47 1.1. Mircea Eliade (1907-1986) este considerat de ctre Michel Meslin ca fiind de fapt mai mult fenomenolog decât istoric al religiilor (lucru susinut i de J.Martín Velasco), în timp ce Julien Ries consider c savantul român aplic în tiina religiei o metod integral, fiind deopotriv istoric, fenomenolog i hermeneut. Noi înclinm ctre ultima apreciere, deoarece opera lui Eliade este una de istorie, de fenomenologie i de hermeneutic a religiei, cu accentul pus pe aceste dou ultime componente ale tiinei religiilor. Cel care îl critic pe van der Leew c nu a acordat rolul ce i se cuvenea contextului istoric al faptului religios i pledeaz pentru o depire a alternativei istoria religiilor / fenomenologia religiilor, îi exprim în mod tranant atitudinea fa de munca istoricilor religiilor i fa de necesitatea ei: Aceasta nu înseamn, desigur, c un fenomen religios poate fi îneles în afara «istoriei»
48 R O C S I R Revista Român de Studii Culturale (pe Internet) sale, adic în afara contextului su cultural i socioeconomic. Nu exist dat religios «pur», în afara istoriei, cci nu exist fenomen omenesc care s nu fie totodat fenomen istoric. Orice experien religioas este exprimat i transmis într-un context istoric anumit. Dar a admite istoricitatea experienelor religioase nu implic ideea c ele ar fi reductibile la forme de comportament nonreligioase. A afirma c un dat religios este întotdeauna un dat istoric nu înseamn c el poate fi redus la o istorie nonreligioas, de pild la o istorie economic, social sau politic. i Dup prerea lui Mircea Eliade, rolul istoricului religiilor trebuie amplificat prin folosirea metodei fenomenologice i a celei hermeneutice: Preocupai, i adesea de-a dreptul copleii de culegerea, publicarea i analizarea datelor religioase, munc fr îndoial i urgent i indispensabil, savanii au neglijat adeseori s le studieze semnificaia. Or, aceste date sunt expresia unor experiene religioase diverse; în ultim analiz, ele reprezint poziii i situaii asumate de om în decursul istoriei sale. Fie c-i place sau nu, istoricul religiilor nu i-a isprvit opera dup ce a reconstituit istoria unei forme religioase sau i-a determinat contextul sociologic, economic sau politic. Pe lâng toate acestea, el trebuie s-i îneleag semnificaia - altfel spus s-i identifice i s-i elucideze situaiile i poziiile care i-au fcut posibil apariia sau triumful într-un moment anume al istoriei sale. ii Toate aceste atitudini explicite ale lui Mircea Eliade, din care noi am cules numai o parte, ne fac s 1 / 2001
49 vedem în el adeptul unei metode integrale în tiina religiilor, metod integral în care fenomenologia are un rol din cele mai importante. 1.2. În opinia lui Douglas Allen, metodologia lui Eliade prezint dou idei-cheie: dialectica sacrului i profanului i caracterul dominant al simbolismului sau al structurilor simbolice. iii Postulatul fenomenologic al ireductibilitii sacrului este propriu i operei lui Mircea Eliade. Sacrul este pentru Eliade un principiu explicativ al religiei i, de asemenea, conceptul suprem al unei ontologii sui-generis prezent în orice fapt religios: Dar este poate prea târziu s cutm alt cuvânt i «religie» poate fi înc un termen util cu condiia s ne amintim mereu c el nu implic necesarmente credina într-un Dumnezeu sau în spirite, ci se refer la experiena sacrului i prin urmare are legtur cu ideile de fiin, sens i adevr. iv i, înc, o mai explicitat aezare a sacrului ca fundament ontologic: Prin experiena sacrului, spiritul omenesc a surprins deosebirea dintre ceea ce se revel ca real, puternic, bogat i semnificativ, i ceea ce nu posed aceste caliti, adic fluxul haotic i primejdios al lucrurilor, apariiile i dispariiile lor întâmpltoare i lipsite de sens. v Am putea spune c, pentru om, prima intuiie a fiinei este sinonim cu apariia sacrului.
