Gramatica istorică a limbii române din perspectiva Spaniei Fernando Sánchez Miret Comunicarea mea se încadrează printre comunicările care tratează despre obiectivele românisticii 1. Doresc să le propun româniştilor nişte obiective din perspectiva unui străin. Aceste obiective merg în două direcţii: pe de o parte, în universităţile din străinătate avem nevoie de traduceri ale manualelor mai importante de lingvistică românească pentru a stimula interesul studenţilor noştri pentru limba română; pe de altă parte, ar fi interesant dacă am avea o gramatică istorică modernă a limbii române organizată după un model bine cunoscut printre romanişti, şi anume cel al marilor opere de romanistică 2. Nu va fi o surpriză pentru nimeni dacă mărturisesc că romaniştii spanioli, dintre care eu sunt un exemplu, nu cunosc bine problemele şi elementele gramaticii istorice a limbii române. Un motiv ar fi, evident, distanţa dintre Spania şi România. Limba română, în care sunt scrise operele de referinţă, nu este foarte răspândită în Spania. Nu există nici un manual de predare a limbii române scris special pentru spanioli sau în limba spaniolă. Totuşi, nu cred ca limba să fie cauza cea mai importantă a ignoranţei noastre. Există şi motive de tactică ştiinţifică şi mă voi referi doar la unul dintre acestea. Un romanist spaniol află deosebiri importante în privinţa structurii şi perspectivei din care au fost scrise majoritatea manualelor de gramatică istorică a limbii române faţă de manualele de gramatică istorică a limbii spaniole 3. Aceste deosebiri sunt, probabil, consecinţa unei formări în parte independentă a tradiţiei lingvistice româneşti faţă 1 Mulţumesc organizatorilor acestui simpozion pentru amabilitatea lor de a mă fi invitat. Astfel, doresc să îmi exprim mulţumirile mele călduroase doamnei profesoare Sanda Reinheimer-Rîpeanu de la Universitatea din Bucureşti, domnului profesor Stelian Dumistrăcel, doamnei Veronica Olariu şi domnului Florin-Teodor Olariu de la Academia Română, Filiala Iaşi, care, cu o deosebită generozitate, mi-au uşurat accesul la nişte lucrări importante pentru comunicarea de faţă. Mulţumesc, de asemenea, domnului Florin-Teodor Olariu, care a corectat textul meu din punct de vedere al corectitudinii gramaticale. Evident, persoanele menţionate nu sunt responsabile de erorile mele de conţinut. 2 Mă refer la lucrările lui Wilhelm Meyer-Lübke, Grammatik der romanischen Sprachen, 4 vol., Leipzig, Reisland, 1890-1902 şi a lui Heinrich Lausberg, Romanische Sprachwissenschaft. I. Einleitung und Vokalismus. II. Konsonantismus. III. Formenlehre, Berlin, de Gruyter, 1956-1962. 3 Mă voi referi numai la situaţia spaniolei, dar cred că situaţia romaniştilor spanioli poate fi generalizată şi la alţi romanişti din vest.
GRAMATICA ISTORICĂ A LIMBII ROMÂNE DIN PERSPECTIVA SPANIEI 113 de tradiţia occidentală şi ele au provocat, cel puţin în mine, o senzaţie de dezorientare când am folosit nişte opere doar pentru a căuta nişte informaţii concrete, fără a le citi în întregime. Dacă aş vrea să justific comunicarea mea în cadrul acestui simpozion, aş spune că ne aflăm în faţa unui caz de neintegrare. Când am primit invitaţia la acest simpozion, am vrut să interpretez titlul simpozionului din perspectiva intereselor mele de romanist, şi am făcut-o în sensul următor: ce este de făcut pentru ca istoria limbii române să fie mai bine cunoscută în Spania? Răspunsul mi se pare evident: un mijloc de integrare a spaţiului lingvistic românesc în spaţiul lingvistic european este şi cel de a face străinilor mai uşor accesul la acele opere de referinţă esenţiale pentru cunoaşterea limbii române, cum ar fi, de exemplu, la operele de istorie a limbii. Ar fi fost de mare ajutor ca nişte opere să fie traduse în limba spaniolă. Dar nu există traduceri. Unica excepţie pe care o cunosc este recentă, fiind vorba de o mică introducere în istoria limbii române, făcută de Marius Sala 4. Mă întreb dacă se poate spera ca această carte de dimensiuni reduse a lui Sala să nu rămână un fapt izolat. Nu pot să uit, însă, că există traduceri în alte limbi, mai ales în limba franceză, care puteau fi folosite de către romaniştii spanioli. Din acest punct de vedere a fost importantă acţiunea de difuzare desfăşurată de către Revue roumaine de linguistique. Dar dacă mă gândesc la studenţii spanioli de astăzi, limba franceză nu mai este un mijloc folositor, pentru că franceza a dispărut aproape din programa studiilor liceale. Textele în spaniolă referitoare la limba română sunt rare. În baza mea de date bibliografice am 1818 titluri legate de limba română, dintre care numai 28 sunt texte scrise sau traduse în limba spaniolă. Iar din acestea, 22 sunt opere ale unor autori