Managementul_comunicarii.qxd

Transcriere

1 Ion Chiciudean George David Managementul comunicãrii în situaþii de crizã

2 Redactor: Dan Flonta Tehnoredactor: Cristian Lupeanu Coperta: Cristian Lupeanu ºi Lucian Pricop Toate drepturile asupra acestei ediþii aparþin Editurii Comunicare.ro, 2011 Reproducerea integralã sau parþialã a textului sau a imaginilor din aceastã carte prin orice mijloace, electronice sau mecanice, inclusiv fotocopiere, este permisã numai cu acordul scris al Editurii Comunicare.ro sau al autorilor. SNSPA, Facultatea de Comunicare ºi Relaþii Publice Strada Povernei 6, Bucureºti Tel./fax: difuzare@comunicare.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României CHICIUDEAN, ION Managementul comunicãrii în situaþii de crizã / Ion Chiciudean, George David. Bucureºti: Comunicare.ro, 2011 Bibliogr. ISBN I. David, George :316.77

3 Cuprins Introducere / 11 CAPITOLUL 1 Organizaþiile: de la identitate la imagine / Identitatea organizaþiei / Comunicarea ºi identitatea organizaþiei / Managementul identitãþii organizaþiei / Aspecte generale / Procesul de construire a identitãþii organizaþionale (modele) / Managementul identitãþii organizaþionale prin conceperea mixului de identitate al organizaþiei / Imaginea organizaþiei. Notorietate ºi reputaþie / Aspecte generale / Imaginea corporativã / Notorietatea organizaþiei / Reputaþia organizaþiei / Managementul imaginii organizaþiei / 35 Întrebãri ºi probleme / 38 Activitate practicã / 39 Bibliografie selectivã / 39 CAPITOLUL 2 Tipuri de crize / Definirea crizelor / Criza ca oportunitate / Trãsãturile crizelor / Tipuri de crize / Criza organizaþionalã / Criza de comunicare / Criza mediaticã / Criza de imagine / Probleme, riscuri, urgenþe ºi crize / 52 Întrebãri ºi probleme / 54

4 Activitate practicã / 55 Bibliografie selectivã / 55 CAPITOLUL 3 Etape ale crizei / Modele de abordare a etapelor unei crize / Precriza / Detectarea semnalelor / Prevenirea crizelor / Pregãtirea pentru crizã / Criza / Postcriza / 68 Întrebãri ºi probleme / 70 Activitate practicã / 71 Bibliografie selectivã / 71 CAPITOLUL 4 Managementul riscului / Riscul: abordare globalã / Definiþii ale riscurilor / Clasificãri ale riscurilor / Percepþia riscului ºi atitudinea faþã de risc / Managementul situaþiilor de risc / Definiþii, funcþii / Planul de management al situaþiilor de risc (Tucker ºi Trumpfheller) / Planificarea managementului riscurilor (Regester ºi Larkin) / 84 Întrebãri ºi probleme / 86 Activitate practicã / 87 Bibliografie selectivã / 87 CAPITOLUL 5 Managementul problemelor ºi al crizelor / Managementul problemelor / Managementul crizelor / Aspecte generale / Strategii aplicabile managementului crizelor / Planificarea în managementul crizei (Regester ºi Larkin) / Planul de management al crizei elaborat de Caywood ºi Stocker / Planul de management al crizei elaborat de Combalbert / 100 Întrebãri ºi probleme / 102 Activitate practicã / 102 Bibliografie selectivã / 103