50 R O C S I R Revista Român de Studii Culturale (pe Internet) În consecin, am putea spune c sacrul se manifest ca o for, ca o putere. Pentru a indica actul manifestrii sacrului am propus termenul de hierofanie. Acest termen e comod pentru c nu implic nici o precizare suplimentar: el nu exprim altceva decât ceea ce implic etimologic coninutul su, cu alte cuvinte c sacrul ni s-a artat, s-a manifestat. S-ar putea spune c istoria religiilor - de la cele elementare pân la cele mai evoluate - e constituit dintr-un numr considerabil de hierofanii, de manifestri ale realitii sacrale. "Plecând de la cea mai elementar hierofanie - manifestarea sacrului într-un obiect oarecare, de exemplu, o piatr sau un copac - i pân la hierofania suprem, încarnarea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, nu exist nici o ruptur. vi Potrivit teoriei lui Eliade, aa cum observa i Julien Ries vii, orice hierofanie are trei elemente: obiectul natural care continu s se situeze în contextul su normal; realitatea invizibil sau acel cu totul altceva care formeaz coninutul revelat; mediatorul care este obiectul consacrat printr-o dimensiune nou, sacralitatea. Iat cum prezint Eliade, în Tratat de istoria religiilor, dialectica sacru-profan, prezent în hierofanii: 1) sacrul este calitativ diferit de profan, totui el poate s se manifeste oricum i oriunde în lumea profan, având puterea de a transforma orice obiect cosmic în paradox, prin intermediul hierofaniei (în sensul c obiectul înceteaz a fi el însui, ca obiect cosmic, rmânând totui în aparen neschimbat); 2) aceast dialectic a sacrului este valabil pentru toate religiile nu doar pentru pretinsele «forme 1 / 2001
51 primitive». Aceast dialectic se verific atât în «cultul» pietrelor i arborilor, cât i în concepia savant a metamorfozelor indiene sau în misterul suprem al întruprii; 3) nicieri nu se întâlnesc doar hierofanii elementare (kratofaniile insolitului, extraordinarului, noului: mana etc.), ci i urme de forme religioase considerate, în perspectiva concepiilor evoluioniste, superioare (Fiine supreme, legi morale, mitologii etc.); 4) se întâlnete peste tot, chiar în afara acestor urme de forme religioase superioare, un sistem în care vin s se ordoneze hierofaniile elementare. «Sistemul» nu este epuizat de acestea din urm; el e constituit din toate experienele religioase ale tribului (mana, kratofaniile insolitului etc., totemismul, cultul strmoilor etc.), dar cuprinde i un corpus de tradiii teoretice care nu se las reduse la hierofaniile elementare: de pild miturile privitoare la originea lumii i a speciei umane, justificarea mitic a condiiei umane actuale, valorizarea teoretic a riturilor, concepiilor morale etc. viii Rolul fenomenologiei este, aadar, de a înelege esena i structurile fenomenelor reliogioase, de a interpreta sensul fiecrei hierofanii i apoi de a degaja coninutul revelat i semnificaia religioas, este de prere Julien Ries. Orice a existat sau exist poate fi receptacol al sacrului: În definitiv, noi nu tim dac exist ceva - obiect, gest, funcie fiziologic sau joc etc. - care s nu fi fost vreodat transfigurat în hierofanie, undeva, în cursul istoriei umanitii. ix Potrivit lui Mircea Eliade, orice obiect al cosmosului sau al vieii umane poate intra în imaginarul
