PARCUL ŞI GRĂDINA REGALĂ PĂRŢI ESENŢIALE ALE ANSAMBLULUI ISTORIC THE ROYAL PARK AND GARDEN - ESSENTIAL PARTS OF THE HISTORICAL ASSEMBLY

Documente similare
Casa Anastasie Simu - Vila Retezat, arh. Karel Liman str. Mihail Kogălniceanu 68, oraș Sinaia, județ Prahova 250 m de C

CONCURS DE SOLUȚII TERASA ȘI CURTEA INTERIOARĂ A UNIVERSITĂȚII DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM ION MINCU BUCUREȘTI Reabilitare și Reamenajare Temă concurs

Anexa 5 Craiova parcuri 2009

BIBLIOGRAFIE 1. ȘTIINȚE OAMENI DE ȘTIINȚĂ: NIKOLA TESLA, STEPHEN HAWKING - Hawking, Stephen William, Scurtă istorie a timpului: De la Big Bang la găur

P A R C U R I L E V I I T O R U L U I 1

Bine primiți Bine primiți Un loc de poveste Un colţ de România, aflat la intersecţia celor trei judeţe: Braşov, Covasna şi Buzău, unde culorile naturi

슬라이드 1

« L’ÉCOMUSÉE » d’Alsace :

Slide 1

PowerPoint Presentation

Str. Gral. Berthelot Nr. 20, Sector 1, BUCURESTI Tel. / Fax: , PROGRAMUL ACTIVITĂŢILOR DIN SĂPTĂMÂNA ALTFEL (20-

CIPRUDESTINATIE TURISTICA Erasmus+ Project IT CAREER START-UP RO01-KA

Microsoft Word - Proiect LeAF Nica Dorina

LEGE Nr. 24 din 15 ianuarie 2007 privind reglementarea şi administrarea spațiilor verzi din zonele urbane EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI PUBLICATĂ ÎN:

1 - - Cu ce calatoresc spre vacanta, de vis Recunoaşte mijloacele de transport cu care călătoreşti în vacanţă. a) Scrie-le numele sub imagini

Ce este educaţia Dacă este să analizăm din punct de vedere etimologic, educația vine din latinescul educo-educare, care înseamnă a alimenta, a crește

Microsoft Word - Fisa disciplinei -Bioetica 2013

BAREM PROFIL UMANIST Subiectul 1 (40 de puncte) Nr Itemul Variante acceptabile Specificări Punctaj total 1. Rescrie, din lista propusă, un sinonim con

Randare

Slide 1

LICEUL TEHNOLOGIC AUTO Bulevardul Decebal 105, , Craiova Telefon 0351 / ; 0351 / Fax 0351 /

NEWSLETTER NR. 4 ECHIPA DE REDACTIE ELEVI: Angelescu Andrei, XI E Bercu Irina, X A Constantinescu Antonia, X A Hera Veronica, IX B Ilie Mara, X A Nicu

Microsoft Word - GHID Solicitant Culturale I doc

Leo Lionni - Frederick

Subiectul I (20 puncte) CONCURSUL ȘCOLAR NAȚIONAL DE GEOGRAFIE,,TERRA ETAPA NAȚIONALĂ 18 mai 2019 CLASA a VI-a Citește cu atenție fiecare cerință. Sel

No Slide Title

Clavecinul bine temperat2.cdr

Microsoft Word - hirlau-comenius

Prezervare şi valorificare prin digitizare a patrimoniului naţional în cadrul Arhivei Istorice a Colecţiilor Speciale ale BNR; expoziţiile virtuale ca

Cuprins Cuvânt înainte Capitolul I. CALITATEA ÎN PREZENT şi VIITOR Calitatea în prezent Carta Europeană a Calităţii...18

Slide 1

Educatie plastica, clasa a 4a

Untitled-1

TREZEȘTE-ȚI SIMȚURILE

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, C(2018) 2526 final REGULAMENTUL DELEGAT (UE) / AL COMISIEI din de completare a Regulamentului (UE) nr

Academician Nicolae Dabija: Un nou pact Ribbentrop-Molotov?