5 CAPITOLUL 6 Comunicarea de crizã / Comunicarea: delimitãri în funcþie de conþinut / Comunicarea de crizã / Sistemul de gestionare a comunicãrii de crizã / Principii ale comunicãrii de crizã / Evoluþia procesului de comunicare pe timpul crizei / Calitãþile mesajului / Construirea mesajului / Informaþii-cheie ºi mesaje conþinute în comunicatele iniþiale de presã / Reguli pentru publicarea datelor în cazul accidentelor din care au rezultat morþi ºi rãniþi / Reguli de bazã pentru elaborarea mesajului / Evaluarea de cãtre public a mesajelor pe timpul crizei / 122 Întrebãri ºi probleme / 123 Activitate practicã / 124 Bibliografie selectivã / 124 CAPITOLUL 7 Planificarea comunicãrii de crizã / Rolul planificãrii în comunicarea de crizã / Rolul planificãrii comunicãrii în pregãtirea pentru crizã / Echipa de management al crizei (EMC) / Purtãtorul de cuvânt pe timpul crizei / Planul de comunicare de crizã (PCC) / Sugestii pentru planul de comunicare de crizã / 136 Întrebãri ºi probleme / 140 Activitate practicã / 140 Bibliografie selectivã / 140 CAPITOLUL 8 Comunicarea cu publicul intern ºi cu publicurile relevante în situaþii de crizã / Comunicarea internã / Necesitatea ºi utilitatea comunicãrii interne în situaþii de crizã / Comunicarea internã în planul de comunicare de crizã / Modalitãþi practice de comunicare internã / Comunicarea cu publicurile relevante (stakeholders) / 150 Întrebãri ºi probleme / 156 Activitate practicã / 156 Bibliografie selectivã / 156

6 CAPITOLUL 9 Comunicarea cu mass-media pe timpul crizei / Relaþiile cu presa / Comunicarea cu mass-media pe timpul crizei / Rolul mass-media în perioadele de crizã / Principiile relaþiilor cu presa pe timpul crizei / Structuri de comunicare cu presa pe timpul crizei / Modalitãþi de comunicare cu presa pe timpul crizei / 177 Întrebãri ºi probleme / 179 Activitate practicã / 180 Bibliografie selectivã / 180 CAPITOLUL 10 Noile tehnologii de comunicare ºi managementul crizelor / Noile tehnologii de comunicare un proces revoluþionar / Utilizarea noilor tehnologii în comunicarea de crizã / Utilizarea poºtei electronice / Instant Messenger / Blogging-ul corporativ / Reþelele de socializare / Feed-urile RSS / Crearea ºi difuzarea newsletterelor electronice / Grupuri de discuþii ºi forumuri / Servicii de difuzare a comunicatelor de presã pe internet / Comunicate de presã multimedia / Podcast-uri, videocast-uri / Comunicaþii mobile / YouTube / SecondLife / Site-uri / Concluzii / 193 Întrebãri ºi probleme / 194 Activitate practicã / 194 Bibliografie selectivã / 194 STUDIU DE CAZ: Crizele ºi comunicarea de crizã în societatea globalã. Cazul Danone PDPA Romania / 196 BIBLIOGRAFIE GENERALÃ / 203 Lucrãri de referinþã / 203 Dicþionare, manuale / 205 Articole / 206 Site-uri web / 207

