Microsoft Word - georgiana boiteanu.doc

Transcriere

1 Universitatea din Bucureşti Facultatea De Sociologie şi Asistenţă Socială Antropologie. Dezvoltare Comunitară şi Regională Noi forme de rudenie -Prietenie sau ură după despărţire?- Profesor coordonator: POPESCU Raluca Autor: BOIŢEANU Victoriţa-Georgiana Anul I, Master. Bucureşti

2 -Cuprins- Capitolul I I.1. Divorţul. Act unilateral sau bilateral...2 I.2. Despărţirea pe cale amiabilă....3 I.3. Divorţul. Un eşec sau un câştig?...3 Capitolul II II.1. Prietenia după divorţ. Realitate sau film?...6 II.2. Prietenia după despărţire un adevărat impediment!...7 Capitolul III III.1. Tendinţe şi prejudecăţi...8 III.2. Concluzii...11 Bibliografie Referinţe Webografice. 13 1

3 Prietenie sau ură după despărţire? Capitolul I. I.1. Divorţul. Act unilateral sau bilateral. Uneori viaţa ne poate pune în faţa unei situaţii nedorite, cum ar fi divorţul de persoana care cândva ne-a fost dragă. Adesea încercăm să explicăm fazele şi momentele acestui proces foarte complex. Un divorţ poate fi un act unilateral, al unuia din partenerii cuplului familial. Sau, un act bilateral, în care ambii consimt la desfacerea căsătoriei. 1 Divorţul este o despărţire de o parte din noi, din trecutul nostru şi, indiferent de cât de puternici am fi în această privinţă, este pentru moment o pierdere. Iar pierderea apare vizibilă ca rezultat al unui bilanţ al propriei existenţe, pe durata mai mare sau mai mică a căsătoriei. Ce am avut şi am pierdut este totdeauna, psihologic vorbind, mai valoros decât ceea ce este posibil să câştigăm şi asta pentru că nu există o reprezentare exactă a ceea ce am putea câştiga. Foarte puţini oameni judecă, însă, astfel. Putem observa că există foarte multe cazuri, în care cuplurile iau decizia de a se despărţi. Desigur, două persoane aleg să se despartă atunci când ceva nu mai funcţionează aşa cum trebuie în relaţia lor sau atunci când ceva nu mai funcţionează ca înainte. În funcţie de natura despărţirii, oamenii aleg dacă să încheie o căsnicie în moduri diferite, poate fi atât pe cale amiabilă, în care cele două părţi cad de comun accord că este mai bine să se despartă. Însă există şi cazurile în care cei doi simt că nu se mai suportă şi ar face orice ca să nu html 2

4 se mai întâlnească vreodată sau caurile în care cei doi se afla într-un război continuu mai ales dacă au un comun anumite bunuri pentru care ambii prezintă un anumit interes, dar şi atunci când cei doi au copii împreună. I.2. Despărţirea pe cale amiabilă Cu toate acestea, ceea ce vreau să scot în evidenţă în această lucrare este situaţia când cei doi hotărăsc să se despartă dar să rămână într-o relaţie amiabilă, ba chiar să ajungă să se comporte ca doi prieteni foarte buni, care îşi petrec timpul împreună, ieşind la film, la cumpărături sau mergând chiar şi în vacanţe împreună. În cazul acesta, consider că cel mai indicat ar fi să ne punem întrebarea De ce hotărăşte totuşi, un cuplu să se despartă sau să divorţeze în situaţia în care nu îşi doresc să încheie orice relaţie care ar mai putea avea loc între două persoane, ba mai mult hotărăsc să aibă în continuare o relaţie de prietenie, referindu-mă aici la situaţia în care cei doi nu abordează doar o relaţie doar de respect reciproc? Şi de asemenea ar trebui să ne întrebăm Ce anume îi determină pe cei doi să ia această decizie şi cum se comportă aceştia în această situaţie?. Am tot încercat pe parcursul acestei cercetări să aflu răspunsuri cât se poate de coerente, care ar urma să dezlege acest mister. Având în vedere că mi-am dorit de la bun început să fiu cât mai obiectivă în ceea ce priveşte acest aspect am apelat astfel la cât mai multe surse pentru a reuşi să răspund la aceste întrebări. I.3. Divorţul. Un eşec sau un câştig? Cel mai interesant a fost când a trebuit să ma întâlnesc cu cei care chiar au trăit o astfel de experienţă. Mi s-a parut de fapt aproape ireal că se poate întâmpla aşa ceva, de fapt, la început eram chiar foarte sigură pe mine că o astfel de relaţie este imposibilă. Cu toate acestea, mi s-a demonstrat că acest lucru se poate întâmpla din mai multe motive. Însă se poate întâmpla ca această relaţie de prietenie post-maritală, dacă se poate numi aşa să reziste peste ani sau se poate plafona din anumite motive iar cuplul respectiv să înceteze să se mai caute, poate pentru o perioadă scurtă de timp sau poate pentru totdeauna. 3

