ARIDTECTURA TRADIŢIONALA DIN BIHOR. MATERIA PRIMA

ARIDTECTURA TRADIŢIONALA DIN BIHOR. MATERIA PRIMA AUREL CHIRIAC Arhitectura tradiţională, receptată ca un domeniu fundamental în definirea complexă şi obiectivă a civilizaţiei unui popor, conţine acel cadru creat şi, apoi, perfecţionat de către om în timp, acel spaţiu interior" cu o reală semnificaţie în derularea existenţei de oriunde. Locuinţa a înmagazinat numeroase energii umane care i-au conferit, treptat, în funcţie de integrarea într-un spaţiu geografic sau altul, un caracter specific. Totodată:,,L'habitation est sans doute un des traits Ies plus precieux pour l'etude historique des peuples. Elle semble, en effet, liee tres fortement aux groupes ethniques..." 1 Dincolo, însă, de această unitate arhitectonică circumscrisă unor arii de cultură bine individualizate, un alt aspect contribuie la evaluarea constantelor arhitecturii tradiţionale din zone etnografice distincte. Ne referim la materia primă, la elementul principal care a permis, pornind de la un spaţiu geografic bine conturat, cristalizarea unei experienţe constructive şi, ca atare, a unor modele definitorii diverselor teritorii. Apreciată dintr-o asemenea perspectivă, formula de civilizaţie românească a lemnului îşi are acoperirea în utilizarea pe scară largă a acestui material în spaţiul carpato-danubiano-pontic 2 Beneficiind de o mantie, am putea spune fără exagerare, imensă de păduri, repartizată echilibrat, ţăranul român nu a făcut <lecit să o utilizeze în scopuri dintre cele mai practice - subordonînd totul necesităţilor cotidiene şi, nu în ultimul rînd, celor estetice -, asigurîndu-şi un cadru de viaţă corespunzător mediului natural respectiv. Desigur, construcţiile tradiţionale, strict determinate în evoluţia lor nu numai de realităţile geografice în care s-au constituit, ci şi de cele economice şi social-politice care le-au conferit o valoare socială, au cunoscut, la o scară direct proporţională cu c;uprafaţa României, contextul propice maturizării, în principal, a unei arhi- 1 A. Leroi-Gourhar., Milieu et techniques, Edition Albin Michel, Paris, 197-3, p. 243. 2 Totodată, ~onfnrm aprecierilor etnologului mai sus citat:,.si l'on considere I'ensemble du monde, l'habitation normale est en bois ou a charpente en bois". (Ibidem, p. 247).

64 Aurel Chiriac 2 tecturi a lemnului. Alături de lemn constructiile din lumea satelor s-au edificat şi din alte materiale, această diver.sificare fiind datorată atît unor condiţii istorice concrete, cit şi unor soluţii de ordin tehnic corespunzătoare, acestea din urmă contribuind la surprinderea unei unităţi în varietate, proprii arhitecturii ţărăneşti româneşti apreciată, din acest punct de vedere, ca una din cele mai interesante din Europa şi, chiar, pe plan mondial3.,,arta de a construi a românilor s-a exprimat, deci, în materiale diferite, fiecare din ele cerind o specială înţelegere a însuşirilor naturale şi o specifică tratare tehnologică. Nu este fără intere~ să remarcăm şi repartiţia teritorială a folosirii diferitelor materiale de construcţie pe harta României. Urmărind alcătuirea armonioasă binecunoscută a pămîntului românesc, harta materialelor şi tehnicilor de construcţie se va înfăţişa sub forma unor inele concentrice: zona construcţiilor de nuiele împletite din centrul podişului Transilvaniei este înconjurată de amplul inel al construcţiilor din birne de lemn - acoperind versanţii interiori şi exteriori ai lanţului carpatic şi prelungindu-se mult şi în zonele de dealuri intra- şi pericarpatice - care este învăluit, la rîndul lui, de inelul exterior al construcţiilor de împletituri de nuiele terminîndu-se către frontierele ţării cu zonele arhitecturii de pămînt" 4 Un asemenea peisaj poate fi regăsit, la o scară conformă cu suprafaţa zonei, în Bihor. De la munţi, reprezentanţi prin cei ai Bihorului, Codru-Mama, Pădurea Craiului şi Plopişului, trecînd peste dealurile,piemontane crişene şi pînă Ia Cîmpia Crişurilor, din partea de vest, descoperim un relief care se impune,,... prin distribuţia relativ uniformă a celor trei trepte de relief, cimpie, dealuri şi munţi" 5 Avînd drept fundament această realitate şi ţinînd cont de o sumă de date incluse în continuare s-a putut remarca ca trăsătură dominantă pentru arhitectura tradiţională folosirea ca materie primă principală a lemnului. De altfel, pe baza informaţiilor desprinse din documentele de arhivă s-a ajuns la confirmarea acestei situaţii:.,in Bihor,,pină spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea, casele de lemn cuprindeau aproximativ 700/o din suprafaţa teritoriului actual al judeţului, restul de 300/o formîndu-1 grupa caselor din chirpici ori pămînt bătut (... ). Sub aspect geografic în partea de răsărit a zonei predominantă a fost arhitectura lemnului, ipe cînd în partea de vest în multe sate pînă în urmă cu 4-5 decenii predominau casele din pămint bătut şi chirpici" 6 Alături de lemn şi pămînt, în veacul al XX-lea, în unele sate din,jurul Vaşcăului (Ponoare, Izbuc, Poiana etc.), s-a început folosirea pietrei, în.proporţii reduse, la construi- J P. Petrescu. Arhitectura ţărănească de lemn din România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1974, p. 54. ~ Ibidem, p. 9. 5 I. O. Berindei, Gr. P. Pop, Judeţul Bihor, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1972, p. 112. 6 J:. Godea, Caracteristici ale culturii populare din Bihor, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 197'7, p. 60.

3 Arhitectura tradiţională din Bihor. Materia primă 65 rea de case. Reiese din cele precizate pînă acum că la edificarea ansamblurilor din gospodăria ţărănească, în Bihor, s-au folosit produse de origine vegetală 1, pămînt şi piatră împreună contribuind la individualizarea unui program arhitectonic ce se integrează arhitecturii tradiţionale româneşti. Produse de origine vegetală Lemnul. Desigur, preferinţa pentru lemn îşi are explicaţia firească în răspîndirea acestuia în toate cele trei forme de relief întîlnite aici: munte, deal şi cîmpie.,,tn funcţie de etajarea condiţiilor fizico-geografice existente şi de întrepătrunderea acestora, în cadrul judeţului se desfăşoară, de pe cele mai înalte culmi muntoase ale Bihorului pînă în Cimpia Tisei, o vegetaţie subalpină, o vegetaţie a domeniului forestier şi o vegetaţie de silvostepă" 8 Vegetaţia domeniului forestier ocupă suprafaţa cea mai întinsă. Ea se detaşează prin mai multe etaje care corespund şi unor specii lemnoase preferate la construcţiile de case. Etajul coniferelor, ce aparţine unei alti-tudini avînd ca limită inferioară 1 OOO m şi superioară 1 700 m, se caracterizează prin păduri de molid, uneori în amestec cu bradul şi paltinul de munte,,pentru ca la înălţimile mai joase ale Munţilor Bihorului să se întîlnească păduri de fag amestecate cu răşinoase (molid şi brad) 9 Etajul fagului, localizat intre 600 şi 1 OOO m, se întîlneşte atît în Munţii Bihorului care străjuiesc Depresiunea Beiuşului, cit şi în Munţii Codru-Moma, Pădurea Craiului şi Plopişului, mai ales spre limit:=.i superioară. În cadrul acestui nivel, pădurile de fag pur sînt în majoritate. ln partea de sus a etajului, fagul apare în amestec cu molidul şi bradul, iar în partea de jos cu gorunul (Quercus petraea), carpenul, ulmul, frasinul etc. 10,,ln primul caz, pădurile de fag cresc pe povîrnişurile nordice şi estice sau pe văile umbroase, în timp ce gorunul ocupă povirnişurile sudice şi vestice, care sînt mai luminate şi în general mai uscate" 11 Etajul stejarului corespunde unor unităţi de relief ce au ca limită inferioară 70 m şi superioară 500 m.,,astfel, reliefurile mai înalte din cadrul acestui etaj, cum sint Dealurile piemontane ale Codrului sau Depresiunea Beiuşului, porţiunile mai înalte clin Dealurile piemontane ale ; ln cadrul acestui generic am inclus alături de lemn, ca material principal în structura casei tradiţionale, şi toate produsele utilizate Ia acoperişul casei (paie de gdu :,i secară, ferigă, trestie, şindrilă, fin şi tulpini de poi umb). ~ I. O. Berir.dei, Gr. P. Pop. op. cit., p. 52.!J Ibidem, p. 53-51. 10 Ibidem, p. 5-1. 11 Ibidem, p. 55. 5 - rl!h:uea.