7 CAPITOLUL 1 Organizaþiile: de la identitate la imagine În condiþiile actuale de funcþionare a organizaþiilor, noþiunile de reprezentare, imagine ºi identitate sunt privite, dezbãtute, analizate ºi conceptualizate cu o atenþie din ce în ce mai mare, atât din partea cercurilor academice, cât ºi din partea cercurilor manageriale. Aºa cum psihologii, sociologii ºi filosofii evidenþiazã cã trãim într-o lume invadatã de imagini, atât la nivelul realului, cât ºi la nivelul imaginarului, specialiºtii, cercetãtorii ºi teoreticienii în comunicare ºi relaþii publice, în comunicare organizaþionalã ºi în marketing argumenteazã cã permanenta preocupare pentru crearea ºi dezvoltarea vizibilitãþii, notorietãþii ºi reputaþiei firmelor ºi corporaþiilor, într-un mediu concurenþial de multe ori ostil, a fãcut ca problema identitãþii ºi imaginii organizaþiei sã devinã un subiect deosebit de important pentru socio-organizãrile din toate domeniile de activitate. 1. Identitatea organizaþiei Noþiunea de identitate a organizaþiilor este deosebit de complexã ºi, de aceea, ea a fost abordatã, interpretatã ºi înþeleasã diferit de specialiºti, teoreticieni ºi practicieni din domenii de activitate foarte diverse. A rezultat o multitudine de abordãri teoretice ºi metodologice divergente, de multe ori contradictorii. Aceastã situaþie a fost indusã, în primul rând, de faptul cã preocupãrile de conceptualizare a noþiunii de identitate a organizaþiilor au apãrut pentru prima datã în domeniul publicitãþii ºi de-abia apoi în domeniul marketingului ºi al managementului. Abordãrile din perspectiva publicitãþii sunt departe de a fi compatibile, omogene sau unitare. Totuºi, pot fi consemnate/identificate, la unii autori, puncte de vedere oarecum apropiate. Pentru majoritatea specialiºtilor din industria de publicitate, noþiunea de identitate cuprindea în sfera ei de funcþionalitate doar designul vizual al elementelor care disting o organizaþie: denumirea, logo-ul ºi caracterele speciale de identificare. Termenul de identitate a organizaþiei a fost pus în circulaþie de W. P. Margulies, în perioada anilor 60 1, cu sensul explicit dat de abordãrile practicienilor în publicitate. 1 Sue Westcott Alessandri, Modeling Corporate Identity: A Concept Explication and Theoretical Explanation, Corporate Communications: An International Journal, MCB University Press, Vol. 6, Nr. 4, 2001, p. 174.

8 14 Managementul comunicãrii în situaþii de crizã Specialiºtii în management ºi marketing au afirmat ulterior, cu suficiente argumente, cã gestionarea identitãþii organizaþiei este cu predilecþie un instrument al managementului strategic 2. Literatura de specialitate consemneazã faptul cã J. Pildich a sesizat, cu destulã acurateþe, distincþia dintre imaginea organizaþiei ºi imaginea de marcã. Introducerea acestei distincþii, care s-a petrecut în anul 1970, a fost consideratã o realizare importantã în definirea noþiunii de identitate a organizaþiei 3. Deschiderile fãcute de acest autor au fost urmate de alte contribuþii importante. Sue Westcott Alessandri enumerã mai mulþi specialiºti în publicitate ºi relaþii publice (L. D. Akerman, James R. Gregory, C. Gorman) care au analizat identitatea organizaþiilor ºi au demonstrat beneficiile unei identitãþi clare ºi distincte a acestora, bazate în primul rând pe un nume ºi pe un logo corespunzãtor acestuia. Mai mult decât atât, unii dintre aceºti specialiºti (practicieni ºi teoreticieni) au susþinut necesitatea deciziei strategice în problemele legate de identitatea organizaþiei, semnalând deplasarea problematicii identitãþii din sfera abordãrilor grafice în sfera abordãrilor strategice ale organizaþiilor, sferã unde managementului i se impune sã acþioneze pe baza principiilor oferite de o realitate complexã ºi, de multe ori, contradictorie, care la nivel teoretic ºi metodologic se cere a fi tratatã interdisciplinar. Exemple edificatoare, în acest sens, sunt contribuþiile aduse de A. Lambert, B. H. Schmitt ºi J. van Rekom 4. Lambert a elaborat un model simbolic al identitãþii organizaþiei, sub forma unui aisberg. Structura internã a acestui model relevã douã niveluri distincte, atât din perspectiva conþinutului, cât ºi din perspectiva funcþionalitãþii: nivelul vizibil ºi nivelul ascuns. Nivelul vizibil, de deasupra, este format din elementele vizuale ale organizaþiei (nume, logo, paletã de culori), elemente care sunt accesibile publicului ºi care constituie, de fapt, formele de exprimare ale acesteia cãtre publicul extern. Nivelul mai puþin vizibil, cel ascuns, de dedesubt, este format din elemente fundamentale unde regãsim structura organizaþiei, canalele de comunicare, ritualurile ºi comportamentul organizaþiei. Aceste elemente nu sunt vizibile pentru publicul extern, ele se relevã doar publicului intern, fiind de fapt elementele de bazã care identificã organizaþia 5. B. H. Schmitt abordeazã identitatea organizaþiei accentuând elementele vizuale ale acesteia. El elaboreazã conceptul de management al esteticii organizaþiei, cu scopul de a completa managementul strategic al acesteia cu urmãtoarele elemente: cãrþi de vizitã, arhitectura clãdirilor etc. În concepþia lui Schmitt, elementele estetice pot ajuta organizaþia sã-ºi realizeze importante avantaje strategice competitive 6. J. van Rekom evidenþiazã trei criterii implicate în conturarea identitãþii organizaþiei: trãsãturi care exprimã esenþa organizaþiei; trãsãturi care diferenþiazã organizaþia de alte organizaþii asemãnãtoare; conservarea acestor trãsãturi în timp 7. John M. T. Balmer ºi B. M. Cees van Riel au analizat sistematic abordãrile din domeniul identitãþii organizaþiilor cuprinse în literatura de specialitate ºi au identificat trei 2 Idem. 3 Idem. 4 Ibidem, pp Ibidem, p Ibidem, p Idem.

