Actualizare din data 24 iulie 2019 (1930z3b)

Documente similare
Actualizare din data 29 iulie 2019 (1931z1b)

Actualizare din data 21 iunie 2019 (1925z5a)

Recomandarea Comisiei din 18 iulie 2018 privind orientările pentru implementarea armonizată a Sistemului european de management al traficului feroviar

Decizia 2009/959/UE/14-dec-2009 de modificare a Deciziei 2007/230/CE privind formularul referitor la legislaţia socială în domeniul transporturilor ru

Actualizare din data 07 iunie 2019 (1923z5)

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/ AL COMISIEI - din 8 septembrie privind cadrul de interoperabilitate prev

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/ AL COMISIEI - din 16 mai de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 321/ 20

Actualizare din data 11 septembrie 2019 (1937z3)

Lege Nr. 97 din pentru modificarea şi completarea Legii nr. 66-XVI din 27 martie 2008 privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilo

Faţă de cele prezentate, a fost promovată prezenta Hotărâre a Guvernului pentru modificarea anexei nr

Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 21 octombrie 2013 de stabilire a listei țărilor terțe și teritoriilor autorizate pentru importurile de câ

G H I D al AUTORITĂȚII DE SIGURANȚĂ FEROVIARĂ ROMÂNĂ ASFR, întocmit în conformitate cu Capitolul V din DIRECTIVA (UE) 2016/797 a Parlamentului Europea

DIRECTIVA (UE) 2018/ A CONSILIULUI - din 20 decembrie de modificare a Directivei 2006/ 112/ CE privind sistemul comun a

RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 280/5 REGULAMENTUL (CE) NR. 1237/2007 AL COMISIEI din 23 octombrie 2007 de modificare a Regulamen

REGULAMENTUL (UE) 2019/ AL COMISIEI - din 27 februarie de modificare a anexei III la Regulamentul (CE) nr. 110/ al

Microsoft Word - anunt docx

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2011) 377 final 2011/0164 (NLE) Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI de modificare a Directivei 76/768/CEE

untitled

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

Sumar legislativ – Modificări aduse Codului Fiscal

CL2003R1831RO _cp 1..1

ANEXA 5 - ACTE NORMATIVE UTILE LEGISLATIA EUROPEANĂ Directiva 2008/90/CE a Consiliului privind comercializarea materialului de înmulțire și plantare f

DECIZIA nr. 59/ de închidere a investigaţiei declanşate prin Ordinul nr. 552/ al Preşedintelui Consiliului Concurenţei, având ca o

1 TiTlul i. Dispoziţii generale Codul iscal adoptat prin Legea nr. 571/2003, publicată în M. Of. nr. 927 din 23 decembrie 2003; rectiicat în M. Of. nr

Microsoft Word - avize 2011.doc

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

Cerere de reexaminare asupra Legii privind statutul personalului feroviar 20 Iunie 2019 Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis joi, 20

Hotărâre Guvernul României pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în ag

Termene pentru amendamente

Avizul nr. 4/2019 privind proiectul de acord administrativ pentru transferul de date cu caracter personal între autoritățile de supraveghere financiar

CL2009R0272RO _cp 1..1

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA H O T Ă R Î R E nr. din Chișinău Pentru aprobarea Cerințelor unificate privind elaborarea programelor de supraveghere a pi

Hotărâre Guvernul României privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului Tehnic de Securitate Aeronautică Monitorul Oficia

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/ AL COMISIEI - din 16 octombrie de stabilire a unor standarde tehnice de

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2017) 769 final 2017/0347 (COD) Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de abr

NOTA DE FUNDAMENTARE

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE DIRECŢIA PROGRAME INCLUZIUNE SOCIALĂ Informare privind plata ajutorului social conform Legii 416/200

NOTA DE FUNDAMENTARE

C(2015)6507/F1 - RO

Microsoft Word - NF PIATRA SI NISIP - Seini.doc

2

Act LexBrowser

Microsoft Word - buletinul_informativ_ _ doc

Microsoft Word - ord act industria de aparare.doc

Microsoft Word - Document2

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 92 Ediția în limba română Legislație Anul 62 1 aprilie 2019 Cuprins II Acte fără caracter legislativ DECIZII De

