CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE BILANŢ 2007

Mărimea: px
Porniți afișarea la pagina:

Download "CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE BILANŢ 2007"

Transcriere

1 R O M Â N I A MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR A N A L I Z A ACTIVITĂŢILOR DESFĂŞURATE ŞI A REZULTATELOR OBŢINUTE DE ÎN ANUL CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE Pe fondul unei evidente dinamici sociale şi instituţionale, retrospectiva profesională a D.G.A., aferentă anului 2009, poate fi caracterizată prin două atribute definitorii, respectiv: continuitate lucrativă şi determinare instituţională. Primul reper este susţinut de rezultatele pozitive obţinute în acest interval, ceea ce reprezintă, în fapt, o extensie a traiectoriei profesionale iniţiate în anii precedenţi. Cel de-al doilea argument derivă din iniţiativele profesionale concretizate în cele două arii acţionale de interes major pentru anul Astfel, în plan preventiv au fost adoptate noi instrumente de lucru menite să genereze o bună conştientizare a lucrătorilor ministerului în ceea ce priveşte consecinţele implicării în acte de corupţie, iar în plan investigativ şi procedural s-a reuşit instrumentarea unor dosare complexe şi dificile. În acest sens, se poate aprecia că sunt întrunite atât premisele pentru îndeplinirea exigenţelor profesionale ale anului 2010, cât şi cele pentru realizarea obiectivelor anterior asumate. 2. PLANIFICARE ŞI DOCUMENTE DE POLITICI PUBLICE Din perspectivă macro-socială, principalul instrument de politici publice, care a ghidat activitatea anului anterior, a fost reprezentat de H.G. nr. 609 din pentru aprobarea Strategiei Naţionale Anticorupţie privind sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală pentru perioada , document 1 / 25

2 acţional emis în baza recomandărilor Comisiei Europene, însoţit de Planul de acţiune, precum şi de Planul sectorial de acţiune al M.A.I. La acest punct, se poate evidenţia că D.G.A. are un reprezentant desemnat în Consiliul interdepartamental de monitorizare a implementării Strategiei, conform deciziei Primului ministru al Guvernului nr. 218/2008. Din punct de vedere instituţional, la nivelul unităţii a fost elaborată şi adoptată Concepţia privind activitatea de prevenire a faptelor de corupţie în M.A.I. pentru perioada , care, în fapt, constituie o transpunere în plan propriu a unor teze de politici publice preventive conţinute de documentele strategice ale acestei arii de activitate. În ceea ce priveşte activitatea de planificare, la începutul anului 2009 s-a elaborat, fiind aprobat de către conducerea ministerului, Planul Unic de activităţi al D.G.A. pentru anul 2009, document programatic cadru de orientare a activităţilor. Funcţia managerială de planificare a fost întregită de elaborarea planurilor de activitate la nivelul fiecărei structuri centrale şi teritoriale, sens în care, pentru o acţiune unitară, s-a adoptat Dispoziţia Directorului General al D.G.A nr. 22/2009 privind activitatea şi documentele de planificare. 3. MANAGEMENT INSTITUŢIONAL 3.a. Gestiune resurse umane: Managementul şi gestionarea optimă a resurselor umane constituie un important mijloc de eficientizare a activităţii instituţionale. Totodată, valorificarea şi mobilizarea superioară a potenţialului uman poate estompa, în bună măsură, alte deficite materiale, financiare sau logistice survenite în activitatea curentă. Pentru conformitate, menţionăm faptul că, la data de , procentul total de încadrare cu personal al D.G.A. a fost de 68,35% (69,41% ofiţeri; 62,40% agenţi; respectiv 100% personal contractual). Repartiţia încadrării pe categorii de personal, în funcţie de structura de apartenenţă profesională, este următoarea: Aparat central total Procentul de încadrare cu personal al DGA la procent încadrat 82,85%, din care: - ofiţeri 80,05%; - agenţi 87,67%. Aparat teritorial total 100% procent încadrat 58,01%, din care: 69,41% 62,4% - ofiţeri 62,76%; - agenţi 31,66%. ofiteri agenti pers. contractual 3.b. Repere de ajustare structurală: Întrucât orice proces de eficientizare instituţională are un caracter de continuitate, iar, la nivelul M.A.I., unul din principalii vectori de activitate vizează prefigurarea unor structuri adaptate valenţelor de manifestare ale corupţiei interne, în 2 / 25

3 cadrul D.G.A. au avut loc, în anul 2009, mutaţii organizaţionale care au venit în sprijinul îndeplinirii acestui deziderat, după cum urmează: O.M.A.I. nr. I/0514 din data de a constat în desfiinţarea Birourilor Judeţene Anticorupţie din cadrul Serviciilor Teritoriale Anticorupţie (organizate în baza principiului funcţionării Curţilor de Apel) şi înfiinţarea la nivelul acestora de birouri specializate pe linii de muncă (anchete, investigaţii etc.). O.M.A.I. nr. I/0563 din data de a presupus: - la nivel teritorial, înfiinţarea serviciilor judeţene anticorupţie; - la nivel central, înfiinţarea unor direcţii specializate pe domenii de activitate şi a unor structuri noi organizatorice, precum şi reorganizarea altora. 3.c. Conformizare normativă şi contencios: În acest domeniu, activitatea s-a concentrat pentru elaborarea unor acte normative necesare bunei funcţionări a D.G.A., precum şi pentru dezvoltarea instrumentelor de cooperare cu alte structuri ale M.A.I. sau alte instituţii. În acest sens, au fost elaborate (cu sprijinul compartimentelor de specialitate ale unităţii) şi promovate, următoarele: amendamente la proiectul legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 20/2009 privind problematica testării integrităţii profesionale a personalului M.A.I., reglementată anterior în cuprinsul O.U.G. nr. 30/2007. Amendamentele au fost adoptate de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională de la Senat. 5 proiecte de ordine/instrucţiuni ale ministrului administraţiei şi internelor, dintre care 2 au fost semnate de conducerea ministerului; au fost elaborate 7 proiecte de protocoale de cooperare, dintre care următoarele 4 au fost semnate: Protocolul de cooperare între Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Generală Anticorupţie, şi SC Arte Vizuale Media SRL; Acordul de colaborare între Unitatea de Politici Publice şi Direcţia Generală Anticorupţie privind participarea la proiectul Proces decizional la nivelul M.A.I. eficienţă şi coerenţă ; Protocolul de cooperare între Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin D.G.A., şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei; Protocolul de amendare a Protocolului cadru de cooperare dintre Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, privind perfecţionarea sistemului naţional de protecţie a informaţiilor clasificate. 3 / 25

4 4. DOMENIUL ACŢIONAL CAPACITATE OPERAŢIONALĂ 4.a. Prevenire Având în vedere prevederile Strategiei Naţionale Anticorupţie, au fost iniţiate şi derulate ample activităţi preventive, respectiv pe linia monitorizării şi implementării măsurilor prevăzute în cuprinsul acesteia (H.G. nr. 609/2008). Acţiunile şi măsurile prevăzute în Planul de acţiune sectorial al M.A.I. au fost monitorizate, dezbătute în şedinţele Comitetului de Monitorizare şi transmise de către D.G.A., trimestrial, la Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice din cadrul M.A.I. De asemenea, trebuie menţionat faptul că, pentru structurile aparatului central al ministerului şi pentru inspectoratele generale/similare a fost nominalizată o persoană cu funcţie de conducere responsabilă cu implementarea acestor acţiuni şi măsuri. D.G.A. a organizat, în perioada septembrie noiembrie 2009, cursul cu tema Prevenirea Corupţiei, destinat managerilor de nivel mediu, în cadrul Institutului de Studii pentru Ordine Publică (organizat pe durata a 5 serii cu câte 20 de participanţi din cadrul: Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Aparatului Central al M.A.I.). În baza cazuisticii instrumentate, s-a realizat un audit al riscurilor şi vulnerabilităţile specifice identificate la nivelul structurilor Poliţiei Rutiere, iar concluziile acestui studiu au făcut obiectul unui plan de măsuri întocmit în colaborare cu conducerea direcţiei de profil, fiind dispuse măsuri concrete pentru reducerea faptelor de corupţie. Au fost elaborate două analize: una privind personalul M.A.I. cercetat de către D.G.A. în perioada (document care conturează o tipologie a funcţionarului implicat în fapte de corupţie la nivelul M.A.I. şi reprezintă baza pentru stabilirea unor măsuri de prevenire a fenomenului), iar cea de-a doua referitoare la riscurile şi a vulnerabilităţile identificate în perioada de către D.G.A. în activitatea structurilor M.A.I. Totodată, a fost întocmită şi aprobată de conducerea ministerului Concepţia privind activitatea de prevenire a faptelor de corupţie în cadrul structurilor M.A.I. pentru perioada , care a fost diseminată către toate structurile ministerului. A fost iniţiat un Sondaj de opinie privind percepţia corupţiei în cadrul instituţiilor de învăţământ ale M.A.I., subiecţii sondajului, într-o prima etapă, fiind studenţii şi cadrele didactice din cadrul Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza. Pentru asigurarea unei practici unitare şi eficiente pe linie de prevenire, au fost elaborate 3 metodologii care s-au transmis tuturor structurilor D.G.A. 4 / 25

5 Un alt palier de acţiune în domeniul preventiv a fost reprezentat de campaniile de conştientizare şi colaborarea cu societatea civilă. În cadrul Programului Centrului Naţional pentru Integritate, desfăşurat în parteneriat cu Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, au fost organizate 7 Conferinţe regionale cu tema Măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei Grupul de acţiune anticorupţie. De asemenea, tot în cadrul activităţilor cu Centrul Naţional pentru Integritate au fost organizate 6 vizite de studiu la care au participat 330 de studenţi din cadrul Academiei de Poliţie, la sediul D.G.A., acestora fiindu-le prezentate principalele linii de muncă ale instituţiei noastre şi activităţile desfăşurate. În cadrul Convenţiei de Twinning Light cu Germania, D.G.A. a realizat o campanie de conştientizare anticorupţie, materializată în organizarea unui campionat de fotbal destinat personalului M.A.I., în perioada , în colaborare cu Corpul Naţional al Poliţiştilor, în cadrul căruia au fost distribuite tricouri imprimate cu sloganul campaniei Familia are viitor, Corupţia NU!. În paralel, s-au materializat şi alte iniţiative pentru conştientizarea opiniei publice, cum ar fi: - Informarea cetăţenilor prin difuzarea de spoturi şi mesaje video în reţelele de magazine Kaufland şi Metro, în centrele comerciale de tip mall din ţară, precum şi prin intermediul canalului Zoom TV care transmite în staţiile de metrou din Bucureşti; - Continuarea francării pe plicurile poştale, la nivel naţional, a mesajelor anticorupţie. Ca o consecinţă pozitivă a activităţilor preventive derulate, în anul 2009, au fost consemnate 70 situaţii (+15% faţă de anul 2008) în care funcţionarii 52 Politia Romana Număr personal M.A.I. care a sesizat fapte de corupţie prin autodenunţ în anul total 70 Politia de Frontiera 7 7 Jandarmerie Situatii de urgenta Administratie publica Alte structuri ministerului au sesizat lucrătorii D.G.A. atunci când li s-au oferit diverse sume în schimbul unor servicii, persoanele respective fiind cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Din totalul desistărilor sus-menţionate, 52 provin ca urmare a sesizării lucrătorilor Poliţiei Române, 7 de la Poliţia de Frontieră, 7 din Jandarmerie, 2 din Administraţia Publică, iar 2 ca urmare a 5 / 25

