rrs

Model de analiză şi gestiune a riscului de credit Conf. univ. dr. Mădălina-Gabriela ANGHEL (madalinagabriela_anghel@yahoo.com) Universitatea Artifex din București Conf. univ. dr. Ana Maria POPESCU (notariat.dejure@gmail.com) Academia de Studii Economice din București Lector univ. dr. Marian SFETCU (sfetcum@yahoo.com) Universitatea Artifex din București Drd. Maria MIREA (mirea_maria@yahoo.com) Academia de Studii Economice din București Abstract Riscul de creditare exprimă posibilitatea apariției unor perturbații care pot afecta modul în care creditul acordat este utilizat și mai ales din punct de vedere al băncii să sugereze posibilitățile concrete ca acest credit să fi e rambursat, atât principalul cât și costurile acumulate ale creditului. În mod cert, la acordarea creditelor banca efectuează o analiză a solvabilității clientului cu scopul de a asigura conlucrare numai cu agenți economici cu stabilitate fi nanciară, să selecteze din portofoliul de credite acumulat pe cele care sunt pe cele mai convingătoare că vor putea fi rambursate, dar, în același timp, trebuie să îi ajute și pe debitori să își mențină condițiile necesare realizării unei utilizări a creditelor respective. Astfel, se face o analiză fi nanciară cuprinzătoare. Cu toate acestea, din cauze diverse, în ciuda conținutului contractelor de credit pot să apară elemente noi, elemente care pot supune riscului derularea creditelor acordate. Un alt scop al analizelor care se vor face atât înainte de acordarea creditului, dar mai ales după ce creditul a fost acordat, este acela de a stabili că acest credit este utilizat pentru scopurile declarate și cuprinse în contractul încheiat. Un alt aspect al acordării creditelor este cel al dimensiunii calitative care trebuie să stea la baza utilizării creditului. Din cele prezentate rezultă că acordarea unui credit este supusă riscului, acestea putând deveni foarte rapid un credit neperformant care să aibă consecințe deosebit de grave asupra băncii creditoare. Din acest punct de vedere, autorii analizează chestiunea riscului de credit, cu accent pe principalele gestiuni ale riscului de credit, evidențiind conceptele teoretice care trebuie să stea la baza analizei permanente a modului în care se utilizează creditele respective. În cadrul acestui management, ordonatorii de credite din cadrul băncii considerate trebuie să urmărească evoluția unor anumiți indicatori care au relevanță pentru creditele acordate. Autorii se axează pe prezentarea tuturor acestor aspecte, în sensul de a evidenția utilitatea riscului în cadrul economiei naționale, nevoia de acordare în condiții cunoscute, Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2018 19

utilizarea de garanții solide în favoarea băncii pe care debitorul trebuie să le constituie la acordarea creditului și modul în care trebuie urmărit în permanență acest aspect. Cuvinte cheie: credit bancar, risc de credit, gestiune a riscului, management bancar, indicatorii riscului bancar Clasificarea JEL: E51, G21, G32 Introducere În cadrul acestui studiu efectuat de către autori, accentul este pus pe nevoia de analiză a creditului în condițiile incipiente, adică înainte de acordare. Autorii se referă la o serie de principii și indicatori care trebuie avuți în vedere atunci când se face analiza privind posibilitatea acordării creditului respectiv și de asemenea modul în care trebuie luată această analiză. Majoritatea creditelor au la bază o serie de criterii, majoritatea dintre ele fiind cuprinse în contractele de creditare sau ajustările ulterioare care se aduc acestor credite. Cu toate acestea, indiferent de numărul de măsuri previzibile întreprinse/luate în momentul acordării creditului în procesul de desfășurare a acestuia pot să apară perturbații, să apară evenimente necunoscute care conduc la apariția riscului de creditare, acest risc putând să aibă cuprindere și profunzime deosebite. Din acest punct de vedere banca trebuie să aibă criterii precise în analiza