LEGE nr. 1 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: PARLAM

HOTĂRÂRE Nr. 633 din 28 iulie 2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului

LEGE Nr. 182/2016 din 17 octombrie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice d

LEGE nr. 106 din 18 mai 2017 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea exercitării pe teritoriul României a drepturilor conferite în contextul liberei

Microsoft Word - Nota fundamentare

Deloitte

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/ AL COMISIEI - din 14 decembrie de stabilire a standardelor tehnice de p

Decizia Comisiei din 21 decembrie 2006 de stabilire a valorilor armonizate ale randamentului de referință pentru producția separată de electricitate ș

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Nr din 26 octombrie 2011 Ministerul Afacerilor Europene Nr. 20 din 4 ianuarie 2012 Ministerul Fi

AGENDA COMISIILOR

Hotărâre Guvernul României pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. Monitorul Oficial 1.215/2009 privind stabilirea c

TA

HOTĂRÂRE nr

Contract de servicii nr data Preambul În temeiul Legii 98/2016 privind achiziţiile publice s-a încheiat prezentul contract de servic

DECIZIA nr. 65 din 16 decembrie 2009 referitoare la operaţiunea de concentrare economică realizată de către SGAM Eastern Europe Holding V Limited şi F

Microsoft Word fisa web Myanmar.doc

ORDIN Nr. 202/2881/2348 din 4 decembrie 2013 pentru aprobarea Instrucţiunilor tehnice privind aplicarea şi urmărirea măsurilor stabilite în planul de

Hotărâre Guvernul României pentru deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene pentru comunicaţ

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

DECIZIA nr. 50 din privind operaţiunea de concentrare economică ce se va realiza prin dobândirea de către LUKOIL Europe Holdings B.V. a con

DIRECTIVA (UE) 2018/ A CONSILIULUI - din 4 decembrie de modificare a Directivei 2006/ 112/ CE în ceea ce privește armo

HOTĂRÂRE

DECIZIA nr. 22 din privind operaţiunea de concentrare economică realizată de către Iulius Holding SRL şi Atterbury Romania BV prin preluare

Microsoft Word - legislatie IM.docx

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA H O T Ă R Î R E nr. din Chișinău Privind aprobarea proiectului Codului transportului feroviar și proiectului de lege pentr

CONSILIUL CONCURENŢEI СОВЕТ ПО КОНКУРЕНЦИИ PLENUL CONSILIULUI CONCURENŢEI DECIZIE Nr. CEP - 06 din mun. Chișinău Plenul Consiliului Concure

Ordin ANRE nr.164 din

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății În considerarea faptului că, Ministerul

Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor ORDIN Nr. 73 din 15 august 2005 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare

COMISIA EUROPEANĂ Bruxelles, COM(2018) 812 final 2018/0412 (CNS) Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI de modificare a Directivei 2006/112/C

Microsoft Word - Lista reactualizata final.doc

GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MEDIULUI ŞI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE AUTORIZAŢIE NR. 179/ PRIVIND EMISIILE DE GAZE CU EFECT DE SERĂ PENTRU PERIOA

Ordonanţă de urgență a Guvernului pentru completarea art. 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății Având în vedere garantarea d

pentru modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole nr

CL2001L0018RO bi_cp 1..1

Jurnalul Oficial C 141 al Uniunii Europene Anul 62 Ediţia în limba română Comunicări și informări 17 aprilie 2019 Cuprins II Comunicări COMUNICĂRI PRO

Microsoft Word - d0cd-0e46-f25d-1d8e

RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 338/55 COMISIE DECIZIA COMISIEI din 19 noiembrie 2008 de stabilire a orientărilor detaliate pentr

Jurnalul Oficial C 34 al Uniunii Europene Anul 62 Ediţia în limba română Comunicări și informări 28 ianuarie 2019 Cuprins II Comunicări COMUNICĂRI PRO

ORDIN Nr. 2215/2019 din 22 mai 2019 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr /2008 pentru aprobarea î

