VIZITA PREŞEDINTELUI CHARLES DE GAULLE ÎN ROMÂNIA, MAI 1968

VIZITA PREŞEDINTELUI CHARLES DE GAULLE ÎN ROMÂNIA, 14 19 MAI 1968 Liviu Sadowsky* Cuvinte-cheie: Nicolae Ceauşescu, regim comunist, relaţii internaţionale, Charles de Gaulle, negocieri bilaterale Keywords: Nicolae Ceaușescu, communist regime, international relations, Charles de Gaulle, bilateral negotiations Vizita istorică a președintelui Charles de Gaulle în România a fost planificată, inițial, să aibă loc în luna iunie 1967, însă datorită izbucnirii conflictului militar dintre Israel și țările arabe, (rămas în istoria conflictelor militare sub titulatura de Războiul de șase zile ) a fost amânată pentru luna mai a anului următor. Anul 1968 a fost, fără îndoială, anul de grație al regimului Ceaușescu când a avut loc o deschidere remarcabilă către cancelariile occidentale, o adevărată ofensivă diplomatică al cărui promotor a fost, fără îndoială, Nicolae Ceaușescu, secondat într-un mod determinant de eminența cenușie, Ion Gheorghe Maurer. În această perioadă, Nicolae Ceaușescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, era perceput în majoritatea cancelariilor occidentale ca un contestatar virulent al dominației sovietice în lagărul comunist est-european. Asistăm chiar la o adevărată deschidere, în comparație cu teribilii ani 50 ai stalinismului, o redescoperire și chiar o redefinire a istoriei naționale, în limitele dogmatice impuse de ideologia comunistă, reîntoarcerea la sentimentul național, atribuindu-i-se dictatorului comunist intenția că a încercat să inventeze o versiune proprie de comunism național. 1 Occidentul a fost sedus de retorica sa axată pe mitul independenței fată de Moscova, cheia de boltă a politicii externe ceaușiste. În acest context, relațiile franco-române deveniseră atât de apropiate * Universitatea Ştefan cel Mare Suceava, Studii doctorale, str. Universității, nr. 13, e-mail: liviusadowsky@yahoo.com 1 Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie a comunismului Românesc (București: Humanitas, 2014), 232. BANATICA, 29 2019

432 Liviu Sadowsky încât, în 1964, de Gaulle a oferit sprijin militar în cazul în care România ar fi fost invadată de trupele Tratatului de la Varșovia. 2 În ciuda opoziției manifestată cu ostentație de Moscova, Ceaușescu își ia în serios rolul de copil teribil al lăgărului est-european și întreprinde primele acțiuni de frondă spre mult clamata independență: în ianuarie 1967, statul comunist român a fost primul care stabilește relații diplomatice cu Republica Federală Germană, iar în august, același an, Ceaușescu l-a primit oficial pe carismaticul vice-cancelar și ministru de externe Willy Brandt. În același an 1967, România, în ciuda presiunilor diplomatice ale Moscovei, a fost singurul stat comunist care a păstrat legăturile diplomatice cu Israelul, după ce armata israeliană a umilit practic armatele arabe în așa-zisul Război de șase zile. Vizita președintelui de Gaulle în România, în perioada 14 18 mai 1968, reprezintă, din mai multe puncte de vedere, o premieră absolută pentru regimul comunist de la București. A fost nu numai prima vizită a unui președinte francez după căderea Cortinei de Fier, ci și prima vizită a unui șef de stat occidental de mare anvergură și notorietate care, prin prezența sa la București, practic legitima un regim și încuraja, în același timp, tendințele de desprindere ale lui Ceaușescu de sub tutela atotputernică a Kremlinului. Charles de Gaulle, președintele Republicii Franceze, și Nicolae Ceaușescu, Președintele Consiliului de Stat al României, aparțineau evident unor generații diferite, aveau o educație și un profil moral care nu aveau absolut nimic în comun, aveau principii, ideologii și valori total opuse, dar aveau și preocupări comune legate de anumite probleme de politică externă și relații internaționale. În ceea ce privește personalitatea lui de Gaulle, marele maestru al cuvântului, a fost adulat și contestat poate în egală măsură. Teatralitatea sa realmente pompos-patetică, în contradicție cu totala sa neputință, și naționalismul său intolerant îl făceau să apară ca o piedică în calea ordinii mondiale, pe care americanii se gândeau s-o realizeze după război. 3 Inițiatorul unei politici externe foarte active, căreia i-a impregnat o anumită notă de originalitate, sintetizată în sintagma politica gaulistă, de Gaulle a fost perceput în unele cancelarii Occidentale (și peste Atlantic), ca fiind un personaj incomod, arogant, rigid și cel mai aprig contestatar al noii ordini mondiale care s-a cristalizat după 1945. De Gaulle, deși democrat, a fost susținător al necesității unui guvern puternic și un gardian zelos 2 Larry Watts, Ferește-mă, Doamne de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România (București: RAO, 2012), 502. 3 Thomas Nicklas, Charles de Gaulle. Un erou în epoca democratică (București: Saeculum I.O., 2012), 58.