creditelor acordate, să stabilească modalitatea prin care analizează în permanență evoluția acestor credite, și nu în ultimul rând, să asigure o gestiunea corespunzătoare a riscului de credit. Autorii pun accent pe prezentarea gestiunii riscului de credit, indiferent dacă acesta era previzibil în momentul acordării creditului sau s-a dezvoltat, a apărut ulterior datorită unor factori sau influențe. În acest sens, autorii se axează pe principiile gestiunii riscului de credit, arătând că pentru limitarea pierderilor care decurg din neîncasarea la scadență a creditelor și dobânzilor aferente, se impune o gestionare a riscurilor care se realizează apriori dar și post Sunt prezentate conceptele teoretice care stau la baza gestiunii riscului de credit așa încât băncile trebuie să limiteze riscul de credit și să depună toate eforturile pentru a-și încasa debitorii, aceasta depinzând foarte clar de natura și mărimea garanțiilor bancare care s-au solicitat și au fost consemnate, identificate paentru ca banca să poată să-și acopere pierderile rezultate dintr-un eventual risc de creditare care se materializează. De asemenea, sunt identificați unii indicatori ai riscului de creditare pe care autorii îi consideră că trebuie să fie urmăriți în permanență pentru a putea identifica germenii apariției riscului de creditare și conform planului inițial convenit să poată acționa așa încât riscurile să fie cuantificate, pierderile real dimensionate și dacă nu se reușește evitarea manifestării efectelor riscurilor să se realizeze măcar diminuarea efectelor acestor riscuri. Desigur, banca are la dispoziție provizioanele și fondurile 20 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2018

constituite în acest domeniu al creditelor, dar nu lipsit de importanță este și faptul că trebuie să se axeze pe măsuri complete care să dea stabilitate băncii. În realitate, o bancă care înregistrează prea multe credite neperformante devine nesigură, neatractivă pentru viitorii contractanți deoarece în spatele acestor credite neperformante pot sta deficiențe ale managementului riscului de credit practicat de banca respectivă. Literature review Anghel (2015), precum și Anghelache and Bodo (2018) au studiat principalele metode de analiză a riscului de credit și managementul acestuia. Anghelache, Sfetcu, Bodo and Avram (2017) au analizat aspecte esențiale ale riscurilor bancare. Anghelache (2010) a prezentat elementele principale ale performanțelor bancare și ale riscurilor asociate. Cipovova și Dlaskova (2016) au realizat o analiză comparativă a diferitelor metode de gestionare a riscului de credit utilizate de băncile comerciale. Delis and Kouretas (2011) au investigat aspecte legate de ratele dobânzilor și riscurile bancare. Gasha et al. (2009) au prezentat repere ale modelării riscului de credit. Gavalas și Syriopoulos (2014) au evidențiat elemente ale managementul riscului de credit al băncilor. Popescu (2018) a analizat modele de gestiune a riscurilor bancare. O tema similară este studiată de Sfetcu (2008). Metodologie, date, rezultate și discuții Riscul de creditare exprimă posibilitatea ca debitorii sau emitenții de titluri să nu-şi onoreze obligațiile la scadență, ca urmare a degradării situației financiare a acestora, care poate fi determinată de condițiile afacerii împrumutului sau de situația generală a economiei. Riscul de creditare trebuie apreciat în funcție de ceea ce banca se aşteaptă să realizeze de pe urma creditării. Procesul de creditare este potențialul purtător de câştiguri; acestea se pot grupa în două categorii: câştiguri directe şi cele indirecte. Câştigurile directe sunt imediate şi. cel mai adesea, cuantificabile. Cele mai importante sunt dobânzile şi comisionul de încasat de bancă. La acestea se poate adăuga soldul creditor minim al contului clientului, sold care reprezintă garanția creditului. Câştigurile indirecte sunt mult mai greu de identificat şi mai incerte. Acordarea unui credit poate însă să atragă după sine inițierea sau menținerea unei relații, o creştere a depozitelor, precum şi o creştere a cererii pentru alte servicii bancare. Ansamblul acestor câştiguri trebuie avut în vedere atunci când expunerea la risc este analizată şi, eventual, acceptată în contextul general al politicii de creditare. Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2018 21