66 Aurel Chiriac 4 Pădurii Craiului, dealurile din partea nordică a Depresiunii Vadului. Demei şi ale Bistrei, sînt ocupate de păduri de gorun (Quercus petraea)"12. Pădurile de stejar pedunculat (Quercus robur) sînt răspîndite în zona înaltă a Cîmpiei Călacei, Miersigului, Sărsigului, Marghitei, bazinul infedor al văii Roşiei, dealurile piemontane ale Drăgotenilor şi Beiuşele, Cîmpia Nirului. Pe lîngă stejarul pedunculat mai apar carpenul, ulmul, frasinul. Tot în această unitate de relief, dar în părţile mai joase ale dealurilor piemontane, se găsesc păduri de cer, gîrniţă sau amestecate cele două specii lemnoase 13 In cazul vegetaţiei de silvostepă, răspîndită în Cîrnpia joasă a Crişmilor, intervenţia omului de-a lungul veacurilor a contribuit la dispariţia unor mari suprafeţe de păduri..,astfel, dintre vechile păduri de odinioară, constituite din esenţe moi şi tari, azi nu au mai rămas <lecit cîteva petice, cum sînt de exemplu pădurile Rădvani şi Cighid" 14 Esenţele lemnoase care se mai întîlnesc şi astăzi aici sînt:,plopul, salcia (ea esenţe moi) şi gorunul, cerul, ulmul, carpenul (ca esenţe tari) etc. Dacă tabloul conturat reflectă imaginea pădurilor şi, implicit, a teritoriilor conform situaţiei actuale, atunci considerăm la fel de necesară şi efectuarea unor referiri cu privire la distribuţia naturală a pădurilor în perioade istorice mai vechi. Interesant este, în acest sens, că dacă pentru zonele înalte majoritatea esenţelor lemnoase, cu toată acţiunea de tăiere intreprinsă în epocile mai îndepărtate, se menţin, atunci în cimpie modificările efectuate de om sînt evidente ele determinînd transformări în ceea ce priveşte echilibrul ecologic şi, în altă ordine de idei, a unor componente specifice arhitecturii tradiţionale de aici,pînă la un moment dat. ln ceea ce priveşte materia primă, putem face o serie de aprecieli pornind de la afirmaţii incluse în bibliografia mai veche..,pădurile de esenţă albă şi tari - ocupau odinioară în Cîmpia Tisei suprafeţe mult mai întinse <lecit astăzi, cum o dovedesc studiile făcute asupra solului, apoi actele, diplomele, izvoarele documentare medievale, alcătuite în legătură cu donaţiile de moşii în a:cest ţinut (... ). Pădurile la început erau folosite puţin de către noii stăpini. Lemnul era întrebuinţat ca material de ars şi construcţie (... ). Satele devenind - mai ales după năvălirea Tătarilor de la 1241 - tot mai dese, cu populaţie din ce în ce mai numeroasă, lemnul pădurilor de esenţă tare a fost întrebuinţat în mare măsură la alcătuirea locuinţelor, cari pînă în veacul XVIII erau ridicate în întregime din acest material" 15 De altfel, pentru veacurile XI-XVII, conform unei evaluări intreprinse de arhivista A!-ia Ilea:.,In comita tul Bihor pădurile de stejar, fag, brad, tei, carpen, paltin, 12 Ibidem. 1 : 1 Ibidem, p. 56. 1" Ibidem, p. 56-57. 15 Şt. Manciulea, Câmpia Tisei, în Buletinul Societăţii Regale de geografie, tomul LVII, 1939, p. 122.

5 Arhitectura tradiţională din Bihor. Materia primă 67 frasin etc. acopereau o treime din suprafaţa sa" 16 ln general statutul de administrare a suferit modificări de-a lungul Evului Mediu, pădurile fiind la început în folosinţa comună a- obştilor săteşti din acest teritoriu, pentru ca spre sfîrşitul epocii medievale marii proprietari să acapareze suprafeţe întinse. Totuşi, majoritatea satelor şi-au păstrat pădurea din preajma localităţilor în folosinţă comună fapt ce s-a perpetuat în conştiinţa unor să teni pînă astăzi cind mai vorbesc despre pădurea satului din care se aprovizionau permanent cu lemne necesare atît focului, cit şi cu cele întrebuinţate la construcţii 17 Din punctul de vedere al stăpînilor de pămînt utilizarea lemnului din păduri face obiectul unor consemnări documentare exacte. Aşa se ajunge ca la 1 600, în urbariile domeniilor Oradea şi Beiuş să fie menţionate o serie de păduri clin care multe sate trebuiau, în contul obligaţiilor feudale, să taie lemne, să le transporte pentru propietar. Unele din aceste păduri sînt localizate în partea de cimpie a Bihorului, existenţa lor oferind un argument în ideea avansată deja, de mulţi specialişti români, a întrebuinţării lemnului constant şi la construcţii. Numai:,Jn domeniul Oradea sînt amintite pădurile din Tămăşeu, Ghighişeni, Suplacu de Tinca, Lakatia (în hotarul satului Petid), Belfir şi Ucuriş" 111, acestea fiind de stejar. Veacul al XVIII-lea aduce, datorită măsurilor impuse de stăpînirea habsburgică, reglementări în ceea ce priveşte proprietatea asupra pădurilor şi exploatării acestora de către satele Bihorului. De acum înainte hotărîrile emise încearcă să stăvilească exploatarea neraţională a pădurilor punîndu-se accentul, în unele situaţii, pe problema regenerării acestora:,,aşa_ este cazul pădurilor din Văşad şi Săi-acea, după cum rezultă din conscrierea din anul 1722" 19 Tot din secolul al XVIII-lea deţinem cîteva date elocvente asupra esenţelor lemnoase existente în pădurile din acest teritoriu.,,conscrierile din anul 1778 ale celor patru domenii: Oradea, Beiuş, Vaşcău şi Beliu ne oferă cele mai preţioase informaţii în legătură cu întinderea pădurilor fiecărei localităţi, starea lor şi esenţele lemnoase. In zona de dealuri şi cîmpie din jurul Orăzii păduri mai întinse în anul 1778 erau în satele: Săldăbagiul de Munte, pădure de stejar ~i fag în circuit de 6 ore 20 ; Cetariu, pădure de stejar în circuit de 4 ore; Tăutelec, pădure de stejar, frasin, ulm etc. în circuit ele o oră şi jumătate. ln zona Vaşcăului cele mai întinse păduri de fag şi stejar erau în satele Vărzarii de Jos, Leheceni, Poiana, Criştior, Ghighişeni, Băiţa etc. In districtul Beiuşului cele mai mari păduri ele fag, stejar şi pin, denumite Pădurea,principelui şi Dealu-Mare" erau situate 16 A. Ilea, Din istoria pădurilor bihorene pînă la mijlocul secolului al XI X-lea, în Biharea, VII-V.Ul, l979----ll980. Oradea, 1980. p. 82. 17 Informator Paul Naghi, Chioag nr. 78 (comuna Sirbi), n. 1926. R A. llea, op. cit., p. M. 19 Ibidem. 20 Ora era unitatea de măsură după care se aprecia întinderea unei păduri ir.' secolul al XVHl-lea (Vezi: Ibidem, p. 87).

68 Aurel Chiriac 6 ------------------------------- în vecinătatea satelor Tărcăiţa, Tărcaia, Finiş şi Ioaniş" 21 1n acest sens, fondul de hărţi şi planuri de la Arhivele Statului Bihor - Oradea este argumentul cel mai reprezentativ asupra întinderii pădurilor, în toate unităţile de relief, pentru veacurile al XVIII-lea şi al XIX-lea oferind, ca atare, posibilitatea de a evalua cit mai corect materia primă utilizată în arhitectura zonei. Totodată, tocmai datorită faptului că de-a lungul Evului Mediu s-a urmărit e>bţinerea de pămînturi arabile în detrimentul pădurii; că:,,agricultura la Iindul ei - chiar mai puţină câtă se făcea atunci - încă a fost un duşman constant al pădurii, deoarece pământul era cultivat cu cereale numai atâta timp cât putea da maximul de producţie"22; iar marile desecări şi canalizări din Cîmpia de vest au reprezentat în secolul al XIX-lea un moment de vîrf în înlocuirea vegetaţiei caracteristice 23, sînt elementele fundamentale care fac ca planurile în discuţie să reflecte o realitate ce a persistat pînă acum peste o sută de ani. Efectul acestei din urmă acţiuni, mai ales pentru zona actuală de cîmpie,,pe lingă modificarea unui echilibru ecologic străvechi, s-a răsfrînt şi asupra materiei prime folosite la construcţii, casele din pămînt bătut sau chirpici impunîndu-se în locul celor ridicate pînă atunci preponderent din lemn. Dacă pentru unităţile de relief înalte ale Bihorului întrebuinţarea lemnului nu numai pentru foc, ci şi la construcţii sau la confecţionarea obiectelor de strictă necesitate a reprezentat un fapt cotidian, atunci considerăm la fel de important să vedem în ce măsură, în timp, pădurile din cîmpie au constituit surse de materie primă,pentru ridicarea caselor; cum a coexistat aici arhitectura lemnului cu cea din pămînt şi cînd s-a generalizat aceasta din urmă ca material dominant în zonă? Pentru epoca veche mărturii semnificative sînt puse în circulaţie prin publicarea rezultatelor săpăturilor arheologice intreprinse în vestul României. Conform acestora, in epoca bronzului aşezările aparţinind culturii Otomani ne dezvăluie construcţii edificate din nuiele împletite şi lipite cu lut24, tehnică apreciată ca precedînd pe cea a bîrnelor. Bîrnele se impun odată cu sporirea posibilităţilor de prelucrare a lemnului, ele fiind frecvente deja în construcţiile dacilor şi, mai apoi, a poporului român 25. Pentru teritoriul în discuţie, semnificative sînt şi rezultatele unor cercetări efectuate de specialişti din R.P. Ungaria referitoare la sudul Bihorului înţeles conform vechii împărţiri de dinainte de 1918 şi mai precis la Cîmpia Crişurilor unde se atestă prezenţa a numeroase 2 1 Ibidem, p. 88. 22 Şt. Manciulea, op. cit., p. 22. ZI Ibidem. 2 ' D. Popescu, Cercetări arheologice în Transilvania (11), în Materiale şi cercetări arheologice, 2, 1956. p. 76; I. Ordentlich, Anordnung und bau der wohnungen in rahmen der Otomanikultur in Rumiinien, în Dacia, Revue d'arheologie et d'histoire ancienne, Nouvelle serie, XII, Bucureşti, 1988, p. 14'2. ~-. H. Daicoviciu, Dacii, Editura Enciclopedică Română. Bucureşti, 197/2, p. 222; Şt. Pascu, Voierodatul Transilvaniei, voi. II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, p. 108-120.