Microsoft Word _04_11 proces-verbal concurs stand Durban.doc

Slide 1

ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA 1 DECEMBRIE 1918 DIN ALBA IULIA RO , ALBA IULIA, STR. GABRIEL BETHLEN, NR. 5 TEL:

LICEUL TEORETIC "NICOLAE IORGA" ȘCOALA ALTFEL: SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN! martie 2017 REPORTER ÎN ORAŞUL MEU COORDONATORI: prof. Diana I

Introduction new products Arch.: Delugan Meissl Associated Architects, Vienna, Austria

Școala Gimnazială Ion Ghica Iași Prof. Răduianu Elena Alina An școlar PROIECT DE LECŢIE Unitatea școlară: Școala Gimnazială Ion Ghica Iași P

Hoinăreală prin Șirnea - Traseul 1 CONSERVAREA PEISAJULUI AGRO-PASTORAL ȘI A BIODIVERSITĂȚII ÎN ZONA FUNDATA-MOIECIU DE SUS TURISMRURAL.RO CEM.RO

R A P O R T A N U A L A N N U A L R E P O R T

BIROUL TERITORIAL NORD - EST Strada Sf. Lazar nr , etaj 3, , mun. Iasi tel: 0332/ ; 0332/ fax: 0332/ rurias

Microsoft Word - Elemente de arhitectura_33_fisa disciplinei_ _Julean_Dan Ionut

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN PRAHOVA LICEUL TEHNOLOGIC AGROMONTAN ROMEO CONSTANTINESCU Vălenii de Munte Judeţul Prahova, Str. Brazilor nr. 13,

Microsoft Word - Casa ecologica_Final pt pdf.doc

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

QrSuma_Grupe

Microsoft Word BVB - World Charting Report - R +.doc

Microsoft Word memoriu PUZ - non-tehnic.doc

Facultatea de Agricultur` admitere 2019 Facultatea de Horticultur` Facultatea de Îmbun`t`]iri Funciare [i Ingineria Mediului Facultatea de Ingineria [

EN_IV_2019_Limba_romana_Test_2

EXPUNERE DE MOTIVE

Microsoft Word - Raport piata imobiliara iulie 2009.doc

ANEXĂ LA REGULAMENTUL SPECIFIC PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA OLIMPIADEI DE ISTORIE ÎN ANUL ȘCOLAR A.ISTORIA ROMĂNILOR 1.CLASA a VIII-a

Neufert, Raumpillot Dunca Irina Legan Anastasia Dunareanu Avraam Nemes Eduard Neacsu David

Microsoft Word - Pascale Evdochia_Sa nu uitam limba stramoseasca.docx

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA Facultatea de Horticultura APROBAT începând cu anul universitar Departamentul: Horticultura și Știința Alimentului

PowerPoint Presentation

ANEXĂ LA PRECIZĂRILE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA OLIMPIADEI DE GEOGRAFIE Aprobat: nr / PROGRAMA OLIMPIADEI DE GEOGR

Microsoft Word - Prezentare 03 - site 01.doc

MEMORIU GENERAL

Omagiu pentru Vasarely, Soto și Tinguely Omagiu pentru Vasarely, Soto și Tinguely Cinci tineri artiști s-au mutat la Uzina de la Mioveni, România. Tim

PowerPoint Presentation

Microsoft Word - AFTER SCOOL doc

Microsoft Word - Studiul 2_Analiza nevoilor la nivelul UVT.doc

Către: CONSTANTINESCU DOINA şi CONSTANTINESCU ALEXANDRU Str.Gheorghe Doja,nr.114,Loc. Ploieşti, Jud.Prahova DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE Nr.... din...2

PARTENERI:

Ministerul Educației Naționale Şcoala Gimnazială Miron Costin Suceava Adresa:Suceava, Strada Păcii F.N., cod poştal , jud. Suceava Telefon:0230/

Plan-inv-Seria xls

ENVI_2018_matematica_si_stiinte_Test_1_Caietul_elevului_Limba_romana

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

Slide 1

ACADEMIA DE POLIŢIE

FOTO Cele mai cautate locuri de vacanta din Romania, in

Unitatea școlară: CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ BRĂILA Propunător: MUȘAT STELIANA-VASILICA Funcția: PROFESOR PSIHOPEDAGOG TEMA PROPUSĂ: Rolul e

CORAL BEACH RESORT - 4STAR Locatie: HURGHADA, EGIPT Descriere Localizare Coral Beach Hurghada Resort ofera vederi impresionante spre Marea Roșie, situ

