ECONOMIE AN I DREPT IF TITULAR DISCIPLINĂ: CONF. UNIV. DR. IULIA PÂRVU Domeniul economic este strâns corelat cu cel juridic. Între ele se cr

Documente similare
Microsoft Word - economie_proba_III_2007

Microsoft PowerPoint - Prezentare_Conferinta_Presa_12iul07_1.ppt

rrs

ECONOMIE 1. Productia de bunuri si servicii exprimata in forma monetara obtinuta intr-o perioada de timp de agentii economici dintr-o tara fara a fi d

FINANTELE INTREPRINDERII An III Management An univ Titular disciplină: conf.univ.dr. Neguriță Octav INTREBARI ORIENTATIVE 1. Fragilitatea s

Revistă ştiinţifico-practică Nr.1/2018 Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova IMPACTUL CREANȚELOR ȘI DATORIILOR CURENTE ASUPRA DEZVOLTĂRII E

Microsoft Word - carte_finante

Buletin lunar - Mai 2019

Olimpiada republicană la disciplina Economie Aplicată, ediţia Clasa a X-a. Timp acordat: 180 min. I. Completați definiţiile categoriilor economi

Slide 1

Acordurile de achiziții, implicații concurențiale și juridice

Microsoft Word - TEMATICA LICENTA MANAGEMENT 2011.doc

European Commission

SC BERMAS SA Suceava Str. Humorului nr. 61 Şcheia Cod de înregistrare fiscală: RO Telefon: 0230/526543; Fax: 0230/526542;

S

UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU Facultatea de Ştiinţe Economice Str. Spiru Haret, nr. 8, Bacău, Tel , tel./ fax ++40-

2_cistrate

슬라이드 1

Microsoft Word - 02c5-8eca fee

Anexa A În vederea elaborării programului de asistenţă pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale de către entităţile al căror exerciţiu financia

Microsoft Word - Raport Sem I 2010 conform reg.1 CNVM

zz

I M O C R E D I T I F N S.A. Adresa sediului: str. Horea, nr.3/113, Cluj-Napoca, jud.cluj, cod postal Nr. Reg. Com. J12 / 2387 / 2003 C.U.I. RO

Microsoft Word - raport de gestiune trim III 2008.doc

RAPORT SEMESTRIAL

Relatii Financiare Internationale - Titu Netoiu

Data / Ora / 15:02 Nr. client RO Nr. de iesire / Creditreform Romania Nr. de comanda Data ultimei actualizari Pag

CAP 1

PROIECT Instrucțiune pentru modificarea Instrucțiunii Autorității de Supraveghere Financiară nr. 2/2016 privind întocmirea și depunerea raportării con

RAPORT ANUAL AL ADMINISTRATORILOR

Economie Teste de tip grilă pentru admitere 1. În economie, nevoile reprezintă: a. greutățile cu care se confruntă un grup de indivizi b. diferența ne

PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI

Microsoft Word - Comunicat nr 243 PIB 2012 definitiv.doc

Microsoft Word - CF Seminare 4 5 Rezolvari.doc

FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Dunărea de Jos din Galați 1.2 Facultatea Economie și Admin

Microsoft Word - COMUNICAT_Mures_st_ec_soc_sept_2018.doc

Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Axa prioritară 4. Modernizarea Ser

Data / Ora / 14:22 Nr. client RO Nr. de iesire / Creditreform Romania Nr. de comanda Data ultimei actualizari Pag

Tradeville - Date Financiare 2015

BANCA NAȚIONALĂ A MOLDOVEI COMITETUL EXECUTIV HOTĂRÂREA nr. din 2019 Cu privire la aprobarea și modificarea unor acte normative ale Băncii Naționale a

SG

Bilant_2011.pdf

SINTEZA S.A. Şos. Borşului nr ORADEA - ROMANIA Tel: Tel: Fax: sinteza. ro

Microsoft Word - CF seminar 9 - Contabilitatea decontarilor cu tertii 2

Microsoft Word - Comunicat_Mures_st_ec_soc_mar_2017.doc

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Signature Not Verified Digitally signed by Ministerul Finantelor Publice Date:

FUNDAMENTAREA BUGETULUI DE VENITURI SI CHELTUIELI 2015

ANTET EXTERN

JUDETUL

Microsoft Word - NOTE EXPLIC BILANT 2012 EMERGENT.doc

Finante publice

Politici contabile si note explicative V

III. ECONOMISIREA ŞI INVESTIŢIILE De citit. Un bănuţ pus deoparte Nu-ţi trebuie cine ştie ce formule pentru investiţii, pentru a te bucura de dobânzil

Instrucțiunea nr. 2/2016 privind întocmirea și depunerea raportării contabile semestriale de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheat

Microsoft Word - Comunicat_Mures_st_ec_soc_aug_2017.doc

Formatul formularelor de raportare anuală aplicabile instituţiilor de credit

Microsoft Word - 5 CUPRINS ED 2018.doc

Microsoft Word - comunicat de presa nr 63 indicatori.doc

PowerPoint Presentation

Microsoft Word - Comunicat nr 236 PIB trim II provizoriu_2_.doc

Raport semestrial SC ARMATURA SA

Microsoft Word - analiza economico financiara .doc

Microsoft Word - Sondaj_creditare_2012mai.doc

1 Romania in 2010_28 Jan 2010 (RO).ppt [Compatibility Mode]

COMPARAŢIA VÂNZĂRILOR PENTRU CLĂDIRI

csr_romania_ro.doc

PLAN DE AFACERI (model) <maxim 80 de pagini, inclusiv eventualele anexe> I. REZUMAT: aceasta parte se va întocmi la final (Atentie! Rezumatul nu trebu

Hotărâre Guvernul României privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2017 al Regiei Autonome Imprimeria Băncii

MODEL PLAN DE AFACERI

Consultant Fiscal, Auditor Financiar - Adrian Bența ; tel: Act normativ descărcat prin aboname

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI Raport pentru anul 2016 privind activitatea regiilor autonome aflate în subordinea Băncii Naționale a României Prezentul ra

Programul de activitate pentru 2018 PREMISE COMUNE ALE CELOR DOUA VARIANTE ALE PROGRAMULUI DE ACTIVITATE 1. Analiza patrimoniala a BUCUR OBOR S.A. 1.1

Slide 1

Raport privind activitatea regiilor autonome aflate în subordinea Băncii Naționale a României 2018

PowerPoint Presentation

Hotărâre privind organizarea și funcționarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții - S.A. în temeiul art.108 din Constituția României, republic

BUGETUL DE VENITURI SI CHELTUIELI 2019

MANAGEMENT INTERNATIONAL = Curs 1 =

Comisia Naţională de Prognoză Prognoza de primăvara 2015 PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI Mai 2015

ORDIN Nr. 4160/2015 din 31 decembrie 2015 privind modificarea şi completarea unor reglementări contabile EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLIC

Microsoft Word - NOTE EXPLIC rap sem emergent.doc

ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ 1. Indicele valorii adãugate (I VA ) este mai mare decât indicele productiei exercitiului (I Qex ). Aceasta reflectã : a.