1 A_r_h_i_te_c_t_ur_a_t_ra_d_i,_ţi_o_n_a_lă_d_in_B_i_h_o_r._M_a_t_er_i_a_,p,_r_i_m_ă ~69 case semiîngropate a căror perioadă maximă de răspîndire a fost secolul al XVIIl-lea, dar şi a celor din potici (deci din lemne tăiate în două, puse pe verticală) şi care datorită predispoziţiei la incendii au fost înlocuite - nu în totalitate (n.n) - cu construcţii din pămînt: tină, păm.înt bătut, văioagă 26 Pentru Evul mediu construcţiile din lemn (între care se impun cele din bîrne orizontale 27 ) au dominat în peisajul rural de aici. Date concrete, în acest sens, sînt aduse şi de statisticile autorităţilor maghiare de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, statistici prelucrate de P. H. Stahl, prin care se relevă prezenţa, încă, a construcţiilor din lemn în ~atele româneşti din Cîmpia Tisei, material care este înlocuit, treptat, de pămînt şi cărămidă, mai ales după 1800 28 Apreciem chiar, că şi acest spaţiu al Bihorului s-a remarcat printr-o unitate de modele transmise de aşezările cele mai vechi ale zonei, deci cele româneşti, diferenţierile, în ceea ce priveşte materia primă preferată ca şi aspectul de ansamblu al caselor, inclusiv,planurile acestora, datorindu-se modificărilor de ordin economic ce se produc începînd cu secolul al XVIIIlea, precum şi influenţei tot mai accentuate a oraşului asupra satelor din cimpie, în primul rînd (semnificative sînt numeroasele case aparţinînd barocului rustic"). Pe baza informaţiilor incluse pînă acum credem că putem aprecia ca dominantă, pînă la mijlo('l.11 secolului al XIX-lea, arhitectura lemnului. A"?a cum s-a menţionat deja, odată cu măsurile restrictive luate de regimul habsburgic, cu dispariţia masivă a pădurilor din zonele ele dealuri şi cîmpie s-a produs şi o limitare în ceea ce priveşte folosirea lemnului în construcţii, arhitectura lemnului rămînînd dominantă în regiunile montane sau, oricum, acolo unde această materie primă a. fost la îndemînă. S-a ajuns, ca atare, la o difuziune spaţială care, treptat, s-a restrîns la unităţile de relief din ce în ce mai înalte, ele,purtînd peste secole exemplarele cele mai concludente ale arhitecturii tradiţionale din Bihor. Şi pînă astăzi platourile înalte ale munţilor Bihorului, Codru-Moma, Pădurea Craiului conservă ansambluri unicat din acest punct de vedere. Indiscutabil, fenomenul căderii lemnului din materie primă principală se datorează şi unei alte situaţii care a intervenit in veacul al XVIII-lea. Este vorba despre tragerea la linie" efectuată de habsburgi 20 Dank6 I., A Del-Bihari nepi epitkezesenek valtozasai, p. 2155-263, în Opuscula Ethnographia, Debrecen, H117; G. Stoica, Arhitectura interiorului locuinţei ţărăneşti, Rîmnicu Vîlcea, p. 17. Vezi pentru construcţiile din potici, pentru păstrarea acestei tehnici de construcţie pînă în secolul al XX-iea: P. Petrescu, Arhitectu rn. în Arta populară românească, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1969, p. 152. n Ibidem. 28 In trecut însă arhitectura de lemr.' era obişnuită şi în satele româneşti din Cimpia Tisei. De altfel, pătrunderea părnîntului şi cărămizii în aceste sate şi înlocuirea lemnului, altădată găsit din belşug în pădurile de stejar apropiate, este evidentă în decursul secolului trecut" (P. H. Stahl, Casa ţărănească la români în secolul al XIX-lea, Aspecte unitare, caracteristici regionale, în Anuan,l Muzeultti etn'jgrafic al Transilvaniei pe anii 1959-1961, Cluj, 1963, p. 129---4130).

70 Aurel Chiriac 8 în a doua parte a secolului. Cu această ocazie s-au făcut o serie de precizări, majoritatea dintre ele vizînd restrîngerea exploatării lemnului:,,pentru ca să se păstreze pădurile în viitor nu i se va admite nimănui să-şi ridice case din arbori tăiaţi sau din paiantă bătută cu :pămînt ori îngrăditură de nuiele" 29 Obţinerea aprobării de lemne pentru construcţii era un lucru rar, iar atunci cînd totuşi primeau, lemnele trebuiau aduse clin locuri deosebit de greu accesibile. De obicei, Capitlul,,... răspundea printr-o cerere care stipula ca: pereţii caselor să fie construiţi din cărămidă nearsă, lemnele din casele demolate să fie întrebuinţate pentru casele noi aprobîndu-se din pădurile domeniale numai lemne pentru acoperiş dar şi acesta nu din arbori glandiferi (ce dau ghindă sau jir, adică stejar şi fag)" 30 Ţinînd cont de această situaţie complexă - rezultată datorită intervenţiei omului şi măsurilor luate de o stăpînire străină -, s-au produs cîteva mutaţii în utiliza1 ea unor materii prime la sate. Mai ales după 1800 s-au adaptat noi materiale de construcţie, mult mai accesibile, aspect care a avut repercusiuni şi asupra tehnicii de ridicare a caselor. Alături de lemn, circumscris de acum zonelor înalte în principal, construcţiile din pămînt apar în număr din ce în ce mai mare, ele dominind în părţile de deal şi cimpie. Cercetarea intreprinsă a urmărit să includă sate de la cîmpie, deal şi munte, deci aparţinînd tuturor formelor de relief existente în Bihor. Beneficiind de o asemenea arie de cuprindere s-au putut extrage o serie de concluzii referitoare, în cazul lemnului, la esenţele preferate în arhitectura dintr-o zonă sau alta şi ta modalităţile de alegere a acestora conform unor practici maturizate în urma unei îndelungate experienţe de viaţă. Specia lemnoasă cea mai întîlnită a fost gorunul (Quercus petraea). Datorită structurii sale uniforme şi faptului că este rezistent 31 a fost întrebuinţat, în general, la părţile principale ale casei: talpă şi pereţi. In majoritatea cazurilor, însă, s-a folosit în alternanţă cu alte esenţe (fag, brad, carpen, plop, cireş etc.), în funcţie de unitatea de relief şi a posibilităţilor de procurare a acestor lemne. Astfel de situaţii am întîtnit la Criştioru de Sus, Valea de.tos şi de Sus, Giuleşti, Hinchiriş, Budureasa, Ccişonrn, Topa de Sus, Chioag etc., deci în sate ce se încadrează unor etaje diferite din punctul de vedere al speciilor lemnoase. Datorită calităţii lemnului de gorun acesta a fost solicitat pentru ridicarea caselor şi în unele localităţi unde erau răspîndite alte esenţe lemnoase. De pildă, o asemenea situaţie a fost frecventă în satul Ferice, tl!1de oamenii îşi aduceau special lemn de gorun din părţile în care se găsea, in acest caz de la Hinchiriş, din care-şi construiau locuinţele din i, I. Godea, op. cit., p. 61, :io Ibidem, p. 24. Jt P. N. Suciu. Studiul lemnului şi şi PPdagogică, Bucureşti, 1969, p. 25. al materialelor auxiliare, Editura Dida-etică