Vizita preşedintelui Charles de Gaulle în România, 14 19 mai 1968 433 al suveranității franceze- un antibritanic, antiamerican și, inițial, atât antigerman, cât și împotriva CEE. 4 Din mărturiile consemnate de foștii colaboratori apropiați ai lui Ceaușescu, putem trage concluzia că singurul lider occidental care l-a impresionat în mod semnificativ a fost președintele de Gaulle. La întrebarea față de care alt om politic din lume avea admirație Ceaușescu, cu cine ar fi dorit să semneze?, fostul ministru de externe al României Corneliu Mănescu a comentat: nu am simțit să aibă admirație față de cineva. Totdeauna căuta defectele la cei care-i cunoștea. Nu calitățile. De Gaulle cred că-l impresionase. Și pe el și pe ea. 5 În același context, la întrebarea Care a fost cel mai bun moment din cariera dumneavoastră? întrebarea adresată lui Ion Gheorghe Maurer, acesta a răspuns: Discuțiile pe care le-am avut cu de Gaulle. De Gaulle era un om cu idei foarte interesante și o minte foarte deschisă care-l făceau să fie foarte plăcut. 6 Același personaj, Ion Gheorghe Maurer, în cadrul ședinței Biroului Politic al C.C. al PMP din 4 august 1964, creionează un mic portret al marelui om de stat francez care, probabil, a stârnit unele invidii și resentimente în rândurile auditoriului: Am să vă redau puțin persoana lui de Gaulle. Eu am fost câștigat pentru că, de la bun început, am câștigat simpatia lui Joxe. De Gaulle are în jurul lui câțiva oameni: Joxe, Couve de Murville și nu mai vorbesc de Pompidou care este un om foarte cult, foarte talentat. Și Joxe căruia îi câștigasem simpatia, mi-a spus: bagă de seamă, de Gaulle este un om special, un mare burghez pentru că el și toată familia lui sunt băgați în toată industria franceză, de Gaulle în afară că are multe idei ale timpului sau ale viitorului, el este un aristocrat de cea mai bună tradiție aristocratică, este de o politețe excesivă, însă distant; convins fiind că trebuie să i se acorde respect și pentru el și pentru Franța. 7 Vom încerca să reconstituim acest important eveniment în desfășurarea sa cronologică, să surprindem cele mai interesante aspecte, întîmplări, relatări, comentarii, unele mici picanterii, apelând cu predilecție la documentele vremii, marea lor majoritate păstrate în Arhivele Naționale ale României. Iată cum descrie poeta și eseista Sanda Stolojan (nepoata scriitorului Duiliu Zamfirescu), în calitate de translatoare oficială, plecarea lui de Gaulle de la Paris: la aeroportul oficial Orly, Președintele Republicii și-a luat rămas bun de la guvernul venit să-l salute. Am recunoscut printre miniștri pe Alain Peyrefitte, pe Pierre 4 Norman Davies, O istorie a Europei (București: RAO, 2011), 935. 5 Lavinia Betea, Partea lor de adevăr, Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceaușescu și Iliescu. Convorbiri. Maurer și lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României. Convorbiri neterminate cu Corneliu Mănescu (București: Compania, 2008), 541. 6 Ibid., 361. 7 Arhivele Naționale Istorice Centrale (A.N.I.C.), Fond C.C. al P.C.R/Cancelarie, dosar nr.33/1964, Stenograma ședinței Biroului Politic al C.C.al P.M.P din ziua de 4 august 1964, f.16.

