Rezumatul tezei de abilitare Impactul Codului civil Quebec, a codificărilor europene și a celorlalte elemente de drept comparat asupra dreptului comercial român. După apariţia noului Cod civil, au fost exprimate opinii diferite, care s-au conturat, în final, în două mari curente: un prim curent susţine dispariţia totală a dreptului comercial din peisajul dreptului privat român; cel de-al doilea curent susţine că, dimpotrivă, dreptul comercial nu a dispărut, continuând să existe şi sub imperiul noului Cod civil român. Aşadar, noul Cod civil a pornit la drum cu o dilemă amplă, care a dat naştere la multe teorii şi dezbateri aprinse pe această temă; nu trecuse un an de la adoptarea sa şi deja existau, în literatura juridică, sute sau chiar mii de pagini care abordau chestiunea pe care noi am încercat, pe parcursul lucrărilor noastre, publicate constant în ultimii ani, să o lămurim. Autorii s-au întrecut (şi se întrec în continuare) în a-şi expune motivele în sprijinul unei anumite opinii, însă nu ne putem preface să nu observăm subiectivismul teoriilor exprimate, subiectivism care derivă, să o recunoaştem, din formaţiunea civilistă sau comercialistă a autorului. Un prim aspect, cât se poate de evident, după lecturarea noului nostru cod civil, este faptul că elaborarea sa a avut ca principală sursă de inspiraţie în primul rând, Codul Civil Quebec (CCQ), dar şi alte coduri străine în vigoare. Astfel cum reiese expres din expunerea de motive a codului civil, adoptarea proiectului NCC a beneficiat de ajutorul Agenţiei Canadiene pentru Dezvoltare Internaţională (CIDA) prin grupul de experţi din Quebec care a participat la redactarea CCQ din 1991. Așadar, o abordare amănunțită a Noului cod civil care să plece, în primul rând, de la analogiile dintre acesta și izvoarele sale de bază, preponderent Codul Civil Quebec dar și codificările europene recente în materie (în special PECL și DCFR) a reprezentat și reprezintă, în opinia noastră, un demers important și foarte util pentru sistemul nostru de drept privat. Este important pentru că, în orice țară, codul civil este temelia dreptului privat; este util întrucât jurisprudența canadiană (întemeiată uneori pe texte de lege absolut identice cu cele din noul nostru cod civil) ne oferă soluții relevante în aproape toate instituțiile juridice reglementate de cod. Aceste evidente și pregnante elemente de drept comparat și-au pus la fel de evident amprenta asupra dreptului privat român în general, și, în egală măsură, în materia pe care noi am abordat-o, asupra conceptului de comerciant dar și asupra contractelor comerciale. Prioritar, s-a impus o abordare, în lucrările noastre, a noului concept de profesionist, acest nou actor al dreptului privat român, subiectul de drept care, potrivit noului Cod civil, exploatează o întreprindere. Am demonstrat și argumentat, în studiile noastre, faptul că această noțiune este mult mai
largă decât cea de comerciant, întrucât cuprinde, practic, toate categoriile de persoane ce desfăşurau orice fel de activităţi sub orice formă de întreprindere, aşa cum erau acestea prezentate în viziunea legislaţiei anterioare, şi anume, pe lângă comercianţi (organizați ca persoane juridice sau ca persoane fizice autorizate) și societăţile civile, anterior reglementate de vechiul Cod civil, precum și persoanele juridice non profit, persoanele fizice care desfăşoară profesii liberale, etc. Am abordat pe larg și Contractele între profesionişti, acele contracte încheiate între două sau mai multe persoane care sunt considerate profesionişti, precum si contractele dintre profesionişti şi orice alte subiecte de drept civil. Aceste contracte sunt reglementate, în prezent, de un singur act normativ de bază, şi anume de Codul civil român, spre deosebire de situaţia anterioară, în care aveam două legi de bază: Codul civil şi Codul comercial. Evident, în materii speciale, Codul civil se completează cu acte normative speciale care reglementează un anume tip de contract între profesionişti şi care reprezintă norma juridică specială, spre deosebire de Codul civil care îmbracă în astfel de situaţii, forma unei norme juridice generale, toate aceste delimitări de esență fiind evidențiate constant în lucrările noastre. Am explicat, de asemenea, soarta actelor de comerţ reglementate până de curând de Codul comercial, subliniind faptul că, în terminologia juridică actuală, nu mai există noţiunea de comerciant şi, prin urmare, nu mai există dihotomia între comercianţi şi necomercianţi, despre care discutam în vechea legislaţie. Am demononstrat că legea (evident, cu preponderenţă noul Cod civil) este izvorul obligaţiilor comerciale