Curs Contabilitate financiară: Contabilitatea trezoreriei Prof.Univ.dr. TIRON TUDOR ADRIANA Trezoreria 1. Obiective 2. Delimitari, clasificari, evalua

Microsoft Word - CF Seminare 6 7 Rezolvari.doc

C.U.I.: R Nr. înreg. ORC-Bihor: J.05/197/1991 SINTEZA S.A. Şos. Borşului nr ORADEA - ROMANIA Tel: Tel: Fax

Microsoft Word - Concordante unele conturi prevazute de Ordinul MFP 1752 si Ordinul BNR nr 5 .doc

PT Curs 6 [Compatibility Mode]

S.C. ARMATURA S.A. Raport semestrial 2012 Cluj - Napoca RAPORT SEMESTRIAL 2012 S.C. ARMATURA S.A. CLUJ-NAPOCA Sediul social: Cluj-Napoca Str. G

Proiecţiile macroeconomice pentru zona euro ale experţilor BCE, Septembrie 2010

Microsoft Word - modif_reglem_contabile_dec2010.doc

HOTĂRÂRE Nr. 524/2019 din 24 iulie 2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind determinarea cotei de piaţă, marjei de dobândă, a activelor fin

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză Prognoza de primăvară 2019 PROIECŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI mai

Слайд 1

Bizlawyer PDF

C Paun_Finante

"Optimizari sinergetice dupa criterii yalorice globale" instrument

ORDIN Nr. 6/2017 din 24 mai 2017 pentru modificarea Normelor metodologice privind întocmirea raportării contabile anuale pentru necesităţi de informaţ

Formatul formularelor de raportare anuală aplicabile instituţiilor de credit

SCENARII MULTIANUALE UTILIZÂND UN MODEL REDUS DE TIP RMSM PENTRU PROGNOZA PRINCIPALILOR INDICATORI MACROECONOMICI DIN ROMÂNIA * -SINTEZĂ- Mariana NICO

R A P O R T

Transcriere:

ECONOMIE AN I DREPT 2017 2018 IF TITULAR DISCIPLINĂ: CONF. UNIV. DR. IULIA PÂRVU Domeniul economic este strâns corelat cu cel juridic. Între ele se creează corelaţii impun cu necesitate înzestrarea specialistului în drept cu cunoştinţe din domeniul economic. Disciplina Economie permite înţelegerea şi însuşirea fundamentelor gândirii economice moderne. Fenomenele economice, deşi guvernate de legi obiective, pot fi canalizate în direcţiile fireşti raţionale prin acţiunile subiective ale oamenilor care elaborează şi respectă legile juridice care permit guvernarea societăţii în direcţia maximizării efectelor şi minimizării eforturilor. Înţelegerea corectă a problematicii economice va permite studentului din primul an de studii să efectueze transferuri de cunoştinţe la alte discipline juridice care au tangenţă cu domeniul economic, financiar etc. Cursul Economie este structurat astfel: 1. INTRODUCERE ÎN STUDIUL ECONOMIEI 1.1. Tensiunea dintre nevoi şi resurse mobil al activităţii economice 1.2. Activitatea economică 1.3. Agenţii economici 1.4. Riscul şi incertitudinea în activitatea economică 1.5. Economia contemporană 2. ELEMENTE DE ANALIZĂ MICROECONOMICĂ 2.1. Comportamentul economic al consumatorului 2.2. Comportamentul economic al producătorului 2.3. Cererea şi oferta 3. TIPURI DE PIEŢE SPECIFICE ECONOMIEI MODERNE 3.1. Piaţa,concurenţa şi preţul 3.2. Eşecul pieţelor 3.3. Pieţe specifice mecanisme, funcţii 4. VENITURILE FUNDAMENTALE ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ 4.1. Salariul 4.2. Dobânda 4.3. Profitul 4.4. Renta 5. MANAGEMENT GUVERNAMENTAL 5.1. Rolul statului în economie 5.2. Creşterea şi dezvoltarea economică 5.3. Fluctuaţiile activităţii economice 5.4. Şomajul 5.5. Inflaţia 5.6. Eficienţa schimburilor economice externe

1. INTRODUCERE ÎN STUDIUL ECONOMIEI 1.1. Tensiunea dintre nevoi şi resurse mobil al activităţii economice Din punct de vedere ştiinţific, studiul economiei începe cu clarificarea a două noţiuni fundamentale: nevoi şi resurse. Principala caracteristică a nevoilor este aceea că sunt dinamice şi nelimitate ca număr. Nevoile sunt satisfăcute prin consumul de resurse (bunuri) şi se exprimă prin cererea de bunuri. Principala caracteristică a resurselor este aceea că sunt limitate, sunt rare în raport cu nevoile. Insuficienţa bunurilor/resurselor în raport cu nevoile reprezintă problema generală a economiei, pe care ştiinţele economice în ansamblul lor şi fiecare cu ceea ce îi este specific, practica economică, economiştii, încearcă să o rezolve cât mai bine. A rezolva cât mai bine această problemă nu înseamnă nicidecum faptul că ştiinţele economice îşi propun să ofere soluţii prin care volumul nevoilor şi cel al resurselor să devină egal (acest fapt se poate întâmpla numai în cazuri particulare şi pentru perioade determinate), ci oferă soluţii pentru folosirea raţională a resurselor sau utilizarea eficientă a lor. Aceasta presupune maximizarea raportului dintre rezultate (nevoi satisfăcute) şi consum (resurse utilizate) sau minimizarea raportului dintre consum şi rezultate. Acţiunea raţională se mai numeşte şi acţiune desfăşurată pe principiul raţionalităţii, principiul fundamental pentru ansamblul ştiinţelor economice. 1.2. Activitatea economică Activitatea economică este sinonimă cu economia, reprezentând acel proces de administrare eficientă a resurselor limitate cu posibilităţi alternative de utilizare în vederea satisfacerii nevoilor. În cadrul activităţii economice se disting anumite funcţii ale acesteia, care devin preocupări pentru anumite verigi ale economiei, cum sunt: producţia, circulaţia, repartiţia şi consumul. Această delimitare a activităţilor economice s-a realizat prin intermediul diviziunii muncii care este definită în literatura de specialitate ca fiind procesul de desprindere şi diferenţiere a diferitelor activităţi economice specializate autonome. 1.3. Agenţii economici Toate procesele economice sunt declanşate şi se desfăşoară ca urmare a acţiunii unor autori, şi ei la fel de numeroşi şi diferiţi ca economia însăşi. Aceştia sunt agenţii economici, sau, ca sinonime ale termenului de agent economic se pot folosi subiect economic, actor economic, operator economic etc. Oricare ar fi însă termenul folosit, sensul este acela de participant la viaţa economică. Agenţii economici pot fi abordaţi ca agenţi economici elementari şi, respectiv, ca agenţi economici agregaţi. Agenţii economici elementari reprezintă entităţile primare autonome ale vieţii economice, aceştia formând obiectul de studiu al microeconomiei. Agenţii economici agregaţi reprezintă clase de agenţi economici elementari care îndeplinesc funcţii similare în cadrul economiei. În literatura de specialitate sunt menţionate următoarele tipuri de agenţi economici agregaţi: întreprinderile, menajele, băncile şi alte instituţii financiare, exteriorul.

