untitled

Transcriere

1 General Titus Gârbea. Memorial și însemnări zilnice. vol III 9 Cuvânt înainte C a de fiecare dată în ultimii ani zilele de 23 august și 25 octombrie au suscitat și de data acesta noi dezbateri cu privire la desprinderea României de Axă și la întoarcerea armelor împotriva foștilor săi aliați în anul Acestea au fost alimentate de remarcile critice din anul 2011 ale președintelui Traian Băsescu la adresa calităților de leadership și la presupusa vinovăție morală a regelui Mihai I cu privire la unele decizii de politică internă și externă din perioada în care acesta din urmă s-a aflat pe tronul României între anii 1940 și Dacă înainte de anul 1989 adevărul care se regăsea în literatură, mass-media, în scrierea istorică, la manifestările publice și la cele științifice nu putea fi decât unul singur iar legitimarea regimului aflat la putere prin hiperbolizarea meritelor Partidului Comunist de la 23 august nu lăsa niciun loc unor interpretări alternative, astăzi, într-o țară care nu mai îngrădește libertatea de exprimare de peste două decenii, un public din ce în ce mai numeros avizat sau uneori mai puțin informat își poate exprima deschis opiniile cu privire la evenimentele din urmă cu 68 de ani. Atât în dezbaterile specialiștilor cât și în cele ale marelui public interesul sporit asupra acestor evenimente istorice într-un context intern foarte tensionat și într-un climat internațional incert dezvăluie fracțiunile ideologice care își pun amprenta asupra punctelor de vedere exprimate cu aceste ocazii. Interpretarea evenimentelor de la 23 august îi opune constant pe susținătorii monarhiei criticilor acesteia, pe admiratorii regelui Mihai celor ai mareșalului Ion Antonescu, pe filoamericani filogermanilor, pe promotorii valorilor democratice de sorginte occidentală celor ai valorilor autohtoniste etc. Din ce în ce mai des auzim argumentul că România nu a întors armele împotriva germanilor la momentul potrivit. Sau că modalitatea de schimbare a frontului a fost una nefericită. În fine, nu de puține ori receptăm opinia că România și-a trădat aliații din timpul războiului (ba chiar ca românii au o vocație în acest sens) și că ar fi fost mult mai bine să mergem până la capăt alături de Germania nazistă în abisul spre care se îndrepta aceasta. În urmă cu aproximativ 15 ani chiar un post serios și echilibrat de radio am numit aici BBC, secția în limba română a dedicat o suită de emisiuni schimbării alianțelor de către România în istoria sa recentă. Unele interpretări contrafactuale, lipsite de orice bază documentară și de logică istorică, afirmă că o continuare a războiului României de partea Germaniei ar fi putut salva țara noastră de la procesul de comunizare desfășurat sub egida Armatei Roșii. Acestor afirmații hazardate memorialul lui Titus Gârbea le dă o replică avizată și pe alocuri polemică. Nu credem că această importantă sursă documentară pe care o supunem judecății publicului cititor va rezolva toate semnele de întrebare care mai subzistă cu pri- 1 "Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere [ ] Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul roman avea un şef de stat atunci. Asta (mareşalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi consideram criminali de război - şeful de stat şi primministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat tara prin abdicare îl iertăm, de toate păcatele?", (accesat la 26.X.2012)

2 10 General Titus Gârbea. Memorial și însemnări zilnice. vol III vire la evenimentele din urmă cu șapte decenii și, de altfel, nici nu ar fi de dorit să ne întoarcem la interpretarea într-o singură cheie de dinainte de Apreciem totuși că numai recurgerea la documente de arhivă, la mărturii autentice, la surse de primă mână reprezintă calea spre lărgirea sferei adevărului istoric și la diminuarea celei a speculațiilor lipsite de un fundament științific. Ce ne spun, în esență, asupra preliminariilor și actului de la 23 august 1944 aceste scrieri ce-i aparțin generalului Titus Gârbea? Acestea ne arată, în primul rând, de ce nu se putea realiza întoarcerea armelor de către România înainte de 20 august, deși suveranul și forțele politice care-l susțineau doreau să desprindă România de Germania încă din primăvara acelui an. După cum subliniază generalul Gârbea, forțele