FIŞA DISCIPLINEI

Microsoft Word - PROGRAM MANAGERIAL PENTRU CANDIDATURA_Ioana Ciocan.docx

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA H O T Ă R Î R E nr. din Chișinău Cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea și completarea unor acte l

Microsoft Word - memoriu aviz de initiere 1 iunie

Documentație pentru obținerea AVIZULUI DE OPORTUNITATE Pentru Modificare P.U.Z. aprobat cu H.C.L. nr 292 din str. Constructorilor- str. Alb

Real pleaca, iar Auchan ajunge la 30 de hypermarketuri in Romania

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA BUCUREŞTI FACULTATE DE AGRICULTURA Ing. IORGA DANIELA REZULTATE OBŢINUTE IN AMELIORAREA OREZU

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

Raport Anual 2017 Lucrarea are culori

2

PROIECTUL PRIVIND ÎNVĂȚĂMÂNTUL SECUNDAR (ROSE) SUBPROIECTUL: ȘCOALA- O PUNTE CĂTRE O CARIERĂ DE SUCCES

CERERE PENTRU EMITEREA CERTIFICATULUI DE URBANISM

VARIANTA I urbanism

Noi competențe pentru un job de calitate cod proiect /ROBG178 LOCURI DE MUNCA SI COMPETENTE Veliko Tarnovo 11 ianuarie

In memoriam profesorul Liviu Mărghitan (20 decembrie ianuarie 2011) Ioan MITREA1 MOTTO: Cei vii pomenesc pe cei morţi.

Microsoft Word - mem pud

Microsoft Word - Proiect_educativ_Lasati_copiii_sa_vina_la_Mine!.docx

Transcriere:

MUZEUL NAŢIONAL Vol. XXIX 2017 PARCUL ŞI GRĂDINA REGALĂ PĂRŢI ESENŢIALE ALE ANSAMBLULUI ISTORIC THE ROYAL PARK AND GARDEN - ESSENTIAL PARTS OF THE HISTORICAL ASSEMBLY Abstract Ioan Opriş Raiule grădină dulce Din tine nu m-aş mai duce (colindă Maramureş) Having been brought up in a country where landscape architecture was highly appreciated, British-born Queen Marie of Romania manifested a special interest in gardens and gardening, which is proven by the numerous publications on this subject found in the private libraries of the Romanian Royal family. Moreover, the Queen played an important role in the designing and laying out of the parks and gardens of the Romanian royal residences in Bucharest, Sinaia, Bran, Peleş, for which she collaborated with famous landscape architects of the time, one of them being the German Fritz Rebhuhn. Keywords: Gardening, landscape architecture, parks, royal palaces, Queen Marie, Fritz Rebhuhn. În numeroasele sale ipostaze ilustrate fotografic, regina Maria a preferat grădina drept cadrul cel mai potrivit să o reprezinte, fie aceasta la Peleş, Bran, Balcic sau la Cotroceni. Aparatul de fotografiat, fotograful deci, a urmărit-o, desigur, acolo unde majestuosul regal se revela prin cel al naturii, mărturisind direct un sentiment de admiraţie şi de respect pentru aceasta din urmă. Declaraţia indirectă care rezultă din asemenea ipostaze pe seama grădinii apare clară, dar conţinând infinite nuanţe ale unui spirit numit pe drept romantic. Grădinile unde regina se prezintă sunt legate de plăcerea privirii, a ochilor bucuraţi de flori şi vegetaţie orânduită după anumite reguli, de mirosul acestora, de starea de visare, contemplativă, pe care o generează, dar şi de stimularea imaginaţiei. Sunt grădini plăcute simţurilor şi potrivite unei persoane cu un imens potenţial de iubire, de dragoste. Aceste grădini să le numim regale nu apar edenice, arcadiene, biblice, în nici una din reşedinţele preferate de regină, iar accesibilitatea lor limitată celor mulţi, nu înseamnă sustragerea de la bucuria contemplării lor pentru toţi. Istoric asociat la Muzeul Național de Istorie a României; profesor universitar doctor.