1.4. Riscul şi incertitudinea în activitatea economică Riscul şi incertitudinea se regăsesc, în diferite proporţii, în toate activităţile economice. Riscul se caracterizează prin posibilitatea apariţiei unui eveniment care poate fi cuantificat cu ajutorul unei legi probabilistice ce poate fi cunoscută de agenţii economici. Printre cauzele obiective care determină apariţia riscului la nivelul activităţilor economice sunt: Factori externi piaţa, tehnologia, societatea, guvernele. Factori interni potenţialul uman, potenţialul tehnico-material, potenţialul financiar al activităţii economice. Incertitudinea se caracterizează prin posibilitatea apariţiei unui eveniment fără ca probabilitatea sa de apariţie să poată fi cuantificată de către agenţii economici. Riscul nu trebuie perceput ca fiind un lucru rău. De fapt, riscul poate induce oportunităţi noi pentru cei care ştiu cum să-l gestioneze. Progresul însuşi presupune asumarea riscului. Din acest motiv agenţii economici trebuie să dezvolte o înţelegere amănunţită a modului în care rezultatele potenţial negative pot fi transformate în oportunităţi. Astfel, managementul riscului devine o teorie şi o practică necesare a se afla la baza oricărei afaceri. În esenţă conţinutul managementului riscurilor, constă dintr-un proces sistematic cu următoarele componente: - cunoaşterea factorilor potenţiali ce ameninţă securitatea întreprinderii; - măsurarea gradului de gravitate al acestora; - reducerea efectelor prin prevenire şi protecţie; - transferul acelor efecte ce nu pot fi gestionate de întreprinderi către societăţile specializate în gestiunea riscurilor. 1.5.Economia contemporană Modalităţile concrete de fundamentare, adaptare, aplicare şi urmărire a deciziilor impuse de realitatea economică sunt sintetizate sub forma a două sisteme (modele) teoretice de organizare şi funcţionare a economiei de schimb: sistemul economiei de comandă şi sistemul economiei de piaţă. Modelul teoretic al economiei de comandă, aşa cum a fost gândit de Karl Marx, consideră că statul reprezintă şi sintetizează cel mai bine interesele indivizilor, de aceea principalele decizii economice ar trebui adoptate de către stat. Sistemul economiei de piaţă reprezintă acel tip de organizare a economiei în care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de prioritate în producerea bunurilor, metodelor de organizare şi de combinare a factorilor de producţie, persoanele şi categoriile de persoane care au acces la aceste bunuri prin intermediul nivelului şi dinamicii preţurilor. Într-o asemenea economie, producţia, repartiţia, schimbul şi consumul nu sunt îngrădite prin acte normative, ci se desfăşoară în virtutea legilor pieţei, în virtutea cererii şi ofertei. Economia de piaţă modernă nu poate fi concepută în afara pieţei cum nici relaţia în sens invers nu poate fi eludată. Economia de piaţă produce pentru piaţă iar piaţa validează eficienţa economiei de piaţă. Există autori care consideră economia de piaţă un model economic ideal, caracterizat prin absenţa totală a intervenţiei statului în economie şi obişnuiesc să numească economiile de piaţă în formele lor reale de existenţă, economii mixte.

2. ELEMENTE DE ANALIZĂ MICROECONOMICĂ 2.1. Comportamentul economic al consumatorului Prin comportament economic al consumatorului se înţelege ansamblul reacţiilor atitudini, acţiuni, măsuri, iniţiative pe care acesta le are în legătură cu satisfacerea nevoilor prin utilizarea bunurilor economice existente. Teoria economică a consumatorului este, în esenţă, foarte simplă: economiştii considerând că un consumator va consuma cea mai bună combinaţie de bunuri pe care şi-o poate permite. Capacitatea unui bun economic de a satisface o nevoie, este exprimată prin conceptul de utilitate. În sens general, utilitatea exprimă capacitatea reală sau imaginară a unui bun (serviciu, informaţie) de a satisface o nevoie (a individului, de producţie, a societăţii) în baza proprietăţilor intrinseci ale acestuia. Altfel spus, pentru oricare dintre consumatori, util, utilitate, desemnează ceea ce este de folos, necesar. Utilitatea se prezintă sub următoarele forme : a) utilitatea individuală (unitară); b) utilitatea totală; c) utilitatea marginală. Extinderea analizei problematicii utilităţii, permite aprofundarea studiului domeniului şi pe această cale elaborarea unui model de comportament al consumatorului care are la bază două grupe de factori : a) endogeni (satisfacţia şi preferinţele); b) exogeni (veniturile şi preţurile). 2.2. Comportamentul economic al producătorului În mod curent se acceptă ideea conform căreia scopul producătorului este acela de a obţine profitul maxim posibil. Pentru a produce, în orice sector de activitate trebuie utilizaţi factori de producţie. Factorii de producţie sunt resurse umane sau materiale atrase şi utilizate efectiv întro activitate economică în vederea producerii de noi bunuri economice. În literatura de specialitate se disting factorii de producţie tradiţionali şi neofactorii de producţie. Factori de producţie tradiţionali Munca; Natura; Capitalul cu cele două forme: - capital fix; - capital circulant. Neofactori de producţie Tehnologiile; Informaţia; Managementul şi marketingul; Capitalul uman Capitalul, ca factor de producţie, reprezintă ansamblul bunurilor produse prin muncă şi folosite pentru obţinerea altor bunuri şi servicii destinate vânzării. După modul în care participă la activitatea economică, cum se consumă şi cum se înlocuiesc componentele capitalului real se grupează în: - capital fix - capital circulant.

Capitalul fix reprezintă acea parte a capitalului real formată din bunuri materiale care participă la mai multe cicluri de producţie, se depreciază treptat fiind înlocuite după mai mulţi ani de utilizare. Exemplu: clădiri, utilaje, mijloace de transport, instalaţii, calculatoare. Folosirea mijloacelor fixe în procesul de producere a bunurilor materiale duce la uzura lor, fapt care impune, după o serie de cicluri de producţie înlocuirea acestora. Reînnoirea periodică a capitalului fix impusă de uzura fizică şi morală a acestuia, se face pe baza unui fond de amortizare (de înlocuire), creat prin includerea treptată în costuri a valorii capitalului fix în funcţiune şi prin recuperarea treptată a acestei valori, în urma vânzării mărfurilor. Expresia bănească a uzurii capitalului fix este amortizarea. Capitalul circulant reprezintă acea parte a capitalului real format din bunuri care participă la un singur ciclu de producţie, sunt consumate sau sunt profund transformate în cursul acestuia şi trebuie înlocuite cu fiecare nou ciclu de producţie. Exemplu: materii prime, auxiliare, combustibil, apa tehnologică etc. Capitalul se autovalorifică numai în mişcare, trecând prin sfera circulaţiei şi sfera producţiei, unde parcurge trei stadii şi îmbracă succesiv trei forme funcţionale. Această mişcare se numeşte circuitul capitalului şi are următoarea reprezentare: B K M B Capitalul lichid banii (B) se transformă în capital tehnic (K), urmează combinarea acestuia cu ceilalţi factori de producţie în urma căreia se obţin bunuri destinate vânzării pe piaţă mărfuri (M). Astfel, se obţin bani (B ), dar cu un surplus faţă de forma bani iniţială, surplus reprezentând valoarea adăugată în timpul acestui circuit. Gestiunea economică necesită calculul economic, evaluarea în bani a consumului de factori de producţie şi, deci, cunoaşterea costului. Costul de producţie reprezintă expresia bănească a consumului de factori de producţie necesari agenţilor economici pentru fabricarea şi desfacerea produselor, executarea şi prestarea serviciilor. Costul de producţie se regăseşte în preţul de vânzare al bunului destinat vânzării. În funcţie de nivelul la care se face calculul şi analiza costului, există: costuri globale, costuri medii (unitare) şi costul marginal. A. Costul global reprezintă ansamblul costurilor care corespunde unui volum de producţie dat. În cadrul acestuia se disting: Costurile fixe (CF) sunt costurile independente, pe termen scurt, de volumul producţiei. Exemplu: chiriile, asigurările, dobânzile, amortizarea capitalului fix, salariile personalului administrativ; în general toate cheltuielile pe care întreprinderea le suportă indiferent de nivelul producţiei, chiar dacă acesta este zero. Costurile variabile (CV) sunt acele costuri care privite în totalitatea lor sunt variabile în funcţie de volumul producţiei şi în acelaşi sens cu modificarea acesteia. Exemplu: costurile cu materiile prime, materiale de bază, auxiliare, salariile personalului direct implicat în producţie. Dacă volumul producţiei este egal cu zero, costul variabil este zero. Unele dintre aceste costuri pot varia proporţional cu volumul producţiei (exemplu: costurile cu materiile prime). Alte costuri pot oscila neproporţional (exemplu: orele suplimentare sunt plătite cu un tarif superior celui normal).

