Mărci

Operã derivatã. Traducerea unui roman. Acordarea protecþiei legale prin drept de autor Legea nr. 8/1996, art. 8 lit. a) Aºa cum pentru opera iniþialã una dintre condiþiile protecþiei o reprezintã originalitatea, ºi pentru opera derivatã se cere îndeplinirea acestei condiþii. Chiar dacã în cazul traducerii se porneºte de la o operã preexistentã, aportul creator al traducãtorului nu poate fi negat ºi constã în modul de selecþie a termenilor ºi expresiilor, precum ºi de îmbinare a acestora, pentru a transmite cât mai fidel cu putinþã mesajul operei iniþiale. Calitatea ori valoarea traducerii - ca, de altfel, nivelul calitativ al oricãrei opere - nu reprezintã, însã, un criteriu ori o condiþie pentru acordarea protecþiei legale prin drept de autor. Prin urmare, câtã vreme nu s-a fãcut dovada contrarã, în sensul cã opera derivatã nu ar fi rodul creaþiei traducãtorului, traducerea efectuatã de acesta se bucurã de protecþia dreptului de autor. Secþia civilã ºi de proprietate intelectualã, decizia nr. 963, din 2 februarie 2007 La 14 februarie 1992, reclamanta P.C.L. i-a chemat în judecatã pe pârâþii Editura H. Bucureºti ºi P.D., solicitând instanþei sã-i oblige pe pârâþi la plata sumei de 13.800 lei, prejudiciu estimat de reclamantã, la data introducerii acþiunii, ca fiind cauzat prin publicarea fãrã acordul sãu a traducerii romanului Baraba, traducere aparþinând tatãlui reclamantei, actualmente decedat; totodatã, reclamanta a solicitat chemarea în garanþie a Întreprinderii Poligrafice Bacãu, care a tipãrit lucrarea. Prin sentinþa civilã nr. 2262, din 11 martie 1992, Judecãtoria Galaþi a declinat competenþa judecãrii cauzei în favoarea Judecãtoriei sectorului 3 Bucureºti. Aceasta din urmã ºi-a declinat, la rândul sãu, competenþa în favoarea Tribunalului Bucureºti, prin sentinþa civilã nr. 3891, din 7 aprilie 1997. Prin sentinþa nr. 808, din 24 iunie 1999, Tribunalul Bucureºti, secþia a III-a civilã, a admis acþiunea formulatã de reclamantã, obligându-i pe pârâþi sã plãteascã în solidar suma de 96.915.042 lei despãgubiri civile cãtre reclamantã, respingând totodatã cererea de chemare în garanþie a C.N.I.C. S.A. Bucureºti - sucursala Imprimeria B. Bacãu (fosta Întreprindere Poligraficã Bacãu). Pentru a pronunþa aceastã hotãrâre, tribunalul a reþinut urmãtoarele: Reclamanta este moºtenitoarea defunctului L.C., care a tradus în limba românã romanul Varava al autoarei Maria Corelli. Editura V. (fostã H.), al cãrei patron este P.D., a publicat fãrã consimþãmântul reclamantei romanul Baraba, al cãrui conþinut este în totalitate identic cu cel publicat

anterior sub titlul Varava, dupã cum s-a constatat prin expertiza literarã efectuatã în cauzã. În acest mod i s-a creat reclamantei un prejudiciu în valoare de 96.915.042 lei. Tribunalul a reþinut încãlcarea dreptului de a consimþi la utilizarea operei de cãtre alþii ºi a aplicat, în drept, dispoziþiile art. 3 din Decretul nr. 321/1956, sub imperiul cãruia s-a nãscut dreptul de autor al reclamantei, ºi pe cele ale art. 998 Cod civil. În ceea ce priveºte cererea de chemare în garanþie, tribunalul a reþinut cã, potrivit art. 60 Cod procedurã civilã, partea poate sã cheme în garanþie o altã persoanã împotriva cãreia ar putea sã se îndrepte în cazul în care ar cãdea în pretenþii, însã numai în condiþiile în care se face dovada existenþei unui raport juridic de obligaþie, ceea ce în