g Arhitectura tradiţională din Bihor. Materia primă 7l sat, pe cînd lemnul de fag, existent în apropiere, îl utilizau la ridicarea colibelor" din zona de fineţe care erau, avind în vede-re perioada ele locuire relativ lungă în anumite răstimpuri din an, replici fidele ale caselor din sat 32 La rîndul lui fagul se instituie în material principal pentru unele aşezări ce aparţin zonei de munte, dar aflate la altitudini mai înalte (600-1 OOO m). Pentru satele din Munţii Pădurea Craiului (Remeţi, Ponoară comuna Bratca etc.), din Munţii Codru-Moma (Ponoarele-comwrn Cărpinet etc.), cele din Munţii Bihorului( Ferice, Giuleşti, Chişcău etc.) sau din zona de dealuri (Chioag etc.) a reprezentat materia primă de bază. In localităţile menţionate, ca şi în altele aparţinînd etajului respectiv, talpa şi pereţii erau din fag. Şi aici, de cele mai multe ori, fagul era amestecat cu alte specii (gorun, brad etc.). Din cele precizate pînă acum se poate afirma că oamenii acestor locuri, în urma unei statornice locuiri, au ajuns la o firească cunoaştere a locului şi rolului diferitelor esenţe lemnoase în economia unei construcţii, a calităţilor fiecăreia în parte. Talpa a fost întotdeauna confecţionată din lemn de gorun sau fag, două esenţe cu o rezistenţă îndelungată la efectele factorilor climatici. De obicei, cursuraua şi jugurile ca şi înaintea lor pereţii, se ridicau din lemnul ce-l aveau la îndemînă în cantităţi mai mari. Căpriorii, la rîndul lor, erau predominant din lemn de hrad, mult mai uşor şi moale13, necostituind o structură prea grea pentru pereţii propriu-zişi. Uneori se folosea şi gorunul, fagul sau carpenul la căpriori, mai ales în zona piemontană. Cuiele de lemn, întrebuinţate la casele tradiţionale se făceau, acolo unde era posibil, din tisă, considerată ca o esenţă foarte tare, iar în celelalte părţi din lemnul cel mai rezistent existent. Odată cu dispariţia treptată a gorunului în părţile de deal în favoarea terenurilor agricole (spre exemplu în jurul Vîrciorogului), lemnul de plop i-a luat locul, fiind des utilizat alături de carpen, mesteacăn, cer. O asemenea casă edificată din lemn de plop se mai păstrează la Ponoară (corn. Bratca) 34. Pentru Cîmpia Crişurilor lemnul de carpen, cer, frasin, ulm, stejar, gorun 35 au constituit materiile prime cele mai des întrebuinţate, cel puţin pînă la începutul veacului al XIX-iea cînd au început să se ridke case din pămînt bătut şi chirpici. Dacă construcţiile din bîrne orizontale dau nota caracteristică pentru arhitectura tradiţională de lemn din România şi, implicit, din Bihor, acestea constituind grupa majoritară, atunci construcţiile clin nuiele pot fi apreciate, din punctul de vedere al atestării lor, tot atît de importante..,istoriceşte, această tehnică a premers tehnicii bîrnelor, care necesita unelte de fier pentru prelucrare şi care deci constituie o apariţie 32 Informator Vasile Foghiş a Bibului, Ferice nr. 15 (comuna Bunteşti), nr. 1906. 33 P. N. Suciu, op. cit., p. 25. ~ Informator Maria Toma, Ponoară nr. 1156 (comuna Bratca), n. 1940. 35 P. Petrescu, op. cit., p. 152,-1153.

- >,_ Aurel Chiriac 10 mai tîrzie. Astăzi însă tehnica construirii din furci şi nuiele se întilneşte în zona marginală a marilor masive păduroase care continuă să acopere partea centrală a ţării, adică înspre Cîmpia Tisei în vest şi înspre cea a Dunării în est şi sud..." 36 Desigur, această tehnică de construcţie a coexistat, de-a lungul veacurilor. cu cea a bîrnelor avînd chiar o răspîndire relativ mare şi în unităţile âe r~lief mai înalt unde multe dintre acareturi, cel puţin în ultimele două veacuri, au fost edificate din nuiele împletite. O asemenea realitate poate fi surprinsă încă în teren (Cresuia 37 etc.). Totodată ea a fost des utilizată la ridicarea unor construcţii cu caracter temporar, cum ar fi unele stine, exemple suficiente întilnindu-se în zona de munte (Zece Hotare, Roşia etc.). Cercetările efctuate de Romulus Vuia între cele două răz;boaie mondiale în toată Transilvania i-au permis să delimiteze aria de răspîndire principală a acestui mod de a construi:,,prin urmare - tehnica nuielelor se întîlneşte (n.n.) - mai mult în regiunile deluroase, ale văilor largi şi ale bazinelor, deci regiunile nu aşa de apropiate de zona muntoasă şi împădurită, unde tufişul de nuiele se găseşte mai uşor <lecit lemnul masiv al caselor din bîrne" 38 Totuşi, conform afirmaţiilor multor specialişti în arhitectură ca şi a geografilor 39, în teritoriul din regiunea ele cîmpie a Bihorului lemnul masiv a fost întrebuinţat şi la construcţii. Dacă privim Harta vegetaţiei, inclusă în lucrarea semnată de I. O. Berindei, Gr. Pop, Judeţul Bihor, se poate constata că în aproape toată Cîmpia de vest în locul actualelor terenuri agricole au dominat pădurile de stejar, de foioase, în general. De altfel, aici:,,toţi localnicii vorbesc de codru mare" ale cărui urme se pot vedea şi azi sub forma unor grupmi de stejari bătrîni, de ulmi, frasini şi fagi, rămase izolate ca prin minune în mijlocul întinderilor de cimpie transformate în terenuri arabile. Vechea Silvanie" (... )se întindea, prin urmare mult spre apus, alcătuind un mediu prielnic de trai pentru satele româneşti din regiu:1e"10 Revenind, însă, la tehnica nuielelor împletite putem semnala existenţa unei case făcută din nuiele de răchită la Mărţihaz (corn. Măclăras)41, în Cîmpia Crişurilor, finalizată conform planurilor caselor tradiţionale din vestul României. Datorită legislaţiei habsburgice în ceea ce priveşte folosirea lemnului din păduri 42, ca şi datorită retragerii limitei pădurilor spre est 4 \ aceasta mai cu seamă după acţiunile intreprinse :ir. Ibidem, p. 17. 37 lr. această localitate se mai păstreazii un exemplar din acest tip de şură. :Ls R. Vuia. Satul românesc din Banat şi Transilvania, în Studii de et11-0grafie şi folclor, II, Editura Minerva. Bucureşti, 1930, p. 89. "' P. Petrescu, op. cit.; I. Vlăduţiu, Etnografia românească, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, p. 149; P. Petrescu, Arhitectura ţărănea.ml...; I. Godea, op. cit.; V. Buwră, Etnografia poporului român, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, p. 98; Şi. Manciulea, op. cit. "" P. Petrescu, Arhitectura..., p. 1,5,2. " 1 Casa lui Floare Puşcaş, Mărţihaz r.1. 52 (comuna Mădăras), n. 189. ~ 2 A. Ilea, op. cit., p. 91. r,:: P. Petrescu, op. cit., p. 152; P. H. Slahl, op. cit., p. 1126.

C o J u D 4 1 Scoro 5 O 15 20Km,, [ ' Harta vegetaţi e i (după Harta geobotani că, scara 1 : 500 OOO 1960): I. Ve getaţie alpină: 1. Pajişti şi tufişuri alplne i nterioare ; II. v egetaţie mo ntană: 2. pi\duti de molid; 3. pajişti montane secundare pe locul p ădurilo r de molid: 4. p ă duri a m estecate din fag. molid şi brad; 5. păduri de.f.ag mo n tane; 6. pajişti montane secundare, în parte terenuri agricole; 7. p ădu ri de.f.ag, de d ealuri şi podişur i; 8. a l ter nanţă de,pădm i d e tag şi gorun; DI. V egetaţie de dealuri şi clmpil: 9. terenuri agricole ş i p a jişti secundare; 10. p ă duri de gorun p e dealuri; 11. terenuri agricole p e locul pădurilor d e gorun; 12. păduri de stejar pedunculat; 13. terenuri agricole pe locul pădurilor d e stejar; 14. păduri de cer şi glrnlţă; 15. terenuri agricole pe locul pădurilor de cer şi glrniţă; 16. terenuri agricole şi paj işti t n Junci ; 17. păduri d e salc1m indeosebi pe nlslpurl; 18. tcrenuil'i agricole şi a:,ajlştl stepice,pe locul p ădurilor d e foloase; 19, vege t aţie halofil ă con tinentală; 20. vegetatle de nlslpurl con-tinentale.

74 Aurel Chiriac 12 pentru obţinerea de noi terenuri agricole, din a doua jumătate a veacului al XVIII-iea încep să se generalizeze construcţiile din pămînt bătut, chirpici, alături de care mai apar case din nuiele împletite, potici şi.,şoşi" 44 1',ără îndoială, generalizarea lemnului ca materie primă principală s-a datorat ambianţei naturale favorabile. Acest cadru a devenit, în condiţiile unei permanente locuiri de către populaţia autohtonă şi ca urmare a unei continue prospectări efectuate de ţărani, familiar. Relaţia ommt!liiu natural a.funcţionat în timp conducind la acumularea unei experienţe cu valoare practică remarcabilă. Cum era şi firesc, alături de lucrul pămîntului, asigurarea adăpostului permanent a condus la limpezirea unei experienţe constructive apreciabile. Elocventă ne apare, din această perspectivă, modul în care săteanul din Bihor a ajuns să determine materia primă necesară pentru ridicarea unei case, momentul alegerii acesteia. De la început s-a impus, cu valoare unitară pentru toată zona, corelaţia stabilită intre rolul fiecărui anotimp, a posibilităţilor oferite de stadiile diverse de exprimare ale naturii, şi perioadele cind omul acestor locuri valorifica priorităţile legate de anotimpul respectiv, totul subordonat însă unui ritm existenţial propriu comunităţilor rurale, în general. Toamna şi iarna, în mod special, ţăranii şi-au procurat dintotdeauna lemnul necesar construcţiilor. Indiferent de unitatea de relief căruia ii aparţinea un sat sau altul, oamenii ştiau de existenţa unor momente precis detaşate cronologic, cin<l e:senţele lemnoase se găseau în condiţii optime - avem în vedere, mai ales, rezistenţa sporită la pătrunderea dăunătorilor şi la calitatea intrinsecă a acestora -, dind viitoarei case garanţia unei mai îndelungate vieţi. De obicei luna septembrie, după 15, era începutul activităţii de alegere a materiei prime, situaţie ce corespundea cu repaosul vegetativ al copacilor..,lemnul pentru construcţii era bun cînd ţipa frunza. Mustul e ieşit din el şi ieşea coaja uşor" se menţionează într-o discuţie cu un locuitor din Ferice, aşezare din Munţii Bihorului 45 Tot în aceeaşi zonă, la Giuleşti, tradiţia a încetăţenit ideea tăierii lemnului,,... de iarna, în ianuarie pentru ca să nu-l minince carii (dacă tăiau în mai atunci il minca carii şi avea must). Lemnul trebuie să fi ieşit mustul din el (se trage la rădăcină cind pică frunza)"~';. La Criştioru de Sus, Zoica Gheorghe, din cătunul Zoiceşti, evidenţia calităţile lemnului în sezonul de toamnă şi iarnă:,,toamna ii mai bun pentru că lemnul n-are must. Primăvara lemnul are o carie care se bagă în el" 47 Locuitorii satului Ponoarele (corn. Cărpinet), din Munţii Codru-Mama, aveau perioadele foarte bine delimitate. Prima începea din H P. Petrescu, op. cit., p. 1'5/l. r,:; Informator Vasile Fod,iş a Bibului, Ferice nr. 15 (comuna Bunteşti), n. 1906. '' Informator Marţian Tomuş, Giuleşti nr. 211 (comuna Pietroasa), n. 1926. "7 Informator Gheorghe Zoica, Criştioru de Sus, cătunul Zoiceşti nr. 66 (comuna Criştioru de Jos), n. 1901.