6 sesizărilor formulate de cadre aparţinând altor structuri M.A.I. De asemenea, au fost înregistrate alte 137 cazuri (+28% faţă de anul 2008) când lucrătorii ministerului au denunţat situaţii în care colegii lor au fost implicaţi în comiterea unor fapte de corupţie. Număr personal M.A.I. care a sesizat fapte de corupţie prin denunţ şi autodenunţ în perioada Autodenunţuri Denunţuri Pentru a avea o reprezentare completă a acţiunilor desfăşurate în domeniu, precizăm că, în anul 2009, personalul D.G.A. a organizat, în total, întâlniri cu caracter preventiv în rândul lucrătorilor ministerului, la care au participat lucrători M.A.I. de la diferite eşaloane decizionale, dintre care: întâlniri cu persoane care deţin funcţii de conducere, la care au participat manageri; întâlniri preventive cu lucrători M.A.I. la care au participat cadre de execuţie. Întâlniri preventive cu lucrătorii M.A.I. în anul Lucrători MAI cu funcţii de conducere Lucrători MAI de execuţie Întâlniri preventive 5744 Participanţi la întâlniri Lucrători MAI de execuţie Lucrători MAI cu funcţii de conducere 6 / 25

7 În anul 2009, D.G.A. a urmărit instruirea personalului ministerului ce îşi desfăşoară activitatea în mediu rural, fiind organizate instruiri, cu de participanţi. Instruirea personalului din domeniile vulnerabile la corupţie a fost considerată ca fiind prioritară, scop în care s-au organizat 138 instruiri cu personalul structurilor de poliţie rutieră, cu participarea a lucrători. În aceeaşi ordine de idei, trebuie menţionată activitatea de instruire în domeniul prevenirii faptelor de corupţie a agenţilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, stabilită săptămânal, în cadrul Institutului de Studii pentru Ordine Publică, cu participarea a aproximativ 20 de persoane. În semestrul I 2009, D.G.A., în colaborare cu Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, a realizat instruirea tuturor studenţilor în domeniul prevenirii corupţiei, pe parcursul a 2 module la care au participat studenţi. În acelaşi domeniu, s-au elaborat 8 teme de instruire specifice domeniului prevenirii faptelor de corupţie, care vor fi introduse, prin grija Direcţiei Formare Iniţială şi Continuă, în tematica de formare a acestora. Pentru informarea şi conştientizarea personalului M.A.I. referitor la consecinţele faptelor de corupţie, în colaborare cu Serviciul Multimedia din cadrul Direcţiei Informare şi Relaţii Publice, au fost realizate 3 filme de scurt metraj având scenarii bazate pe cazuri instrumentate de D.G.A., care au fost apreciate de către personalul M.A.I. în cadrul unor activităţi cu caracter preventiv. În colaborare cu aceeaşi structură, au fost realizate şi 7 spoturi audio cu tematică anticorupţie. În domeniul cercetării ştiinţifice, au fost realizate 12 studii de caz privind fapte de corupţie săvârşite de personalul M.A.I. în dosarele în care au fost pronunţate sentinţe definitive de condamnare, având ca scop identificarea cauzelor şi condiţiilor favorizante concret care au condus la săvârşirea unor fapte de corupţie de către respectivii funcţionari. Pentru a întregi aria de activităţi preventive, s-au realizat 2 sondaje de opinie, unul în rândul personalului M.A.I., iar cel de-al doilea la nivelul populaţiei. Referitor la principalele concluzii extrase, în primul sondaj s-a constatat creşterea încrederii diverselor categorii de personal M.A.I. în activitatea D.G.A. (de la 61% în anul 2008, la 68,3% în 2009), iar în cel de-al doilea, faptul că asistăm la o schimbare favorabilă a percepţiei populaţiei asupra activităţilor desfăşurate de instituţiile implicate în prevenirea şi combaterea faptelor de corupţie (între care se numără Direcţia Generală Anticorupţie), care au fost caracterizate drept eficiente şi foarte eficiente, în creştere de la 30,4% în anul 2008, la 34,2% în anul b. Investigaţii În acest domeniu s-a urmărit identificarea lucrătorilor ministerului pretabili la săvârşirea de fapte de corupţie, a funcţiilor şi compartimentelor care constituie locuri vulnerabile, generatoare de riscuri pe linia apariţiei şi manifestării fenomenului de corupţie, precum şi stabilirea unor modalităţi de acţiune în aceste cazuri. 7 / 25

8 Informaţiile obţinute de Direcţia Generală Anticorupţie provin în principal din: petiţii, apeluri TelVerde, rapoarte informative, sesizări primite de la celelalte structuri din minister, instituţiile publice, mass-media etc. La nivel naţional, în perioada de referinţă, au fost înregistrate informaţii, 452 lucrări operative şi 80 dosare de caz. Informaţii, lucrări şi dosare operative dezvoltate în anul Informaţii Lucrări operative Dosare de caz Dosare de caz complex Din totalul informaţiilor înregistrate, un procent de 71% reprezintă aportul propriu al lucrătorilor din structurile centrale şi teritoriale ale D.G.A., iar 29% au fost primite de la celelalte instituţii din domeniul siguranţei naţionale şi ordinii publice. Prin dezvoltarea informaţiilor obţinute au fost deschise 535 dosare penale (-7% faţă de anul 2008), care au avut la bază 292 de informaţii de primă sesizare, 185 lucrări operative şi 58 dosare de caz. Pentru documentarea lucrărilor şi dosarelor au fost investigate persoane, dintre care 52,4% reprezintă funcţionari ai M.A.I. Situaţia lucrărilor dezvoltate în anul 2009, care au dus la formarea unor dosare penale IPS la penal LO la penal Investigaţii sub acoperire: DC la penal DCC la penal Precizăm faptul că, operaţiunile în care au fost utilizaţi investigatori sub acoperire, anume desemnaţi, s-au desfăşurat cu respectarea strictă a cadrului legal aferent (Codul Penal, Codul de Procedură Penală, respectiv Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie). În acelaşi context, acţiunile efectuate s-au derulat sub directa îndrumare, controlul şi autorizarea procurorilor de caz. Astfel, în perioada analizată, investigatori sub acoperire din cadrul formaţiunii de profil au fost folosiţi pentru culegerea de informaţii şi obţinerea de / 25

9 probe pentru documentarea a 7 dosare penale, dintre care 6 se aflau în cercetare la D.N.A. Au fost folosite, în acest sens, 14 identităţi sub acoperire, în scopul probării acţiunilor infracţionale a peste 70 de suspecţi. În situaţia a 3 dintre aceste dosare, activităţile specifice sunt în curs de desfăşurare. Pe fondul specializării investigatorilor sub acoperire, menţionăm că, în prezent, se află în curs de derulare o activitate operativă în care un lucrător acţionează pe teritoriul altui stat, cu deplina respectare a cadrului legal, în scopul documentării activităţii infracţionale a unei grupări cu preocupări în sfera corupţiei. Dintre cazurile semnificative finalizate în care au fost introduşi investigatori sub acoperire, amintim cele două dosare privind acte de corupţie săvârşite de lucrătorii Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din judeţele Covasna şi Cluj, precum şi dosarul privind fapte de corupţie şi contrabandă cu ţigări săvârşite în zona de frontieră a judeţului Satu Mare. 4.c. Probaţiune şi management procedural Una din componentele principale ale activităţii D.G.A. în anul 2009 a fost reprezentată de activitatea de combaterea actelor de corupţie în care au fost implicaţi lucrătorii ai ministerului. Astfel, s-au efectuat cercetări şi au fost înaintate la parchet lucrări penale, transformate ulterior în dosare penale (+6% faţă de anul 2008), dintre acestea fiind din sesizarea proprie a Direcţiei Generale Anticorupţie (+3%) % Ca urmare a activităţilor procedurale întreprinse de către poliţia judiciară a D.G.A., procurorii au dispus Dosare înaintate la DNA începerea urmăririi penale în 320 dosare, ceea ce reprezintă un procent de 22,4% din totalul dosarelor formate. Dosare în care s-a început urmărirea penală în perioada Dosare înaintate la unităţile de parchet în anul total % Dosare înaintate la alte parchete / 25

10 În ceea ce priveşte soluţiile dispuse, se evidenţiază cele 176 rechizitorii (+9% faţă de anul 2008), prin care au fost Situaţia soluţiilor date în dosarele instrumentate de Parchet în sesizate instanţele de judecată (dintre care 37 la Direcţia Naţională Anticorupţie şi colaborare cu Poliţia Judiciară a D.G.A la alte structuri de Parchet), şi alte 91 situaţii în care au fost aplicate prevederile art C.P.P., procurorii competenţi apreciind ca fiind oportune soluţiile de scoatere de sub urmărirea 91 penală şi aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ. În alte 489 dosare penale s-au Rechizitorii Sancţiuni Soluţii de Conexare, administrative neurmărire declinare adoptat soluţii de netrimitere în judecată, iar alte 194 dosare au fost declinate către Situaţia comparativă a rechizitoriilor emise de parchet în perioada alte parchete sau conexate. Analizând modalitatea de soluţionare a totalului de 756 dosare penale, se constată că, în 267 dintre 176 acestea faptele sesizate de către D.G.A au fost confirmate prin trimiterea în 113 judecată a persoanelor vinovate sau aplicarea de sancţiuni administrative, ceea ce reprezintă un procent de 35,3% Fiind urmărită finalitatea cauzelor instrumentate de poliţia judiciară a D.G.A. şi soluţionate de procurori prin sesizarea instanţelor de judecată, s-a constatat pronunţarea de către acestea, în anul 2009, a 51 hotărâri în primă instanţă, respectiv a 41 hotărâri definitive. În ceea ce priveşte calitatea procesuală a persoanelor asupra cărora au fost efectuate cercetări în cadrul lucrărilor şi dosarelor penale sus-menţionate, precizăm: au fost efectuate cercetări cu privire la persoane, din care 62,3% a reprezentat personal al M.A.I. Persoane cercetate în anul total % 62% Personal M.A.I. Alte persoane 10 / 25