5 Ca metodă de cercetare am încercat să am în vedere mai mult metoda calitativă, pe baza căreia am luat câteva interviuri foarte interesante pe care am încercat să le analizez îndeaproape. De asemenea am dorit să mă folosesc şi de metoda cantitativă, cu ajutorul căreia am realizat sondajele de opinie, destul de decisive în a mă ajuta să imi fac o oarecare părere în legătură cu acest subiect destul de intrigant, aş putea să spun având vedere împrejurările. În cazul primului cuplu cu care am comunicat pentru a reuşi să imi dau seama ce se întâmplă de fapt în astfel de situaţii şi pe care am avut ocazia să îl observ pentru o anumită perioadă de timp, pot spune că aveau oarecum un motiv întemeiat pentru care au rămas prieteni, acesta fiind reprezentat de faptul că aveau împreună doi copii, cu vârste de opt respectiv zece ani. S-a văzut, totuşi fapul că le-am trezit oarecum amintiri când am început să dicutăm serios despre toată această etapă din viaţa lor. Oricum, consider că au fost destul de deschişi faţă de mine, mai ales că am purtat această discuţie cu fiecare în parte, având astfel şansa de a nu se simţi stânjeniţi unul faţă de celălalt. Din discuţiile pe care le-am avut, mi-am dat seama de fapt la început că timpul le-a permis să se vindece mai uşor după toată această despărţire tocmai datorită copiilor. Totuşi, se pare că problema despărţirii a fost tocmai faptul că tatăl muncea foarte mult şi nu părea să mai aibă timp şi pentru copii şi pentru familie în general, pentru că era mai tot timpul pe picior de plecare din pricina locului de muncă. Tocmai din această cauză reuşea mereu să lipsească de la evenimentele importante din viaţa familiei. Evident şi-au dat seama târziu că nu au fost tocmai maturi când au luat decizia să divorţeze, însă la momentul respectiv au considerat de comun acord că aceasta era cea mai bună decizie pentru a exista linişte în cadrul famliei. Desigur, la momentul respectiv nu s-au gândit la cât de greu le-ar putea fi celor doi copii fără ambii părinţi astfel că după o perioadă de aproximativ un an au hotărât să reconsidere lucrurile de dragul copiilor şi să încerce să devină prieteni. 4

6 Mi-au povestit, de fapt că acest lucru nu a fost foarte dificil deoarece copiii au avut o contribuţie foarte mare în acest caz, dar trebuie menţionat faptul că la divorţ dar şi înainte nu au existat jigniri sau vorbe grele. Totuşi, mi-au confirmat faptul că nu mai există cale de întoarcere, şi că niciunul dintre ei nu are de gând să se împace, adică să se recăsătorească, deoarece fiecare dintre ei a luat-o pe un alt drum, acum fiecare şi-a refăcut o viaţă normală alături de altcineva. Ceea ce le-a permis să-şi petreacă timpul împreună chiar dacă ambii erau implicaţi în alte relaţii, au fost tocmai copii pe care i-au considerat tot timpul ca fiind cei mai importanţi, şi se pare de fapt că şi noii lor parteneri au fost de acord cu această relaţie de prietenie, tocmai datorită copiilor, şi datorită faptului că toţi sunt persoane sociabile şi cu o anumită educaţie care îi face să înţeleagă situaţia celor de alături şi chiar să le fie alături. Un alt caz pe care am încercat să îl analizez îndeaproape a fost unul foarte interesant. Se pare că cei doi s-au cunoscut încă de pe vremea când erau încă la liceu, o perioadă bună de timp au fost chiar foarte buni prieteni iar în cele din urmă au luat hotărârea să se căsătorească, chiar foarte devreme. Se pare, însă că cei doi nu erau destul de maturi, şi nu reuşeau să se înteleagă de minune ca la începutul relaţiei când totul parea roz, mai aleg că nu întâmpinaseră încă greutăţile vieţii. Astfel, încet, încet relaţia lor a început să se răcească şi în cele din urmă au luat decizia să se despartă. Ceea ce a favorizat această ulterioară relaţie de prietenie în cazul lor a fost faptul ca după despărţire unul dintre ei a trebuit să plece într-o delegaţie într-o altă ţară pentru o perioadă bună de timp, astfel încât la întoarcere au reluat legătura şi au hotărât să rămână prieteni, bineînţeles fără remuşcări şi fără orice altă intenţie. Am înţeles că totul a decurs cât se poate de natural, mai ales că istoria lor ca prieteni era una cât se poate de prielnică pentru a relua doar ceea ce fusese înainte de a lua hotărârea de a se căsători. 5