Analiza creditului este un proces care se derulează periodic: înainte de acordarea creditului în vederea fundamentării deciziei de creditare şi apoi. în funcție de scadența creditului, la intervale de timp determinate, de regulă atunci când rapoartele financiare ale clientului sunt puse la dispoziție. Procesul de analiză a creditului are două dimensiuni: o dimensiune cantitativă şi o alta calitativă. Dimensiunea cantitativă a analizei creditului are la bază o serie de activități specifice de colectare, prelucrare şi interpretare a tuturor informațiilor referitoare la client, la care banca are acces. Acestea sunt: analiza datelor financiare, prognoza evoluției viitoare a activităților clientului, evaluarea capacității de rambursare prin analiza şi prognoza fluxurilor viitoare anticipate de venituri şi cheltuieli, evaluarea capacității debitorului de a rezista la şocuri. Analiza creditului se referă la analiza solvabilității clientului pe trei direcții: să contribuie la dezvoltarea băncii prin găsirea unor clienți solvabili, să evalueze cererile pentru noi credite și să îi ajute pe debitorii existenți să îşi mențină sau sa-şi îmbunătățească solvabilitatea. Analiza sistematică și obiectivă a solvabilității se referă la elemente principale și anume: folosirea unor concepte contabile obiective și înțelese de cât mai mulți oameni pentru a elimina riscurile excesive și necuantificabile care îi afectează pe creditori, a stabili condițiile de creditare pe baza fluxului de lichiditate actual, a evalua și a înțelege care este solvabilitatea clientului și a-i permite creditorului să stabilească termene pentru credite pe baza evaluării riscurilor la zi. O analiză financiară trebuie să cuprindă analiza performanțelor financiare, a îndatorării și lichidității clientului, identificarea și interpretarea tendințelor financiare creditorului, un raport realist între valoarea creditului și fluxul de lichiditate al clientului și structurarea facilităților de creditare pentru a realiza o corelare între necesitatea clientului și intrările și ieșirile de lichidități. Filosofia tehnicilor consacrate pentru identificarea și evaluarea riscurilor precum și pentru evaluarea și organizarea facilităților de credite se referă la formă comună de organizare a sistemului de informații financiare pentru a face analiza mai ușoară, analiza standard a indicatorilor financiari și a tendințelor, existența unui sistem de corelare directă a valorii și a tendințelor creditelor cu nevoile actuale ale clientului și proiecțiile fluxului de lichidități și o structură pentru credite care să protejeze banca împotriva riscurilor principale și care să stabilească o corelație între intrările și ieșirile posibile de lichidități. Penru a evalua solvabilitatea și pentru a stabili condițiile de creditare analiștii de credit folosesc ca instrumente foile de calcul financiare care le permit să analizeze fluxurile viitoare de numerar după criterii uniforme și să identifice informațiile și indicatorii critici. 22 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2018

