, grupă de studenţi etc) şi a programelor după care se desfăşoară activitatea de educaţie fizică şi sportivă, raportarea aptitudinilor (calităţilor) şi deprinderilor motrice, atitudinilor, preferinţelor, prezente la diferitele stadii existente în etapele anterioare precum şi aplicarea diferitelor instrumente de evaluare specifice şi scoaterea în evidenţă a abilităţilor pe care le posedă elevul (grupul). Specialiştii amintiţi au constatat că, prin particularităţile ei, evaluarea şcolară vizează în special pe gestiunea didactică a învăţării. Se poate spune că aceasta reprezintă chiar un instrument de perfecţionare continuă a proceselor de învăţare. De asemenea, spre deosebire de alte discipline prevăzute în programa şcolară, unde, în general, se realizează o evaluare calitativă şi cantitativă a produsului învăţării elevului, în educaţia fizică şi sportivă evaluarea se realizează şi asupra procesului de învăţare care a avut ca rezultat produsul final realizat. Din sinteza specialiştilor cercetaţi reiese că, pentru a fi în ton cu cerinţele moderne care sunt într-o continuă schimbare, probele de evaluare trebuie să respecte câteva cerinţe, dintre care amintim: să fie valide să măsoare ceea ce trebuie să măsoare, aplicabile 83
probele respective să poată fi aplicate şi interpretate uşor (să nu fie complicate sau să necesite aparatură sofisticată), obiective să aibă un grad ridicat de suprapunere în aprecierile făcute de diferiţi evaluatori independenţi, fidele rezultatele obţinute să fie aproximativ asemănătoare în cazul în care probele de evaluare sunt aplicate de mai multe ori, consecutiv. Concluzii Din cele menţionate anterior, putem concluziona următoarele: Evaluarea în educaţia fizică şcolară este un act de maximă importanţă al procesului instructiv-educativ în care instrumentele sau probele de evaluare sunt moduri de interacţiune concrete între elev/student şi profesor. Se recomandă ca acţiunile de evaluare să cuprindă doar conţinuturile esenţiale, procesul de evaluare trebuind să fie în concordanţă cu obiectivele instucţionale şi operaţionale, bineînţeles adaptat la experienţa motrică, timpul didactic consumat pentru îndeplinirea obiectivului etc. Datorită specificităţii activităţii de educaţie fizică, se recomandă alegerea formelor de evaluare corespunzătoare particularităţilor domeniului. Evaluarea didactică în educaţia fizică se bazează pe un feed-back continuu, prin receptarea continuă a efectelor acţiunii impuse, evaluarea determinând diferite informaţii clare care reglează activitatea viitoare, aceste informaţii trebuind să aibă ca şi finalitate creşterea eficienţei procesului didactic şi apariţia de rezultate superioare. Cele mai folosite tipuri de evaluare folosite în educaţia fizică şi sportivă sunt cele iniţială, formativă şi sumativă, recomandabil fiind folosirea a două strategii de evaluare complementare ca cea sumativ-formativă, procesul de evaluare trebuind să aibă un caracter continu, şi trebuie să fie complet, pentru a putea delimita clar dacă subiecţii supuşi evaluării au făcut progrese având la bază procesul didactic respectiv. BIBLIOGRAFIE Cârstea, Gh. (2000). Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Editura AN-DA, Bucureşti. I. Cerghit, I.T.Radu, E. Popescu şi L. Vlăsceanu (1992). Didactica. Manual pentru clasa a X-a Şcolii normale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Cerghit, I. (2008). Sisteme de instruire alternative şi complementare, Structuri, stiluri şi strategii, Editura Polirom, Iaşi. Colibaba, E. D. (2007). Praxiologie şi proiectare curriculară în educaţie fizică şi sport, Editura Universitaria, Craiova. Cucoş, C. (2002). Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi. Dragnea, A. şi colab. (2006). Educaţie fizică şi sport teorie şi didactică, Editura Fest, Bucureşti. Ionescu, M., Radu, I. (2004). Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca. Potolea, D., Neacşu, I., Iucu, R. B:, Pânişoară, I.O. (2008), Pregătirea psihopedagogică. Manual pentru definitivat şi gradul didactic II, Editura Polirom, Iaşi. Stănescu M. (2004). Didactica educaţiei fizice note de curs, A.N.E.F.S., D.P.P.D., Bucureşti. Vaida Marius (2012). Metodica educaţiei fizice şi psihomotorii, Note de curs, UPG, Ploieşti. 84