militare germane prezente pe teritoriul României erau suficient de puternice și hotărâte pentru a înăbuși în sânge orice ruptură față de Axă în absența unui atac violent venit din partea Armatei Roșii. Forțele militare românești erau în numeroase cazuri încadrate în mari unități mixte și detașarea acestora de unitățile germane era foarte dificilă. În plus, până la sfârșitul lunii iulie forțele germane din România, încadrate Grupului de Armate Ucraina de Sud, erau conduse de Ferdinand Schörner, unul dintre cei mai brutali conducători militari germani și un adept fanatic al nazismului, acesta fiind ulterior înlocuit de moderatul general colonel Johannes (Hans) Friessner. Toate aceste împrejurări l-au determinat pe generalul Titus Gârbea, unul dintre cei mai buni cunoscători ai realităților strategice și militare ale Germaniei, să îndemne forțele de opoziție din România, prin intermediul rudei sale prin alianță, generalul Constantin Sănătescu, cu care avea dese întâlniri și convorbiri pe tema relațiilor germanoromâne, la moderație și răbdare. Generalul Gârbea fusese și martorul profesiunii de credință cum o denumește el făcute într-o discuție între patru ochi în luna mai de mareșalul Antonescu cu privire la rațiunile care impuseseră participarea României la război și la fundătura spre care se îndrepta țara în contextul înfrângerilor germane, precum și la convorbirile dintre înalții lideri germani și români inclusiv la ultima întâlnire dintre Adolf Hitler și Ion Antonescu de la Wolfsschanze din 5-6 august în care s-au discutat evoluțiile războiului și deciziile care se impuneau, sperând până în ajunul actului de la 23 august că liderul politic și militar de la București va putea fi convins să realizeze desprinderea de Axă. Dar care era momentul potrivit pentru a realiza ieșirea României din război? Generalul Gârbea considera că un asemenea moment s-a conturat după 20 august și că el trebuia valorificat. Pe de o parte, forțele germane din România fuseseră sistematic slăbite, mai ales de diviziile blindate, pentru a răspunde necesităților frontului din Polonia. Pe de altă parte, la 20 august a început atacul masiv al Armatei Roșii împotriva forțelor germano-române de pe frontul Iași-Chișinău, înaintarea sovietică străpungând destul de repede rezistența apărătorilor în câteva puncte și afluind către linia fortificată Galați-Focșani. Din punct de vedere militar, circumstanțele erau favorabile desprinderii de Axă, iar generalul Gârbea, întors cu promptitudine de la cartierul general al lui Hitler, a întreprins demersuri pentru a-l convinge pe mareșalul Ion Antonescu, dar și pe liderii opoziției să valorifice acest moment. Ulterior, generalul Gârbea a fost pentru o scurtă perioadă la 26 august desemnat de către noul președinte al Consiliului de Miniștri, generalul Sănătescu, și de către noul șef al Marelui Stat Major, generalul Gheorghe Mihail, să conducă apărarea Bucureștilor, ulterior dându-i-se sarcina de a controla un areal întins ce pornea de la Târgoviște, continua prin pasul Păduchiosu și ajungea la Sinaia și Predeal, precum și de a bloca retra-

3 General Titus Gârbea. Memorial și însemnări zilnice. vol III 11 gerea forțelor germane pe Valea Prahovei. O altă misiune de mare responsabilitate atribuită acestuia după evenimentele de la 23 august a fost aceea de a prelua conducerea forțelor militare din nordul Olteniei și de a apăra cele 33 de vagoane ale tezaurului Băncii Naționale a României depuse spre păstrare la Mănăstirea Tismana. Deși un susținător al retragerii României din efortul comun alături de Germania, autorul acestui memorial nu trebuie înțeles ca un participant direct la elaborarea deciziilor politice ce au marcat preliminariile și desfășurarea evenimentelor de la 23 august. Generalul Gârbea a rămas un militar și un diplomat militar proeminent iar consilierea oferită de el forțelor politice din România a fost inspirată de cunoașterea intimă a climatului politic, militar, moral din Germania acelor vremuri, precum și a evoluțiilor internaționale de pe plan militar și diplomatic. El nu a nutrit însă ambiții politice și nu a fost informat asupra detaliilor pregătirilor diplomatice și militare ale actului de la 23 august, el însuși solicitându-i generalului Sănătescu să nu-i transmită informații ce puteau deveni