Principalele componente ale foilor de calcul standard sunt următoarele:situația profiturilor și pierderilor, denumită și situația veniturilor care indică venitul, cheltuielile și profitul dintr-o perioadă dată, bilanțul care indică activele, pasivele și valoarea netă la o dată anume, situația fluxului de numerar sau a realizării numerarului, corelarea activului net cu imobilizările corporale și financiare, fișe cu principalii indicatori financiari. Proiecțiile financiare ale clientului vor acoperi cel puțin trei ani şi vor cuprinde următoarele: situația profitului şi pierderile, bilanțul, situația fluxului de numerar, orice note financiare care completează aceste situații. Pe baza foilor de calcul analişti de credite vor calcula diverşi indicatori financiari (de rentabilitate, de eficiență, de îndatorare şi de lichiditate) care îi va ajuta la evaluarea riscurilor. După evaluarea riscurilor se poate trece la stabilirea necesarului de credit. Constatarea analistului ca solicitantul este solvabil înseamnă că. în principiu, creditorul este gata să accepte ca societatea comercială să-i devină client. Dar cât de mare va fi creditul şi care sunt termenii de acordare sunt două chestiuni care depind de suma necesară clientului şi de capacitatea acestuia de a plăti datoria. Proiecțiile fluxului de lichidități oferă informații pentru ambele. Discuțiile privind proiecțiile cu conducerea societății comerciale i-au permis analistului să aprecieze capacitatea conducerii de a reacționa în situații de instabilitate şi să pregătească scenariul cel mai probabil. La sfârşitul acestui proces analistul de credite şi clientul cad de acord asupra necesarului de credit pentru solicitant. După stabilirea sumei necesare, analistul de credite recomandă structura creditului, respectiv termenii pe baza cărora va fi acordat creditul. Structura creditului conține o serie de elemente: suma, garanția, prețul, programele de rambursare, prezentarea de rapoarte, documentația, clauze speciale. Suma este stabilită prin proiecțiile făcute de analist pentru necesarul de credite şi poate fi diferită de suma inițiala a solicitantului. Garanția este plasa de siguranță a creditorului, în cazul în care debitorul nu poate să-şi plătcască dlatoria în întregime şi la timp. Prețul unui credit constă din dobândă şi taxe; dobânda se plăteşte la intervale de timp stabilite (lunar, trimestrial, anual) la închiderea bilanțului pentru restul de împrumut din perioada pentru care se plăteşte dobânda. Rata dobânzii este deseori exprimată prin rata de bază plus o primă de risc. În ce privește taxele care vor fi acestea sunt: taxa de angajare a creditului este deseori percepută pentru partea nefolosită dintr-o linie de credit aprobată (dobânda se plătește pentru partea folosită), taxa de evaluare pentru Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2018 23

a acoperi costul activității analistului de credite, taxa de supraveghere anuală, pentru a acoperi costul supravegherii creditului. Dobânda acoperă, în cazul creditorului, costurile legate de banii destinați creditării, riscul creditului şi marja de profit; taxele sunt o altă sursă de profit şi pot include sumele destinate rambursării costurilor creditorului. Programul de rambursare se stabileşte în funcție de proiecțiile fluxului de lichidități care arată capacitatea debitorului de a rambursa creditul. Creditorul nu cere o rambursare mai rapidă decât permite fluxul de lichidități. Programul de rambursare trebuie să aibă la bază scopul în care va fi folosit creditul. Pentru a fi siguri şi de scopul în care a fost folosit creditul, creditorii solicită din partea debitorilor rapoarte periodice. Astfel de rapoarte periodice pot fi transmiterea la timp a situațiilor financiare (trimestriale, fată verificare contabilă şi anuală, cu verificare contabilă), rapoarte prompte privind acțiunile şi evenimentele care ar putea afecta performanțele creditorului stabilite prin clauzele acordului de credite, rapoarte prompte privind orice situații care ar afecta datele de fundamentare a solvabilității pe baza cărora a fost aprobat creditul. Majoritatea creditelor au la bază, de regulă, un acord privind scopul creditelor care conține toți termenii și condițiile acceptate de debitor sau de creditor. Se mai poate acordul pentru garanție dintre garant și creditor stabilește garanția legală pentru obligația debitorului. Multe acorduri pentru acordarea de credite impun debitorului unele obligații sau restricții. Acestea reduc riscul pentru creditor. Aceste clauze speciale