români. În aceste condiţii, se poate concluziona că aportul spaniol la dezvoltarea linvisticii româneşti este absolut neglijabil. Având în vedere panorama aceasta, mă întreb dacă are vreun sens propunerea mea de a favoriza traducerea unor manuale româneşti în limba spaniolă. Aş putea argumenta că spaniola este o limbă de largă circulaţie şi că publicul ţintă ar fi mare. Dar consideraţiile de acest tip nu trebuie să fie puse pe primul loc. Instituţiile publice ar putea organiza programe de traducere a unor opere de bază în nişte limbi de largă circulaţie, care ar putea fi puse la dispoziţia persoanelor interesate. Traducerile acestea nu trebuie să fie obligatoriu imprimate pe hârtie, ci pot fi editate şi pe suport electronic. Alături de problema legată de limbă, aş dori să mă refer şi la nişte caracteristici ale operelor de lingvistică românească, care, din punctul meu de vedere, nu favorizează integrarea istoriei limbii române în cadrul mai vast al istoriei limbilor romanice. Pe de o parte, dacă ne uităm la bibliografii, aflăm că pentru limba spaniolă există un echilibru între manualele de gramatică istorică şi 4 Marius Sala, Del latín al rumano, París / Bucarest, Unión Latina / Univers enciclopedic, 1998/2002.
114 FERNANDO SÁNCHEZ MIRET manualele de istorie a limbii; o situaţie cu totul contrară se află în domeniul limbii române, unde manualele de «istoria limbii» sunt majoritare 5. Pe de altă parte, nu există, conform informaţiilor mele, o gramatică istorică modernă şi accesibilă a limbii române, având structura clasică a lucrărilor de romanistică 6. Mă refer mai ales la opere de fonetică istorică, organizate după sunete latineşti şi contextele lor. Exemple panromanice cu acest tip de organizare ar fi operele lui Meyer-Lübke şi Lausberg, citate în nota 2. Aproape fiecare limbă romanică are o gramatică istorică de felul acesta. Referitor la limba română, operele mai apropiate de acest model sunt cele ale lui Tiktin, Densusianu, Rothe şi Berejan et al. 7 Densusianu recunoaşte explicit modelul lui Tiktin şi al lui Meyer-Lübke 8. Faptul acesta pune nişte probleme de comparaţie romaniştilor care nu sunt specialişti în limba română. Nadriş recunoaşte problema şi scrie cartea sa în limba franceză cu intenţia de, «donner au romaniste des moyens commodes de se référer également au roumain dans ses recherches de linguistique romane» 9. Ceea că în realitate nu face, pentru că organizează expunerea doar după sunetele româneşti. Noi, romaniştii, lucrăm cu o grupă de limbi înrudite, dar diverse, şi este de la sine înţeles că e greu să dominăm cu precizie faptele tuturor limbilor romanice. 5 În fişierul tematic al bibliotecii Facultăţii de litere a Universităţii din Bucureşti titlurile de istoria limbii sunt cel puţin de şapte ori mai multe decât titlurile de gramatică istorică. 6 Când vorbesc despre «gramatică istorică» mă gândesc la opere care în mod ideal tratează fonetica, morfologia şi sintaxa istorică a unei limbi. Totuşi, se întâmplă foarte frecvent ca opere de gramatică istorică să nu aibă o parte de sintaxă, pentru că acest domeniu este mai puţin dezvoltat. Se poate crede că gramatica istorică a limbii române şi gramatica istorică a limbilor romanice sunt subiecte destul de cercetate, dar faptele de fonetică, morfologie şi sintaxă istorică, oricât de cunoscute ne-ar părea, ne pun încă multe probleme interesante, cf. Gerhard Ernst et al., Methodische Grundlagen der romanistischen Sprachgeschichtsschreibung, în Gerhard Ernst et al. (eds.), Romanische Sprachgeschichte/Histoire des langues romanes. Ein internationales Handbuch zur Geschichte der romanischen Sprachen und ihrer Erforschung/Manuel international d'histoire linguistique de la Romania, Berlin, Walter de Gruyter, 2003, vol. 1, p. 7 şi Fernando Sánchez Miret, Problemas en la historia de /-r/ en catalán. Plaidoyer para una nueva gramática histórico-comparativa de las lenguas romances, în Wolfgang Dahmen et al. (eds.), Was kann eine vergleichende romanische Sprachwissenschaft heute (noch) leisten? Romanistisches Kolloquium XX, Tübingen, Gunter Narr, 2005, sub tipar. 7 Hariton Tiktin, Die rumänische Sprache, în Gustav Gröber (ed.), Grundriss der romanischen Philologie, Strassburg, Trübner, 1888, pp. 438-460; Ovid Densusianu, Histoire de la langue roumaine. I. Les origines. II. Le seizième siècle, Bucureşti, Grai şi Suflet Cultura naţională, 1901-1938/1997; Wolfgang Rothe, Einführung in die historische Laut- und Formenlehre des Rumänischen, Halle (Saale), Niemeyer, 1957; S. Berejan et al., Curs de gramatică istorică a limbii române, Chişinău, Lumina, 1991. 8 Densusianu, op. cit., p. 6. 9 Octave Nandriş, Phonétique historique du roumain, Paris, Klincksieck, 1963, p. IX.