13 Arhitectura tradiţională din Bihor. Materia primă 75 15 septembrie şi dura pînă în 20 decembrie; a doua era cuprinsă între 1 martie şi 20 aprilie; iar ultima se localiza în cireşar", adică în zilele dintre 1 şi 20 iunie..,se spunea că atunci (deci în aceste etape - n.n.) lemnul nu cocea, nu face cari" 48 La Ponoară (com. Bratca), din Munţii Pădurea Craiului, lemnul de fag îl tăiau în iunie (în cireşar", în primele două săptămîni) cind era lună nouă". Iniţial căutau după lumina lunii dacă îi tietor lemnul" şi peste zi mergeau să aleagă şi să doboare copacii 49 Numeroase informaţii de acest gen sînt incluse în cartea Caracteristici ale culturii populare bihorene 50, situaţie ce confirmă o realitate dominantă în timpurile mai vechi dar care, astăzi, datorită renunţării la aceste practici, nu mai sînt redate cu exactitate, atit din punctul de vedere al unor perioade, cit şi din acela al elementelor după care se ghidau în tăierea lemnului, de către informatori. Aceeaşi îndelungată practică maturizată într-un cadru natural constant şi aceeaşi experienţă rezultată din înţelegerea reală a posibiltăţilor mediului înconjurător în care au trăit, a condus la acelaşi 1principiu fundamental acceptat în cunoaşterea lemnului bun viitoarelor construcţii şi la Chioag (com. Sîrbi), sat situat pe Delurile Plopişului. Intotdeauna, aici,,.se mergea numai toamna cind lemnul nu avea zeamă. Era mai rezistent" 51 O primă constatare ce se desprinde este comuniunea de idei, în ceea ce priveşte subiectul discutat, a tuturor ţăranilor aparţinînd unor sate care reprezintă diversele unităţi de relief cunoscute în Bihor. Prospectarea spaţiului înconjurător a condus, treptat, la detaşarea unor momente favorabile, din perspectiva scopului pe care-l urmăresc sătenii, de-a lungul unui ciclu vegetal specific. Cunoaşterea evoluţiei vegetaţiei, a diferitelor faze din existenţa acesteia apare ca firească pentru oameni a căror adaptare la un mediu dat a fost vitală. După cum a reieşit din informaţiile inserate în text, anotimpul cel mai indicat pentru tăierea copacilor necesari construcţiilor a fost toamna şi iarna cind, datorită înlăturării învelişului verde, circulaţia sevei este mai redusă şi, ca atare, trunchiul se găseşte într-un repaus vegetativ care îi asigură o anume rezistenţă la dăunători. De altfel, experienţa deţinută de ţărani vizează, în primul rînd, evitarea cariului, insectă xilofagă care atacă speciile lemnoase. Intotdeauna ţăranii cunoşteau după culoare dacă lemnul este sănătos sau nu, situaţie corc din punct de vedere ştiinţific este coufirmalft, căci atunci cînd, spre exemplu, tulpina fagului are o culoare roşietică înseamnă că lemnul este atacat,.... fie de factorii biologici ciuperci, fie de factori fizici gerul"~ 2 De altfel, confirmarea o aflăm şi în expetienţele,.s Ir.formator Alexandru Tamaş, Ponoarele nr. 1.26 (comuna Cărpinet), n. 1928. " 9 Informator Matiu Mihai, Ponoară nr. 11:HI (comuna Bratca), n. 1914. 50 I. Godea, op. cit., p. 63. 51 Informator Paul Naghi, Chioag nr. 78 (comuna Sirbi), n. 1926. s 2 I. Godea, op. cit., p. 73.

-'-76;;. A_u_r_e_l_C_h_i_r1_ a_c l4 făcute de specialişti elveţieni încă în veacul al XIX-lea, cind aceştia au constatat că o rezistenţă fizică mare o are lemnul tăiat iarna şi cu precădere în decembrie. Interesantă este sublinierea prin care se arată că pot exista diferenţieri, din punctul de vedere al rezistenţei în timp, între lemnul tăiat în decembrie şi cel în ianuarie (cu 120/o), din februarie (cu 20 %) şi martie (cu 380/o). In acest sens, se dă un exemplu cu un molid tăiat în februarie şi altul în decembrie, primul după 8 ani fiind putrezit, pe cind cel de al doilea, după 17 ani fiind încă tare"~. Totodată, în intervalul dintre toamnă şi primăvară, cu toate că umiditatea lemnului era mai ridicată 54, acesta odată tăiat era dus în curtea gosporăriei unde se ţinea pînă spre vară, deci o perioadă suficientă pentru uscare. Explicaţiile transmise de ţărani ne oferă posibilitatea cuuoaşterii unei experienţe practice transmise din generaţie în generaţie şi care relevă un ritm existenţial perfect acordat cu solicitările cotidiene ale vieţii acestora. Un alt aspect interesant aflat în directă relaţie cu modul tradiţional de a selecţiona şi pregăti lemnul destinat construcţiilor, are drept substrat o străveche apropiere de astrele cereşti, prin integrarea şi desfăşurarea diferitelor activităţi conform unui ciclu cosmic cunoscut din timpuri mult mai vechi. In conştiinţa ţăranului român luna a deţinut un loc semnificativ nu numai pe plan spiritual, ci şi în acela al strînsei corelaţii cu ciclurile vegetale. Datele obţinute confirmă, încă o dată, locul şi rolul acestui astru în concepţia ţăranilor şi din satele Bihorului. Majoritatea celor chestionaţi ne-au precizat că doar atunci cind era lună nouă se tăia lemnul5 5,.Căutau după lumina lunii dacă îi tiietor lemnul" 56 şi a doua zi începeau munca. Alteori, însă, s-a afirmat că doar cind ii lună veche atunci se poate să se taie lemnul, nu cînd ii lună nouă" şi se continuă:,.lemnul era curat dacă se tăia pînă n-o răsări soarele" 57 Desigur,,,... cercetările în acest domeniu au continuat fără întrerupere astfel că experienţele ştiinţifice efect1rnte în ultimii ani au reuşit să stabilească cu certitudine existenţa unui bioritm lunar cu o perioadă de 29,5 zile denumit în mod frecvent şi bioritm selenar pentru a sublinia sincronizarea sa cu fazele lunii şi a arăta că nu este vorba de o coincidenţă cu lunile calendaristice":;s. 53 Termeszettudomtiny Szemle, în Nagyvtirad, nr. 8, 00 martie 1976, p. 296; Mulţumim şi pe această cale muzeografului principal Mircea Paina pentru ir.formaţiile acordate. 51 P. N. Suciu, op. cit., p. 51. 55 Informatori: Mihai Matiu, Ponoară nr. 1,18 (comuna Bratca), n. 1914; Traian Morar, Ponoarele nr. 198 (comuna Bratca), n. 1'909; Alexandru Tamaş, Ponoarele r.t. 126 (comuna Cărpinet), n..1920. a6 Informator Mihai Matiu, Ponoară. 57 Informator Gheorghe Zoica, Criştioru de Sus, c. Zoiceşti (comuna Criştioru de Jos), n. 1901. 58 P. Mureşanu, Credinţele ţăranilor români despre influenţa lunii asu.pra culturii cereauere în lumina ultimelor cercetări privind fiziologia plantelor şi animalelor, în Bih.area, 111, 197:i, Oradea, 1976, p. 36.