Costurile totale (CT) reprezintă suma ansamblului costurilor fixe şi variabile. CT = CF + CV Dacă volumul producţiei este egal cu zero, costul total este egal cu costul fix. util. B. Costul mediu (unitar) reprezintă costul global pe unitatea de produs sau de efect În cadrul acestuia se disting: costul fix mediu, costul variabil mediu, costul total mediu. Raţionalitatea şi eficienţa economică Eficienţa economică reprezintă un raport între rezultatele obţinute (efectul util) şi cheltuielile (efortul) efectuat pentru obţinerea lor, într-un anumit interval de timp, atât în domeniul producţiei, cât şi în alte activităţi economico-sociale, adică: E = efect / efort maxim E = efort / efect minim Eficienţa economică se prezintă în principal sub două forme: rentabilitatea economică şi productivitatea factorilor de producţie. Rentabilitatea reprezintă capacitatea unei firme de a obţine profit. Productivitatea (W) stabileşte o relaţie cantitativă între producţia obţinută (Q) într-o anumită perioadă şi factorii de producţie utilizaţi (F p ) pentru obţinerea acesteia. Prin productivitate se înţelege rodnicia, randamentul factorilor de producţie utilizaţi. În general nivelul productivităţii se determină după relaţia: Q W Fp W nivelul productivităţii. Q volumul bunurilor economice produse, exprimat, după caz, în unităţi fizice naturale (kg, m, bucăţi, t etc.) şi unităţi natural-convenţionale (kwh, C.P. etc.) sau în unităţi monetare (lei, dolari, euro etc.), ca valoare a producţiei. Fp factorii (sau factorul) de producţie utilizaţi, exprimaţi, şi ei, după caz, în unităţi fizice naturale şi natural-convenţionale (ca volum) şi/sau în expresie monetară (ca valoare). i = 1,2, n factorii de producţie utilizaţi. Nivelul productivităţii se determină pe firmă, pe ramură şi pe economia naţională privită în ansamblu. 2.3.Cererea şi oferta Cererea reprezintă cantităţile dintr-un bun pe care consumatorii doresc să le cumpere la diferite niveluri ale preţului. Ea constituie partea solvabilă a nevoii sociale, adică acea parte care este satisfăcută prin intermediul pieţei. Ea exprimă raporturi între cele două variabile determinate de: - restricţiile bugetare (veniturile limitate ale consumatorului) - factori de natură endogenă (satisfacţia respectiv structura de preferinţe a acestora). În literatura economică şi în practică, cel mai des sunt luate în consideraţie şi studiate, datorită importanţei lor, modificările cererii sub incidenţa directă a unor factori economici, cum sunt preţul, venitul agenţilor economici, numărul de cumpărători, intensitatea nevoilor şi preferinţele cumpărătorilor, preţurile altor bunuri etc.

Oferta reprezintă cantităţile dintr-un bun pe care vânzătorii sunt interesaţi să le desfacă la diferite niveluri ale preţului. Ea exprimă raporturi între cele două variabile determinate de: - resursele economice avute la dispoziţie; - cererea de bunuri de pe acea piaţă. Oferta este determinată şi evoluează în timp sub incidenţa mai multor împrejurări economice şi extraeconomice, ca: numărul de producători, nivelul costului, nivelul preţului unitar, nivelul taxelor şi subvenţiilor etc. 3. TIPURI DE PIEŢE SPECIFICE ECONOMIEI MODERNE 3.1. Piaţa, concurenţa şi preţul Piaţa Piaţa este locul de întâlnire, mai mult sau mai puţin abstract, dintre oferta vânzătorilor şi cererea cumpărătorilor, prima fiind forma de manifestare a producţiei în condiţiile economiei de piaţă, a doua exprimând nevoile umane solvabile, însoţite de capacitatea oamenilor de a cumpăra mărfurile oferite şi care se dovedesc a fi convenabile pentru ei. Orice piaţă se caracterizează prin următoarele aspecte: obiectul tranzacţiilor; cererea; oferta; preţul; concurenţa. Concurenţa Concurenţa reprezintă confruntarea deschisă, rivalitatea dintre agenţii economici vânzători ofertanţi pentru a atrage de partea lor clientela (cumpărători solicitanţi). În economia de piaţă, concurenţa, prin funcţiile ei generale, îndeplineşte un rol deosebit de important, având virtuţi incontestabile: - stimulează progresul general; - duce la reducerea preţurilor de vânzare; - contribuie la egalizarea progresivă a veniturilor, a condiţiilor de viaţă. În funcţie de instrumentele luptei de concurenţă, aceasta a fost departajată în concurenţă loială (corectă) - atunci când se respectă reglementările legale şi neloială (incorectă) - când nu se respectă aceste reglementări. Astfel, lupta de concurenţă se manifestă prin două tipuri de comportamente ale întreprinderilor comerciale denumite în literatura de specialitate: comportamentul concurenţial; comportamentul anticoncurenţial. Tipul de piaţă care caracterizează realitatea economică este piaţa cu concurenţă imperfectă. Asemenea pieţe infirmă una, mai multe sau toate caracteristicile pieţei cu concurenţă perfectă. Piaţa cu concurenţă imperfectă poate fi reprezentată prin următoarele forme: 1. Piaţa cu concurenţă monopolistică 2. Piaţa cu concurenţă oligopol 3. Piaţa cu situaţie de monopol sau piaţa de monopol

4. Piaţa cu situaţie de oligopson 5. Piaţa cu situaţie de monopson Preţul Preţul, în sens general, exprimă cantitatea de monedă ce trebuie plătită pentru achiziţionarea (cumpărarea) unor bunuri materiale şi servicii în cadrul tranzacţiilor bilaterale de piaţă. Nivelul şi mişcarea preţurilor sunt influenţate de o serie de factori, un loc central ocupând cererea şi oferta. Relaţiile dintre cerere - ofertă preţ trebuie văzute în dublu sens, deoarece modificarea nivelului preţurilor poate fi uneori cauza, alteori efectul schimbărilor ce au loc în evoluţia cererii şi/sau ofertei. Indiferent de locul său în cadrul relaţiilor menţionate, preţul constituie, în ultimă instanţă, rezultatul confruntării intereselor economice ale purtătorilor cererii şi ofertei, interese formate sub influenţa semnalelor transmise de evoluţia condiţiilor producţiei şi ale pieţei. Creşterea cererii face să sporească preţul, iar o urcare a preţului va face, la rându-i, să se reducă cererea. La urcarea preţului, cantitatea oferită se măreşte, iar aceasta poate genera o reducere ulterioară a preţului. 3.2. Eşecul pieţelor Eşecul pieţelor denumeşte sintetic toate aspectele de ineficienţă şi inechitate care apar în mecanismul pieţei ca urmare a disfuncţionalităţilor şi dezavantajelor în funcţionarea acestora. Insuccesul pieţei se manifestă atât la nivelul agenţilor economici, dar şi la nivelul sistemului economic în care se manifestă. Practic, este vorba despre incapacitatea instituţiilor de piaţă ale unui sistem economic de a susţine activităţile necesare din punct de vedere social, sau de a le elimina pe cele nedorite. Cauzele care se consideră a determina eşecul pieţelor sunt: a) externalităţile; b) elementele de patrimoniu cărora nu li se poate asocia un preţ; c) bunurile publice; d) costurile tranzacţionale; e) dificultăţi în individualizarea drepturilor de proprietate; f) ignoranţa şi incertitudinea; g) viziunea pe termen scurt; h) ireversibilitatea. 3.3. Pieţe specifice mecanisme, funcţii A. Piaţa muncii Piaţa muncii poate fi definită ca fiind confruntarea dintre cererea şi oferta de muncă într-un anumit interval şi într-un anumit spaţiu ce se finalizează prin vânzarea - cumpărarea de forţă de muncă în schimbul unui preţ numit salariu. Cererea şi oferta de forţă de muncă prezintă anumite particularităţi, în raport cu cererea şi oferta de pe alte pieţe, astfel: - pe termen scurt cererea de forţă de muncă este practic invariabilă, deoarece dezvoltarea unor activităţi existente şi iniţierea altora noi, generatoare de locuri de muncă, presupun o anumită perioadă de timp;