periculoase în cazul în care autoritățile germane l-ar fi arestat și torturat pe generalul român de legătură. A comis România un act de sperjur împotriva Germaniei prin încetarea operațiunilor militare alături de aceasta? Autorul memorialului oferă un răspuns foarte răspicat alegațiilor în acest sens în caietul cu numărul 2095 reprodus în acest volum. În primul rând, arată autorul, România nu avea niciun fel de alianță cu Germania, prin urmare nu poate fi acuzată că și-ar fi încălcat obligațiile asumate într-un document internațional. În al doilea rând, România nu avea nicio obligație morală față de Germania, puterea care a fost un participant activ la destrămarea României Mari (1940) și care nu a ezitat să facă presiuni inimaginabile într-o societate de state asupra liderilor politici români în timpul conflagrației. În al treilea rând, impunerea rezistenței dincolo de orice considerente militare în Crimeea și retragerea masivă a unor forțe militare germane, mai ales blindate, din România în ajunul atacului sovietic din 20 august 1944, ridiculizau șansele apărătorilor de a stopa înaintarea Armatei Roșii pe teritoriul României. Operațiunea Bagration din iunie-august 1944 dusese la un avans de km, până la porțile Varșoviei, în mai puțin de trei luni, iar temerea generalului român (împărtășită și de suveran și de forțele politice din opoziție) era că o repetare a succesului militar sovietic în România, în noile circumstanțe, era posibilă. În al patrulea rând iar aici memorialul vine cu mărturii de cel mai mare interes istoriografic în calitatea sa de reprezentant al înaltului comandament român pe lângă OKH și OKW generalul Gârbea a atras atenția la 20 august 1944 șefului OKH, generalul Heinz Guderian că: mâine plecând la Bucureşti, voi găsi în ţară o situaţie schimbată din cauza frontului care se clatină. Aceasta este urmarea slăbirii sistematice a apărării de care comandamentul german este răspunzător, ca şi de desconsiderarea implicită faţă de comandamentul suprem român; noua situaţie va avea urmările cele mai importante. Acest avertisment cât se poate de deschis adresat lui Guderian îl repeta pe cel făcut de generalul Gârbea predecesorului acestuia, generalul Kurt Zeitzler, la 13 aprilie: dacă frontul din Moldova-Basarabia se va prăbuşi, situaţia în România se va schimba radical şi cu măsurile politico-militare cele mai importante.

4 12 General Titus Gârbea. Memorial și însemnări zilnice. vol III În fine, argumentul suprem pe care îl invocă generalul Gârbea în favoarea deciziei adoptate de forțele politice românești derivă din dictonul latin salus populi est suprema lex. Înainte de a avea vreo obligație față de oricine altcineva, forțele politice românești, în special regele Mihai I, aveau datoria ca într-o situație în care erau puse în pericol statul, armata, națiunea română să adopte acele măsuri menite să salveze ceea se putea salva în circumstanțele existente: Poporul român, la 23 august, a invocat şi el legea Salus populi şi a declarat, a cerut să se desprindă de nazismul care-l duce la pieire. Poporul român nu a recurs la atentat ca poporul german ci a declarat că nu mai luptă cu sila alături de el şi i-a cerut să părăsească teritoriul naţional; poporul român şi armata sa nu au înjunghiat cu pumnalul în spate ci i-au cerut armatei germane să înceteze lupta pe pământul românesc pe care să-l părăsească; comandamentul german a fost avertizat cu patru luni înainte că poporul român nu va mai lupta dacă este părăsit şi dacă ţara sa se prăbuşeşte. Mărturiile generalului Titus Gârbea constituie o piesă însemnată la dosarul actului de la 23 august 1944, dar acestea reprezintă și o sursă de informații extrem de importantă pentru analiza relațiilor româno-germane în primăvara și vara anului Acesta relevă, de exemplu, dificultățile întâmpinate la tot pasul de România în realizarea aprovizionării și dotării armatei române cu armamentul și mijloacele de luptă necesară, incapacitatea Wehrmachtului de a face față multiplelor provocări militare la care era supus pe fronturile de est, vest și sud, ceea ce i-a impus retragerea unor forțe militare semnificative de pe frontul defensiv românesc, consecințele pentru România ale amestecului constant al lui Hitler în dirijarea operațiunilor militare, dar, și mai important, prezintă pericolul