434 Liviu Sadowsky Messmer și pe viitorul președinte, Georges Pompidou. Generalul strânse mâinile și trecu repede pe covorul roșu până la avion, în timp ce dădea onorul și se întona Marsilieza. Lăsăm în urma noastră la Paris, o atmosferă neliniștitoare. Tulburările din ultimile două zile întunecaseră ceea ce ar fi trebuit să fie o plecare sărbătorească. 8 În conformitate cu regulile protocolare, președintele de Gaulle și Nicolae Ceaușescu au trecut în revistă garda de onoare. Deși regimul comunist de la București nu obișnuia să pună în scenă manifestații de anvergură în cinstea unui lider occidental, întâmpinarea generalului de Gaulle a fost prima excepție notabilă de la această regulă. Zeci de mii de bucureșteni (după unele surse franceze, peste 500.000) prezenți pe traseul de la aeroportul Băneasa până în centrul capitalei, i-au făcut o primire cu adevărat entuziastă președintelui francez. Discursurile și alocuțiunile generalului de Gaulle stârneau ovații și aclamații în rândurile românilor, chiar înainte de a fi traduse, iar momentele deveneau cu adevărat electrizante atunci când președintele Franței rostea frazele în limba română: Tuturor românilor le aduc astăzi salutul pe care toți francezii îl trimit din toată inima, Trăiască România! 9, cuvinte rostite pe aeroportul Băneasa. Avem toate motivele să credem că această primire entuziastă, călduroasă, făcută de bucureșteni președintelui de Gaulle era o manifestare de sinceritate și simpatie, nedisimulate. Poporul bucureștean relata Sanda Stolojan, îi făcea Generalului o primire spontană. Venise din proprie inițiativă pe parcursul traseului. Contrastul cu demonstrațiile de masă, cu manifestațiile comandate pe care le cunoșteam înainte, era izbitor. 10 Un alt martor ocular al acestui eveniment istoric, de astă dată din cealaltă tabără, generalul maior de securitate C. Popa, aghiotantul desemnat pe lângă persoana președintelui de Gaulle, într-o notă informativă a relatat cele mai importante aspecte ale vizitei, dintre care vom reda doar câteva: Generalul de Gaulle și soția sa au părut deosebit de impresionați de mulțimea care aclama pe străzi. Permanent, generalul s-a ridicat în picioare, salutând și mulțumind. În drum către Palatul Consiliului de Stat, la orele 17,50 m-a bătut de câteva ori pe umăr spunându-mi: E ceva nemaipomenit, e extraordinar, e magnific, domnule general. Tot atunci, așezându-se jos în mașină, a spus soției sale: Vezi, ce ți-am spus despre București, vezi ce primire, ce oameni, ce căldură de sentimente. 11 În continuarea notei sale informative, generalul român de securitate reproduce o conversație cu colonelul francez Flohic, șeful de protocol al generalului de Gaulle, care l-a însoțit în toate vizitele sale externe. Colonelul Flohic mi-a 8 Sanda Stolojan, Cu de Gaulle în România (București: Albatros, 1992), 10. 9 Scânteia, nr. 7703 (15 mai 1968). 10 Stolojan, Cu de Gaulle în România, 12. 11 A.N.I.C., fond C. C. la P.C.R., Secția Relații externe, vol IV, dosar nr.64/1968, f. 69.