cauzã nu s-a fãcut. Împotriva sentinþei au declarat apel reclamanta, pârâtul P.D. ºi pârâta S.C. V. S.R.L. Prin decizia civilã nr. 57/A, din 8 februarie 2001, Curtea de Apel Bucureºti, secþia a III-a civilã, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantã, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta S.C. V. S.R.L., a admis apelul declarat de pârâtul P.D., a schimbat în parte sentinþa, a respins ca nefondatã acþiunea, a înlãturat obligaþia pârâþilor de a achita diferenþa de taxã judiciarã de timbru, de 18.815.800 lei, ºi a menþinut celelalte dispoziþii ale sentinþei. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reþinut urmãtoarele: În anul 1991 Editura H., condusã de P.D., a editat ºi vândut romanul Baraba. În anul 1924 acelaºi roman a fost tradus ºi publicat de cãtre L.C., tatãl reclamantei, sub titlul Varava. Curtea de Apel a arãtat cã se pune problema încãlcãrii unui drept de autor asupra unei opere derivate, constând din traducerea unui roman, opera derivatã fiind protejatã atât de Legea proprietãþii literare ºi artistice, din 1923, cât ºi de Decretul nr. 321/1956. Pe baza probelor administrate, instanþa de apel a reþinut cã nu sunt întrunite condiþiile rãspunderii civile delictuale a pârâþilor, deoarece nu s-a dovedit cã traducerea fãcutã în anul 1924 de cãtre tatãl reclamantei avea caracterul unei opere derivate, pentru a fi ocrotitã, ºi nici cã a existat consimþãmântul autoarei romanului, M.C., pentru efectuarea traducerii. Aceasta deoarece în cazul unei traduceri, care este o operã derivatã, aportul traducãtorului poate avea un caracter original, prin alegerea ºi combinarea cuvintelor ºi expresiilor celor mai potrivite pentru a reda, în limba în care se efectueazã traducerea, nuanþa exactã a ideilor ºi sentimentelor exprimate în opera originalã. De asemenea, autorul operei originale are un drept personal nepatrimonial în a aprecia dacã alcãtuirea unei opere derivate dupã opera sa originalã este oportunã ºi dacã cel care doreºte sã realizeze opera derivatã are însuºirile considerate de autor ca fiind necesare în acest scop. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate sub douã aspecte: 1. Sub un prim aspect, recurenta susþine cã instanþa de apel a soluþionat în mod greºit problema timbrajului ºi cã cererea apelantului pârât trebuia anulatã ca netimbratã, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Aceasta deoarece apelantul nu a achitat diferenþa de taxã de timbru pânã la suma de 18.363.355 lei, aºa cum i s-a pus în vedere de cãtre instanþã, situaþie în care nu trebuia sã i se permitã sã susþinã apelul pe fond, ci trebuia sã i se aplice sancþiunea prevãzutã de lege. 2. Pe fond, recurenta susþine cã soluþia de respingere a acþiunii este nelegalã, deoarece art. 8 lit. a) din Legea nr. 8/1996, care a abrogat Decretul nr. 321/1956 care, la rândul sãu, a abrogat Legea proprietãþii literare ºi artistice, din anul 1923, protejeazã traducerile ca opere derivate. Romanul Varava a fost scris în limba englezã de autoarea Maria Corelli ºi tradus în limba rusã de cãtre prinþesa Kropotkin, în anul 1902. Aceastã din urmã versiune a fost gãsitã în anul 1906 în Rusia, de cãtre tatãl reclamantei, care a efectuat traducerea în limba românã din limba rusã ºi a publicat-o la data de 14 mai 1924. Aºa dupã cum s-a menþionat chiar în prefaþa cãrþii, autoarea Maria Corelli a decedat în aprilie 