actuale. Tot legea (şi tot preponderent noul Cod civil) este şi sediul materiei pentru contractele comerciale sau, mai riguros terminologic spus, pentru contractele între profesioniști; am considerat oportună, prin urmare, strategia de abordare coerentă a legiuitorului care, pentru a se referi la obligaţii comerciale a ales să evite termenul de comerciant, noul Cod civil vorbind despre activităţi efectuate de profesionişti sau activităţi exercitate în cadrul unei întreprinderi. Am contribuit, prin urmare, alături de alți autori, prin lucrările personale ale subsemnatului, la delimitarea dreptului afacerilor şi a dreptului profesioniştilor în marea ramură de drept privat, pornind de la importanța înțelegerii sediului unic al materiei de drept privat. Am susținut, cu argumente legale, că noul Cod civil român este unicul act normativ în materie de obligaţii şi contracte, mai exact în materie de teorie generală a obligaţiilor (obligaţii civile şi obligaţii comerciale), dar şi a contractelor (atât contracte între profesionişti vechile contracte comerciale, cât şi cele între neprofesionişti). În mod evident, numindu-se Codul civil, acesta reglementează, în primul rând, raporturile juridice civile, adică raporturile între neprofesionişti, constituind practic dreptul comun în materie de drept privat. Acolo unde însă legea a considerat că este necesară o reglementare diferită a raporturilor dintre profesionişti, s-au făcut precizările de rigoare cu privire la aspectele particulare și, prin metoda exemplificării, am do-
vedit că aceste precizări sunt de cele mai multe ori inechivoce, tocmai pentru a nu exista discuţii şi neclarităţi. În mod inerent, am reliefat similitudinea de abordare care exista înainte de adoptarea noului Cod civil, diferenţa fiind aceea că acum vorbim despre un singur act normativ de bază care reglementează dreptul privat în general, din care dreptul comun îl constituie dreptul civil iar dreptul special îl reprezintă dreptul afacerilor, cu subramura sa, dreptul profesioniştilor. Faţă de prăpastia dintre cele două curente diametral opuse exprimate în doctrină, opinia personală s-a aflat constant, în studiile noastre, undeva la mijloc. Credem că, în prezent, terminologic, nu mai putem vorbi despre o disciplină denumită expres, propriu-zis, drept comercial, aceasta neavând o reglementare de lege lata în România, dat fiind că actualul Cod civil nu foloseşte noţiunea de comerciant, iar Codul comercial român care viza, în toată reglementarea sa, noţiunea de comerciant şi disocierea acte juridice civile/acte juridice comerciale (acte de comerţ) a fost abrogat expres prin noul Cod civil. Aşadar, lucru cert, la nivel conceptual, nu mai există noţiunea de comerciant, nu mai există noţiunea de drept comercial. Am precizat că, în schimb, putem vorbi, în această materie, aşa cum am antamat deja, despre un veritabil drept al afacerilor. Considerăm că, faţă de realităţile economico-sociale actuale, faţă de dinamica afacerilor şi de specificul raporturilor dintre comercianţi (profesionişti, după terminologia folosită de noul Cod civil), se poate vorbi, cu toată certitudinea, despre o materie a dreptului afacerilor. În opinia noastră, o astfel de materie este, în fapt, o ramură multidisciplinară de drept, înrădăcinată puternic în noul Cod civil, dar şi în alte acte normative cu valenţe de business sau chiar eminamente comerciale: legislaţia societăţilor, legislaţia pieţei de capital, legislaţia insolvenţei etc. Dar, în acelaşi timp, această ramură de drept va fi caracterizată şi prin interferenţe profunde şi de substanţă cu disciplinele de drept public, care îşi au izvorul, cu preponderenţă, în legislaţia fiscală (atât în normele de drept material, dar mai cu seamă cele de drept procesual fiscal), în legea penală substanţială (infracţiunile economice) şi în reglementările vamale. În fine, o astfel de ramură de drept va cuprinde şi normele procedurale în materie civilă, aplicabilă, în fapt, şi proceselor în materie comercială (litigiilor între profesionişti). Cu alte cuvinte, ramura dreptului afacerilor va trebui să cuprindă următoarele discipline: dreptul profesioniştilor (în care este inclus şi dreptul societăţilor comerciale sau, mai corect, în prezent, dreptul societar), dreptul obligaţiilor şi al contractelor comerciale, dreptul insolvenţei, dreptul fiscal şi dreptul procesual fiscal, dreptul comerţului internaţional şi dreptul penal al afacerilor. Desigur însă că nu este și nu poate fi o greșeală nici de abordare și nici de fond denumirea unor discipline ca fiind de drept comercial, în fond, vorbind, în cea mai mare parte, despre activitățile vechilor comercianți.
Din perspectiva dreptului comparat, am indicat toate sursele noastre principale de inspiraţie, care merg pe acelaşi principiu monist al reglementării, şi ne-am referit, în principal, la Codul civil Québec, la Principiile Dreptului European al Contractelor (PECL) sau la Regulile Comune de Referinţă în Drept Privat European (DCFR), la Convenția Unidroit sau la alte coduri civile de pe glob, unele dintre aceste acte normative fiind dezbătute pe larg de subsemnatul și, din acest motiv, vor fi reiterate, ca principal pilon de cercetare, pe parcursul prezentei teze de abilitare. În ceea ce privește codul canadian, în mod evident, principala noastră sursă de inspiraţie, am considerat-o personal, ca fiind cu adevărat cea mai modernă, întrucât combină într-o manieră fericită dreptul de sorginte romană (mai exact, aspectele de actualitate din dreptul francez) cu elemente de drept cutumiar (fiind codificate, practic, soluţiile jurisprudenţiale). Nu întâmplător, prin urmare, codificarea din Québec a fost preluată, într-o formă sau alta, de multe ţări ale lumii, inclusiv de România; de altfel, dintr-o lecturare mai atentă, se poate observa, de către orice cititor, influenţa pe care acest cod nord-american a avut-o asupra codului nostru actual, fiind chiar texte care au fost copiate, pur şi simplu, din codul civil canadian în Codul civil român. Discuţiile asupra acestui cod canadian sunt ample, însă ne vom mărgini aici să spunem doar că esenţa codificării se învârte în jurul unui nou concept în materia marii ramuri de drept privat, şi anume concepţia monistă de reglementare (legiferarea raporturilor juridice de drept privat dintr-o singură perspectivă, a dreptului civil propriu-zis, renunţându-se, astfel, la vechea delimitare drept civil/drept comercial); ca atare, am găsit necesar să punctăm, în lucrările noastre, considerentele de rigoare legate de textele corespunzătoare din Codul civil Québec, acesta fiind practic, în prezent, principalul subiect de dezbatere pe tărâmul dreptului comparat (aşa cum înainte de adoptarea noului Cod civil, dreptul comparat în materia dreptului civil român viza, primordial, Codul civil francez). În ceea ce privește cele două coduri civile comunitare, pe același plan al importanței și infuenței evidente a normelor de drept comparat, am pus și codificările europene adoptate recent în materia dreptului civil şi, particular, al dreptului contractual în materia profesioniștilor, cele mai importante fiind cele două coduri amintite (PECL și DCFR), a căror implementare urmează să fie asigurată prin adoptarea instrumentului de lucru Cartea Verde a Dreptului contractual european (Green Paper for European Contract Law) adoptată de Comisia Europeană în anul 2010 şi care are menirea de a urgenta şi de a asigura punerea în aplicare a celor două codificări, mai cu seamă a DCFR, reglementare care este extrem de stufoasă şi greu abordabilă. În principal, documentul de codificare a codificărilor urmăreşte instituirea unui cadru legal comun în materia dreptului contractual între profesioniști (comercianți), care să poată să fie folosit pe tot teritoriul UE în domeniul dreptului afacerilor şi
al protecţiei consumatorului. Și, în fine, nu am omis, desigur, Principiile UNIDROIT aplicabile Contractelor Comerciale Internaţionale, care au reprezentat, de asemenea, o sursă de inspiraţie importantă la adoptarea noului Cod civil, mai cu seamă, aşa cum rezultă din denumirea codificării, în materia contractelor comerciale (încheiate de profesionişti), precum şi celalte coduri care au influenţat într-o măsură mai mică, este adevărat actuala reglementare-cadru a dreptului civil român, şi anume în ordinea importanţei, codurile din Italia, Franţa, Spania, Elveţia, Germania şi Brazilia.