52 R O C S I R Revista Român de Studii Culturale (pe Internet) religios, singura condiie fiind aceea ca în decursul istoriei sale s fi fost transfigurat prin hierofanie. Îns nu numai obiectele i îndeletnicirile umane pot fi hierofanii (sau ontofanii), ci chiar spaiul i timpul pot dobândi o dimensiune sacr: în Tratat de istorie a religiilor, Mircea Eliade consacr un capitol Spaiului sacru: templu, palat, «centrul lumii» i un capitol Timpului sacru i mitului venicului reînceput. Astfel, pentru omul culturilor arhaice, spaiul nu este omogen, cum este pentru omul crescut în spiritul tiinific modern. Poriuni din spaiu sunt diferite calitativ de altele. Exist spaii sacre i, prin urmare, puternice, semnificative, i exist spaii neconsacrate, fr structur sau consisten, cu alt cuvânt, amorfe. Mai mult înc: aceast neomogenitate spaial, pentru omul religios, se traduce prin experimentarea unei opoziii între spaiul sacru, singurul care este real, care exist efectiv, i tot restul, întinderea inform care-l înconjoar. x Vom vedea în ce msur descoperirea, adic revelaia spaiului sacru are o valoare existenial pentru omul religios: nimic nu poate începe s se fac, fr o orientare prealabil, i orice orientare implic stabilirea unui punct fix. Pentru acest motiv omul religios se strduiete s se stabileasc în «Centrul lumii». Pentru a tri în lume, ea trebuie fondat, i nici o lume nu se poate nate în «haosul» omogenitii i relativitii spaiului profan. Descoperirea sau proiectarea unui punct fix - «Centrul» - echivaleaz cu Crearea Lumii. xi Nu numai spaiul, dar nici timpul nu este, pentru omul religios, omogen i continuu. O diferen 1 / 2001
53 esenial între aceste dou caliti ale Timpului ne atrage atenia de la început: Timpul sacru este prin natura sa reversibil, în el însui i, propriu-zis, un Timp mitic primordial redevine prezent. xii Prin mituri i rituri omul religios devine, periodic, contemporan cu zeii, în msura în care reactualizeaz Timpul primordial în care s-au împlinit operele divine. Îns întoarcerea periodic în Timpul sacru al originilor nu e un refuz al lumii reale i o evaziune în vis i imaginar. Din contra, e vorba de ceea ce Eliade numea o obsesie ontologic, drept o caracteristic esenial a omului societilor primitive i arhaice. Dorina de integrare în timpul originilor este, de asemenea, dorina de a recupera lumea puternic, proaspt i pur, aa cum era ea în illo tempore. Este în acelai timp o sete de sacru i o nostalgie a Fiinei. La originea imaginarului religios se afl, aadar, dup Mircea Eliade, o sete de fiin, o obsesie ontologic a omului arhaic, care îl face s consacre religios întreg universul, s-i dea o structur i o coeren simbolic, dup propria-i nevoie ontologic s redimensioneze spaiul i timpul. xiii Dar omul nu consacr ontologic doar cosmosul, ci i pe sine însui, sau pe unii dintre semenii si. C este vorba de o consacrare ontologic ne-o arat faptul c individul sufer ceea ce s-ar numi o iniiere (fie ea a amanului, fie a celui ajuns la pubertate), care const în experiena morii i apoi a renaterii într-un regim ontologic superior.
54 R O C S I R Revista Român de Studii Culturale (pe Internet) Riturile de pubertate presupun, pentru biei, uneori i pentru fete, o perioad iniiatic, ce const în asumarea morii (fie triesc un timp în pdure, regat al morii i al fantomelor, fie se vopsesc în culori consacrate cadavrelor, fie nu au voie s vorbeasc, s mnânce cu mâinile, iar în timpul iniierii sunt ignorai de toi ai lor - toate, acestea, semne c sunt considerai mori). Din moarte ei renasc pe un plan superior (în timpul iniierii, novicele afl miturile, adic istoria sfânt a lumii i a societii, originea instituiilor i a comportamentelor, cunoate adevratele nume ale zeilor i, uneori, propriul nume secret). Dar exist i un alt tip de iniiere, iniierea individual a celui care accede la un rol aparte în cadrul comunitii: iniierea militar, iniierea prin care brahmanul devine dviga, adic de dou ori nscut, iniierea yoghinului, iniierea în religiile misterice, iniierea preotului. În acest al doilea tip de iniiere, un loc aparte trebuie acordat acelora care, fiind chemai s joace un rol aparte în comunitate, vor avea un raport permanent i intens cu sacrul. Iniierea amanului este, în acest sens, cu deosebire relevant. El suport probe de o mare dificultate i, mai ales, o criz psihic puternic, omologabil morii. Numai aceast moarte i aceast reînviere iniiatic îl consacr pe aman. xiv Din clipa în care a depit toate acestea, el se afl în contact strâns cu sacrul. Ce înseamn, îns, acest contact strâns cu sacrul i cum anume se manifest el? 1 / 2001