1924, în vârstã de 60 de ani. În opinia recurentei, nu se mai putea pune problema vreunui acord din partea Mariei Corelli sau a prinþesei Kropotkin pentru traducerea ºi publicarea operei în limba românã. Având în vedere identitatea textului publicat de pârâþi cu cel al traducerii efectuate de autorul reclamantei, instanþa trebuia sã constate îndeplinite condiþiile rãspunderii civile delictuale. Astfel, pârâþii au dat dovadã de rea-credinþã prin aceea cã au eliminat prima paginã, care conþinea însemnãri esenþiale despre operã, precum ºi prefaþa semnatã de L.C., susþinând fãrã temei cã ar fi utilizat la tipar un exemplar al romanului gãsit în Biblioteca Academiei, editat în anul 1883, în oraºul Leipzig. Recurenta a solicitat admiterea recursului, schimbarea deciziei Curþii de Apel, admiterea acþiunii ºi obligarea pârâþilor în solidar la plata sumei de 613.544.541 lei, prejudiciu reactualizat, precum ºi la plata cheltuielilor de judecatã. Intimatul P.D. a depus la dosar concluzii scrise, în cuprinsul cãrora a susþinut cã nu a încãlcat niciun drept al reclamantei, tatãl acesteia neavând acordul autoarei romanului pentru efectuarea traducerii, iar direcþionarea lucrãrii publicate de cãtre pârâþi fãcându-se dupã originalul Barabbas, de M. Corelli, apãrut la Leipzig, în editura Bernhard Tauchnitz, în anul 1893; în acest sens, a depus la dosar o copie certificatã, pentru conformitate a paginii de gardã a lucrãrii. La data de 30 aprilie 2006 a decedat recurenta, procesul fiind continuat de moºtenitorul acesteia, care ºi-a dovedit calitatea cu certificatul de moºtenitor nr. 138, eliberat la data de 2 noiembrie 2006, de Biroul notarial N. din Galaþi. Intimatul P.D. a contestat introducerea în cauzã a acestuia, cu motivarea cã nu are niciun drept asupra operei pretins contrafãcute, deoarece, fiind moºtenitor testamentar, i se aplicã dispoziþiile art. 6 lit. c) din Decretul nr. 321/1956, care prevãd un termen de 15 ani dupã moartea autorului, pentru exerciþiul drepturilor patrimoniale asupra operei de cãtre alþi moºtenitori decât ascendenþii, descendenþii ºi soþul autorului.

Un asemenea punct de vedere nu poate fi primit, deoarece B.C.D. nu pretinde un drept asupra operei în calitate de moºtenitor testamentar al autorului operei, pentru ca instanþa sã procedeze la o asemenea verificare a duratei de protecþie a operei. Cea care a pretins un asemenea drept a fost reclamanta P.C.L., în calitate de fiicã a defunctului, iar sub acest aspect nu au fost formulate critici sau apãrãri care sã poatã fi examinate în recurs. Ceea ce tinde sã valorifice B.C.E. este dreptul patrimonial de a obþine o reparaþie pentru prejudiciul cauzat de pârâþi, nãscut în patrimoniul reclamantei ºi transmis prin succesiune legatarului universal. Din punct de vedere procedural, introducerea acestuia în cauzã s-a dispus în temeiul art. 243 pct. 1 Cod procedurã civilã. Analizând decizia recuratã prin prisma ºi în limita criticilor formulate, Înalta Curte constatã urmãtoarele: 1. Este adevãrat cã la data de 1 februarie 2001, când au avut loc dezbaterile asupra apelurilor, reclamanta a solicitat anularea ca netimbrat ºi a apelului declarat de pârâtul P.D. ºi cã neîndeplinirea obligaþiei de platã a taxei judiciare de timbru în cuantumul fixat de instanþã atrage, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, sancþiunea anulãrii cererii. În speþã, însã, Curtea de Apel nu a aplicat aceastã sancþiune, deoarece a revenit motivat asupra cuantumului taxei judiciare de timbru stabilite iniþial, în sensul cã pentru suma contestatã de cãtre pârât, aceea de 96.915.092 lei, taxa datoratã este de 3.200.000 lei, achitatã de acesta, ºi nu de 18.815.800 lei, cum greºit i s-a pus în vedere. În atare situaþie, instanþa de apel a procedat în mod legal la judecarea pe fond a pricinii ºi nu a anulat ca netimbrat apelul pârâtului. 