care a planat asupra Bucureștilor de a se continua operațiunea Margareta I de preluare a controlului asupra Ungariei cu sora ei geamănă, Margareta II (Unternehmen Margarethe II), de ocupare a țării noastre. Ca și în cazul caietelor cuprinse în primele două volume ale acestui memorial, paginile de mai jos prezintă un interes istoriografic care nu poate fi redus la istoria națională. Astfel, prin prisma misiunii sale de reprezentant al conducerii României pe lângă OKH și OKW generalul Gârbea a participat la câteva dintre ședințele de lucru ale ui Hitler pe teme militare de la Berghof (celebrele Lagebesprechung), a fost în contact direct cu liderii militari germani (generalii Kurt Zeitzler, Heinz Guderian șefii OKH, Wilhelm Keitel, Adolf Heusinger, Helmuth Stieff, Fritz Erich Fellgiebel, Eduard Wagner, Ferdinand Schörner etc.), precum și cu câțiva dintre liderii politici germani proeminenți. Locuind în preajma lui Hitler a cunoscut îndeaproape atmosfera defetistă în care erau antrenați numeroși diplomați, generali și mareșali germani care înțeleseseră că războiul era ca și pierdut, unii dintre aceștia, colaboratori ai generalului Gârbea în diversele aspecte ale relațiilor românogermane, fiind implicați direct în tentativa de asasinare a Führer-ului din data de 20 iulie 1944 și sfârșind prin a fi executați sumar. Acesta a fost martorul decapitării armatei germane acuzate de trădare după atentat, precum și la suita de decizii eronate de natură strategică și tactică impuse de liderul nazist. De exemplu, ordinele stricte ale lui Hitler de rezistență pe loc a forțelor germane și de aplicare a tacticii cetății asediate au blocat Wehrmachtul într-o suită de pierderi militare și de înfrângeri catastrofale. Pierzând avantajul manevrei în defensivă, Wehrmachtul nu a mai fost niciodată capabil de a întoarce cursul războiului. De asemenea, generalul Gârbea a remarcat reușita serviciilor Aliate de spionaj de a învălui în mister debarcarea din Normandia, precum și eșecul conducerii politice și militare germane de a reacționa la timp pentru a împiedica formarea unui nou front important în vestul Europei. Nu în ultimul rând, profitând de poziția sa din preajma principalului

5 General Titus Gârbea. Memorial și însemnări zilnice. vol III 13 nucleu de putere german generalul Gârbea a înțeles din timp și a informat de îndată Bucureștii cu privire la incapacitatea noilor arme cu care se lăuda regimul de la Berlin (cunoscute ulterior ca V1 și V2) de a schimba cursul războiului. Ofițerul superior român și membrii Misiunii militare general Gârbea au avut posibilitatea de a cunoaște nu numai punctele de vedere ale unor comandanți germani și starea de spirit a conducerii militare germane, dar au putut intra în contact și cu societatea germană și astfel au surprins câteva trăsături ale vieții cotidiene și ale opiniei germanilor obișnuiți în penultimul an de război, în contextul masivelor bombardamente Aliate și a pierderilor militare catastrofale ale Wehrmachtului, memorialul putând fi o lectură utilă și din acest punct de vedere. Volumul de față integrează și lucrarea intitulată Despre ataşaţii militari redactată de generalul Gârbea în anul 1973 la solicitarea autorităților militare ale timpului. Autorul era conștient că acesta reprezenta primul manual scris vreodată pentru uzul atașaților militari, dar nu și-a făcut nicio iluzie că acesta ar putea fi publicat și nu l-a conceput în acest sens. Deși nepregătit pentru a fi publicat așa cum autorul menționează, generalul Gârbea era conștient că aceasta va circula în cadrul Marelui Stat Major și a Ministerului Apărării Naționale, ceea ce i-a impus anumite aprecieri pozitive la adresa regimului de la București, aflat, ce-i drept, încă în etapa sa mai puțin represivă. Lucrarea este puternic impregnată de personalitatea și experiențele autorului, constituindu-se într-o continuare structurată tematic a memorialului, ceea ce ne-a convins să o includem în volumul de față. Redactarea lucrării s-a făcut după un plan înaintat de autoritățile militare, autorul încercând să răspundă la cât mai multe dintre întrebările din chestionar cu excepția celor la care nu putea oferi o opinie documentată. Multe dintre întrebările din acest chestionar cărora generalul le-a răspuns întrun document de mai bine de 100 de file vizau