Vizita preşedintelui Charles de Gaulle în România, 14 19 mai 1968 435 relatat că, în timp ce președintele se pregătea pentru vizită la Colombey-lesdeux-eglise, i-a spus să învețe și el câteva cuvinte, măcar în limba română, fiindcă România va fi cea mai importantă țară din sud-estul Europei, adăugând: Este o țară bogată, cu o mare valoare spirituală și o politică foarte îndrăzneață, deși situația geografică n-o favorizează. Când va deveni complet industrializată, România se va impune multor țări azi mai dezvoltate. Continuând redarea dialogului dintre colonelul Flohic și de Gaulle, acesta din urmă îi reproșa profesorului că nu l-a învățat bine poloneza, pentru vizita făcută anul precedent în Polonia, adăugând: Dar Polonia are numai trecut, pe când România are Viitor. 12 Remarcabile aprecieri făcute de un președinte francez la adresa României! Din păcate, evoluția ulterioară a evenimentelor nu a confirmat, încă, nici în anul centenarului Marii Uniri, aceste afirmații cu valoare premonitorie. Serviciul de Protocol al președintelui de Gaulle, dând dovadă de un remarcabil profesionalism, prin toate activitățile sale, nu făcea decât să întărească imaginea și prestigiul personal al generalului. În timpul vizitelor clasificate ca fiind mai importante, generalul dând dovadă de un adevărat talent lingvistic, învăța să rostească și câteva fraze în limba poporului pe care îl vizita, o rețetă sigură pentru un succes popular al vizitei și, în același timp, o dovadă incontestabilă că Franța știa să prețuiască spiritualitatea, istoria, cultura și drepturile altor națiuni. Cum era și firesc, mediile de informare străine au acordat un mare interes acestei vizite. Din multitudinea de informații de presă, care prin mesajele transmise au amplificat dimensiunile acestei vizite, cu adevărat istorice, din evidente rațiuni de spațiu, am selectat doar prezentarea făcută de Pierre Levy, corespondent la Paris al agenției Associated Press. Membru al suitei prezidențiale (în ultimii zece ani l-a însoțit pe de Gaulle în toate călătoriile sale din străinătate), explică atmosfera călduroasă a vizitei nu numai prin personalitatea președintelui de Gaulle, ci și prin faptul că acesta angajează un dialog fructuos cu o personalitate care evoluează spectaculos, Ceaușescu, al cărui curaj pare de-a dreptul miraculos ziariștilor francezi. Meritul echipei conducătoare române este că pe plan intern și extern a înfăptuit mai mult decât Yugoslavia, deși, mai târziu, mai puțin decât își propune Cehoslovacia, fără a se expune pericolelor și presiunilor la care s-au expus aceste țări. 13 Singura întrevedere tête-à-tête, între generalul de Gaulle și Nicolae Ceaușescu a avut loc în după amiaza zilei de 14 mai, într-un ton destins, chiar relaxat, care a scos în relief remarcabila personalitate a lui de Gaulle care și-a 12 Ibid., 69. 13 A.N.I.C., fond C.C. al PC.R., Secția relații externe, vol IV, dosar nr. 64/1968, f.59.

436 Liviu Sadowsky eclipsat interlocutorul. A urmat apoi un adevărat expozeu de politică externă și relații internaționale, de istorie modernă și contemporană, rezumând în mod exhaustiv, practic, toate problemele de pe agenda diplomatică a Franței, și nu numai. În numele delegației române, Ceaușescu și-a exprimat dorința, care urma să se materializeze într-un target ambițios, greu, dacă nu chiar imposibil de realizat, asemănător cu proiectul unui plan cincinal stahanovist, astfel încât relațiile economice româno-franceze să se dezvolte, iar în următorii ani Franța să ocupe, dacă va fi posibil, primul loc între țările occidentale cu care România întreține relații economice. 14 Chiar dacă președintele de Gaulle a marșat, volens-nolens, la acest obiectiv ambițios, totuși nu a afișat același optimism ca și Ceaușescu, afirmând că și Franța dorește o intensificare a schimburilor economice cu România, dar că mai este un drum lung de parcurs și că reușita acestui proiect ambițios depinde și de măsura în care mărfurile exportate de România să fie cerute și să facă față cerințelor pieței franceze. Cu alte cuvinte, de Gaulle îi transmitea omologului său român că într-o piață concurențială, într-o economie liberă, nu planificată aberant, cum era economia românească, criteriile calității și performanței tehnologice ale produselor sunt primordiale. Cu siguranță că Ceaușescu nu auzise de dictonul latinesc non multam sed multum. În dimineața zilei de 15 mai 1968, Charles de Gaulle a ținut un discurs memorabil sub cupola încărcată de istorie a clădirii Marii Adunări Naționale