- oferta de forţă de muncă în ansamblul său, se formează în decursul unui timp îndelungat, în care creşte şi se instruieşte fiecare generaţie de oameni până la vârsta la care să se poată angaja; - posesorii forţei de muncă au o mobilitate relativ redusă; - oferta de forţă de muncă depinde de vârstă, sex, starea sănătăţii, etc., condiţii care nu sunt neapărat de natură economică; - oferta de forţă de muncă este perisabilă şi are un caracter relativ rigid; - cererea şi oferta de forţă de muncă nu sunt omogene, ci se compun din segmente şi grupuri neconcurenţiale sau puţin concurenţiale, neputându-se substitui reciproc decât în anumite limite sau deloc. B. Piaţa de capital Într-un sens foarte larg, obiectul pieţei capitalului îl constituie titlurile financiare pe termen lung, cunoscute sub termenul de valori mobiliare. Titluri financiare pe termen lung care includ în principal obligaţiunile (titluri de credit) şi acţiunile (titluri de proprietate); acestea sunt negociate pe piaţa capitalului. Acestea sunt de fapt titluri care generează în viitor un flux de venituri viitoare. Vânzătorii de astfel de titluri pot fi: firmele, băncile şi societăţile financiare, autorităţile publice guvernamentale, administraţiile locale care au nevoie de resurse băneşti. Cumpărătorii sunt agenţi economici persoane fizice sau juridice - care dispun de economii băneşti pe care le folosesc pentru cumpărarea de astfel de titluri. În funcţie de momentul în care se face tranzacţia, piaţa de capital se divide în două segmente dependente temporal: primară şi secundară. - piaţa primară - în care se vând şi se cumpără emisiunile noi de titluri financiare pe termen lung; - se emit şi se plasează titlurile financiare pe termen lung la valoarea nominală; - vânzătorii (agenţi economici, autorităţi publice guvernamentale, administraţii locale), care au nevoie de resurse băneşti oferă noi titluri pe termen lung; - cumpărătorii (alţi agenţi economici populaţia instituţii financiare) care dispun de economii băneşti achiziţionează asemenea titluri; - operaţiunile se realizează de obicei de către bănci care în acest scop solicită un comision pentru efectuarea acestor tranzacţii. - piaţa secundară - în care se negociază titlurile financiare emise în prealabil. - se tranzacţionează titlurile de valoare emise anterior, la un preţ numit curs; - un rol important îl au bursele care reprezintă principala instituţie de intermediere a vânzărilor şi cumpărărilor de titluri financiare pe piaţa secundară. Pe piaţa de capital funcţionează trei instituţii fundamentale: 1.Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare 2.Brokerajul 3.Bursa de valori. C. Piaţa monetară Pe această piaţă obiectul tranzacţiei îl formează moneda numerar, a cărei producere cade în sarcina Băncii Centrale şi/sau banii de cont, a căror creare este asigurată de băncile comerciale, iar preţul îmbracă forma specifică de rată a dobânzii. Piaţa monetară are rolul de a compensa excedentul cu deficitul de monedă existente la diferiţi agenţi economici şi de a regla cantitatea de monedă în economie.

Compensarea excedentului cu deficitul de monedă ale agenţilor economici reprezintă o activitate cu caracter comercial realizată de bănci, acestea având rolul de intermediar între cererea şi oferta de monedă. Pentru ca moneda să-şi poată exercita cu eficienţă funcţiile în cadrul economiei, trebuie să existe într-un anumit volum şi structură, definite prin conceptul de masă monetară. Masa monetară reprezintă ansamblul mijloacelor de plată, existente la un moment dat într-o economie. Masa monetară şi componentele ei sunt analizate şi aprofundate cu ajutorul conceptului de agregat monetar. Agregatele monetare desemnează părţile constructive ale masei monetare, fiecare autonomizat prin: - funcţii specifice; - agenţi specializaţi care emit instrumente de plată; - instituţiile bancar-financiare care le gestionează; - fluxurile economice reale pe care le mijlocesc. Analiza economică distinge trei categorii principale de lichidităţi: M1 lichidităţile primare M2 lichidităţile secundare M3 lichidităţile terţiare Cererea de monedă exprimă necesarul de bani pentru realizarea acelor motivaţii şi considerente care solicită bani efectivi. Oferta de bani exprimă cantitatea de bani destinată pieţei monetare care trebuie să fie corespunzătoare nevoilor reale ale activităţii economico - financiare la un moment dat. Într-o economie de piaţă, diferitele componente monetare sun puse în circulaţie, create de: băncile comerciale, Trezorerie şi Banca Centrală. D. Piaţa valutar-financiară Piaţa valutar-financiară reprezintă ansamblul de relaţii manifestate la nivel supranaţional, între diferite instituţii naţionale sau de vocaţie internaţională, între persoane fizice sau juridice, angajate în operaţiuni valutar-financiare internaţionale a căror sferă de desfăşurare, derulare, depăşeşte cadrul naţional. Cererea de valută se formulează de către agenţii economici în următoarele împrejurări: pentru extinderea activităţilor economice, pentru interese speculative de profit, pentru scopuri de protejare sau apărare împotriva unei dinamici nefavorabile a cursului de schimb al diverselor monede naţionale. Cererea de valută reiese din operaţiunile de import, din prestările de servicii realizate în ţară de agenţii economici străini, ca şi din ieşirile de capital naţional. Oferta de valută se formează pe baza depozitelor bancare şi a banilor persoanelor fizice şi juridice ca agenţi economici, care acţionează în diverse ramuri ale economiei naţionale, numerarul fiind nesemnificativ în procesul de constituire a ofertei valutare. Pe piaţa valutară naţională, oferta de devize rezultă îndeosebi de la exportatori de bunuri, de la agenţii economici care execută servicii în altă ţară şi intrările în ţară sub diverse forme de capitaluri străine. Preţul unei monede naţionale sau internaţionale exprimat într-o altă monedă naţională cu care se compară valoric în anumite condiţii de spaţiu şi de timp se numeşte curs valutar. Cursul valutar este influenţat de numeroşi factori: Factori economici: nivelul producţiei, productivitatea muncii, competitivitatea şi calitatea produselor, PIB/locuitor etc.