îl obligă pe debitor să respecte condițiile legate de lichiditate minimă, de indicatorii privind acoperirea dobânzii pentru împrumut şi/sau îndatorarea maximală, atâta timp cât mai rămâne o parte din credit. Alte clauze speciale privesc plata dividendului care poate fi condiționată de verificarea lichidității sau poate fi interzisă atâta timp cât mai rămâne o parte din credit. De asemenea, clauzele speciale pot interzice debitorul acordarea de drepturi preferențiale altor creditori sau pot interzice debitorului dreptul de a angaja alte credite fără acordul creditorului. Analiza calitativă presupune adunarea şi actualizarea tuturor informațiilor referitoare la responsabilitatea financiară a debitorului, determinarea scopului final al contractării împrumutului identificarea riscurilor cu care se poate confrunta debitorul şi estimarea seriozității şi implicării debitorului în respectarea angajamentelor asumate fată de bancă. 24 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2018

Principiile gestiunii riscului de credit Pentru limitarea pierderilor care decurg din neîncasarea la scadență a creditelor și dobânzilor aferente, se impune o gestionare atentă a riscului de credit, care se realizează a priori și a posteriori. Gestionarea este o primă etapă care presupune: divizarea și limitarea riscului, aprecierea calității (capacității de rambursare) a solicitărilor de credite, constituirea garanțiilor. A doua etapă, gestionarea a posteriori vizează și analiza portofoliului de credite și constituirea de provizioane, constituirea rezervei generale pentru riscul de credit. Divizarea riscurilor, care ține de gestiunea riscului de credit global, are ca obiectiv reducerea riscurilor prin diversificare, evitarea concentrării riscurilor prin diversificarea (economică și geografică) a plasamentelor. Limitarea riscurilor se realizează prin norme stabilite de fiecare bancă, dar şi prin măsuri stabilite de autoritatea monetară, opozabile tuturor băncilor. Limitarea autonormativă vizează limite interne pentru ponderea activităților riscante în fondurile proprii, plafoane de credite pe debitor, grup de debitori, sector de activitate, zonă geografică, etc. Pentru stabilirea capacității de rambursare a clientului (suma maximă care poate fi împrumutată de un client) se poate folosi o formulă care extrapolează în perioada viitoare media încasărilor zilnice în ultimul trimestru: unde: Cr = capacitatea de rambursare a împrumutului; I = încasările zilnice realizate de împrumutat în ultimul trimestru; P = perioada de valabilitate a creditului (zile); Ra = rata de actualizare. Nivelul creditului care poate fi acordat clientului se stabileşte deducând din capacitatea de rambursare valoarea împrumuturilor anterioare nerambursate de care a beneficiat solicitantul: C = Cr - Ca unde: C = nivelul creditului care poate fi acordat; Cr = capacitatea de rambursare; Ca = credite anterioare primite. Gestiunea riscului de credit are la bază două principii: diviziunea şi limitarea riscurilor. Diviziunea riscului de creditarea presupune evitarea concentrării riscurilor prin diversificarea plasamentelor şi a creditelor în Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2018 25

special, ştiut fiind faptul că concentrarea clienților într-un singur domeniu de activitate este relativ periculoasă pentru o bancă universală într-o perioadă de recesiune când pot interveni greutăți în exploatare. Pe de altă parte, întreprinderile de talie mare pot avea nevoie de creditare care să depăşească limita rezonabilă de angajament a unui singure bănci. In acest caz firmele recurg direct la piețe pentru a-şi asigura finanțarea fără intermediar sau se poate constitui un pool bancar din ansamblul băncilor unei singure întreprinderi mari. Această ultimă soluție are dezavantajul că diluează responsabilitatea băncilor participante dar şi avantajul divizării riscurilor. Pool-ul permite şi participarea băncilor mici la finanțarea marilor întreprinderi şi are şi