7 Ambii suţin că faptul că au redevenit prieteni nu poate decât să îi bucure, şi că este foarte plăcut să sţii că te poţi baza pe cineva atât la bine cât şi în momente mai grele din viaţă. Totuşi, în ceea ce priveşte viaţa lor personală, spun că la început a fost puţin dificil să îţi găsească persoana potrivită, deoarece noii lor parteneri nu ştiau cum să reacţioneze într-o astfel de situaţie, şi aveau mereu impresia, cel puţin la început aşa cum am menţionat şi mai sus că se pot oricând reîntoarce la ce a fost înainte, însă, ei susţin că timpul le rezolvă pe toate. În prezent aceştia spun că totul decurge normal, şi că ies împreună în oraş, chiar toţi patru, mai ales că au hotărât să-şi construiască o afacere împreună, în concluzie au ajuns să lucreze împreună şi nu doar să se distreze ceea ce denotă faptul că s-au maturizat. Capitolul II. II.1. Prietenia după divorţ. Realitate sau film? Sincer, acest caz mi s-a părut de necrezut, însă se pare că americanii se gâdesc la toate, am găsit zilele trecute chiar un film foarte bun pe această temă, în regia lui Lee Toland Krieger. Filmul se numeşte Celeste and Jesse Forever sau mai exact tradus în limba română l- am putea intitula Celeste şi Jesse pentru totdeauna. Un el şi o ea, prieteni de-o viaţă, hotărăsc să se căsătorească, chiar dacă par a fi prieteni de o viaţă vor să divorţeze, deoarece par că se simt mai bine prieteni decât soţ şi soţie, iubit şi iubită. Filmul ne prezintă întradevăr o mare de sentimente, întrebări şi decizii. Pot spune că este un film surprinzător de plăcut, cu o poveste simplă. Se pare că ea are o carieră în ascensiune, iar el rămâne şomer din nou. Celeste, fire practică şi independentă, decide şi pentru Jesse, adică soţul, că se impune un divorţ în termeni amiabili, unde cei doi se comportă de parcă nimic nu s-a întâmplat. Cei doi sunt prieteni de nedespărţit, cu tabieturi înţelese doar de ei, însă prietenii comuni care îi observă comportându-se de parcă divorţul şi despărţirea, adică finalizarea mariajului în 6