2. Pe fond, hotãrârea instanþei de apel este nelegalã, pentru urmãtoarele considerente: Reclamanta s-a adresat instanþei pentru încãlcarea dreptului patrimonial de utilizare a unei opere derivate, solicitând repararea prejudiciului produs prin aceastã încãlcare. Instanþa de apel a reþinut inexistenþa unei opere legal protejate. 2.1. Sub un prim aspect, instanþa a imputat reclamantei lipsa dovezii cã autorul sãu ar fi obþinut în prealabil acordul autoarei romanului, pentru a realiza opera derivatã, care este traducerea, ºi cã, în lipsa unui asemenea acord, traducerea nu beneficiazã de protecþie. Romanul intitulat Varava - Istorisire de pe timpul lui Cristos, în traducerea economului Ludovic Cosma, a fost publicat în România în anul 1924, sub imperiul Legii asupra proprietãþii literare ºi artistice, nr. 126, din 1923. Acest act normativ prevedea, în art. 2, dreptul autorului unei opere de a se bucura pe tot timpul vieþii de dreptul exclusiv de a autoriza, printre altele, traducerile operei. Acelaºi act normativ reglementa, în capitolul VI, protecþia drepturilor traducãtorului unei opere. Efectuarea unei traduceri neautorizate de cãtre autorul operei originale reprezenta, potrivit reglementãrii menþionate, o încãlcare a dreptului de autor, dar faptul cã a existat sau nu o asemenea încãlcare în ceea ce priveºte romanul Varava nu face obiectul prezentului litigiu.

În primul rând, fiind vorba despre încãlcarea unui drept patrimonial de autor, singurii care puteau cere sã se constate o asemenea încãlcare ar fi fost autorul operei originale sau eventualii moºtenitori, cu condiþia ca opera sã nu fi cãzut în domeniul public, aºa cum susþine reclamanta cã s-a întâmplat la decesul autoarei Maria Corelli, în raport cu dispoziþiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 126/1923. În al doilea rând, verificarea unei asemenea pretinse încãlcãri nu se putea face cu ignorarea elementelor de extraneitate ºi a dispoziþiilor de drept internaþional privat incidente, în raport cu împrejurarea cã opera originalã aparþine Mariei Corelli, a fost scrisã în limba englezã ºi publicatã în 1893, la Leipzig, iar apoi tradusã în limba rusã de cãtre prinþesa Kroprotkin ºi publicatã în Rusia, în anul 1902, traducerea în limba românã fiind efectuatã de Ludovic Cosma. În cauzã nu s-a fãcut dovada cã titularul dreptului de autor al operei originale sau titularul dreptului de autor al traducerii în limba rusã ar fi reclamat încãlcarea de cãtre Ludovic Cosma a dreptului de utilizare a operei ºi ar fi obþinut constatarea unei atare încãlcãri, cu consecinþa lipsirii de protecþie a operei derivate, constând în traducerea romanului în limba românã. 