ORDIN Nr. 923 din 6 octombrie 2005 pentru aprobarea Formularului de prezentare a rezumatului notificării privind introducerea pe piaţă a organismelor

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI PREJMER ANEXA LA HCL Nr.42/ /2009 Schema de ajutor de minimis in vederea scutirii de la plata obligatiilor fiscale la

untitled

Microsoft Word - dec_070_2013.doc

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită și producătorilor de lapte şi de carn

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 14 noiembrie 2016 (OR. en) 14391/16 OJ CRP1 37 ORDINE DE ZI PROVIZORIE Subiect: Cea de a 2605-a reuniune a COMIT

NORMĂ pentru aplicarea Ghidului ESMA privind raportările referitoare la decontarea internalizată conform articolului 9 din regulamentul privind depozi


NOTĂ DE FUNDAMENTARE

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 6 martie 2017 (OR. en) 6948/17 OJ CRP1 9 ORDINE DE ZI PROVIZORIE Subiect: Data: 8 martie 2017 Ora: Locul:

Ref. Ares(2018) /06/2018 COMISIA EUROPEANĂ Strasbourg, COM(2018) 374 final ANNEX ANEXĂ la Propunerea de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI

Consiliul Uniunii Europene Bruxelles, 8 iunie 2017 (OR. en) Dosare interinstituționale: 2016/0370 (CNS) 2016/0372 (NLE) 2016/0371 (CNS) 10044/17 FISC

Ordin Miniestrul Mediului nr. 572/2019 pentru depunerea declaraţiilor privind obligaţiile la Fondul pentru mediu prin mijloace electronice de transmit

Transcriere:

1. DECRET nr. 624 din 24 iulie 2019 Actualizare din data 24 iulie 2019 (1930z3b) ACTE OFICIALE 2. DECRET nr. 625 din 24 iulie 2019 pentru revocarea din funcţie a unui membru al Guvernului 3. DECRET nr. 626 din 24 iulie 2019 4. DECRET nr. 627 din 24 iulie 2019 pentru constatarea vacanţei unei funcţii de membru al Guvernului 5. DECRET nr. 628 din 24 iulie 2019 6. LEGE nr. 147 din 22 iulie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 P a r l a m e n t u l 7. DECRET nr. 621 din 22 iulie 2019 privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 8. LEGE nr. 143 din 18 iulie 2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2018 pentru modificarea anexei la Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie P a r l a m e n t u l 9. DECRET nr. 589 din 18 iulie 2019 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2018 pentru modificarea anexei la Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie 10. HOTĂRÂRE nr. 516 din 17 iulie 2019 Pagina 1 din 5

pentru aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier naţional, fără compensare, de către Societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A. a terenului în suprafaţă de 28,5663 ha, în vederea realizării obiectivului de interes naţional şi de utilitate publică "Lucrări pentru punerea în funcţiune a capacităţii finale de producţie de 8.500 mii tone/an lignit la Cariera Jilţ Sud" 11. ORDIN nr. 273 din 11 iulie 2019 privind stabilirea Listei perimetrelor pentru executarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare şi exploatare, oferite pentru concesiune prin apel public de ofertă - Runda a XI-a/2019 A g e n ţ i a N a ţ i o n a l ă p e n t r u R e s u r s e M i n e r a l e 12. HOTĂRÂRE nr. 477 din 4 iulie 2019 privind aprobarea Normelor metodologice pentru evaluarea în vederea acreditării institutelor naţionale de cercetaredezvoltare 13. NORME METODOLOGICE din 4 iulie 2019 pentru evaluarea în vederea acreditării institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare 14. HOTĂRÂRE nr. 483 din 4 iulie 2019 privind aprobarea stemei comunei Groşi, judeţul Maramureş 15. HOTĂRÂRE nr. 484 din 4 iulie 2019 privind aprobarea stemei comunei Râmeţ, judeţul Alba 16. HOTĂRÂRE nr. 448 din 3 iulie 2019 privind aprobarea modelului steagului comunei Groşii Ţibleşului, judeţul Maramureş 17. RECTIFICARE nr. 2.425 din 26 iunie 2019 referitoare la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.425/2019 M i n i s t e r u l F i n a n ţ e l o r P u b l i c e 18. HOTĂRÂRE nr. 436 din 25 iunie 2019 privind aprobarea modelului steagului municipiului Câmpina, judeţul Prahova 19. DECIZIE nr. 2 din 21 iunie 2019 privind modificarea Deciziei Consiliului Naţional al Colegiului Farmaciştilor din România nr. 1/2007 privind întocmirea şi eliberarea Certificatului profesional curent Pagina 2 din 5