55 În afar de faptul c amanul ia legtura cu spiritele, conduce sufletele celor mori etc., el, în timpul riturilor, face micri i scoate ipete specifice animalelor. În aparen, aceast imitaie amanic a micrilor i ipetelor animalului poate fi socotit drept «posesie». Dar mai exact ar fi s vorbim despre o luare în posesie de ctre aman a spiritelor ajuttoare. xv Dar aceasta are un sens, i înc unul major: De fiecare dat când un aman ajunge s îneleag modul de a fi al animalelor, el restabilete, întrucâtva, situaia care exista în illo tempore, în vremurile mitice, când înc nu se produsese ruptura dintre om i lumea animalelor. xvi Consecina vine de la sine: Uneori, ansamblul de practici i idei religioase pare legat de mitul unui timp strvechi, când comunicarea dintre Cer i Pmânt era mult mai uoar. Din acest punct de vedere, experiena amanic echivaleaz cu o întoarcere la timpul primordial, iar amanul echivaleaz cu o fiin privilegiat, care regsete, doar pentru sine, condiia fericit a omenirii de la începuturile timpului. xvii Aadar, cu riscul de a ne repeta, putem spune c amanul primete o consacrare ontologic, iar aciunile sale au, de asemenea, o eficacitate ontologic. Aceeai eficacitate i relevan ontologic o are i mitul. Julien Ries aprecia c Mircea Eliade a înnoit cu adevrat studiul mitului. xviii Fenomenologul român va încerca o definiie a mitului în lucrarea sa Aspecte ale mitului: Întrucât m privete, definiia care mi se pare cea mai puin
56 R O C S I R Revista Român de Studii Culturale (pe Internet) imperfect, dat fiind c este cea mai larg, e urmtoarea: mitul povestete o istorie sacr; el relateaz un eveniment care a avut loc în timpul primordial, timpul fabulos al «începuturilor». Altfel zis, mitul povestete cum, mulumit isprvilor fiinelor supranaturale, o realitate s-a nscut, fie c e vorba de o realitate total, Cosmosul, sau numai de fragmente: o insul, o specie vegetal, o comportare uman, o instituie. E aadar întotdeauna povestea unei «faceri»: ni se povestete cum a fost produs, cum a început s fie. Mitul nu vorbete decât de ce s-a întâmplat pe deplin. Personajele miturilor sunt fiine supranaturale. Ele sunt cunoscute mai ales prin ceea ce au fcut în timpul prestigios al «începuturilor». Miturile reveleaz aadar activitatea lor creatoare i dezvluie sacralitatea (nu numai caracterul de «supranatural») operelor lor. În fond, miturile descriu diversele i uneori dramaticele izbucniri în lume ale sacrului (sau a supranaturalului). Tocmai aceast izbucnire a sacrului fundamenteaz cu adevrat lumea i o face aa cum arat azi. Mai mult înc: tocmai în urma interveniilor fiinelor supranaturale este omul ceea ce e azi, o fiin muritoare, sexuat i cultural. xix Comportarea conform aceleia a personajelor mitologice sau simpla povestire a mitului în anumite situaii sunt ci de accedere ctre exemplaritate, ctre illo tempore, vremea când totul era puternic, nou, necorupt. Cunoaterea miturilor i, în consecin, executarea corect a riturilor îl plaseaz pe omul religios în timpul începuturilor. Ca istorie a originilor, mitul are o funcie de instaurare, deoarece stabilete o relaie între timpul actual i timpul primordial i arat cum anume comporta- 1 / 2001