2.2. Sub un alt aspect, Curtea de Apel a reþinut lipsa dovezii cã traducerea efectuatã de Ludovic Cosma este originalã. Din considerentele deciziei nu rezultã foarte clar din ce punct de vedere traducerea romanului nu ar întruni condiþiile unei opere protejabile prin drept de autor ºi care erau dovezile care, în opinia instanþei, ar fi demonstrat caracterul protejabil al operei. Aºa cum pentru opera iniþialã una dintre condiþiile protecþiei o reprezintã originalitatea, ºi pentru opera derivatã se cere îndeplinirea acestei condiþii. În speþã, s-a fãcut dovada cã romanul Varava a fost publicat în traducerea lui L.C. ºi nu s-a contestat cã transpunerea operei în limba românã este rodul efortului sãu creator. Chiar dacã în cazul traducerii se porneºte de la o operã preexistentã, aportul creator al traducãtorului nu poate fi negat ºi constã, aºa cum corect a arãtat instanþa de apel, în modul de selecþie a termenilor ºi expresiilor, precum ºi de îmbinare a acestora, pentru a transmite cât mai fidel cu putinþã mesajul operei iniþiale. Calitatea ori valoarea traducerii ca ºi nivelul calitativ al oricãrei opere nu reprezintã, însã, un criteriu ori o condiþie pentru acordarea protecþiei legale prin drept de autor. Prin urmare, câtã vreme nu s-a fãcut dovada contrarã, în sensul cã opera derivatã nu ar fi rodul creaþiei lui Ludovic Cosma, traducerea romanului efectuatã de acesta se bucurã de protecþia dreptului de autor. 2.3. Apãrarea intimatului în sensul cã traducerea publicatã de el în anul 1992 ar fi avut ca punct de plecare romanul intitulat Barabbas, publicat în 1893, la Leipzig, nu poate fi primitã. Din fotocopia paginii de gardã a acestei lucrãri, depusã la dosar de cãtre intimat, rezultã cã este vorba despre o scriere în limba englezã, Barabbas A Dream of the World Tragedy, or ceea ce a publicat intimatul este o lucrare în limba românã. Nu numai cã intimatul nu a dovedit cã varianta publicatã de el reprezintã o traducere din limba englezã a unui alt traducãtor decât L.C., dar din expertiza de specialitate

efectuatã în cauzã s-a reþinut identitatea perfectã a lucrãrii publicate de pârâþi sub titlul Baraba cu lucrarea tradusã de autorul reclamantei ºi publicatã în anul 1924, sub titlul Varava. 2.4. În raport cu aceastã situaþie de fapt, instanþa de apel trebuia sã constate cã a avut loc o încãlcare a dreptului de utilizare a operei derivate, care a produs reclamantei un prejudiciu. Încãlcarea acestui drept s-a produs în anul 1991, sub imperiul Decretului nr. 321/1956, Legea nr. 8/1996 invocatã în recurs intrând în vigoare ulterior. Decretul nr. 321/1956 proteja, la rândul sãu, prin drept de autor traducerile operelor literare, în art. 10 alin. (1) lit. a), iar în art. 3, referindu-se la cuprinsul dreptului de autor, enumera dreptul de a consimþi la folosirea operei de cãtre alþii, precum ºi dreptul de a trage foloase patrimoniale din reproducerea ºi difuzarea operei. Or, pârâþii au procedat la publicarea operei derivate având ca autor pe L.C., fãrã acordul succesoarei în drepturi a acestuia, reclamanta P.C.L., fãrã a achita acesteia drepturile bãneºti cuvenite ºi zãdãrnicind astfel încercarea reclamantei de a încheia contractul de editare nr. 003, din 3 mai 1991, cu editura O. 2001, prin apariþia pe piaþã a ediþiei neautorizate. 