din Dealul Patriarhiei. Cu puțin timp în urmă, ar fi fost aproape de neimaginat, pentru mulți dintre români, ca un important lider al lumii libere, situată dincolo de Cortina de Fier, să se poată adresa poporului român. Acest discurs, ca și celelalte ținute de președintele de Gaulle în România, au avut ca efect entuziasmarea românilor, obișnuiți să asiste la cuvântările unor lideri comuniști, români sau străini, rostite în acea invariabilă, impersonală, ternă și ucigător de plictisitoare limbă de lemn. Oratoria și retorica nu erau pe placul liderilor comuniști sau încă nu erau asimilate în arsenalul lor de comunicare. Era mult mai comodă și mai sigură citirea unor pagini, opera unor literați, unii cu aură divină școliți pe la academiile comuniste de tipul Ștefan Gheoghiu, care excelau în compunerea unor texte fără sare și piper, adică a unor texte lungi și dezlânate, cu stereotipuri obsesive și truisme imbecile, care ar fi trebuit să fie mobilizatoare și entuziaste, dar care, de cele mai multe ori, aveau un efect contrar. Iar în această realitate butaforică și absurdă, aplauzele și ovațiile controlate, susținute și întreținute frenetic de aplaudaci, de obicei, securiști răspândiți strategic printre participanții la adunări, trebuiau să exprime entuziasmul auditoriului și să dea, din când în când, o binemeritată pauză cititorului de text. 14 Ibid., 21.

Vizita preşedintelui Charles de Gaulle în România, 14 19 mai 1968 437 Ceaușescu, un ucenic desăvârșit al limbajului de lemn, era extrem de stresat de libertatea de exprimare a președintelui de Gaulle. Momentul de apogeu al discursului, care a electrizat efectiv auditoriul, a fost pledoaria în favoarea statului național când generalul a citat o frază din marele poet național Mihai Eminescu: Vrem un stat național, nu un stat cosmopolit! Vizita făcută de președintele de Gaulle la Universitatea din București, cât mai ales discursul ținut în fața studenților români, a constituit o experiență și o oportunitate unică pentru tinerii români care au fost realmente seduși atât de mesajul transmis, cât mai ales de personalitatea marelui om de stat francez. Din nou, de Gaulle nu a ratat ocazia pentru a rosti o frumoasă frază poetică, binențeles, în limba română: Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim. 15 În același timp, președintele, referindu-se la vizita făcută la Universitatea din București, a arătat că a fost deosebit de mișcat de primirea făcută, de discursul de primire rostit în limbile franceză și latină, de calitatea corpului profesoral. A arătat că din discuțiile avute cu corpul didactic a reținut ideea că admiterea în facultățiile din România se face pe bază de examen, măsură pe care o consideră foarte judicioasă. 16 În desfășurarea celor patru zile de vizită, președintele de Gaulle a realizat un adevărat tur de forță, a avut un contact foarte apropiat cu mari mulțimi de oameni entuziaști, în fața cărora a ținut discursuri electrizante, nu numai în capitală ci și în provincie, în centre urbane, precum Craiova, Pitești, Slatina, Târgoviște, Găești, Topoloveni și Ploiești. Acest traseu nu a fost ales la întâmplare, iar localitățile au fost selectate în funcție de anumite criterii, cum ar fi gradul de prezență economică sau culturală franceză sau chiar în funcție de anumite persoane, pe care generalul a dorit să le revadă, după foarte mulți ani. Nimic nu a fost lăsat la jocul hazardului, totul a fost minuțios pregătit și chiar traseul a fost prestabilit și negociat, așa după cum rezultă din notele și intensa corespondență diplomatică. Astfel, într-o depeșă diplomatică destul de amplă și bine argumentată, secretarul ambasadei României la Paris, informează partea română că: lui de Gaulle îi place că traseul vizitei să fie astfel stabilit, încât să nu se întoarcă pe același drum. Îi place să călătorească, dacă se poate ziua, și, uneori, dacă vede oameni, se oprește ca să schimbe câteva cuvinte cu ei. În situația în care delegația se deplasează de la un oraș la altul cu mașinile, pe distanțe lungi, de Gaulle preferă mașina închisă. La intrarea în oraș vrea mașină descoperită pentru a privi masele care îl salută și să le răspundă. 17 Oficialitățile comuniste române au respectat aceste dorințe, punând la dispoziția lui de Gaulle 15 Scânteia, nr.7707 (19 mai 1968). 16 A.N.I.C., fond al C.C. al P.C.R., Secția Relații externe, vol IV, dosar nr. 64/1968, f. 34. 17 Arhivele Ministerului Afacerilor Externe (A.M.A.E.): Fond Telegrame Paris (1968), nr.72641/ 6 mai 1968, f. 2.