autoritate mai mare în impunerea unui plan de redresare a debitorului în caz de dificultate. Limitarea riscurilor are caracter normativ şi autonormativ. In funcție de calitatea mediului economic şi de evoluțiile propriilor săi parametri, băncile îşi asigură limitarea riscurilor în două feluri: global şi analitic. Global se poate stabili o limită maximă pentru ponderea activităților (plasamentelor) riscante în total active sau relativ la capitalul bancar. Analitic se pot stabili plafoane de credite pe debitor, grup de debitori, sector de activitate sau zonă geografică pentru a preveni ca modificări semnificative ale sistemului economic a acestor grupe să afecteze negativ expunerea la risc. Pe de altă parte, banca centrală, ca autoritate bancară, îşi asumă responsabilitatea limitării expunerii consolidante la risc în cadrul sistemului bancar, stabilind norme cu caracter obligatoriu. Rolul autorității bancare este de impulsionare, control şi sancționare. Normele se referă la limitarea riscurilor şi vizează împrumuturile mari acordate clienților de către societățile bancare. Conform acestor norme, împrumut mare este atunci când suma tuturor împrumuturilor acordate unui singur debitor, depăşeşte l0% din capitalul propriu al societății bancare. Suma totală a acestor împrumuturi mari acordate debitorilor nu va putea depăşi de 8 ori nivelul capitalului propriu al societății bancare. împrumuturile mari acordate unui singur debitor nu poate depăşi 20% din capitalul propriu al unei societăți bancare. Indicatori ai riscului de creditare Cuantificarea expunerii globale a băncii la riscul de creditare se face prin analiza şi monitorizarea permanentă a unui sistem de indicatori care se grupează în trei categorii: indicatori de pondere, indicatori de dinamică şi indicatori relativi de corelare a activelor cu capitalul bancar. Indicatorii de pondere exprimă procentual, la un moment dat, structura activelor bancare sau a portofoliului de credite. Ca indicatorii de risc se 26 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2018

utilizează: credite totale raportate la totalul active, cu cât ponderea creditelor în total active este mai ridicată, cu atât activitatea bancară este percepută ca fiind mai riscantă, de aceea prin politica de creditare se pot stabili un plafon al acestei măsuri şi/sau praguri de alertă; credite de calitate medie raportate la credite totale exprimă direct ponderea creditelor de calitate inferioară în total credite, credite de calitate medie cuprind credite în observație plus creditele substandard şi cele îndoielnice și pierderi la portofoliu de credite raportate la valoarea totală a portofoliului de credite; valoarea acestui raport trebuie să fie cât mai mică pentru ca portofoliul să fie gestionat eficient din punct de vedere al nivelului de creditare. Această mărime serveşte şi drept reper pentru stabilirea rezervelor la portofoliul de credite din care sunt acoperite aceste pierderi. Indicatorii de dinamică exprimă evoluția în timp a unor indicatori valorici a căror mărime este corelată cu evoluția riscului de creditare post factum. Din categoria acestor indicatori pot fi utilizați: dinamica fondului de rezervă pentru acoperirea pierderilor la portofoliu de credite exprimă (post factum) felul în care conducerea băncii anticipă evoluția expunerii la riscul de creditare: cu cât creşterea rezervelor planificate pentru care se constituie provizioane este mai mare, cu atât se poate presupune că banca anticipă pierderi mai mari şi că deci, este de aşteptat o scădere a calității portofoliului de credite și dinămica activelor şi, mai ales, a creditelor totale, sunt interpretate ca indicatori ai riscului de creditare atunci când exprimă o creştere accelerată, acesta fiind un factor perturbator până la restabilirea unui nivel rezonabil de echilibru între capacitățile bancare de prelucrare a informației şi volumul acestuia. Indicatorii relativi, de corelare a activelor bancare cu capitalul şi fondurile