IOAN OPRIŞ Amenajarea acestor grădini regale pare mai degrabă potenţial destinată clar şi celor care le recunosc valoarea şi le pot aprecia. Un accent pe anumite specii, evident preferate irişi, trandafiri, liliac înseamnă şi anumite culori şi mirosuri ce se identifică cu gusturile şi starea de reverie căutată a reginei. Dar mai poate însemna şi un cadru, tot căutat anume, cu spaţii horticole savant alcătuite, unde se stimulau idei noi şi generoase, creativitatea sporind în faţa frumuseţii naturii, a decorurilor reuşite prin combinaţii florale mozaicate, ici-acolo însemnate simbolic de un scuar, o pergolă, o cărare, un semn statuar (statuie, vas ceramic masiv, cruce de piatră), un loc de odihnă (chioşc, pavilion) şi de priveală, o fântână, o bancă sau un scaun. Asemenea grădini cu trasee cât mai naturale şi care dovedesc din partea grădinarilor care-au dat viaţă ideilor comanditarei, o mare capacitate de a le fi înţeles în concordanţă cu reşedinţa, respectiv cu peisajul înconjurător, se puteau întâlni la Bran şi Cotroceni, la Sinaia şi la Balcic, la Scrovişte. În fiecare caz aspectul general peisagistic este armonios legat de caracteristici anume la Sinaia şi la Bran de vecinătatea munţilor, la Balcic de cea a mării, la Cotroceni de imensul parc vlăsian iar la Scrovişte de planitatea câmpiei. Fiecare din aceste amenajări a introdus în mod echilibrat ceva din visele regale casa de vis, coliba copiilor, ochiul de apă, o construcţie rustică potrivită locului, căutând să respecte ceea ce natura a dictat mereu şi a impus a fi respectat. Parterele florale, potecile de plimbare anturate de verdeaţă, locuri savant distribuite şi mobilate cu specii căţărătoare sau târâtoare indică preferinţele reginei. Mai mult chiar decât o simplă prezenţă, crucile de piatră multe duse la mari distanţe decât locul lor de origine, probabil muscelean par să susţină anumite idei despre Dumnezeire şi Credinţă, vădind nu doar simple simboluri ci un respect marcat al reginei Maria pentru ţărănimea respectuoasă şi credincioasă din vremea sa. Regina Maria a cultivat cu insistenţă ideea de grădină, arătându-şi aici o latură specială a sensibilităţii faţă de natură şi frumuseţile acesteia. Educată în locuri unde grădini largi şi atent întreţinute se desfăşurau în jurul unor fastuoase reşedinţe, a fost firesc ca orizontul său cultural să le asimileze ca prezenţe obligatorii în spaţiile româneşti atribuite familiei regale la Peleş, Cotroceni, Balcic, Scroviştea, Bran. Şi-a asociat la acest demers horticol mari grădinari, între care Fritz Rebhuhn 1 este nelipsit. Experienţa acestuia ca peisagist, rezultatele dobândite în amenajările din Bucureşti, la Palatul Cotroceni, la Scroviştea, Sinaia, Bran şi Balcic arătând un profesionist. Interesul regal pentru grădină şi grădinărit se vede în mulţimea ilustraţiei din arhive cu acest subiect. De altfel în Biblioteca de la Muzeul Naţional Bran se găsesc reviste şi cărţi cu subiectul apropiat Wild Flowers Every Child Should by Frederic Wilhiem Stack, New York, Grossel&Dunlop Publischers, 1909; Trees 1 Vezi Ioan Opriș, Fritz Rebhuhn - un arhitect peisagist și promotor al echilibrului, în Muzeul Național, vol. XXVIII, 2016, p. 147-155. 144