aspecte tehnice precum selecționarea atașaților militari, pregătirea acestora, documentele de numire și rechemare a lor, drepturile bănești, cazarea, mijloacele de transport, cele tehnice, relația dintre ambasador / ministrul plenipotențiar și atașatul militar etc. Alte aspecte analizate au avut în vedere munca informativă a atașatului militar, autorul scriind pagini memorabile cu privire la activitatea de informații, la metodologia lucrului cu informația, la tehnologia modernă a utilizării acesteia etc. Având pregătire militară și în domeniul dreptului internațional, generalul Titus Gârbea reflectează asupra relației asimetrice dintre o mare putere și un aliat slab. Punând în lumină această relație prin prisma experiențelor sale de legătură militară cu Germania din cel de-al doilea război mondial, Titus Gârbea nu ezită să vorbească chiar de o imensă apăsare sau chiar de o tiranie pe care marea putere o exercită asupra asociatului său mai mic. Un interes aparte îl evocă și subcapitolele dedicate activității și legăturii dintre statele majore ale țărilor Micii Înțelegeri, aceste pagini oferind și un imbold istoriografiei pentru un studiu mai amănunțit al acestei teme. În felul acesta manualul elimină parțial și un hiatus al acestui memorial datorat nereușitei încercării de a descoperi rândurile dedicate de memorialist activității sale militare anterioare desemnării sale ca atașat militar în Germania. În acest stadiu al cercetării nu excludem posibilitatea ca acele pagini deși scrierea lor a fost promisă în memorial să nu fi fost niciodată scrise. Considerăm că acest manual dedicat atașaților militari merită cu prisosință să fie cunoscut, iar meditațiile generalului Gârbea izvorâte dintr-o experiență de cinci ani ca atașat militar în multe capitale importante europene, de doi ani ca șef al unor detașamente de legătură cu armata germană și a mai multor experiențe anterioare de legătură în cadrul Micii Înțelegeri evocă un moment important al gândirii românești asupra dreptului, practicii și relațiilor militare internaționale. Ca și în cazul primelor două volume ale acestui memorial, editorul a respectat în întregime textul manuscrisului cuprins în Memorialul generalului Gârbea (dosarele III E 1 -

6 14 General Titus Gârbea. Memorial și însemnări zilnice. vol III 2093, III E şi III G 2095 și 2096). Am menținut, de asemenea, textul notelor de subsol ale autorului, intervenţiile minore vizând doar corectarea tacită a unor trimiteri care nu indicau în mod adecvat sau indicau incomplet sursa folosită şi aducerea la un numitor comun a referinţelor. Orice alte comentarii făcute de editor au fost semnalate prin note marcate cu inițialele sale (S.M.), aşa încât să nu impieteze asupra textului propriu-zis al manuscrisului lui Titus Gârbea. Au fost menținute lucrările cartografice și desenele realizate de autor. De asemenea, a fost actualizată ortografia, conform normelor în vigoare, păstrând anumite particularităţi ale stilului autorului. Pentru a uşura parcurgerea lucrării fără a impieta însă asupra structurii logice gândite de autor, s-a procedat la o renumerotare a capitolelor şi subcapitolelor. Volumul de față nu încheie demersurile de restituire a operei acestei personalități militare românești, editorul pregătind spre publicare și volumul al IV-lea al acestei opere cuprinzând însemnările zilnice ale generalul Titus Gârbea, precum și o serie de documente importante care poartă semnătura acestuia. Descifrarea și analiza însemnărilor zilnice ale autorului ne-au întărit convingerea în veridicitatea afirmațiilor cuprinse în memorialul generalului Gârbea, nota de subiectivitate a unor asemenea scrieri memorialistice fiind în cazul de față redusă. Cultura vastă, inteligența și imaginația autorului, informarea bogată, integrarea sa în cercurile alese ale diplomației și conducerii militare a timpului său, atenția orientată spre a lua pulsul opiniei publice a vremii, păstrarea în bune condiții a însemnărilor sale zilnice și a unor documente l-au scutit de nevoie de a-și retușa în memoriile sale acțiunile întreprinse în misiunile pe care le-a avut de îndeplinit. Aceste considerente îl determină, totodată, pe editorul acestei lucrări la conceperea proiectului unei monografii dedicată sine ira et studio acestei personalități militare remarcabile.