bancare, sunt sugestivi deoarece dau o expresie cantitativă a raportului dintre expunerea la risc şi sursa de finanțare a acestei expuneri. Concluzii Din cele prezentate de autori se desprind câteva concluzii teoretice și practice. În primul rând, creditele bancare reprezintă o necesitate a asigurării resurselor financiare pentru dezvoltarea armonioasă a unor societăți comerciale și a economiei naționale în ansamblu ei. De aceea, asigurarea de surse de finanțare atrase prin credite este uzual și practicată de majoritatea agenților economici dar și de populație. Având în vedere gradul extins al utilizării creditelor bancare se pune problema analizei permanente a perspectivei apariției unor riscuri de creditare. În funcție de strategia și managementul asigurat de fiecare bancă, efectele riscurilor bancare care se pot declanșa pot fi Revista Română de Statistică - Supliment nr. 8 / 2018 27

prevăzute, așa încât să se considere și unele măsuri anticipative de intervenție. Pe de altă parte, acestea trebuiesc incluse în planul de gestiune a riscului de credit. Gestionarea riscului de credit este importantă pentru fiecare bancă, în sensul că, pentru analiză și urmărire permanentă a modului în care se realizează derularea creditelor își pot găsi și întreprinde măsuri de redresare. În teoria generală a creditelor acestea sunt supuse riscului. Pe de altă parte, riscul de creditare și alte riscuri pot conduce la pierderi uriașe mergând până la insolvența și falimentul sistemului bancar. România a parcurs o asemenea etapă în care o serie de bănci au intrat în insolvență și apoi în faliment tocmai datorită lipsei de experiență și a unei gestiuni defectuoase a riscului. Ca o concluzie finală, putem aprecia că acordarea creditelor este o ncesitate a economiei moderne, dar gestiunea derulării creditelor și a riscurilor de creditare care pot să apară este mult mai importantă din punct de vedere al societății și sistemului bancar românesc. În acest sens, trebuie avute în vedere și cerințele acordurilor de la Basel care limitează acordarea creditelor, plafonarea acestora, precum și realizarea și constituirea resurselor de creditare la nivel de siguranță. Banca națională este cea care asigură și monitorizează activitatea bancară, un rol important fiind pus pe modul în care sunt gestionate riscurile de credit. Bibliografie 1. Anghel, M.G. (2015). Analiză fi nanciar-monetară, Editura Economică, Bucureşti 2. Anghelache, C. and Bodo, G. (2018). General Methods of Management the Credit Risk. International Journal of Academic Research in Accounting, Finance and Management Sciences, 8 (1), 143-152 3. Anghelache, C., Sfetcu, M., Bodo, G. and Avram, D. (2017). Theoretical notions about bank risks. Romanian Statistical Review, Supplement, no. 11, pp. 33-42 4. Anghelache, C. (2010). Metode şi modele de măsurare a riscurilor şi performanțelor financiar-bancare, Ediția a II-a, Editura Artifex, Bucureşti 5. Cipovova, E. și Dlaskova, G. (2016). Comparison of Different Methods of Credit Risk Management of the Commercial Bank to Accelerate Lending Activities for SME Segment, European Research Studies, vol. 19, issue. (4), 17-26 6. Delis, M. and Kouretas, G. (2011). Interest rates and bank risk-taking. Journal of Banking & Finance, 35 (4), 840-855 7. Gasha, J.G. et al. (2009). Recent Advances in Credit Risk Modeling, International Monetary Fund in IMF Working Papers 8. Gavalas, D. and Syriopoulos, T. (2014). Bank Credit Risk Management and Rating Migration Analysis on the Business Cycle. International Journal of Financial Studies, vol 2(1), pp. 122-143 9. Popescu, A.M. (2018). The Main Theoretical Aspects Regarding Bank Risks: Models for their Management. International Journal of Academic Research in Accounting, Finance and Management Sciences, 8 (1), 153 160 10. Sfetcu, M. (2008). Lending Risk The quality function of banking loan portfolio, Revista Română de Statistică Supliment, 10, 29-48 28 Romanian Statistical Review - Supplement nr. 8 / 2018