PARCUL ŞI GRĂDINA REGALĂ PĂRŢI ESENŢIALE ALE ANSAMBLULUI ISTORIC Every Child Should Know by Julia E. Rogers; idem, Useful Plants Every Child Should Know, idem. 1913. Aceasta a adus în România şi o experienţă vizuală dobândită în locurile copilăriei şi adolescenţei sale, argumentată ulterior prin călătorii repetate ce i-au înlesnit cunoaşterea marilor grădini europene din jurul reşedinţelor augustelor sale rudenii. Dragostea sa statornică pentru grădină şi-a alimentat-o, de asemenea, prin lecturi, fiindu-i cunoscută aplecarea pentru literatura romantică, în care, de la Renaştere încoace, grădina nu lipseşte. Acest gust rezultă şi din compoziţia bibliotecilor formate la reşedinţele regale, în care la Peleş şi la Cotroceni -, pe lângă cărţile adunate de iluştrii săi premergători, cele privind ştiinţele naturii nu lipsesc, cu atât mai mult cu cât consortul regal, Ferdinand, era deosebit de interesat de acest domeniu. Bazine speciale, căderi de apă (vezi cascada de la Balcic), torente de apă anume căutate (ca la Sinaia) au fost amenajate şi distribuite în spaţiul rezidenţial, în parc, aşa cum se vor fi văzut desigur în locuri celebre din Europa. Şi cum reieşea din lucrări celebre dedicate grădinăritului şi care, desigur, nu erau străine reginei şi anturajului său. Din unele lucrări de acest fel ca a lui A. J. Dézallier d`argenville (La Théorie et la Pratique du Jardinage, Paris, 1709, accesibilă şi-n ediţie germană) -, se puteau extrage învăţăminte despre ştiinţa dispunerii topografice a speciilor florale, a organizării spaţiului în funcţie de sol şi de lumină, a distribuţiei florale după anotimp. Nu lipsesc dintr-o astfel de sursă documentară cartea fiind considerată Biblia designului grădinii 2 reguli, norme, planuri, proiecte ale unor celebri grădinari, ale căror rezultate înscriau modele demne de urmat. Pragmatismul şi exotismul englezesc îi putea fi cunoscut reginei din o altă lucrare, ale cărei recomandări le cunoscuse direct, cea a lui Horace Walpole, (On Modern Gardering, London, 1750-1770), în care un loc aparte ocupa lucrarea grădinarului Lancelot Brown, cel care, ca grădinar al Curţii regale a creat grădina şi parcul de la Hampton Court şi respectiv, lucrarea proiectantului peisagist Humphrey Reston, autorul tezelor echilibrării grădinii atât în plan vertical cât şi orizontal 3. Stilul jardinier ( the gardenesque style ) i-a venit din acelaşi spaţiu englezesc, prin Gardener`s Magazine, promovat de un alt grădinar celebru, John Claudius London (1783-1843) şi tot de aici provin tezele grădinilor populare, susţinute de idealişti romantici ca Shirley Hibberd (1825-1890), cel care a imaginat grădina individuală, 2 Prezentată de Ehrenfried Kluckert, în European Garden Design from Classical Antiquity to the Present Day, edited by Markus Bassler, Achim Bednorz, Markus Bollen, and Florian Monheim, Cologne, Kőnemann, 2000, p. 231. 3 Ibidem, p. 394. În privința grădinilor englezești, caracterizate nu prin planuri geometrice ci prin acceptarea și remodelarea formelor naturale și o tratare a acestora spre pitorescul și sublimul natural umanizat, vezi la Mason, William, The English Garten, 1772-1782; Hunt, J. D, Willis, P., The Genius of the Place, The English Landscape Garden 1620-1820, London, 1979; Wittkower, Rudolf, Pallachio and English Pallachianism, London, 1974, iar ca ansambluri la Girardin, Reurb-Louis Marquis de De la composition des paysages, 1777 (republicat în 1979). 145