Factori financiari: rata inflaţiei, rata dobânzii, volumul masei monetare, starea balanţei de plăţi etc. Factori de natură social-politică: stabilitatea politică, mişcările sociale etc. Factori de natură psihologică: zvonuri, declaraţii, programe electorale etc. 4.1. Salariul 4. VENITURILE FUNDAMENTALE ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ Salariul este o sumă de bani primită de posesorul factorului muncă pentru contribuţia lui la desfăşurarea oricărei activităţi. Salariul depinde de munca depusă şi de rezultatul obţinut, iar mărimea sa concretă pentru fiecare salariat se poate stabili numai la nivel de firmă. Salariul este mărime dinamică ce variază de la domeniu la domeniu, de la ţară la ţară, de la firmă la firmă sau de la persoană la persoană. Diferenţierea are la bază caracterul muncii, costul forţei de muncă, productivitatea muncii, raportul cerere-ofertă de muncă, dinamica preţurilor. Literatura de specialitate din domeniul economic scoate în evidenţă o serie de optici sub care este privit salariul: * Salariul individual care în funcţie de nivelul şi dinamica preţurilor (P) poate fi considerat sub două aspecte : a) Salariul nominal (S n ) - suma de bani ce i se cuvine salariatului pentru munca depusă; Salariul nominal poate fi analizat ca salariu brut sau ca salariu net. Structura salariului brut este următoarea: Salariul brut = Salariul de bază + Adaos la salariu + Spor la salariu Salariul nominal net reprezintă suma ce rămâne salariatului după ce plăteşte taxele şi impozitele aferente salariului brut. Salariul net = Salariul brut Impozite şi taxe b) Salariul real (S R ) este cantitatea de bunuri şi servicii pe care o poate procura un salariat cu salariul nominal la un moment dat. Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri. Conform legii 32/1991, se consideră salarii realizate pe teritoriul României şi se impozitează salariile în bani primite de către salariaţi de la persoanele fizice sau juridice care au domiciliul sau sediul pe teritoriul României, precum şi salariile primite din străinătate de către persoanele care îşi desfăşoară activitatea în România. Pentru salariile obţinute în urma activităţii economice desfăşurate, fiecare salariat trebuie să contribuie la următoarele fonduri: CAS (contribuţii de asigurări sociale): contribuţia este de 9,5%; CASS (contribuţii pentru asigurări sociale de stat) : o contribuţie de 6,5%; CFS (contribuţia la fondul de şomaj): contribuţie de 1%. Toate acestea se calculează proporţional cu salariu brut. După ce a fost calculată întreaga sumă cu care salariatul trebuie să participe la fondurile menţionate, se scad deducerea personală de bază (diferă în funcţie de mărimea salariului brut), deducerea suplimentară (dacă este cazul, respectiv pentru salariaţii care au una sau mai multe persoane în întreţinere), iar rezultatul acestei diferenţe reprezintă salariul impozabil. La rândul său, acesta este impozitat cu o cotă de 16%, iar ceea ce rămâne reprezintă salariul net.

Salariul brut contribuţii deducerea personală de bază deducerea suplimentară = Salariul impozabil Salariul impozabil 0,16 x Salariul impozabil = Salariul net 4.2. Dobânda Dobânda este o formă de venit ce reprezintă suma de bani ce i se cuvine proprietarului de capital bănesc pentru serviciul adus într-o activitate economică prin intermediul acestui capital. Dobânda este, practic, suma de bani pe care debitorul o plăteşte creditorului pentru banii primiţi sub formă de credit. Mărimea şi dinamica dobânzii sunt exprimate cu ajutorul a doi indicatori fundamentali: masa dobânzii (D) reprezintă valoarea absolută a dobânzii, şi se determină ca diferenţă între suma totală plătită creditorului de către debitor şi suma luată cu împrumut de către el. rata dobânzii (d) - este mărimea relativă a dobânzii şi exprimă preţul pe care debitorul îl plăteşte pentru un credit de 100 u.m. pe timp de un an. Aceasta exprimă nivelul preţului la care poate fi dobândit împrumutul acceptat de solicitant. Rata dobânzii poate fi interpretată ca rată reală sau ca rată nominală. Formele dobânzii Dobânda simplă - se calculează pentru o perioadă mai mică de un an conform relaţiei: D = K x d x n unde: K creditul acordat; d rata dobânzii; n - perioada de acordare a împrumutului. Dobânda compusă se calculează pentru o perioadă mai mare de un an de zile conform relaţiilor :. K = K o (1 + d) n D = K - K o Rata dobânzii este o mărime dinamică. Ea se modifică de la o etapă la alta a dezvoltării economice. În fiecare etapă asupra ratei dobânzii acţionează direct şi indirect o multitudine de factori, dintre care cei mai relevanţi sunt: raportul dintre cererea şi oferta de credit; conjunctura economiei; riscul nerambursării; rata profitului; puterea de cumpărare a banilor. 4.3. Profitul Profitul (beneficiul) reprezintă diferenţa între ceea ce se încasează şi ceea ce se plăteşte în activitatea economică sau diferenţa între preţul de vânzare şi costul produsului (serviciului) provenit din activitatea respectivă. Profitul este câştigul, avantajul realizat sub formă bănească dintr-o activitate economică, ce revine proprietarului de capital folosit în activitatea economică respectivă. Indicatorii cu ajutorul cărora poate fi pusă în evidenţă mărimea profitului sunt:

1. Masa profitului reprezintă suma totală dobândită sub formă de profit de către un agent economic. Se calculează ca diferenţă între preţul de vânzare şi cost sau ca diferenţă între venituri şi costuri. masa profitului = preţ de vânzare - cost 2. Rata profitului reprezintă raportul procentual dintre masa profitului pe de o parte şi capitalul folosit, cifra de afaceri sau costurile de producţie pe de altă parte conform relaţiilor: rata profitului masa profitului capitalul folosit 100 rata profitului masa profitului cifra de afaceri 100 rata profitului masa profitului 100 costurile de productie Atât mărimea cât şi dinamica ratei profitului sunt influenţate de numeroşi factori: costul producţiei; preţul bunurilor şi serviciilor; volumul producţiei; structura producţiei; calitatea producţiei; viteza de rotaţie a capitalului. 4.4. Renta Renta reprezintă venitul ce revine proprietarului oricărui factor de producţie, a cărei ofertă este rigidă sau foarte puţin elastică pentru transferarea dreptului de folosinţă sau de uzufruct al acestuia altei persoane. Realizarea rentei presupune existenţa simultană a trei condiţii: - bunul respectiv să fie limitat cantitativ; - bunul să nu poată fi substituit cu un alt bun, cel puţin o perioadă de timp; - oferta din bunul respectiv să fie inelastică în raport cu variaţia preţului. Principala formă de rentă este renta funciară, cea care se formează în agricultură. Alte forme de rentă sunt renta minieră, renta în construcţii, renta consumatorului, renta vânzătorului, renta de abilitate, renta conjuncturală. Renta este un venit care se formează pe seama valorii nou create în sfera producţiei şi însuşită de proprietarii factorilor de producţie când aceşti factori au un caracter restrictiv.

5.1. Rolul statului în economie 5. MANAGEMENT GUVERNAMENTAL Teoria generală a implicării statului în economie Statul reprezintă ansamblul de instituţii politice şi de guvernare ale unei ţări, autoritatea centrală şi locală, precum şi instituţiile publice create de acestea pentru a da curs doctrinelor din care se inspiră şi valorilor ce corespund majorităţii electoratului. Implicarea statului în activitatea economică este cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de management guvernamental. Cauzele implicării statului în economie sunt multiple: - insuficienţa iniţiativei private într-o serie de domenii de interes general; - complexitatea problemelor care apar în perioadele dificile ale istoriei unei ţări (războaie, crize economice etc.); - modificările în conjunctura economică internaţională, care favorizează sau complică situaţia economică a unor ţări; - pentru a corija neajunsurile economiei de piaţă şi a susţine desfăşurarea normală a vieţii economico-sociale. Implicarea statului în economie este bidirecţionată: la nivel macroeconomic şi la nivel microeconomic, prima direcţie de acţiune fiind şi cea care prezintă o importanţă deosebită. La nivel macroeconomic se urmăreşte rezolvarea a cel puţin şase probleme fundamentale: 1. Asigurarea unei creşteri economice susţinute; 2. Asigurarea unei ocupări cât mai depline a resurselor umane; 3. Controlul inflaţiei; 4. Asigurarea echilibrului economic global în economie; 5. Asigurarea unor raporturi de schimb externe eficiente; Prezenţa statului în economie este un fenomen complex, care se derulează în mod organizat, coerent, în cadrul unui sistem format din strategii, politici şi instrumente economice. Indicatori macroeconomici de rezultate Potrivit aceloraşi principii după care se măsoară şi se evidenţiază rezultatele microeconomice obţinute de agenţii economici, este necesar să se aprecieze şi activitatea agenţilor economici agregaţi, prin intermediul rezultatelor macroeconomice. Rezultatele de ansamblu, agregate, ale activităţii economice, în ţările cu economie de piaţă, sunt calculate şi analizate statistic cu ajutorul a două grupe de indicatori: PRODUS INTERN = produsul care aparţine agenţilor economici rezidenţi pe teritoriul ţării respective. NAŢIONAL = produsul care aparţine agenţilor naţionali indiferent de ţara unde îşi desfăşoară activitatea