9 Organizaþiile: de la identitate la imagine 15 paradigme de lucru, cu tendinþe diferite de dezvoltare: a) paradigma designului grafic, b) paradigma comunicãrii integrate, c) paradigma interdisciplinarã. Paradigma designului grafic aparþine practicienilor din domeniul publicitãþii ºi exprimã prima formã de concretizare a identitãþii organizaþiei. Balmer ºi van Riel precizeazã cã rolul simbolisticii a evoluat semnificativ. Rolul iniþial, de asigurare a vizibilitãþii, a fost depãºit, simbolistica asumându-ºi un rol important în comunicarea strategiei organizaþiei. Ca argument este evidenþiatã tipologia identitãþii vizuale elaborate de Wally Olins, care apreciazã cã organizaþiile, în funcþie de structura ºi specificul lor, vor stabili ce zone vor deveni dominante în comunicarea de identificare, optând astfel pentru un anumit tip (categorie) de identitate: identitatea monoliticã sau identitatea afacerii unice (specificã organizaþiilor cu un singur nume, un singur sistem vizual, o mare vizibilitate ºi o mare poziþionare pe piaþã); identitatea giratã sau identitatea afacerii multiple (specificã organizaþiilor care formeazã un grup ºi sunt percepute ca pãrþi ale grupului prin girare vizualã sau scrisã; cu alte cuvinte, specificã organizaþiilor care se dezvoltã prin achiziþii ºi preluãri de alte organizaþii, însã doresc sã-ºi menþinã intactã propria identitate, asociind-o cu identitatea organizaþiei corporative); identitatea centratã pe brand sau derivatã din brand (specificã unor domenii de activitate farmaceutic, alimentar, unde identitatea organizaþiei principale corporatiste nu este importantã pentru consumator) 8. Paradigma comunicãrii integrate considerã cã forma evidentã a identitãþii organizaþiei, modalitatea concretã de evidenþiere a ei, este mix-ul comunicãrii organizaþiei ºi gestionarea lui eficientã. Aceastã paradigmã realizeazã diferenþierea clarã între mix-ul comunicãrii organizaþiei ºi mix-ul de marketing, propunând înlocuirea mix-ului compus din produs, preþ, loc ºi promovare cu mix-ul compus din produse, proprietãþi, prezentare ºi publicaþii 9. Accentul este pus pe comunicarea organizaþionalã. Paradigma interdisciplinarã este specificã teoreticienilor ºi mediilor academice, care sugereazã cã abordarea identitãþii organizaþiei trebuie realizatã dintr-o perspectivã complexã, multidimensionalã, multidisciplinarã. Perspectiva multidisciplinarã realizeazã analiza identitãþii plecând de la caracteristicile unice ºi distinctive ale organizaþiilor care sunt generate ºi întreþinute de membrii organizaþiei prin propriul lor comportament. Cu alte cuvinte, aceastã abordare considerã identitatea organizaþiei ca expresie a caracteristicilor unice generate de atitudinile ºi comportamentul membrilor acestei organizaþii 10. Sue Westcott Alessandri prezintã cronologic ºi sugestiv evoluþia definiþiei date identitãþii firmei, indicând autorii, anii apariþiei ºi esenþa definiþiilor date 11. Prin urmare, identitatea semnificã ºi indicã: Margulies (1997): Toate cãile prin care o organizaþie îºi alege sã se identifice pe sine cãtre întreg publicul sãu þintã. 8 Wally Olins, Noul ghid de identitate, Bucureºti, Editura Comunicare.ro, 2004, pp ªtefan Prutianu, Corneliu Munteanu, Cezar Caluschi, Inteligenþa Marketing Plus, Iaºi, Editura Polirom, 1998, p Idem. 11 Sue Westcott Alessandri, op. cit., p. 175.