IOAN OPRIŞ a fiecărui cetăţean, ca mijloc de ridicare a nivelului educaţiei ecologice. Această trecere de la aristocratismul jardinier la populismul legat de masele cărora li se recunoştea şi lor dreptul accesului la natură, a câştigat spre mijlocul veacului al XIX-lea adepţi numeroşi. Realizări ce fac referinţă ca parcurile (vezi English garden de la München sau cele de la Berlin ori Potsdam) chiar în sud-estul european (la Bucureşti, parcul Cişmigiu şi amenajarea de la Herăstrău, lângă Budapesta la Balaton etc.) vădesc democratizarea accesului la peisajul reconstruit şi mobilat după noile filozofii 4. De aici, a rezultat un pas mare spre grădinile botanice şi evidenţierea muzeelor de istorie naturală cu rol sugestiv de orientare în public amenajările peisagere, iar pe de altă parte o dezvoltare a caracterului parcuri de mari dimensiuni, cu funcţii de promenadă, sport şi spectacol. Serviciile pe care le-a adus arhitectul de origine germană Fritz Rebhuhn, stabilit în România, Casei regale sunt astfel explicate în ceea ce priveşte amenajările peisagistice din marile reşedinţe. El este specialistul preferat de regina Maria, lucrările sale introducând filozofia germană a grădinii, desigur amendată de concepţia comanditarei ca şi de specificul şi caracteristicile reliefului local. Vorbind despre gusturile atât de speciale ale reginei Maria, le vom putea distinge şi-n materie de grădină din bogatul fond fotografic semnat, în parte, de arhitectul menţionat şi aflat într-un fond bogat arhivistic, bine păstrat la Arhivele Naţionale. Pe lângă vigoarea geometrică a desăvârşirii parterelor florale, a aleelor şi scuarelor vizibilă la marile reşedinţe remarcăm şi o căutată linie naturistă, de-a dreptul încurajând arboretul şi vegetaţia abundentă crescând în mod firesc, fără o îngrijire vizibilă aparte. Această direcţie o fi fost observată de regina Maria şi-n călătoria sa transatlantică, când a avut prilejul să aprecieze unele din grădinile magnaţilor americani, proiectate în spiritul cultivat de arhitectul francez André Le Nôtre (1613-1700), cel care a lucrat grădinile de la Tuilleries, Luxemburg, Fontainebleau, Vaux-le-Vicomte de Maincy, celebre ca suprafeţe, acoperire vegetală, design şi spectacol 5. Stilul francez a impus de altfel cum se recunoaşte lumii noi, promovat prin arhitecţii francezi M. M. Duchêne şi Jacques Gréber, care au lucrat pentru familiile Belmont, Stern, Guggenheim, Speyer, Palmer, Rice, Vanderbilt, Pulmann ş.a., dar şi în spaţiul public, proiectând grădini la Washington, Philadelphia, New York, în California. De altfel în biblioteca castelului Bran, La Gazette Illustrée des Amateurs de Jardins (année MDCCCCXXIII) un exemplar nr. 121 4 În această direcţie, sfaturi practice se puteau afla din lucrarea lui Edouard François André, L`art des jardins. Traité général de la composition des parcs et jardins (Paris, 1879) iar pentru arhitecţii peisagişti educaţi în spirit german, două lucrări erau referenţiale cea a unui arhitect ce-şi leagă numele de parcul oraşului Hamburg Leberecht Migge (Die Gartenkultur des 20. Jahrhundert`s, Jena, 1913) şi a lui Martin Wagner, alt confrate aparţinând curentului utilitarist raţional, cu realizări la Berlin (Das sanitäre Grün der Städt, Berlin, 1915). 5 Vezi şi la Ehrenfried Kluckert, op.cit., p. 186-189. 146