438 Liviu Sadowsky și a delegației ce-l însoțea automobile Mercedes în București și Opel Amiral în provincie. În același context al preparativelor vizitei, într-o altă notă a ambasadei se specifica faptul că: lui de Gaulle îi plac edificiile, construcțiile industriale moderne, îl încântă peisajul și îl impresionează monumentele istorice. Are un respect deosebit pentru combatanți, un cult pentru eroi. Îl bucură mult parăzile și onorurile militare, precum și recepțiile cu multă lume în locurile pe care le vizitează și, dacă se întâmplă să fie vreun loc unde a fost vreo luptă comună cu armatele franceze, acesta îl emoționează până la lacrimi. 18 Unica similitudine dintre cei doi lideri politici era apetența nedisimulată pentru a ține discursuri în fața unor mulțimi impresionante de oameni. Venind în întâmpinarea acestei dorințe, adjunctul ministrului de externe, George Macovescu, jucând rolul unui adevărat maestru de ceremonii ad-hoc, marșează pe ideea constituirii unor mari mase de oameni care să declanșeze un entuziasm popular, potențat și stimulat de prezența lui Nicolae Ceaușescu. Având în vedere caracterul politic pe care președintele Republicii Franceze dorește să-l imprime vizitei sale în Craiova și deplasării cu mașina pe ruta Slatina-Pitești- Târgoviște-Ploiești-București, regiune cu vechi tradiții istorice, propunem să se analizeze oportunitatea ca la mitingul de la Craiova să ia cuvântul și președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu, care să-l însoțească apoi pe generalul de Gaulle în călătoria sa la București, pe ruta de mai sus, pe parcurs, în orașe și sate, populația să salute pe cei doi șefi de state. 19 Vizita de la Craiova, pe lângă componenta sa economică, evident primordială în desfășurarea deplasării din Bănie, a relevat și aspecte mai puțin devoalate publicului larg, legate de anumite trăiri emoționale ale cuplului Yvonne și Charles de Gaulle. Cercetătorii și jurnaliștii care au scormonit părțile mai puțin expuse ale acestei vizite, au fost intrigați de atașamentul și atenția deosebită arătată de doamna de Gaulle pentru copiii mai puțin favorizați de destin. După ce la București, însoțită de Elena Ceaușesu, soția generalului de Gaulle a făcut o vizită la maternitatea Polizu, la Craiova, Yvonne de Gaulle nu și-a însoțit soțul în vizita făcută la obiectivele industriale din Bănie, ci a ales să viziteze Casa Copilului din Craiova. Dacă vizita s-ar fi produs după anul 1990, când Occidentul era oripilat și șocat să afle despre drama a zeci de mii de copii români abandonați în orfelinatele de stat, unde luptau efectiv pentru supraviețuire, dramă și revoltă, în același timp, care a sensibilizat lumea liberă și a solidarizat-o cu acești copii? În 1968, situația copiilor români din orfelinate 18 Ibid., f. 2. 19 A.M.A.E., George Macovescu, nota nr. 549 din 14.03.1968, către Secția Relațiilor Externe al C.C. al P.C.R., f.3 4.