10 16 Managementul comunicãrii în situaþii de crizã Portugal, Halloran (1986): Prezentarea cuprinzãtoare ºi orchestratã a ceea ce este firma, încotro se duce ºi cum este ea diferitã. Identitatea organizaþiei este esenþa comunicatã a firmei. Lambert (1989): Toate manifestãrile distinctive ale firmei. Abratt (1989): Un set de aluzii vizuale care fac organizaþia recognoscibilã ºi distinctivã faþã de altele. Aceste aluzii sunt folosite sã reprezinte sau sã simbolizeze organizaþia. Balmer (1993): O îmbinare de strategie, culturã organizaþionalã ºi comunicare privitã multidisciplinar. Schmitt (1995): Gradul în care firma ºi-a atins o imagine distinctã ºi coerentã în formele de exteriorizare esteticã. van Riel, Balmer (1977): Indicã modalitatea prin care o companie se prezintã pe sine atât prin comportament, cât ºi prin simbolism, publicurilor sale interne ºi externe. van Rekom (1997): Setul de semnificaþii prin care un subiect îºi permite sã fie cunoscut ºi prin care permite publicului sã-l descrie, sã-l aminteascã ºi sã relateze despre el. Balmer, Soenen (1997): Cuprinde trei dimensiuni de bazã: mintea, sufletul ºi vocea. Mintea este rezultanta deciziei conºtiente, sufletul este rezultanta elementelor subiective cum sunt valorile distincte ale organizaþiei sau subculturile prezente, iar vocea reprezintã toate cãile prin care organizaþia comunicã. Gregory, Wiechmann (1999): Elementele vizuale planificate care fac distincþia organizaþiei de altele. Gioia (2000): Reprezentãrile consistente ºi orientate ale organizaþiei care accentueazã simbolurile organizaþiei. Este o funcþie strategicã ce se aplicã atât în interiorul, cât ºi în exteriorul organizaþiei. Analiza acestor definiþii scoate în evidenþã multitudinea abordãrilor ºi preocupãrilor de conceptualizare, din perspective diferite ºi pe niveluri diferite, a unei realitãþi organizaþionale deosebit de importante. Definiþiile elaborate, unele dintre ele aproape divergente, vizeazã niveluri diferite de funcþionalitate a identitãþii organizaþiei: definiþii de nivel tactic (utile pentru elaborarea metodologiilor de cuantificare ºi mãsurare a identitãþii organizaþiilor) ºi definiþii de nivel strategic (utile pentru elaborarea strategiilor de comunicare ºi pentru analiza factorilor strategici ai organizaþiei în perioade distincte de evoluþie a acestora, inclusiv în perioade de crizã sau în perioade de dificultãþi accentuate). Sue Westcott Alessandri, plecând de la nivelul diferit de funcþionalitate vizat de definiþiile enumerate în studiul consacrat identitãþii (nivelul tactic ºi nivelul strategic), propune o definiþie de ansamblu, cu caracter dual, care sã atingã cele douã niveluri. Astfel, din perspectivã strategicã, identitatea este o prezentare proprie, planificatã strategic ºi orientatã asupra unor obiective clare, cu scopul câºtigãrii unei imagini pozitive despre organizaþie în mintea oamenilor. Identitatea organizaþiei se contureazã în scopul atingerii în timp a unei reputaþii stabile 12. Din perspectivã tacticã, operaþionalã, identitatea este suma tuturor elementelor observabile ºi mãsurabile pe care le manifestã organizaþia relativ la comportamentul sãu public ºi la prezentarea sa vizualã atotcuprinzãtoare Ibidem, p Idem.