PARCUL ŞI GRĂDINA REGALĂ PĂRŢI ESENŢIALE ALE ANSAMBLULUI ISTORIC dedicat Reginei Maria la 4 iulie 1924 mărturiseşte interesul pe care aceasta l-a purtat amenajărilor de grădini din SUA 6. Acelaşi fond amintit deja deţine şi alte cărţi care s-au bucurat de o largă răspândire în epocă, din conţinutul cărora se deduc teme şi subiecte susţinătoare ale lucrărilor scrise de regina Maria, dar şi inspiratoare pentru proiectele sale legate de grădini. Între titlurile unei cunoscute serii sunt Wild Flowers. Eveny Child Should Know by Frederic William Stack (New York, Grosset& Dunlop Publischers, 1909) şi Trees Every Child Should Know by Julia E. Rogers editată de aceiaşi editori tot în 1909) -, la care se adaugă Useful Plants Every Child Should Know (idem, 1913). Acelaşi fond păstrează alte două lucrări datorate lui Alfred Moşoiu fratele generalului Traian Moşoiu Sufletul grădinei. Poezii, Editura Literară a Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1920, şi O toamnă, poem lyric în versuri, Paris, 25.II MCMXII. Ambele i-au fost dedicate reginei Maria, în anul 1925, prima dedicaţie sobră ( Majestăţii Sale Reginei Maria a României, omagiu respectuos ), iar a doua mai elaborată ( Majestăţii Sale Reginei Maria a României, Regină pentru bucuriile şi năzuinţele noastre ). Amândouă lucrările îşi găsesc locul în biblioteca Branului tocmai pentru subiectul lor legat direct de grădini, ca loc de linişte şi reverie. Aparţinând ca tematică ariei amenajărilor de parcuri şi grădini, cu subiecte educative pentru copii, respectivele lucrări având un evident caracter de popularizare, sunt, desigur, repere pentru lecturile reginei Maria, dovedind preocupările sale în direcţia informării asupra educaţiei ecologice a unor generaţii din ţări cu o avansată cultură a grădinii şi parcurilor. Ideile lor generoase au intrat, în forme filtrate literar, şi în cărţile dedicate copiilor de către regină. Lăsând moştenire generaţiilor o istorie la care a contribuit ca un actor decisiv, regina Maria adaugă prin lucrările inspirate şi comandate lui Fritz Rebhuhn realizări rezistente în ciuda schimbărilor (politice, economice, sociale) din tulburatul secol XX. În temeiul conceptelor ei despre parc şi grădină, refacerile şi restaurările operate la fostele reşedinţe regale de la Sinaia, Cotroceni, Bran şi Balcic au inspirat ba chiar au obligat proiectanţii să caute soluţii pentru păstrarea şi amenajarea acestora. Unele dintre acestea ca la Cotroceni, unde biologul Gheorghe Motreanu şi arhitectul Nicolae Vlădescu au conlucrat şi în refacerea parcului, dar şi la Peleş, Bran şi la Balcic dovedesc un spirit continuator al ideilor regale, reuşit în reconstituiri, chiar dacă incomplete, care bucură şi inspiră şi astăzi. Spaţiile verzi, peticile de verdeaţă din jurul nostru ne obligă să medităm la nevoile primare care fundamentează comportamente şi atitudini protective faţă de generoasa natură. În veacul trecut unul din învăţaţii care şi-a arătat sensibilitatea faţă de aceste rezervoare de viaţă ne-a lăsat îndemnuri grăitoare. 6 Numărul în cauză, ilustrat cu acuarele după Delagardette (1787), 11 desene de M.A. Duchêne şi 4 de M. J. Gréber, evaluează grădinile de stil francez din SUA (R. de Passillé), parcurile din Florida, Long Island, Miramar, centurile verzi din jurul oraşelor Detroit, Chicago, Cleveland, Pittsburg, Philadelphia, Washington. 147

IOAN OPRIŞ Astfel, evaluând grădinile României, arhitectul de geniu Gh. M. Cantacuzino afirma că acestea reprezintă poate cea mai vie colaborare între om şi natură şi una din artele cele mai complete, compuse din materii vii, artă în care şi lumina şi umbra şi jocul apelor şi cerului intervin mereu cu veşnicele lor schimbări şi infinitele lor neprevăzute 7. Cunoscător în detaliu al unor grădini model ca la Mogoşoaia, Balcic, Dărmăneşti -, care înnobilau reşedinţe palatiale, arhitectul credea că grădina este poate cea mai frumoasă imagine a bogăţiei, cea mai zâmbitoare expresie a civilizaţiei şi luxul suprem al unei culturi 8. Un nu mai puţin cunoscut confrate şi continuator, a integrat peste şapte decenii, grădina în rândul conceptelor moderne legate de patrimoniul cultural şi de ecologia durabilă. Şi el, vizionar, a pledat astfel Cum conceptul de patrimoniu cultural s-a extins pentru a cuprinde grădini, parcuri, peisaje culturale, arhitectura de secol XX şi alte tipuri de clădiri recente, procesul de restaurare şi conservare a ajuns să fie înţeles într-o accepţie din ce în ce mai largă, adică nu doar în supraveghere şi analiză urmată de restaurare, ci şi în considerarea utilizării clădirii în contextul ei social şi economic 9. Alegem însă şi sensul cuvintelor unui celebru biolog, Mihai Băcescu, care, evaluând global polibiotopul planetar în care grădinile intră, alături de parcuri, de acvarii, terrari, plaje fluviale şi maritime, zone montane etc. atrăgea atenţia asupra ameninţărilor suprastructurilor industriale şi urbanismului monstruos prin atentatul la natură, nădăjduia că secolul XXI să fie unul al biologiei, iar conservarea naturii, ecologia, să devină priorităţi absolute 10. Coroana regală şi laurii academici, iată se reîntâlnesc în pledoaria pentru grădină şi parc, pentru natură, evaluând împliniri şi realizări fără de care conservarea şi protejarea patrimoniului cultural şi natural nu mai pot fi discutate. Orice politică culturală, fiecare intervenţie de restaurare ca o consecinţă dramatică a uzurii sau neglijenţelor, dar şi a efectelor timpului trebuie asociate eforturilor directe şi coerente pentru bune practici faţă de natură. Paradisul originar, Arkadia arhaică, Edenul nu se vor mai reîntoarce, omului refuzându-i-se liniştea şi pacea începuturilor, dar lăsându-i şansele importante ale beneficiilor acestora. Şanse pe care le-au evocat cele mai de seamă spirite în literatură, arte, în arhitectură şi amenajări de mari parcuri, unde stările de bucurie şi reverie au fost redate, compensativ, ca beneficiu cultural multor generaţii. Întoarcerea la natură şi la beneficiile acesteia fie şi parţială -, la sentimente, 7 Gh. M. Cantacuzino, Arcade, firide şi lespezi, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1932, p. 271-272. 8 Ibidem, p. 283. 9 Şerban Cantacuzino, Patrimoniul cultural şi conservarea lui actuală, în lucrările Simpozionului internaţional Protecţia integrată a patrimoniului construit, Tuşnad, 2001, p. 18. 10 Vezi Mihai Băcescu, L`évolution des musées de science naturelles, în Cahiers d`histoire mondiale / Journale of World History / Cuadernos de historia munde, UNESCO, vol. XIV, nr. 1/1972, p. 74-102. 148