Vizita preşedintelui Charles de Gaulle în România, 14 19 mai 1968 439 era incomparabil mai bună, iar numărul copiilor abandonați era semnificativ mai mic. Atunci de ce doamna Yvonne de Gaulle a ales să viziteze tocmai acest obiectiv? Răspunsul îl găsim, poate, în propria dramă a familiei de Gaulle: la 1 ianuarie 1928, în familia de Gaulle se năștea Anne de Gaulle, fiica cea mică care suferea de sindromul Down. Pentru de Gaulle, fiica sa a fost un talisman atât la propriu, cât și la figurat. La 22 august 1962 a avut loc atentatul din Petit Clamart: un glonte care a străpuns mașina prezidențială a fost deviat de rama fotografiei Annei, pe care doamna de Gaulle o avea asupra ei, fotografie de care era nedespărțită... Referindu-se la acest atentat eșuat Generalul a criticat disprețuitor calitățiile de trăgător ale atentatorilor: Dragă prietene, acești oameni trag ca porcii, îi spunea la telefon noului său prim-ministru, George Pompidou. 20 Prezența lui de Gaulle la Craiova nu a fost întîmplătoare. Pe lângă vizitele la obiective economice, emblematice, majoritatea construite în parteneriat româno-francez, mitinguri populare, discursuri, cine festive, generalul de Gaulle și-a rezervat o reîntâlnire emoționantă, după zeci de ani. Președintele francez s-a întîlnit cu un general român în rezervă, Polihron Dumitrescu, cu care a fost coleg și bun prieten la Școala Superioară de Război de la Paris, promoția 1920, școală pe care generalul român o absolvise strălucit ca șef de clasă. Or, în fața acestui vechi camarad, generalul de Gaulle a făcut un gest de mare noblețe militară: i-a prezentat onorul. Autoritățiile comuniste române, intrate în alertă, l-au căutat cu mare promptitudine pe colegul și prietenul lui de Gaulle, generalul Polihron Dumitrescu, pe care l-au găsit trăind într-o mizerie umilitoare și degradantă, i-au recunoscut gradul de general, făcându-i și o pensie conform gradului militar, i-au dat chiar și o casă mobilată. Câtă generozitate din partea oficialităților comuniste române față de colegul și prietenul lui de Gaulle! Politrucii de atunci, au devenit precursorii unei emisiuni de mare audiență, pe un actual post tv comercial, emisiune intitulată sugestiv, Visuri la cheie! În data de 18 mai 1968 au avut loc ultimile convorbiri oficiale dintre Președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu, și Președintele Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle. Este interesant de văzut ce impresie a făcut Ceaușescu asupra lui de Gaulle. Cu toate că în intervențiile sale oficiale, publice, de Gaulle spunea că este o personalitate politică de mare valoare, se pare că altfel stăteau lucrurile în realitate. Președintele francez fusese cu siguranță dezamăgit de discursul duplicitar al lui Ceaușescu, atunci când se referea la necesitatea desființării simultane a celor două blocuri militare din Europa. În loc să părăsească Tratatul de la Varșovia (probabil că ar fi fost o acțiune sinucigașă pentru regimul de la București), 20 Nicklas, Charles de Gaulle, 106.

440 Liviu Sadowsky Ceaușescu s-a mulțumit, în viziunea lui de Gaulle, să-și clameze independența și o oarecare libertate de acțiune în interiorul tratatului, așa cum se va întâmpla câteva luni mai târziu, în august 1968, după evenimentele dramatice de la Praga. În loc să adopte măsuri reale și consistente de liberalizare a regimului comunist, Ceaușescu a preferat o cosmetizare de fațadă, prostindu-și interlocuitorii (dar nu și pe de Gaulle) cu teoria că regimul comunist a fost instalat în România prin voința suverană a poporului român și nu de tancurile sovietice eliberatoare. După încheierea vizitei prin țară, de Gaulle s-a întîlnit cu Maurer la Ambasada Franței, căruia generalul i-a arătat o reală simpatie și prețuire și căruia i s-a confesat asupra impresiei pe care i-o făcuse Ceaușescu Un țăran mincinos, l-ar fi caracterizat de Gaulle, conform mărturiei fostului premier român, Ion Gherghe Maurer. Drept mărturie a prețuirii acordate lui Maurer, președintele de Gaulle a făcut propunerea de a decora pe președintele Consiliului de Miniștri al României cu Marea Cruce a Legiunii de Onoare, pentru a sublinia recunoașterea aportului adus de premierul la dezvoltarea relațiilor româno-franceze. Această idee