57 mentul actual trebuie s reactualizeze evenimentul primordial. Exist desigur i mituri eshatologice, dar aproape toate presupun o renovatio mundi, un nou început pentru cosmos i om. Cosmosul e asemenea unui organism care îmbtrânete, îi pierde energiile vitale, ajunge în stare de decrepitudine, i atunci trebuie distrus pentru a lua natere o lume nou, tânr i puternic. Este aici aceeai idee a timpului ciclic pe care o semnalase Eliade în legtur cu alte aspecte ale gândirii arhaice. Pentru savantul român simbolismul prelungete dialectica hierofaniei: tot ce nu e direct consacrat printr-o hierofanie devine sacru prin participarea sa la un simbol. xx Astfel, spaiul sacru care trebuie centrat face dintr-un munte, un templu sau un copac simboluri ale centrului lumii. Ele sunt întotdeauna aezate deasupra infernului i comunic cu regiunile celeste, ale spiritelor i zeilor. Pot fi considerate axis mundi. În lucrarea sa Imagini i simboluri xxi, Mircea Eliade analizeaz simbolismul centrului, simbolisme indiene ale templului i eternitii, zeul legtor i simbolismul nodurilor, face consideraii asupra simbolismului scoicilor. Desigur, simbolurile par a se gsi mai lesne în anumite culturi, dar, aa cum demonstreaz Mircea Eliade, circulaia lor e universal. Din întâlnirea cu Jung, înelesese deja c simbolurile pot circula nealterate într-o societate, chiar dac membrii acesteia nu le cunosc semnificaia, c simbo-
58 R O C S I R Revista Român de Studii Culturale (pe Internet) lurile i imaginile îi comunic mesajul chiar dac individul nu este contient de acest fapt: Istoricul este acum liber s fac hermeneutica unui simbol fr s mai fie nevoit s se întrebe câi indivizi dintr-o anumit societate i la un moment istoric dat înele-geau toate semnificaiile i implicaiile acestui simbol. xxii Urmându-l pe Rudolf Otto, Mircea Eliade face distincie între omul religios i omul areligios. Acesta din urm, produsul unui lung proces de secularizare de-a lungul istoriei, este omul contemporan, în care subzist îns manifestri religioase, motenite de la strmoii si. Am lsat la urm analiza operei indianistice a lui Mircea Eliade, nu pentru c nu s-ar încadra armonios în creaia sa, ci pentru c reprezint pentru el momentul unei iniieri (cunoate India la 21 de ani) i o pasiune de o via (lucrri de indianistic vor fi redactate nu numai la tineree, ci de-a lungul întregii sale viei, începând cu Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne, în 1936, i continuând cu Technique du Yoga, 1948, Le Yoga. Immortalité et liberté, 1954, Pantajali et le Yoga, 1962). Eliade studiaz îndeosebi yoga tantric, diferite forme de yoga populare, yoga în alchimie i în devoiunea aborigen. În acestea tradiii, yoga nu e o tehnic a îndeprtrii de lume, ci, dimpotriv, una a acceptrii i celebrrii cosmosului i corpului uman. 1.3. O atare concepie suscit, în mod firesc, observaii importante, spune Michel Meslin, la sfâritul 1 / 2001
59 prezentrii operei lui Mircea Eliade. Dar care sunt acestea? Îi reproeaz, în primul rând, opacitatea la contextul istoric al apariiilor sacrului: Istoricul religiilor [în viziunea lui Eliade - n.n.] ar trebui în consecin s se strduiasc s degajeze ce a rmas din trecutul sacral de care omul modern nu se poate complet elibera, dat fiind c este produsul propriului su trecut. Cci asemenea resturi vor constitui un fel de deschidere necesar, de dispoziie intelectual, care va permite întoarcerea, cât mai departe posibil, în trecutul religios al omenirii pentru a regsi, dincolo de mitologii i teologii, primitivitatea experienei religioase primordiale. Cu alte cuvinte, scopul istoricului religiilor ar fi de a se îndeprta de istorie pentru a recupera mai bine valorile religioase pe care aceasta s-a înverunat s le