15 Arhitectura tradiţională din Bihor. Materia primă 77 Avînd în vedere acest adevăr ştiinţific, demonstrat de ultimele cercetări, putem afirma că sîntem în faţa unor practici ce-şi găsesc rădăcinile în cunoaşterea, treptată, de către oamenii acestor locuri, a posibilităţilor de valorificare a mediului natural înconjurător. Şi chiar dacă unele afirmaţii, în ceea ce priveşte modul de alegere a materiei prime, sînt contradictorii, totuşi ele izvorăsc dintr-o experienţă de viaţă acumulată în timp. Utilizarea lemnului ca material principal în arhitectura tradiţională evidenţiază nu numai o realitate circumscrisă condiţiilor geografice proprii spaţiului în discuţie, ci şi felului în care locuitorii din Bihor au ajuns, de-a lungul veacurilor, să cunoască calităţile diverselor esenţe lemnoase, destinaţia acestora pentru diferitele funcţionalităţi solicitate de gospodăria ţărănească, totul fiind o rezultantă a relaţiilor permanente care s-au stabilit între om şi cadrul natural din acest teritoriu. Un loc important în finalizarea unei case îl deţinea acoperişul. Rezultat al unei experienţe constructive indiscutabile acestea s-au edificat în concordanţă cu condiţiile climatice existente într-o zonă sau alta. Pentru Bihor, materiile prime preferate în finisarea acoperişurilor construcţiilor, în general, au fost: paiele de griu şi secară, fin, tulpini de porumb (foarte rar), ferigă, trestie, şindrilă. Rezistenţa fiecăruia i-n parte era diferită, cum diferite au fost, la un moment dat, şi proporţiile acoperişurilor. Astfel, în concordanţă cu verticalitatea accentuată a casei transilvănene din zonele înalte s-au realizat şi acoperişuri de o remarcabilă monumentalitate. Dar, aşa cum fiecare lucru are o funcţionalitate precisă ţ;i înălţimea acoperişurilor este motivată de anumite condiţii obiective. Raportul dintre pereţii casei şi acoperiş este, aici, de 1 la 3 sau chiar 4 59 în favoarea acestuia din urmă. Explicaţiile obţinute de la oameni, pe cit de simple pe atît de elocvente, ne apar din punctul de vedere ale unei experienţe corelate cu condiţiile mediului ambiant. Un locuitor dintr-un sat clin Munţii Pădurea Craiului (Ponoară) afirmă că îl făceau foarte înalt ca să nu stea ploaia pe paie" 60 Pînă, însă, s,ă-1 termine, sătenii efectuau cîteva operaţii pregătitoare importante. Paiele de griu sau secară, cele mai des folosite fiind mai ales cele de secară, erau ţinute de cele mai multe ori de pe un an pe altul şi doar cînd trebuia să se completeze se foloseau şi cele din anul respectiv. Intotdeauna, peste tot unde s-au întrel:minţat paiele pentru învelitoarea acoperişului, se lăsau în ploaie timp de trei zile 61 sau, cînd nu ploua, erau stropite 62 pentru a se înmuia. Ca urmare a acestei operaţiuni paiele se presau mult mai bine, iar după uscarea lor se aşezau compact una peste alta. Apoi, de-a lungul întregii activităţi de ac~perire a construcţiei, care se efectua în rînduri orizontale, de jos în sus, paiele se călcau şi se băteau cu un măiuleţ ca să strîngă". Pe coamă, care se rotunjea, se punea un lemn de care erau le- 59 P. Petrescu, op. cit., p. 140; P. H. Stahl, op. cit., p. 135. 60 Informator Mihai Matiu, Ponoară nr. 1118 (comuna Bratca), n. 19114. 1 1 Informator Anca Mereuţă, Vîrciorog nr. 4, n 1897. 62 Informator Florian Moga, Gepiş nr. 4, comuna Lăzăreni, n. 1894.

7 _8"--- A_u.:...r_e_l _C_h_i_ri_a_c ;16 gate de-o parte şi alta mai multe leţuri,,... ca să nu ia vîntul paiele" 63 De cele mai multe ori la casele acoperite cu paie:.,de la corn se lăsa un lemn (orientat pe verticală - n.n.) şi se punea o oală ca să nu pătrundă ploaia pe căpriori" 6 \,,In vidul căşii, la cornari, la colţuri se puneau lemne în sus pentru ca să nu se scurgă apa şi să nu rupă vîntul acoperişul de la colţ" 65 ln Munţii Apuseni:,,Stratul de paie atingea grosimea de 50-70-100 cm. Înălţimea şi înclinarea puternică a pantei are tocmai rostul de a asigura o tasare cit mai bună a paielor aşezate în rînduri orizontale. Trecerea anilor 100, 150, 200 de ani şi fumul care iese liber în podul casei prefirîndu-se printre paie fac din acestea un bloc monolit negru şi strălucitor înăuntrul podului, îmbibat de gudroanele reziduale şi deci impermeabi!e" 66 Asemenea case acoperite cu paie de griu sau secară 67 au fost răspindite şi în Cimpia de vest a României, mai precis în zona Crişurilor, avind chiar proporţii asemănătoare celor din Munţii Apuseni 68 Referitor la proporţiile acoperişurilor de paie foarte plastică este afirmaţia unui sătean din localitatea Săboldu:.,Erau ţuguiate ca un turn de biserică" 69 Tot <le la acelaşi informator deţinem citeva date interesante despre diferenţierile de ordin social-economic din sat vizavi şi de utilizarea paielor de griu sau secară ca învelitoare a acoperişului. Dacă paiele de griu erau materialul comun utilizat aici, atunci cele de secară se întilneau doar pe casele celor mai înstăriţi, ele remarcindu-se printr-un aspect estetic deosebit. Tehnica de acoperire decurgea în sistemul cunoscut şi la cele cu paie de secară, dar cu snopuleţi legaţi" (paie împletite). Fiind paie mai lungi se făcea un nod la capătul care se lega de Jeţul 1Prins de căpriori şi se aranja în aşa fel incit snopul care venea deasupra trebuia să acopere locul de întilnire al celor din rîndul de,jos 70 Deci, modul de aranjare se asemăna cu cel al ţiglei, tocmai pentru a asigura scurgerea apei. Odată cu sporirea posibilităţilor tehnice de prelucrare a lemnului în Munţii Codru-Moma, Bihor etc., s-a confecţionat şindrilă, din lemn de brad sau fag, necesară acoperişurilor. Spre exemplu, la Criştioru de Sus G:l Informator Gheorghe Zoica, Criştioru de Sus, c. Zoiceşti nr. 66 (comuna Criştioru de Jos), n. 1901. <Vi Informator Gheorghe Nicoraş, Valea de Jos nr. -1'56 (comur.a Rieni). n. 1903. r.:; Informator Tomuţ Marţian, Giuleşti nr. 21 (comuna Pietroasa), n. 1926. i;i; P. Petrescu, op. cit., p.,114-0. G 7 Vezi pentru spaţiul carpato-danubiano-pontic şi V. Butură, op. cit. p. 104 şi I. Vlăduţiu. op. cit.; Acoperişul din paie a fost răspîndit pc înt.reg spaţiul european, el fiind întîlnit şi în perioada cercetărilor efectuate de A. Leroi-Gourhan:.,En Europe. Ies couvertures de chaume sont encore en usage: Ies tiges sont fixees assez solidement pour resister au vent et leur extremites libres, forment une surface continue. sans asperitt: s" (A. Leroi-Gurhan. op. cit.. p. 254). '"' P. Petre.seu. op. cit., p. 153; P. H. Stahl. op. cit., p. 133. m Informator Florian Naghiu, Săbolciu nr. Uf7 (comuna Săciidat), n. 1930. 70 Ibidem.

1::..;7:. A-=-rh..:..i_te:...c..:..tu..:..r_a_tr_a..:..d.:..:.iţ..:..io:...n:...a..:..lă:...;;d..:..in..:...:..B:...:.i:...h_or--'-._M-=-at-'-e_r1_ a._pr-'i_m_ă 79 învelitoarea dominantă pentru ultimele două secole a fost şindila'm. A mai fost utilizată şi la Budureasa, Ferice, Pietroasa etc., prima localitate fiind cunoscută încă de la 1600 - alături de Burda, Cresuia, Cărbunari şi Gurani - ca făcînd,,... şindrilă, scîndură (scandulas, asseres)..."n, ce era apoi transportată la Oradea. Revenind la Cîmpia de vest, un alt material care s-a utilizat în cantităţi mari la acoperitul caselor, pînă în vremurile apropiate de noi, a fost trestia (nada). Ca sistem de lucru se remarca acelaşi sens de dispunere a trestiei, în rinduri orizontale şi de jos în sus, dar după ce în prealabil sau făcut jupii (snopii). Aceştia sînit, apoi, legaţi, rînd după rînd, de Jeţurile prinse orizontal pe căpriori. ln timpul aranjării snopilor se utiliza o bucăţică de lemn cu care se aranjau capetele ca să stea cit mai compact şi să nu permită pătrunderea ploii. In partea de jos se forma o streaşină largă, determinată de mărimea,prispei element care, la rîndul lui, asigura protecţia părţii de jos a construcţiei de scurgerea apei de pe acoperiş. Pentru operaţiunea căreia îi era destinată se folosea ti estia numai din anul respectiv 73 Totodată acestea se puneau fără a fi udate, doar cele de pe coamă se umezeau pentru a fi îndoite asigurindu-se izolarea faţă de ploaie. Pămîntul O altă materie primă întîlnită în arhitectura tradiţională a Bihorului şi care a ajuns, mai ales dintr-o anume epocă, să cunoască o răspîndire mare, a fost pămîntul. Conform statisticii menţionate deja, pînă în veacul al XVIII-lea grupa caselor din chirpici sau pămînt bătut ocupa circa 300/o din suprafaţa zonei, restul fiind cele din lemn 7 ~. Din secolul al XVIII-lea, însă, datorită unor condiţii obiective generate ele defrişările efectuate pentru obţinerea de noi terenuri agricole, ca şi datorită interdicţiilor legislaţiei habsburgice cu privire la tăierea pădurilor, s-au răspindit numeroase construcţii ce au utilizat ca materie primă pămintul. Aria de cuprindere a acestei tehnici de construcţie a fost limitată mai cu seamă părţii de cimpie şi celei de interferenţă deal-cimpie. Fără îndoială, un rol l-a avut şi tragerea la linie" impusă de autorităţi în a doua jumătate a veacului respectiv. Documentele întocmite cu această ocazie conţin cîteva date interesante din punctul nostru de vedere. In primul rînd, ne dau o serie de informaţii asupra materialelor de con- 71 Informator Gheorghe Zoica, Criştioru de Sus nr. 66, e. Zoiceşti, comuna Criştioru de Jos, n. 1901. ;: D. Prodan, Domeniul Beiuşului la 1600, în Anuarul Institutului de istorie din Cluj, Cluj, 1962, p. 48. '' Informator Iosif Vaşadi, Parhida nr. 2 (comuna Biharea), n. 19C4. i: I. Godea. op. cit., p. 60.