11 Organizaþiile: de la identitate la imagine 17 În continuare vom dezvolta, în câteva rânduri, definiþiile date identitãþii de Denis A. Gioia, Majken Schultz ºi Kevin G. Corley, datoritã faptului ca aceºti autori fac distincþia dintre identitatea organizaþionalã ºi identitatea corporativã, accentuând în cazul primei definiþii pe elementele concrete constitutive ale organizaþiei, iar în cazul celei de-a doua pe elementele care, prin strategii de comunicare viabile, devin pentru public indicatori ai identitãþii organizaþiei. În acest sens, pentru Gioia ºi colaboratorii sãi identitatea organizaþionalã reprezintã concepþia pe care membrii unei organizaþii o au în ceea ce priveºte trãsãturile considerate a fi centrale ºi relativ permanente ºi care diferenþiazã o organizaþie de alte organizaþii 14, iar identitatea corporativã este imaginea proiectatã, asociatã cu anumite contexte, evenimente, probleme, publicuri este constituitã din toate reprezentãrile verbale, grafice sau simbolice folosite de o companie în comunicarea ei strategicã cu diferite publicuri 15. Prin urmare, distincþia introdusã de Gioia ºi colaboratorii sãi sugereazã faptul cã identitatea organizaþionalã se bazeazã mai mult pe elemente de facto care definesc o organizaþie, în timp ce identitatea corporativã este un produs construit strategic ºi promovat cãtre diferite tipuri de public Comunicarea ºi identitatea organizaþiei Organizaþia este un sistem complex de interrelaþii al cãrui comportament comunicã mediului extern cotele de performanþã la care se situeazã la un moment dat. Relaþiile dintre organizaþie ºi mediul sãu extern se pot realiza prin comunicare, care poate fi privitã ºi analizatã din trei perspective, cu puternice legãturi între ele: ca proces (unde transferul de informaþii se realizeazã printr-o succesiune de fenomene care se produc între emiþãtor ºi receptor); ca un ansamblu simbolic, grafic, verbal ºi audiovizual (care joacã un rol important în obþinerea ºi consolidarea imaginii ºi identitãþii); ca un feedback (unde influenþa exercitatã de emiþãtor ºi receptor este reciprocã). Aceste perspective se obiectiveazã, la rândul lor, în mai multe forme de comunicare, ce formeazã împreunã un tot unitar numit comunicare organizaþionalã. Dacã avem în vedere receptorii mesajului comunicaþional, putem deosebi urmãtoarele tipuri de comunicare: comunicare intrapersonalã ºi interpersonalã, comunicare de masã, comunicare intragrup ºi intergrup. Dacã avem în vedere natura simbolurilor utilizate în comunicare, putem deosebi: comunicarea verbalã (utilizeazã limbajul ca formã de comunicare) ºi comunicarea nonverbalã (utilizeazã, în primul rând, audiovizualul în comunicare). Dacã, însã, avem în vedere emiþãtorul, vom deosebi: comunicarea personalã (unde emiþãtorul individual emite pãreri despre organizaþie) ºi comunicarea organizaþionalã, internã ºi externã (unde emiþãtorul este o organizaþie implicatã în promovarea produselor sau imaginii). 14 Denis A. Gioia, Majken Schultz, Kevin G. Corley, Organizational Identity, Image, and Adaptative Instability, The Academy of Management Review, Vol. 25, Nr. 1/2000, p Ibidem, p Cristina Coman, Comunicarea de crizã. Tehnici ºi strategii, Iaºi, Editura Polirom, 2009, p. 221.