C o l e g i u l F a r m a c i ş t i l o r d i n R o m â n i a 20. HOTĂRÂRE nr. 432 din 20 iunie 2019 privind aprobarea modelului steagului comunei Urzicuţa, judeţul Dolj 21. HOTĂRÂRE nr. 433 din 20 iunie 2019 privind aprobarea stemei comunei Răchiţi, judeţul Botoşani 22. HOTĂRÂRE nr. 434 din 20 iunie 2019 privind aprobarea stemei comunei Sfântu Gheorghe, judeţul Ialomiţa 23. REGULAMENT din 20 iunie 2019 de organizare şi funcţionare al Agenţiei de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare EMITENT: Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 604 din 23.07.2019 24. DECIZIA nr. 244 din 16 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (10) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat C u r t e a C o n s t i t u ţ i o n a l ă PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 610 din 24.07.2019 25. DECIZIA nr. 218 din 9 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 236 şi art. 237 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală C u r t e a C o n s t i t u ţ i o n a l ă 26. DECIZIA nr. 188 din 28 martie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice C u r t e a C o n s t i t u ţ i o n a l ă LEGISLAIE EUROPEAN 1. Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.9332 Ericsson/Kathrein Antenna and Filter Assets) Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.9332 Ericsson/Kathrein Antenna and Filter Assets) (Text cu relevanță 2. Nonopoziție la o concentrare notificată - Cazul M.9190 Nonopoziție la o concentrare notificată (Cazul M.9190 ADP/Bouygues/BPCE/IFC/Marguerite/TAV/ZAIC-A) (Text cu relevanță 3. Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.9411 Parker-Hannifin Corporation/Lord Corporation) Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.9411 Parker-Hannifin Corporation/Lord Corporation) Caz care poate face obiectul procedurii simplificate (Text cu relevanță Pagina 3 din 5

4. Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.9142 REWE/Lekkerland) Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.9142 REWE/Lekkerland) Caz care poate face obiectul procedurii simplificate (Text cu relevanță 5. R a t a d e s c h i m b a m o n e d e i e u r o - 1 9 i u l i e 2 0 1 9 Rata de schimb a monedei euro - 19 iulie 2019 6. Nonopoziție la o concentrare notificată (Cazul M.9314 Sogeclair/AddUp/PrintSky) Nonopoziție la o concentrare notificată (Cazul M.9314 Sogeclair/AddUp/PrintSky) (Text cu relevanță 7. Proceduri de lichidare Decizia de a deschide procedurile de lichidare Proceduri de lichidare Decizia de a deschide procedurile de lichidare în ceea ce privește Stronghold Insurance Company Limited 8. Nonopoziție la o concentrare notificată (Cazul M.9400 Apollo Management/Ares/JV) Nonopoziție la o concentrare notificată (Cazul M.9400 Apollo Management/Ares/JV) (Text cu relevanță 9. Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 16 iulie 2019 Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 16 iulie 2019 privind publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a cererii de înregistrare a unei denumiri menționate la articolul 49 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului Pan Galego/Pan Gallego (PGI) 1 0. A u t o r i z a ț i e p e n t r u a j u t o a r e l e d e s t a t Autorizație pentru ajutoarele de stat acordate în conformitate cu dispozițiile articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene Cazuri în care Comisia nu ridică obiecții 1 1. R a t a d e s c h i m b a m o n e d e i e u r o - 1 8 i u l i e 2 0 1 9 Rata de schimb a monedei euro - 18 iulie 2019 12. Aviz în atenția persoanelor vizate cărora li se aplică măsurile restrictive Aviz în atenția persoanelor vizate cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia (PESC) 2017/1775 a Consiliului privind măsuri restrictive având în vedere situația din Mali 13. Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 15 iulie 2019 Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 15 iulie 2019 privind publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a cererii de aprobare a unei modificări care nu este minoră a unui caiet de sarcini al unui produs, menționată la articolul 53 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește denumirea Cordero Manchego (IGP) 1 4. R a t a d e s c h i m b a m o n e d e i e u r o - 1 7 i u l i e 2 0 1 9 Rata de schimb a monedei euro - 17 iulie 2019 15. Aviz în atenția persoanelor care fac obiectul restricțiilor de călătorie Aviz în atenția persoanelor care fac obiectul restricțiilor de călătorie prevăzute în Decizia (PESC) 2017/1775 a Consiliului privind măsuri restrictive având în vedere situația din Mali 16. Rezumatul deciziilor Comisiei Europene privind autorizațiile de introducere pe piață 17. Raportul special nr. 12/2019 Comerțul electronic Raportul special nr. 12/2019 Comerțul electronic: multe dintre provocările pe care le prezintă colectarea TVA-ului și a taxelor vamale nu au fost încă soluționate 18. Rezumatul deciziilor Comisiei Europene privind autorizațiile de introducere pe piață Pagina 4 din 5

19. Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.9448 Hitachi/Chassis Brakes International) Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.9448 Hitachi/Chassis Brakes International) Caz care poate face obiectul procedurii simplificate (Text cu relevanță 20. Rezumatul deciziilor Comisiei Europene privind autorizațiile de introducere pe piață 21. Publicarea unei cereri în temeiul articolului 17 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 Publicarea unei cereri în temeiul articolului 17 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea și protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1576/89 al Consiliului 22. Rezumatul deciziilor Comisiei Europene privind autorizațiile de introducere pe piață 2 3. A v i z u l C o m i t e t u l u i E c o n o m i c ș i S o c i a l E u r o p e a n Avizul Comitetului Economic și Social European privind Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2015/757 pentru a ține seama în mod corespunzător de sistemul global de colectare a datelor în ceea ce privește datele referitoare la consumul de păcură al navelor[com(2019) 38 final 2019/0017(COD)] 2 4. A v i z u l C o m i t e t u l u i E c o n o m i c ș i S o c i a l E u r o p e a n Avizul Comitetului Economic și Social European privind Propunerea de regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 în ceea ce privește măsurile de consolidare a cooperării administrative în vederea combaterii fraudei în domeniul TVA[COM(2018) 813 final 2018/0413 (CNS)] 2 5. A v i z u l C o m i t e t u l u i E c o n o m i c ș i S o c i a l E u r o p e a n Avizul Comitetului Economic și Social European privind Propunerea de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește introducerea anumitor cerințe pentru prestatorii de servicii de plată[com (2018) 812 final 2018/0412(CNS)] și privind Propunerea de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2006 /112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 în ceea ce privește dispozițiile referitoare la vânzările de bunuri la distanță și anumite livrări interne de bunuri[com(2018) 819 final 2018/0415(CNS)] 26. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1492 al Comisiei (consolidat la 16 iunie 2019) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1492 al Comisiei din 21 august 2017 privind autorizarea colecalciferolului ca aditiv furajer pentru toate speciile de animale (Text cu relevanță pentru SEE) (consolidat la 16 iunie 2019) 27. Regulamentul (UE) 2016/919 al Comisiei (consolidat la 16 iunie 2019) Regulamentul (UE) 2016/919 al Comisiei din 27 mai 2016 privind specificația tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemele de control-comandă și semnalizare ale sistemului feroviar în Uniunea Europeană (Text cu relevanță pentru SEE) (consolidat la 16 iunie 2019) 28. Regulamentul (UE) nr. 321/2013 al Comisiei (consolidat la 16 iunie 2019) Regulamentul (UE) nr. 321/2013 al Comisiei din 13 martie 2013 privind specificația tehnică de interoperabilitate pentru subsistemul material rulant vagoane de marfă al sistemului feroviar din Uniunea Europeană și de abrogare a Deciziei 2006/861/CE (Text cu relevanță pentru SEE) (consolidat la 16 iunie 2019) Pagina 5 din 5