11 ca urmare a activităţilor procedurale derulate, au fost învinuite 753 persoane, iar 343 dintre acestea provin din cadrul ministerului (+2% faţă de anul 2008), dintre care 68 au funcţii de conducere şi 275 de execuţie. Personal M.A.I. învinuit în cursul anului total Personal M.A.I. cu funcţii de conducere Personal M.A.I. de execuţie pentru fapte de corupţie au fost învinuite 301 cadre ale ministerului, iar 42 pentru alte fapte. totodată, au fost puse sub inculpare 384 persoane (+8% faţă de anul 2008), 175 reprezentând personal al ministerului (+59%), 35 având funcţii de conducere şi 140 funcţii de execuţie. Personal M.A.I. inculpat în anul total Personal M.A.I. cu funcţii de conducere Personal M.A.I. de execuţie 35 pentru infracţiuni de corupţie au fost inculpate 153 cadre ale ministerului, iar 22 pentru alte fapte. Un studiu efectuat cu privire la persoanele învinuite şi inculpate din cadrul M.A.I. pentru fapte de corupţie, în anul 2009, raportat la de angajaţi, a reliefat faptul că, din totalul acestora, ponderea celor învinuite pentru fapte de corupţie este de 2,29, iar ponderea celor inculpate este de 1, / 25

12 Astfel de studii sunt aplicate şi de entităţile comunitare angrenate în prevenirea şi combaterea corupţiei, respectiv organizaţiile internaţionale cu activitate incidentă în domeniu. Prin intermediul acestora se relevă cât mai real dinamica evolutivă şi eforturile întreprinse în materie de către agenţiile de aplicare a legii, prin uzitarea unor indicatori de referinţă (rate, indici etc.) care permit dimensionarea în consecinţă a infracţionalităţii. În dosarele penale instrumentate la nivelul D.G.A., procurorii de caz au dispus reţinerea a 152 dintre persoanele puse sub învinuire, iar instanţele de judecată, în urma probatoriilor administrate, au hotărât cercetarea în stare de arest pentru 122 persoane, dintre care 67 au fost cadre ale ministerului (40 - Poliţia Română, 13 - Situaţii de Urgenţă, 6 - Poliţia de Frontieră, 5 - Administraţia Publică, 1 - Jandarmerie, 2 - alte structuri ale M.A.I.). Situaţia persoanelor arestate preventiv în perioada Totodată, asupra a 25 persoane cercetate s-au dispus alte măsuri preventive 67 (interdicţii de a părăsi localitatea de domiciliu sau ţara etc.) Delegări soluţionate în anul total Total persoane arestate preventiv Personal MAI arestat DNA Alte parchete Pentru derularea corespunzătoare a 1131 cercetărilor, procurorii de caz au dispus delegări ale poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie în vederea efectuării de acte de cercetare penală, din care 29,8% de către structuri ale D.N.A. şi 70,2% de la alte unităţi ale Ministerului Public. În cauzele instrumentate de poliţia judiciară a D.G.A. în anul 2009, sumele sau contravaloarea bunurilor materiale care au făcut obiectul actelor de corupţie probate se cifrează la lei şi aprox euro. Moduri de operare Din cazuistica instrumentată şi analizele efectuate asupra mecanismelor infracţionale în care au fost implicaţi lucrătorii M.A.I. s-au decelat, în principal, următoarele modalităţi de săvârşire: Comiterea faptelor de corupţie de către membrii unor comisii de examinare care au favorizat anumiţi candidaţi pentru încadrarea sau promovarea în structurile M.A.I.; Situaţii în care lucrători ai oficiilor de cadastru, în schimbul unor sume de bani şi foloase materiale, în complicitate cu alte persoane, au eliberat documente false privind suprafeţe de teren şi imobile; Cazuri de poliţişti de frontieră corupţi care au favorizat contrabanda cu ţigări, contra unor sume de bani şi alte foloase materiale; 12 / 25

13 Implicarea unor lucrători ai M.A.I. în sustragerea de produse petroliere din conductele magistrale; Angajaţi din cadrul unor Servicii Publice Comunitare Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor care, în schimbul unor sume importante de bani ( euro), au eliberat în mod nelegal permise de conducere unor persoane care nu îndeplineau condiţiile necesare obţinerii acestora; Implicarea unor cadre din minister în activitatea unor grupări infracţionale care se ocupau cu înmatricularea de autovehicule fără plata taxei prevăzute de lege, contra unor sume echivalente cu jumătate din valoarea acesteia; Abuzuri săvârşite de membrii comisiilor de evaluare a ofertelor în cadrul licitaţiilor organizate de către structuri ale ministerului, prin favorizarea anumitor ofertanţi, în schimbul unor sume de bani sau alte avantaje materiale. Testarea integrităţii şi prinderea în flagrant: În perioada analizată, la nivelul structurii de linie au fost efectuate 42 teste de integritate profesională, din care 33 soldate cu rezultate pozitive, în care lucrătorii M.A.I. testaţi au dat dovadă de integritate, iar 9 au fost negative, în sensul că lucrători ai M.A.I. au primit diferite sume de bani pentru a nu-şi îndeplini atribuţiunile de serviciu. Testele efectuate au vizat 44 de lucrători ai ministerului care îşi desfăşurau activitatea în zone vulnerabile săvârşirii actelor de corupţie. Teste de integritate efectuate în cursul anului 2009 Ca urmare a testelor soldate cu rezultat negativ, lucrători din cadrul formaţiunii de profil au fost desemnaţi, conform normelor în vigoare, să desfăşoare activităţi ca investigatori sub acoperire în cadrul unor dosare penale, finalizate cu prinderea în flagrant a opt lucrători de poliţie (din judeţele Dolj, Prahova, Dâmboviţa, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Galaţi, respectiv din mun. Bucureşti), precum şi a unui funcţionar din cadrul Agenţiei pentru Îmbunătăţiri Funciare Dâmboviţa. În vederea pregătirii corespunzătoare a acţiunilor de testare a integrităţii profesionale au fost efectuate 70 activităţi de documentare premergătoare. În ceea ce priveşte activitatea de prindere în flagrant, formaţiunea de profil a organizat şi derulat 13 astfel de acţiuni, la solicitarea serviciilor judeţene anticorupţie Argeş, Dolj, Ilfov, Dâmboviţa, Buzău, Braşov şi Arad, a formaţiunii de anchete de la nivel central, precum şi la solicitarea D.N.A. Totodată, în urma unor cereri formulate de structuri din Ministerul Public sau din cadrul D.G.A. au fost desfăşurate 24 investigaţii complexe şi supravegheri operative, 86 descinderi şi percheziţii, respectiv 2 activităţi de documentare. 9 21% 33 79% Teste pozitive Teste negative 13 / 25

14 De asemenea, 4 lucrători ai formaţiunii de prindere în flagrant au fost numiţi să desfăşoare activităţi în calitate de investigatori sub acoperire, într-un dosar penal instrumentat de D.N.A. La nivel naţional, au fost realizate 157 acţiuni de prindere în flagrant, în urma acestora fiind depistate 129 persoane (32 lucrători din M.A.I.). În considerarea aspectelor prezentate, relevăm buna colaborare cu Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, respectiv Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, care ne-au acordat sprijinul, în timp util, prin eliberarea documentelor necesare acestor activităţi specifice. Se impune subliniat că, activitatea pe parcursul anului 2009, în acest domeniu, a consemnat şi anumite dificultăţi lucrative, dintre care se pot menţiona: calitatea unor informaţii primite, insuficienţa numerică a personalului raportat la necesităţile operative, precaritatea dotării cu autoturisme de serviciu, respectiv lipsa unei frecvenţe proprii pentru echipamentele de radio emisie-recepţie. 5. TRANSPARENŢĂ RELAŢII PUBLICE RELAŢIONARE INSTITUŢIONALĂ În ceea ce priveşte relaţiile D.G.A. cu publicul, precizăm că s-a desfăşurat un ansamblu de activităţi atât pentru ascendenţa indicelui de vizibilitate, cât şi a celui de adresabilitate al D.G.A. Dintre acţiunile reprezentative derulate, menţionăm: au fost primite Petiţii primite în perioada petiţii, iar aspectele sesizate au dus la 2215 iniţierea a 123 de dosare penale sau la completarea datelor cuprinse în cadrul acestora (+19,4% faţă de anul 2008); din totalul petiţiilor primite, peste 60% au fost înaintate altor instituţii competente, iar 25,6% au fost clasate conform cadrului legal; Petiţii primite Petiţii care au dus la formarea unor dosare penale la recomandarea experţilor spanioli, începând cu data de , a fost pus la dispoziţia cetăţenilor, atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial, Registrul de Petiţii şi Sugestii. Prin constituirea acestui registru s-a realizat şi una dintre măsurile prevăzute în sarcina M.A.I. în H.G. nr. 609/2008 pentru aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie privind sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală pe perioada ; au fost primite în audienţă 281 persoane şi au fost consiliate 921 persoane în afara programului de audienţe; s-au primit apeluri TelVerde, care s-au constituit în informaţii de interes operativ ce au condus la 14 / 25

15 iniţierea a 16 dosare penale sau la completarea datelor deţinute deja în acestea; de asemenea, aspectele sesizate într-un număr de 88 apeluri TelVerde au fost transmise altor instituţii competente; au fost derulate demersurile necesare pentru realizarea extinderii sistemului telefonic gratuit (Call center), specializat pe recepţionarea şi soluţionarea/ redirecţionarea apelurilor privind faptele de corupţie din întregul sector public (măsură prevăzută în Strategia Naţională Anticorupţie), ce urmează a deveni operaţional. Relaţii cu presa: Pe această linie de activitate, s-a urmărit în principal îmbunătăţirea imaginii instituţiei prin mediatizarea cazurilor instrumentate şi popularizarea competenţelor acesteia. Au fost realizate 422 comunicate de presă şi au fost organizate 12 conferinţe de presă (5 pe plan central şi 7 pe plan local). Conferinţele de presă organizate la nivel central au fost prilejuite de prezentarea bilanţului de activitate al D.G.A. pentru anul 2008, iar celelalte de lansarea sau închiderea oficială a unor proiecte finanţate din fonduri europene. Jurnaliştii au reflectat activitatea unităţii în articole în presa scrisă, centrală şi locală. Dintre acestea, de articole au avut un caracter pozitiv, 60 au fost negative, restul de având caracter neutru. În aceeaşi perioadă, în presa audio-vizuală au fost monitorizate de apariţii cu referire la activitatea lucrătorilor D.G.A.; 707 de referiri au avut tentă pozitivă, 27 au avut caracter negativ, iar 468 au fost neutre. De asemenea, s-a răspuns la 66 solicitări formulate în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi au fost sprijiniţi jurnaliştii în procesul de documentare cu privire la competenţele şi rezultatele Direcţiei Generale Anticorupţie. Pentru responsabilizarea cetăţenilor, precum şi a funcţionarilor M.A.I., cu privire la fenomenul corupţiei, în cursul anului 2009 au fost lansate două campanii anticorupţie. Prima dintre campanii a fost finanţată din fondurile proiectului Phare 2005 Dezvoltarea Direcţiei Generale Anticorupţie din M.A.I., implementat în parteneriat cu Ministerul Federal de Interne din Germania. În urma consultărilor cu partenerii germani, au fost derulate următoarele activităţi principale: - în ianuarie 2009, atât la nivel central, cât şi în teritoriu (prin intermediul serviciilor judeţene), au fost distribuite materiale de promovare a mesajelor anticorupţie (7.000 afişe, fluturaşi, broşuri, 100 agende, 100 pixuri, 120 bannere); - ulterior, a fost realizat un site de Internet dedicat campaniei, care conţine şi afişele celorlalte campanii anticorupţie 15 / 25