80 Aurel Chiriac 18 strucţie. Astfel, în sudul Bihorului, cei care au avut case de lemn pma atunci, dacă nu au cantitatea suficientă pentru noua construcţie pe acea-;ta o vor face.,... din pămint sau din cărămidă nearsă.. _,m_ Deci, concluziile sînt evidente, ele dovedind evoluţia materialelor de construcţie în arhitectura zonei. Veacul al XVIII-lea a determinat, ca atare, o mutaţie în tehnica de edificare a caselor din Cîmpia de vest, mai cu seamă, de acum încolo dominante începînd să fie construcţiile din tină, pămînt bătut şi chirpici. Interesantă este, urmărind evoluţia materiei prime, afirmaţia lui Marki Sandor care spune că la începutul secolului al XVIII-lea casele din localitatea Sarkad (R. P. Ungaria), situată în sudul Bihorului de dinainte de 1918, deci în Cîmpia Tisei, erau din potici, iar despre tehnica pămîntului bătut oamenii de acolo nu auziseră încă 76 Tot referindu-se la cîmpia din sudul Bihorului, directorul Muzeului De1i din Debreţin, Danko Imre, precizează la un moment dat că la sfîrşitul veacului al XVIII-lea casele din potici au fost schimbate cu cele ridicate din pămînt şi care se edificau în trei tehnici (tină călcată, pămînt bătut şi văioagă)î 7 Urmărind o evoluţie în timp a materiei prime preferate la ridicarea caselor din Cîmpia de vest a României, putem stabili următoarea ordine: lemn (nuiele împletite 78, bîrne, potici şi şoşf 9 ) şi pămînt (fie pentru lipitura caselor, fie, mai tîrziu, pentru construirea caselor). Dacă pentru tehnica pămîntului bătut materia primă era adusă nu dintr-un loc anume, ci de undeva din apropiere, atunci pentru casele din tină călcată, pornind de la informaţiile primite la Chioag, era bun doar pămîntul suhai (galben) 80, deci argilă (lut) cunoscută prin calităţile ei 81 Din aceasta se aduceau, în total, la o casă mare, de la 200 pînă la 300 de căruţe, după care se amesteca în curte cu paie de griu. Pentru călcat se foloseau animale, timp de o jumătate de zi, după care se punea cu furca, de jur împrejur, un strat de 50 cm ce se lăsa să se usuce o săptămînă, lucrul derulîndu-se în continuare cam în acelaşi ritm. Deşi, în memoria informatorului exemple de construire a unei asemenea case nu mai reţine decît din copilărie, în zona de cîmpie se pare că a fost o tehnică destul de răspîndită. Pămîntul a fost permanent şi un material important în întregirea aspectului interior şi exterior al arhitecturii de lemn, el avînd nu numai un rol în finisarea sub aspect estetic, ci şi unul funcţional. Atît în cazul construcţiilor din nuiele împletite, cit şi a celor din bîrne orizontale sau ;, Ibidem, p. 61. ;,; Dank6 I., op. cit., p. 35Q. 71 Ibidem, p. 263. 7 8 D. Popescu. op. cit., p. 7G; I. Ordentlich, op. cit., p. 1412. i9 P. Petrescu, op. cit., p. 152. 80 Informator Paul Naghi, Chioag nr. 78 (comuna Sîrbi), n. 1926. ~ 1 Pămîr.'lul suhai (argila) era adus numai din locul numit Cearda. De asemenea, în lucrarea lui Dank6 lmre, op. cit., p. 251, se face menţiunea prin care se precizează că la casele ridicate din tină era nevoie de o argilă specială.

HI Arhitectura tradiţională din Bihor. Materia primă 81 paiantă {,,şoşi"), pereţii erau lipiţi cu,,... pămînt muiat şi amestecat cu pleavă..." 8 :!. Acest strat protector asigura o izolare termică foarte bună, cunoscut fiind faptul că izolarea este mai bună cu cit materialul este mai poros 83 lndiscutabu, cunoaşterea precisă a calităţilor materiei prime respective se datoreşte tocmai unor cunoştinţe cristalizate în timp. De altfel, numeroasele descoperiri arehologice aduc dovezi suficiente cu privire la vechimea acestui mod de a finisa o construcţie 8 1 ln egală măsură, pămîntul a constituit vreme îndelungată podeaua interioarelor tradiţionale. Ţigla apare foarte des la construcţiile edificate din cărămidă, mai ales de după 1900, ea fiind o raritate în vea~111 al XIX-lea 85 Piatra Ca materie primă întrebuinţată la construcţia unei case întregi nu putem vorbi decît din veacul al XX-iea şi, în acest caz, doar într-o arie geografică foarte restrinsă. Localizarea se poate limita la Munţii Codru Moma, iar în cadrul lor la Ponoare (corn. Cărpinet), Izbuc etc., unde se întîlnesc citeva asemenea ansambluri ridicate din calcar, ce se găseşte în apropiere 86. Dacă privim piatra ca un element important în arhitectura tradiţională aceasta se datorează, fără îndoială, utilizării într-unul din cele mai importante locuri din structura unei construcţii de lemn şi, mai apoi, a celor din pămînt şi din cărămidă. Căpătind o funcţie precisă încă din epoca bronzului, cînd apar la temelia caselor tradiţionale 8 \ acestea s-au perpetuat tocmai datorită rolului funcţional precis avut, acela de a proteja talpa de lemn de efectele unei umezeli sporite, prin ridicarea de pe sol 88 S-au folosit pentru a fi puse sub talpa casei: rocă rulată procurată din ri-uri, gresie şi calcare, deci acele materiale care se găseau, într-un teritoriu sau altul, în cantităţi suficiente 89 De asemenea, la alegerea lor decesivă era forma, căci în epocile mai vechi posibilităţile de prelucrare a pietrei aici, într-o arie geografică în care nu s-au consem- ~ 1 P. Petrescu, op. cit., p. 15'!. 8.J Ţinem să mulţumim şi pe această cale şefului secţiei de ştiinţele naturii Jurcsâk Tiberiu, ca şi muzeografei principale Ana Marossy pentru informaţiile puse la di~poziţie cu ocazia întocmirii lucrării noastre. ~ 1 Vezi notele 2IO şi 54. 85 P. H. Stahl, op. cit., p. 130; V. Butură, op. cit., p. 106. I<(; FI. Goina, Note privind carierele de piatră din judeţul Bihor, în Nymphaea. V, Oradea, 11977, p. 31412---343; Vezi şi I. Godea, Zona etnografică Beiuş, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981, p. 62, unde se arată că:,,la Poiana se mai păstrează patru case construite, la îr.iceputul acestui secol, din piatră de rîu cu liant de mortar". ~ 1 P. Petrescu, Arhitectura ţărănească..., p. 12. 88 A. Leroi-Gourhan, op. cit., p. 24'7. Tot aici se precizează că majoritatea caselor ridicate din lemn din Europa de vest au ca fundaţie pietre puse direct pe sol (p. 2146). 89 V. Butură, op. cit., p. 98; Fl. Goina, op. cit., p. 340.

82 Aurel Chiriac 20 nat preferinţe pentru prelucrarea permanentă a ei, erau limitate. Se căutau în special cele plate deoarece temeliile la casele tradiţionale din vremurile mai vechi erau numai din zidărie seacă, adică fără un liant (mortar) care să le asigure stabilitatea, pietrele trebuind, în această situaţie, să adere dt mai perfect una faţă de cealaltă. Concluzii Abordînd acest subiect, considerat de noi important în încercarea de reconstituire cit mai complexă şi completă a contextului existenţial circumscris comunitaţilor rurale din Bihor, în special, şi a celor din spaţiul carpato-danubian, în general, am putut surprinde cîteva aspecte semnificative, direct determinate de cadrul care le-a generat. Apreciat ca un domeniu cu multiple valenţe estetice, arhitectura tradiţională oferă, în egală măsură, şi posibilitatea cunoaşteri unor activităţi umane precise. Umanizării peisajului, deci a mediului ambiant, îi corespunde o umanizare a spaţiului interior", în care prezenţa omului însuşi este factorul primordial de însufleţire, realitate ce se materializează, în situaţia din urmă, prin conturarea unor centre de activitate precis individualizate în economia lo~uinţei (locul pentru foc, pentru odihnă etc.). In ambe,le cazuri, aflată în consens cu psihologia ţăranului român, putem surprinde tendinţa de valorificare maximă, conform unei mentalităţi tradiţionale, atît a suprafeţelor exploatate în mediul natural imediat, cît şi a spaţiului de locuit. Dacă, însăşi implantarea construcţiilor într-un mediu dat, alături, desigur, de celelalte componente ale activităţii omeneşti din satul tradiţional, reprezintă una din laturile procesului de umanizare, atunci procurarea materialului necesar acestora se instituie într-o componentă remarcabilă mai ales prin suma de cunoştinţe acumulate şi transmise din generaţie în generaţie. Limitate la zona etnografică cercetată, fără a face abstracţie de sincronismul evoluţiei culturii spirituale şi materiale româneşti, aceste practici cristalizate în timp sînt argumentul nu numai unei continuităţi de viaţă indiscutabile, ci şi a unei inteligenţe creatoare reprezentative. L'ARCHITECTURE TRADITIONNELLE DE BIHOR, LA MATitRE PREMIERE Resume L'architecture traditionelle, acceptee comme un domaine fondamental dans la dcfinition complexe et objective de la civilisation d"un peuple, a accumule pas mal d'energies humaines qui lui ont confere, petit a petit, en fonction de l'integration dans un espace geographique ou ur. autre, un caractere particulier. Un aspect des plus importants dans l'evaluation des constantes de l'arhitecture des zones ethnographiques distinctes est represente aussi par la matiere premiere. l"clement principal qui a determine, ayant comme point de depart un cadre naturel

21 Arhitectura tradiţională din Bihor. Materia primă 83 bien delimite, la cristallisation des ex:periences constructives et, comme lei, des mode les circonscrits aux differents territoires. Au cours des siecles, dans l'espace carpato-danubien-pontique, en general, comme en Hihor surtout on a utilise pour edifier des constructions: des produits d'origine vegetale, la terre et la pierre. Produits d'origine vegetale Le bois. Les forets ont domine des siecles tout entiers le relief de l'ouest de la Roumanie. Ce qui est interessant a mentionner, realile argumentee par des temoignages transmis ipar Ies documents et par Ies ar:alyses faites sur le sol, c'est que Ies forels s'etendaient aussi dans Ia Plaine d'ouest de.ja Roumanie jusgu'il y a un siccle et demi, offrant, de la sorte, Ia matiere premiere pour Ies constructions de cette zone. Chague etage de vegetation detient ur.oe serie d'essences ligneuses utilisees dans l'architecture traditionnelle. Parmi celles-ci Ies ;plus employees etaient: Ie rouvre, le hetre, le chene, le charme etc., prcferees pour Ies murs et la plaque de fondation; le sapin utilise a la charpente du toit. A c6te des constructions a ;poutres ii y a eu en Bihor des constructions de branchages entrelaces, technique qui, d'ailleurs, a prefiguree celles a poutres. En zone cette technique a ete repandue le plus vers la Plaine de Tisa. Peu A peu, une fois l'instauration de la domination autrichienne, gui a impose, une Jois interdisant, entre autres, de couper le bois des forets, Ies maisons et Ies annexes de branchages entrelaces apparaissent de plus en plus souvent. Beneficiant en abondance de cette matiere premiere, Ies gens de ces parages ont accumule une experience a valeur pratigue remarguable. Ainsi, connaissant la relation entre I'homme et l'environnement naturel, on a pu detacher la fac;-on dont Ies paysans choisissaient Ie moment de couper Ie bois necessaire des forets, conformement a un rythme existentiel propre aux: communautes rurales en ger.erai. De cetle perspective, en automne et en hiver ils se procuraient le bois. D'habitude de septembre, surtout en dccembre et janvier, et jusgu'a la fin de l'hiver, et, plus tard, en juin (.,cireşar") avait lieu la coupe du bois destine aux constructions. L'explication de la delimitation de cette ;periode trouve son explication dans le fait qu'ils voulaient eviter Ies degâts causes par Ia bostryche. le bois etant a ce moment plus resistant a l'action de ces insectes xylophagues. Toujours er.' directe relation avec Ie moyen traditionnel de choisir et couper le bois se trouve l'approche des effets des astres ce!estes. Pas mal d'informateurs disaient avoir entendu de la relation avec Ies phases de la June. Bien gue, dans la conception des paysans d'aujourd'hui de Bihor, on ignore Jaguelle, exactement, des phases de la June - Ies ur.'s affirmant gue celle ancienne, ou celle nouvelle - permettait la coupe du bois Ie Jendemain, on se trouve devant une pratique qui atteste de vieilles coutumes. De telles connaisances sont confirmees par Ies recherches scientifiques gui ont demontre.,... avec certitude l'existcnce d'un biorythme mcnsuel d'une periode de 29.5 jours nomme frequemment aussi biorythme selenaire pour souli~ner sa syncronisation avec Ies phase:s de la lune et pour montrer gu'il ne s'agit pas d'une coincidcnce avec Ies mois de l'annee". La couverture traditionnelle a ete celle a toit de chaume (Ies pailles de ble ou seigle) comme partout en Bihor tout comme dans un espace plus etendu, cnsuite celle de jene et echandoles. La terre Cette matiere a cu une diffusion appreciablc a partir du XVIIJe sii clc. Conrormement a une statistique. jusqu'en 1,700 Ies habitatior.s de brigues en torchis ou terre tassee occu.paient 30 /o de la surface de Ia zone, Ies autres etant en bois. L'in terdiction de couper le bois des forets par Ies Aulrichiens, l'alignemcnt des villages 6.

84 Aurel Chiriac 22 pres des voies de communication ou des centres de commune ont engendre l'apparition d'un grand nombre de constructions en terre glaise, elevees par plusieurs techniques (boue pietinee, terre glaise tassee, briques en torchis). Ce procede a etc dominant dans la plaine ou, apre.s avoir coupe Ies forets pour obtenir des surfaces agricoles, ii a determine des changements dans ce sens. La tcrre a constitue une maticre essentielle dans le completement de l'aspect exterieur et interieur de l'architecture en bois, ayant un role fonctionnel precis d'assurer une isolation thermique des murs par leur bousillage en sachant que l'isolation est d'autant plus parfaite que la matierc est poreuse. Et toujours dans l'ensemble d'une construction, des siecles durant, la terre a fourni le plancher. La pierre Pour construire une habitation tout cntiere on ne l'a utilisee en Bihor, que dans Ies montagnes Codru-Moma, au xxc siecle. Mais comme fondements la pierre apparait aux constructions traditionnellcs des l'âge du bronze quand on la met aux coins de la plaque de fondation en lui assurant, de la sorte, une resistance dans Ie temps. Conclusion Appreciee comme un domaine a multiples valences esthetiques, l'architecture traditionnelle offre egalement la possibilite de connaître des activites humaines precises. A l'humanisation du paysage, donc de l'environnement, correspond une humanisation de l'espace interieur" ou la,presence de l'homme meme est le facteur vivifiant par excellence. Dans Ies deux cas, en etroite liaison avec la psychologie du paysan, on peut surprendre la tendance de mise en valeur maximale, conformemcnt a une mentalite traditionnelle, des surfaces exploitecs dans!'environnement immediat que dans l'espace a habiter. Si meme la construction des habitations dans un milieu donne a cote, bien-sur, des autrcs composantes de l'activite hurnainc du village traditionncl, rcpresente une des cotes du processus d'humanisation, alors l'acquisitation de la matiere necessaire a celles~i s'institue dans une composante remarquable surtout par la quantite de connaissances accumulees et transmises de generation en generation. Limitees a la zone ethnographique etudiee, sans faire abstraction du synchronisme de l'evolution de la culture populaire roumainc. ces pratiques cristallisees dans le temps sont l'argurnent non seulement d'une continuite de vie sans conteste mais aussi d'une intelligence creatrice rcpresentative.

23 Arhitectura tradiţ-ională din Bihor. Materia primă 85., C as ă trad iţ ională construită din lemn de fag, acoperită cu paie şi lipită cu pămînt la interstiţii (sec. XIX) - Bulz.

S6 Aurel Chiriac 24 Casă tradiţională realizat ă din lemn de gorun şi lipită cu pămînt (sec. XIX) - R meţi. Grup de colibeu şi şuri ri dicate d in lemn de fag şi acoperite cu paie (sec. XVIII-XIX) - Fer ice-plai.

25 Arhitectura tradiţională din Bihor. Materia p1 imă 87 Constru cţ ie edificată din lemn de fag şi acope rită cu ş indrilă (sec. XIX) Ponoară (comuna Bratca).

88 Aurei Chiriac 26 Casă din n uiele împletite, lipită cu pămînt şi acoperită cu tr stie (sec. XIX) - Mărţihaz (com. Mădăras). Adăpo st pentru oi, construit din nuiele împletite şi acoperit cu paie - Zece l Io tar.

27 Arhitectura trad i ţi onală din Bihor. Materia primă 89 Cons trucţ ii r idicate di n păm î nt bătu t şi acoperite cu tr stie (sec. X IX) - Parhida. Case construite din cărămidă şi acoµeritc cu \igl ă (sec. XIX) - Sîrb e şt i.