distrug. Totul se petrece deci ca i cum sacrul-trit de ctre omul credincios ar trebui considerat ca ceva invariant a crui studiere ar trebui s primeze asupra variabilului, contingentului, adic asupra însui datului istoriei. xxiii Pe de alt parte, opineaz savantul francez, sacrul-real opunându-se lui profan-iluzie (definiie a priori a sacrului la Mircea Eliade) nu ar fi acceptabil pentru orice experien religioas. inând seama de însi dialectica hierofaniilor, grania dintre sacru i profan este constant mobil i depinde de alegerea pe care o face omul: Astfel încât nu trebuie s încetm a afirma c omul reprezint msura sacralitii fiinelor i lucrurilor. xxiv În ceea ce privete ciclicitatea timpului, Michel Meslin afirm: Ceea ce îl conduce [pe omul religios, în
60 R O C S I R Revista Român de Studii Culturale (pe Internet) riturile lui - n.n.] este deci mai puin dorina de a regsi, într-o libertate total i originar, sacrul, ca în prima zi, cât mai ales voina de a asigura cea mai mare eficacitate aciunilor sale viitoare. xxv Dincolo îns de aceste reineri la adresa concepiei lui Mircea Eliade, opera lui rmâne una de referin în tiina religiei acestui secol, iar contribuia sa la explorarea imaginarului religios, una remarcabil; contribuie pe care i-o recunoate, alturându-i-l i pe Henry Corbin, Gilbert Durand: Dificultatea explicaiilor istoriciste ale sacrului produce în primii ani ai secolului nostru un întreg curent de analize «fenomenologice» (adic rmânând la «lucrul însui», la obiectul propriu al lui religiosus) ale sacrului. În acest curent se situeaz doi din principalii restauratori ai rolului imaginarului în apariiile/hierofaniile «religiosului» în sânul gândirii umane: românul Mircea Eliade (1907-1986) i francezul Henry Corbin (1903-1978). xxvi 1.4. Henry Corbin (1903-1978) este hermeneut i fenomenolog al religiei, asemenea lui Mircea Eliade. Îns spre deosebire de acesta din urm, el nu ia ca obiect de studiu culturile arhaice (fapt ce a fost reproat fenomenologilor), ci religia i filosofia islamic. La el e mai degrab - aa cum Bachelard diferenia clar nobleea creatoare a visrii de banalitatea puin coerent a visului - o «eleciune» a unei pri a imaginaiei creatoare în raport cu tot ce vine de la imaginar. Aceast predilecie este aceea a «imaginalului», facultate uman care 1 / 2001
61 permite unora s ajung la un univers spiritual, realitate divin-esen a religiosus-ului-care «privete omul» i, în acelai timp, este obiectul de «contemplaie» al acestuia din urm. xxvii Henry Corbin alege termenul imaginal, deoarece în tradiia occidental termenul imaginar este asociat irealului i utopicului. Mundus imaginalis sau al optulea climat (în tiina islamic erau acceptate apte climate) este pentru credinciosul i mai ales pentru misticul musulman o lume real, tot aa de real ca lumea intelectului i lumea simurilor. În persan exist un cuvânt, Nâ-kojâ-Abâd (locul de niciunde) care pare a copia întru totul termenul european de utopie, dei e vorba de altceva. Acest termen de Nâ-kojâ-Abâd este un termen straniu. El nu este de gsit în dicionarele persane, i el a fost elaborat, dup câte cred, de Sohrawardî însui, cu resursele celei mai pure limbi persane. xxviii Nâ-kojâ-Abâd este teritoriul în care toat tradiia islamic plaseaz oraele mitice Jâbalqâ, Jâbarsâ i Hrqalyâ, aezate pe suprafaa convex a celei de-a noua Sfere, Sfera Sferelor sau Sfera care cuprinde întreg cosmosul.