8 general o acţiune unde cele două părţi pot ajunge la adevărate strategii machiavelice la capitolul răzbunare este o nimica toată devin foarte vehemenţi şi propun că cei doi ar trebui să ia o hotărâre o dată pentru totdeauna. Pentru Celeste, decizia luată în numele lui Jesse, soţul care nu zice nimic şi se conformează, este decizia luată pentru a-l ajuta pe Jesse să se maturizeze. Din păcate, atât Celeste cât şi Jesse ajung să sufere şi să ia în cele din urmă o decizie faţă de mariaj/divorţ şi tranziţia de la prieteni la iubiţi la soţi şi înapoi la relaţia de prietenie. 2 Întradevăr, se pare că cel puţin din priviri Celeste şi Jesse tânjesc după momentele de mult apuse în lumina unui viitor nesigur. La un moment dat Jesse află că va avea un copil cu o altă persoană şi astfel hotărăşte să meargă mai departe cu viaţa sa. Povestea este una clasică, dar transpusă la vremurile pe care le trăim cu toţii. Sunt alegerile făcute de fiecare dintre noi şi starea unui mariaj într-o lume unde jonglăm între carieră şi familie, între prietenie şi iubire. II.2. Prietenia după despărţire un adevărat impediment! În ultimul caz pe care am încercat să îl observ, pot să spun că am întâlnit totuşi un cuplu diferit, pentru care faptul că au hotărât să rămână prieteni nu i-a ajutat prea mult. Acest lucru s-a întâmplat pentru că unul dintre ei avea încă sentimente faţă de celălalt, iar când a venit vorba de divorţ, s-a conformat pur şi simplu şi i-a cerut doar să i se permită să-i fie alături în continuare doar ca prieteni. Totul a decurs foarte bine o perioadă, cu toate acestea, cei doi spun că într-un final au ajuns să aibe certuri serioase pe tema că nu mai există libertatea de a alege, ambii şi-au refăcut foarte greu vieţile tocmai din cauza faptului că toată această situaţie a devenit mult prea sufocantă şi că unul dintre ei ajunsese să se comporte foarte posesiv ca şi cum cealaltă persoană i-ar aparţine în continuare. După toate aceste experienţe, ambii au căzut de acord că dacă ar fi să o mai ia o dată de la capăt nu ar mai face aceleaşi greşeli, şi că ar renunţa cu siguranţă la perioada în care au hotărât să 2 7

9 ramână prieteni după divorţ şi asta pentru că în relaţia lor a existat întotdeauna cineva cu gânduri ascunse, care nu a reuşit să spună lucrurilor pe nume. Aşadar, consider că toate aceste cupluri la ale căror poveşti de viaţă am asistat, au avut oarecum nişte perioade în viaţa lor din care chiar au avut ce învăţa. Capitolul III. III.1. Tendinţe şi prejudecăţi. Aşa cum spuneam, ca metodă de cercetare am încercat să ma axez mai mult pe cea calitativă, şi am încercat să iau asfel câteva interviuri persoanelor care au trăit aceste experienţe pe propria lor piele, dar şi cantitativă, bazându-mă pe sondajele de opinie, care s-au dovedit a fi de mare ajutor. Cu ajutorul sondajelor am reuşit să aflu că există foarte multe persoane care nu îşi doresc nici măcar să mai păstreze legătura cu fosta persoană de care s-au despărţit, şi nici nu înţeleg acest concept al prieteniei care se instalează după despărţire. Foarte puţini au încercat să găsească totuşi o explicaţie în legătură cu acest lucru. Oricum, în România, acest fenomen este foarte puţin cunoscut, de fapt, acest concept este întâlnit destul de rar mai ales din pricina faptului că noi românii suntem ceva mai orgolioşi dar în acelaşi timp şi puţin cam răzbunători. Astefel, ne-am obişnuit să ne comportăm chiar şi în relaţiile de zi cu zi conform zicalei Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte!, adică dacă cineva ne-a greşit nu numai că nu îi mai oferim o a doua şansă, dar îi putem plăti şi cu aceeaşi monedă. Am observat că acest lucru este mult mai cunoscut în rândul americanilor, cel puţin în ultima perioadă. De fapt, în perioada în care am desfăşurat această cercetare am găsit foarte multe dezbateri pe acest subiect. 8