16 derulate la nivelul D.G.A., precum şi un joc video care poate testa predispoziţia utilizatorului către comiterea de fapte de corupţie; Mesajul campaniei a fost Corupţia te condamnă! Darea de mită se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la cinci ani. Cea de a doua campanie a fost lansată în luna iulie 2009, fiind finanţată din fondurile proiectului de Twinning light 2007 Alinierea capacităţilor anticorupţie ale M.A.I. la standardele Statelor Membre ale Uniunii Europene, implementat în parteneriat cu Departamentul de Investigaţii Interne al landului Hamburg din Republica Federală Germană. În cadrul acesteia a fost realizat un spot video cu mesajul anticorupţie Familia are viitor, corupţia nu!. Campania vizează reducerea disponibilităţii cetăţenilor/funcţionarilor M.A.I. de a oferi /a primi mită. În vederea realizării scopurilor propuse, s-au realizat următoarele: în luna iulie 2009, D.G.A. a obţinut acordul Consiliului Naţional al Audiovizualului pentru difuzarea spotului anticorupţie în regim de campanie socială; a fost obţinut acordul de difuzare a spotului video de la următoarele posturi de televiziune centrale şi locale (TVR-1, TVR-2, TVR-3, TVR-Cultural, TVR Info, TVR International, Prima TV, Kanal D, Realitatea TV, TV Transilvania). Spotul video a fost difuzat începând cu data de , pentru o perioadă de 3 luni, în reţele Hollywood Multiplex din Bucureşti (Mall Vitan şi Cinema Pro) şi Oradea, respectiv în cadrul unor emisiuni televizate. 6. COOPERARE INTERNAŢIONALĂ ASISTENŢĂ COMUNITARĂ 6.a. Relaţii internaţionale: În anul 2009, activităţile derulate în domeniul afacerilor europene şi relaţiilor internaţionale au urmărit, în principal: valorificarea contactelor iniţiate anterior cu partenerii străini; dezvoltarea cooperării bilaterale şi multilaterale cu instituţiile şi organismele ce au atribuţii în prevenirea şi combaterea corupţiei; îndeplinirea, în conformitate cu specificul activităţii D.G.A., a obligaţiilor ce decurg din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene; informarea organismelor şi statelor membre U.E. asupra progreselor înregistrate în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei în rândul personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor; participarea activă la acţiunile iniţiativelor europene anticorupţie; asigurarea participării reprezentanţilor D.G.A. la cursuri şi seminare cu finanţare europeană; cooperarea, prin intermediul canalelor specifice Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu autorităţile competente din alte state, în vederea soluţionării unor situaţii operative ce au intervenit în activitatea curentă a D.G.A. 16 / 25

17 În anul 2009, au avut loc 29 activităţi de relaţii internaţionale, din care 11 în ţară şi 18 în străinătate. În baza cooperării cu partenerii bulgari, în cadrul Planului Comun de Acţiune încheiat între D.G.A. şi Direcţia Inspectorat din Ministerul de Interne bulgar, au fost desfăşurate 6 activităţi comune derulate la frontiera româno-bulgară (testarea integrităţii profesionale, echipe mixte românobulgare de control la frontieră, activităţi preventive: diseminarea de fluturaşi şi afişe cu mesaje anticorupţie la punctele de frontieră). Totodată, cu prilejul Conferinţei regionale a Unităţilor de Afaceri Interne ale Poliţiilor din sud-estul Europei cu titlul Lupta împotriva corupţiei în cadrul structurilor de poliţie, cele două instituţii au realizat o prezentare comună a rezultatelor concrete obţinute în cadrul cooperării bilaterale. În ceea ce priveşte domeniul afacerilor europene, s-a vizat îndeplinirea măsurilor ce revin D.G.A. din Planul de acţiune pentru îndeplinirea condiţionalităţilor din cadrul mecanismelor de cooperare şi verificare a progreselor realizate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei. Raportul Comisiei Europene, din data de , conţine recomandări în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei, cum ar fi: Îmbunătăţirea coordonării Strategiei Naţionale Anticorupţie în scopul identificării vulnerabilităţilor şi a zonelor de risc, pentru a dezvolta, cu prioritate, strategii de reducere a efectelor, la toate nivelurile; Intensificarea măsurilor de prevenire a corupţiei în sectoarele vulnerabile, sub coordonarea structurilor locale şi centrale. În cursul anului 2009, reprezentanţii D.G.A. au participat la mecanismele europene de combatere a corupţiei, printr-o contribuţie activă la Grupurile de Lucru din cadrul EPAC, ce au avut ca teme Cooperarea transnaţională şi schimbul de bune practici şi Constituirea Reţelei Europene a Punctelor de Contact Anticorupţie, precum şi la Conferinţa anuală ce a avut loc în Slovenia, în luna noiembrie Menţionăm faptul că D.G.A. este membră al Reţelei Europene a Punctelor de Contact Anticorupţie, organism a cărui înfiinţare a fost stabilită printr-o Decizie a Consiliului European. 6.b. Implementare proiecte: Proiecte finalizate în anul 2009 Proiectul Twinning Phare 2006 Continuarea luptei împotriva corupţiei în administraţia publică s-a axat pe revizuirea şi simplificarea procedurilor administrative, respectiv creşterea gradului de transparenţă şi de protecţie a integrităţii administraţiei publice. În cadrul acestuia, Marea Britanie a fost partener principal, iar Franţa partener secundar. Proiectul de Twinning Light 2007 Alinierea capacităţilor anticorupţie ale M.A.I. la standardele Statelor Membre ale Uniunii Europene, finanţat de către U.E. prin Facilitatea de Tranziţie, s-a derulat în colaborare cu partenerii germani din cadrul Departamentului de Investigaţii Interne din Hamburg. 17 / 25

18 În perioada supusă analizei, în cadrul programelor de asistenţă comunitară (Phare 2005 şi 2006), D.G.A. a atras fonduri în valoare totală de ,79 euro, la care se adaugă ,38 euro cofinanţare a părţii române, sume utilizate în mod preponderent pentru achiziţionarea de tehnică IT necesară dotării structurilor centrale şi teritoriale. Proiecte în curs de derulare şi iniţiative în domeniu La data de , a fost semnat de către Comisia Europeană acordul de finanţare pentru proiectul Întărirea capacităţii operaţionale a Direcţiei Generale Anticorupţie în combaterea corupţiei finanţat prin Programul de asistenţă tehnică pentru Agenţiile de aplicare a legii în domeniul combaterii fraudei, gestionat de OLAF, ca parte a programului Hercules II. Proiectul însumează ,67 euro, din care euro fonduri europene. Prin intermediul Acordului Cadru încheiat între Consiliul Federal al Elveţiei şi Guvernul României s-a elaborat o propunere de proiect pentru finanţarea D.G.A. ce vizează: - creşterea capacităţilor operaţionale ale D.G.A. pentru combaterea eficientă a corupţiei structurale (în valoare de franci elveţieni), pentru achiziţia de echipamente; - creşterea nivelului de conştientizare asupra pericolului reprezentat de corupţie (în valoare de franci elveţieni), pentru desfăşurarea unei campanii de informare şi conştientizare. 7. ACTIVITĂŢI DE SUPORT 7.a. Logistică: Desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor operative, atât la nivel central, cât şi pe plan teritorial, presupune asigurarea unui suport logistic adecvat. În acest sens, a fost fundamentat şi elaborat Programul de achiziţii al D.G.A. pe anul 2009 privind achiziţionarea de bunuri materiale, servicii şi lucrări, document ce cuprinde principalii indicatori logistici şi ajustarea corespunzătoare a Tabelei de înzestrare. Astfel, la nivelul structurii de resort au fost organizate proceduri de achiziţii publice conform prevederilor legale, iar personalul de specialitate a participat la întocmirea specificaţiilor tehnice, în funcţie de domeniul de competenţă. Totodată, o activitate intensă a fost întreprinsă în cadrul comisiilor de evaluare a ofertelor, precum şi la recepţia cantitativă şi calitativă a bunurilor materiale şi serviciilor achiziţionate. Fondurile bugetare alocate au fost în valoare de lei, din care: lei la titlul XII Active nefinanciare, respectiv lei la Titlul II Bunuri şi Servicii. Din fondurile alocate la titlul Active nefinanciare au fost achiziţionate 4 autospeciale pentru munca operativă, un aparat profesional pentru întreţinerea parcului auto, precum şi 17 computere (staţii IT fixe şi portabile). 18 / 25