GRAMATICA ISTORICĂ A LIMBII ROMÂNE DIN PERSPECTIVA SPANIEI 115 Drept consecinţă, lucrările romaniştilor sunt frecvent pline de erori cu privire la prezentarea datelor, iar în ceea ce priveşte limba română, greşelile sunt şi mai numeroase în publicaţiile noastre. Situaţiile de acest tip nu pot fi rezolvate cu uşurinţă. Nu se cunoaşte bine o limbă decât cu timpul şi cu materiale bune la îndemână. În acest sens, cred că româniştii ar putea adăuga la lista de proiecte pentru viitor o gramatică istorică a limbii române făcută dintr-o perspectivă romanică, unde se vor putea afla cu comoditate datele privind evoluţia diacronică a limbii române, organizate după modelul tradiţional al romanisticii. Obiectivele unei asemenea gramatici ar fi: 1) Descrierea evoluţiei de la latină la română, făcută după un model tradiţional de organizare a datelor, dar foarte eficient şi folositor: cel al gramaticilor neogramatice. Acest model este foarte fixat pentru fonetică, în schimb modelul pentru morfologie şi sintaxă este mai puţin dezvoltat. 2) Prezentarea detaliată a diferitelor teorii formulate pentru fiecare fenomen istoric. 3) Compararea datelor specifice limbii române cu evoluţia acestora prezentă în alte limbi romanice. Lingvistica românescă poate adopta perspective diferite. La simpozionul din 2002, Eugen Munteanu insista asupra perspectivei balcanice: Sunt de părere că generaţiile următoare de românişti vor fi datoare să redescopere vecinii noştri direcţi şi să repună românistica în contextul ei firesc, care este cel al balcanisticii 10. Este o perspectivă necesară. Totuşi, îmi permit să citez articolul 5 al statutului Institutului de Filologie Română Alexandru Philippide, care pune studiul limbii române într-un cadru mai larg şi mai firesc: Principal vor fi luate în consideraţie toate dialectele şi graiurile româneşti, precum şi limba comună (vorbită şi scrisă). Tot aşa, se va acorda întreaga atenţie limbilor romanice şi celor care au ori au avut legături cu a noastră, în special celor balcanice 11. Perspectiva romanică nu este evident exclusivă, dar este cea din care mulţi ne-am apropiat de limba română şi despre care eu am vrut să scriu aici. În ultimii ani romanistica a cunoscut o îmbogăţire bibliografică cu opere de referinţă, iar această dinamica încă n-a încetat. Cred că în acest cadru traducerile şi gramatica despre care am vorbit şi-ar afla un loc potrivit. 10 Eugen Munteanu, Câteva reflecţii asupra statului actual al cercetări filologice româneşti, în Ofelia Ichim/Florin-Teodor Olariu (eds.), Identitatea limbii şi literaturii române în perspectiva globalizării, Iaşi, Editura Trinitas, 2002, p. 116. 11 Mircea Ciubotaru/ Vlad Cojocaru/ Gabriela Haja, Institutul de Filologie Română «A. Philippide» 1927-2002, Iaşi, Academia Română, Filiala Iaşi, 2002, p. 5.
116 FERNANDO SÁNCHEZ MIRET La gramática histórica del rumano desde la perspectiva de España La historia de la lengua y la gramática histórica del rumano son poco conocidas en España. El autor propone la elaboración de traducciones al español de alguno de los manuales más importantes redactados en rumano. Igualmente sugiere la necesidad de elaborar una nueva gramática histórica del rumano siguiendo el modelo de ordenación de los datos de obras como las gramáticas de Meyer-Lübke y Lausberg y reforzando el punto de vista comparativo con las demás lenguas romances.