PARCUL ŞI GRĂDINA REGALĂ PĂRŢI ESENŢIALE ALE ANSAMBLULUI ISTORIC frumos, prestigiu, linişte, recreere, induse şi educate prin mijloacele de reconsiderare şi respect faţă de natură, devin proiecte care trebuie urmărite cu toată energia. Glosar Arbor - o zonă separată de grădină cu specii exotice cultivate în scop ştiinţific Grădina botanică - primele în Italia sec. XVI, în scop ştiinţific Broderia parterului - forme geometrice ale grădinii între 1620 şi 1720 Gardenesque - termen propus de Joshn Claudius London în 1832 pentru a descrie creşterea liberă şi naturală a plantelor Garden/Flower Show - serbare horticolă în Anglia, prima la Chiswick în 1829; în prezent The Royal Horticultural Society patronează Chelsea Flower Show şi The Hampton Court Palace Flower Show; în Germania, primul în 1887 la Dresda, International Garden Show, apoi în 1950 la Killesberg Stuttgart Horthulus - poem de 27 versuri de Walahfrid Strabo (I jumătate a sec. XIX) Patte d`oie/goose`foot - Laba Gâştii, sistem de alei Herbularius - ierburi plantate în scop medicinal Bibliografie recentă Beazlely M., Gardens of Germany, London, 1998 Hamilton Haziehurst, F, Gardens of Illusion - The Genius of André Le Notre, Nashville, Tennesse, 1980 Hirschfeld, Chr., C.L, Theorie der Gardenkunst, 5 vol., Leipzig, 1985 Hobhouse, P., Gardens of Italy, London, 1988 Lazzaro, C., The Italian Rennaissance Garden, London, 1990 Mader G. and Neubert-Mader, L., Italienische Garten, Stuttgart, 1987 Taylor, P., Gardens of Britain, London, 1998 Idem, Gardens of France, London, 1998 Wimmer C.A., Geschichte der Gartentheorie, Darmstadt, 1989 Woods M., Visions of Arcadia. European Gardens from Renaissance to Rococo, London, 1996 149

IOAN OPRIŞ Regina Maria în gradina Castelului Bran Regina Maria în gradina Palatului Cotroceni 150

PARCUL ŞI GRĂDINA REGALĂ PĂRŢI ESENŢIALE ALE ANSAMBLULUI ISTORIC 1926. Regina Maria pe o bancă în gradina Palatului Cotroceni 1926. Regina Maria în gradina Palatului Cotroceni 151

IOAN OPRIŞ Regina Maria în grădina Palatului Cotroceni anul 1930 1925. Terasa Castelului Peleș 152