2.5. În ceea ce priveºte întinderea prejudiciului, s-au efectuat în cauzã mai multe expertize, urmate de obiecþiuni ale pãrþilor ºi de explicaþii ale experþilor. Prima instanþã a omologat expertiza efectuatã de expertul P.V., care a determinat prejudiciul adus reclamantei ca fiind egal cu profitul realizat de pârâþi de pe urma reproducerii operei literare. În cauzã s-a mai efectuat o expertizã de cãtre D.I. ºi ª.N., refãcutã ulterior, la solicitarea reclamantei. Pentru calcularea prejudiciului experþii au reþinut ca fiind necontestate urmãtoarele date: Pârâþii au editat, în anul 1991, 56.800 exemplare ale cãrþii, preþul acestora însumând 6.532.000 lei. La acest preþ de vânzare au aplicat iniþial un procent de 12% din preþul volumelor publicate, iar apoi un procent de 25% din acest preþ, ca fiind cota maximã de care putea beneficia reclamanta, în conformitate cu legislaþia în vigoare la acea datã; au dedus, de asemenea, impozitele pe venit ºi au reactualizat suma în raport cu indicele inflaþiei pe perioada 1992-1997. Atât reclamanta, cât ºi pârâtul P.D. au formulat în apel critici referitoare la cuantumul acordat de instanþã, reclamanta imputând instanþei cã pronunþând hotãrârea în anul 1999, nu a avut în vedere reactualizarea sumei pe perioada 1997-1999, iar pârâtul susþinând cã nu au fost respectate dispoziþiile procedurale la efectuarea noii expertize, iar instanþa nu a motivat de ce omologheazã o anumitã expertizã ºi nu alta. Într-adevãr, omologarea expertizei efectuate de expert este lipsitã de temei. Ceea ce a solicitat reclamanta prin cererea de chemare în judecatã a fost o sumã de bani corespunzãtoare unui procent de 12% din preþul volumelor publicate fãrã autorizare, iar aceastã cerere nu a fost modificatã pânã la prima zi de înfãþiºare.

Acest procent a fost avut în vedere de cei doi experþi atunci când, prin raportul întocmit la data de 22 octombrie 1998, au calculat un prejudiciu reactualizat cu coeficientul inflaþiei, de 22.561.661 lei, la nivelul datei de 31 decembrie 1997. Prin concluziile scrise depuse la dosar de pârâtul P.D. la data de 24 iunie 1999, anterior pronunþãrii sentinþei civile nr. 808, din 24 iunie 1998, a Tribunalului Bucureºti, secþia a III-a civilã, acesta a solicitat în principal respingerea acþiunii, iar în subsidiar, stabilirea unui prejudiciu de 485.981 lei, reactualizat la suma de 22.561.661 lei. Este întemeiatã ºi critica reclamantei, potrivit cãreia suma calculatã la o datã anterioarã pronunþãrii hotãrârii, neactualizatã cu indicele inflaþiei, nu asigurã o reparare integralã a prejudiciului suferit. Deºi la dosar nu existã o expertizã care sã reactualizeze la zi suma de 22.561.661 lei, cuvenitã reclamantului B.C.E. pentru considerentele anterior arãtate, Înalta Curte a adoptat o soluþie care sã þinã seama de criticile gãsite întemeiate ale ambelor pãrþi litigante, de faptul cã procesul dureazã pe rolul instanþelor din anul 1992, iar o casare cu 2 trimitere ar prelungi ºi mai mult aceastã duratã, precum ºi de dispoziþiile art. 371 alin. (3) Cod procedurã civilã, introduse prin Legea nr. 219/2005, aºa cum au fost modificate prin Legea nr. 459/2006. Textul invocat permite organului de executare sã procedeze, la cererea creditorului, la actualizarea obligaþiei stabilite în bani, prin titlul executoriu, prevãzând ºi criteriile aplicabile. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamanta P.C.L. ºi continuat de B.E.C.E., ºi a modificat în parte decizia atacatã, a schimbat în parte sentinþa tribunalului ºi i-a obligat pe pârâþi în solidar la plata sumei de 22.561.661 lei (ROL), sumã calculatã la data de 31 decembrie 1997, care va fi reactualizatã la data plãþii. Înalta Curte a menþinut celelalte dispoziþii ale sentinþei ºi deciziei.