BRUT (include consumul de capital fix - C.C.F.) PRODUSUL INTERN BRUT (P.I.B); reprezintă valoarea finală a bunurilor şi serviciilor realizată de agenţii economici rezidenţi. PRODUSUL NAŢIONAL BRUT (P.N.B.); reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor realizate de agenţii economici naţionali. NET (Exclude C.C.F.) PRODUSUL INTERN NET (P.I.N.)- reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor destinate consumului final în care nu este inclusă investiţia netă şi este exclusă cea rezultată din amortizări. PRODUSUL NAŢIONAL NET (P.N.N.)- valoarea PNB din care s-a scăzut amortizarea. Cel mai utilizat indicator macroeconomic este P.I.B. deoarece acesta reflectă cel mai bine capacitatea productivă a unei ţări şi volumul bunurilor şi serviciilor ce pot fi consumate pe teritoriul unei ţări pe parcursul unei perioade determinate. 5.2. Creşterea şi dezvoltarea economică Creşterea economică reprezintă obţinerea unui spor important de produs naţional pe o persoană, ca o tendinţă fermă pentru o perioadă viitoare mai îndelungată, dar previzibilă. Creşterea economică se măsoară, în principal, cu ajutorul a doi indicatori: - creşterea reală a PIB - creşterea reală a PIB/locuitor. Din punctul de vedere al resurselor, creşterea economică poate fi: a) Creştere economică potenţială; b) Creştere economică actuală. Factorii cu influenţă decisivă asupra creşterii economice sunt: - creşterea populaţiei active; - acumularea de capital real; - progresul tehnologic. Printre factorii cu influenţă mediată se înscriu: - rata investiţiilor; - cheltuielile de cercetare-dezvoltare; - politica monetară, bugetară, financiară şi fiscală; - capacitatea de absorbţie a pieţei interne; - schimburile internaţionale; - politica ecologică, etc. Pentru a realiza obiectivele creşterii economice, autorităţile publice pot aplica două tipuri de politici de creştere: măsuri de stimulare a cererii; măsuri de stimulare a ofertei Dezvoltarea economică a unei ţări evidenţiază ansamblul transformărilor cantitative şi calitative ce survin în structurile economico-sociale şi ştiinţifico-tehnice, în mecanismele economice, precum şi în modul de gândire şi în comportamentul economic al oamenilor. Progresul economic reprezintă un efect în timp al creşterii şi dezvoltării economice şi în esenţă el constă în: - sporirea productivităţii factorilor de producţie; - creşterea dimensiunilor potenţialului economic; - modernizarea structurilor. Creşterea economică evidenţiază preponderent dimensiunea cantitativă, amplificarea rezultatelor obţinute în economica naţională. Dezvoltarea pune în evidenţă şi alte transformări cele calitative ale economiei, dar şi ale sistemului social în ansamblu.

5.3. Fluctuaţiile activităţii economice În activitatea economică prezintă o importanţă deosebită fluctuaţiile ciclice. Ciclicitatea activităţilor economice este un mod specific de evoluţie a fenomenelor şi proceselor economice, caracterizat prin alternanţa într-o anumită succesiune a fazelor de expansiune (de creştere, dezvoltare) şi de contracţie (stagnare, scădere, regres) a afacerilor dintr-un areal geografic şi economic. Unitatea de măsură a timpului în care se succed ciclurile activităţii economice, segmentele de timp în care se încadrează dinamica economică reprezintă ciclul economic. Ciclul economic reprezintă succesiunea în timp şi schimbarea periodică a condiţiilor şi rezultatelor creşterii şi dezvoltării economice. Pe baza datelor statistice acumulate au fost identificate trei tipuri de cicluri economice care se întrepătrund şi se interinfluenţează. Acestea sunt: Ciclurile Kondratief (cicluri pe termen lung, seculare); Ciclurile Juglar (cicluri pe termen mediu, decenale); Ciclurile Kitchin (cicluri pe termen scurt, conjuncturale). Un ciclu economic este format din mai multe faze, fiecare definind o anumită stare a economiei: recesiunea (manifestările de criză economică şi depresiunea), cunoscută şi sub denumirea de contracţie şi boomul (reluarea creşterii economice şi expansiunea). Politicile anticiclice se referă la măsurile pe care guvernele le pot adopta în scopul atenuării fluctuaţiilor ciclice şi reducerii efectelor negative ale acestora. Aceste măsuri se pot grupa în două categorii: măsuri care vizează cererea agregată; măsuri care influenţează oferta agregată. 5.4. Şomajul În literatura de specialitate şomajul şi şomerii sunt definiţi în maniere diferite: Şomeri sunt acele persoane apte de muncă (ofertanţi de forţă de muncă) care au avut un loc de muncă salarizat şi l-au pierdut şi nu-şi găsesc alt loc de muncă. Biroul Internaţional al muncii consideră (B.I.T.) consideră şomeri persoanele care îndeplineau simultan în decursul unei perioade de referinţă următoarele condiţii: - au vârsta de cel puţin 15 ani; - nu au loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate în scopul obţinerii unor venituri; - sunt în căutarea unui loc de muncă utilizând în ultimele patru săptămâni toate mijloacele legale pentru a-l găsi; - sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile de îndată ce şi-ar găsi un loc de muncă. A XIV-a Conferinţă internaţională a Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 1987 printre criteriile folosite pentru definirea noţiunii de ocupare a stabilit şi criteriul căutării unei munci salariate ori nesalariale precizând că acest criteriu este esenţial pentru definirea stării de şomaj însemnând înscrierea la un birou de plasare, ori utilizarea altor forme de căutare activă a muncii. În statistica internaţională se operează cu următoarele categorii de populaţie: - populaţie totală cuprinde persoanele prezente în mod obişnuit pe teritoriul ţării şi cetăţenii aflaţi peste graniţă; - populaţia disponibilă pentru muncă sau populaţia activă disponibilă formează resursele de muncă ale unei ţări şi acţionează pe piaţa muncii ca ofertă de muncă;