19 La titlul Bunuri şi Servicii au fost efectuate: plata utilităţilor (energie, gaze, apă-canal, salubritate 30,16% din fondurile alocate); plata serviciilor de telefonie fixă, mobilă şi comunicaţii de date (44,79% din fonduri); achitarea serviciilor ce au vizat asigurarea funcţionalităţii clădirilor (revizii şi autorizări centrale termice, lift, materiale cazarmare etc. 5,76%); plata altor servicii: măsurarea densităţii câmpului electromagnetic, asigurări medicale pentru misiunile externe, abonamente, consumabile etc. (19,28%). Activitatea de achiziţii publice a vizat şi organizarea de proceduri specifice în cadrul unor proiecte derulate cu asistenţă financiară comunitară (Phare 2006 achiziţii în valoare de ,13 lei; Phare ,71 lei, respectiv Hercules II cu fonduri OLAF însumând lei, din care suma de lei urmează a fi valorificată în cursul anului 2010). În domeniul dotării cu mijloace cu transport, precizăm faptul că gradul de asigurare cu autospeciale la nivelul unităţii este de 51% (62 % pentru aparatul central inclusiv Serviciul Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi 45% pentru unităţile teritoriale). Se constată un deficit semnificativ la 16 structuri judeţene privind dotarea cu mijloace cu transport, unde se înregistrează un grad de asigurare de 25% (un singur autoturism). În anul 2009, la nivelul unităţii au fost asigurate 19 autospeciale noi, din care 15 marca Dacia Logan, puse la dispoziţie de către Direcţia Economico- Administrativă din M.A.I., iar 4 autospeciale achiziţionate de către D.G.A. Având în vedere cele prezentate mai sus, pentru completarea parcului auto din teritoriu 6 autospeciale au fost redistribuite serviciilor judeţene, câte una la S.J.A. Argeş, Botoşani şi Prahova, respectiv 3 la S.J.A. Maramureş. Întrucât locurile de parcare din incinta unităţii sunt insuficiente, a fost întocmită (fiind aprobată în Consiliul Tehnico-Economic) Nota de fundamentare şi oportunitate a investiţiei Parcare auto la sediul D.G.A., iar ulterior s-a solicitat întocmirea proiectului la Direcţia Logistică din M.A.I. O situaţie deosebită a fost creată pe linia asigurării locaţiilor serviciilor judeţene anticorupţie, în sensul că, în conformitate cu prevederile O.M.A.I. nr. 521/2008, D.G.A. trebuia să achite unităţilor susţinătoare logistic contravaloarea utilităţilor şi a reparaţiilor aferente spaţiilor puse la dispoziţia structurilor teritoriale anticorupţie, însă din cauza lipsei disponibilităţilor financiare, protocoalele aferente între instituţii nu au fost încheiate. 7.b. Financiar: Direcţiei Generale Anticorupţie i-a fost aprobat pentru capitolul «Alte Acţiuni» un buget în sumă de lei, după cum urmează (în urma rectificării bugetare, care a atras diminuarea fondurilor aprobate iniţial): 19 / 25

20 Cheltuieli de personal = lei Cheltuieli materiale şi servicii = lei Cheltuieli aferente programelor (Phare 2006, Proiectul de Twinning Light 2007, OLAF) cu finanţare nerambursabilă = lei Cheltuieli aferente despăgubirilor civile = lei Cheltuieli de capital, active nefinanciare = lei Din totalul creditelor aprobate şi deschise în anul 2009 s-au efectuat plăţi nete în total de ,96 lei, din care: Cheltuieli de personal = ,58 lei (100%) Cheltuieli materiale şi servicii = ,50 lei (100 %) Cheltuieli aferente programelor cu finanţare nerambursabilă = ,86 lei (la acest capitol menţionăm că, din totalul de lei aprobaţi iniţial, la nivelul D.G.A. a fost repartizată, în anul 2009, suma de lei, din care s-au efectuat plăţi în procent de 99,9%); Cheltuieli aferente despăgubirilor civile = 6.317,01 lei (90,2%) Cheltuieli de capital, active nefinanciare = ,01 lei (99,8%) Totodată, au fost efectuate cheltuieli aferente plăţilor în ani precedenţi, care au fost recuperate în cursul anului 2009, în sumă de lei. Pentru D.G.A. a fost aprobat, la capitolul «Asistenţă Socială», un buget în sumă de lei, din care s-a efectuat plata salariilor compensatorii şi a ajutoarelor de trecere în rezervă, în procent de 100%. La finele anului 2009 a rămas necheltuită, la diverse capitole bugetare, suma totală de 1.953,04 lei. Precizăm că, s-au efectuat plăţi din disponibilul din ani precedenţi, aferent programelor cu finanţare nerambursabilă (Programul Phare 2006, respectiv Proiectul de Twinning Light 2007), după cum urmează: Programul Phare ,60 lei; Proiectul de Twinning Light ,17 lei. Soldul conturilor deschise în anii precedenţi aferente programelor cu finanţare nerambursabilă a fost 0 la data de La finele anului 2009, s-au înregistrat drepturi cuvenite şi neachitate în sumă totală de lei, defalcate după cum urmează: prime de vacanţă = lei; drepturi de echipament = lei; ajutoare de trecere în rezervă = lei. 7.c. Informatizare şi protecţia informaţiilor clasificate: 20 / 25

21 Activitatea desfăşurată de specialiştii IT din cadrul D.G.A. a fost orientată preponderent pentru susţinerea, în mod eficient, a acţiunilor operative, precum şi pentru dezvoltarea infrastructurii informatice, atât la nivel central, cât şi în teritoriu. Astfel, au fost derulate demersuri pentru asigurarea mentenanţei în domeniu, între care menţionăm unele sarcini de bază, cum ar fi: administrarea reţelei informatice a aparatului central al D.G.A., suportul tehnic de specialitate, asigurarea protecţiei datelor implementate, asigurarea protecţiei antivirus, salvarea informaţiilor stocate pe server, actualizarea permanentă a bazelor de date proprii, actualizarea trimestrială a conturilor de acces la bazele de date care nu aparţin D.G.A., gestionarea aplicaţiilor şi bazelor de date proprii D.G.A. Totodată, a fost asigurat suportul tehnic în realizarea documentaţiei pentru achiziţionarea echipamentelor informatice şi software în cadrul programelor Phare, participându-se direct în cadrul comisiilor de achiziţii şi recepţie a tehnicii IT. Ulterior, au fost instalate şi configurate peste 250 staţii de lucru, scannere şi imprimante, respectiv accesorii periferice. Cu sprijinul specialiştilor D.G.C.T.I. din M.A.I., au fost configurate echipamentele CISCO necesare realizării tunelului VPN securizat între sediul central al D.G.A. şi toate structurile din teritoriu, care au fost instalate prin efectuarea de deplasări la fiecare dintre acestea. Pentru crearea unui cadru unitar de exploatare a tehnicii IT din dotare, au fost elaborate proceduri specifice care cuprind regulile menite să conducă la o exploatare optimă, având în vedere atât necesitatea asigurării protecţiei informaţiilor implementate în sistem informatic, cât şi respectarea cadrului legal privind prelucrarea datelor personale. Totodată, prin intermediul paginii de Intranet a D.G.A. (aplicaţie informatică gestionată la nivelul structurii IT), s-a realizat o comunicare în timp real între structurile centrale şi teritoriale, asigurându-se, prin aceasta, un fond de documentare în sprijinul activităţilor curente. În scopul asigurării protecţiei informaţiilor clasificate utilizate la nivelul unităţii şi cea a surselor generatoare de informaţii, specialiştii IT au colaborat permanent cu lucrătorii Infosec. Totodată, la nivelul structurii de protecţie a informaţiilor clasificate au fost derulate demersuri pentru autorizarea lucrătorilor D.G.A. care au acces la astfel de date conform principiului nevoi de a cunoaşte. Pentru eliminarea unor deficienţe în acest domeniu şi în scopul prevenii unor incidente de securitate, s-au executat 8 controale tematice la structurile judeţene anticorupţie. În anul 2009, au fost constatate 3 incidente de securitate, soluţionate, prin retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, într-unul din cazuri, şi atenţionare au fost cu privire la modul defectuos de gestionare a informaţiilor secrete de serviciu, în celelalte două situaţii. 21 / 25

22 De asemenea, a fost demarată aplicarea măsurilor de securitate, conform O.M.A.I. nr. 226/2009, în vederea elaborării procedurii de acreditare a reţelei informatice a D.G.A. de nivel secret de serviciu. În acelaşi timp, urmare a proceselor de reorganizare structurală parcurse de D.G.A. în anul 2009, a fost reluată procedura de elaborare a Programelor de prevenire a scurgerii de informaţii clasificate, atât la nivel central, cât şi în teritoriu, urmând a fi transmise D.G.I.P.I. spre avizare. Menţionăm faptul că, în scopul realizării acestor documente, s-au desfăşurat activităţi pentru luarea în evidenţă a noilor echipamente, stabilirea nivelului de clasificare şi utilizatorii acestora, identificarea locaţiei, marcarea prin etichete de secretizare, sigilarea şi stabilirea conexiunilor acestora. 8. ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ Având în vedere specificul atribuţiilor D.G.A, activitatea de control şi inspecţie internă a fost canalizată pe câteva direcţii majore de acţiune, cum ar fi: respectarea cadrului de funcţionare al unităţii; reflectarea calitativă şi cantitativă a activităţilor întreprinse şi a rezultatelor obţinute; supervizare proceduri; monitorizarea conduitei etico-deontologice şi civice a personalului; remedierea impedimentelor constatate cu ocazia controalelor anterioare. În mod concret, ca urmare a unor activităţi de control tematic sau a verificărilor efectuate în baza sesizărilor primite, referitoare la lucrători ai D.G.A., s-a dispus sancţionarea disciplinară şi trecerea într-o funcţie inferioară a unui ofiţer, precum şi atenţionarea altor 7 ofiţeri, din care 4 cu funcţii de conducere. În spiritul transparenţei instituţionale şi pentru corecta informare a opiniei publice, se impune menţionat că, la nivelul anului 2009, trei ofiţeri din cadrul D.G.A. au fost cercetaţi pentru săvârşirea unor fapte penale, după cum urmează: comisar P.P. pentru favorizarea infractorului, conform articolului 264 Cod Penal; inspector P.S. pentru nerespectarea regimului juridic privind circulaţia pe drumurile publice refuz de recoltare a probelor biologice, conform O.U.G. nr. 195/2002; subcomisar R.D. pentru luare de mită conform articolului 254 alin. 1 Cod penal, raportat la articolele 6 şi 7 alin. 1 din. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Se impune a fi precizate următoarele: dosarul în care este cercetat comisarul P.P. se află în faza de urmărire penală; pentru inspectorul P.S. parchetul competent a sesizat instanţa de judecată; iar în ceea ce priveşte subcomisarul R.D., instanţa a fost sesizată după ce ofiţerul nu mai activa în cadrul unităţii. 22 / 25

Adresa de inaintare documente

Adresa de inaintare documente str. {tefan cel Mare 62, 615200 T`rgu Neam], Tel. 0233/790245; 790305; Fax: 0233/790508 E-mail: stare_civila@primariatgneamt.ro Nr. 3019 din 11.02.2016 CATRE, MINISTERUL JUSTITIEI SECRETARIATUL TEHNIC

Mai mult

22 februarie 2019 Nr. 184/VIII/3 Sinteză Raport de activitate 2018 Anul 2018 a fost pentru D.N.A. un an de răscruce, atipic, cu provocări deosebite: -

22 februarie 2019 Nr. 184/VIII/3 Sinteză Raport de activitate 2018 Anul 2018 a fost pentru D.N.A. un an de răscruce, atipic, cu provocări deosebite: - 22 februarie 2019 Nr. 184/VIII/3 Sinteză Raport de activitate 2018 Anul 2018 a fost pentru D.N.A. un an de răscruce, atipic, cu provocări deosebite: - schimbări în conducerea instituției, - schimbări ale

Mai mult

CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BIHOR ORADEA, Şoseaua Borşului km 4 Tel. 0259/ fax. 0259/ PLAN DE INTEGRITATE PEN

CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BIHOR ORADEA, Şoseaua Borşului km 4 Tel. 0259/ fax. 0259/ PLAN DE INTEGRITATE PEN CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE ORADEA, Şoseaua Borşului km 4 Tel. 0259/476830 - fax. 0259/454184 e-mail: casbh@rdslink.ro PLAN DE INTEGRITATE PENTRU IMPLEMENTAREA STRATEGIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE 2016-2020

Mai mult

INVENTARUL MĂSURILOR DE TRANSPARENȚĂ INSTITUȚIONALĂ ȘI DE PREVENIRE A CORUPȚIEI, PRECUM ȘI INDICATORII DE EVALUARE Anexa nr. 3 la HG nr.583/2016 SNA N

INVENTARUL MĂSURILOR DE TRANSPARENȚĂ INSTITUȚIONALĂ ȘI DE PREVENIRE A CORUPȚIEI, PRECUM ȘI INDICATORII DE EVALUARE Anexa nr. 3 la HG nr.583/2016 SNA N Număr Măsură preventivă Sediul materiei Indicatori de evaluare 1 2018 1. Cod etic/deontologic/de conduită Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată Legea nr. 477/2004

Mai mult

Anexa nr. 3 la HG nr.583/2016 SNA INVENTARUL MĂSURILOR DE TRANSPARENȚĂ INSTITUȚIONALĂ ȘI DE PREVENIRE A CORUPȚIEI, PRECUM ȘI INDICATORII DE EVALUARE N

Anexa nr. 3 la HG nr.583/2016 SNA INVENTARUL MĂSURILOR DE TRANSPARENȚĂ INSTITUȚIONALĂ ȘI DE PREVENIRE A CORUPȚIEI, PRECUM ȘI INDICATORII DE EVALUARE N Număr Măsură preventivă Sediul materiei Indicatori de evaluare 1 2016 1. Cod etic/deontologic/de conduită Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată Legea nr. 477/2004

Mai mult

Relatii de munca:

Relatii de munca: Nr. 461 /16.01.2012 MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE INSPECŢIA MUNCII INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ BISTRIŢA NĂSĂUD Bistriţa, str. C.R.VIVU, nr. 60-64 Tel./Fax: (0263) 217711 ; 235054

Mai mult

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN CLUJ NESECRET Cluj-Napoca

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN CLUJ NESECRET Cluj-Napoca MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN CLUJ NESECRET Cluj-Napoca 12.01.2010 E V A L U A R E A ACTIVITĂŢII INSPECTORATULUI DE

Mai mult

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Cabinei Procuror General N r.g#/ din 'dtca mswmmcer GREENPEACE ROMÂNIA Cabinet Directo

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Cabinei Procuror General N r.g#/ din 'dtca mswmmcer GREENPEACE ROMÂNIA Cabinet Directo PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Cabinei Procuror General N r.g#/ din 'dtca. 2018 mswmmcer GREENPEACE ROMÂNIA Cabinet Director executiv Nr. 4 Ă din^-2- îlz 2018 ACORD DE COLABORARE

Mai mult

Casa de Asigurări de Sănătate Satu Mare B-dul Lucian Blaga nr. 64 Tel: 0261/ Fax:0361/ Operator de date personale în

Casa de Asigurări de Sănătate Satu Mare B-dul Lucian Blaga nr. 64 Tel: 0261/ Fax:0361/ Operator de date personale în Casa Asigurări Sănătate Satu B-dul Lucian Blaga nr. 64 Tel: 0261/706878 Fax:0361/408160 E-mail: cas@cassam.ro Operator date personale înregistrat la A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 299 PLAN DE INTEGRITATE A CASEI

Mai mult

H. 103 A1

H. 103 A1 CONSILIUL JUDEȚEAN SIBIU Anexa nr. 1 la HCJ Sibiu nr. 103/ 2018 PROIECT de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor,,vreau să ştiu! Cap. I - Analiza situaţiei operative - Dacă privim

Mai mult

Microsoft Word - Document1

Microsoft Word - Document1 - Hotărârea de Guvern nr. 43/2013 privind organizarea si functionarea Ministerului Fondurilor Europene În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001

Mai mult

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE DIRECŢIA GENERALĂ ANTICORUPŢIE DIRECŢIA PREVENIRE SINTEZA cu principalele activități de prevenire și combatere a corupți

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE DIRECŢIA GENERALĂ ANTICORUPŢIE DIRECŢIA PREVENIRE SINTEZA cu principalele activități de prevenire și combatere a corupți MINISTERUL AFACERILOR INTERNE DIRECŢIA GENERALĂ ANTICORUPŢIE DIRECŢIA PREVENIRE SINTEZA cu principalele activități de prevenire și combatere a corupției desfășurate în trimestrul I din 2016 de către Direcția

Mai mult

AH19.doc

AH19.doc CONSILIUL LOCAL SEGARCEA SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR R E G U L A M E N T U L PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SERVICIULUI PUBLIC COMUNITAR DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR AL ORAŞULUI

Mai mult

Microsoft Word - Plan de integritate Comuna Lacusteni.docx

Microsoft Word - Plan de integritate Comuna Lacusteni.docx Tel./Fax : 0250/840815, e mail: primarialacusteni@yahoo.com www.lacusteni.ro ------------------------------------------------------------------------------------------------------------ Nr. 1190/31.03.2017

Mai mult

MINISTERUL PUBLIC DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE Raport de activitate

MINISTERUL PUBLIC DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE Raport de activitate Raport de activitate 2018 www.pna.ro 1 Context legislativ, evaluări Modificarea Legii nr. 304/2004 prin Legea nr. 207/2018 și OUG nr. 92/2018 Reducerea competenței Direcției Practică neunitară în participarea

Mai mult

Hotărâre Guvernul României privind suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia

Hotărâre Guvernul României privind suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Hotărâre 179 2018-04-04 Guvernul României privind suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018,

Mai mult

Evaluarea activităţii de prevenire a corupţiei desfăşurate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne

Evaluarea activităţii de prevenire a corupţiei desfăşurate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne SERVICIUL STUDII ŞI PROIECŢII ANTICORUPŢIE DIRECŢIA GENERALĂ ANTICORUPŢIE Evaluarea activităţii de prevenire a corupţiei desfăşurate la nivelul în perioada 2012-2016 CUPRINS I. Context şi problematică...

Mai mult

Relatii de munca:

Relatii de munca: Nr. 778 / 22.01.2014 MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE INSPECŢIA MUNCII INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ BISTRIŢA NĂSĂUD Bistriţa, str. C.R.VIVU, nr. 60-64 Tel./Fax:

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA Elaborat: Director DCMI Semnătura: Verificat: Director DRU Semnătur

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA Elaborat: Director DCMI Semnătura: Verificat: Director DRU Semnătur MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA Elaborat: Director DCMI Semnătura: Verificat: Director DRU Semnătura: Aviz juridic: Consilier juridic Semnătura: Aprobat:

Mai mult

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE MINISTERUL AFACERILOR INTERNE JANDARMERIA ROMÂNĂ Inspectoratul General al Jandarmeriei Române NESECRET Exemplar unic Nr. Din 21.09.2016 A N U N Ţ În conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind

Mai mult

Proiect

Proiect Proiect GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA H O T Ă R Î R E nr. din 2017 privind aprobarea mecanismului de elaborare şi coordonare a planurilor sectoriale şi locale de acţiuni anticorupţie anii 2017-2020 În scopul

Mai mult

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ Exemplar unic INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERÃ IAŞI În c

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ Exemplar unic INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERÃ IAŞI În c MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ Exemplar unic INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERÃ IAŞI În conformitate cu prevederile art. 27 35 lit. a), art.

Mai mult

Acte a căror acţiune de modificare este inclusă în forma actualizată Tip Număr Data Emiterii Data Aplicării Aprobată / Respinsă Ordin

Acte a căror acţiune de modificare este inclusă în forma actualizată Tip Număr Data Emiterii Data Aplicării Aprobată / Respinsă Ordin Acte a căror acţiune de modificare este inclusă în forma actualizată Tip Număr Data Emiterii Data Aplicării Aprobată / Respinsă Ordin 2337 30.05.2018 11.06.2018 Ordin 3624 13.10.2016 21.10.2016 Ordin 1650

Mai mult

120-comunicat-BILANT-2014

120-comunicat-BILANT-2014 SCURTE CONSIDERAŢII PRIVIND SITUAŢIA PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAŢI ÎN ANUL 2013 Prezentarea generală a parchetului În circumscripţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi funcţionează:

Mai mult

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI Exemplar nr

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI Exemplar nr MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI Exemplar nr.1 ŞI INTERNELOR Nr. 4414556 din 11.06.2012 Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza Serviciul Asigurarea Calităţii Învăţământului şi Metodologii Raport de prezentare

Mai mult

Faţă de cele prezentate, a fost promovată prezenta Hotărâre a Guvernului pentru modificarea anexei nr

Faţă de cele prezentate, a fost promovată prezenta Hotărâre a Guvernului pentru modificarea anexei nr Hotărâre 33 2018-01-25 Guvernul României privind stabilirea contravenţiilor care intră sub incidenţa Legii prevenirii nr. 270/2017, precum şi a modelului planului de remediere Monitorul Oficial al României

Mai mult

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice În tem

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice În tem GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice În temeiul art.108 din Constituţia României, republicată,

Mai mult

R O M Â N I A MINISTERUL AFACERILOR INTERNE CONSILIUL JUDEŢEAN MUREŞ INSPECTORATUL DE POLIŢIE AUTORITATEA TERITORIALĂ JUDEŢEAN MUREŞ DE ORDINE PUBLICĂ

R O M Â N I A MINISTERUL AFACERILOR INTERNE CONSILIUL JUDEŢEAN MUREŞ INSPECTORATUL DE POLIŢIE AUTORITATEA TERITORIALĂ JUDEŢEAN MUREŞ DE ORDINE PUBLICĂ R O M Â N I A MINISTERUL AFACERILOR INTERNE CONSILIUL JUDEŢEAN MUREŞ INSPECTORATUL DE POLIŢIE AUTORITATEA TERITORIALĂ JUDEŢEAN MUREŞ DE ORDINE PUBLICĂ Nr. 100.026 din 14.01.2014 Nr. 50.006 din 14.01.2014

Mai mult

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN PRAHOVA LICEUL TEORETIC AUREL VLAICU,ORAȘUL BREAZA, STR. REPUBLICII, NR. 69 TEL

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN PRAHOVA LICEUL TEORETIC AUREL VLAICU,ORAȘUL BREAZA, STR. REPUBLICII, NR. 69 TEL MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN PRAHOVA LICEUL TEORETIC AUREL VLAICU,ORAȘUL BREAZA, STR. REPUBLICII, NR. 69 TEL. 0244340627, FAX 0244340907 e-mail: lic_vlaicu@yahoo.com web

Mai mult

Secret de serviciu

Secret de serviciu Hotărâre 397 2016-06-02 Guvernul României privind aprobarea normativelor de cheltuieli pentru acţiunea de protocol cu caracter deosebit, aferente celor Monitorul două activităţi conform Documentului de

Mai mult

L 544/2001

L 544/2001 PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR LEGE privind liberul acces la informaţiile de interes public SENATUL Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. - Accesul

Mai mult

RAPORT DE ACTIVITATE 2018

RAPORT DE ACTIVITATE 2018 MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE RAPORT DE ACTIVITATE DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM 1 Odată cu intrarea în

Mai mult

FP-05-01

FP-05-01 Hotărâre 1155 2014-12-23 Guvernul României pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020 Monitorul Oficial al României nr 19 din 2015-01-12 NOTĂ DE FUNDAMENTARE la Hotărârea

Mai mult

Microsoft Word - ordin-nr-1463-din-2014.doc

Microsoft Word - ordin-nr-1463-din-2014.doc Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 756 din data de 17 octombrie 2014 ORDIN nr. 1463 din 26 septembrie 2014 privind desemnarea organismului de inspecţie a echipamentelor de aplicare a produselor de

Mai mult

Rap_activ_2010_OIRNE

Rap_activ_2010_OIRNE Investeşte in oameni! MIINIISTERUL MUNCIIII,, FAMIILIIEII ŞII PROTECŢIIEII SOCIIALE Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord-Est Piatra Neamt, B-dul. Republicii, Nr. 12, jud. Neamt, cod 610005,

Mai mult

PROIECT EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Lege privind Statutul funcționarilor publici și evidența personalului bugeta

PROIECT EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Lege privind Statutul funcționarilor publici și evidența personalului bugeta EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Lege privind Statutul funcționarilor publici și evidența personalului bugetar din administrația publică Secţiunea a 2-a Motivul emiterii

Mai mult

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 78/2016 din 16 noiembrie 2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate O

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 78/2016 din 16 noiembrie 2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate O ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 78/2016 din 16 noiembrie 2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea

Mai mult

STANDARDIZAREA ACTIVITĂŢII JURIDICE ŞI PROMOVAREA APLICĂRII UNITARE ŞI TRANSPARENTE A ACTELOR NORMATIVE UN PAS IMPORTANT PENTRU MODERNIZAREA INSTITUŢI

STANDARDIZAREA ACTIVITĂŢII JURIDICE ŞI PROMOVAREA APLICĂRII UNITARE ŞI TRANSPARENTE A ACTELOR NORMATIVE UN PAS IMPORTANT PENTRU MODERNIZAREA INSTITUŢI GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR STANDARDIZAREA ACTIVITĂŢII JURIDICE PROMOVAREA APLICĂRII UNITARE ŞI TRANSPARENTE A ACTELOR NORMATIVE UN PAS IMPORTANT PENTRU MODERNIZAREA INSTITUŢIONALĂ

Mai mult

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E privind cooperarea autorităţilor publice române cu Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare î

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E privind cooperarea autorităţilor publice române cu Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare î PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL L E G E privind cooperarea autorităţilor publice române cu Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) Parlamentul

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Hotărâre 36 2017-01-27 Guvernul României privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale Monitorul Oficial al României nr 88 din 2017-01-31 NOTĂ DE FUNDAMENTARE

Mai mult

Microsoft Word - Legea nr. 544_2001.doc

Microsoft Word - Legea nr. 544_2001.doc LEGE Nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public Act de bază : Legea nr. 544/2001 Acte modificatoare #M1: Rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României,

Mai mult

ANEXA 1

ANEXA 1 PROCEDURA OPERAŢIONALĂ PRIVIND IMPLEMENTAREA SISTEMUL DE CONTROL INTERN MANAGERIAL (SCIM) Cod: P.O..../ 12.09.2016 Ediţia ÎNTÂI 1. Lista responsabililor cu elaborarea, verificarea şi aprobarea ediţiei

Mai mult

Regulament intern CEAC 2010

Regulament intern CEAC 2010 REGULAMENTUL CADRU DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A COMISIEI PENTRU EVALUARE ŞI ASIGURAREA CALITĂŢII EDUCAŢIEI CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii Educaţiei

Mai mult

EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Lege pentru modificarea și completarea Legii 197/2012 privind asigurarea calităţii î

EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Lege pentru modificarea și completarea Legii 197/2012 privind asigurarea calităţii î EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Lege pentru modificarea și completarea Legii 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale Secţiunea a 2-a Motivul

Mai mult

Hotărâre Guvernul României privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului Tehnic de Securitate Aeronautică Monitorul Oficia

Hotărâre Guvernul României privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului Tehnic de Securitate Aeronautică Monitorul Oficia Hotărâre 6 2014-01-07 Guvernul României privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului Tehnic de Securitate Aeronautică Monitorul Oficial al României nr 23 din 2014-01-13 NOTĂ DE FUNDAMENTARE

Mai mult

LEGE nr

LEGE nr LEGE nr. 544 din 12 octombrie 2001 (*actualizată*) privind liberul acces la informaţiile de interes public EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 663 din 23 octombrie 2001 Data intrarii

Mai mult

Microsoft Word - Norme Lege544.doc

Microsoft Word - Norme Lege544.doc HG 123/7.02.2003 -NORME METODOLOGICE din 7 februarie 2002 de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public CAPITOLUL I: Dispoziţii generale Art. 1 (1) Prezentele

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

NOTĂ DE FUNDAMENTARE EXPUNERE DE MOTIVE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcționarea Poliției de Frontieră Române

Mai mult

NOTA DE FUNDAMENTARE

NOTA DE FUNDAMENTARE Hotărâre 27 2017-01- 12 Guvernul României privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei Monitorul Oficial al României nr 54 din 2017-01-18 NOTĂ DE FUNDAMENTARE la Hotărârea Guvernului nr.

Mai mult

Strategia CEAC

Strategia CEAC I. INTRODUCERE În conformitate cu prevederile legale privind asigurarea calităţii educaţiei, se constituie şi funcţionează Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii Educaţiei în Colegiul Tehnic

Mai mult

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR Nesecret

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR Nesecret MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ NESECRET INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERÃ IAȘI A N U N Ț În conformitate cu prevederile art. 27^35 lit. a),

Mai mult

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A DEPARTAMENTULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ 2017

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A DEPARTAMENTULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ 2017 REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A DEPARTAMENTULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ 2017 CUPRINS Capitolul I. DISPOZIŢII GENERALE...3 Capitolul II. CADRUL ORGANIZATORIC...4 Capitolul III. ACTIVITATEA

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

NOTĂ DE FUNDAMENTARE NOTA DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ: Hotărârea Guvernului privind organizarea şi funcţionarea reţelei naţionale a serviciilor de ocupare a forţei de muncă, componentă a

Mai mult

RAPORT PRIVIND STAREA PĂDURILOR ROMÂNIEI ÎN ANUL

RAPORT PRIVIND STAREA PĂDURILOR ROMÂNIEI ÎN ANUL RAPORT PRIVIND STAREA PĂDURILOR ROMÂNIEI ÎN ANUL 2009 1 Control în Silvicultură s-a desfăşurat preponderent în pădure şi în mod special pentru depistarea tăierilor ilegale şi sancţionarea vinovaţilor.

Mai mult

NOTĂ INFORMATIVĂ

NOTĂ  INFORMATIVĂ NOTĂ INFORMATIVĂ privind executarea prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.78 din 12.02.2010 Privind stabilirea zilei de audienţă şi de întîlnire a membrilor Guvernului şi a conducătorilor autorităţilor

Mai mult

Componen

Componen Anexa nr.1 la Hotărârea nr. 17 / 11.10.2007 REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL COMITETULUI REGIONAL DE EVALUARE STRATEGICĂ ŞI CORELARE CENTRU CAPITOLUL I Definiţii aplicabile Comitetului Regional

Mai mult

RAPORT DE PROGRES privind implementarea Planului de acțiuni al MAI privind prevenirea și combaterea corupției în cadrul Inspectoratului General al Pol

RAPORT DE PROGRES privind implementarea Planului de acțiuni al MAI privind prevenirea și combaterea corupției în cadrul Inspectoratului General al Pol RAPORT DE PROGRES privind implementarea Planului de acțiuni al MAI privind prevenirea și combaterea corupției în cadrul Inspectoratului General al Poliției (2017-2020) aprobat prin Ordinul nr. 387 din

Mai mult

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE MINISTERUL AFACERILOR INTERNE JANDARMERIA ROMÂNĂ Inspectoratul General al Jandarmeriei Române A N U N Ţ În conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, Ordinului M.A.I.

Mai mult

ORDIN nr din 6 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional de etică din învăţământul pr

ORDIN nr din 6 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional de etică din învăţământul pr ORDIN nr. 5.550 din 6 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional de etică din învăţământul preuniversitar EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII,

Mai mult

U N I U N E A E U R O P E A N Ă GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE AMPOSDRU Fondul Social Euro

U N I U N E A E U R O P E A N Ă GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE AMPOSDRU Fondul Social Euro Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 2013 Axa prioritară: 1. Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii

Mai mult

Microsoft Word - Lege mandat macroprudential 1 sept 2014 ok.doc

Microsoft Word - Lege mandat macroprudential 1 sept 2014 ok.doc Proiect Lege privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național Parlamentul României adoptă prezenta lege CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art.1 - (1) Se înfiinţează Comitetul Naţional

Mai mult

Microsoft Word - Ordin nr doc

Microsoft Word - Ordin nr doc ORDIN Nr. 4500 din 21 aprilie 2008 pentru stabilirea unui cadru unitar privind metodele de completare şi transmitere a datelor şi informaţiilor referitoare la respectarea normelor de conduită de către

Mai mult

Secret de serviciu

Secret de serviciu NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Hotărâre a Guvernului privind aprobarea organizării de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Administraţia Naţională a Rezervelor

Mai mult

NOTA DE FUNDAMENTARE

NOTA DE FUNDAMENTARE Hotărâre 700 2015-08-26 Guvernul României privind categoriile de cheltuieli şi condiţiile de finanţare a activităţilor de organizare şi desfăşurare a Cursului superior internaţional în cadrul Şcolii de

Mai mult

ANEXA NR.3 NR. 2641/ RAPORT PERIODIC DE ACTIVITATE Categorie de informaţii Detalii Corelare cu alte acte normative/documente Profil organiza