10 În cele mai multe cazuri, am remarcat că se discută foarte mult pe tema fezabilităţii acestei situaţii, mai exact dacă este sau nu adevărată o asemenea legătură care rămâne între doi foşti soţi, dacă cei doi sunt sau nu conştienţi de ceea ce se întâmplă cu ei. Cred că cu toţii ne dorim să cunoaştem motivul pentru care am continua să rămânem prieteni cu cel sau cea care ne-a rănit în timpul în care eram încă împreună, sau cu persoana care nu ne-a fost alături atunci când am avut nevoie de ea. Consider că dacă nu ne mai simţim ataşaţi din punct de vedere emoţional de fostul partener şi l-am uitat şi am mers astfel mai departe, să spunem după şase luni sau un an de la despărţire, atunci putem, dacă ne dorim neapărat să acceptăm să fim prieteni în continuare, asta dacă fostul partener are întradevăr calităţile necesare care să-l îndreptăţească şi să merite să fie prietenul nostru. Desigur, pot exista diferite motive pentru care ne dorim să rămânem prieteni cu fostul partener, poate exista şi cazul în care ne dorim ca ulterior să avem anumite beneficii din această relaţie, mai ales dacă vrem, dacă avem nevoie sau dacă avem anumite aşteptări de la fostul partener, chiar dacă poate momentan nu vrem să recunoaştem acest lucru sau să pricepem cu adevărat motivul pentru care facem asta. Adică, dacă vrem să îi fim în continuare prieteni, în ciuda faptului că nu am fost prieteni înainte de căsătorie şi nici măcar nu s-a comportat prea grozav cu noi în timpul relaţiei atunci trebuie să ne punem întradevăr întrebarea din ce motiv anume ne dorim în continuare această prietenie. Totuşi, există numeroase motive pe care le-am descoperit în acest sens.unul dintre acestea ar putea fi faptul că această relaţie se bazează pe iluzii sau am putea spune că nu există foarte multe angajamente sau implicări emoţionale ca în cazul relaţiei de dinainte de divorţ. Ba chiar există acea lipsă de a purta de grijă celuilalt, dar şi de respect. Cred că multe persoane s-au obişnuit de fapt cu puţin sau s-au obişnuit să fie ca un plan de rezervă pentru celălalt poate din cauza faptului că nu îşi doresc să piardă ceea ce au împărtăşit de-a lungul timpului împreună. 9

11 Alte motive pentru care cineva îşi poate dori să mai rămână încă în relaţii de prietenie cu celălalt ar putea fi faptul că nu îşi doreşte să pară că este imatur sau poate că încă mai ţine la cealaltă persoană ori poate că încă îşi doreşte să mai facă parte din viaţa celuilalt, mai exact poate că a ajuns la concluzia că doar pentru că nu pot fi iubiţi nu înseamnă ca nu poate exista această relaţie de prietenie. Chiar dacă pare greu de crezut, toate aceste lucruri sunt nişte coduri specifice pentru fraze precum: nu vreau să renunţ, sper că se va schimba, e mai să rămân implicat/ă emoţional sau sper că va regreta că a vrut să renunţe la mine. În realitate, dacă cineva îşi doreşte să rămână într-o relaţie de prietenie cu fostul partner de viaţă, parerea mea este că îl consideră în mod inevitabil un fel de plan de rezervă aşa cum spuneam şi mai sus. Cu alte cuvinte, îi oferim celuilalt posibilitatea să creadă că are pe cine se baza în viitor, un umăr pe care să plângă la nevoie sau chiar mai mult de atât şi asta fără orice alt fel de aşteptări sau fără obligaţii faţă de noi. Cu siguranţă una dintre cele două persoane se va comporta la un moment dat ca şi cum ar s-ar afla într-o relaţie mai mult decât amicală cu celălalt şi ar avea fără să-şi dea seama aşteptări pe măsură. Dacă ar fi să spunem lucrurilor pe nume, majoritatea oamenilor atunci când spun că îşi doresc să rămână prieteni cu fostul partener de viaţă nu spun tocmai adevărul, şi de cele mai multe ori folosesc aceasştă replică doar din politeţe şi ca să evite anumite situaţii neplăcute cum ar fi unele dispute care ar putea avea loc ulterior. Foarte multe persoane fac asta, şi totuşi, după nu mai păstrează cu adevărat legătura. Nu numai că este foarte dificil să treci de la a te ţine de mână la o prietenie platonică, dar nici nu o faci doar ca o urmare a despărţirii. Ca să existe în mod real această despărţire, se spune că trebuie să existe această pauză şi în realitate şi că această despărţire trebuie să fie caracterizată prin acordarea de spaţiu şi timp fiecărei persoane în parte pentru a reuşi să se vindece şi pentru a i se permite să meargă mai departe. Specialiştii consideră, de fapt că această perioadă de după desparţire nu poate fi petrecută jucându-ne de-a cei mai buni prieteni mai ales când unul se preface că sentimentele faţă de cealaltă persoană sunt mai mici decât în realitate. 10