62 R O C S I R Revista Român de Studii Culturale (pe Internet) BIBLIOGRAFIE CHRÉTIEN, Jean-Louis, HENRY, Michel, MARION, Jean-Luc, RICOEUR, Paul - Fenomenologie i teologie, Ed.Polirom, Iai, 1996 CULIANU, Ioan Petru - Mircea Eliade, Ed.Nemira, Bucureti, 1995 ELIADE, Mircea, Les cahiers de l Herne, Editions de l Herne, Paris, 1987 DURAND, Gilbert - Aventurile imaginii. Imaginaia simbolic. Imaginarul, Ed.Nemira, Bucureti, 1999 ELIADE, Mircea - amanismul i tehnicile arhaice ale extazului, Ed.Humanitas, Bucureti, 1999 ELIADE, Mircea - Tratat de istorie a religiilor, Ed. Humanitas, Bucureti, 1995 ELIADE, Mircea - Psihologia meditaiei indiene, Ed. Jurnalul literar, 1992 ELIADE, Mircea - Mituri, vise i mistere, Ed. Univers enciclopedic, Bucureti, 1998 ELIADE, Mircea - Le sacré et le profan, Ed.Gallimard, 1996 1 / 2001
63 ELIADE, Mircea - Mitul eternei reîntoarceri. Arhetipuri repetare, Ed. Univers enciclopedic, Bucureti, 1999 i ELIADE, Mircea - Alchimia asiatic, Ed Humanitas, Bucureti, 1991 ELIADE, Mircea - Nostalgia originilor, Ed. Humanitas, Bucureti, 1994 ELIADE, Mircea - Istoria credinelor i ideilor religioase, tiinific i enciclopedic, Bucureti, 1981 Ed. ELIADE, Mircea - Cosmologie i alchimie babilonian, Ed. Moldova, Iai, 1991 ELIADE, Mircea - De la Zalmoxis la Gengis-Han, Ed. tiinific i enciclopedic, Bucureti, 1980 ELIADE, Mircea - Mefistofel i androginul, Ed. Humanitas, Bucureti, 1995 ELIADE, Mircea - Furari i alchimiti, Ed. Humanitas, Bucureti, 1996 ELIADE, Mircea - Aspecte ale mitului, Ed. Univers, Bucureti, 1978 ELIADE, Mircea - Imagini i simboluri, Ed.Humanitas, Bucureti, 1994
64 R O C S I R Revista Român de Studii Culturale (pe Internet) ELIADE, Mircea - Yoga. Nemurire i libertate, Ed.Humanitas, Bucureti, 1993 ELIADE, Mircea - Tehnici yoga, Ed. Univers enciclopedic, Bucureti, 2000 MESLIN, Michel - tiina religiilor, Ed.Humanitas, Bucureti, 1992 RIES, Julien Ed.Polirom, Iai, 2000 - Sacrul în istoria religioas a omenirii, URSACHE, Petru - Camera Sambô. Introduce în opera lui Mircea Eliade, Ed.Coresi, Bucureti, 1993 VELASCO, J.Martin - Introducere în fenomenologia Ed.Polirom, Iai, 1997 religiei, 1 / 2001
65 NOTE: i ELIADE, Mircea - Nostalgia originilor, Ed.Humanitas, Bucureti, 1994, p.23-24 ii ELIADE, Mircea - Op.cit., p.14 iii ALLEN, Douglas - L analise phénoménologique de l experience religieuse în Les Cahiers de l Herne - Mircea Eliade, Editions de l Herne, Paris, 1978, p.128 iv ELIADE, Mircea - Op.cit., p.5 v ELIADE, Mircea - Op.cit., p.6 vi ELIADE, Mircea - Mituri, vise i mistere, Ed.Univers enciclopedic, Bucureti, 1998, p.134 vii RIES, Julien - Histoire de religions, phénoménologie et herméneutique în Les Cahiers de l Herne -Mircea Eliade, Editions de l Herne, Paris, 1978 viii ELIADE, Mircea - Tratat de istorie a religiilor, Ed.Humanitas, Bucureti, 1999, p.38-39 ix ELIADE, Mircea - Op.cit., p.25 x ELIADE, Mircea - Le sacré et le profan, Ed.Gallimard, 1996, p.25 xi ELIADE, Mircea - Op.cit., p.31 xii ELIADE, Mircea - Op.cit., p.63 xiii ELIADE, Mircea - Op.cit., p.84 xiv ELIADE, Mircea - amanism i tehnicile arhaice a extazului, Ed.Humanitas, Bucureti, 1997, p.85 xv ELIADE, Mircea - Op.cit., p.100
66 R O C S I R Revista Român de Studii Culturale (pe Internet) xvi ELIADE, Mircea - Op.cit., p.101 xvii ELIADE, Mircea - Op.cit., p.145 xviii RIES, Julien - Sacrul în istoria religioas a omenirii, Ed.Polirom, 2000, p.65 xix ELIADE, Mircea - Aspecte ale mitului, Ed.Univers, Bucureti, 1978, p.5-6 xx ELIADE, Mircea - Tratat de istorie a religiilor, Ed.Humanitas, Bucureti, 1999, p.345 xxi ELIADE, Mircea - Imagini i simboluri, Ed.Humanitas, Bucureti, 1994 xxii ELIADE, Mircea - Nostalgia originilor, Ed.Humanitas, Bucureti, 1994, p.43 xxiii MESLIN, Michel - tiina religiilor, Ed.Humanitas, Bucureti, 1993, p.159 xxiv MESLIN, Michel - Op.cit., p.160 xxv MESLIN, Michel - Op.cit., p.162 xxvi DURAND, Gilbert - Aventurile imaginii. Imaginaia simbolic. Imaginarul, Ed.Nemira Bucureti, 1999, p.172 xxvii Idem xxviii Idem 1 / 2001