ANEXA NR.3 NR. 2641/ RAPORT PERIODIC DE ACTIVITATE Categorie de informaţii Detalii Corelare cu alte acte normative/documente Profil organiza ANEXA NR.3 NR. 2641/17.04.2019 RAPORT PERIODIC DE ACTIVITATE Categorie de informaţii Detalii Corelare cu alte acte normative/documente Profil organizaţional Activitatea Primariei comunei Gura Vitioarei,

Mai mult

Domnule general de divizie doctor,

Domnule general de divizie doctor, ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE UNITATEA MILITARĂ 01837 MIHAIL KOGĂLNICEANU ANUNŢ privind organizarea concursului de ocupare a postului vacant de personal civil contractual de consilier juridic debutant

Mai mult

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE al Consiliului de Administraţie al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca Dată emitere: septembrie

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE al Consiliului de Administraţie al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca Dată emitere: septembrie REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE al Consiliului de Administraţie al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca Dată emitere: septembrie 2012 Dată revizuire 1: martie 2016 Dată revizuire 2:

Mai mult

PowerPoint Presentation

PowerPoint Presentation UNIUNEA EUROPEANĂ Fondul Social European GUVERNUL ROMÂNIEI Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Instrumente Structurale 2007-2013 Dezvoltarea strategică organizaţională şi creşterea

Mai mult

NESECRET 1/4

NESECRET 1/4 Afişat astăzi 24.08.2018 orele ANUNŢ În conformitate cu prevederile Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului M.A.I. nr. 177/2016 privind

Mai mult

TEMATICĂ ŞI BIBLIOGRAFIE pentru concursul organizat, în perioada , în vederea ocupării unor funcții publice de execuție cu statut

TEMATICĂ ŞI BIBLIOGRAFIE pentru concursul organizat, în perioada , în vederea ocupării unor funcții publice de execuție cu statut TEMATICĂ ŞI BIBLIOGRAFIE pentru concursul organizat, în perioada 07.09.2017 18.09.2017, în vederea ocupării unor funcții publice de execuție cu statut special vacante de inspector de integritate din cadrul

Mai mult

Microsoft Word _ANEXA_II_CRESC - final.doc

Microsoft Word _ANEXA_II_CRESC - final.doc Anexa nr.2 REGULAMENT - CADRU DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL COMITETULUI REGIONAL DE EVALUARE STRATEGICĂ ŞI CORELARE CAPITOLUL I Definiţii aplicabile Comitetului Regional de Evaluare Strategică şi Corelare

Mai mult

UNIVERSITATEA SPIRU HARET Acreditată prin Legea Nr. 443/ Sediul central: BUCUREŞTI ROMÂNIA Str. Ion Ghica, nr. 13, Sector 3, Cod poştal: 0300

UNIVERSITATEA SPIRU HARET Acreditată prin Legea Nr. 443/ Sediul central: BUCUREŞTI ROMÂNIA Str. Ion Ghica, nr. 13, Sector 3, Cod poştal: 0300 UNIVERSITATEA SPIRU HARET Acreditată prin Legea Nr. 443/5.07.2002 Sediul central: BUCUREŞTI ROMÂNIA Str. Ion Ghica, nr. 13, Sector 3, Cod poştal: 030045 Telefon: (0040 21) 314.00.75; 314.00.76 Tel./Fax:

Mai mult

Capitolul VI

Capitolul VI Cuprins Abrevieri... XI PARTEA GENERALĂ Capitolul I. Procesul penal și legea procesual penală... 3 Secțiunea 1. Procesul penal... 3 1. Delimitări conceptuale... 3 2. Particularitățile și diviziunile procesului

Mai mult

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA H O T Ă R Î R E nr. din Chișinău Cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a programelor de post

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA H O T Ă R Î R E nr. din Chișinău Cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a programelor de post GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA H O T Ă R Î R E nr. din Chișinău Cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a programelor de postdoctorat --------------------------------------------------

Mai mult

Relatii de munca:

Relatii de munca: Nr. 555 /24.01.2011 MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE INSPECŢIA MUNCII INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ BISTRIŢA NĂSĂUD Bistriţa, str. C.R.VIVU, nr. 60-64 Tel./Fax: (0263) 217711 ; 235054

Mai mult

NOTĂ DE FUNDAMENTARE SECŢIUNEA 1 TITLUL ACTULUI Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efect

NOTĂ DE FUNDAMENTARE SECŢIUNEA 1 TITLUL ACTULUI Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efect NOTĂ DE FUNDAMENTARE SECŢIUNEA 1 TITLUL ACTULUI Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii

Mai mult

Microsoft Word - ANUNT dir. adj. Sc. Dr. Tr. Severin.doc

Microsoft Word - ANUNT dir. adj. Sc. Dr. Tr. Severin.doc R O M Â N I A MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului şi ale Ordinului ministrului

Mai mult

Hotărâre Guvernul României privind acordarea de ajutor financiar organizaţiilor de producători şi altor forme asociative pentru comerci

Hotărâre Guvernul României privind acordarea de ajutor financiar organizaţiilor de producători şi altor forme asociative pentru comerci Hotărâre 740 2017-10-05 Guvernul României privind acordarea de ajutor financiar organizaţiilor de producători şi altor forme asociative pentru comercializare din sectorul fructelor şi legumelor Monitorul

Mai mult

NR. 7/IULIE 2014 AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCA CUPRINS Situaţia statistică a şomajului înregistrat la 31 IULIE 2014 Raport privind

NR. 7/IULIE 2014 AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCA CUPRINS Situaţia statistică a şomajului înregistrat la 31 IULIE 2014 Raport privind NR. 7/IULIE 2014 AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCA CUPRINS Situaţia statistică a şomajului înregistrat la 31 IULIE 2014 Raport privind stadiul realizării planului naţional de formare profesională

Mai mult

Microsoft Word - Document1

Microsoft Word - Document1 Concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu Serviciul Economic, Resurse Umane, Administrativ şi Informatică din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă

Mai mult

Microsoft Word - anunt concurs adj insp. ITPF TM.doc

Microsoft Word - anunt concurs adj insp. ITPF TM.doc R O M Â N I A MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ COMISIA DE CONCURS În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului şi ale Ordinului

Mai mult

HOTĂRÂRE GUVERNULUI nr. 139 din 6 februarie 2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii-cadru a descentralizării nr. 195/2006 Cu

HOTĂRÂRE GUVERNULUI nr. 139 din 6 februarie 2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii-cadru a descentralizării nr. 195/2006 Cu HOTĂRÂRE GUVERNULUI nr. 139 din 6 februarie 2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii-cadru a descentralizării nr. 195/2006 Cu modificările și completările aduse de : - HG nr. 628

Mai mult

1 NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Hotărâre a Guvernului privind actualizarea anexei nr.13 la Hotărârea Guvernului

1 NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Hotărâre a Guvernului privind actualizarea anexei nr.13 la Hotărârea Guvernului 1 NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Hotărâre a Guvernului privind actualizarea anexei nr.13 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat

Mai mult

rrs 4_2011.indd

rrs 4_2011.indd COOPERARE BILATERALĂ Misiunea oficială în Bulgaria a Institutului Naţional de Statistică al României La începutul lunii aprilie 2011 s-a organizat la sediul Institutului Naţional de Statistică al Bulgariei

Mai mult

Anexa nr

Anexa  nr Nr. 26/S.S.P.P.P./ 17.01.2019 APROBAT, INSPECTOR GENERAL DE STAT Dantes Nicolae BRATU METODOLOGIE pentru derularea acţiunii nr. 4 din Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2019 CAMPANIE

Mai mult

Ordonanţă Guvernul României privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală Monitorul Oficial al României nr 592 din

Ordonanţă Guvernul României privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală Monitorul Oficial al României nr 592 din Ordonanţă 3 2017-07-20 Guvernul României privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală Monitorul Oficial al României nr 592 din 2017-07-24 NOTĂ DE FUNDAMENTARE la Ordonanța Guvernului nr.

Mai mult

Microsoft Word - raport prefectura mai 2015.doc

Microsoft Word - raport prefectura mai 2015.doc Către: PREFECTURA JUDEŢULUI PRAHOVA Ref: RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ ÎN LUNA MAI 2015 A.CONTROL RELAŢII DE MUNCĂ În luna mai 2015 inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Relaţii

Mai mult

EXPUNERE DE MOTIVE

EXPUNERE DE MOTIVE Hotărâre 862 2016-11-16 Guvernul României pentru aprobarea categoriilor de construcţii la care este obligatorie realizarea adăposturilor de protecţie civilă, precum şi a celor la care se amenajează puncte

Mai mult

R O M Â N I A

R O M Â N I A R O M Â N I A MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA PAȘCANI Nr. 68/I/6/2018 25.01.2018 R A P O R T de bilanţ al activităţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, pe anul 2017 1 PREZENTAREA

Mai mult

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR R O M Â N I A MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului şi ale Ordinului ministrului

Mai mult

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE A N U N Ţ În conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, ale Ordinului M.A.I. nr. 177 din 16 noiembrie 2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile

Mai mult

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A SENATULUI UNIVERSITĂŢII DIN PETROŞANI 1. Constituirea Senatului universitar Art. 1. (1) Senatul universitar reprezintă comunitatea universitară, garantează libertatea

Mai mult

Ținta 1 Perfecționarea sistemului de formare continuă a resurselor umane din școală pentru asigurarea calității învățământului profesional și tehnic î

Ținta 1 Perfecționarea sistemului de formare continuă a resurselor umane din școală pentru asigurarea calității învățământului profesional și tehnic î Ținta 1 Perfecționarea sistemului de formare continuă a resurselor umane din școală pentru asigurarea calității învățământului profesional și tehnic în vederea integrării profesionale a absolvenților.

Mai mult

Microsoft Word - Acord Primaria Chisinau - CN ONG.doc

Microsoft Word - Acord Primaria Chisinau - CN ONG.doc Republica Moldova Chişinău, 22 februarie 2011 ACORD de COLABORARE dintre Primăria Municipiului Chişinău şi Consiliul Naţional al ONG din Republica Moldova. Primăria Municipiului Chişinău ( în continuare

Mai mult

Prin implementarea acestui proiect, CJ Ilfov isi propune ca obi

Prin implementarea acestui proiect, CJ Ilfov isi propune ca obi Implementarea unei soluţii de e-guvernare la nivelul Consiliului Judeţean Ilfov şi a Consiliilor Locale din judeţul Ilfov pentru eficientizarea serviciilor publice oferite cetăţenilor şi mediului de afaceri

Mai mult

Faţă de cele prezentate, a fost promovată prezenta Hotărâre a Guvernului pentru modificarea anexei nr

Faţă de cele prezentate, a fost promovată prezenta Hotărâre a Guvernului pentru modificarea anexei nr Hotărâre 701 2018-09-05 Guvernul României pentru modificarea pct. 42 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 33/2018 privind stabilirea contravenţiilor care intră sub incidenţa Legii prevenirii nr.

Mai mult