a fost ulterior abandonată, din rațiuni politico-diplomatice, pentru a nu fi lezate sensibilitățiile și orgoliile lui Ceaușescu care, totuși, era liderul autoritar al regimului de la București. Pe cale de consecință, Marea Cruce a Legiunii de Onoare i-a fost înmânată lui Nicolae Ceaușescu, Președintele Consiliului de Stat, iar lui Gheorghe Maurer i-a fost îmânată Marea Cruce a Ordinului de Merit. Datorită agravării crizei sociale și politice din Franța, președintele de Gaulle a fost nevoit să părăsească România în seara zilei de 18 mai, cu o zi mai devreme fată de proiectul inițial al vizitei. Scurtarea intempestivă a vizitei cu o zi a fost înțeleasă de oficialitățiile comuniste de la București ca un caz de fortă majoră, și nu ca un afront adus României. Încă din după-amiaza zilei de 16 mai, când de Gaulle era la Craiova, delegația franceză primise știri alarmante din Franța, iar mai mulți membri ai delegației franceze au încercat să-l determine pe președintele de Gaulle să-și scurteze vizita în România. În mod indubitabil, vizita președintelui de Gaulle în România a constituit o încununare a acțiunilor întreprinse, de redescoperire a unor legături priveligiate între cele două națiuni, care au existat într-un trecut nu prea îndepărtat. Dacă această vizită a primului președinte francez în România a constituit, fără îndoială, un apogeu, o culme greu de escaladat, ceea ce a urmat a fost o stagnare și chiar un recul dramatic al relațiilor dintre regimul comunist de la București (înscris tot mai mult pe o traiectorie totalitară, dictatorială și aberantă prin cultul personalității, de sorginte asiatică) și președinții francezi care i-au succedat lui de Gaulle. Este aproape un truism să afirmăm că nimeni nu poate contesta importanța

Vizita preşedintelui Charles de Gaulle în România, 14 19 mai 1968 441 istorică a vizitei președintelui de Gaulle în România. În acest context s-a ridicat totuși întrebarea, cine a avut mai mult de câștigat în urma acestei vizite: Ceaușescu sau de Gaulle? Dacă ar fi să preluăm pur și simplu, fără o aanaliză critică, concluzia teoreticienilor dogmatici ai regimului comunist de la București, atunci câștigătorul ar fi fost de Gaulle. Proporțiile pe care le-a luat mișcarea studențească, unirea într-o oarecare măsură a acesteia cu mișcarea revendicativă (evenimente care puteau să-l determine pe președinte să-și amâne vizita) sunt de natură să slăbească regimul gaullist; în această situație, vizita în România contribuie la ridicarea prestigiului gaulliștilor și, în aceast cadru, președintele își atribuie o importanță și mai mare. 21 Această scurtă analiză nu poate fi interpretată decât ca o hiperbolizare, ca multe altele, a propagandei de la București. Credem că mult mai aproape de adevăr este concluzia trasă de un participant la acest eveniment: Paradoxul istoriei sau fatalitatea au vrut ca această vizită simbolică să aibă loc în plină ascensiune politică a lui Ceaușescu. Prestigiul Generalului l-a plasat pe Ceaușescu pe orbita internațională, atribuindu-i dimensiunile unei personalități importante printre oamenii de stat din Est. Reputația sa în Occident i-a permis să-și întărească poziția în interior, în acei ani când, prin uneltiri, și-a înlăturat rivalii, pentru a se impune ca dictator absolut. 22 VISIT OF PRESIDENT CHARLES DE GAULLE IN ROMANIA, MAY 14 19, 1968 Abstract The present analysis deals with the historic visit of President Charles de Gaulle in Romania, in May 1968. The moment was as much important as Ceaușescu s regime found a remarkable opening toward the Occidental offices at the time; it was in fact a true diplomatic offensive indubitably promoted by Nicolae Ceaușescu himself, with Ion Gheorghe Maurer s decisive assistance. Nicolae Ceaușescu, general secretary of the Romanian Communist Party, was taken by Occident at that time for a virulent objector to the Soviet domination in East-Europe communist camp. The great French dignitary s visit was an expression of the large sympathy Romania enjoyed all over the world within a period of extreme international political tension. 21 A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R, Secția Relații externe, vol IV, dosar nr. 64/1968, f. 60. 22 Stolojan, Cu de Gaulle în România, 63 64.