12 Excepţie pot face acele persoane care după ce şi-au încheiat relaţia nu mai prezintă sentimente de romantism unul faţă de celălalt, care nu sunt implicate emotional, şi care au avut parte de o distanţă potrivită pentru a le putea fi permis ca să meargă mai departe. Prietenia de după despărţire nu este menită celor care încă mai speră că mai pot avea parte de anumite beneficii din partea celuilalt dacă încă îşi mai petrec timpul împreună, ba chiar celor care încă mai speră la o şansă de împăcare. Pentru mulţi dintre bărbaţi, faptul că îi cer celeilalte părţi implicate să rămână prieteni, nu înseamnă decât că îţi doresc să pară mai puţin egoişti şi să transmită astfel faptul că nu sunt totuşi atât de râu intenţionaţi pe cât par. Iar în acest fel vor avea de asemenea ocazia să păstreze şi un oarecare drept de decizie asupra vieţii celeilalte persoane. Un lucru e cert, însă, dacă îi permiţi celeilalte persoane să se amestece în continuare în deciziile pe care urmează să le iei, în mod inconştient inima şi mintea îţi vor fi indirect încjise faţă de alte oportunităţi care ţi-ar putea apărea în cale, şi astfel îţi va fi mult mai greu să mergi mai departe. Adesea acest lucru se întâmplă pentru că persoana care te-a părăsit nu te mai vrea, dar în acelaşi timp nici nu îşi doreşte ca altcineva să îşi construiască o altă viaţă alături de tine. De fapt, genul de persoană care va dori întradevăr să îţi fie prieten, în ciuda faptului că relaţia voastră a luat sfârşit, este cel care îţi va respecta dorinţele şi care va încerca să nu te mai caute. Oricum cel mai bine este ca două persoane care abia au avut parte de o despărţire au nevoie de spaţiu cel puţin şase luni sau chiar un an pentru a-şi reveni după acest eveniment şi pentru a reuşi să meargă mai departe. III.2. Concluzii. Cu siguranţă, dacă suntem ca majoritatea oamenilor vom tinde să credem cel mai probabil că nu există astfel de persoane care să rămână prieteni după o căsnicie eşuată, sau dacă există cu certitudine vom spune că cei doi îşi doresc ca la un moment dat în viitor să mai spere la o şansă de împăcare. 11

13 Totuşi, mi-am dorit să privesc aceste situaţii mult mai profund, deoarece sunt convinsă că există asftel de cazuri, care pot demonstra celorlalţi că putem să ne continuăm vieţile şi altfel după o despărţire dureroasă, şi nu doar păstrând o relaţie rece cu celălalt, ori o relaţie în care pare că nu mai este loc decât pentru reproşuri şi certuri continue. La sfârşitul acestei cercetări, pot spune că am reuşit să dezvălui măcar o parte din mister. Cel mai adesea, cei care hotărăsc să rămână cu adevărat prieteni în urma unui divorţ, au trei motive foarte importante. Unul dintre acestea, şi cred eu, cel mai important pare a fi faptul că pe cei doi îi leagă cu adevărat ceva important, şi anume copiii, care după părerea mea sunt foarte importanţi, ei sunt de fapt cei care ar trebui să conteze cel mai mult atunci când cei doi părinţi hotărăsc că este timpul să pună punct relaţiei deoarece aceştia nu ar trebui să aibă de suferit de pe urma adulţilor şi consider că ar trebui să aibă dreptul la o relaţie bună şi profundă cu ambii părinţi, iar un divorţ nu ar trebui să îi împiedice să aibă parte de aceste lucruri. Al doilea caz, care mie mi-a placut foarte mult, a fost cel în care cei doi au fost prieteni foarte buni încă dinainte de căsătorie, consider, de fapt că acest lucru este chiar posibil, doar ştim cu toţii cât de greu este să renunţi la un prieten, indiferent de circumstanţe. Iar ultimul caz, după cum am observat, nu a avut un final foarte reuşit, însă putem spune că este un pas înainte atâta timp cât probabil, amândoi erau conştienţi de faptul că unul din ei încă mai suferă şi încă mai speră la o eventuală împăcare, şi totuşi au dorit să evite momentele tensionate care apar de obicei după un divorţ. Cu toate acestea, cel mai bine este să analizăm atent situaţia înainte de a hotărî să intentăm divorţ, sau mai bine zis, înainte de a lua decizia de a ne căsători. 12

14 Bibliografie: Babbie, Earl. Practica cercetării sociale. Polirom, 2010; Babbie, Earl. The Basic of Social Research, Fifth Edition, 2011; Firebaugh, Glenn. Seven rules for social research. Princeton University Press, Referinţe webografice: friendship.html?pagewanted=all&_r=0;