- populaţia efectiv activă sau ocupată este formată din acele persoane care prestează o muncă salariată, inclusiv cei care sunt temporar indisponibili din cauza unei boli, a unui accident sau pentru că sunt în concediu. Se consideră ocupate următoarele categorii de persoane: salariaţii, patronii, lucrătorii pe cont propriu, lucrătorii familiali neremuneraţi, membrii ai unei societăţi agricole sau ai unei cooperative meşteşugăreşti sau de credit. - şomerii persoane care nu lucrează şi caută în mod activ un loc de muncă. - populaţia neocupată restul populaţiei în vârstă de muncă. Sunt incluşi aici studenţii, casnicele, bolnavii inapţi, persoanele care nu doresc să lucreze. La baza formării şomajului stau următoarele procese: 5.5. Inflaţia A. Pierderea locurilor de muncă de către o parte a populaţiei ocupate B. Creşterea ofertei de muncă Inflaţia contemporană reprezintă un dezechilibru structural monetaro-material, care exprimă existenţa în circulaţie a unei mase monetare ce depăşeşte nevoile economiei, ceea ce conduce la deprecierea monedei şi la creşterea durabilă şi generalizată a preţurilor. Determinarea ratei inflaţiei dintr-o ţară se poate realiza cu ajutorul unor indici de preţ, dintre care cei mai importanţi sunt: indicele preţurilor bunurilor de consum, deflatorul P. I. B. şi indicele preţurilor bunurilor de producţie. Dintre acestea, instrumentul la care se apelează cel mai des este indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC). Indicele general al preţurilor şi tarifelor de consum (IPC) exprimă modificarea medie ponderată a cheltuielilor pe care o familie de talie medie din mediul urban le face pentru asigurarea mijloacelor de subzistenţă în concordanţă cu nivelul şi structura nevoii sociale. În funcţie de valorile ratei inflaţiei se disting mai multe tipuri de inflaţie, şi anume: inflaţie moderată; inflaţie galopantă; hiperinflaţie Analiza inflaţiei, deşi a înregistrat importante succese atât în teorie cât şi în practică, nu a ajuns la explicaţii pe deplin edificatoare cu privire la intercondiţionarea cauzelor care o generează şi dacă ele sunt rezultatul unui dezechilibru fundamental sau nu. Factorii care se consideră a determina inflaţia sunt: - creşterea mai rapidă a cererii agregate decât a ofertei agregate ( inflaţia prin cerere); - sporirea costurilor de producţie (inflaţia prin costuri); Politicile de combatere a inflaţiei sunt corelate cu cauzele fundamentale care determină inflaţia. Acestea sunt: - Politicile fiscale; - Politicile monetare; - Politici de control a preţurilor şi veniturilor; - Politici de stimulare a ofertei. 5.6. Eficienţa schimburilor economice externe Economiile reale nu pot exista fără să exporte mărfuri respectiv fără să importe mărfuri din alte ţări. În prezent schimburile externe au devenit principalul mijloc prin care naţiunile îşi pot procura prodfactorii şi satisfactorii de care au nevoie şi pe care nu le deţin. Această realitate, impune derularea între economiile naţionale a unor importante fluxuri de bunuri materiale şi servicii, de capitaluri, de forţă de muncă. Dată fiind importanţa lor,

autorităţile guvernamentale se implică în desfăşurarea cu eficienţă a schimburilor externe care fac obiectul comerţului internaţional. Operaţiunile de comerţ exterior trebuie judecate din punctul de vedere al eficienţei economice adică al raportului dintre efectele obţinute şi eforturile depuse. Pe termen scurt, efectele activităţii de comerţ exterior sunt exprimate, din punct de vedere economic prin: veniturile realizate din export; bunurile şi serviciile obţinute prin import. Eforturile activităţii de comerţ exterior reprezintă cheltuielile: în monedă naţională pentru export; în valută pentru import. Eficienţa comerţului exterior pe termen scurt la nivelul agenţilor economici se apreciază cu ajutorul următorilor indicatori: a) Cursul de revenire brut la export; b) Cursul de revenire la import. La nivel macroeconomic raporturile economice externe sunt urmărite cu ajutorul balanţei de plăţi externe. Balanţa de plăţi externe este un tablou statistico-economic în care se înscriu şi se compară totalitatea plăţilor şi încasărilor efectuate de o ţară, rezultate din relaţiile sale economice, financiare şi monetare cu alte ţări pe o perioadă de timp determinată (de regulă un an). Balanţa de plăţi poate fi: - activă (excedentară) atunci când încasările sunt mai mari decât plăţile; - pasivă (deficitară) atunci când plăţile sunt mai mari decât încasările; - echilibrată atunci când încasările sunt egale cu plăţile. Balanţa de plăţi reflectă situaţia reală a raporturilor economice ale ţării cu străinătatea. Este de dorit ca aceste raporturi să prezinte o echivalenţă sau să concretizeze într-un sold pozitiv, adică o balanţă de plăţi echilibrată sau execedentară. Este important de reţinut şi faptul că, în principiu, creditele se egalizează cu debitele şi în consecinţă balanţa, aparent este întotdeauna echilibrată. Echilibrarea aparentă se poate realiza pe două căi: a) prin cursul de schimb al monedei care se ajustează până când se ajunge la o egalitate între credite şi debite. b) prin intervenţia guvernului care acţionează în direcţia egalizării. INTREBĂRI INTRODUCERE ŞTIINŢA ECONOMICĂ AN I (2009 2010) DREPT, ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ 1. Principala caracteristicã a nevoilor umane este: 2. În raport cu modificarea nevoilor umane, resursele economice sporesc si se diversificã: 3. Prestãrile de servicii se înscriu în urmãtoarea categorie de activitati economice:

4. Plata salariilor se înscrie în urmãtoarea categorie de activitati economice: 5. Serviciile juridice fac parte din: 6. Care dintre urmãtoarele categorii de agenti economici exercitã functia de redistribuire financiarã, pe baza serviciilor non-marfare pe care le presteazã? 7.Care din tipurile de economie prezentate considerati cã s-a dovedit cea mai rationalã sub aspect economic? 8. Productia materialã reprezintã: 9.Prestãrile de servicii reprezinta: 10. Repartitia reprezintã: 11. Consumul reprezintã: 12. Scopul activitãtii desfasurate de administratii este: 13. Din sectorul secundar al economiei fac parte 14. Factorii de productie traditionali sunt: 15. Bunurile capital sunt acele bunuri care: 16. Capitalul, ca factor de productie reprezintã: 17. Acea parte a capitalului real formatã din bunuri materiale care participã la mai multe cicluri de productie se numeste capital 18. Într-o întreprindere în care se realizeazã o folosire corespunzãtoare a masinilor si utilajelor: 19. Uzura fizicã a capitalului fix are loc în urmãtoarea situatie: 20. Uzura fizicã a capitalului fix are loc în urmãtoarea situatie: 21. În care din situatiile enumerate, capitalul fix în functiune este afectat de uzura moralã? 22. Deprecierea treptatã a caracteristicilor functionale ale capitalului fix ca urmare a folosirii acestuia în productie si actiunii agentilor naturali se numeste: 23. Expresia bãneascã a uzurii capitalului fix se numeste:

24. Valoarea anualã a amortizarii capitalului se calculeaza ca raport intre pretul de achizitie a capitalului fix si: 25. Acea parte a capitalului real formatã din bunuri materiale care participã la un singur ciclu de productie se numeste capital... 26. In capitalul circulant al unei firme nu se includ: 27. În capitalul fix al unei firme nu se includ: 28. Procesul de recuperare treptatã a cheltuielilor fãcute cu achizitionarea si întretinerea capitalului fix, prin repartizarea costului acestuia asupra exercitiilor financiare în care este utilizat mijlocul fix respectiv se numeste... 29. Dacã pretul de achizitie al capitalului fix creste, iar celelalte conditii rãmân constante, rata anualã a amortizãrii: 30. Dacã perioada normatã de functionare a capitalului fix creste, iar celelalte conditii rãmân constante, rata anualã a amortizãrii: 31. Reluarea permanentã a circuitului capitalului real se numeste... 32. Procesul de transformare a capitalului bãnesc în capital tehnic se numeste: 33. Procesul de transformare a capitalului tehnic în marfã se numeste: 34. Procesul de transformare a mãrfii în capital banesc se numeste: 35. Pentru ca masa anualã a profitului unei firme sã creascã este necesar ca viteza de rotatie a capitalului sã... 36. Costurile fixe sunt acelea care: 37. Costurile variabile sunt acelea care: 38. Care dintre urmãtoarele reprezintã un exemplu de cost fix? 39. Care dintre urmãtoarele reprezintã un exemplu de cost variabil? 40. Costul total mediu al unui bun economic nu este influentat de: