Analiză EPG, Martie 2014 Efecte de securitate energetică ale situației din Ucraina * Radu Dudău & Laurențiu Pachiu În timp ce ocupația rusă din Crimeea subminează grav suveranitatea statului ucrainean, amenințând să devină conflict înghețat în Bazinul Mării Negre, Kievul are de înfruntat enorme dificultăți economice pe termen imediat. Cu o economie delapidată de două decenii de administrare clientelară, Ucraina este în prezent la limita incapacității de plată. Potrivit Transparency International, Ucraina era în 2013 cel mai corupt stat european, pe poziția 144 în clasamentul mondial al percepției corupției. Punctul nodal al sistemului economic și politic corupt al Ucrainei e comerțul cu gaze naturale cu Rusia. O mână de oligarhi, proprietari de imense capacități industriale energo-intensive siderurgie și petrochimie, concentrate în regiunea Donbas, își împart puterea după un sistem de clanuri sub al căror patronaj se află partide, trusturi media și mecanisme subterane de sifonare a resurselor publice. Sistemul s-a dovedit extrem de rezistent la schimbare, inclusiv după Revoluția Portocalie din 2004. Consumul anual de gaze al Ucrainei a fost în 2012 de 50 miliarde de metri cubi (mmc), față de 18,6 mmc producție internă. Diferența e importată din Rusia deși, în 2013, peste 1 mmc de gaze rusești au fost importate din Germania. Acest consum este al șaselea din lume ca mărime, ceea ce, în raport cu PIB-ul țării (176 miliarde de dolari, locul 52 în lume în 2012), e disproporționat de mult. Oligarhii și protejații lor au afaceri construite pe scheme de achiziție a gazelor la prețuri subvenționate de stat. Producția internă e alocată consumatorilor casnici la preț reglementat. Totuși, diferite scheme de barter și reexport permit firmelor favorizate politic să facă profituri pe seama subvențiilor publice. Prețurile interne artificial de mici, * Publicat în Revista 22 din 11 martie 2014 1
împreună cu un mediu de afaceri politizat și instabil au descurajat investițiile în producția de hidrocarburi. Sistemul de tranzit al gazelor cătreue Cealaltă dimensiune a industriei ucrainene a gazelor naturale ține de enormul sistem de transport și stocare, utilizat pentru exportul gazelor rusești către UE. Circa trei sferturi din exporturile de gaze din Rusia către Europa (aproximativ 120 mmc/an) tranzitează Ucraina. Depozitele din vestul țării au o capacitate uriașă: 35 mmc. Ucraina are și un sistem de oleoducte ce transportă 1 milion de barili pe zi către Europa Centrală și de Est. Dependența reciprocă dintre Moscova și Kiev import vs. tranzit de gaze a fost deseori marcată de dispute legate de datoriile Ucrainei față de Gazprom. Până în 2005, Kievul s-a bucurat de un preț mult sub cel european (puțin peste 40 de dolari/1000 m3). După aceea, în contextul răcirii relațiilor politice, dar și al creșterii prețurilor internaționale ale hidrocarburilor, Gazprom a impus Ucrainei un calendar de scumpire rapidă până la nivelul mediu alue. S-a ajuns astfel la notoriile războaie ale gazelor din 2006 și 2009, în care consumatorii europeni au fost victime colaterale ale opririi livrărilor din Rusia. UE a devenit preocupată de tema securității energetice și a diversificării surselor de hidrocarburi. Gazprom, la rându-i, a dezvoltat o strategie de reducere a dependenței de tranzitul ucrainean prin gazoducte ocolitoare. Între 2006 și 2011, Gazprom, Wintershall,E.ON, Gasunie și GDF Suez au construit Nord Stream (55 mmc/an), conductă ce leagă Vyborg (Rusia) de Greifswald (Germania) pe sub Marea Baltică. Rusia exportă gaze spre vest și prin Belarus (conducta Yamal). În 2007, Vladimir Putin a prezentat proiectul conducteisouth Stream (63 mmc/an), ce urmează a traversa Marea Neagră până la Varna (Bulgaria) și a tranzita Serbia și Ungaria, până în Austria. Lucrările de construcție au fost inaugurate oficial în decembrie 2012, dar nu au progresat notabil de atunci. Capacitatea totală de transport a gazelor rusești către UE e de 244 mmc/an, dar Gazprom are în vedere mărirea până la peste 350 mmc/an mai mult de dublul exporturilor efective, de circa 160 mmc/an. Prețul importurilor de gaze în Ucraina Gazprom a continuat politica alinierii prețului gazelor exportate în Ucraina la media europeană, deși era clar că Naftogaz nu-și putea achita factura. Moscova nu și-a ascuns 2
interesul pentru preluarea controlului asupra sistemului ucrainean de gazoducte, în vreme ce prioritatea Kievului a fost obținerea de scăderi de preț. În aprilie 2010, președinții Ianukovici și Putin au semnat prelungirea contractului de închiriere pentru Flota Rusă a Mării Negre de la Sevastopol până în 2042, în schimbul reducerii prețului gazelor cu 30% pentru următorii 10 ani. Cum însă gazele rusești sunt indexate la prețul petrolului, impactul discount-ului a fost anulat de scumpirea țițeiului pe piețele internaționale. Astfel, în decembrie 2013, Ucraina plătea peste 400 de dolari/1000 m3. Naftogaz a redus importurile din Rusia la 18 mmc în 2013. Pe de altă parte, începând din noiembrie 2012, a importat gaze rusești de la compania germană RWE, prin Polonia și Ungaria. În 2013 au fost livrați astfel peste 1 mmc, la 390 de dolari/1000 m3. Pentru o mărire semnificativă (până la 10 mmc/an) a importurilor de la Vest era nevoie ca Slovacia să accepte inversare a fluxului printr-una dintre conductele sale. Decizia Bratislavei a venit, ezitant, în decembrie 2013. Totuși, oferta făcută câteva zile mai târziu de Putin lui Ianukovici a unui preț redus la 268,5 de dolari/1000 m3 pentru intervalul 1 ianuarie-31 martie 2014, împreună cu un credit de 15 miliarde de dolari a făcut irelevantă cooperarea energetică a UE. Situația în prezent Pe 1 martie, Gazprom a anunțat că Ucraina datorează încă 1,35 miliarde de dolari ca arierate de plată la livrări de gaz, după ce la 14 februarie Naftogaz achitase 1,28 miliarde dolari din factura de 2,63 de miliarde dolari pentru 2013. Moscova avansase 3 miliarde din creditul de 15 miliarde de dolari, destinat acoperirii de către Kiev a restanțelor la plata gazelor. După ce Kievul a solicitat o amânare a termenului de plată a datoriei restante, Moscova (care nu recunoaște legitimitatea noilor autorități) a anunțat suspendarea acordării tranșelor următoare de împrumut până la clarificarea situației politice și revenirea la prețul fără discount. Noul premier, Arseni Iațeniuk, a declarat că datoria publică e de 75 miliarde de dolari și că trezoreria a fost jefuită. Ministerul de Finanțe estimează că țara are nevoie de 35 miliarde de dolari pentru următorii doi ani. Până la finele lui 2015, Kievul trebuie să returneze 12,9 miliarde de dolari pentru credite externe. Țara este vulnerabilă la represiune economică din partea Rusiei: creșterea prețului gazelor, stoparea creditării, blocarea accesului pe piața rusă. Astfel de măsuri ar impune costuri și pentru Moscova 3
(Rusia se confruntă deja cu scăderi masive ale cursului rublei și ale bursei moscovite), dar consecințele ar fi mult mai greu de suportat de Kiev. SUA și UE oferă credite de urgență de câte 1 miliard de dolari fiecare, iar Kievul a solicitat FMI un nou acord în valoare de 15 miliarde de dolari. Asemenea sume nu pot fi puse la dispoziție fără condiționalități de reformare a economiei. Reforma trebuie să includă eliminarea privilegiilor oligarhilor, dar liberalizarea și eficientizarea bazinului industrial est-ucrainean nu se poate face fără a genera efecte sociale negative, ceea ce va fi o inevitabilă frână în calea necesarei restructurări. Evoluții probabile de securitate și strategie energetică Nici Ucraina, nici Rusia nu au interesul ca tranzitul spre UE să fie perturbat. Totuși, un posibil nou conflict al gazelor poate duce la întreruperi ale livrărilor. Diferența față de 2006 și 2009 este că, mulțumită unei ierni calde pe continentul european, stocurile de gaze sunt peste medie în toate statele mari consumatoare din UE. Pentru Europa Răsăriteană, principala protecție în fața unei eventuale crize pe termen scurt este, iarăși, vremea: precedentele războaie ale gazelor s-au purtat în toiul iernii ceea ce în Bulgaria a cauzat o urgență umanitară în ianuarie 2009. Strategic, proiectul South Stream, care părea să-și fi pierdut relevanța odată cu eșecul proiectului Nabucco și cu apropierea dintre Moscova și Kiev, va fi reprioritizat pe agenda diplomației energetice ruse. Securitatea energetică a Ucrainei va depinde din nou de importurile de gaze din UE, astfel că oferta slovacă va fi cu siguranță reconsiderată. În plus, e probabilă intensificarea achizițiilor de active energetice ucrainene de companii rusești, profitând și de relațiile consolidate dintre oligarhiile economico-financiare ale celor două țări. Influența Gazprom pe piețele europene a scăzut în ultimii ani de ofertă abundentă de gaz natural lichefiat (GNL), ofertă legată de revoluția gazelor de șist în America de Nord. Se adaugă exigențele celui de Al Treilea Pachet Energetic (politicile UE de liberalizare) și tratamentul intransigent aplicat Gazprom de CE în materie de practici neconcurențiale. Astfel, perioada glacială care va urma inevitabil între Occident și Rusia va cataliza, probabil, reorientarea strategică a Moscovei către spațiul est-asiatic și pacific. În prezent, UE are o dependență ridicată de importurile de energie primară din Rusia 4
gaze, țiței, cărbune, ceea ce explică și atitudinea mai reținută a Bruxellesului față de cea a SUA în a condamna agresiunea Moscovei în Crimeea. Dar UE va intensifica integrarea guvernanței energetice și investițiile în reducerea dependenței de importuri energetice, cu efectul diminuării graduale a dependenței de Rusia. Pe de altă parte, Moscova va încerca consolidarea poziției sale în segmentul downstream european. Radu Dudău este director al Energy Policy Group și conferențiar la Universitatea București Laurențiu Pachiu este membru al consiliului consultativ al Energy Policy Group și managing partener al casei de avocatură Pachiu și Asociații Copyright 2014 Energy Policy Group Str. Buzești 75-77, 011013 București, Romania www.enpg.ro office@enpg.ro 5